Ti-am spus şi pe mess că scri bine şi ai multe idei suuper, de aceea nu o voi lungi aici. Nu mă pricep mai deloc să comentez ficuri, eu doar îmi fac o idee în cap, dar când e să scriu ceva parcă uit tot.
Vreau să precizez că mai întâi am citit sezonul doi apoi pe primul. Credeam că nu va fi nevoie să îl citesc, dar după ce am făcut-O mi-am dat seama că am greşit. Oricum povestea îmi place atât în primul sezon cât şi aici şi mereu există un sfârşit de capitol în care să mă laşi în suspans (mă refer şi la celălalt fic, nu numai ăsta ).
Personajul preferat este Inaru, pur şi simplu mă atrage, dar şi pe Matsuro îl prefer. Aş vrea să rămână împreună, dar oare e posibil? Încă ceva, am văzut un exces de virgule pe acolo şi nu cred că sunt toate necesare:))
Hmm, de cand nu am mai trecut pe la topicul asta!? Multumesc mult de comentarii, guys si din nou imi cer scuze ca ajung asa tarziu ~_~ You know, it`s summer.
Mi-a fost mai lene sa il fac cu diacritice, decat sa il scriu... dar bine ca am ajuns cu el intr-un final. Lectura placuta xD
~Capitolul 5 Vizita neasteptata~ ( Matsuro )
Muzica bubuia din boxele imense agatate de tavan, iar reflectoarele iti atingeau straniu chipul palid in lumina proasta din club. Ritmul muzicii ne intrase in sange si nu ne mai puteam opri pana ce zgomotul ar fi incetat si ar fi fost liniste. In aer mainile pluteau, balansandu-se intr-o parte si-n alta dupa bassul ce se auzea in toata cladirea. Nu era un scaun ocupat sau vreo masa unde sa stea cineva. Toti erau in picioare, dansand si bucurandu-se de atmosfera minunata. Cluburile din Franta erau atat de diferite de cele de acasa, muzica parca se auzea mai tare, lumea parca era mai dinamica si luminile parca reflectau cu mai multa putere, toate menite ca sa-ti inveseleasca intreaga noapte.
Ma aflam aici de doua ore si jumatate, dansand incontinuu cu Kiru si alte persoane ce de abia le cunoscusem. Nimeni nu-mi putea intrece fratele vitreg la dans, caci se pare ca el le daduse clasa tuturor, atat pe muzica mai lenta, cat si cea plina de dinamism.
-Trebuie sa ma inveti si pe mine sa dansez asa, i-am tipat in ureche ca sa ma poata auzi, insa degeaba, trebuia sa ai plamanii de fier ca sa poti urla atat de tare incat sa te auda cineva in galagia aia.
Blondul doar dadu din cap in semn afirmativ, dar stiam prea bine ca niciunul din nou nu a inteles ce vrea sa spuna celalalt. La cata energie avea toata lumea, inainte de a porni la dans am baut cu totii aproximativ doua sticle de alcool, sau cel putin eu nu m-am intins si la a treia. Kiru spusese ca e de ajuns pentru mine cat am baut, asta daca nu vreau ca a doua zi sa imi bubuie capul si sa am ameteli toata noaptea, chiar si ziua urmatoare, ori mai rau, sa intru in coma alcoolica. I-am ascultat sfaturile caci deja incepea sa ma sperie cu spitalul lui pe care incepusem sa il detest de acum trei ani, cand avusesem o sperietura cu acea cladire.
Odata cu muzica mai lenta, trupurile fetelor si ale baietilor din cladire incepura sa se miste mai incet, pastrand ritmul din trup, maini si picioare. Ascultand mai bine , mi-am dat seama ca este cea pe care se face stripteas, binecunoscuta melodie ce se asculta aproape de inchiderea fiecarui club din Paris. Melodia aia chiar nu era de mine, asa ca am decis rapid sa ma duc spre mese, acolo unde voi astepta impreuna cu Kiru, insa, se pare ca fratele meu inca nu se oprise din dansat. L-am privit cu subinteles sa mergem la mese, insa odata ce incepuse melodia, nu l-am mai putut scote de pe ringul de dans.
Isi misca trupul cu senzualitate, pe ritmul muzicii, nelasand nicio secunda fara a dansa sau trage o gura de aer. Tinandu-si mainile pe cureaua blugilor si dand din solduri intr-un mod atat de pervers, toti au inceput sa-l priveasca curiosi, aproape oprindu-se din dansat ca sa-si duca chipurile spre el. Era aproape singurul care mai dansa, restul privindu-l la fel ca inainte. Am inceput sa-mi musc buzele si obrazul pe dinauntru, dorind sa ma duc la el si sa il opresc. Am facut cativa pasi si cand am intins mana, doua tipe la fel de inalte ca el s-au bagat si ele in dansul lui, miscandu-se la fel de pervers cum o facea si blondul.
Se frecau de trupul lui, atingandu-i unele parti ale corpului, iar Kiru, nelasandu-se mai prejos, a facut si el acelas lucru.
Continuam sa-mi musc obrazul pe dinauntru de nervi, fierband. Chiar toti se oprisera din dans si doar dadeau din maini, auzindu-se un ropot de aplauze si incurajari pentru cei trei ca sa continue. Tipele mangaiau cu varfurile degetelor umflatura din pantalonii sai, chicotind si dandu-se mult mai aproape de fratele meu. Stateam la doar cativa pasi de ei si nu ma simteam in stare sa fac nimic altceva decat sa ii privesc si sa simt cum fierb de furie.
Barbatul blond ma privi, facandu-mi scurt cu ochiul, de parca totul facea parte din planul sau. Daca incerca sa ma faca gelos, nu avea decat, oricum nu ar fi reusit.
I-am intors spatele bosumflat, ducandu-ma spre una din mese si asezandu-ma acolo pe un scaun inalt cu spatar. Incercam sa nu privesc in directia lor, dar parca o lumina foarte puternica ma facea sa ma uit acolo si-mi atragea atentia. Nu mi-a trebuit decat o secunda ca privirea sa mi se fixeze asupra lui si a modului in care danseaza. Simteam cum creste in inima sentimentul de gelozie, acel sentiment ce te otraveste atat psihic, cat si fizic.
Trupul lui se misca al naibi de bine pe ritmul muzicii aleia si nici nu-mi mai puteam lua ochii de la el. Fiind sub efectul alcoolului, nici el nu s-a oprit prea repede, insa, a doua zi sigur m-ar fi certat caci trebuia sa-l scot mai repede din clubul ala. Din pacate nu ma simteam in stare nici sa-i rostesc ceva, dar sa-l iau spre hotel?
Mi-am pus coatele pe masa si mi-am asezat obrajii in palme, incepand sa oftez. Cu siguranta el se distra mai bine decat mine, mai ales langa acele fete. Dar ce tot fac? Cum de pana acum nu am putut observa ca ele incearca sa-l cucereasca? Kiru e numai al meu.
Intr-o fractiune de secunda am impins scaunul ca sa ma pot ridica apoi, furios m-am strecurat printre multime si am ajuns in fata fratelui meu vitreg.
-Voi lupta pentru tine, am rostit putin ametit, incet, probabil nefiind auzit de nimeni.
In urmatorul moment l-am apucat de mana si l-am tras dupa mine, auzind in urma mea cum lumea incepe sa strige urat si sa ma huiduie, dar mai mult le auzeam ca niste sosote datorita muzicii. Ritmul acela se incheie imediat, DJ-ul parca citindu-mi gandurile alese o melodie mai vioaie pe care lumea incepu sa-si continue dansul agitat, uitand de incidentul dinainte. Am iesit afara din club cu barbatul ce inca-l tineam de mana, apoi, dand de acel aer rece, am inceput sa stranut.
-Mergem acasa. Uite, vezi, voi raci.
Blondul, simtindu-se probabil vinovat, scoase telefonul din buzunar si forma numarul unui taxi ce nu se lasa asteptat deloc. Odata ajuns, ne-am trantit amandoi pe bancheta din spate si am rostit adresa hotelului. Jumatate din drum a fost liniste, asta pana cand soferul a oprit la un semafor si Kiru, cu ochii rosii si aproape inchisi, ma privi usor iritat.
-N-a fost vina mea acolo.
-Bine, cum spui tu, am mormait.
Nu avea rost sa vorbesc cu el cand se afla in starea asta, deci trebuia doar sa astept pana maine dimineata. Oare as fi reusit sa dorm cu el in acelasi pat, sau i se trezeau gandaceii din creier?
-Am reusit macar sa te fac gelos?
Intrebarea lui ma facu sa tresar si sa il privesc agitat. Zambetul de pe fata lui ma sperie, insa acest sentiment trecu repede cand soferul opri masina si ne anunta ca am ajuns.
"Dumnezeule... Si eu care credeam ca ma imbat mai repede decat el."
Odata ce am ajuns pe treptele hotelului, el a asteptat in fata liftului, insa de doua zile pusesera un afis cum ca liftul era defect, iar personalul isi cerea scuze, insa promiteau ca-l vor repara repede. Am apucat balustrada si am inceput sa urc agatat de ea. Intr-adevar si eu eram ametit, dar in comparatie cu el eram mult mai treaz. M-am oprit cand nu i-am auzit pasii in urma mea, gandindu-ma ca a cazut pe trepte, insa cand am privit inapoi, el nici macar nu urcase.
-Nu vi?
-Nu. Astept liftul, a rostit buimac, facandu-mi apoi cu ochiul si incepand sa ma analizeze din cap pana in picioare.
Privirea pe care o folosea mi-a dat ceva de gandit, iar cand si-a muscat buza in acel mod pervers, m-am intors cu totul spre el, urland:
-Tu nu vei dormi cu mine in pat!
Si chiar asa, dupa douazeci de minute cand am ajuns in camera, a aparut si el, trantindu-se pe asternuturile moi. Deja imi luasem perna si ma dusesem pe canapea, impreuna cu un cearsaf. Nu stiu a cui fusese ideea sa mergem in clubul ala, dar fusese una proasta. M-am intors cu spatele la el, foindu-ma putin, apoi m-am asezat inapoi cu fata spre pat, simtindu-ma prea privit. Nu era o idee prea buna sa stau cu spatele la el atata timp cat Kiru era beat.
In timp ce el reusise sa adorma, eu ma tot foiam. Nu-mi venea a crede ca nu-i pasa de mine, ma lasa sa dorm aici pe asternutul asta incomod. Dar era mult mai bine asa decat sa stiu ca noaptea m-ar putea atinge, m-ar putea dezbraca... Inima incepuse sa-mi bata mai tare cu gandul la ce s-ar fi putut intampla intre noi mai departe. Era un sentiment placut sa-mi amintesc acele scene de acum cateva zile, insa o teama ma cuprinsese fiind doar cu gandul ca el e beat si ar putea reactiona altfel... Sa nu-i mai pese ca ma doare si sa nu se opreasca cand l-as ruga. De la dragoste am fi ajuns la viol. Era o idee inteleapta sa dorm pe canapea si ma bucura faptul ca reusisem sa gandesc mai matur.
M-am ridicat incet ca nu cumva sa provoc un sunet care l-ar fi trezit si sa dau apoi de dracu', ducandu-ma spre balcon. Era racoare, iar suvitele bretonului incepusera sa zboare rebel in bataia vantului. Ochii mi s-au umezit in scurt timp din cauza curentului rece de aer ce batea din fata. Am apucat balustrada rece in maini, tocmai acum observand ca adormisem imbracat. Probabil asta era si motivul pentru care nu puteam dormi.
Am scos telefonul din buzunar si am format un numar, asteptand sa-mi raspunda. Stiam ca el nu doarme la ora asta, sau poate ma inselam? Mi-a raspuns greu o voce ragusita, insa m-am bucurat sa-mi aud numele pronuntat de el.
-Matsuro... Ce faci la ora asta de esti treaz?
-Imi e dor de tine, am soptit, strangand mai mult balustrada in mana.
Ii auzeam respiratia in receptor in acel moment de liniste. Credeam ca va fi una eterna, insa pana la urma a rostit ceva cu greu.
-Si mie. De ce nu veniti sa ne vizitati?
-Suntem deja in Paris, am zis jucaus, incercand sa-mi astampar lacrimile ce doreau sa curga pe obrajii-mi reci.
-Cum?!
-Da, suntem deja aici, dar Kiru a refuzat sa ne intalnim pana nu s-ar fi acomodat cu accentul.
-Asta e o prostie! rosti putin nervos.
-Stiu, Inaru, dar eu vreau sa te vad acum.
-Ce s-a intamplat? ma intreba, auzindu-mi vocea cum incepe sa tremure.
Primele lacrimi incepura sa coboare pe obrajii mei uscati. Sigur era din cauza frigului de aici. In comparatie cu zilele, noptile erau mult prea racoroase.
-Nimic. E doar frig aici. Atata tot.
-Uite, o sa-ti trimit adresa maine dimineata, acum e prea tarziu si imi e teama ca nu vei tine minte, chicoti, auzind cum si el se fosneste in pat. De abia astept sa te vad.
Dupa cateva urari de noapte buna, am inchis telefonul si l-am bagat inapoi la locul sau, in buzunar. Stelele parca straluceau cu mai multa putere acum si, la fel ca si ele, si eu eram vesel. Piscina se vedea foarte bine de la etajul nostru, doar ca era pustie, insa apa sclipea miraculos cu ajutorul imaginii lunii. Totul era foarte melancolic.
M-am agatat mai bine de balustrada cand am simtit un aer cald in ceafa. Doua brate puternice s-au asezat peste umerii mei si m-au luat in brate, iar umbra trupului din spatele meu am putut-o observa cu coada ochiului. O pereche de buze reci se asezara pe portiunea dezvelita a umarului meu, sarutandu-l scurt, apoi urca spre ureche si-mi sopti.
-Te rog, culca-te cu mine in pat.
-Kiru... am murmurat, simtindu-i mainile reci cum ma trag mai aproape de el.
