Cocktail de vise

După o muncă îndelungată, idei uitate, reamintite și tot așa, eu și Didd ne`am decis să facem un fic împreună. (: Are o idee, sperăm noi, originală și sperăm să vă placă. Așteptăm comentarii. Știu că prologul este cam scurt, dar ne revanșăm cu capitolele următoare. Vom scrie din două puncte de vedere diferite, evident. Enjoy. (:

Cocktail de vise


Prolog

Gândindu-mă mai bine, poate niciodată nu am fost cu adevărat rivale. Ceea ce la sfârșit ne-a unit au fost chiar aceste diferențe dintre noi. Alb – negru. Zi – noapte. Opusurile se atrag, nu ? Dar prietenia puternică ce a apărut între noi a fost plăcută. Și nouă… Diferită, dar totuși specială. Era ceva la care nu mă așteptasem niciodată. După ce am ajuns să o cunosc mai bine, am ajuns să-mi dau seama că nu eram așa diferite. Am fost împotriva intrării ei în trupă. Dar ce puteam face altceva ? Era singura noastră alegere. Știam că lui Seth – fratele meu – îi convenea acest lucru mai mult decât o arăta. O iubea. Mult. Îngrozitor de mult. Și da, eram geloasă pe apropierea dintre ea și fratele meu. AL MEU. Așa ar fi trebuit să fie. Dar cum aș fi putut să fiu supărată pe ea ? Cum aș fi putut ? Era dulce, într-un fel ciudat. Desigur, la suprafață o uram. Dar nu era așa. O invidiam pentru faptul că fratele meu îi acorda atâta atenție. Uitasem ultima dată când Seth îmi spusese că nu ar rezista fără mine. Nu cred că mi-o spusese vreodată. Aveam impresia că sunt doar cârpa pe care trebuia să o mai folosească la șters praful, din când în când. Și dacă tot suntem la capitolul familie, aveam impresia că părinții mei o adorau pe Natalie mult prea mult. Sperau să devină nora lor ? Inițial, aș fi spus că nu aș lăsa așa ceva să se întâmple. Dar acum, parcă ideea nu mai părea chiar așa îngrozitoare. Distanțarea dintre mine și familie încă nu îmi dădea pace. Îmi lua locul peste tot.

Totuși fratele ei… Oh, fratele ei trebuia să fie al meu. Măcar el. Perfecțiunea lui era aproape dureroasă. Dar nici el nu mă iubea ca pe ea. Desigur, era o iubire diferită, dar chiar și așa… Sentimentele mele pentru el erau puternice, îngrozitor de puternice. Îl iubeam. Suna așa simplu. Ce simțeam eu pentru el era mult mai mult decât o simplă iubire. Deși știam că și el mă iubește, nu puteam să nu mă gândesc la felul în care își iubea sora. Era evident cât ținea la ea, o proteja așa mult. Plângeam… dar nu o mai puteam alunga de lângă mine. Asta l-ar fi rănit pe el și pe mine, de-o potrivă. Să știu că pielea mea nu ar mai fi tremurat la atingerile lui, iar inima mea nu ar mai fi luat-o la goană când mi-ar fi strigat numele, era ceva la care nu îndrăzneam să mă gândesc. Dar asta s-ar fi întâmplat dacă i-aș fi luat sora de lângă el. Îl iubeam așa mult pe Eric. Era dulce, atent și perfect pentru Hailey Carter – pentru mine. Totuși, câte șanse am avea ? Eu ne-aș da multe șanse. Dar el părea încă indecis, iar asta mă afecta mult. Nu i-aș fi spus. Singura care a știut vreodată de cât de mult mă măcinau sentimentele pentru el, era Natalie. Nici măcar nu îi spusesem, își dăduse seama din privirile pe care i le aruncam lui. Cât de ciudat a fost faptul că deși ieșisem cu mulți băieți, niciunul nu mă făcuse să mă simt atât de iubită, ca Eric. Ultimul meu prieten cred că realizase și el asta, încât s-a dat la o parte. Da, fratele ei era singurul care îmi putea face inima să bată cu o sută de kilometri la oră. El era tipul adorabil care mă făcea să cred că sunt perfectă. Era singurul pe care l-aș fi vrut vreodată.

