Plătind cu viaţa

Plătind cu viaţa

Ploua de zile bune, erai destul de sigur că aceste picături reci nu vor mai avea vreodată sfârşit. Ştergeau asfaltul gri, lipstit de culoare şi sentimente, exact ca mulţi din această lume. În fiecare moment al zilei îţi priveai pantofii, converşii sau balerinii. Uzi, sau murdari de noroi. Urâţi, într-un cuvânt. Vremea rece, vremea nemiloasă, vremea rea şi plină de ea te făcea să pari un o umbră fantomatică printre zecile de persoane ce treceau pe lângă tine. Erai confundat cu alţii, erai îmbrâncit şi lovit în umeri, fără ca vinovaţii să vină pentru a-şi cere iertare. Şi totuşi, de ce să le pese lor de tine? Ţie ţi-a păsat de ei? Pe tine te-a interesat măcar odată de alţii ? Nu! Niciodată nu ţi-ai întors privirea spre cel ce suferea, niciodată n-ai adus o vorbă bună celor ce plângeau. Ai preferat să-ţi baţi joc de aceştia, ai preferat să rămâi un nimeni printre cei care erau cineva. Ai stat în umbră, ai plâns, ai crezut. Niciodată în viaţa ta n-ai dorit sau ai visat. Ai crezut că dacă vei încerca să faci asta tot ce-ţi creaseşi va dispărea. Şi chiar aşa a fost.
În clipa în care ţi-ai dorit, ai fost dezamăgit. Şi-n acel moment, te-ai întrebat: De ce să-mi pese ? Dacă ei mă dezamăgesc, eu de ce n-aş face acelaşi lucru ? De ce să le zâmbesc altora, când ei mă urăsc şi preferă să-şi bată joc de mine decât să-mi vorbească cu prietenie ? De ce ?
Nu ai găsit motivul, de aceea te-ai transformat în ceea ce eşti acum. O fantomă a societăţii, o umbră pierdută. Şi totuşi, una ce are sentimente. Ce îşi aude inima bătând, ce începe să râdă când cocaina îşi face efectul, sau heroina injectată.

***

Anul al doi-lea de liceu, mai exact clasa a zecea.
Am stat ore bune în faţa ferestrei a camerei mele, privind maşinile ce treceau în viteză pe strada umedă, ca de obicei. Deşi era luna mai, şi te gândeai că soarele ar fi trebuit să strălucească pe cer, verema îţi arăta contrariul. Nu mi-am dezlipit privirea deloc, am observat toate persoanele ce mergeau grăbite pentru a prinde autobuzele, altele ce fugeau spre taxi-uri sau unele ce păşeau mai mult alergând spre staţia de metrou. Am căutat prin minte pentru a nu mai face asta. Nu l-am găsit, aşa că am continuat să urmăresc tăcută omenirea.
Poate nu după minute de la acest lucru, m-am ridicat de pe scaun şi cu tălpile goale, am păşit spre uşă. Ce-i drept, nu doream să plec la liceu. Mă simţeam obosită, cearcănele mi se observau foarte bine pe chipul palid, având un chip bolnăvicios.
Mi-am pus rucsacul pe umăr şi mi-am tras gluga gri pe cap înainte de a ieşi din apartament. Băgându-mi ambele mâini în buzunarele hanoracului, am coborât scările în câteva secunde, având poate ghinioul sau norocul că stăteam la etajul doi al unui bloc turn, lipstit de viaţă. Mai ca mine, doar că mai rău. Griul spălăcit în care fusese vopsit începuse să dispară, transformându-se într-o culoare ştearsă, ascensorul se strica din două-n două zile, iar lumina pe scară se lua pe la doisprezece seara.

Dar nu-mi păsa. Locuiam într-un cartier notoriu, plin de persoane fără gândire sau măcar logică. În fiecare seară avea loc o ceartă, chiar o crimă sau o bătaie între aşa zisele găşti ale acestui loc plin de praf. Şi dimineaţa te trezeai cu poliţia, să te întrebe dacă ştii ceva sau nu. Logic că le răspundeam nu, în momentele în care găştile se băteau eu dormeam, sau poate mă drogam. Una din două, depindea mereu de starea mea de spirit, sau de tata, dacă venea beat acasă.

Dacă venea beat, mă drogam, nu voiam să-i aud ţipetele şi să văd cum o bate pe mama. Puteam spune destul de sinceră, chiar dacă nu-mi doream, că eu şi părinţii mei ne distanţaserăm foarte mult în ultimii patru-cinci ani.
Plus faptul că n-am avut o copilărie fericită. Tatăl meu biologic a murit la trei ani, vârstă la care sunt sigură că aveam nevoie de educaţie. Nu s-a întâmplat aşa, dar în schimb am primit imagini nu prea plăcute pentru un copil. Pe mama drogându-se sau chiar plecând cu diferiţi bărbaţi pentru a mă întreţine pe mine şi pe fratele meu mai mare, care la şaisprezece ani - adică când eu aveam treisprezece - a murit din cauza unei supradoze. Cred că de atunci am aflat ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La paisprezece ani m-am îndrăgostit de profesorul de istorie şi am gustat aroma dulce a drogurilor. Dar n-am primit în schimb dragoste sau afecţiune, ci doar moartea acestuia. Nu ştiu cum şi când, dar am aflat de la colegii mei că fusese ucis. Doar atât mi-a fost de ajuns să refuz afecţiunea venită de la alte persoane, să-ncep să mă droghez la greu alături de aşa zişii mei prietenii. Nu, nu erau prieteni mei cu adevărat. Când erau treji, îmi uitau numele. Când se drogau, mă considerau una de-a lor. În rest păream că nu ne cunoaştem.
În orice caz, la cinsprezece ani am intrat la cel mai bun liceu din New York. A fost o premieră pentru mine, deşi nu mi-a păsat şi nici nu mi-am arătat entuziasmul pentru aşa ceva. M-am bucurat, dar am fost eclipsată de faptul că acolo erau oamenii cu adevărat inteligenţi, nu ca mine.
Iar în prezent o duc din rău în rău. Nu prea am cunoscut binele sau fericirea, sau măcar dragostea, aşa că aceste sentimente sau stări mi se par necunoscute, chiar foarte îndepărtate de mine.
Am încercat totuşi să găsesc un motiv pentru care să mă las de droguri. N-am găsit. Am încercat să caut un motiv pentru care să zâmbesc. Nu l-am găsit nici pe acesta. Aşa că am renunţat şi mi-am spus că mai bine trăiesc în viaţa asta plină de nimicuri, nefericită şi totuşi liniştită, decât să mă chinui cu alte copilării.

În mintea mea auzeam ca un ecou îndepărtat sunetul de metrou ce trecea în viteză. Am tresărit brusc, clipind des şi m-am uitat parcă confuză în jurul meu. Ajunsesem în staţia de metrou fără să mă uit pe unde merg. Hm, perfect, măcar ştiam drumul şi cu mintea în altă parte.
Când metroul meu a sosit am intrat în acesta şi m-am trântit pe-un scaun rece, lipindu-mi chipul de sticla rece a ferestrei.
Printre gene, am putut observa că nu se aflau prea multe persoane. Mai mulţi adolescenţi şi doar câţiva adulţi. Desigur, ceilnaţi îşi cumpăraseră maşină.
Printre cele şaisprezece-şaptesprezece persoane de acolo, l-am putut observa şi pe el. Profesorul de literatură. Stătea calm, cu o carte în mâini şi cufundat în gânduri. Părul său ca pana corbului era răvăşit, iar chipul îi era uşor măsliniu, privirea sa ciocolatie coborând de fiecare dată când trecea la un alt rând.
Am clătinat din cap, forţându-mă să nu mă mai gândesc la el şi am închis ochii, rămânând cu capul lipit de geamul de sticlă. Începând să respir uşor şi regulat, mi-am propus să găsesc un motiv pentru care să nu mă mai gândesc la profesor. N-am găsit. Ba chiar cele mai multe motive erau să mă gândesc la el, nu împotriva.
M-am întrebat, totuşi, ce se va întâmpla dacă voi continua să fac asta. Şi la această întrebare n-am ştiut răspunsul. Probabil că aveam să-l aflu când ajungeam la liceu, sau poate nu.

OMFG. E sezonul ficurilor cu droguri. Ah, mama, ah, mama, ce il ador. C'mon beibeh gime the next one, hope it will be good, otherwise I will... cry. Greseli rar, ca si craciunul, dar per total este o creatie foarte buna. Din punctul meu de vedere. regula de trei simple: la urmatorul capitol imi dai un pm sa ma anunti. Cheers.

Hello.
Aveam de gând să îţi citesc ficul, imediat cum terminam cu tezele, dar cum am avut parte de o vacanţă neaşteptată, am zis să trec mai devreme, so let's see.
Titlul este este drăguţ, despre idee nu mi-am format încă o opinie, probabil că o să îţi zic odată cu postarea capitolelor următoare, la fel şi despre personaj. Oricum mă bucur că acest fic se aseamnă cu realitatea destul de mult. Mi-a plăcut partea de început. Am văzut că ai probleme cu verbele, pe care ar trebui să le pui la persoana a I-a, iar la tine sunt puse la persoana a III-a fii mai atentă data viitoare şi ai grijă la repetiţii, pentru că am văzut câteva. Descrierea este ok, deşi ar mai merge pe ici pe colo, mai ales că personajul tău a trăit o asemenea traumă ai putea să te legi mai mult de asta şi să descrii mult mai bine sentimentele. Acţiunea mi s-a părut uşor grăbită. Mă bucur că nu ai folosit dialog din primul capitol şi că scrii cu diacritice. Well cam atât sper că nu te-a supărat comentariul meu şi aştept nextu bye, bye.

