AnimeZupCăutare

Exercitiu de imaginatie. Tema - Ceas

Dupa cum zice si titlul, se da o tema si pe baza acesteia veti crea o scriere scurta, de gen one-shot. Simplu ca... ortografia de clasa a II-a.
Se incearca a spori creativitatea prin a creea ceva spontan, din idei pe care nu stai sa le rumegi prea mult; lucrarile de asemenea trebuie sa fie originale.

Lucrarile vor fi trimise mie sau lui Narnia (Aly) si vor fi acceptate pe baza unui anumit criteriu. La zece -10- lucrari acceptate, veti primi o medalie pentru participare.

Tema 1: Cafea
Termen: 21.01 - 5.02

Tema 2: Piramide
Termen: 6.02 - 20.02

Tema 3: Extraterestru
Termen: 7.03 - 20.03

Tema 4: Arbore
Termen: 9.04 - 19.04

Tema 5: Epava
Termen: 27.04 -12.05

Tema 6: Albastru
Termen: 30.05 - 12.06

Tema 7: Ceas
Termen: 12.06 -18.06
Trebuie sa specific ca 'lucrare scurta' inseamna cel putin 15 randuri in Word si ca momentan in prima editie voi accepta orice scriere imi trimiteti. Oricum criteriul tine doar de o decenta stapanire a limbii romane.

Am primit prima lucrare azi! Haideti, ar trebui sa fie o modalitate de a va arata creativitatea! Daca merge bine, voi deschide threadul ca sa fie disponibil pentru cei ce vor sa comenteze textele!

Am deja doua lucrari! Mai sunt 5 zile, chiar nu mai incearca nimeni ceva? Este un simplu exercitiu de imaginatie, nu trebuie sa fie o lucrare demna de concurs, atata timp cat este ceva diferit, nou.

Haideti, copii!
Mizantropul
Cafea


Multi adora aceasta bautura energizanta si laxativa. Majoritatea nu-si pot imagina cum s-ar descurca fara acest semi-3 sferturi drog. Fiecare considera cafeaua o oaza, o balta de apa in mijlocul unui ocean desertic lipsit de viata si energie, iar nimeni n-ar contesta aceste argumente puternice.
Nimeni, in afara de mine, desigur. Ca tot imi place sa fiu Gigi Contra. Personal, precum si tigara, nu-mi place gustul cafelei, de orice tip. Mai bine imi beau prorpiul suc gastric decat sa beau o cafea. Un alt motiv ar fi si inutilitatea. Nu mi-e greu sa ma trezesc devreme, si nu duc lipsa de energie pentru a-mi duce la bun sfarsit activitatile, pot chiar sa stau si doua nopti nedormit, si sa n-am nevoie de cafea sa nu-mi proptesc pleoapele de cearcane. Explicatii? Imi place sa ma gandesc doar la cea infantila, cum ca is fiul zeului soare Helios, si-mi primesc portia zilnica de energie si caldura de la Soare.
Poate daca ma culc, imi va veni cheful de cafea.
Poate...
Capul trantit pe masa, sunetul e mort; din gura tasnesc izvoare de bale.
Somnul e dulce, pana cand secretara se-mpiedica de prag si cu o manuire fantastic de stangace, un adevarat talent de stropitoare, ma-mprosca cu cafea fierbinte din cap pana-n picioare.
Ce stiti voi, acesta e cel mai eficient mod de-a exploata la maximum energia dintr-o ceasca de cafea.
Nu stiam ca expresso provoaca arsuri de gradul trei.
Am invatat pe propria piele arsa, ca,in general, cafeaua nu se bea, se simte.
Cel mai probabil lipsa de originalitate si imaginatie sunt provocate din lipsa de cafea.



Айноя
Amintiri despre tine


Cand te-am vazut prima oara, imbracata intr-o fustita neagra si o camasa alba, eleganta, apropiindu-te de masa unde ma aflam impreuna cu prietenul meu cel mai bun, ti-am zambit cochet si m-am gandit ca esti foarte frumoasa. Mare mi-a fost mirarea cand m-ai intrebat daca imi place cafeaua arabica. Mi-ai dat aceasta intrebare, fara sa cutezi sa ma privesti in ochi, iar doua domnisoare, cu care erai la masa, chicoteau si ne urmareau cu interes. Mi-am dat seama ca a fost un pariusi ca fetele te-au pus la incercare. Cred ca a fost complicat sa te apropii de un barbat necunoscut, fara sa fii pregatita emotional si sa-i dai o intrebare atat de banala. Dar asta a fost ceea ce ne-a unit.
Amintiri...
Un zambet trist mi-a cuprins buzele crapate, dupa ce am sorbit din ceasca cu cafea. Era pregatita de mine, avea aroma gandurilor despre tine si era amara. Avea un gust mult mai rafinat atunci cand mi-o pregateai tu. Sunt neputincios si nu pot sa te intorc la mine. Am gresit si asta ma omoara.
De as putea sa intorc timpul inapoi as da orice, numai sa pot, dar stii cum e structurata lumea, stii regulile universuluisi cunosti faptul ca soarta e plina de suspans. Mi-ar placea să-mi fii acum alaturi, sa ma imbratisezi pe la spate, sa ma saruti in crestet, asa cum faceai intotdeauna.
Mi-e dor pana la disperare. Vreau iertarea ta.
Mi-e dor de tine, fata care m-a facut sa iubesc cafeaua arabica.