Problemele ei m-au înnebunit la început. Seth era prea preocupat de ea. Era așa enervantă, vai, ea, Miss Îndurerată. Nu era vina mea că ea avea probleme psihice. Sau orice ar fi avut… Încă mă enerva, asta scotea sentimentele rele din mine. Încercam să le înăbușesc, dar nu puteam suporta să fiu dată la o parte oriunde apărea ea. Existam și eu, să știți. Câteodată mă simțeam aiurea după ce o înjuram sau cine știe ce mai gândeam despre ea. Dar apoi mai făcea o prostie și sentimentul acela îmi dispărea. Eram și eu drăguță până la un punct. Când se credea stăpână pe tot ce ar fi trebuit să îmi aparțină – Seth și formația, ca exemplu – mă scotea din minți. I-am acceptat supremația asupra lui Eric – cel puțin, am acceptat faptul că era sora lui și el o iubea – dar nu puteam accepta să îmi ia trupa și fratele. Erau ale mele. Doar de atât mai aveam nevoie. Chiar ceream așa mult ? Nu, nu cred. Oare a realizat vreodată cât m-a afectat tot ce îmi făcea ? Eram rivale de mici, asta e adevărat, de când ne-am întâlnit în prima zi de grădiniță. De când ea a îndrăznit să îl dea pe Teddy pe jos și de când eu am îndrăznit să o calc pe noii pantofi albi. Acum îmi vine să râd când mă gândesc cât am putut-o urî pentru că îmi dăduse ursulețul preferat pe jos, în timp ce ea urla pentru că albul pantofilor devenise o nuanță ciudată de maro, datorită prafului. Dar atunci eram copii… de ce am ținut supărarea aceasta pentru atâta timp ? Chiar avea vreun rost ? Totuși, dacă nu ar fi fost frații noștri, poate încă ne uram sau ne aruncam priviri ucigătoare pe coridorul școlii. La școală nimeni nu știa care este regina școlii. Se împărțiseră în două tabere. Tabăra Hailey și tabăra Natalie. Seth și Eric nu se băgau – deși cam aveam impresia că nu erau chiar imparțiali. Nu cred că a realizat cineva cât de mult timp și energie ne lua rivalitatea asta.

Atunci când s-a ivit șansa lui Natalie de a ne părăsi, nimeni nu a mai putut gândi clar. Și deși nu credeam că voi spune așa ceva vreodată, să știu că vrea să plece de lângă noi, de lângă mine, mă durea chiar al naibii de mult. Cu toate acestea, eu şi ea nu avem nimic în comun, dar se pare că avem totuşi o legătură una cu cealaltă. Nu aș putea spune cu exactitate ce anume. Ar putea fi faptul că fiecare se înțelege bine cu fratele celeilalte – poate prea bine – sau ar putea fi muzica. Poate chiar rivalitatea aceasta ne leagă. Știm mai multe una despre cealaltă decât oricine altcineva. Vrând să ne facem rău reciproc, am învățat totul despre punctele slabe sau bune, ale fiecăreia. Dar orice ar fi, legătura asta era puternică. Atât de puternică încât, dacă ar fi fost ruptă, acest lucru ne-ar fi rănit pe amândouă. Și ar fi cauzat durere și altora. Așa că nu mă mai străduiam să o scot din viața mea. La ce ar mai fi ajutat acum ? Deja țineam la ea prea mult. Sentimentele mele sunt amestecate chiar și acum. Pe de-o parte o iubesc, dar pe de alta simt că vreau să o omor.

Helăău !

Well, se pare că sunt prima. Ehm, nu e nimic.
Să trecem la ale noastre, să comentăm şi toate cele.
În primul rând, titlul: Pentru moment, mi-a lăsat un gust plăcut şi îmi dă impresia că îmi voi da seama ceva mai târziu de legătura dintre titlu şi conţinut. Totuşi, este interesant, trebuie să recunosc şi are oarecum farmec, atrăgând publicul - eu de asta am şi aterizat pe aici - plus ca mă întreb din ce-o fi format cocktailul ăsta de vise, adică...ce fel de vise conţine. :- ? Chiar sunt curioasă în legătură cu asta.
În al 2-lea rând, conţinutul:
Exclud dialogul, fiindcă a lipsit şi oricum, despre prolog nu prea mă pot pronuţa în adevăratul sens al cuvântului. Descrierea a fost ok , n-ai exagerat sau ceva asemănător şi au fost anumite figuri de stil care trebuie să recunosc că mi-au plăcut. Plus, din prolog - spre fericirea mea - am înţeles în mare parte ideea ficului şi despre cum vor sta - oarecum - lucrurile în viitor. Nu am văzut greşeli de tastare/exprimare or smth like this, ceea ce m-a bucurat. :3 Uhm, îmi plac numele alese foarte mult, mai ales Seth. Sună genial ! : )) Şi Hailey, Natalie - deşi n-am numele la suflet, îmi place - , iar Eric este cam des folosit, dar rămâne la fel de drăguţ.
Anyways, per total...Ideea pare promiţătoare şi oricum ştiu că tot ce faceţi voi este "de calitate" . Aştept capitolul unu şi spor la scris, amândurora! *huggies*

Hello.

Trec şi eu pe aici, în primul rând deoarece titlul m-a atras - este absolut genial, apoi a venit şi conţinutul şi uite aşa o să îl urmăresc în continuare. Prologul a fost foarte drăguţ, ai reuşit să expui toată povestea fără a fii nevoie sa te complici prea mult, sau fără să încarci descrierea care a fost ok din punctul meu de vedere. Ideea în sine, mi se pare foarte interesantă, şi cred că veţi reuşi să o faceţi ,,să explodeze'' în intensitate odată cu apariţia următoarelor capitole. Îmi place modul elegant, în care descrii totul, acest lucru învăluind ficul în mister oarecum. Asupra personajelor nu mă pot pronunţa, din moment ce nu le-am văzut în ipostaza de a interacţiona între ele. Oricum Seth un nume foate bine ales, îmi aduce aminte de zeul egiptean al dezordinii şi lumii de dincolo. Cam atât baftă în continuare see you next time. Bye.