Hei, girls. Vă mulţumesc mult pentru păreri/sfaturi, sper să continuaţi să citiţi şi desigur, să comentaţi. Well, într-un sfârşit aduc şi eu next-ul, probabil va avea mici greşeli, căci mă ocupam şi cu altceva în timp ce-l scriam. Eniuei, merci încă odată.
Lectură plăcută !


Metroul s-a oprit la staţia dorită de mine. Mi-am ridicat privirea obosită şi poate, uşor adormită spre uşile ce se deschiseseră. Am căscat, ducându-mi mâna la gură şi m-am ridicat leneşă de pe scaun, aranjându-mi gluga pe cap. Profesorul de literatură se afla în acest moment lângă umărul meu. Am evitat să-l privesc, lăsându-mi chipul în jos, câteva şuviţe de păr brunet atingându-mi delicat obrazul.
Îmi treceau atâtea gânduri prin minte, dar nu dădeam prea mare importanţă la unul dintre ele. Şi totuşi, mă gândeam ce se va întâmpla când voi ajunge acasă. Cu siguranţă aveam să fiu singură din nou, căci aşa era în fiecare seară nenorocită.
Iar acum eu, ca o fraieră, îmi învârteam cuţitul în rană, şi poate mai presăram şi puţină sare pe aceasta, ca durerea să se intensifice. Deja începeam să fiu sigură de faptul că voi muri fără ca cineva să vină la înmormântarea mea, dacă voi avea una, şi că niciodată - dar niciodată - nu voi găsi pe cineva care să mă înţeleagă.

Chipul mi s-a crispat când am auzit pe cineva comentând. Mi-am întors privirea ciocolatie în spate şi-am putut observa o bătrânică ce-i spunea nişte chestii puerile nepotului ei. Mda, astfel de imagini sunt chiar perfecte!
Strâmbându-mi slab buzele, am ieşit din metrou cu paşi mai mult târâţi. La câţiva metri în faţa mea l-am observat pe brunet, ce probabil îşi verifica mesajele, căci tot îşi butona telefonul. Am clătinat din cap, spunându-mi să încetez cu toată şarada asta.
Hm, se părea ca staţia era cam aglomerată azi. Multe persoane stăteau pe băncuţe, vorbind şi câteva cântau la chitară, iar unele doar îi ascultau pe cântăreţi, după continuându-şi drumul spre ieşire.
Un zămbet mic, aproape neobservabil mi-a luminat faţa. Mă înveseleau puţin cei care cântau în metrou, te făceau - după mine - să te simţi mai bine. Şi ei bine, în cazul meu aşa era.

Când am ajuns la stradă, aerul rece mi-a atins pielea palidă. Vântul bătea încet, făcând câteva dintre frunzele copacilor să se mişte. Încă ploaua, doar că mai încet. Picăturile loveau asfaltul puternic, din când în când oprindu-se şi pe gluga mea.
Am inspirat adânc şi am luat-o uşor la pas, îndreptându-mă uşor grăbită spre liceu. Câteva şuviţe au început să-mi fluture, dar eu nu le-am acordat atenţie, privind cu mai mult interes porţile instituţiei.
O clădire mare, impunătoare, cu mici sclupturi ce păreau a data din era Victoriană. Mai multe alei lungi, asfaltate foarte frumos, ce duceau spre cantină, sala de sport, terenul, teatrul liceului şi nu în ultimul rând, intrarea în clădire.
Foarte multe spaţii verzi, cu câteva tufe de trandafiri roşii sau albii, şi mulţi copacii. La câţiva paşi de teatrul liceului, ajungeai la căminul fetelor, lângă acesta aflându-se cel al băieţilor.
Da, puteam spune că eram mândră să mă aflu într-un loc de genul, deşi exista şi colţul unde puteai să te droghezi şi să fumezi în voie, căci profesorii nu treceau prea des pe-acolo. Iar acum vorbeam de podul teatrului, un loc întunecat şi totuşi vizitat de mulţi studenţi.

Mi-am dres glasul, intrând în liceu. Se vedea că era pauză fiindcă elevii stăteau ba sprijiniţi de dulăpioare sau pereţi, ba lipiţi de uşile claselor lor. Şi râdeau, plângeau, înjurau, se certau, unii chiar ţipând încât să-i audă întreg liceul. Specimene rare, ce mai.
Mi-am întins mâna cu greu spre dulapul meu, băgându-mi cărţile şi caietele, luând doar ce aveam nevoie. Dându-mi jos gluga din cap şi încercând să evit cât pot de mult privirile pofticioase, sau ciudate ale colegilor mei, mi-am aranjat părul ciufulit.

Am clătinat din cap dezaprobator, simţindu-mi inima bătând cu putere când cineva s-a lovit de mine. M-am întors pe călcâie, vrând să întreb nervoasă ' eşti fraier, tu nu vezi pe unde mergi' , dar mi-am abţinut cuvintele când mi-am dat seama cine era făptaşul.
Tocmai brunetul din metrou. Şi-a dres glasul, privindu-mă atent şi strângând mai bine geanta ce-o ţinea pe umăr.
- Ăh, iartă-mă! N-am fost atent...Erm, eşti bine ? m-a întrebat acesta pe-un ton plăcut, liniştit, în timp ce-şi trecea mâna prin părul răvăşit.
M-am holbat la el ca o tâmpită, cuvintele mele pur şi simplu dispărând. Îmi tot repeteam în minte că arătam ca o idioată, stând aşa în faţa lui fără să spun nimic.
- Eu - am început, închiţind în sec - ăh, nu este nicio problemă, domnule...- dar m-am oprit, căci nu-i ştiam numele, se dădea seama ca profesorul era nou, tânăr şi ei bine, superb în viziunea mea.
- Poţi să-mi vorbeşti şi la pertuu, puştoaico. Mă numesc Dimitri Petrova, se prezentă acesta, buzele sale arcuindu-se într-un zâmbet micuţ.
„Puştoaico”, cuvântul acesta tot îmi stătea în minte. M-am încruntat din cauza felului în care mă alintase sau îmi vorbise, strâmbându-mi în acelaşi timp buzele.
- Oh, sigur, cum doreşti. Eu sunt Emma Freik, încântată, am spus la rându-mi şi el m-a ciufulit, spunând că-i pare bine sau ceva de genul, scuzându-se căci întârzia la oră.
Mă ciufulise? Ok, întrecea limita nervilor mei. Ce naiba, cum să facă aşa ceva? Câţi ani avea, până la urmă? Şaisprezece ca mine, sau ce? Adică totuşi, era şi el bărbat în toată firea.
Şi uite-aici, mi-am atins ca tâmpita punctul slab în acest 'joc'. Eu, o adolescentă drogată în majoritatea timpului; el un bărbat serios, cu un servici serios. Cum puteam măcar să mă gândesc că-mi place de el? Nu, doar îl admiram, atâta tot.

Am oftat prelung, strângând din ochii. Mi-am muşcat buza inferioară şi hotărâtă ca în pauza următoare să i-au ceva, m-am îndreptat spre clasa mea, neştiind ce oră voi avea.
Şi chiar aşa, minţindu-mă, îmi simţeam inima aproape sărind, căci atunci când mă atinsese, când mâna să îmi atinsese umărul, începusem a mă topi. Mă simţisem altfel decât în cei şaisprezece ani trăiţi de mine până acum. Dar ştiam, sau speram, că nu mă voi lăsa să simt dragostea aşa de intensă.
Nu trebuia.

Ai ales foarte bine titlul. Am crezut ca o sa fie vorba de mafie, sau chestii de genul acesta, in nici un caz despre povestea unei tipe care se drogheaza.
Presimt ca povestea asta o sa fie una trista, cel putin dupa cum ai inceput. Am vazut ca te axezi foarte mult pe sentimentele ei. Imi place felul in care le descrii, te pricepi. Din aceste doua capitole nu prea mi-am dat seama care e treaba cu personajul tau, ce fel de om este, ce personalitate are. Ar fi frumos sa incerci sa ne spui, treptat, si lucruri despre ea, nu numai despre trecutul ei - care este mai mult decat trist.
La dialog, cred ca ar mai trebui sa lucrezi. Cel putin, replicile din acest capitol mi s-au parut cam fortate, incearca sa le faci sa para mai naturale.
In mare, mi-ai starnit interesul si abia astept sa vad ce o sa mai nascocesti in continuare.
Bafta la scris si sa ma anunti cand pui nextul.

S-u-p-e-r-d-u-p-e-r-e-x-c-e-l-e-n-t. Me gusta mucho.
Ce sa zic, critica? Hahaha mai bine nu, cuz I don't care about smthg like that.
I just want the next chapter ok, beibeh?
Btw, imi place la nebunie de Emma. Plus ca numele ei e atat de yummi.
E super dragut sa gasesti chestii de valoare. Anunta-ma la urmatorul capitol.