______________________________________________________

Din pacate am primit doar doua lucrari in limita a minim 15 randuri.

Threadul va ramane deschis 5 zile pentru eventuale comentarii din partea userilor. NU accept critici avansate, e menit sa fie un exercitiu. Se pot face doar mici observatii. Si NU accept nici linguseli.
Chiar nimeni nu se incumeta sa citeasca si sa ofere o parere asupra micului exercitiu de imaginatie? Ah, dragii mei, ce uraaaaaat! Si acum sa scutim melodrama, reinviu threadul asta cu sperante de mai multa participare.
Grrr, vin eu :3.

Prima: Mai bine imi beau prorpiul suc gastric decat sa beau o cafea -> asta a sunat extem de urat, nu stiu, stii, puteai gasii si tu altceva, pare o propozitie doar de umplutura...
din gura tasnesc izvoare de bale. -> daca propoztia de mai sus a sunat aiurea, asta a sunat si mai aiurea si mai urat. Evita astfel de propozitii, serios, chiar suna al naibii de prost.
Cel mai probabl lipsa de originalitate si imaginatie sunt provocate din lipsa de cafea. -> ai incheiat ok, si asta-i si impresia mea la ce ai scris. Daca chiar nu bei cafea, aceasta propozitie pe care ai scris-o ti se potriveste, Sorin. Nu stiu, ce ai scris pare fara coada, fara cap si stiu ca-i doar un exercitiu de imaginatie, dar puteai sa-ti dai silinta mai mult, pare scrisa in cinci minute ._.

A doua: Un zambet trist mi-a cuprins buzele crapate -> buzele crapate? nu-mi place deloc cum suna, lol.
Mi-e dor de tine, fata care m-a facut sa iubesc cafeaua arabica. -> ai inceput cum a cunoscut-o tipul si ai sfarsit cum ii este dor de fata care l-a facut sa iubeasca cafeaua arabica... nici asta nu mi se pare ca are cap si coada. Adica nu am inteles mai nimic, poate-s eu mai tuta, dar chiar nu stiu, ai trecut de la intalnirea lor, la amintiri, apoi la sfarsit. Strange... Anw, oricum, este mult mai buna decat prima si pare totusi scrisa mai cu cap, dar prea 'lacrimogena' pentru mine, adica serios '' Cred ca a fost complicat sa te apropii de un barbat necunoscut, fara sa fii pregatita emotional si sa-i dai o intrebare atat de banala.''?

In fine, cam atat, puteam zice mai multe, dar cum a trebuit sa las un comentariu simplu fara multe sesizari, am decis sa scriu doar atat si sa ma comformez <3.
Mă bag şi eu :].

Prima lucrare: Umm... cred ca daca iti dadeai mai mult silint£a, iti iesea ceva mult mai frumos pentru ca ideea e foarte ok. Am inteles in mare parte firul povestii, iar faza cu "Am invatat pe propria piele arsa, ca, in general, cafeaua nu se bea, se simte." m-a amuzat teribil. Dar felul in care ai incheiat-o, cu ultima propozitie, nu stiu... nu prea cred ca se leaga. Unele fraze suna mai aiurea (gen "izvoare de bale"), ai trecut de la o ideea la alta prea repede, dar per totul mi-a placut, oarecum. Bafta pe viitor.

A doua lucrare: Foarte draguta. Cred totusi ca ai acordat mare importanta acelui flashback, dar in rest nu ai mai conturat ideea la fel de bine. Adica... a devenit oarecum cliseic. Inteleg ca tipul i-a gresit tipei si ca ii pare rau... Si tot ai repetat cat de rau ii pare, dar nu ai mentionat ce i-a facut concret daca tot o iubea asa de mult. Nu stiu, poate ai vrut sa lasi oleaca de mister, cert e ca m-ai facut curioasa pe parcursul ficului (curiosity killed the cat, I know) si am ramas cam dezamagita cand am vazut ca nu ai mai scris despre asta. Oricum, descrierea de la inceput cu felul genial in care ai incheiat-o ("Mi-e dor de tine, fata care m-a facut sa iubesc cafeaua arabica.") compenseaza toate astea.