Vai, de când am spus că trec pe aici şi n-am mai făcut-o; uite că vin acum cu o părere, că de criticat ştiu că nu am ce.
Am citit acum ceva vreme prologuţul acesta genial şi, pentru că mi-am amintit ce mult mi-a plăcut atunci, l-am mai citit o dată, acum, ca să-mi amintesc cum stau treburile pe acolo. Măi, tu ştii deja că ador modul tău de a nara/descrie şi alte cele, iar lucrarea aceasta nu face excepţie de la regulă.
Titlul m-a capitvat încă din prima clipă din care l-am auzit/citit şi am fost foarte curioasă de conţinut, iar prologul m-a făcut să fiu şi mai curioasă. Personajele sunt interesante şi, deşi nu mă pot pronunţa încă cum trebuie în privinţa personalităţii lor, am încredere că le veţi contura într-un mod original şi genial.

Oricum, mai multe nu cred că ţi-aş putea spune la ora asta, nu am văzut ceva de care să mă fii putut lega, aşa că pot numai să te felicit. Aştept primul capitol, Did`

Am intrat aici fiindcă m-a atras titlul și nu regret nimic. Îmi place prologul, ai prezentat foarte bine cum stau lucrurile între ea și Natalie. Ai descris foarte frumos sentimentele. Am o părere generală despre cele două „prietene”, amândouă sunt posesive : )) Bine, cu siguranță Hailey este, dar s-ar fi putut -chiar mai mult ca sigur- să fi exagerat prin unele locuri. Îmi place starea astea de nervi, totul pare ca și când ar mai avea puțin și Pământul ar fi invadat de extratereștrii, totul stă să explodeze. Mă captivează povestea asta și, după cum s-a mai spus în comentariile anterioare, mă întreb care sunt visele ei. Stai o secundă, vise? Nu visuri? Hmm, acum e și mai încurcat : )) Scrii cursiv și ușor de citit, accesibil, atragi atenția destul de bine asupra detaliilor importante și „trăieși” clipa : D . Este foarte natural modul în care descrii.
După cum vezi nu am avut nimic negativ de criticat. Hmm, era pe undeva un verb încurcat nițel, dar nu contează, o singură greșeala în tot prologul nu contează ( : . Aștept nextul și spor la scris!
Kuss-kuss:*

Bună tuturor.

Uhm... mă bucur să aud atâtea comentarii pozitive la adresa titlului; eram în dubii când l-am ales, deşi aveam o idee destul de precisă - pe care sperăm să o descoperiţi pe parcurs. Cuvintele cheie sunt "cocktail" şi... ei bine, "vise" - despre cum şi ce să cuprindă şi mai eram şi în "criză de titluri" am zis să-l lăsăm aşa. Seth are un nume... predestinat, ca să spun aşa şi mă bucur, de asemenea, că şi acesta v-a creat o impresie plăcută. Precum şi prologul Nyei, uimitor de bun şi de care sunt foarte mândră.

Bun, vă las să citiţi acum. Lectură plăcută.

1

Spune-mi că nu-i adevărat...



-Seth... ajută-mă... am nevoie de tine...

Era, cred, că prima oară în cei şaptesprezece ani ai mei când mă aflam în ipostaza asta. Stând ghemuită pe o bancă într-un parc gol, cu genunchii strânşi la piept, la miezul nopţii, cu geamantanele trântite pe jos.

Era şi pentru prima oară când mi-am lăsat lacrimile să curgă într-un loc care nu era camera sau baia mea, un loc public. Şi nu erau lacrimi mute, căci tremuram şi plângeam printre suspine. Zgomotos şi totodată dureros, în noaptea aceea înnorată în care bătea vântul cu putere şi urma să înceapă ploaia. Îngheţasem, şi totuşi lacrimile acelea amare erau fierbinţi. Mi se scurgeau pe obraji, în gură şi probabil pe jos... Dar nu îmi păsa.

Îmi simţeam sufletul sfâşiindu-se şi voiam atât de mult să urlu. Să lovesc. Să sparg sau să rup ceva. Şi iar să mă smiorcăi. De ce... De ce-mi făcuse asta ? Cu ce îi greşisem ? Voiam să mă mut cu el...

Nu aveam unde să mă duc, ce să fac. Eram complet distrusă. Mama mă avertizase. Doamne, cât îmi ţinuse morală, cât îmi vorbise despre asta! Şi eu... Eu n-am ascultat-o.

-Scumpo, îmi spunea ea din dreptul uşii, uitându-se cum târam după mine trollerele pe trotuar, nu-ţi doresc asta, dar o să regreţi decizia pe care tocmai ai luat-o. Şi atunci vei realiza de fapt cât de oarbă ai fost în tot acest timp!

Atunci nu mă gândeam decât că în sfârşit se calmase şi nu mai zbiera la mine. Eram uşurată că scăpasem aşa uşor.

-Totul va fi bine, mamă, îi spuneam eu încrezătoare. Ne iubim.