Hello dear ţi-am spus că o să trec, deci iată-mă.
Capitolul destul de scurt l-am terminat destul de repede de citit, încearcă să le faci mai lungi pe viitor. Până acum îmi palce ideea care începe să se contureze sper că o să o dezvolţi şi mai mult şi să ne surprinzi. Descrierea a fost în regulă, au fost câteva scăpări gen repetiţii şi mici greşeli, dar nu e atât de grav. Acţiunea şi naraţiunea au fost ok. La dialog ai fi putut să mai lucrezi sunt sigură că o să reuşeşti. Sunt curioasă să văd ce se va întâmpla în continuare şi cum o să conturezi acel profesor, care presupun că va avea un rol destul de important. ,,el un bărbat serios, cu un servici serios'', repetiţie. Cam atât aştept nextu bye, bye.

Helău. Îţi devin fan, să ştii :]].
Firstly, îmi place titlul şi chiar mă întreb ce legătură are cu conţinutul. Hmmm.. o să moară cineva, i think. Anyway, I will see :]] . Şi chiar nu mă aşteptam ca povestea să fie despre o tipă drogată. M-ai surprins :]] .
Acţiunea, până acum, îmi place. Merge frumos şi lent şi mi-a plăcut al doilea capitol. De ce? Pentru că a fost frumoasă partea când ea l-a văzut pe prof în mtrou. Deşi, mă întreb, Emma de unde ştia că Dimitri e profesor? o.o Niciodată nu-mi dau seama dacă o persoană e profesor doar văzând-o pe stradă/în metrou.
Descrierea e bunicică şi chiar mi-a plăcut cum ai descris sentimentele ei când l-a atins pe Dimitri. Nu, el pe ea. Anyway. Frumos moment. De asemenea, îmi place percepţia lui Emma asupra lumii.
Dialogul mi s-a părut puţin cam forţat. Încearcă să te gândeşti că tu eşti Emma şi că tipul ce-ţi place ţie vorbeşte cu tine. Şi aşa gândeşte-te ce i-ai spune tu lui, ce a-ţi vorbi. O să fie un dialog mult mai natural aşa.
Despre Dimitri nu am ce spune momentan fiindcă, na, nu-l cunosc. Emma îmi place, însă, deşi parcă nu are apucături de drogată. E o tipă normală, poate puţin închisă în ea. Sau, cel puţin, aşa mi se pare mie. O să vedem în continuare.
Păăăi.. greşeli n-am văzut, dar nici nu le-am căutat. Parcă era una, dar nu mai ţin minte :]] . Memoria asta... :]]
So, baftă şi să mă anunţi şi pe mine când vine capitolul următor. : D

Heei.
Vă mulţumesc pentru comentarii/sfaturi/păreri. Promit că am să ţin cont de ele şi well, sper că acest capitol întrece aşteptările voastre. Fără a mai spune ceva or smth, vă aduc în premieră capitolul trei.
Lectură plăcută!




- Plouă, s-a auzit o voce rece din spatele meu, iar eu am tresărit puternic, scăpând ţigarea ce-o ţineam între degetele lungi şi albe. Oftând, mi-am întors uşor privirea spre cel care vorbise. Doar Mark. Adică, doar un tip ciudat şi dubios, un geniu când venea vorbă de muzică - mai exact, de chitară - şi super cunoscut de profeosorii, căci făcea nu mai probleme. Era blond, câteva şuviţe aurii căzându-i pe frunte, iar ochii săi, de-un verde smarald străluceau puternic. Mi-am arcuit o sprânceană, întrebătoare şi mi-am dres glasul, blestemându-l în gând.
- Şi ce? am îngânat eu sec, dezlipindu-mi trupul de zidul rece al liceului. De fapt, mă aflam în spatele insituţiei, alături de vreo zece-cinsprezece persoane ce se drogau sau doar vorbeau chestii obscene.
- Ai să te uzi, m-a lovit el uşor peste nas şi eu m-am strâmbat într-un mod copilăros.

Nu reuşisem să-l înţeleg niciodată. Avea grijă de mine de fiecare dată, mă ţinea sub aripa lui şi mă încuraja când aveam nevoie. Era fratele pierdut, zahărul pentru ceai. Sau ceva de genul. Dar el nu se droga. Nu, el doar participa la fiecare petrecere, era cel mai bun la toate materiile, deşi cam toţi profesorii îl urau şi parcă - doar parcă - se îndrepta uşor-uşor spre perfecţiune, căci deşi îmi e greu să recunosc, arăta bine. Avea un abdomen frumos format, nu degeaba intrasem după el în baie când se luase la bătaie cu un bou fiindcă mă jignise. Încă o dovadă că el era singura persoană căruia îi păsa de mine. Sau aşa părea. Îmi era frică să nu mă înşel în legătură cu el, de asta în unele momente - ca şi acesta, de exemplu - mă comportam cu el ca o idioată insensibilă.
L-am privit lung, ciudat şi am clătinat din cap.
- Nu cred că-ţi pasă dacă mă ud eu sau nu. Sau dacă răcesc, am ridicat din umeri uşor şi mi-am dat jos gluga, părul meu întunecat căzându-mi pe umeri.
A surâs, de parcă îl amuzaseră vorbele mele.
- Ba îmi pasă, puştoaico. Mereu îmi va păsa. Ai unde să dormi în seara asta? m-a întrebat, iar eu mi-am simţit inima strângându-se. I-aş fi spus că nu, căci seara asta ar fi fost un dezastru dacă mă duceam acasă, dar nici la el nu mai doream să merg.

Şi oh, încă un amănunt despre el ar fi fost faptul că avea nouăsprece ani, şi se afla în clasa a douăsprezecea. Mda, în câteva luni el pleca, iar eu rămâneam singură. Fără cineva care să-mi dea hanoracul lui când îmi era frig, sau fără un loc unde să dorm. Sau fără cineva care să-mi poarte de grijă.
Ştiu, eram orgolioasă. Ştiu, mă comportam ca un copil. Aveam o nevoie idioată de cineva pe care să-l ştiu alături. Puteam spune că eram dependentă de Mark, deşi n-ar fi fost tocmai corect.
Şi totuşi, ce avea lumea azi de îmi spunea 'puştoaică' ? Adică, aveam şaisprezece ani, nu paişpe.
Mi-am strâmbat slab buzele şi l-am privit atentă, refuzând să-i răspund.
- Deci n-ai. Asta înseamnă că vei dormi la mine, afişă el un zâmbet finuţ şi mă sărută gingaş pe frunte.
Chipul mi s-a crispat din cauza gestului său. Ce credea că face?! El nu ştia că nu suport astfel de tâmpenii? L-am înjurat şi-am întins mâna spre faţa lui pentru a-l lovi, dar m-a oprit, prinzându-mi mâna.
- Să nu îndrăzneşti, Emma, mi-a şoptit, sărutându-mi după mâna. Apoi s-a întors pe călcâie şi fără a zice ceva sau a face, s-a îndepărtat de mine, păşiind spre cantină.

L-am urmărit cu privirea până a dispărut din raza mea vizuală. Acum mă simţeam ca o fraieră. Ca ...un rahat lăsat în mijlocul străzii. Într-un cuvânt, singură.
Ştiam că-l voi revedea, dar gândul că timp de trei ore şi ceva el nu va fi lângă mine mă ucidea încetul cu încetul. Plus, nu aveam droguri. Nu aveam nimic. Şi doream imediat ceva, fiindcă-mi pierdeam răbdarea. Sau liniştea.
Mi-am muşcat buza inferioară şi înghiţind în sec, mi-am ridicat privirea spre cer. Încă ploua, picăturile reci zdrobindu-se puternic de iarbă, pământ, clădire sau asfalt. Mi-am frecat ochii cu pumnii, parcă deranjându-mă lumina.
Cu chiu-cu-vai, m-am îndreptat de spate şi am păşit uşor spre colţ, căci trebuia să mă duc la cursuri. M-am auzit strigată, dar nu m-am întors. Nu aveam vreun motiv pentru care să fac asta, plus că existau zeci de Emme în liceul ăsta. Din nou, un glas bărbătesc mi-a pronunţat numele. Iar, eu n-am schiţat vreun gest sau ceva de genul, ci am continuat să-mi târăsc picioarele prin ploaie, cu o lene de nedescris şi dorind să ajung cât mai repede în liceu, deşi nu manifestam cam deloc dorinţa asta.
Dar m-am oprit când două braţe m-au ridicat brusc de pe pământ. Oh, minunat, acum eram asaltată de toţi idioţii!