Uuu, in sfarsit ai adus capitolul. Ma bad, am uitat sa salut x.x `Ello, ma friend ;x Anyway, cum ziceam, ma bucur ca ai adus in cele din urma capitolul. Mi.a placut momentul de gelozie al lui Matsuro, desi ma gandeam ca in loc sa.l scoata de acolo ar fi inceput sa danseze cu el pe acele ritmuri, yammy. Insa si asa e bine. Oricum, intr.un fel mi se pare o copilarie din partea lui felul in care s.a comportat cu Kiru, desi blondul nu trebuia sa consume atat alcool. Anyway, conversatia celor doi aka Matsu si Inaru, este interesanta, sa zicem, mai ales partea cu "imi e dor de tine". Si mai mult, imi place cum ai incheiat capitolul, eram sigura ca blondul va merge dupa Matsu.
Dar, terminand cu asta, ai avut o greseala ("admosfera" - atmosfera), iar in rest totul este impecabil, cred, defapt alte greseli nu am mai vazut. In orice caz, imi place cum imbini modurile de expunere si titlurile date capiturilor ;x este mai interesant asa decat sa pui doar numarul. Anyway, sper sa aduci cat mai repede cu putinta nextul si pana atunci imi trimit puterea tie (Huss huss putere, huss huss putere : )) ).
Mersi de comm, ma' dear. Well, o sa corectez imediat greseala, asta daca o gasesc. *blush* Defapt nu mai voiam sa pun nume la capitole, pentru ca mai gandeam in plus hehe ^^" Dar daca asa am pus in primul sezon, trebuia sa fac la fel si aici. Mie una capitolul nu mi s-a parut prea reusit, voiam sa descriu mai bine, maybe next time.
Hmmm, şi i-a uite ce ofertă încântătoare îi face Kiru lui Matsuro. Mai bine de-atât nici că se putea <3 Acum depinde numai şi numai de fratele mai mic, să-l refuze sau să-i accepte oferta ? Interesting. Really now xD
Ştii ce mi-a captat atenţia cel mai mult ? Telefonul din timpul nopţii. Yea' ya know now... Convorbirea dintre Inaru şi Matsuro mi s-a părut foarte dubioasă. Părea ca şi cum în tot acest timp au ţinut legătura or smth like this. Mă duce cu gândul la ceva dragoste secretă sau interzisă Hmm, chiar bizar. Poate că plănuieşti tu ceva mare pe aici * laughs *
Ce mult a trecut de cand ai postat.Oricum eu am fost plecata la bunicii...Asa ca n-am avut internet.
Kiru,Kiru!A trebuit el sa inceapa sa danseze intr-un mod pervers,apoi i s-au mai alaturat si fetele acelea...
Iar Matsuro s-a suparat.Nu ma gandeam ca chiar o sa-l sune pe Inaru.Eu cred totusi ca Matsuro simte ceva pentru verisorul sau.Chiar daca au trecut trei ani.
Abia astept capitolul urmator.Ce se va intampla?Ce?Mi-ar place sa inceapa iar lupta intre Inaru si Kiru pentru Masturo.Imi lipseste asta.
Bye!
Îmi place cum au evoluat lucrurile acum depinde cum vedeţi voi lucrurile, însă eu nu prea am ceva de comentat. Plotul poveştii m-a atras din prima clipă altfel nu aş mai fi venit să o citesc şi chiar dacă [ poate ] nu am lăsat în viaţa mea vreun comentariu, sau mai mult de unul singur să ştii că aştept să văd ce îţi mai trece prin cap. Nu ştiu dacă există ceva care să nu-mi placă la ficul tău, dar da, nu cred că există fiindcă ţi le-aş fi spus până acum. Keep up the good work, sugar.
Wow, record personal sa intarzii cu capitolul atat de mult. Imi pare foarte rau, dar viata de liceu nu e atat de usoara Well, programul e destul de incarcat si probabil voi mai intarzia si in datile urmatoare. Sper sa nu va suparati PREA mult
In orice caz v-am pregatit un capitol din perspectiva unui nou personaj. Va aduceti aminte de telefonul primit catre Inaru? Acum veti stii ce legatura a avut acel apel cu acest capitol. ^^
Scuzati eventualele greseli, cred ca mai lipsesc niste caciulite si virgulite de la ş-uri, m-am grabit sa il pun mai repede. Lectura placuta.
Vincent: http://imageshack.us/photo/my-images/38/vincentv.jpg/ http://imageshack.us/photo/my-images/849/vincent3.jpg/ Gin: http://imageshack.us/photo/my-images/692/ginir.jpg/
~Capitolul 6 Ordinul sefului~ ( Vincent )
-Vincent, mi-a spus sefu' ca vrea sa vorbeasca cu tine despre aia. Du-te in biroul lui cat timp e liber, stii ca apoi nu va mai avea timp pentru tine.
-Frate, stii doar ca sefu' are mereu timp pentru cel mai bun angajat al sau, i-am trantit-o fara pic de rusine si am trecut pe langa colegul meu, iesind pe hol. Randuri de scaune care dispareau in intuneric dincolo de cercul de lumina aruncata de lampile vechi imi luminau chipul alb si ii ofereau parului meu violet o stralucire aparte.
Pasii mei se faceau auziti in acea liniste, dar nu pentru mult timp, caci odata intrat in camera unde doream sa ajung, m-am asezat pe un scaun in fata biroului. Covoarele groase dadeau aspectul unei locuinte vechi, de acum sute de ani. La fel si fotoliile neocupate din restul camerei.
La birou era asezat un om inalt, bine lucrat, cu parul ravasit si bretonul pe o parte. Statea cu capul in jos, foarte preocupat de un morman de hartii. Cu un pix in mana, nota pe colile albe diferite litere, neintelegand ceea ce scria. Imi era oricum destul de greu sa descifrez caci literele le vedeam invers, totusi nu ma interesa atat de mult ce nota acolo, cat de ce m-a chemat.
Niciunul din noi nu a scos vreun sunet. Singurul lucru ce se auzea era pixul ce batea in suprafata din lemn a biroului atunci cand Gin se gandea ce sa scrie.
-Bine, daca m-ai chemat degeaba, atunci plec, am spus iritat de situatie, ridicandu-ma de pe scaun.
Stiam ca nu asa vor merge lucrurile, de aceea doream sa-l enervez putin pana cand auzeam din gura lui propozitia ce nu lipsea niciodata.
-Asteapta! Nu te-as fi chemat doar sa te uiti la mine, chiar am treaba cu tine acum.
-Atunci spune de ce m-ai chemat? Si eu aveam treaba inainte sa imi spuna Alecs sa vin in biroul tau.
Mi-am reluat locul pe scaun la semnul facut de el. Mereu se intampla asa, invatasem replicile sale pe de rost atunci cand reactionam in felul asta. Stiam prea bine amandoi ca el imi este seful, iar eu sunt un subordonat oarecare, dar intotdeauna am vorbit cu el de la egal la egal, iar pe el nu l-a deranjat niciodata asta. Sunt o persoana prea importanta in afacerea lui si asta il obliga sa nu ma enerveze prea tare.
-Esti unul dintre cei mai buni angajati ai mei, incepu el.
Isi ridica pentru prima data de cand am intrat in incapere privirea spre mine, oferindu-mi atentie. Sclipirea ochilor sai o vedeam destul de rar, asta pentru ca nu-i ofeream atentie prea des. De data asta ma privea foarte calm, pregatit sa-mi dea un ordin pe care il asteptam de o gramada de timp, dar de fiecare data imi spunea ca trebuie sa am rabdare si ca totul sa mearga comform planului ca sa pot actiona si eu.
-Adica singurul, vrei sa spui, i-am intors-o eu.
-Da, singurul in momentul de fata. Uite, vorbesc serios, esti foarte important in afacerea asta si cum ti-am promis, dupa trei luni de asteptare, vei avea ocazia sa-ti indeplinesti ordinul. De maine poti face o vizita familiei Hudson.
Afisa un zambet, probabil unul dintre cele mai false zambete de pana acum, insa nu conta asta prea mult. Voiam sa termin totul si sa-mi primesc banii promisi, o avere foarte mare, jumatate din cei castigati de el. Stiam ca va dura destul timp, dar daca faceam totul ca la carte, atunci era foarte probabil sa fiu si promovat.
-Spunand asta, inseamna ca au ajuns rudele noului membru al familiei Hudson, Inaru... nu mai stiu cum?
-Akazuke Inaru. Se pare ca ei erau in Paris de mai multa vreme, dar doar acum i-au facut vizita.
Barbatul brunet privi din nou spre foile ce le avea in fata. Ceva imi spunea ca acelea cuprindeau mai multe informatii decat mi-as fi putut da eu seama, dar niciodata nu am avut curiozitatea sa ma uit printre ele, chiar daca am avut ocazia de mii de ori.
-Ciudat, credeam ca nu vor mai explora Parisul si ca il vor vizita pe acel Inaru imediat cum ajung.
-Asta credeam si eu. In orice caz, din cauza intarzierii venirii lor acolo am amanat acest ordin. Acum ca totul e gata sa inceapa, ai putea pleca chiar maine. Sunt sigur ca domnul si doamna Hudson vor fi foarte fericiti sa te revada printre ei.
-Bineinteles, doar sunt un prieten de familie foarte vechi. De asta sunt si cel mai valoros dintre angajatii tai, nu? Pentru ca sunt singurul ce poate indeplini ordinul acesta.
-Nu neaparat, raspunse imediat ce-mi auzi replica. Ci si pentru abilitatile tale de a comunica cu lumea, de a invarti oamenii pe degete si de a-i face sa fie de acord cu tine orice ar fi.
Ma simteam foarte mandru cand primeam atatea laude din partea lui, ma alimenta. Imi inmana cateva hartii dintr-un dosar si-mi oferi cateva informatii in plus, despre cum ar trebui sa ii abordez, ce ar trebui sa le vorbesc si cum sa fiu cat mai politicos cu ei caci la capitolul asta nu ma descurcam prea bine.
-Imi e mila de cei ca tine care dau ordine si totusi depind de angajatii lor mai mult ca orice, a fost ultima propozitie pe care a putut-o auzi inainte ca eu sa ies din biroul sau. Ma simteam mandru ca nu eram ca restul, ca-i puteam da replici peste gura, ca-l puteam face sa taca atunci cand doream.
Inainte de a pleca in camera mea si a-mi face planul pentru maine ca totul sa fie perfect, am trecut pe la cantina si mi-am luat o portie de sushi. Adoram mancarea asiatica, fiind invatat de mic cu aceasta. Din pacate doar o singura persoana putea sa-mi faca acest fel de mancare pe placul meu, insa ea nu se mai afla de mult printre noi.
Era ora pranzului si trebuia sa ma pregatesc pentru a merge la familia Hudson. Totul trebuia sa mearga comform planului si sa nu dau nimic de banuit, cum ca as lucra pentru cineva Impotriva familiei doar pentru a capata o suma de bani ai familiei, pe care ei ii datorau lui Gin. Misiunea mea era sa fac rost de acei bani, indiferent cum, si sa-i aduc sefului meu. La inceput parea ceva foarte complicat, ceva ce numai prin furt s-ar putea rezolva, insa ma gandisem tot timpul la o alta metoda, si iata-ma acum conducandu-mi masina neagra sport in drum spre vila, repetand planul ce-l aveam in mine si imi doream sa-l pun in aplicare cu cateva luni in urma.
Portile imensei cladiri din fata mea s-au deschis, lasandu-mi masina sa intre in curte unde am parcat-o. De abia am reusit sa activez alarma caci sotii Hudson deja m-au intampinat ca pe fiul lor mai mare. Am aruncat tigarea pe jumatate fumata, calcand pe ea pentru a o stinge si facand un pas in fata, spre ei.
-Vincent, dragule, de cand nu te-am mai vazut. Imi pare atat de bine ca ai reusit sa vii la timp pentru nunta fiicei noastre.
-Ne bucuram sa te avem printre noi, completa domnul Hudson, afisandu-si zambetul.
Ma simteam usor intimidat de catre aceste doua persoane, dar aveam sa ma obisnuiesc cu ei si cu caracterele lor.
Imbracat intr-un costum negru cu o camasa alba pe dedesupt, acestia ma rugara sa iau loc la masa si sa servesc cina cu ei. In tot timpul cat stateam aici, pana in ziua nuntii, aveam sa analizez locul si persoanele. Un singur pas gresit si totul s-ar fi dus de rapa. Mi-am aranjat cravata si am luat loc pe unul din scaune, servind masa afara. Peisajul era mirific, cerul instelat era la fel de frumos. Atmosfera ma ducea intr-o alta era, la fel si tinuta satenei ce aparu pe usa din spate.
-Buna seara, ma saluta, zambindu-mi intimidata probabil de privirea mea.
Laurence, fata pentru care ma aflam aici datorita sefului meu, ramasese la fel de frumoasa ca in ultimii ani. Rochia alba ii acoperea decat un picior, fiind crapata pe partea dreapta mai sus de genunchi, scotandu-i in evidenta pulpa frumoasa si tenul perfect. Sanii erau perfect conturati cu ajutorul sutienului alb, acoperit si acesta de restul rochiei mulate. Un colier stralucitor ii cadea intre sani si te facea sa iti duci imediat acolo privirea. Ochii se asortau perfect cu cerceii, iar buzele carnoase cu parul ei putin ondulat. Intr-adevar era o femeie minunata, insa nu era genul meu.
-Domnule si doamna Hudson, sunteti foarte norocosi cu aceasta fata, am complimentat-o eu, aceasta zambindu-mi discret si asezandu-se pe un scaun din cealalta parte a mesei.
Deja lucrurile deveneau plictisitoare. Nu era deloc genul meu sa vorbeasc cu lumea pe acest ton dulceag, sa fiu atat de amabil si sa complimentez persoanele. Imi placea sa fac totul in liniste. Cand m-am apucat sa mananc, am facut-o doar din politete, pentru a da dovada de un barbat educat, insa mie nici nu-mi era foame.
Ma simteam intr-adevar ca un agent secret din cauza ca imi schimbasem de tot caracterul meu.