Cuvintele acelea-mi răsunaseră tot drumul în cap. Ne iubeam... da, chiar credeam că ne iubeam. Eram emoţionată, mai tare ca atunci când am fost la prima noastră întâlnire. În fond aveam să mă mut cu el, cu iubitul meu. Îmi imaginam dimineţile, atât de frumoase şi pline de lumină, mirosul cafelei şi braţele lui care-mi încojurau leneşe trupul, lipindu-şi buzele uşor de ale mele, şoptindu-mi că mă iubeşte.

Mă gândeam, în timp ce liftul urca încet, că-l voi surprinde într-un mod plăcut venind la el fără să-l anunţ, la numai câteva ore după ce-mi ceruse să mă mut cu acesta. Dar se pare că el avea să fie cel care avea să-mi facă o surpriză. Deloc plăcută.

Aveam o cheie de rezervă de la apartamentul său pentru momentele în care nu mă simţeam bine acasă şi nu aveam unde să mă duc. Întotdeauna mă refugiam în apartamentul lui când eram în momentele mele depresive. În fond, mereu am fost o persoană slabă, cu probleme de anxietate, văzută mereu altfel faţă de cum eram în realitate şi asta nu pentru că voiam eu.

N-am vrut niciodată să fiu o regină... Tot ce am vrut eu a fost să fiu iubită.

Când am intrat în apartament şi i-am văzut pantofii aruncaţi după uşă am rămas oarecum surprinsă fiindcă nu mă aşteptam să-l găsesc acasă. Îmi spusese că îşi vizitează părinţii sau ceva de genul şi că ajunge acasă după doişpe noaptea. Însă când m-am împiedicat de perechea de pantofi roşii, marca Louboutin, care semănau izbitor de mult cu cei pe care mi-i făcuse cadou de ziua mea, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Mai ales că pe holul ce ducea spre camera lui erau aruncate pe jos cămaşa pe care i-o cumpărasem vara trecută din Paris, când am fost în vacanţă cu fratele meu. Inima începea deja să mă lase şi lacrimile îmi înţepau uşor corneea.

M-am lipit temătoare de uşa camerei sale. De cealaltă parte se auzeau râsete şi gemete şi scârţâitul patului şi credeam că asta-mi era de-ajuns să-mi doresc să mor. Dar mă ştiu prea bine, nu cred un lucru până nu-l văd sau am dovezi!

Când am deschis uşa am realizat de fapt cât de sado-masochistă sunt. Pentru că am stat acolo şi m-am uitat, câteva secunde sau minute, nici eu nu ştiu cât, fără să reacţionez în vreun fel, la cum iubitul meu şi-o trăgea cu fosta lui iubită.

Cu-fos-ta-lui-iu-bi-tă.

Şi pe mine mă durea; mă durea foarte tare... Fiindcă îl iubeam, Doamne! cât de mult îl iubeam! El îmi spusese de atâtea ori că mă adoră, că mă vrea doar pe mine.. Şi alte lucruri asemănătoare. Dar minţise. Asta era evident. Şi... fosta iubită? Cât de josnic... Cred că asta durea cel mai tare. Curând, sufletul parcă mi s-a spart... Nu ştiam ce să mai cred, ce să mai simt şi lacrimile voiau să curgă, să iasă afară. Nu mai puteam respira, sau o făceam dar nu îmi dădeam seama de acest lucru.

Şi ei... Ei erau atât de concentraţi în actul lor, de altfel absolut fascinant şi pasional, că nu m-au observat decât atunci când m-am prăbuşit cu zgomot pe podeaua rece din lemn, cu pupilele dilatate din cauza şocului şi tremurând toată.

-Nat, l-am auzit pe el îmbrăcându-şi rapid boxerii şi trântindu-se în genunchi lângă mine. Natalie, iubito, eşti în regulă? Cât cinism! Începuse să-mi mângâie părul cu mâinile sale. Acele mâini ale căror atingeri incredibile mă făceau să tremur, iar acum îmi păreau atât de urâte şi soioase.

Tipa ţipa la el ceva din pat, nu-mi dădeam seama ce, dar ştiu că el îi răspunsese:

-Nu pot s-o laş aşa, e instabilă psihic...

Asta... Asta era destul. Mă înşelase. Cu fosta lui iubită. Şi se simţea vinovat. Pentru că mă credea nebună. Am înghiţit în sec şi m-am ridicat brusc, împingându-l cu un gest de repulsie de lângă mine, făcându-l să-şi piardă echilibrul şi să cadă pe parchet. Nu voiam să îl văd, nu voiam să mă mai atingă.. Pentru că mă trădase şi eu crezusem că mă iubeşte cu adevărat şi voiam să mă mut cu el. Fusesem doar un capriciu – Natalie Holden, cine nu m-ar vrea? Sunt pe jumătate franţuzoaică şi am o situaţie materială foarte bună. Ironic, nu? Nimic din toate astea nu mă făceau pe mine fericită, dar pe ceilalţi da.