- Ce dr*acului mai vrei şi tu? am pufnit eu, întorcându-mi privirea spre nenorocitul de făptaş, care deschisese porţile Iadului, sau reuşise să mă enerveze.
- Emma, nu credeam că o fată ca tine vorbeşte aşa, a spus tânărul - imediat am început să-mi retrag cuvintele, dându-mi seama cine era.
- Domnule Dimitri? am înghiţit eu în sec şi l-am privit lung, atentă, sperând că nu roşisem în obraji. Mă ţinea liniştit de talie, pământul fiind la câţiva centimetri de mine. Pe chipul său se observase uimirea, şi totuşi, avea un zâmbet fermecător arcuit pe buzele uşor subţiri, dar pline.
- Puştoaico, ţi-am spus să-mi vorbeşti la pertuu, surâse el şi mă lăsă jos, ciufulindu-mă. Mi-am arcuit sprânceana, dându-i mâna la o parte. Oricât de mult îl admiram pe omul ăsta, sau ce simţeam eu pentru el, îi uram gesturile şi uneori, cuvintele.
- Scuze. Ăh, şi-n caz că nu ştiai, oamenii mai şi înjură. Deci am tot dreptul să...să vorbesc aşa, mi-am dus eu mâna după gât şi l-am privit atentă, printre gene.
- Din păcate, îţi voi da dreptate. Spune-mi, ai chef de un ceai cald sau o prăjitură? m-a întrebat iar eu am tăcut, rămânând ca o proastă în faţa lui. Ce mai uram momentele de genul. Tâmpite râu, fără supărare celor care le plăceau.
- Erm, nu ştiu. Am ore, după cum bine ştii, Dimitri, mi-am dus eu mâinile la spate, ignorând ploaia şi sutele de elevi ce treceau pe lângă noi.

Am simţit două pălmi atingându-mi umerii. Acum cine mai era? Dimitri n-a spus nimic, privindu-l uşor surprins pe cel din spatele meu.
Persoana respectivă şi-a dres glasul şi strângându-mă uşor de umeri, a spus pe-un ton rece, parcă autoritar:
- Emma nu poate veni. Are treabă, are cursuri, n-are timp de întâlniri cu toţi profii. Nu-şi va cere iertare, ci-mi va da mie o palmă în două-trei minute. Dar nu asta contează, ci faptul ca drăguţa drogată nu poate să te însoţească la toate cafenelele proaste din oraş şi nici la un ceai, a spus tânărul, căutându-mi mâna, iar când o găsi, mi-o strânse uşor.
Mark? Oh, Doamne Dumnezeule! Avea dreptate, mare dreptate, va primi pumni, palme, plus ţipete pline de nervi.
Dimitri m-a privit o clipă atent, oftând şi-a murmurat ceva, dar nevrând poate să pară nesimţit, s-a întors pe călcâie şi-a pornit spre liceu.
- De ce-ai făcut asta? m-am întors eu nervoasă spre Mark şi l-am privit rece, ridicându-mă pe vârfuri. Aveam venin în ochii, sunt sigură că privirea mea îl durea cel mai tare.
- E pentru binele tău, Emma! mi-a zis el, fără a schiţa vreun gest şi-a vrut să-mi prindă mâna, dar eu i-am lovit-o, după dându-i o palmă peste obraz de toată frumuseţea, întorcându-i astfel chipul.
- Binele meu sau al tău? La dr*cu, Mark! Pentru prima dată am fost invitată de cineva la un ceai, nimic mai mult, şi tu strici totul! De ce eşti aşa tâmpit, ratat, idiot, nenoricit?! De ce? am strigat eu la el şi am dat să mă întorc, dar m-a prins de mână, strângându-mă prea tare, făcându-mă să-mi strâng ochii şi să scâncesc.
- Încetează să te mai comporţi ca o fraieră, Emma. Hai, plecăm acasă, mi-a zis el rece şi-a luat-o în faţa mea, trăgându-mă după el.
N-am mai zis nimic, doar l-am urmat tăcută, teama făcându-şi cu greu loc în sufletul meu. Ştiam cum făcea la nervi, sau când o tipă îl lovea, de asta îmi era frică de ceea ce avea să se întâmple.
Mi-am lăsat privirea în jos şi-am început să-mi muşc buza inferioară fără oprire, trăgându-mi cu mâna libera gluga pe cap.
Mark a spus ceva, poate că legat de mine, dar nu l-am auzit, fiind adâncită în gândurile mele şi poate prea speriată.
Oare ce credea Dimitri despre mine? Sigur mă considera o depravata naibii, o pierdere a societăţii.
Trebuia să-mi i-au la adio de la tot. De la Dimitri, de la liceu, de la viaţa asta de tot ra*atul pe care-o duceam şi să mă gândesc că totul va fi bine. Sau să sper că aşa va fi.

____
Capitolul este necorectat, îmi cer scuze pentru zecile de greşeli pe care le veţi găsi.
Aştept păreri/sfaturi/critici.
Lectură plăcută! *smile*

XoXo, Mad Hatter.

Hello dear, merci că mai anunţat. Nu ştiu dacă au fost greşeli, nu am fost prea atentă de data asta promit că data viitoare voi fi mult mai atentă. Recunosc că acest capitol mi-a plăcut cel mai mult dintre toate, a avut de toate, descriere, dialog, acţiune care au fost în regulă. Nu ştiu ce să zic despre tipul asta Mark, oricum sunt sigură că nu o ajută degeaba cred că aşteaptă ceva în schimb. Şi nici despre Dimitri nu am o părere prea bună în momentul de faţă, o propunere cam îndrăzneaţă mai ales venind de la un profesor, dar încep să îmi schimb părerea despre Emma abia aştept următoarele capitole, cam atât aştept nextu.
Bye, bye.

Aşa, helău! Ţi-am citit aseară capitolul, dar trebuia să învăţ la ceva şi n-am putut comenta - deşi n-am mai învăţat :]] . Şi mulţumesc că m-ai anunţat.
Capitolul a fost cam scurt pentru gusturile mele fiindcă ador să citesc lucruri luuungi. În fine, a fost perfect din toate punctele de vedere: descrierea a fost bună, naraţiunea la fel şi dialogul nu a mai fost atât de tras de păr. Perfect.
Îmi place Mark ăla. Da, şi cum l-ai descris, dar mai mult pentru caracterul său. I mean, e clar că e gelos pe Dimitri. Adică, o vrea pe Emma numai pentru el, sunt sigur. Şi tipa îmi place din ce în ce mai mult, deşi nu pare chiar o drogată. Mai mult o tipă cu probleme în familie.
Sunt curios să văd ce se va întâmpla în noul triunghi amoros Dimitri - Emma - Mark.
Sooo, aştept continuarea şi sper să mă anunţi din nou :] . Baftă!

Am impresia ca era o melodie care suna 'Ma faci sa vreau mai mult, mult mai mult...' or smthg like this and that. Din punct de vedere al geometriei spatiale si al fizicii cu antice pe care am studiat-o in clasa a treaia, ca deh, eram un geniu de mica, la patru ani am castigat oscarul si la sase premiul nobel, vreau sa iti spun ca iti ador ficul.

Multumesc ca m-ai anuntat si ma bucur nespus de mult pentru ca ai pus continuarea.
Capitolul asta a fost chiar interesant. Nu ma asteptam sa apara un triunghi amoros. Mi-a placut foarte mult scena dintre cei doi barbati (daca ii pot numi asa), iar Mark este adorabil atunci cand este gelos. Sunt sigura ca lui Dimitri nu i-a picat deloc bine ceea ce a auzit de la celalalt, sunt curioasa cum o sa evolueze lucrurile intre cei doi.
Barbatii sunt niste ciudati si, este clar ca nici unul nu vrea sa o imparta.
Banuiesc ca pana la urma domnisoara Emma o sa trebuiasca sa faca o decizie, in ceea ce ii priveste pe amandoi si, de abia astept sa vad cine si cu cine se cupleaza/ramane.
De data aceasta mi-a placut dialogul. A fost foarte okay.
Bafta in continuare si te rog sa ma anunti cand pui next-ul.

Helău.
Vă mulţumesc pentru comentarii/păreri/sfaturi. Well, sper că acest capitol vă va uimi, şi va reuşi să vă facă să zâmbiţi. Cum nu cred că ar mai trebui să zic ceva, vă urec simplu şi la obiect:
Lectură plăcută!




- Prostule, m-am auzit spunând pe-un ton sec în timp ce-mi strângeam părul într-un coc dezordonat, lăsându-mi câteva şuviţe brunete să-mi cadă pe gât şi umeri albi, drepţi.
- Ai grijă cum vorbeşti, Emma. Deja m-am săturat de comentariile tale, mi-a zis Mark când trecea pe lângă mine, ţinând în mână o tavă cu două căni, în care presupun că se afla ceaiul.

Mi-am dat ochii peste cap, pufnind enervată de comportamentul lui. De parcă îmi era mie frică de el. În opinia mea, frica de cineva sau de ceva însemna slăbiciune. Iar mie, ei bine, îmi era frică de multe lucruri, dar preferam să închid în mine toate aceste temeri copilăreşti şi să mă arăt ca o leoaică.
M-am privit lung în oglindă, ochii mei ciocolatii strălucind uşor. Oftând încet, printre buzele rozalii, m-am întors pe călcâie şi am intrat în livingul apartamentul lui Mark, până acum aflându-mă pe hol.
- Vreau să mă schimb, i-am zis eu blondului care stătea relaxat în fotoliu, cu o carte groasă în mâini. Mi-am pus palmele pe şolduri şi l-am privit lung, analizându-l cu o atenţie desăvârşită, spunându-mi în minte că nu simţeam nimic pentru el, doar acea...dragoste de frate. Chiar şi aşa, nu prea mă credeam.
- Te duci în dormitor, deschizi dulapul, iei ce vrei de-acolo şi te schimbi, mi-a zis el pe-un ton calm, ciufulindu-şi părul auriu, câteva şuviţe cu tente spre roşcat căzându-i pe frunte.
- Mm, ştiam şi eu asta. Problema e că n-am haine de...fete, am rămas dreaptă în faţa lui şi-am inspirat aer adânc în piept, simţindu-l cum mă studia din priviri, poate chiar mă dezbrăcă. Am înghiţit în sec şi m-am dat involuntar un pas în spate, strângându-mi braţele la piept, sperând că voi reuşi să rămân calmă.
- Şi un tricou de-al meu nu porţi sau ce? s-a ridicat el, lăsând cartea pe masă, pornind spre dormitor.