Cam atat de spus, pe langa completarile pe care le-a facut deja Derzy :].
Multumesc Derzy si Ada pentru comentarii, observ ca pentru temele trecute nu s-au mai aratat oameni cu imaginatie care sa ne incante la exercitiul in cauza.

Sa speram ca tema asta va place mai mult.
Multumesc Uniei ca a avut curajul sa mai trezeasca acest mic exercitiu din hibernarea estivala.
Unia

Tic-tac





Haide sa nu ne mai uitam la ceas, mi-ai soptit si ti-ai intins trupul ars de soare si muncit de tumultul vietii pe nisipul fierbinte. Era in apropierea noastra casta ceva tainic si misterios, ca si cand am fi fost martorii unui mare eveniment. Soarele puternic de august de izbea obrazul, dar nu ne deranja si am ramas acolo, in nemiscarea serii. Ascultam chemarea ritmata a marii, cantecul monoton al valurilor a caror existenta se curma pe tarm, la picioarele noastre. Tic-tac, tic-tac... Cateodata mai puternice, alteori mai timide, crisparile marii numarau fidel secundele. Ti-ai desfacut bratara ceasului de mana pe care il purtai de prea mult timp, cu miscari sigure, precise. Degetele tale lenese emanau un sentiment de scarba fata de obiectul de care te descotoroseai. Mostenire de familie, spuneai, si nu te-ai fi despartit de el pentru nimic in lume. Poate doar pentru o clipa de delasare, de ragaz, de dulce si binemeritata lene. Mana tare parea alta. Era aceeasi incheietura osoasa, acelasi antebrat frumos sculptat, aceasi palma cuprinzatoare, in care imi regaseam deseori mana abandonata acolo inconstient. Si totusi... Fara obiectul din metal pretios care parea crescut din propria ta carne, descopeream un brat cu totul nou, un brat liber. Nisipul se scurgea printre valuri ca intr-o clepsidra. Iti mai aduci aminte de ceasul cu lant pe care mi l-ai cumparat acum un an, de ziua mea? Se odihnea atunci pe pieptul meu inrosit de soare si zbucium, iar ticaitul lui perpetuu se armoniza cu bataile inimii mele. Tic-tac, tic-tac... te-ai ridicat deasupra mea si, pentru cateva minute, chipul tau mi-a umplut orizontul. Lantul a alunecat de-a lungul gatului meu intins, oprindu-se in umnul tau strns, iar greutatea cadranului inconjurat de flori metalice impletite mi se ridica de pe piept. Mi-am trecut o mana de-a lungul pielii descoperite si m-am trezit dezbracata, goala in fata amortirii, a vesniciei. Cele doua ceasuri isi continuau cantul monoton, prozaic, in care era concentrata intreaga noastra existenta. Chiar si dupa ce le-ai lasat sa alunece lenes in nisipul infierbantat care le inghiti in imensitatea lui muta, cele doua sunete complementare imi mai rasunau inca in urechi. Un pescarus lovea ritmic cu ciocul in stanca de langa noi, a carei umbra se crestea lent dar sigur. Ne-am deslantuit din mrejele timpului care ne constransera atat de mult timp si ne-am contopit cu ceasul vegetal care ne inconjura. Nu e frapanta naturaletea cu care trecea timpul atunci? Simplitate se scurgeau secundele undeva departe, fara sa fie constranse de aceasi traiectorie circulara a secundarului? Da, asa ziceam si eu...
Arya, as fi participat si eu dar am si uitat de acest exercitiu de imaginatie, plus ca nu s-a mai postat aici, iar tu editezi doar titlul si primul post cu noua tema. Imi pare chiar rau ca nu am mai participat, dar o voi face data viitoare.

Cat despre lucrarea ta, Unia, pare destul de interesanta. Se incadreaza in tema, insa ai combinat termenii lenti, melancolici cu foarte putini termeni dinamici. Lucrarea ta nu a avut niciun fel de actiune incat sa imi faca inima sa salte si sa iti citesc randurile cu sufletul la gura. A fost cam plictisitoare si lipsita de mister. Am surprins undeva si o greseala de tastare, in loc de ne ai pus de. In fine, lucrarea e dragutica dar lucreaza mai mult la actiune.
De fapt eu postez tot timpul ca sa aduc aminte de exercitiul de imaginatie, doar ca sterg apoi posturile, iar scopul acestuia nu e intr-atat cum se scrie, ci abordarea temei, perspectiva diferita, originala.
History