Şi eu chiar preţuisem relaţia cu el, totul... Mi se părea prea superb să fie adevărat. Lacrimile de abia se puteau conteni să nu iasă afară şi.. Şi am fugit. Nu voiam să merg acasă, nu după ce mama îmi spusese toate acele lucruri, nu voiam să merg nici la Eric, fratele meu, fiindcă ştiam că-l va omorî şi nu suportam gândul ăsta aşa cum nu suportam nici trădarea lui Johnathan. Nu ştiam unde să mă duc. Continuam să fug, atât cât puteam cu bagajele după mine, de parcă nimic altceva nu mai conta. Nu mă mai uitam în jurul meu, doar fugeam distrusă pe dinăuntru de imaginea pe care o văzusem şi de cele ce auzisem. De ce? Mă întrebam anevoios în timp ce îmi ţineam lacrimile înăuntru. N-am să plâng, n-am să-i dau satisfacţie! Nu, nu. Nu am să plâng! Îmi repetam fals victorioasă. Ce îmi pasă mie? Aş fi vrut să zic, dar nu avea sens. Erau doar nişte afurisite de cuvinte care nu avea puterea să ajungă la nivelul inimii. Era clar că-mi păsa, că mă durea, că în acel moment îmi doream atât de mult să mor. Ce patetică sunt. Nu mă pot minţi nici măcar pe mine...

Când am realizat unde eram, deja formasem un număr din memorie pe care-l ştiam a fi al celui mai bun prieten al meu şi singura persoană pe care îmi doream s-o văd în acel moment, Seth Carter.

-Talie?

Am sărit în braţele lui Seth fără să fiu prea conştientă de acest lucru. Nu mai înţelegeam sau conştientizam nimic din ceea ce făceam, nici măcar nu-mi puteam controla gesturile şi acţiunile în acel moment. Erau doar trupurile noastre, eu încercând să îmi găsesc consolarea alături de el. Şi el, a acceptat. Braţele sale m-au cuprins strâns şi buzele sale moi s-au lipit de creştetul capului meu. M-am cuibărit la pieptul său, strângându-i în mâini tricoul negru. Nu îl puteam privi, pentru că nu ştiam cum aş putea să mă uit în ochii lui. Şi oricum deabia dacă mai reuşeam să văd ceva de stratul gros de lacrimi.

Îmi mângâia buclele negre şi eu continuam să mă bag şi mai tare în el, cerşind căldură, dragoste... Şi poate alinare. Lucruri pe care mi le dădea atât de uşor, fără măcar să-mi ceară ceva în schimb. Aşa cum mă obişnuise...

-Dacă s-a întâmplat ceea ce cred eu că s-a întâmplat, îţi jur că idiotul ăla nu va mai putea face copii în viitor, aud o altă voce în spatele său – una deobicei moale, blândă şi protectoare, dar care în acel moment denota doar un singur gând: că era gata să îl distrugă pe cel care îmi făcuse atâta rău – şi îngheţ pe loc.

M-am desprins uşor din îmbrăţişarea lui Seth şi l-am privit printre lacrimi pe fratele meu, muşcându-mi buzele în încercarea de a mă opri din bâzâit. Măcar în faţa lui care devenea exagerat de protectiv şi posesiv când venea vorba de mine, micuţa şi adorabila lui surioară, şi nu ştiam niciodată la ce să mă aştept de la el.

Dar stai... Până şi Eric se aştepta să mă înşele ? De ce eram eu singura toantă care nu credea că aşa ceva era posibil?

Şi lacrimile nu se mai puteau abţine. Am început să plâng. Din nou. Mult mai sfâşietor ca înainte. Fratele meu nici n-a mai stat pe gânduri. În următoarea secundă mă aflam în braţele lui, iar buzele sale se plimbau prin părul meu şoptindu-mi numele cu acea voce blândă pe care o adoram. Pentru noi cuvintele erau de prisos, gesturile spuneau totul.

-Hai, mergem acasă, îmi şopti el la ureche.

-Nu, am strigat depărtându-l de mine. Nu, am repetat, pe un ton mai jos. Nu mă pot întoarce acasă, nu după scandalul pe care l-am iscat cu decizia mea stupidă de a mă muta cu... cu...

-Natalie Holden, dacă mai plângi o singură dată pentru cretinul ăla care va fi mutilat în următoarele două’ş’patru de ore îţi jur că o să rămăi fără păr în cap! Deci, vrei să boceşti sau să-ţi etalezi superbul păr în faţa celor care merită?

Remarca aceasta a lui reuşise să-mi facă să încolţească pe buzele crăpate un surâs chinuit.

-Vezi că se poate? spuse el zâmbind larg, sărutându-mi uşor fruntea mea. Hai în maşină, văd eu unde te duc, a spus mai apoi aplecându-se să mă ia în braţe. Nu am avut timp să protestez fiindcă îmi aruncase o privire tăioasă în timp ce-l ruga pe Seth să-mi ia bagajele. Serios, Natalie – nu ştiu ce e în capul tău! a murmurat el încercând să-şi ascundă dezamăgirea. Trebuia să-ţi dai seama de ce fel de om e de prima dată când te-a îmbătat ca să se culce cu tine.