A intrat, eu urmându-l ca un căţel fidel stăpânului – sinceră să fiu, nu puteam să cred că depindeam de el în momentul ăsta – a deschis dulapul şi-a scos de acolo un tricou larg, negru, ce sigur îmi ajungea până la şolduri. Pe el scria ceva de genul „fuck the life” , ceea m-a uimit, dar am preferat să tac, căci îi ştiam aproape toate tricourile, dar pe acesta nu. Mi l-a aruncat, eu prinzându-l repede şi am rămas acolo, în dormitor, cu tricoul în braţe, aşteptând că el să iasă. În schimb, parcă să mă enerveze pe mine, el s-a trântit în pat, cu mâinile sub cap şi a zâmbi în colţul gurii, mulţumit.
- Mă duc în baie, i-am zis eu rece şi dând să ies din cameră, când el mi-a prins brusc mână.
- Am droguri. Nu vrei, mai bine, să te schimbi aici? a spus blondul pe-un ton uşor provocator, trecându-şi degetul pe gâtul meu, coborând spre bust. I-am urmărit mişcările cu coada ochiului, măsurând drogurile cu preţul ce aveam să-l plătesc. Ei, hai, n-aveam să mor doar din câteva săruturi, nu?
Am oftat scurt şi m-am întors uşor spre el, punându-mi degetul lung şi albicios, de pianistă, pe pieptul lui, îndepărtându-l astfel de mine.
- Mă voi schimba aici. Dar asta înseamnă să nu stau lipită de tine, i-am spus pe un ton mai mult sec decât vioi, având o privire goală, inexpresivă.
Cred că şi-a dat seama de privirea mea, poate că şi d-asta m-a ascultat, rezemându-se de biroul pe care se afla un laptop, un suport de creaioane şi câteva caiete. Lângă, o fereastră mare, acoperită de nişte draperii roşii-sângerii, iar la câţiva paşi de fereastră era patul de două persoane, mare şi foarte moale.

Am tras aer adânc în piept, dându-mi jos tricoul. Încet, cu mişcări obişnuite, mi-am dat jos şi blugii, rămânând în lenjeria intimă, formată din boxeri negri şi-un sutien de aceeaşi culoare. Se părea că acest 'spectacol' pe Mark îl fascina enorm de mult. Îmi studia c-o atenţie tâmpită formele, ba mai mult bustul şi şoldurile mici, trebuia să recunosc că eram cam slabă.
- Eşti tare frumoasă, ştiai asta? şi-a ridicat privirea spre a mea, iar eu am clătinat din cap, păşiind încetişor spre tricou.
- Păcat, ai face mulţi-mulţi bani dintr-un trup ca ăsta, a continuat şi-a zâmbit în colţul gurii, pervers, moment în care întrecuse deja limita nesimţirii, căci m-am simţit jignită. Fără a mai lua tricoul, l-am plesnit peste fată, întorcându-i chipul şi roşiindu-i obrazul. L-am privit tăios, dură şi mi-am strâmbat slab buzele, retrăgându-mi mâna.
El m-a privi atent, uimit de gestul meu şi poate imaginându-şi cum îşi va bătea joc de mine. Ok, acum începuse să-mi fie frică. Şi ei bine, pe lângă teama de viol, mă întrebam de ce nu gândesc înainte de-a face un lucru. Nu, eu preferam prima dată să fac, apoi să-mi dau seama de prostia făcută.
Blondul a clătinat din cap, a pufnit nervos şi închizându-şi ochii, probabil încercând să se calmeze, a trecut pe lângă mine, ieşind astfel din dormitor. L-am urmărit cu privirea până nu l-am mai văzut, moment în care-am tras pe mine tricoul, observând ca avusesem dreptate, chiar îmi venea până la şolduri. M-am aşezat pe marginea patului, lăsându-mi privirea în jos, gândindu-mă la atâtea chestii, totuşi nedând atenţie la vreuna dintre ele.
Aş fi vrut să găsesc un motiv pentru care să mă ridic şi să plec chiar acum, dar nu-l găseam. Preferam să trăiesc cu răul, decât fără el.
Am auzit paşii lui Mark, acesta intrând în cameră. S-a oprit în faţa mea şi s-a lăsat pe vine, pentru a ajunge la nivelul meu. N-am spus nimic, nici n-am schiţat vreun gest, de frică să nu mai greşec încă o dată.
- Emma. Scumpa mea Emma, a îngânat el pe-un ton calm, uşor călduţ şi mi-a ridicat încet privirea, punându-şi un deget sub bărbia mea. Nu cred că-l mai auzisem vreodată vorbindu-mi aşa. Sau nu cred că se calmase vreodată aşa repede, mereu înjura şi lovea, dar nu se calma.
Am continuat să-i evit privirea de-un albastru ce acum parcă părea sticlos, aşa frumos, aşa cald şi bun. Mi-am umezit buzele, uitându-mă absentă la fereastră, văzând că încă ploua.
- Iartă-mă, mi-a şoptit el şi dintr-o dată m-a cuprins în braţele sale, strângându-mă cu grijă, de parcă aş fi fost un obiect preţios. Mi-a sărutat gâtul, m-a desmierdat cu săruturi dulci până a ajuns la chipul meu.
L-am privit uimită, stupefiată, nevenindu-mi să cred. Ce făcea? Adică, până acum, nimeni - dar nimeni - nu se încumentase să mă sărute pe gât, sau măcar să mă strângă cu atâta grijă şi afecţiune în braţe.
- Eşti aşa idiot că mă faci să râd, i-am spus eu, muşcându-mi buza inferioară, timp în care-mi coboram privirea spre a sa. Mă pierdeam involuntar în albastrul fermecător al ochilor săi, mă adânceam într-un abis ce-ar fi trebuit să fie întunecat, dar nu era. Îmi plăcea acolo, în privirea lui, în sufletul lui.
- Şi de ce nu râzi? a surâs acesta, dându-mi conturul buzelor cu degetul mare. Mi-am lăsat capul într-o parte, neştiind ce să-i răspund. De ce nu râdeam? De ce nu zâmbeam, măcar? Mă simţeam aşa bine în braţele lui , mă simţeam de parcă aş fi plutit când îl ştiam lângă mine, şi totuşi, eu nu-mi arătam bucuria sau ce simţeam în acest moment. Blondul a afişat un zâmbet finuţ şi mi-a sărutat cu gingăşie creştetul, strângându-mă cu afecţiune în braţele lui. Mi-am lăsat cu chiu-cu-vai chipul pe pieptul lui şi-am strâns în pumn materialul tricoului său, inspirând adânc. Speram că nu visam. Speram ca tot ce se întâmpla să fie real, că eu pentru prima dată simţeam dragoste, pentru prima dată voiam să stau într-un loc şi să nu plec de-acolo niciodată. Speram ca un copil mic şi tont. Şi-mi plăcea să sper. Îmi plăcea să cred că voi putea spera liniştită, fără ca cineva să-mi sfâşie şi aceste dorinţe. De fapt, singurele mele dorinţe.
Iar acum, stând în braţele lui Mark, sperând şi crezând de parcă aş fi fost din nou copil, mă gândeam ca o tâmpită la Dimitri.

___
Capitolul este corectat, deci dacă veţi găsi greşeli pe care eu nu le-am observat, vă rog să mă iertaţi.
Lectură plăcută, again!

Hello dear.
Să ştii că mi-a plăcut tare mult acest capitol, după cum spunea şi Metal într-unul dintre comentariile sale anterioare, începe să îmi placă din ce în ce mai mult felul tău de a scrie şi acest fic. Se pare că Mark are şi o altă faţă, oscilând între pervesitate şi grijă, tentând-o pe Emma cu acele droguri şi spunându-i acele lucruri. Despre ea nu ştiu ce să zic adică mi se pare nehotărâtă, ba îl consideră frate, ba îşi doreşte să simtă dragostea, ba se gândeşte la Dimitri, chiar pare destul de dezorientată. Recunosc că îmi place ideea ce începe să se contureze din ce în ce mai mult. Cam atât aştept nextu, spor la scris şi multă imaginaţie. Merci că mai anunţat.
Bye, bye.

Heei

Uite că am dat și eu de al tău fanfic și am rămas uimită . Îmi place foarte muult ideea ,pe care nu am mai întâlnit-o ! ( sincer )
Emma pare atât de dură ..Nu știu cum își poate masca suferința atât de bine .
Descrierea este minunată. Dialogul îl ador la fel și acțiunea care nu e deloc grăbită .
Mai ai doar câteva greșeli și repetiți ,dar nu contează ,deoarece pe mine ma captivat povestea ta și atât .
Nu știu ce să spun despre Mark ..Sunt sigură că el simte ceva destul de puternic pt Emma ..sau nu .
În fine , voi afla .
P.S : Tocmai ai câștigat un nou fan .
Te rog anunță-mă și pe mine când postezi următorul capitol .
Multă baftă în continuare !