Cu coada ochiului am putut surprinde trei persoane ce se pregateau sa ajunga la masa din curte. Unul dintre ei era un brunet destul de inalt cu un corp bine format. Probabil el era Inaru de care imi tot povestea Gin, viitorul sot al tintei mele. "Ei ar trebui sa fie Kiru si Matsuro... Din cauza lor munca mi se ingreuneaza. Trebuie sa scap de ei mai repede ca drumul sa fie liber pentru a putea actiona." am gandit, privind acele doua persoane cu coada ochiului, fiind atent si la vorbele doamnei Hudson pentru a nu parea ca sunt foarte nesimtit.
Cel mai apropiat de tinta mea era cu siguranta Inaru. De el trebuia sa scap prima data pentru a-mi lasa cale libera spre planul meu. M-am scuzat si m-am ridicat de la masa cand am simtit in buzunar telefonul cum vibreaza. Acest numar il stia doar Gin si inca un coleg cu care ar fi trebuit sa lucrez, insa am refuzat s-o fac, pretinzand ca ma descurc singur.
M-am indepartat de masa si am ajuns undeva in spatele unui copac. Asigurandu-ma ca nu ma poate auzi nimeni, am raspuns apelului.
-Ai ajuns?
-Cu siguranta, am pronuntat mandru.
-Bine atunci. Cred ca stii ce ai de facut. Elimina-i pe toti ce-i apropiati de fata, apoi adu-o la mine.
Acelea au fost ultimele cuvinte ale lui Gin, dupa care am inchis telefonul si l-am ascuns din nou in buzunarul pantalonilor. Inainte de a ma intoarce la masa, am decis sa ma duc la baie si sa-mi pregatesc urmatoarele replici. Cum imi spusesem mereu: un singur cuvant gresit si toti ar fi dat de banuit.
Am deschis robinetul si mi-am umezit putin fata cu apa rece, apoi am intins mana in cautarea prosopului, insa usa ce se deschise ma facu sa-mi indrept atentia spre persoana ce tocmai intrase. Un zambet imi aparu cand chipul verisorului lui Inaru veni langa mine. Incerca sa nu ma bage in seama si sa se spele si el pe maini.
Stand mai bine sa ma gandesc, el era veriga cea slaba si probabil cu el ar fi trebuit sa incep. Unul in minus si totul ar fi perfect.
Am luat prosopul in mana si mi-am sters fata, apoi palmele si i l-am intins si lui.
-Tu trebuie sa fii Matsuro, nu?
Cu aceasta intrebare imi schimbasem tonul din unul dulceag, in unul gros, fiind foarte auzit in Incapere, ca un ecou ce-ti perturba linistea . Acesta dadu surprins din cap ca da, apoi prinse prosopul si incepu sa se stearga cu el.
-Multumesc pentru pros...
-Presupun ca esti deja futut de Kiru si nu ma pot atinge de tine, l-am intrerupt, bagandu-mi mainile in sacou si sprijinindu-ma cu spatele de chiuveta, privindu-i expresia serioasa a fetei.
Un chicot se facu auzit din gura mea.
Heii^^
Stiu ca nu am mai comentat pana acum dar ti`am citit si primul sezon, iar acum al doilea..mi se pare superb:x
Tocmai pentru ca nu am mai dat vreun comm pana acum, as dori sa spun in mare parerea mea despre intregul fic..
Mi`a placut foarte mult, si offf il iubesc pe Inaru :chuu:, desi a fost el cam rau cu micutul Matsuro, dar pe parcurs si`a dat seama ca a gresit, dar pacat ca abia cand i l`a luat Kiru :cry:...nu stiu de ce dar nu il suport pe Kiru, poate ca il face fericit pe Matsuro dar mie tot nu imi place! :die:.
Eu il vreau pe Matsuro cu Inaru!
Si nu vreau ca Inaru sa se casatoreasca cu acea Laurence!
Asa...cam astea sunt "cererile" mele..:pls:
Revenind la acest capitol, a fost frumos, desi fara actiune tot mi`a placut, dar ultima parte cand Vincent i`a adresat o fraza cam urata bietului Matsuro..
Si nu! nu vreau sa ii omoare sau orice altceva..bine poate sa le faca ce vrea, Vincent, celorlalti, dar lui Inaru si Matsuro, nimic!!
Per total, iti ador ficul si dupa mine ai putea face si sezonul 3 ca nu m`ar deranja chiar deloc!
Well..spor la scris in continuare si ai grija ce faci cu personajele :perv: !
Si sa aduci si next`ul mai repede!
Si daca m`ai putea anunta cand il postezi, te rog!
Deci, încep *laughs*
Nu-mi vine să cred ce replică i-a dat Vincent bietului Matsuro - mai mult decât şocat nu cred că este :]] E şi normal de fapt.
-Presupun că eşti deja futut de Kiru şi nu mă pot atinge de tine
Mda.
Asta spun prin Ş O C total =]] Şi totuşi, iată că am descoperit cevaa Până la urmă, Vincent vrea să i-o tragă lui Matsu', dar se pare că este oprit cumva; am impresia că nu pentru mult timp...
ah şi btw, legat de Laurence . Cred că am dreptate când spun că cei doi tipi noi în peisaj o vor pe fată - ceea ce nu înţeleg e de ce... Posibil ca unul dintre ei să-l fi ameninţat în seara aia pe Inaru în legătură cu Laurence o,o
God, devine şi mai complicat ! ._.
Capitol nou!
Postez cam tarziu,dar scoala e de vina.
Ai introdus doua personaje noi in poveste.Imi place asta.Insemna aventuri noi.
"-Presupun că eşti deja futut de Kiru şi nu mă pot atinge de tine, l-am întrerupt, băgându-mi mâinile în sacou şi sprijinindu-mă cu spatele de chiuvetă, privindu-i expresia serioasă a feţei.
Un chicot se făcu auzit din gura mea."Acest Vincent o sa fie o bataie de cap pentru Matsuro.Cum sa-i vorbesca asa satenului meu?A lui Kiru,vroiam sa zic.. .De ce cred ca Vincent o sa-i faca ceva raul lui Matsu?Nu vreau sa-l violeze.Vreau sa vina Kiru sa-l salveze sau Inaru.In caz ca se va intampla asta.Mi-ar fi placut daca s-ar fi reluat lupta dintre Inaru si Kiru,dar se pare ca nu o sa fie asa cu noul personaj.O...Dar stii sa imbarligi foarte bine.Meriti medalia de aur.
Astept capitolul urmator!
Bye!
Ghiciti cine a venit aici? Da, chiar eu... Si am adus un nou capitol. Sper ca va mai aduceti aminte ce s-a petrecut ultima oara xD
Astept pareri, caci as vrea sa stiu daca se observa o schimbare a stilului meu.
~ Capitolul 7 Boboc de trandafir ~ ( Matsuro )
-Multumesc pentru pros...
Nu am apucat sa-mi termin fraza caci interveni el cu o replica ce ma lasa fara cuvinte. Credeam ca tipul acesta este unul serios, un vechi prieten al familiei Hudson, insa dupa aceste cuvinte mi-am schimbat imediat parerea.
-Cum indraznesti sa vorbesti asa? m-am rastit eu la el, privindu-i silueta inalta din cap pana in picioare.
Nu-i vorbisem pe un ton foarte grav, insa i-o spusesem destul de tare incat sa vada ca sunt nervos.
Intinse mana spre mine, dar eu m-am ferit si i-am aruncat prosopul in fata, intorcandu-i spatele si iesind din baie. Ma framantau acele cuvinte, chair daca incercam sa nu le mai bag in seama. Tipul ala chiar era nesimtit, in ciuda aspectului de bogatas, limbajul sau lasa de dorit. Vocea lui inca imi facea timpanele sa tremure. Am dat cu piciorul intr-o pietricica ce-mi iesi in cale, apoi m-am indreptat spre masa, luand loc langa Kiru. Aburii din mancare aratau ca aceasta inca era fierbinte, asa ca am asteptat pe scaun sa se raceasca, pierdut in ganduri. Blondul realiza nelinistea mea si incerca sa-mi atraga intr-un fel atentia, insa neobservand. Intr-un final ma calca pe picior si am tresarit, fixandu-l cu privirea. Nu scoase niciun sunet de frica sa nu faca prea multa galagie si sa dea o impresie proasta, doar ridica o spranceana ce ma facu sa inteleg ca era ingrijorat pentru starea mea. I-am facut semn sa astepte pana vom termina de mancat, ceea ce a si facut.
Supa fierbinte se raci imediat si am reusit s-o termin, ca mai apoi sa trecem cu totii la felul urmator. Dupa terminarea cinei ne-am ridicat de la masa, parinttii plecand in camerele lor, iar eu cu Kiru ramanand cateva secunde afara.
Atmosfera era foarte placuta si linistita.
-Ce s-a intamplat? Nu esti deloc in apele tale.
-Vincent…. Tipul ala ma sperie. Inaru nu mi-a povestit nimic despre el inainte.
Blondul rase slab si isi duse mana dupa umarul meu, privind spre cer.
-Din cate am inteles nici familia Hudson nu l-a mai vazut de mult, spuse pe un ton serios. In orice caz, in afara faptului ca e cam tacut, cu ce te-a speriat?
Am ezitat in a-i raspunde si totusi in el puteam avea incredere, asa ca am inceput :
-Inainte sa vin la masa m-am intalnit cu el in baie. Parea un tip normal, un om increzator si cu care poti purta o discutie normala, dar mi-a dat una dintre cele mai dulci replici. E cam nesimtit, am spus eu ca un fel de concluzie.
- Nu toti oamenii sunt la el iar aparentele inseala cam de multe ori, din pacate, veni raspunsul lui prompt. Ar fi bine sa te intelegi cu el atata timp cat Inaru va face parte din familia Hudson de acum incolo iar noi vom veni mult mai des pe aici. Nu cred ca brunetul va fi prea fericit daca suntem intr-o continua cearta.
-De ce te pui si pe tine in asta?
-La ce te referi?
Ridica o spranceana.
-Ai vorbit la plural. Tu si eu. De ce?
Rase din nou. Modul in care buzele lui se arcuiau in acel zambet ma fascina. L-am privit cu chipul meu cald, strangandu-i mana intra mea.
-Ce tot zaboviti acolo? ne intrerupse sunetul unei voci groase foarte cunoscute mie.
Sunetul pasilor mici se auzeau din spatele nostru, asa ca ne-am intors amandoi si am privit spre Inaru printre razele de lumina ale lunii. Brunetul se opri nu cu mult in fata noastra si isi scoase mainile din hanorac, asezandu-le pe umerii nostri.
-Haideti in casa la ceai. E mult mai cald ca aici!
Am acceptat amandoi fara sa mai intervina vreo replica ce ar fi putut strica toata atmosfera pana am trecut de pragul usii. In livingul de la parter erau toti asezati pe canapele crem cu perne moi in jurul unei sobe imense ce emana o caldura pura. In ciuda zilelor destul de calduroase, noptile erau reci si uneori ploioase. Ne-am luat cescutele de ceai si ne-am asezat langa ei, auzind frumoasele povesti din tineretea domnului Hudson, sau prima dragoste a sotiei lui, ori despre nunta frumoasei Laurence.
Dupa doua ore de zaboveala, ne-am instalat comod in camerele noastre si am adormit imediat, cel putin eu; eram foarte obosit.
M-am ridicat din pat si am iesit afara, respirand aerul curat de sub cerul Parisului. Privind in jur cu atata dorinta am avut impresia ca aceasta calatorie pana aici a fost un vis frumos, dar totul era real : peisajul, cantecele pasarilor si minunata casa a familiei. De multe ori ma intrebam cum se simtea Inaru aici, cat de bine se intelege cu acea fata sau cat de mult ii lipsesc eu… Multe intrebari imi aduceau aminte de clipele agitate de acum cativa ani cand locuiam cu el.
Flashback
-Matsuro, crezi ca am fost mandru de ceea ce am facut in acea seara? Crezi ca-mi e dor de acele momente in care isi puteam citi suferinta din ochi cu usurinta? Tu chiar crezi ca sunt un animal ce merita inchis intr-o cusca?
Scutura din cap trezit dintr-un vis, tigara cazandu-i dintre buze. O lua repede de pe masa si o aseza la loc, tragand fumul cu putere, aratandu-si nervii. Expresia si tonul pe care il folosea era totusi calm, lucru ce-mi opri tremuratul.
-Poate ca ai dreptate… Poate ca…
End Flashback
Nu faceam decat sa-l ascult si sa-l aprob de fiecaredata, chiar daca stiam ca minte sau nu spune tot adevarul. Vocea acelor amintiri imi rasunau cu putere in cap, neauzind pasii din spatele meu.
-Nu ti-am spus cat de suparat sunt ca nu am apucat sa te sarut aseara in baie?
Am tresarit si m-am intors cu fata spre barbatul sumbru si inalt de landa mine. Purta in mana un trandafir frumos, cu petalele descoperite si un boboc mic langa acesta. Ochii imi fura atintiti asupra rosului ce-l tinea in mana, apoi asupra chipului sau infiorator de pervers.
Ajunse in fata mea in scurt timp, apoi rupse trandafirul, lasandu-i un spin sa-i intre in deget. Sangele se prelungi pe unghia acestuia, apoi cobori mai jos pana la inceietura, ce o misca rapid spre gulerul tricoului meu, unde aseza crenguta cu trandafirul cu tepi.
-Ce faci? Ustura! am spus pe tonul unui judecator nervos.
-Te impodobesc cu boboci de trandafir, rase batjocoritor, prinzandu-mi barba intre cele doua degete ale sale. O ridica astfel incat privirile ni s-au intalnit. Chipul lui si ranjetul demonic ma secau de orice scrupule.
Am inchitit in sec cand i-am observat expresia plina de dorinta placerilor trupesti. Nu-mi putea exprima nimic altceva chipul lui nepamantesc.