Mâinile mele s-au agăţat strâns de cămaşa sa în timp ce mi-am lipit fruntea de pieptul lui.

Un alt episod din relaţia mea cu Johnathan, unul care speram eu pe atunci că era primul şi ultimul, a fost acela din primele noastre luni de relaţie când, zvonindu-se că eu mă culcam doar cu studenţii, fără să mă întrebe dacă e adevărat sau nu ceea ce se spunea despre mine şi clocotind în interior, mă îmbătase ca să facă sex cu mine. Dacă nu l-aş fi sunat pe Eric cât Johnathan era la baie ca să-i spun că nu ştiu ce are de gând să facă şi că m-a pus să mă dezbrac, iubitul meu m-ar fi violat.

Eric are dreptate. Am fost aşa o proastă încă de la început; în ziua aia, după ce fratele meu a dat buzna în apartamentul lui Johnathan şi l-a jucat în picioare la propriu, fără să-i dea măcar ocazia să se explice, eu am sărit în apărarea lui şi m-am certat pentru prima dată cu Eric. Îmi amintesc că eram atât de furioasă pe felul în care reacţionase că i-am tras chiar şi o palmă, pe care o regret şi acum. Toate astea pentru o scârbă fără scrupule. Pe care o iubeam mai mult decât orice pe lumea asta. Şi eram atât de sigură că sentimentul era reciproc. Când de fapt el nu voia decât să câştige acea cursă nebunească în care erau băgaţi cu toţii: Cine-şi-o-trage-cu-Regina-?

De ce toată lumea crede că făcând sex cu cea mai populară tipă e ceva cu care să te mândreşti? Şi de ce se transformă mereu întru-un concurs? Nu cred că am să înţeleg vreodată de ce bărbaţii continuă să trateze femeile ca pe un trofeu...

Mă uitam lung la Seth, la cât de frumos era cu chipul lui cu trăsături fine, părul castaniu în permanenţă ciufulit şi ochi mari şi căprui, zâmbetul sarcastic şi mă gândeam la cât de popular era tipul ăsta şi cum roiau fetele în jurul lui. Pentru că Seth Carter era exact genul ăla de tip super popular, un playboy desăvârşit, adorabil prin felul lui tiranic de a fi, cu o personalitate impunătoare şi căruia îi plăcea enorm să fie admirat ( făcea tot ce depindea de el ca să fie în centrul atenţiei ). Şi totuşi, el, spre deosebire toţi ceilalţi tipi pe care-i cunosc, mai mult sau mai puţini populari, nu m-a văzut niciodată ca Natalie Holden-tipa-super-bună-pe-jumătate-franţuzoaică-cu-aere-de-divă.

Pentru el am fost mereu Talie. Trista, sensibila şi neajutorata lui prinţesă Talie, cea care era prizonieră în turnul ei, pe care o ajuta cu tot ce putea să iasă de acolo din când în când, pe care o proteja şi făcea tot posibilul să o facă fericită FĂRĂ să-i ceară, MĂCAR O DATĂ, ceva în schimb. Şi mă simţeam oribil – niciodată nu am ştiut cum să-i mulţumesc pentru tot ce făcea pentru mine, pentru dovada de strânsă prietenie pe care mi-o oferea cu fiecare ocazie. Şi ne cunoşteam de mici, eram cei mai buni prieteni încă de la grădiniţă. Câteodată mi-era teamă ca nu cumva, fiindcă eu nu reuşeam niciodată să-i fiu de ajutor, să mă părăsească sau să se îndepărteze câtuşi de puţin de mine, dar reuşea mereu să-mi alunge temerile acestea stupide spunându-mi că un cavaler ar prefera să moară decât să plece de lângă prinţesa lui.

-Dacă până şi cavalerul ei – singurul în stare să-i mai alunge plictiseala Înălţimii Sale, prinţesa Talie – o va părăsi, aceasta va muri în turnul său de singurătate, îmi spusese el în urmă cu zece ani, la petrecerea zilei mele de naştere la care nu venise niciunul din aşa-zişii mei prieteni de la grădiniţă pe care-i invitasem cu atât căldură.

-E totul în regulă, Talie? m-a întrebat când m-a surprins holbându-mă la el.

Totul e în regulă, Seth. Mulţumesc că exişti, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine, aş fi vrut să-i spun când am auzit din faţă o voce sacadată şi nu mi-a luat mult să-mi dau seama cui îi aparţinea.

Mi-am întors capul spre Johnathan care gâfâia, fixându-mă cu o privire tulburată. Avea părul blond ciufulit, dar nu într-un mod atât de adorabil ca al lui Seth sau al fratelui meu; era transpirat tot şi avea cămaşa desfăcută, iar pantalonii îi erau şifonaţi. Arăta atât de neîngrijit şi îl compătimeam pentru asta. Că cel mai râvnit tip din liceu la momentul actual, care din întâmplare se întâmpla să fie iubitul meu, riscase să fie văzut astfel pe stradă numai ca să-mi explice mie cum ajunsese să şi-o tragă cu fosta iubită. Oh, interesant. Cu siguranţă avea să-mi placă ce avea de zis!