Helău! Mersi că m-ai anunţat. Ştii, ţi-am citit capitolul de pe telefon şi n-am putut să-ţi las un comentariu. Dar acum sunt prezent la datorie :]] .
Cum probabil te aştepţi să spun, mi-a plăcut [ la nebunie ! ] . Descrierea, naraţiunea şi dialogul au fost perfecte şi geniale, cum ne-ai obişnuit.
Şi acţiunea mi-a plăcut la nebunie, deşi nu îmi place Mark ăsta. E ceva întunecat la el şi foarte dubios. Mă mir că Emma nu şi-a dat seama până acum că el e cam weird. Emma îmi place foarte mult, mai ales că se tot schimbă de la fata dură la cea sensibilă. Este exact ca majoritatea fetelor - vor să pară dure când nu sunt. De asemenea, partea de la final, când Mark o ţinea în braţe, iar ea se gândea la Dimitri a fost genială. Totuşi, mi se pare că Emma îl iartă prea repede pe Mark. Adică, a făcut-o curvă şi imediat după aceea se ţin în braţe. Credeam că are un orgoliu mai mare :- ? .
Am văzut o singură greşală în genialul şi superbul citat de la început: draostea - dragostea. Oricum, nu e cine ştie ce chestie.
Sooo, aştept continuarea, baftă şi te rog să mă anunţi şi pe mine :] .

Helăău, everyone. ^^
Well, vă mulţumesc mult pentru păreri and stuff like that. Mă bucur că vă place cum scriu. *pretty smile* Eniuei, am venit în sfârşit cu next-ul. Adicăă, chiar dacă am liber, n-am inspiraţie. Ce tâmpenie! ._.' Dar hei, mi-a venit inspiraţie azi-dimineaţă şi m-am pus pe scris. Erm, în vizunea mea, ce-a ieşit, e ceva gen: this chapter sucks. Dar vă las pe voi să decideţi dacă-i bun sau nu.
Lectură plăcută!



Păşeam grăbită pe trotuarul umed, de parcă cineva m-ar fi urmărit. Aveam senzaţia asta, ce-i drept, dar ştiam prea bine că din nou, imaginaţia îmi juca feste. Loveam persoanele şi nu-mi ceream iertare. Nu doream, credeam că unele dintre ele ar fi procedat la fel ca mine. Mi-am privit ecranul telefonului în treacăt, uitându-mă să văd cât era ceasul.
Paisprece şi douăzeci de minute. Întârziasem, la dr*acu! Unde? Ei bine, aş fi putut foarte bine să scap prin a zice doar trei cuvinte de genul 'la o întâlnire', când de fapt nu era aşa. Sau eu nu doream să cred că era aşa. Mark plecase din oraş după vreo oră de la acel moment pe care eu îl numeam penibil. Momentul prostesc în care fusesem vulnerbilă şi idioată. Oricum, ce contează este că avea să se întoarcă peste două săptămâni şi ceva, timp în care eu îmi puteam face liniştită de cap, puteam ieşi în oraş şi cu oricine doream fără ca el să-mi zică ceva.

Şi uite aşa ajungem în prezent, unde eu mai aveam puţin şi-o luam la fugă doar ca să ajung să mă întâlnesc cu Dimitri. Da, da, da! Cu el.
Îl sunasem de dimineaţă să-mi cer iertare - lucru pe care nu-l făceam aşa des, trebuie să menţionez că eram drogată la ora aceea - iar el mă invitase din nou la 'o cafea, o ţigare' . Acceptasem, gândindu-mă că n-aveam ce păţi atâta timp cât Mark nu se afla în oraş, plus că trebuia să ies în oraş pentru alte treburi, posibil mai importante.
Mi-am ridicat privirea -ce sigur avea acea sclipire- spre cer şi-am putut observa că norii se strânseseră ca 'cucoanele' la magazinele scumpe şi proaste.

Oftând lung, mi-am înlăturat câteva şuviţe din părul brunet de pe frunte, în acelaşi timp trăgându-mi mai bine pe cap gluga de la hanoracul gri. Eram îmbrăcată în nişte pantaloni scurţi, cu converşi negri şi-un tricou de aceeaşi culoare pe care scria cu alb 'Fuck you' . Peste, purtam hanoracul meu obişnuit. Buzele-mi erau roşii-sângerii, deşi nu mă rujasem sau orice altă prostie de genul.
Mai aveam câţiva paşi şi ajungeam la cafeneaua unde fusesem invitată. Da, ar fi fost drăguţ din partea lui să vină să mă ia, dar refuzasem total când el mă întrebase asta. Puteam să merg şi singură, n-aveam nevoie de companie pentru aşa ceva.
Am întins mâna albicioasă;ce avea o manichiură...bună, adică eram ojată cu negru; şi-am deschis uşa localului. Intrând cu mici ezitări, mi-am dat jos gluga şi-am analizat atenta şi curioasă interiorul. Era frumuşel, simplu.
Câteva mese, cu câte patru sau două scaune, nu era aglomerat, iar la câţiva paşi de ultima masă se afla un bar, de unde cred că se lua comanda. Am schiţat un zâmbet mic, totuşi rece şi-am păşit spre un loc liber, când m-am auzit strigată.

- Emma! Credeam că nu mai vi, îmi zâmbi cu afecţiune Dimitri, timp în care se apropia de mine.
Eu credeam că tu ţi-ai bătut joc de mine, mi-am spus şi am surâs în sinea-mi, apropiindu-mă cu paşi micuţi de el.
- Ei, uite-mă aici! am încercat eu să par cât mai drăguţă posibil, nevrând să fiu de data asta nesimţită, mai ales cu el.
Purta nişte blugi negri, şi-n picioare avea - chiar dacă nu-mi puteam crede ochilor - DC-uri. Oh, da. O pereche de DC-uri negri şi superbi. Mai sus, avea un tricou alb, simplu, plus o cămaşă în carouri negre şi albe. La mâini, din câte-am putut observa, avea o brăţară neagră sau ceva de genul, iar părul îi era răvăşit, dar totuşi arăta bine.
Doamne, ce bine puteam să-l studiez! Am clătinat parcă amuzată din cap şi-am pornit spre masa lui - în curând a noastră - când el m-a invitat tot un zâmbet.
- Mă bucur că ai venit, în sfârşit. Ah, dacă nu te superi, am comandat pentru amândoi cappuccino. mi-a spus acesta, în timp ce-şi ciufulea părul şi se aşeza mai bine pe scaun. S-a căutat în buzunarul de la spate, scoţând un pachet de ţigări. - Îmi permiţi ? a adăugat după, schiţând un zâmbet relaxat şi finuţ.
- Nu mă supăr. Şi sigur că-ţi permit, doar dacă-mi dai şi mie una, am afişat eu un zâmbet drăgălaş - rar întâlnit pe chipul meu - şi am 'furat' o ţigare din pachetul său când mi l-a întins. Mi-am pus-o între buze iar el a aprins-o cu o brichetă ce sigur era din argint. Am tras vicios din ţigare, bucurându-mă de gustul ei.
După, şi-a aprins-o şi el, trăgând uşor din ea şi privindu-mă parcă gânditor.
- La ce te gândeşti? l-am întrebat curioasă, privindu-l scurt pe chelner când a adus cafelele. Am luat ceaşca cu mişcări graţioase şi am băut puţin, iar Dimitri a surâs jucăuş când m-a văzut. Încruntându-mă, am lăsat ceaşca jos şi am mai tras un fum din ţigare.
- Mă gândeam la Moscova. Adică va trebui să plec acolo peste trei luni, îmi răspunse şi mă privi parcă fascinat, încă zâmbiind.
- De ce-ai surâs ? l-am întrebat, având un ton uşor serios. Am ceva pe faţă sau ce ?
- Erm, da, ai. Stai aşa, a îngânat acesta şi-a luat un şerveţel, ştergându-mă deasupra buzelor. Aha, deci avusesem o mustaţă de la cappuccino.
Obrajii-mi au prins o culoare trandafirie, eu muşcându-mi buza inferioară pentru a înceta jocul acesta, de fată naivă.
- Puteai să-mi zici, am murmurat şi am surâs involuntar, dându-mi o şuviţă după ureche, timp în care mai trăgeam un fum din ţigarea ce mai avea puţin şi se termina.
- Puteam, dar a fost mai drăguţ aşa, m-a lovit el jucăuş peste nas, iar eu mi-am arcuit sprânceana dreaptă.

Deşi uram anumite gesturi şi fapte ale sale, puteam zice că începeam să-l admir din ce în ce mai mult. Se comporta cu mine aşa de - nu - stiu. Grijuliu, poate. Şi mai era şi profesor. Plus, îmi dăduse o ţigare. Sinceră să fiu, cu fiecare minut petrecut în compania sa, îl plăceam sau admiram şi mai mult. Mă făcea să mă simt diferit decât atunci când eram cu Mark. Mă făcea să mă simt bine cu adevărat, nu doar pentru moment.