Ma impinse pana ma sprijini cu spatele de primul copac ce-mi veni in cale, tintuindu-ma acolo cu propriul lui trup. Era foarte inalt si infricosator, iar urmatoarele gemete nu stiu din cauza cui le-am scos: a spinilor ce-mi intrau in pielea gatului si-mi provocau usturime, ori a genunchiului sau ce ajunse intre picioarele mele pentru a ma imobiliza.
Furnicaturile resimtite imi zguduiau nervii, tulburandu-ma peste masura.
Barbatul apuca sa-si linga lichidul rosu de pe deget, apoi isi presa buzele de ale mele, incercand sa-si creeze propriul sarut vulgar. Din rasputeri ma feream de mana sa ce nu-mi dadea voie sa-mi intorc capul, ori de limba lui ce aluneca printre buzele mele. Nu putea trece insa de dintii mei ce nu-i permiteau de nicio culoare sa patrunda in cavitatea mea bucala.
-Inceteaza! am incercat a spune, dar el ignora orice murmur.
-Pustiule, nu ma face sa te lovesc mai tare decat am de gand s-o fac daca nu-ti deschizi dracului gura aia.
Ma prinse de incheietura mainii si o ridica deasupra capului meu, oferindu-mi una dintre cele mai incomode pozitii. Ma simteam prost, asaltat, si probabil un imbecil daca unul din sotii Hudson m-ar fi vazut cu acest barbat in gradina din spatele casei in aceste ipostaze. Din pacate linistea predomina in jurul nostru, ramanand doar cu speranta ca va aparea cineva la timp inainte sa dea in mine. Isi ridica pumnul si-l vari spre obrazul meu, in timp ce mi-am inchis ochii.
Ma gandeam ca acest gest amelioreaza durerea, asa ca am asteptat sa-mi dea pumnul in obraz mai repede, pentru a reusi apoi sa prind ocazia sa fug, dar acea lovitura intarzia cam mult.
Cand am deschis ochii, imaginea lui Kiru statea victorioasa in fata mea, prinzand bine bratul lui Vincent. Venise la timp inainte de a ma lovi sau, mai rau, inainte de a ma saruta brutal. Am rasuflat usurat, alunecand mai apoi pe tulpina tare a copacului. Il priveam vesel si jucaus, cu toate ca blondul avea una din expresiile pe care nu le vedeam prea des.
-Vincent iti zice tie? Numele tau ma dezgusta.
Brunetul nu arata nici un fel de interes fata de replicile fratelui meu. Eram jos, la pamant, ascultand ceea ce aveau de vorbit. Ma simteam atat de usurat, incat am reusit cu greu sa ma ridic de jos.
-Pot sa-mi dau seama dupa sclipirea diabolica din ochii tai ca nu e nimic in regula cu tine. Cred ca te-ai saturat sa ti se spuna ca esti un imbecil, de aceea eu iti voi gasi alt sinonim perfect numelui tau...
Nu apuca sa termine propozitia, caci Kiru se trezi cu un sut in stomac din partea lui. Brunetul nu era cu mult mai inalt decat Kiru, insa muschii se conturau mai bine pe bratele sale, pe pulpe si pe abdomenul lui. Era imbracat din varful degetelor pana la gat, dar ma simteam de parca am ochelari cu raze X, vazandu-i fiecare patratica din corp. Am tresarit si m-am ridicat in picioare cand fratele meu mai primi unul putin mai sus de burta.
-Stai! Opreste-te! Nu da in el! am tipat cand am vazut cum Kiru incepuse sa gafaie.
Vincent ma dadu la o parte cu brutalitate si-l prinse de incheieturile mainilor, rasucindu-le la spate. Pozitia era foarte incomoda, mi-am dat seama de asta dupa sunetul de durere scos de fratele meu. Priveam ingrijorat toata scena, ramanand cu gura cascata cand brunetul inalt privi spre poarta de la iesire, apoi ii dadu drumul si-l provoca din privi sa dea in el. Kiru, nestapanindu-si nervii, sari pe el fara mila si incepu sa dea cu pumnii si picioarele unde nimerea. Spre surprinderea mea si a blondului, barbatul isi accepta pedeapsa si scotea sunete infundate la fiecare lovitura, nedorind deloc sa se fereasca. Nu-l cunosteam deloc, dar nu mi-as fi putut imagina niciodata ca ar renunta atat de usor la genul acesta de batai, mai ales cand era cu mult in avantaj.
Cand prinsesem curaj si m-am apropiat de ei pentru a-i opri si a le spune din nou sa inceteze, o voce din spatele meu ma facu sa-mi indrept privirea inainte si sa fac liniste, oprindu-mi chiar respiratia pentru scurt timp.
-Ce se petrece aici, domnilor?
Cand am intors capul, un om solid imbracat intr-o uniforma albastra cu cateva insigne se prezenta rapid, spunand ca este de la politie si ca a vazut toata scena de afara, apoi a intrat alarmat fara permisiune in gradina.
-Se pare ca avem un vinovat aici.
Accentul lui frantuzesc ma ingrozea si mai mult, mai ales cand am privit spre cei doi barbati ce se batusera cu cateva secunde inainte, caci Vincent arata in starea cea mai proasta, avand semne, vanatai si picaturi de sange pe fata si maini. ”A facut-o intentionat” am gandit stupefiat cand i-am vazut ranjetul diabolic atunci cand politistul i se adresa fratelui meu, spunandu-i sa-i dea o explicatie. Din pacate nu putea iesi niciunul din cuvantul lui, asa ca vinovatul a fost Kiru.
-Tinere, trebuie sa-ti ispasesti pedeapsa. Vii cu mine la sectie, dupa care stabilim cate zile vei sta inchis. Ma tem ca tu, domnule, spuse si arata spre Vincent, trebuie sa vizitezi cat mai repede un medic. Imi e tare frica ca ai vreun os rupt la pumnii pe care i-ai primit.
Rase scurt catre mine, apoi aproba din cap catre domnul politist, de parca exact asa avea sa faca dupa ce va placa dansul. M-am apropiat de Kiru si l-am privit cu ochii aproape in lacrimi. Ma temeam tare mult daca el nu mai era, indiferent daca ar fi stat inchis doar o singura zi, timpul petrecut cu Vincent nu ma pasiona in nici un fel.
-Stai linistit, micutule, totul o sa fie bine! spuse trist si totusi afisa un zambet calm in timp ce-mi ciufuli parul.
-Nu pot sta aici cu el…
-Nu-ti face griji, mai e si Inaru cu voi. Spune-i ca-l rog sa aiba grija de tine. Crede-ma, va fi bine!
Se apleca spre mine si-mi oferi un sarut fugitiv pe buze cand domnul politist nu a fost atent, apoi pleca, urcand in masina alba si plecand din fata casei. In urmatorul minut, am primit un mesaj pe telefon de la el, anuntandu-ma din nou ca o sa fie bine. ” Vorbim aici pana ma intorc. O sa vin repede, vei vedea. Imi voi face eu dreptate ! „
Am venit si eu pe-aici, iti citesc ficul de la inceput, de cand nu aveam cont. Mi se pare mult prea dragut... Dar acel Vincent, e chiar nesuferit. Replica din capitolul 6, ce pot zice, un adevarat nesimtit:)). Dar acum, sa-l intepe pe Matsu... si mai ales, cat de malefic, imbecil si ciudat poate fi incat sa insceneze toata chestia, numa' pt. a intra Kiru in inchisoare... oo, si deja cred ca stiu motivul, cat o sa stea Kiru in inchisoare, nu cred ca Vincent se va abtine si nu se va atinge de Matsu, chiar nu cred asta...
Foarte tare capitolul,ca si celelalte, spor la scris, in continuare.
~Capitolul 8 Locuri ciudate ale Parisului ~ ( Kiru )
Mi-am linistit iubitul frate printr-un sms simplu, spunandu-i ca il iubesc si ca voi veni cat de repede pot. N-am putut continua sa discut cu el prin mesaje caci unul din politisti ma vazu si se incrunta, obligandu-ma sa las aparatul jos si sa nu-l mai folosesc.
In mai putin de douazeci de minute peisajul deja se schimbase. Cladiri inalte ale Frantei imi invadau ochii sub marele si frumosul Turn Eiffel. Norii se stransesera deasupra orasului cu indrazneala, pregatiti sa se revarse oricand.
Masina se opri brusc dupa o curba violenta, desfacndu-se usa. Un om imbracat in uniforma albastra imi facu semn sa ies.
-Pe aici, monsieur, spuse cu acel accent care deja devenise enervant de la o vreme incoace.
Am iesit din masina, fiind obligat sa-mi tin mainile la spate si sa-mi lege incheieturile cu o pereche argintie de catuse.
- Pe dracu! Pentru „daruirea” unui pumn voi imi puneti blestematele astea de catuse?
Puteam sa tip cat vreau, ei tot nu ma intelegeau, ori nu ma bagau in seama. Cert era ca se uitau foarte ciudat atunci cand incercam sa scot vreun cuvant. Desigur, ei nu inÈtelegeau japoneza, probabil si din aceasta cauza imi priveau ochii tipici asiatici asa de ciudat; pentru ei eram un criminal.
M-au impins, facand cativa pasi, apoi unul din politai i-a facut un semn celuilalt, acesta tinandu-ma strans de umar si obligandu-ma sa merg incotro dorea el. In fata mea se afisa imaginea unei cladiri mari, murdare, cu tencuiala cazuta in unele locuri si peretii sparti in altele. Era inconjurata cu un gard de fier pe o portiune dreptunghiulara. La fiecare colt era cate un gardian cu un caine ce statea de paza. Inchisoarea era bine securizata, mai ales cand am observat cu ochiul liber destul de departe un turn cu doi oameni imbracati in albastru inchis, purtand binoclu.
Holurile erau groaznice, iar la fiecare pas facut auzeam tipete si injuraturi. Trupul mi se cutremura cand, cu coada ochiului am reusit sa surprind o celula mica, luminata doar de un bec in jurul caruia se invarteau musculite, in care doi detinuti se bateau agresiv pentru o farfurie cu cartofi fierti. Incepusera sa isi dea pumni si chiar sa se muste de incheieturile mainilor pana le dadea sangele. Am inghiti in sec. Locul meu nu era aici, trebuie sa imi fac dreptate si sa ajung mai repede acasa.
Acest gand imi disparu cand cinci minute mai tarziu ma aflam intr-o incapere cu un birou plin de hartii si doua scaune cu spatarul de lemn. Ramasesem doar eu cu un politist, impreuna cu un domn imbracat neglijent intr-un costum fara cravata, inalt si foarte solid, cu trasaturi dure. Incerca sa scoatÄa cateva cuvinte din gura mea, la fel si eu din a lui, dar se pare ca niciunul nu intelegea ceea ce spune.
-Nu vorbeste franceza. Ia-l de aici si adu-mi mai repede un translator, spuse omul imbracat in costum, fara a intelege insa ceea ce spusese.
Accentul era cel frantuzesc, asta era clar, dar nu intelegeam o iota din cele spuse. Chipul lui era incruntat, iar expresia faciala fusese la fel de cand intrasem pe usa.
-Dar…
-Fa ce ti-am zis! inchide-l intr-o celula singur si adu-l inapoi cand isi spun eu. Acum!
Ma uitam cand la unul, cand la celalalt, in speranta ca voi ajunge sa inteleg un singur cuvant, ca mai apoi sa ma leg de acela si sa inteleg ce se petrece. Cand ma concentrasem mai tare, politistul ma scoase cu forta din incapere si ma duse din nou pe acel hol mizerabil.
-Nu intelegem ce spui, avem nevoie de un translator… O sa stai inchis in celula cateva ore. Dar de ce dracu vorbesc? Tu oricum nu intelegi nimic.
Imi desfacu catusele si ma inchise intr-o celula, apoi pleca.
-Stai, am rostit, prinzand barile aurii, patate cu vopsea verde pe alocuri, strangand de ele. Politistul disparu dupa primul colt, lasandu-ma cu o gramada de nervi .
Eram prea ocupat sa privesc barile ce inca le tineam strans, uitand de faptul ca sunt inchis intr-o celula. M-am uitat inapoi, privind cu gura cascata. Noroc ca vazusem multe filme cu prizonieri, criminali si inchisori, stiind astfel ce ma asteapta. Un pat era prins cu lanturi groase in peretele varuit cu alb, sau mai bine zis cu galben murdar. Tavanul era acoperit cu un strat subtire, negru, de fum de tigara presupun. O chiuveta murdara se afla in stanga, foarte putin prinsa in perete, stand sa cada. Din robinetul ruginit curgeau cateva picaturi de apa, care si aceea era murdara. O patura era neglijent aruncata pe jos, rupta, la fel ca si perna ce era pusa in pat. In colturi, pe pereti, era mucegai, fiind clar ce era acel miros groaznic ce se simtea in aer.
Voiam sa iau un loc pe pat, ori langa perete, dar nu ma simteam deloc in largul meu acolo. Defapt… Cine s-ar fi simtit comod aici?
Era groaznic.
M-am asezat jos intr-un loc putin mai curat decat celelalte, nestiind cat voi avea sa stau aici. Brusc isi facu prezenta un zgomot infundat, scrasnit si totusi infricosator. Am indreptat capul in directia din care credeam ca venise zgomotul, straduindu-ma sa-mi tin privirea acolo. Ma fortam sa privesc prin intunericul celeilalte celule, insa uitandu-ma mai atent in acea diretie am reusit sa vad conturul unei siluete inalte si bine facute. Cate un bec era prezent in fiecare celula, dar acolo era intuneric.
Acea persoana se apropie de usa, intinzand mainile afara. Expresia lui faciala imi dadu fiori pe sirea spinarii, mai ales cand ma fixa cu privirea, am crezut ca tocmai voi fi gatit si servit pe farfuria lui. Omul gemea cu fiecare pas facut si cu fiecare particula de oxigen trasa in piept. Nu era singurul care facea galagie. Dintr-un moment in altul auzeam alte zgomote din alte celule. Atmosfera ma infiora pe masura ce tipetele se auzeau din ce in ce mai tare. Ma simteam ca la gradina zoologica, inconjurat de animale feroce sau pe un camp cu mine, asteptand ca eu sa fiu detonatorul.