-Spune, Natalie – vrei să-l bată Seth să-l ţină minte toată viaţa şi mai departe de atât? Sau vrei să simplificăm situaţia, omorându-l chiar cu mâinile mele? mârâi Eric în urechea mea.

Johnathan mă rănise. Îngrozitor de tare. Chiar şi aşa, nu voiam ca fratele sau bunul meu prieten să intre în necazuri din cauza mea şi nu aveam de gând să le permit să îl atace în vreun fel. În primul rând fiindcă nu merita şi până la urmă era degeaba – l-ar fi bătut măr, el ar fi intrat în spital şi ar fi depus plângere la poliţie, ei ar fi putut intra la închisoare în timp ce el şi-ar fi revenit treptat şi n-ar mai fi avut nimic.
Nu – asta era, într-un fel sau altul, lupta mea. Aşa că nu aveam să-i implic şi pe ei. Aveau doar un simplu rol în seara aceea şi acela era de simplii spectatori.

-Lasă-l, Eric, am murmurat fixându-l cu o privire tăioasă.

Cum era de aşteptat, fratele meu s-a enervat şi mai tare:

-Pentru Dumnezeu, Natalie! Jigodia asta de om, care aproape te-a violat în urmă cu un an, iar acum te-a înşelat stă acum în faţa ta gândindu-se la cine ştie ce scuză absurd de patetică, iar tu vrei să-l las? Îmi pare rău, scumpă surioară, dar de data asta...

-Am zis să-l laşi, m-am răstit eu la el fără să vreau. Lasă-l în seama mea, am reluat pe un ton mai jos, sărindu-i din braţe şi îndreptându-mă alene spre Johnathan care mă privea într-un fel ciudat – părea speriat şi totodată uşurat că nu-i lăsasem pe cei doi să se bage. Da, Johnathan, mon amour, spune-mi ce ai de spus! Sunt atât de nerăbdătoare să aud! Spune-mi totul, cu lux de amănunte!

-Ea...

-E mult mai bună decât mine, nu? Doar e la facultate. Are experienţă, fata. Le ştie bine; bănuiesc că-ţi îndeplineşte toate fanteziile! Ah, cât de uşor am trecut cu vederea peste faptul că în primele nopţi o tot strigai pe ea... Ce amintiri frumoase, nu? Îţi aminteşti? Ah, Ella, Ella! Şi deschideai ochii şi nu era decât amărâta de Natalie, cu lacrimi în ochi, pe care o sărutai imediat ca să nu-i dai ocazia să zică ceva în legătură cu asta.

Spuneam toate astea plângând, uitându-mă în ochii lui negrii, cu pumnii încleştaţi, înfingându-mi unghiile în carne. Deşi nu-i vedeam, puteam să-mi dau seama cu uşurinţă că Eric şi Seth fierbeau de nervi, holbându-se în acelaşi timp şocaţi la mine.

-Când ţi-ai dat seama că v-am văzut i-ai zis Ellei că sunt instabilă psihic şi că nu mă poţi lăsa aşa. Spune Johnathan, cumva stăteai cu mine doar fiindcă ţi-era teamă de ceea ce aş fi putut face dacă te-ai fi despărţit de mine? Chiar, chiar atât de slabă de înger îţi par? am întrebat pe un ton sfâşietor, agăţându-mă de el.

-Nat, nu plânge...

-M-ai iubit vreodată? l-am întrebat plângând, ridicându-mi uşor capul de pe pieptul lui. Cu răspunsul la întrebarea asta avea să se sfârşească totul; nu m-aş fi întors la el pentru nimic în lume, voiam doar să ştiu dacă avea bunul simţ să recunoască sau continua să minte şi să încerce să mă facă să-i mai dau o şansă.

-Ce – ce fel de întrebare e asta? Sigur că te-am iubit mereu. Şi încă te iubesc, Natalie. Dar dacă mi-ai mai da o şansă...

Şi înainte ca eu să-mi dau seama cum, palma mea s-a lipit de obrazul său cu un zgomot surd, lăsând în urma sa o urmă roşiatică. Turbam de furie şi eram practic incontrolabilă, dar cu toate acestea i-am întors spatele şi, muşcându-mi buzele în încercarea de a mă opri din plâns, m-am îndreptat spre Eric şi Seth care mă fixau cu o privire îngrijorată. Pentru un moment nu-mi dădeam seama de ce mă priveau astfel, dar pe la jumătatea drumului am realizat că mă clătinam şi pământul începuse să se învârte cu mine, iar mintea mi se întunecase.

Ce se întâmplă cu mine? mă întrebam anevoios, încercând să mă ţin pe picioare. Inima mea bătea cu putere. Simţeam că mă sufoc, respiraţia-mi era sacadată şi privirea împăienjenită. Doar n-o să leşin acum, nu? Degeaba trăgeam de mine, organismul meu era prea slăbit, niciodată nu făcusem faţă stresului emoţional şi deobicei cedam mult mai repede decât acum.