Hello dear merci că mi-ai spus, anyway să revenim la acest capitol care a fost cam scurt după părerea mea. Se pare că Emma începe să îşi facă de cap dacă nu este Mark să o supravegheze, iar după felul în care se comportă Dimitri cu ea, mă face să mă gândesc că nimic bun nu poate ieşi din asta, iar interesul pe care îl arată acesta faţă de ea, mă face să mă gândesc că are un plan sau cam aşa ceva, oricum până acum Dimitri nu mă atrage cu nimic. Well am văzut câteva greşeli şi undeva ai pus punct şi ai continuat cu literă mică, dar stai liniştită că nu sunt grave. Well cam atât aştept nextu. Bye, bye.

Hei. I'm again late :]] . Dar mersi că m-ai anunţat :] .
So, a fost cam scurt capitolul pentru gusturile mele, dar plăcut. Dimitri acesta îmi place ca personaj, deşi pare cam... copilăros pentru un profesor. De asemenea, pare că plănuieşte ceva cu Emma sau poate că doar o place - deşi înclin spre a doua parte. Cât despre Mark, ei bine, nu îmi place. E atât de schimbător încât mă zăpăceşte muuult şi Emma îmi place, e o tipă chiar drăguţă.
Greşeli de tastare n-am văzut - şi nici n-am fost atent. Actully, nu am văzut greşeli.
So, îţi urez succes şi te rog să mă anunţi şi pe mine :]].

Trebuia să fac o variantă la română, dar pur şi simplu nu m-am putut abţine să nu citesc ultimul capitol postat şi să-ţi şi las o mică părere. : ))
Îmi place mult personajul principal - Emma - şi, relativ, îl simpatizez pe Mark, dar pe Dimitri îl ador. E un personaj aşa de ... ăhm, misterios. ( dacă era mai bătrân era pedofil şi nu era bine, dar în mintea mea bolnava Dimitri seamănă cu Ezra din Pretty Little Liars. Cu alte cuvinte, Dimitri e ca un salut la masculin. "Bun(ă) Ai prins tu ideea.) Îmi place mult cum descrii şi n-am văzut nici greşeli de tastare, însă ce mă irită foarte tare când citesc e cuvântul "ţigarea"; corect e "ţigara", după câte ştiu eu, acum, îmi cer scuze dacă ambele variante sunt corecte. Acţiunea decurge frumos, aş putea spune, şi e tot mai interesant, sunt super curioasă de ce-o să fie în continuare; de ce pleacă Dimitri în Moscova ? O va lua şi pe Emma ? Aww, sunt aşa curioasă : ))
Vino repede cu nextul. Spor la scris * huuuuuuuugs *

Bunăă ;3

Oh , Doamne , sincer îți ador fanficul .
Acest capitol m-a lăsat mască , și nu mint . Adică , a fost atât de ..frumos . ;xx .
Emma cu Dimitri.. ehm , interesantă chestie .El profesor , ea elevă .
Presimt că se va întâmpla ceva între ei ... poate o relație ?
Poate : - ? .
Mark ăsta nu-mi place deloc . Putea să plece din oraș și pentru doi ani că nu mă supăram , sincer .
Îmi place mai mult Dimitri .
Doar Dimitri e în mintea mea acum . Cred că m-am drogat și eu.. cu el .
În fine !
De dialog , narațiune și descriere ce să mai zic ?
Doar că-mi plac foarte mult și aștept următorul capitol . ;3

Nu uita să mă anunți când apare !
Hugs . ;3

Helăăău, guys!
După o luuungă absenţă şi muulte promisiuni ce cu greu am încercat să mi le ţin, am reuşit să rescriu capitolul şi să vi-l aduc cu mare plăcere. Desigur, dragii mei, capitolul acesta este cu dedicaţie pentru cineva. *laughs*Erm, ştie acea persoană şi cred că se va simţi.
Fără a mai spune tâmpenii, sper să vă placă fotografiile alese cu personajele. Totuşi, vă urez:
Lectură plăcută!
Emma 1.
Emma 2.
Dimitri. 8->
Dimitri 2. xD
Mark. 1.
Mark 2. xD






Stăteam acolo, în mijlocul unei mulţimi dezlănţuite, ce strigau sau mai bine spus, fredonau urlând versurile melodiei ”All about lovin' you” a lui Bon Jovi şi speram ca o tâmpită ce eram - ok, nici chiar aşa - că Dimitri se va grăbi cu nenorocita de bere, fiindcă deja începeam să mă enervez. Tot eram îmbrâncită, lovită şi aşa mai departe de necunoscuţi ce încercau să ajungă cât mai aproape de scenă, de parcă n-ar fi auzit bine şi n-ar fi strigat la fel din spatele meu sau orice alt loc.
Şi totuşi, preferam să rămân calmă. Mă gândeam la atâtea tâmpenii, cea mai importantă dintre ele fiind întrebarea :
” Cum Dumnezeul meu am mai ajuns şi aici ? ” . Simplu de răspuns, aş fi zis, dar că cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mi se părea mai ciudat şi complicat răspunsul.

Îmi aminteam că după vreo oră petrecută la cafenea - cea mai superbă ora din viaţa mea, aş fi putut spune - ; în care doar vorbisem despre orice şi oricine, chiar şi despre şcoală şi trecut - la partea aceasta doar îl ascultasem pe şaten, dar nu scosesem un cuvinţel - mersesem la o plimbare, sub pretextul că n-ar strica una. Îl aprobasem pe Dimitri, gândindu-mă că nu era nimic rău în asta.
Chiar şi-aşa, în tot acest timp, nu mă gândisem deloc la Mark. Nu-mi păsa unde se afla sau ce făcea în acest moment - sigur şi-o trăgea cu una într-un local cu băi cât mai împuţite posibil. Oricum ar fi fost, când îmi adusesem şi eu aminte de el, vag şi neinteresată de acest blond ce totuşi îmi oferise atâtea - da, eram al naibii şi sigur nerecunoscătoare - nu-mi păsase. Chiar puteam spune ca mă 'durese în cot' de el.
După ce ne plimbasem un timp, nu foarte lung, cine - ştie în ce mod, ajunseserăm la blocul lui Dimitri, acesta spunându-mi că trebuie să urce pentru a lua „nu- mai - ştiu - ce chestie”, iar eu ridicasem scurt, indiferentă din umeri, zicându-i că-l voi aştepta în scara blocului. De menţionat era faptul că ne aflam într-un cartier rezidenţial. Şatenului nu-i plăceau casele de când era mic, le ura mai bine spus, aşa că preferase să locuiască într-un apartament.

După ce coborâse - că tot venind vorba, stătea la ultimul etaj - mă întrebase dacă aş vrea să merg cu el la concertul lui Bon Jovi ce se ţinea în centrul oraşului. Eu cum nu auzisem de el? mă gândisem în acel moment, dar totuşi, pe-un ton uşor vioi, îi spusesem că accept cu mare plăcere.
Aşa că ne-am hotărât să urcăm într-un un taxi şi să mergem la concert, eu al naibii de intrigată că nu auzisesem de concert - ce, apropo, era în scop caritabil - iar el tare fericit că acceptasem să-l însoţesc.

Ajunşi, ne îndreptasem către un loc ce nu era aşa aglomerat. Concertul începuse de nu foarte mult timp, aşa că ne aşezasem pe iarbă, el lângă mine - eu cu capul pe umărul lui, şi ascultasem câteva melodii, până când tânărul îmi spusese că se duce să cumpere bere şi-un pachet de ţigări. Inteligent profesorul acesta, mă îmbăta şi aşa scăpa de mine mai uşor, în caz că dorea să mă omoare. Da, bună glumă. Probabil dorea să se coboare la mintea mea de adolescent, cine ştie. Şi dacă dorea să mă violeze şi apoi să-mi arunce cadavrul într-un lac, care să fie găsit de poliţişti ? Ne, asta în niciun caz. Nu-l vedeam ca pe-un ucigaş.
Deşi citisem într-o carte că minţile ucigaşilor se pot ascunde într-un corp obişnuit. Cine ştie? Eu nu şi se părea că o luasem razna sigur.
Oricum, ajunsesem în sfârşit la prezentul în care eu stăteam în picioare, căutându-l din priviri pe Dimitri care nu mai apărea. Probabil că cineva îl răpise.
Sau nu. De ce spuneam asta ?
Fiindcă în sfârşit, mulţumită Diavolului, în niciun caz lui Dumnezeu, nu mă puteam numi credincioasă, şatenul se apropia cu paşi mari şi grăbiţi spre mine, ţinând în ambele mâini două doze de bere şi desigur, nelipsitul pachet de ţigări, marca Dunhill. Se părea că şi în întuneric, căci se înserase deja, eu tot vedeam bine.