Nu avusesem curajul pana acum sa privesc in celelalte incaperi, dar curiozitatea ma rodea cu fiecare secunda petrecuta acolo.
M-am uitat discret in restul celulelor. Majoritatea erau ocupate de doua personae, cel putin asta reuseam sa vad. De obicei unul era mai slab si celalalt mai bine cladit. Cel slab avea o privire trista, melancolica si foarte ganditoare, iar trupul de abia se tinea pe perechea de picioare. Incheieturile erau inconjurate de pete vinete, probabil de la lovituri. Cei mai norocosi, adica cei bine claditi, aveau priviri perverse, rautaciose si dure. Stateau pe marginea patului si isi muscau si lingeau buzele cu lacomie, ceradu-le colegilor sai din priviri sa le satisfaca poftele. Ce gesturi oribile! Ma bucuram c sunt singur in celula.
-Ala e nou, ma. Nu l-am mai vazut. Cica a venit azi, se auzi o voce intr-o engleza perfecta.
Macar asta puteam intelege.
-Da? De unde stii, ma? raspunse unul din detinuti care isi avea celula fata in fata cu a mea.
Se lasa o tacere infricosatoare, punctata doar de respiratia mea grea. Brusc toti isi intorsera privirea spre mine.
-O sa fie bine, o sa vezi. Va veni mai repede decat te astepti.
Nu schita niciun zambet, nicio expresie fericita pe acel chip minunat si vioi pe care il vedeam in fiecare zi de cand venise aici. Fusese pur si simplu adorabil in acele momente, dar acum era schimbat, mult prea schimbat pentru a-l recunoaste.
Mi-am intins usor spatele pe lungimea patului, privind in celalalt colt spre saten.
-Stii ce mi-a zis? Sa iti spun sa ai grija de mine, vorbi brusc, calm, privind in gol. Stii cum a sunat asta, nu? De parca va intarzia mult de acum inainte.
Se intrista si mai mult. Buzele subtiri nu mai erau ridicate si nu schitau niciun zambet. isi acoperi fata cu ambele palme si ofta exasperat.
-Matsu, nu mai fi asa pesimist.
Il priveam atent, neputand sa imi iau ochii de la el. Intr-un final isi descoperi minunatul si angelicul chip, privindu-ma atat de trist incat m-am ridicat si m-am dus spre el. Mi-am asezat o mana dupa umarul sau, zambindu-i discret.
-Sunt si eu aici, am zis cu o usoara ezitare de teama unei eventuale respingeri. Pana la urma Matsuro era cu fratele sau vitreg, Kiru, iar eu urmam sa am o sotie si o familie frumoasa, nu trebuia sa ma mai bag intre ei ca in trecut. Dar imi era atat de imposibil. Simteam ca ceva trebuie sa fie al meu si nu este.
Era mult prea mult, dar am facut-o.
I-am luat chipul intre palmele mele ce incepusera usor sa tremure. Fata mea se apropia incet de a lui, asteptand ca in orice clipa sa ma indeparteze, dar nici macar nu incerca asta. Simteam cum inima ii trepideaza si trupul incepuse sa ii vibreze cand buzele mele moi i le atinsera usor pe ale lui. Le masam cu tandrete si calmitate, neputand sa mai dau inapoi acum. Tentatia era imensa; ma simtisem prea mult strans in lanturi, iar acum eram liber si imi puteam arata afectiunea fata de el.
Simteam cum incearca sa se elibereze de emotie si sa isii desprinda buzele pentru a ma primi. Ochii ii avea inchisi, dar eu nici macar nu imi doream sa clipesc pentru a nu pierde acest moment intim. Pluteam… da, chiar pluteam cand am simtit dulcea irezistibila a gurii sale.
Cu rabdare si exploram gura fierbinte, executand un dans de imperechere cu propria sa limba.
Cand eram langa el, simteam cum imi creste in inima sentimentul de iubire, acel sentiment care pecetluieste soarta oamenilor.
-Chiar sunt curios cum v-ati intalnit.
Eram amandoi in curtea din spatele casei, plimbandu-ne pe langa fantana arteziana. Stropii de apa reiesisera la suprafata dupa inghet. L-am privit amuzat, nevenindu-mi a crede cat de repede trecuse de la o stare la alta.
-Nu e chiar atat de complicat cum sunt filmele sau cartile romantice. Terminasem orele de lucru si am facut pregatirile pentru gala de premiere a sponsorilor. Multa lume se afla acolo printre care si ea. Am inceput sa lucram impreuna, sa ne imprietenim apoi sa iesim. La doar patru luni ne-am decis sa facem nunta, ne intelegeam de minune.
-Si inca va intelegeti, ma intrerupse jucaus, afisand unul dintre cele mai frumoase zambete dupa care tanjisem atatia ani.
Continuam sa mergem fara sa ne privim unul in ochii celuilalt; ne uitam doar in fata.
-Da, asa e, doar de asta ne aflam aici, am zis cam nesigur dupa un moment lung de tacere.
-Si o iubesti, nu? intreba el repede pe acelasi ton curios si amuzant.
Era imposibil sa nu-ti aduca o stare de bine, insa gandurile mele erau si asa incurcate, nu ma prea puteam concentra asupra lui.
-Da! am tresarit, oprindu-ma in loc. O iubesc foarte mult.
Am continuat sa merg pas la pas cu el pana am ajuns in fata portilor.
- Pe cine pacalesc? Matsuro, aici e… Nu pot, nu stiu cum sa o iubesc. Defapt nu o iubesc. Nu simt nimic cand o vad, nu-mi curg ochii dupa ea, nu imi bate inima repede, nu am fluturasi in stomac... Nu mi se scoala, nu … nimic. “Cu tine e altfel… Dar asta e altceva” Am spus in gand, neavand curajul sa-i spun asta personal. Ar fi fost prea urat din partea mea, el era cu Kiru. Nu stiu de ce ma legam mereu de asta, dar simteam nevoia sa o fac.
Incepu sa rada si sa ma priveasca cu ochii mari. Probabil ultima mea replica il amuza foarte mult. Deveni insa repede foarte serios.
-Pai… Cred ca e o problema cu asta.
-Chiar crezi? am rostit mai indiferent.
-Da…Nunta… Cum se va mai tine?
-Nu stiu, Matsu. Sunt un las. Nu am curaj sa ii spun nimic. Sper doar sa se intample o minune si sa scap mai repede din asta.
Drumul principal era si de data asta pustiu. Totusi din departare se vedea o masina patinand pe sosea. Il priveam pe micutul de langa mine, avand o vaga senzatie ca il voi pierde prea curand. -Kiru, am soptit.
Salutare! Vreau sa-ti spun ca ai un fic extraordinar. Am citit si primul sezon, acela fiind la fel de minunat.
Personajul meu preferat este Iaru, imi place mai mult de el ca de Kiru. Cel din urma mi se pare plictisitor, nu stiu de ce:)) Eu as vrea ca Matsuro sa ramana pan la urma cu Inaru. Ahh... Inaru. chiar nu stiu de ce imi place asa de mult:))
Sper sa nu apara Kiru atat de repede, deoarece mai vreau cateva momente doar cu Matsu si Inaru.
Sper doar sa nu se casatoreasca cu Laurence, pe care, apropo, nu o suport deloc.
Abea astept ontinuare. Pa-pa si multa imaginatie.
Am avut o mare pofta de scris si am venit mai repede cu nextul. Bucuria voastra, nu? xD
~ Capitolul 10 Drum limitat ~ ( Vincent )
Paseam, ca oricare altul, pe holurile bine luminate ale cladirii in mijlocul zilei. Imbracat intr-o pereche de blugi negri si o bluza alba ce semana mai mult cu o camasa, am intrat direct la a treia usa pe dreapta de la etajul sapte fara sa mai stau pe ganduri. Gin isi muta mereu locul in functie de programul lui din acea zi, dar fara sa vreau invatasem toate camerele unde avea sa intre urmatoarea ora mai bine decat el.
-Am ajuns, l-am anuntat eu pe brunetul ce-si amagea timpul la birou.
Cu o gramada de hartii si o stampila in mana, continua sa lase amprenta firmei pe acele foi.
-Am ajuns.
Am repetat, mai tare de data asta, facand catva pasi inainte fara a-i cere lui aprobarea si asezandu-ma pe unul din scaunele de la fereastra intre deschisa. Un miros de tigari tari strabatea intreaga incapere, asa ca mi-am scos pachetul din buzunar, am luat una si am aprins-o, fara a o incepe inca.
-Era si de asteptat sa nu ma bagi in seama. Atunci voi pleca daca esti ocupat, i-am spus pe un ton mai amenintat, ridicandu-ma de pe scaun.
Seful meu tresari imediat si ma fixa cu privirea, iesind dintr-o transa amnezica.
-Eram atent, doar ca-mi place sa te amagesc. Revenind, spuse dupa o perioada scurta de timp in care termina de stampilat si ultimele patru foi. Ai reusit ceva pana acum? Ai scapat de vreunul dintre ei?
-Bineinteles, se auzi vocea mea aroganta, intrerupta de expirarea fumului nociv. Plutea in aer atat de frumos incat ramasesem hipnotizat pana ce se imprastie pe tavan. Kiru e la racoare.
-Atat? intreba, ridicand capul din foi.
Incepu sa rada, de parca se astepta la mai mult din partea mea.
Mi-am dus o mana la gura, apucandu-mi buza inferioara si strambandu-ma. De obicei faceam asta cand ma gandeam la viitoarele planuri, neintentionat, bineinteles. Eu il numeam tic.
-”Atat”, dar nu pentru mult timp. Ti-am zis sa nu te mai bagi in planurile mele, ma descurc si e perfect pana acum. Ai rabdare si o sa vezi de ce sunt in stare.
Tonul vocii mele era foarte credibil si chiar daca as fi spus o minciuna, Gin probabil m-ar fi crezut.
Am terminat tigara si am aruncat restul pe fereastra, lucru ce-l deranja vizibil pe brunet. Se incrunta, dar nu spuse nimic. Adoram reputatia pe care mi-o facusem in fata lui, eram aproape egali in drepturi si in cuvinte, sau daca el ar fi urcat cu un nivel, il ajungeam din urma oricand, ori il aduceam la stadiul meu.
-Am nevoie de banii aia mai repede. Nu pot incepe urmatoarea afacere fara ei. Rapeste-o odata pe fiica aluia si cere rascumparare, ai inteles?
Devenise deja tulburat si nelinistit cand ma vedea ca sunt asa calm. Mereu ii dadeam de inteles ca sunt in pericol si ca nu voi reusi la timp treburile murdare pe care mi le dadea el, doar pentru a-l vedea cum se framanta in preajma mea. De fiecare data insa, veneam cu succesul.
-Ti-am spus sa nu te mai bagi in treburile mele. Vrei banii?
-Da, zise prompt.
-Atunci asteapta!
M-am uitat cu o privire repezita spre ceasul din perete. Nu-mi venea sa cred ca pierdusem o ora doar pentru a vorbi despre acelasi subiect. As fi fost in intarziere daca nu ma ridicam acum si plecam.
Am luat alta tigara din pachetul alb si am aprins-o, ridicandu-ma. Gin cauta sa alimenteze discutia si sa o prelungeasca cat mai mult, dar mie imi era greu sa continui in astfel de situatii; eram grabit. Am disparut pe usa cu un simplu semn al mainii ce-i dadea de inteles ca voi mai trece pe aici sa-i dau raportul, dar pana atunci sa ma lase cu treburile mele.
Am revenit pe holul luminat, pasind mai repede decat ajunsesem aici. Am preferat sa iau scarile in loc de lift, asta pana la etajul patru unde am obosit. In fata liftului am terminat tigara, apoi, cand acesta ajunse m-am urcat in el si am coborat la parter. Mi-am luat roverul si am plecat spre vila familiei Hudson in graba.
Am coborat din masina si am inchis portiera cu aerul meu de superioritate, trecand precoce portile vilei. La cativa metri in fata mea se afla pustiul cu verisorul sau, Inaru. Ma priveau de parca erau siguri ca din masina va cobora altcineva. L-am fixat pe saten cu privirea, lingandu-mi buzele, gest care o dispera pe viitoarea mea victima. Ochii sai mari ma fixau in totalitate, ma cuprindeau din cap pana in picioare si nu-mi dadeau drumul. Am trecut printre ei, oprindu-ma in stanga satenului.
-Hai cu mine, l-am indemnat, prinzandu-i bratul.
Inaru sari imediat, ridicand o spranceana, fiind probabil mirat de tupeul meu.
-Unde-l duci? intreba cand facusem deja doi pasi cu satenul.
Nu era chiar atat de usor pe cat parea, caci se zbatea si incerca sa scape din stransoarea mea.
-E surpriza, am zis razand, descoperindu-mi dantura alba.
-Despre ce e vorba? sari el din nou.
-Tu esti viitorul ginere, nu? Nu te mai baga, avem si noi treaba cu cadourile pentru nunta.
Raspunsul meu il facu sa se opreasca pentru cateva secunde si sa nu mai actioneze, in acest timp reusind sa-l iau pe Matsuro de dupa gat si sa merg relaxat cu el spre intrarea din vila. I-am aruncat cheile de la masina brunetului, spunand ca o poate parca el. Ranjetul meu malefic se facu vazut abia dupa ce am intrat in prima camera cu pustiul.
Hello, pisoi mic! Ma gandeam sa mai trec si eu pe aici, sa-ti laud capodopera.
So... Stiu ca n-am mai comentat de mult, chair din sezonul I, da sper ca nici acum nu e prea tarziu. Ti-am spus ca-ti admir foarte, foarte mult ideea ficului si mai ales ca te-ai apucat de partea a II-a.
Revenind, imi place cum ai descris calatoria lor, si ca actiunea se petrece in Paris. *smile* "-Dar la dracu’ dacă mă pot abţine. Matsuro, nu şti ce-mi faci… Îmi vine să te devorez aici şi acum, să îţi gust fiecare părticică a corpului, să te las fără vlagă sub atingerile mele."