Am renascut in lacul argintiu dintre stele in ziua in care ochii lui mi-au zambit cu nesat. M-am lasat purtata de nuantele tomnatice ale padurii, culorile cerului amintindu-mi ca e inceput de primavara. Dar ar putea foarte bine sa fie vara sau iarna.. sau toamna. Frunzisul va ramane vesnic rosiatic cu licariri argintii pentru ca e frunzisul meu, mereu tanar, inaltandu-se in lumina ca o clepsidra ninsa de pletele diminetii.
Aurorele boreale se unduiesc hapsane spre tine, iti mangaie umerii cu soapte moi si te sorb cu nesat. Ele nu stiu ca de astazi timpul a stat in loc, ceasornicarul a ramas fara ceas si cristalele din clepsidra mi s-au scurs printre degete in lumini difuze. Nu vreau sa-mi caut peste un veac anii printre paginile cu miros de cafea din beci. Timpul meu e aici. Timpul tau. Timpul nostru.
Fa-mi loc printre firele razlete de papura, vreau sa te dezbrac. Da-ti voalul jos, vreau sa vezi cum busola o ia razna de fiecare data cand o apropii de inima ta. Vreau sa te gasesc aici peste zece ani, sa-mi povestesti cartile pe care ti le citeam in diminetile de iarna aburinde cand ma rugai sa-mi dau manusile jos sa ma iei de mana si sa ne pierdem printre ape. Ca de-as fi mers cu tine acum nu m-as mai ruga de timp sa-mi mai crute macar o zi sa te admir in toata splendoarea ta rosie.
Tema: Ceas
Fiction


Etern saec

Era putin trecut de miezul noptii cand, din ceata ce-nvaluia bulevardul inghetat, cu lampasele adormite, abia mai fumegand, isi facu aparitia sinistra o ciudatentie acoperita de-un palton maroniu, spalacit, c-o palarie roasa si voluminoasa pe cap. Cum tranti usa localului, respiratia gafainda atrase privirile curioase si patrunzatoare ale neadormitilor, banuind parca ceva. Strainul se grabi sa se aseze la masa si-si trase mai bine haina pe el, inghitind in gol de cateva ori, cu inima ticaind la propriu.

“Mai adu un rand, nepricopsito” rasuna o voce groasa din fundul camerei, femeia grabindu-se cu paharele. “Cum spuneam…” continua acesta, “daca eram acolo mai devreme, nu ramaneam acum si sarac, si vaduv. Femei ne-ndemanatice! S-o ierte Dumnezeu… si sa blesteme timpul!”. Dupa ce-au mai dat un pahar pe gat si-au aclamat aprobator, se trezi altul: “Blestemat fie intra-devar! Am ramas si fara casa, mi-am pierdut si parul, dintii, nici picioarele astea nu ma mai tin. Fura tot satana asta, ce i-as mai face de-as prinde-o!”. Iar altul, mai batran, cu sprancene ca padurea si cu bastonul din lemn de nuc langa, grai grabit “Ehe, eu ce Dumnezeul timpului sa mai zic? Stau si-astept sa vina sa ma ia moartea la brat cu blestematul, curand voi fi adoptat… de alte lumi. Blesteme timpului, blesteme ceasului, la naiba cu cine l-a inventat!”, cazand apoi in tuse.

Numai unul nu era cu ei, cel crispat si bine infofolit. Statea la masa cea mai mica ascultand cu ura in suflet, de la distanta, urletele pline de blestemele ale celor care nu erau ca el. Murmura in surdina, crezandu-se neauzit de nimeni, spuse ce semanau a melodie, “Etern saec… etern pmit… iar voi cei prosti sa-ntelegeti nu puteti! Dusman ascuns, din umbra strapungand, etern saec… etern pmit.”

Cand veni nepricopsita cu paharul si pentru el, o dadu la o parte, se ridica si merse incet langa masa betivilor, moment in care paltonul cazu de pe el. “Drace, satana e aici. Sariti, sariti de-o prindeti, sariti de-i smulgeti blestematele limbi, blestematele cifre, praf s-o faceti!” urla unul. Dar ei nici nu apucara sa se ridice, caci vartej se facura limbile, se roteau nebuneste de la 12 noaptea pan’ la 12 ziua, pe-o dulce melodie oamenii din local piereau, se uscau ca prunele la soarele, oasele praf se faceau: “Etern saec… etern pmit, voi, prosti oameni, sa-ntelegeti nu puteti… dusman ascuns, din umbra strapungand, etern saec, etern pmit.”

Iesi afara bucuros de razbunare, mandru ca frica si-a invins-o. Saecul n-a vrut niciodata oameni sa raneasca, cenusa sa-i faca, dar n-a avut de ales. Tragica roata a destinului repede se-ntoarse insa, pe el din umbra buluc sarira alti nebuni, alti obsedati, de limbi il apucara… Urmatoarea adiere de vant deja oxida ramasite acum fara viata, roti odata precise, mecanisme cu blestem in ele. Fara rost insa:
Etern ceas, etern timp, voi, oameni prosti, vreodata veti intelege?