Am surâs uşor amuzată şi mi-am dat bretonul din ochii, urmărindu-l pe tânăr cu privirea. Acesta afişă un zâmbet larg, superb pe chipul măsliniu, iar ochii lui prinseră o strălucire aparte.
- Ce ţi-a luat atâta ? l-am întrebat eu şi m-am apropiat de el, lovind de data aceasta la rândul meu vreo două-trei persoane fără a-mi cere iertare. Perfect, venea şi rândul meu să mă comport ca o tipă fără maniere şi nesimţită!
- Ăh, aglomeraţia de la fiecare stand? Iartă-mă, puştoaico, n-am vrut să te las să aştepţi, îmi spuse pe tonul său obişnuit, blând şi-mi întinse o doză de bere, pe care cu greu am deschis-o, sub privirile vizibil amuzate ale lui Dimitri.
Şi totuşi, nu i-am cerut deloc ajutor. M-am strâmbat copilăroasa la el, acel compliment sau ce-o fi fost, deranjându-mă enorm de mult. Ca de fiecare dată, desigur. Acesta a clătinat uşor din cap şi a luat o gură zdravănă din bere, apoi şi-a pus mâna după umerii mei, spunându-mi să-i ţin doza cât îşi aprindea o ţigare.
- Ţi-o ţin doar dacă-mi dai şi mie, am spus eu şi am surâs finuţ, bând puţin din bere. Eram sigură că dintr-o doză aveam să mă îmbăt, dar nu-mi păsa. Rămâneam lucidă uneori. Speram ca şi de data aceasta să rămân măcar puţin lucidă, să nu mă fac de râs în faţa profului ce-mi acorda atâtea şanse la ...viaţă.
- O ţigare? Sigur că-ţi dau, puştoaico! mă ciufuli el şi eu mi-am arcuit dezaprobatoare o sprânceană, iar el doar a râs parcă amuzat de expresia mea.
- Atunci dă-mi, l-am grăbit eu când acesta şi-a aprins o ţigare. Şi-a potrivit-o între buzele aşa apetisante, a luat doza de bere în mâna stângă şi mi-a întins pachetul, din care-am furat o ţigare.

Mi-am pus-o între buzele subţiri, iar el mi-a aprins-o uşor după ce şi-a băgat pachetul în buzunarul de la spate al blugilor. M-a privit pentru un moment intens, clipă în care obrajii mei au căptat o nuanţă trandafirie. Pe fundal ai fi putut spune că se auzea 'U give love a bad name', melodie ce pur şi simplu mă făcea să zâmbesc larg şi să fredonez în timp ce trăgeam într-un mod vicios din ţigare.
Şatenul a surâs şi mi-a făcut semn să ne aşezăm pe iarbă. Asta am şi făcut, doar că m-am dat lângă el, parcă atrasă de-un magnezt şi mi-am lăsat chipul pe umărul sau, iar profesorul şi-a coborât treptate mâna către talia mea, timp în care trăgea uşor din ţigare şi apoi sufla elegant fumul în aer.
Fumam liniştită până când acesta şi-a întors privirea ce într-un fel sau altul mă intimida. Am suflat fumul, privindu-l cu coada ochiului cum dansa în aer şi-apoi l-am privit şi eu pe Dimitri, stingând între timp ţigarea pe iarbă.
- Ce-i ? am şoptit eu, de parcă ne-am fi auzit cineva. Publicul era sigur atent la trupa de pe scenă şi melodiile ce acum mie îmi răsunau în minte ca un ecou îndepărtat.
- Nimic, mi-a răspuns el la fel, surâzând, apoi şi-a stins ţigarea. Şi-a apropiat chipul încet de-al meu, lipindu-şi fruntea de a mea, la fel şi vârful nasului, timp în care tocmai începea 'I'll be There for you', iar versurile îmi răsunau în minte răspicat şi clar.

Am mărit ochii, dar n-am schiţat vreun gest că nu mi-ar fi plăcut ceea ce făcea.
Zâmbiind la fel, mi-am trecut cu mici ezitări mâna după gâtul lui, iar el mi-a atins cu vârfurile degetelor obrazul drept. Nu ştiam exact ce fac, dar speram că era bine. Plus, speram să ne sărutăm o dată, căci eram sigură că asta urma să facem după toate gesturile penibile.
Probabil, cine ştie, mi-a citit gândurile - da, da, eram nerăbdătoare exact ca un copil - motiv pentru care, şi-a apăsat buzele peste ale mele, trecându-şi o mână prin părul meu.
În acel moment, când buzele noastre începeau un război poate, eu am simţit că zbor. Unde? Nu ştiu. Undeva departe, în văzduh, şi clar Dimitri era lângă mine.
Mi-am trecut mâna prin părul său şi m-am dat mai aproape de el, reuşind în cine ştie ce fel să mă aşez în poala lui. Şi-a coborât braţele spre talia mea şi încetişor, cu grijă, limba lui a pătruns lăcaşul meu umed. Doamne, buzele lui aveau gust de miere. Aş fi jurat asta, deşi nu-mi plăcea s-o fac.
L-am sărutat cu pasiune şi tandreţe, la fel făcând şi el, în timp ce eu începusem să-mi plimb delicat vârfurile degetelor pe ceafa lui, iar el îşi trecea finuţ mâna pe spatele meu.
Simţeam că nimic şi nimeni nu avea să distrugă acest moment. Şi dacă ar fi îndrăznit, nu-mi păsa. Eu nu mă dezlipeam de Dimitri şi nici nu rupeam sărutul, cum cred că ar fi făcut şi el.

Şi în acea clipă, aşa specială, am auzit un glas cunoscut. Un glas plin de ură, turbat, cu o urmă de dispreţ.

Aici sunt
Am văzut vreo două greşeli de tastare, dar nu le-am reţinut plus că pun pariu că sunt făcute din greşeală; ce-am ţinut minte a fost "zâmbiind", care se scrie cu un singur "i" şiiii un lucru pe care ţi l-am mai spus tot eu : - ? Ştii tu, cel cu "ţigarea" care în capul meu - jur pe portocaliu ! - nu se face nicicum nicicum "ţigarea". I mean ... în germană este "Zigarre" dacă nu mă înşel şi probabil că de acolo multă lume zice "ţigarea", dar eu consider că, în română, sună mai bine - dacă nu şi mai corect - "ţigara". Altfel mi-a plăcut capitolul, să ştii, scrii foarte bine, descrii ok, acţiunea îmi place, personajele îmi plac, deci îmi place ficul : )). În poze Mark e mai drăguţ - no offense, dar eu chiar nu-l văd atât de drăguţ pe actorul ăla, Ian parcă, coleg şi poate boyfriend-ul Ninei Dobrev, adică, are cumva ... faţa prea proeminentă şi Dimitri părea un personaj atât de finuţ pe lângă Ian -, iar Mark părea cumva mai ... dur decât arată în poze, dar deh, de cele mai multe ori aparenţele înşeală. Ştii tu vorba aia: " Nu judeca o carte după copertă. ", e foarte bine de aplicat şi la oameni. Altceva nu cred că aş mai avea de zis, deşi am un chef extraordinar de vorbă/scris că aş putea să umplu o grămadă de spaţiu şi să-ţi las un comentariu kilometric, dar sincer n-ar avea rost. Nu ştiu de ce am impresia că glasul ăla cunoscut e a lui Mark : - ? Ah, şi s-a întors acum şi e gelos şi o vrea pe Emma numai pentru el ? ;o3 Încă am o slăbiciune pentru "bad boy-ul" care o iubeşte pe tipa ciudată, etc, iar acum se creează un "triunghi amoros" sau un scandal, depinde. : )) Adevărul este că toată situaţia asta mă duce cu gândul la Pretty Little Liars, când Aria [una dintre tipe] era cu Ezra [profesorul ei de engleză], iar un coleg de-al ei, Noah, dacă nu mă înşel, o place şi, mă rog, îi prinde şi o şantajează cu anumite chestii. Mă rog, îl şantajează mai mult pe el. Eniuei, chiar nu contează asta aici. Aştept următorul capitol, sper să vii repede cu el, având în vedere că e vacanţă - dar ştiu cum e să-ţi fie lene sau să nu ai inspiraţie, eu sunt în ambele situaţii în momentul de faţă - : ))
Baftă în continuare ! Să mă anunţi când pui nextul.

Here I am. Late, ofc :]]
Aşa. Pluralul cuvântului "ţigare" din câte ştiu eu şi din câte am învăţat - zici că-s mort deja :]] - este ţigara. Desigur, cred că şi ţigarea e o altă variantă a cuvântului, deşi sună cam tras de păr. Pe net am găsit însă ca variantă ţigara. Acum, desigur, nu ştiu sigur. Greşeli n-am văzut, decât de tastare, dar nu stau acum să le înşir fiindcă nu are rost. Ştiu că te-ai grăbit când ai scris şi asta ni se întâmplă tuturor.
Văd că ai pus poze. Chiar eram curios să văd cum arată personajele. Să vedeeem. Emma îmi place cum arată, deşi pare mai copilăroasă în prima poză,but still nice. Dimitri... Hmm, chiar nu mă aşteptam ca poza lui să fie aia a lui Ian Somerhalder. Nu ştiu de ce, dar credeam că el e mi childish la aspect. Ian e genul de bad boy şi nu prea mi-l imaginez atât de bad pe Dimitri. Who knows : - ? . Mark e prea drăguţ la aspect în comparaţie cu cum mi-l imaginam eu. Mă aşteptam mai mult ca Mark să semene cu Ian şi tipul blond cu Dimitri. Oricum, sunt alegerile tale şi le respect. Anyway, nu pot spune că nu-mi plac pozele fiindcă nu-i aşa. I like 'em.
Îmi place acţiunea din acest capitol, a fost chiar drăguţă. Mai ales faza cu concertul şi toate cele. Şi sărutul, desigur. Deşi sunt sută la sută sigur că tipul de la final era Mark. Sau cel puţin eu aşa cred. Micuţul blond şi gelooos. Atât de geloos.
Oricuuum, aştept continuarea şi multă baftă!