Aici nu pot spune decat ca il ador pe Kiru, si mai ales capitolele facute din perspectiva lui. Toate miscarile pe care le facea si felul cum ai descris scena m-a innebunit pe mine, dar pe Matsu.. Esti geniala in tot ce faci, si, ca de obicei, ne uimesti cu replici colosale, de genu: ''-Presupun că eşti deja futut de Kiru şi nu mă pot atinge de tine'' Asta mi-o amintesc de fiecare data cand ma apuc sa-ti citesc ficul.
Acum, legat de Laurence... Nu imi vine sa cred nici acum ca Inaru, bunaciunea aia, se casatoreste cu o fata. As mai fi crezut daca s-ar fi casatorit cu unu, dar nu cu ea..mai e si blonda:)).
Anyway, as cam vrea sa dispara din peisaj, nu prea o agreez, iar Inaru sa ramana cu Matsu, mai ales ca acum e Kiru la racoare.
Pe de alta parte, mi s-a parut foarte cute momentu' cand Matsu isi aducea aminte de el si Inaru; chiar mi-a placut mult.
And now, am ajuns si la Vincent..
Deci , omu' asta m-a lasat cu gura cascata de cand a aparut in peisaj; si el, si Gin. Mi se par asa de misteriosi, iar Vincent asa plin de el, dar ii ador aerul de superioritate.
Btw, sper sa i-o traga mai repede lui Matsuro, pentru ca imi e dor de o scena de viol pe aici.*evil mind*
Intorcandu-ma la capitolul de acum, nu prea am ce sa zic de rau, decat sa te laud, oricum stii cat de mult imi place povestea ficului tau:X. ''Inaru sări imediat, ridicând o sprânceană, fiind probabil mirat de tupeul meu.
-Unde-l duci?'' Ce dragut e Inaru cand se ingrijoreaza.. Sper ca, adica nu sper, sigur mai simte ceva pentru Matsu.
Iar Vincent siguur, sigur vrea sa vorbeasca despre cadourile de nunta cu ala mic. E asa de bun, si cand fumeaza e bun, si daca mai pun si comportamentu' ala de bad boy, indiferenta, prefacatoria.. E facut sa violeze:))
Asa ca sa nu inatarzii prea mult cu nextu ', tuti. Bafta la scris!
Bye!
Oh de când nu am mai trecut pe la acest fic *sad to think* De fapt, nu am mai trecut de muuult timp pe la secţiunea de FanFiction, în general, la dragul meu Yaoi :]].
Mmm oarecum, mi-a lipsit atitudinea impunătoare şi rece (and ofc, so badass) a lui Vincent ; cred că devine ca un Inaru 2 - cum era acesta la început, atât de dur cu Matsuro *laughs* Meh doar ştii că mă atrag astfel de fic-uri ;3. Anyway, e ca de obicei, observ, căci iar ai încheiat capitolul cu atâta mister, I know I know, îţi place suspansul - şi mie, dar nu vreau să aştept prea muuult.
Btw mă bucură faptul că descrii şi din perspectiva altor personaje, nu numai a lui Matsuro, Kiru sau Inaru, cum era în primul sezon. Oh şi să vorbeşti din perspectiva lui Vincet... categoric, me gusta.
Atât for the moment, come with the next chapter, Fani :'D.
Multumesc pentru comentarii. In ultima vreme am cam avut chef sa scriu la ficul asta, datorita si fluturasului meu, Dyx, dar si povestii create in jurul acestor personaje, uitand complet de celalalt fic pe care il am. Sper ca voi mai avea timp sa trec si pe acolo cu ceva scris.
Oricum, am adus capitolul si sper sa il cititi si pe acesta, caci aduc la cunostinta ca e ceva picant.
Inca ceva, acest capitol este o dedicatie pentru Crazy.Dyx si pentru comentariul ei ce m-a bucurat. Arigato! ^^
~ Capitolul 11 Deceptie ~ ( Matsuro )
In timp ce inchise el usa, ma simteam intr-un alt timp si loc. Ma agitam degeaba. Vincent parea sa nu aibe intentii rele, ci doar sa vorbeasca cu mine despre o surpriza. Zambi scurt, cam fals; acel tip de expresie faciala nu i se potrivea deloc cu trasaturile sale dure si serioase.
-Deci, despre ce e vorba?
Vincent sari peste aceasta parte si imi impinse umerii, ajungand in mijlocul camerei. Incaperea era prost luminata, iar perdelele lungi si subtiri, crem, opreau orice raza de soare ce dorea sa intre aici. Spatiul era mic si imi dadea o urma de fiori cand vedeam peretii goi, fara niciun tablou. Camera parea mai mult o mansarda, caci singurul obiect mobilier era un dulap suspendat si mare pe peretele din stanga plin cu borcane si unelte si o canapea cu model antic. Covorul gros dadea locului aspectul unei locuinte vechi, de acum sute de ani.
-Hmm… Mirosi bine, se auzi glasul sau atat de aproape de urechea mea incat am tresarit. Era lipit de spatele meu, incolacindu-si bratele in jurul taliei mele si mirosindu-mi parul. Am inghitit in sec neconditionat, privindu-l cu coada ochiului.
-Pana la urma despre ce vrei sa vorbim?
-Ma gandeam ca ai nevoie de ajutor cu varu-to, se repezi a-mi raspunde pe tonul sau arogant, fiind vizibil enervat de intrebarile puse de mine.
-Si… La ce te-ai gandit? Cu ce te-as putea ajuta? am facut greoi un pas in fata, asta doar pentru a scapa de respiratia lui puternica ce-mi batea in ceafa. M-am tot gandit la o surpriza pentru el si Laurance, dar e atat de greu avand in vedere ca…
Aceasta discutie se pare ca-l ameninta asa ca a schimbat subiectul intr-un mod extrem de dur.
-Vreau sa te fut. Ce nu pricepi?
Ramasesem cu gura cascata. Vocea groasa imi rasuna in urechi atat de tare, incat inima o lua la galop cand ma prinse de incheieturile mainilor si mi le duse la spate, impingandu-ma spre canapea. Doar gandindu-ma ce se putea intampla intre noi mai departe ma facu sa scot un urlet plin de spaima. Ecoul incepuse sa ma sperie si mai tare si sa prevad totul. Imaginile din fata ochilor mei se schimbara cand o lovitura puternica imi cuprinse obrazul. Acea parte se incalzi imediat, ardea si devenea insuportabila.
-Vincent? am spus nesigur, cand barbatul incepu sa se dezbrace foarte rapid. Isi lasa hainele pe podea fara sa-i pese de ele; in acest moment cel din fata lui era mult mai important.
-Dezbraca-te! comanda el.
Il priveam infricosat cum ramane fara haine, insa eu nu reactionam. Eram stupefiat.
-Dezbraca-te tu pana nu o fac eu… si va fi si mai rau!
Nu am reactionat imediat, dar pana la urma am inceput sa ma deschid la hanorac si sa-l dau jos cu mainile tremurandu-mi. Ochii mari priveau intr-un punct fix, stupefiati, iar buza superioara tremura si ea usor. Cuvintele de impotrivire nu ieseau pe gura, insa suspine si oftaturi o impanzeau.
Pantalonii au disparut imediat dupa mine cand brunetul, nervos fiind de miscarile lente cu care ma dezbracam, se napusti asupra mea si ii dadu jos. Ma privea demonic, aspru si cu greata, ducandu-si mana spre ceafa mea incat sa ma poata saruta mai usor. M-am impotrivit, dar forta lui o invingea pe a mea. Buzele noastre se unisera intr-un joc salbatic, alimentat de barbatul ce ma impinsese pe canapea. Scapa si de boxerii mei, apoi ma tranti cu spatele de coltul canapelei. Parea mult mai incomoda acum decat prima data cand ma asezasem pe ea.
Ma patrunse rapid, neavand timp nici sa calculez cand se intamplase asta.
-Opreste-te! Ce naiba ai cu mine? am tipat, cuprins de o imensa durere atunci cand se misca inauntrul meu. O facea cu o forta mare, fara sa-i pese de junghiurile pe care le aveam. Tanjea dupa mine, simteam asta, dar ma durea si mai tare cand realizam ca nu-l pot opri.
-Daca tu crezi ca am de gand sa ma opresc, atunci chiar esti un pusti imatur si imbecil.
Vorbele sale nu ma dureau atat de tare precum se misca in mine. Lacrimile nu-si mai pastrara locul in coltul ochilor si-si dadura drumul. Cu fiecare impingere brusca in trupu-mi firav, scoteam un urlet scurt si tare, infigandu-mi dintii in buza inferioara. Ochii impanziti acum de lacrimi erau semi deschisi, observandu-i chipul plin de dorinta arzatoare si de placerea trupeasca.
-Vincent! Vincent! Opreste-te! Nu acolo, am murmurat cand organul sau atinsese un punct dureros inauntrul meu. Alimentat parca de gemetele mele, continua cu aceeasi viteza, in acelasi loc, intrand si mai mult. Trupului lui se misca inaintre si inapoi, ca o coregrafie de mult invatata. Era mare si ma speria mult.
-Curvo, gusta si din dorinta mea.
Erau stanjenitoare acele cuvinte. Nu le puteam rezista nici lor, nici durerii ce nu-mi dadea pace. Am inceput sa ma zbat, sa prind curaj si sa ma misc ca sa scap, stiind ca daca voi sta ca un animal lovit mie imi va fi mai rau. Eram slab si fara muschi fata de el, dar se pare ca loviturile mele in pieptul sau bine conturat ii deranjau „munca”.
-Nu ma mai lovi sau o s-o patesti a-l dracului de rau, spuse si se opri inauntrul meu, privindu-mi broboanele de sudoare de pe clavicule, ce semanau imens de mult cu ale lui. Respiram greu si continuam sa-l lovesc si sa il imping, insa in zadar. Eram prins in stransoarea trupului sau mare.
-La dracu! Nu te mai misca atat, marai printre buzele-i mari.
Mi-am ferit privirea, dar am continuat sz lovesc cu aceeaxi urz, tipand puternic dupa ajutor. Atmosfera ma infiora pe masura ce Vincent nu se misca, ci doar ma injura ca pe un animal; nici acesta nu merita sa indure atatea vorbe urate. Mainile sale nu ma mai strangeau puternic, ci se plimbara pe toata pielea mea fierbinte. Senzatia era amenintatoare, urata si dezgustatoare, avand in vedere ce tip de om era deasupra mea. Cu toate ca eram lipsit de puteri, continuam sa lovesc si sa strig dupa ajutor, dar ramasesem fara vlaga, fapt ce-i facu chipul infricosator sa capete un zambet ciudat. Incepu sa isi plimbe mainile pe rafturile inguste ale dulapului suspendat in cautarea unui obiect.
-Aici erati, la naiba.
Incruntarea ii disparuse cand dadu de perechea de catuse pe care o cauta. Brusc devenisem nelinistit si zbuciumat, oprindu-ma din a-l lovi. Imi prinse incheieturile mainilor si le lega, apucandu-mi buzele cu dorinta de a le musca din nou.
Suvtele lungi si violete de par imi gadilau sfarcurile intarite. Am inchis ochii, nestiind ce altceva as mai putea face decat sa indur tot chinul.
Usa de la intrare se auzi si, speriat, am tresarit, dar ochii nu se mai deschideau. Ma simteam incoltit de o multime de persoane prin ale caror maini voi avea sa trec. Un singur suspin se auzi din gura mea, ca mai apoi sa nu mai simt acel organ inauntrul meu. Trupul imi tremura, incercand sa se apere, dar eu doream sa ma fac nevazut printre perdelele ce incepura sa se miste din cauza curentului. Le simteam peste fata-mi umeda.
-Om fara inima. Stiam eu ca simturile nu ma inseala si ca tu nu te-ai referit la nicio surpriza cand ai vorbit despre asta. Acum ia-ti mainile de pe el, sau maine vei pleca din casa asta cu tot cu vicleniile tale.
Vocea-mi parea asa cunoscuta, linistitoare si blanda. Inaru…
-Iesi afara din camera asta pana nu…
-Pana nu ce? se apara Vincent, ridicandu-se de pe mine.
Simteam o usurare puternica cand vocea salvatoare se auzi din nou. Am deschis ochii, inima incepandu-mi a bate si mai tare cand chipul frumos si luminos al verisorului meu se arata in fata. Acesta se apropie de Vincent si, cu o viteza de nedescris, ii lovi maxilarul.
-Iesi am spus! se rasti, adunandu-i hainele una cate una de pe jos si aruncandu-le in fata. Nu stiu daca a iesit din camera si s-a injosit in fata pumnului, dar eram vizibil mai feirict.
-Inaru, am murmurat cand s-a facut mai liniste, prefacandu-ma ca sunt in regula si nu am patit nimic, dar trupul firav, vocea subtire si mainile ce-mi tremurau, dadeau de gol starea mea. Mi-am incolacit bratele in jurul gatului sau, tragandu-l aproape de mine. Am simtit cum ma acopera cu o bucata de cearsaf, luandu-ma in brate. Imi era dor de mirosul lui fin, de mainile ce imi mangaiau spatele si de vocea lui calda ;era ca si cum nu-l mai vazusem de mult timp.
-O sa fie bine, iti promit.
Glasul lui era doar o soapta, dar placuta si profunda. Il credeam pe cuvant.
Eu, sincera sa fiu nu sunt prea multumita de acest capitol. Dupa ce ca e mic, nu imi place nici dialogul cum a iesit, nici actiunea propriu zisa, dar va las pe voi sa decideti.
~Capitolul 12 Odiseea unui suflet ranit~ ( Kiru )
-Ha! Si ma enervasem degeaba ca e singur in celula. Uite curcanu ca-i aduce o jucarie, se auzi aceeasi voce de dinainte.