Nici nu mai eram conştientă de ce se întâmpla în jurul meu când m-am prăbuşit pe cimentul dur şi rece, doar auzeam nişte voci îngrijorate şi un strigăt nervos însoţit de câteva înjurături. Totuşi, e ceva ce am reuşit să înţeleg poate mai bine decât orice altceva:

-Ai face mai bine să pleci, Brown. Cred că ai avut-o destul pe Natalie, acum e rândul altcuiva să aibă parte de ea – unul care o merită mult mai mult decât ai fi putut-o tu merita vreodată!

Ştii ce, cavalerule? Acum, când prinţesa ta are de gând să evadeze din turnul său, sărind de la singura fereastră a acestuia, vei fi acolo s-o prinzi?

Buna. Critica din partea mea ^^

Ma jur ca e prima data cand dau peste un asemenea titlu, prima data cand gasesc denumirea unei bauturi in titlu. O chestie foarte interesanta si cu siguranta delicioasa. Cand va vad titlu ma gandesc la un amestec de vise, confuzie si intr-un fel distractie - nu intrebati de ce.

Prologul: E bine ca ai inceput diferit. Am vazut de multe ori si ca multi prefera sa discute despre ce inseamna prietenia, dupa ura si altele - nu zic ca e rau, dar apreciez ca ai inceput altfel, introducandu-ne usor in actiune si facandu-ne cunostinta cu ideea.
Chiar si introducerea personajelor a fost unica. In timp ce narai, treptat, includeai personajele care vor predomina in ficul tau.

Ei bine, asta da prietenie. Rivale, dar totusi prietene. Intre cele doua s-a format o legatura foarte stransa si cum ai zis si tu ar durea daca aceasta s-ar rupe. Desi eu ma indoiesc ca astfel de legaturi se vor rupe. Acestea prietenii sincere si puternice. Amuzanta ideea de la care a pornit dusmania celor doua. De obicei se zice ca incepe de la baietii, dar tu te-ai dus tocmai pe vremea cand erau la gradinita. Asta ofera si motive intemeiate pentru care cele doua se cunosc asa de bine.
Cuvinte simple, o descriere clasica, dar amplificata de modul tau de a nara. Acel mod lent, placut, care te duce in mijlocul actiunii.
E placut sa vad diacritice, dar fii atenta unde pui spatiu, pentru ca intr-un fragment ai lasat spatiu inaintea semnul de punctuatie - nu ca ar fi un capat de lume, dar asa ca o micuta observatie. Sigur a fost moment de neatentie ^^

Capitolul 1: Eu de obicei am observat ca la numerotare se pune ''Capitolul 1'', nu simplu 1.
O voi lua cu descrierea: te descurci si tu la fel ca si partenera ta. Ai o descriere frumoasa si mi-a facut placere sa citesc. Am simtit toate acele trairi ale fetei.
De asemenea te-a descurcat bine si la descriere. Cu fiecare cuvant citit crestea si nerabdarea.
Las modurile de expunere la care vad ca te descurci chiar foarte bine si trec la altele.

Ai impartit textul in prea multe fragmente si de cele mai multe ori nu trebuia sa lasi acel rand liber. Cel putin pe la inceput iti puteam forma un frumos fragment. Chiar exagerezi cu acel ''enter''.
It vei folosi cand treci la o alta actiune/ idee, cand schimbi locatia nicidecum la aceeasi idee.

Dupa: partea aceea din trecut. Trebuia pusa intre ghilimele si scrisa cu italic, pentru a o scoate in evidenta si sa o separi de actiunea pusa la prezent.
Ce am mai observat este excesul de puncte de suspensie. Am intalnit de foarte multe ori si de multe ori nu trebuiau puse.
Le stiu rolul si imi inchipui ca si tu, dar sunt prea multe si bat la ochi.
La fel ca si Nya ai avut si tu mici momente in care ai lasat spatiu inaintea semnului de punctuatie, iar partea ciuda e ca amandoua fix la semnul intrebarii ati facut aceasta greseala O.o''

Nu mai am ce spune. Va urez spor la scris si idei cat mai frumoase.
O seara placuta!

Ăhm, n-am mai comentat nimic de foarte multă vreme, nici măcar n-am mai citit ceva pe zup * shame on me *, dar pe acesta l-am citit.
Trebuie să recunosc că m-a lăsat plăcut impresionată, pentru că majoritatea lucrărilor pe care le-am citit în ultima vreme au fost foarte slabe, așa că asta mi-a picat tare bine. Îmi plac mult personajele - da, deja ! Pentru că mă regăsesc câte puțin în fiecare - sau, mă rog, cel puțin din câte știu despre ele la momentul de față -. De prolog nu mă leg, sunt trează de la 5:30 dimineața și abia mai leg trei cuvinte, dar capitolul pot spune că mi-a plăcut. L-ai făcut cam prea ”aerisit”, dacă mă întrebi pe mine, dar nu m-a deranjat asta ... M-ai făcut curioasă, vreau să văd ce are să se întâmple mai departe, mai ales că ai început așa ... în forță .
În orice caz, chiar am să urmăresc topicul și-am să citesc. Nu promit c-o să comentez mereu, dar am să citesc
Spor la scris în continuare !