Nu mi-am putut stapani curiozitatea si am ridicat capul, privind in directia pasilor auziti. Intr-adevar unul din politisti se apropia de celula mea cu un pusti de vreo optsprezece ani, blond si cu un ten rozaliu. Era slabut si putin inalt, iar mainile le avea prinse la spate cu perechea de catuse, cum ma obisnuisem deja ca toti sa fie adusi aici. Deschise celula, il arunca ca un caine inauntru, apoi o inchise si pleca.
-Merde*, tipa pustiul cu o voce pitigaiata, care ii tremura. Se tranti pe pat si incerca din rasputeri sa nu ma priveasca. Parea inofensiv, asa ca m-am apropiat, adresandu-i o intrebare:
-Vorbesti engleza? am intrebat cu un strop de speranta.
-Huh? ridica capul si ma privi, analizandu-ma suspect din cap pana in picioare. Se incrunta usor cand am ajuns destul de aproape de el si m-am asezat pe pat. Da, de ce?
Am rasuflat usurat, insa el era la fel de incordat ca inainte. Parea speriat de ceva, dar nu puteam ghici care era cauza. Am surprins cum se indeparteaza aproape insesizabil de mine, lipindu-si spatele de zidul rece.
-E bine atunci, am spus.
-Nu esti francez, nu?
-Nu, am raspuns prompt, afisand un zzmbet, la care insa nu mi s-a raspuns.
Se lasase o tacere greoaie, simtind cat de incordat era pustiul de langa mine.
-Eu sunt Kiru, am zis sa ma prezint, auzind un chicot ciudat din gura lui. Marturisi ca nu-l prea interesau astfel de date, dar trebuia sa conversez cu el. Nu se stia cate zile voi mai sta aici, si decat sa mor din pricina plictiselii, mai bine imi miscam si eu gura, indiferent ce cuvinte reuseam sa scot. Numele lui nu mi-l spuse, in schimb, ma intreba de cand sunt aici.
-Nu de mult. Am ajuns dintr-o prostie. Nici macar nu ar trebui sa fiu aici in acest moment.
Voci si tipete se auzeau din alte celule, speriindu-l pe noul meu coleg. Privea nedumerit in celelalte camarute, intorcand capul cand dadea de o privire amenintatoare sau perversa.
-Iar tu… Pari diferit de restul. Cum de ai ajuns aici? Locul asta este pentru criminali in serie, tu pari normal cu capul.
Am suras.
-A fost prima si cea mai apropiata inchisoare. Ar trebui sa ma elibereze repede pana aduc un traducator ca sa le explic ce s-a intamplat. M-au prins intr-o bataie si, stii si tu cum e Parisul, trebuie ss fie ordine peste tot.
Dsdu din cap in semn ca a inteles, parand vizibil mai relaxat. Probabil din cauza ca nu eram ca restul. Se astepta poate sa dea de un coleg rautacios cu care nu poate schimba o vorba, sau mai rau, sa dea de unul ce-l va viola.
-Nu pari sa fii de aici, spuse baiatul crezand in propriile vorbe.
-Nu, nu sunt.
-Atunci iti spun cu sinceritate : pe cat e de frumos Parisul, pe atat e de periculos. Vezi cati oameni sunt in inchisoarea asta? Si astia sunt doar criminali, dar mai sunt si altele...
Intr-adevar nu cunosteam prea multe despre orasul acesta. Avea multe locuri de vizitat, multe parti frumoase, parcuri, cladiri, poduri si magazine sau restaurante, dar bineinteles ca existau si colturi de bloc sau cartiere mai intunecate. Poate acolo se petreceau toate aceste lucruri.
-Si tu cum ai ajuns aici? Nu pari a fi un criminal, i-am spus cu sinceritate, analizandu-i trupul firav, descoperind doua cicatrici micute pe umarul sau. Pareau a fi de la doua gloante trecute cu disperare prin el.
-Ba da, sunt un criminal! zise vinovat, dar totusi aspru, lasandu-si capul in jos. Ii puteam simti sangele ce-i pulsa prin vene, emotiile prin care trecuse si tristetea ce o resimtea. Mi-am omorat mama. Am impuscat-o, crezand ca asa va fi mult mai bine. Inima mea se oprise in loc cand pronuntase cuvantul mama. Nu parea atat de insensibil pe cat povestea el.
Incepu sa imi povesteasca cum s-a intamplat, cum a reusit sa se imprietenasca cu niste barbati dubiosi si cum a ajuns sa isi omoare mama doar pentru ca se drogase. Privindu-l doar, te-ai fi intrebat cu siguranta ce cauta un baiat ca el in acest loc.
L-am intrebat si despre cele doua cicatrici, si mi-a zis in soapta :
-M-am impuscat singur dupa ce am inceput aceasta misiune murdara. Trupul meu era de batjocora, asa ca trebuia sa-l fac mai de temut. A durut, dar a meritat, caci cicatricile mi-au adus un rang putin mai ridicat decat primul.
M-am bucurat sa-l cunosc si sa-i ascult povestile, chiar daca era un tip mai ciudatel.
-Vine, vine, se auzeau susote, toti oprindu-se din activitatile lor si privind spre hol cu ochii mari. Cand politistul se opri in fata celulei noastre, am tresarit.
-Come on, the translator is here, spuse pe o engleza pocita, facandu-mi semn sa vin. Imi era dor de casa, de Matsuro si de intreaga familie Hudson. Parca statusem aici un an intreg. Cand am iesit din celula, i-am zambit pustiului al carui nume inca nu il aflasem, in ciuda celor patru ore petrecute cu el. Imi zambi sters, fiind constient de faptul ca in locul meu va aparea altcineva, si nu se stia inca ce fel de persoana va fi. Eram cam egoist gandindu-ma doar la momentul cand voi ajunge acasa, uitand rapid de persoana din celula mea. Totusi, trecutul lui ma atinsese pe suflet ca un nor de scantei.
Heii! N`am mai trecut pe aici de ceva timp dar am citit acum capitolele si pot spune ca le iubesc, mai ales partea din capitolul 9 mi se pare, cand Inaru il saruta pe Matsuro a fost perfect, stii ca eu ii vreau pe cei doi impreuna dar nah, astept sa vad cum decurg lucrurile. Sincer ma bucur ca Kiru e in inchisoare si sper sa mai stea ceva vreme desi a venit translatorul, ca Inaru sa mai poata actiona putin..sper ca imi faci si mie placerea asta, ah ar fii prea frumos. Pe acel Vincent nu`l suport deloc, pt ceea ce i`a facut micutului, animal fara mila, mrr nu`mi place. In rest nu stiu ce sa mai spun decat ca vreau next`ul cat mai repede sa vad ce se mai intampla.
Spor la scris in continuare!
Multumesc Deeh pentru comentariu si multumesc si celor care ma citesc. Stiu ca sunteti acolo undeva, chiar daca nu va lasati parerea in scris. ^^ Oricum, eu voi continua sa postez capitolele.
Imi pare rau ca am cam intarziat cu nextul in ciuda vacantei.
Ah, da, era sa uit, am modificat cateva capitole ce erau cu diacritice si s-au transformat in caracterele acelea urate, asa ca, in caz ca ati ramas in urma, le puteti citi acum pentru ca sunt mai curate. *smile*
~ Capitolul 13 Ti-a fost dor de mine, iubitule? ~ ( Kiru )
Luasem metroul si am stat ca pe ghimpi tot drumul, asta pana la ultima statie cand m-am dat jos. Acum ma aflam pe strada putin populata ce ducea spre frumoasa vila a familiei Hudson. Grijile mi-au trecut toate ca vantul cand mi-am dat seama ca sunt liber.
-Pe naiba. Daca translatorul ala venea acolo mai devreme, acum deja luam pranzul, am mormait in timp ce priveam cerul, mai exact soarele ce statea sa apuna la orizont. Bila portocalie se ascundea incet, incet dupa dealul din fata.
Nu am vrut sa anunt pe nimeni ca vin, asta pentru a-i face o surpriza micutului meu Matsuro. Cand am reusit sa vad varful vilei, deja se inserase si o ceata usoara, stravezie, plutea peste acesta. Simteam cum imi creste in inima sentimental de fericire, acel sentiment ce-mi facea sa-mi frec palmele de emotii.
Am pasit pe alee si am incercat sa privesc in jur in cautarea unei masini cunoscute, insa niciuna nu era in fata gradinii sau in garaj. Cineva tot trebuia sa fie in casa, caci becul din livingul de la parter era aprins, luminand drumul din fata mea. La fiecare pas, in aceeasi linie cu mine se aprindeau becurile cu senzor, facandu-ma sa ma simt in siguranta si nu in celula aceea ce aparea ca un vis urat in fata mea. Simteam in picioare vibratiile pamantului.
Muschii mei se incordasera cand am deschis usa si am facut un pas. M-am oprit imediat cand i-am zarit chipul iubitului meu ce se lumina cand imi intalni privirea blanda.
-Kiru, striga, alergand spre mine. Arunca cartile de joc ce le tinea in mana, pe masuta din apropiere si isi lasa verisorul pe canapeaua alba.
Puteam sa recunosc starea lui dupa imensul zambet de pe fata. Sari pe mine si isi stranse picioarele dupa talia mea, eu apucandu-l de spate. Mainile mi-au coborat incet spre fesele sale pe care le-am masat usor, neputandu-ma abtine. Nu statusem mult fara el, dar trupul lui firav si privirea ma inebuneau de fiecare data, nereusind sa stau calm in fata acestei mari tentatii. Imagini perverse imi apareau necontenit in minte, iar uneori imi era chiar teama ca cineva le-ar putea vedea.
-Ai venit!
-Asa se pare, i-am spus fericit ca-l pot tine iarasi in brate, sarutandu-i apasat buzele, nasul apoi fruntea.
La scurt timp se ridica si Inaru, venind langa noi cu perechea de carti intr-o mana, cealalta intinzand-o spre mine si salutandu-ma.
-Bine ai revenit! spuse clar, ca o adevarata gazda. Incepuse sa-si intre bine in rolul de sot, fapt pentru care am suras.
I-am strans mana prieteneste, iar in cateva momente ne aflam toti trei pe canapeaua moale, jucand carti. Urma randul fiecaruia, in timp ce ei imi puneau intrebari. Matsuro statea langa mine, Inaru in fata noastra si mai tarziu a aparut si logodnica lui ce s-a asezat in fata mea, primind si ea o pereche de carti.
-Celulele erau groaznice. Nu ma aflam printre persoanele potrivite, cel putin asa mi s-a spus de la un tip pe care l-am cunoscut cu putin timp inainte sa plec. A avut un trecut groaznic. El m-a convins ca cei din jur erau numai criminali.
Atat Inaru cat si Laurance ma priveau stupefiati cand le-am descris mizeria in care traiau oamenii de acolo, insa Matsuro era mult mai concentrat pe prezenta mea si pe jocul de carti, de teama sa nu piarda, caci de la ultimul joc in coace am facut echipe.
-Va dadea ceva sa mancati? a intrebat satena destul de impresionata de vorbele mele. Cu siguranta ca, de cand se nascuse si pana acum, nici ca o interesase acea inchisoare.
-Da, am zis, aruncand asarul pe masa. Cartofi copti, uneori fierti, cu o salata urata langa, dar numai chef de mancat nu aveam eu in acele momente. Defapt nici nu stiu cum ai putea lua vreo inghititura din farfuria aia cand in fata ta era toaleta, pe pereti mucegai si…
-Groaznic, se planse ea.
-Saracii cei de acolo, mormai si Matsuro, mai mult ca sa nu fie singurul tacut din joc, insa se putea observa foarte usor cat de concentrat era asupra celor patru carti din mana. Mi-am dus mana dupa umarul sau, si cu un zambet fratesc am atins cartea pe care trebuia sa o dea jos.
-Scapa de asta, nu te va ajuta cu nimic, i-am soptit, facandu-i scurt cu ochiul.
-Nu, nu sunt saraci, ci vinovati. Sunt criminali, Matsuro, au facut rau cu mult sau putin timp in urma si merita pedepsiti, se revolta Inaru. Insa Kiru nu ar fi trebuit sa stea intr-o astfel de celula. Din cate am inteles eu, si ma privi, ai avut noroc ca ai picat cu pustiul acela de care ne-ai vorbit.
-Sa stii, altfel eram plin de vanatai acum.
-Da! Am castigat! tresari satenul de langa mine, la scurt timp aruncand cele patru carti in fata noastra, cu acelasi numar, pentru a vedea noi ca avea dreptate.
-Bravo micutule. E bine ca cineva a fost atent sa joace, am chicotit, luandu-l in brate si incepand sa-l sarut pe frunte. Atmosfera nu imi permitea sa fac mai mult de atat, de aceea m-am scuzat si am luat-o din loc cu satenul.
-Noi mergem pana la baie, am zis, suierand si iesind din marele living.
Nici nu ajunsesem bine spre usa metalica, caci ii simt emotia si dorinta ce-l cuprinsese pe Matsuro. M-am oprit si m-am aplecat spre buzele lui, apucandu-i barbia intre cele doua degete ale mele, ridicand-o tandru. Odata lipite buzele de ale sale, am inceput sa le ling si sug cu pasiune si mult dor.
Trecuse oare un an de cand nu mai simtisem acest sentiment? Nu, doar doua zile si deja simteam cum ardeam fara gustul lui pasnic.
Gurile ni s-au ingemanat, eu cercetandu-i iscoditor fiecare nuanta. Am incercat sa-i memorez savoarea unica, plimbandu-mi mainile pe spatele lui. Paseam incet si-l obligam fara intentie sa-l fac sa se ghideze dupa mersul meu. Un scancet din gura lui fu de ajuns sa-mi dau seama ca spatele sau se lipi de perete si nu mai avea unde sa mearga.
Sarutul continua din ce in ce mai alimentat de mainile mele ce-i mangaiau fata si ii umblau printre suvitele moi.
Nu, chiar nu ma puteam opri aici, asa ca, in urmatorul moment, i-am apucat mana cu tandrete si l-am privit fix in ochii cei sclipitori, facand semn din cap spre scari.
-Nu, Kiru, poate e cineva sus, sopti atat de stins incat, daca nu eram destul de aproape de el nu as fi inteles ce tocmai rostise.
-Domnul si doamna Hudson sunt plecati. Masina lor nu e in garaj, iar Inaru si Laurance au treaba lor jos. Haide Matsu, te rog, nu mai pot rezista niciun minut fara sa te ating si sa te am.
Cu buzele stranse si pline de emotie, micutul dadu din cap si se lasa purtat de mine pe scari. Am intrat in a doua camera, destul de mare, dotata cu ceea ce era mai important intr-un astfel de moment : un pat.
M-am intors cu spatele la usa dupa ce am inchis-o, am examinat camera si am meditat putin, dupa care mi-am asezat iubitul intr-o maniera politicoasa pe pat. Prin fereastra din stanga se putea observa ca ceata de afara disparuse, in schimb, inceputul de furtuna isi facuse aparitia.
Picaturile de ploaie loveau ferestrele deschise, reusind sa umbreasca luna in mai putin de trei minute.
M-am intins si i-am prins mana satenului, privindu-ne fix pentru o vreme. Simteam cum inima ii bate.
-Imi pare rau pentru toate tampeniile din ziua aceea… Daca as fi fost mai atent nu as fi ajuns acolo si aceste doua zile nu ne-ar fi despartit. Te iubesc, Matsuro! am declarat, asezandu-ma usor langa el.
-Si eu te iubesc, Kiru, si sa stii ca nu e vina ta, pronunta dupa cateva secunde bune de liniste.
Arghh, mai usor cu comentariile. xD Kekeke, glumeam. Anyway, stiu ca ma cititi, dar poate nu aveti timp sa comentati. Pentru asta scriu, dears. I'm here with the next.
Vreau sa termin mai repede fic-ul... Simt ca nu mai are succes ca la inceput, insa cum nu-mi place sa-l las balta, il continui, mai ales ca este un al doilea sezon al primului fic postat aici. Great!
Scuzati-mi greselile. Nu am mai scris de mult si parca mi-am scapat din mana.
~ Capitolul 14 Lipsa unui inger ~ ( Matsuro )
Patul se misca intr-un mod placut cand lua un loc langa mine. Intins si lipit de trupul meu mic, imi atingea pielea de la antebrat in sus, apoi cobori spre degete, inclestandu-le cu ale mele.
-Furtuna e pe cale sa vina, ingana Kiru, privind spre geamul de afara plin cu cristalele imense ce se scurgeau brusc si dinamic. Afara era prea multa agitatie, iar aici, in casa, totul era tandru si placut.
Intins pe pat alaturi de el, am simtit o neliniste inainte de dezlantuirea brusca a norilor, mai exact, atunci cand Kiru isi lipi buzele de fruntea mea, ducandu-se cu acestea pe partea dreapta si apropiindu-le de ureche.
-M-am gandit tot timpul la tine, la trupul tau, la buzele si mirosul acesta nebun, la gemetele tale ce vor curge siroaie din gura ta dulce, la ochii acestia sclipitori si mari, la inima ce bate atat de tare incat am auzit-o dintre gratii... Se opri o secunda.
Vorbele sale erau inspaimantatoare si satisfacatoare in acelasi timp. Pielea mea reactiona imediat, zburlindu-se intr-un mod atat de juvenil, incat am tresarit de teama ca va observa si va rade.
Continua imediat dupa ce imi atinse pielea gatului.
-La minunatul perisor ce s-a ridicat datorita fiorilor.
Simteam doar cum pielea imi arde, dar ma multumeam ca inca nu incepuse sa fulgere, blondul neputand astfel sa-mi vada obrajii rosi.
Urmaream cu privirea alunecarea picaturilor de ploaie de-alungul pervazului pana pe podea, avand un fel de teama ca apa va avea sa ajunga la noi.
Cu miscari rapide si pline de gratie, dupa cum remarcasem, hainele incepura sa curga de pe mine ca petalele unor flori pe cursul unui rau.
Eram nerabdator, am recunoscut asta in intimitatea gandurilor mele, asa ca a fost de ajuns o singura mana ridicata spre el ca sa inteleaga ca vreau sa il ajut sa se dezbrace. In mai putin de doi timp, ne aflam amandoi goi.
-Ai emotii? se auzi el in galagia picaturilor.
-Da, am murmurat, simtindu-i palmele peste ale mele. Ma trase mai aproape de umerii sai si ma ridica incet, agatandu-ma astfel de talia lui. Organul sau se facu imediat simtit, insa asta nu-mi displacea deloc.
Emotiile care se acumulasera pana in acel moment explodara intr-o nevoie pura.
Corpul meu, atat de excitat, cu pielea matasoasa, se afla deasupra muschilor sai ce incepura sa se incordeze cand imi ridica incet si grijuliu talia.
-O sa fie bine, atat timp cat imi dai tot ce ai, mult mai mult, incat sa simt ca te iubesc cu trup si suflet.
Silabele pe care le rostea rasunau ca niste bubuituri incitante in mintea mea. Atat ii trebui sa spuna, ca sa ma lase in jos, strapunzandu-ma lent, cu atentie.
Si chipul acela, cu frumusetea lui rece, cu ochii lui adanci si mari, cu buzele fierbinti si avide… Imi zambea incurajator. L-am privit doar o secunda in ochi, ca sa ii spun ca il vreau atat de mult, apoi mi-am mutat privirea spre abdomenul sau luminat de fulgerele maiestuase ce incepusera sa apara.
Talia mea era ridicata cu miscari calculate, el intrand si iesind cu grija. Era atent la fiecare miscare cu care organul sau apasa carnea mea fierbinte si plina de dorinta. Ii simteam fiecare patrundere urmata de o atractie erotica nemarginita.
-Kiru, i-am somtit numele printre suspine, degetele mele incepand sa ii cerceteze spatele.
Privirile ni s-au intalnit pentru a doua oara, simtind cum imi cerceteaza irisul cu scopul de a-i gasi orice detaliu, cat de minuscul ar fi fost.
Buzele ni se lipira iarasi, formand o manifestare mai mult decat frateasca, una incitanta si extrem de afectuasa. Nu-i mai puteam vedea chipul, dar puteam ghici ca si acum se uita spre ochii mei, asteptand sa ii deschid.
Suvitele imi fura maturate de palmele sale mari, nemaiputandu-mi sa imi miste corpul. Imi linse lasciv buzele, apoi le apasa cu degetul mare de la mana stanga. In momentul in care am realizat ca ma aflu in el cu totul, m-am strans mai mult in jurul lui si am scos un suflu de placere. Durerea aproape ca nu o mai simteam deloc cand ma privea cu acei ochi.
-Acum o sa te las pe tine, zise hotarat.
-Dar Kiru…
-Nici un dar. Haide, Matsuro, arata-mi cat de mult ma iubesti. Misca-te in fata, in spate, ridica-te si lasa-te jos, joaca-te cu mine si fa din asta cea mai buna seara.
-Eu nu stiu cum sa fac asta, am zis in soapta, insa eram sigur ca nu m-a auzit.
Pana la urma mi-am luat inima in dinti. Am vrut sa ma manifest intr-un fel si sa ii arat cat de mult bate inima mea pentru el si cat de mult, cu acesti ochi mari, il sorb din priviri.
Cu miscari foarte lente, mainile mele coborara de pe spatele sau, ajungand spre cearsaf, unde m-am sprijinit.
Fundul l-am ridicat usor, simtind cum organul sau inca erect reuseste sa iasa incetul cu incetul din mine.
-Asa, Matsuro, cu grija, imi spoti la ureche, facandu-mi mainile sa imi tremure usor. Am reusit sa ies aproape de tot in el, insa l-am facut iarasi sa simta placerea trupeasca cand m-am lasat jos, urcand si coborand, jucandu-ma cu sexul lui fierbinte.
-Da, Matsu, da, asa! Esti atat de bun, rosti fara sa puna vreo mana pe mine, lasandu-ma sa fac toata treaba.
Mi-am dus rapid palmele pe umerii sai, tragandu-i spre mine si lipindu-mi pieptul de al sau. Miscarile devenira mult mai atente de data asta. Inainte si inapoi, sus si jos, acesta era micul ritual pe care i l-am oferit si nu putea fi uitat.
-Te misti atat de bine, gemu in timp ce-mi oferi acest coimpliment. Ma simteam bine cand luam toata initiativa si ma miscam cum doream eu, facandu-i si lui, si mie pe plac. Miscarile devenira mai rapizi, si fara sa-mi dau seama nu eu faceam toata treaba, ci blondul ce incepu sa ma stranga tare in brate, continua sa ofere momente palpitante. Nu rezistase experientei mele mult prea mici.
O substanta fierbinte imi strabatu interiorul intr-un mod placut si atat de cunoscut. Epuizat, mi-am inchis ochii, insa nu m-am lasat pe spate, ci am ramas acolo putin timp, dupa care am adormit in bratele lui.
-Ai fost perfect, imi sopti la cateva minute dupa ce isi trase rasuflarea. Mainile sale imi atingeau spatele si coborau spre fund incet, atingandu-l cu doua degete, reusind sa iasa din mine. Simteam orice centimetru pe care-l pierdeam din mine, ca si cum facea parte din trupul meu.
Am tresarit cand se plimba la intrare, dar isi retrase mana inainte sa termin eu propozitia.
-Stiu! M-am simtit bine sa…
-Sa conduci tu?
-Da, am murmurat, inrosindu-ma brusc. Cred ca imi descoperisem o noua pasiune, dar nu am mai recunoscut asta in fata lui.
Adormisem amandoi, lasand ploaia sa continue galagia inceputa de strigatele noastre de extaz.
Am auzit printre mirificele picaturi lovite de pervaz, cum usa se deschide. Incercand sa pastrez tacerea, nu am reusit insa sa imi mentin ochii inchisi. Pentru cateva secunde, in timp ce am clipit, nu mi-am dat seama unde ma aflam. Doar doi timpi mi-a luat ca sa-mi aduc aminte ce se intamplase cu o ora in urma.
Am privit spre usa, ascunzandu-ma mai mult in patura. Am crezut ca e Kiru, insa privirea imi ramase atinita spre acea persoana, simtind cum inima nu mai lucreaza si se opreste in loc. Am inghitit in sec, acest lucru accentuandu-mi golul din stomac.
Inaru se afla acolo, privindu-ne trupurile satisfacute si aruncate neglijent peste suprafata alba a cearsafurilor. Eu, cel putin, ma invelisem intre timp cu o mica patura, insa blondul de langa mine imi strangea mana usor, sufland aerul cald pe gura si odihnindu-se dupa o seara minunata. Nu ne vedea prea clar, insa observasem datorita lunii, ochii sclipitori ai verisorului meu. Ramasese in prag uimit.
Cateva bobite fine si umede ii alunecara pe obraji inainte de a scapa un oftat.
In timp ce ne analiza, am inchis ochii brusc, prefacandu-ma ca dorm. Ma simteam privit in totalitate si… In acelasi timp, ma simteam vinovat fata de el, fata de gazdele noastre. M-am bagat mai mult sub patura, intre bratele lungi ale lui Kiru, cand usa se inchise iarasi.
Acum era liniste, ploaia se oprise, iar in fata ochilor imi aparea chipul sau.
-Imi pare rau, dar eu il iubesc, Inaru, si nu as renunta la el atat de usor. Dar, stii ce? Am realizat defapt ca nici sentimentele pentru tine nu sunt mai prejoase. Va iubesc pe amandoi, insa nu e bine ceea ce fac. Imi distrug visele, asa ca mai bine stau la locul meu, m-am incurajat in soapta, dandu-mi seama ca incepusem sa vorbesc in somn.
-Tu o ai pe ea, eu il am pe el. Trebuie sa respectam ierarhia asta!
Hey, pisoi! N-am mai trecut de mult pe aici, stiu, si imi pare rau, dar stii tu... Ti-am spus personal, de o mie de ori, ca iti ador ficul asta! Now, let's see...
Mai intai vreau sa iti multumesc pentru ca mi-am dedicat capitolul ala, a fost superb! Adica, vreau sa spun ca imi place asa de mult sa il torturezi pe Matsu, mai ca as vrea sa ramana "prizonierul" lui Vincent tot timpul. Da' asta e numai in mintea mea... Eee, lasa! Am alta propunere si cred ca ti-am mai spus-o de multe ori: Inaru si Matsu sa ramana impreuna pana la final. Asta ar fii asa de draguut!
Foarte interesanta a fost si povestea tipului ala, colegul de celula al lui Kiru. Btw, draguta si ideea cu inchisoarea, pentru ca, daca nu ar fi fost, nici violul ala atat de bun nu s-ar mai fi intamplat.
Cu toate ca imi place mult genul de scena ca in ultimul capitol, care ti-a iesit foarte, foarte bine... Nu ca nu ma asteptam sa fie asa, dar chiar ai capatat multe experienta cu scrisul si nu ti-ai iesit deloc din mana. Iubesc scenele in care ploua afara, iar ei sunt inauntru, se aud picaturile, tunetele, se vad fulgerele, iar tu mi-ai facut exact pe plac in ultima.
Kiru dedea niste replci asa tandre, patrunzatoare si dulci, incat m-a cutremurat si pe mine. Iar Matsuro... Nu-mi venea sa cred ca el, el a preluat controlul, s-a descurcat si i-a mai si placut sa fie seful! Asta da capitol! Abia astept urmatoarea scena cu ei doi, desi as vrea una cu Inaru, in care poate prinde iar curaj M.
Ce as mai putea zice? Vincent e number one 'til now. Ii ador atitudinea, duritatea, totul! Inaru e un dragut, protector si chiar imi pare rau ca a trebuit sa-i vada pe cei doi in pat. Nu merita asta. El merita sa fie cu Matsu:(
Astept sa vad cum o sa decurga actiunea pana la sfarsit. Ai avut niste capitole minunate!
Spor la scris si ai grija cum aranjezi lucrurile pe aici! Bye!