Mă plimbam agale pe stradă puţin îngândurat. Habar nu aveam unde mergeam, dar ce e sigur capul mi se mai liniştea după aventura pe care o avusesem în urmă cu câteva ore. Cine m-a pus să mă îmbat? Chestia şi mai gravă ar fi că m-am dat la iubita prietenului meu cel mai bun. Cu siguranţă mă va urî câteva ore, iar apoi îi va trece la cum îl cunosc eu. Am dat de o alee îngustă şi sincer nu am stat să mă gândesc de două ori înainte de a mă aventura în lumea necunoscutului; vreau să spun că mai era şi întunecată, de parcă îngustă nu era suficient. Nimic nu e suficient în ziua de azi. Demenţial!
Am zâmbit în sinea mea şi am mers mai departe. Mă simţeam ca şi cum m-aş fi dus spre tăiere ( ştiţi voi miei ăia care trebuie tăiaţi înainte de sărbătoarea Paştelui, de parcă e important, nu multora le place ).
Am zărit un gard şi mă gândeam dacă trebuie să-l sar sau nu. Ajunsesem la concluzia că trebuie să fiu bărbat şi să pornesc la drum, când am auzit paşi.
- Robert!
Cine se gandea ca o sa ajung in acest mod ? Sa ma plimb singur, precum un caine plouat si sa continuu sa traiesc asa. De fapt, daca stau si reflectez indeajuns la asta, realizez ca povestea se repeta. Intotdeauna am fost genul tipului singuratic, si totusi, ador sa discut - poate ca multi considera asta ceva ciudat pentru un inger ca mine.
Cu privirea coborata, continuu sa merg cu mainile in buzunar si ridicandu-mi din cand in cand privirea spre cer. Se pare sa o sa ploua...
Aud un fosnet bizar, dupa parerea mea si-mi indrept privirea sper acel sunet. Ah, Robert !
- Robert !
Este amicul meu, inger si el. Parca intotdeauna a fost alaturi de mine, m-a sprijinit si pot spune ca ma bazez pe el cand e nevoie. Totusi, nu este asemeni mie ...
Firar. Firar. Firar. îmi ziceam, mergând pe străduţele întunecate cu cele două cărţi cu coperţi groase în mână. Cine m-a pus să stau la bibliotecă până la sfârşitul programului iar apoi să bântui parcurile uitate de lume?! Trebuia să-mi dau seama că voi ajunge noapte acasă. Mă opresc dintr-o dată, simţind nişte aure ciudate prin apropiere. Nişte îngeri sau poate nişte demoni. La naiba, nu-mi pot da seama...
Acasa nu puteam sta simteam nevoia sa ma plimb asa ca am iesit din casa luandu-mi si umbrela cu mine observad cerul inorat si parca pregatit sa dea drumul la mii de picaturi de apa sa loveasca pamantul.
Plimbandu-ma singura ajung pe o straduta intunecata dar nu imi pasa deloc asa ca am continuat sa inaintez ignorand totodata prezentele pe care le simteam.
Afara pare innorat, dar cui ii pasa? Trebuie sa ies, nu mai suport sa stau innchisa in casa, in fata pc-ului. Cine stie, poate dau de un inger si se mai ia de mine.Atat i-ar trebui la cat de nervoasa sunt! Ma asez pe o banca si incep sa meditez, gandindu-ma la ziua de maine si la scoala.Oare de ce ma simt asa melancolica?Ziua de maine poate deveni oricand ziua de ieri. Off, iar se simt prezente ciudate.
Continui sa inaintez pe acea alee pana cand observ un alt drum si o banca pe care statea cineva care avea o aura ciudata dar nu ma apropi ci raman pe loc privind de la acea distanta fara a zice vreun cuvant sau a arata vreun interes. Ramasesem pur si simplu blocata in acel loc cu privirea atintita spre acea persoana
Oare cine este aceea persoana? Hai Saya, fii increzatoare!
-Ce te uiti? Nu ai mai vazut banci?ma rastesc eu la fata care oprise in apropierea mea.Imi fixez privirea catre ea si continui. Vrei sa stai jos?
Cand aud acea voce adresata mie tresar si cad din nou cu picioarele pe pamant dandu-mi seama ce faceam.O privesc si ii zambesc apoi zacandu-i pe o voce blanda cum imi era mie felul
- Scuze daca te-am deranjat nici nu am observat in ce directie priveam eram total despartita cu gandul.
M-am întors şi am observat pe o alee lungă două fete. Una stătea pe bancă şi alta părea indecisă dacă să se aşeze sau nu. Cea ce mi-a atras atenţia fost faptul că le-am simţit aurele magice...Se pare că în seara asta sunt pe afară mai mulţi îngeri şi demoni.M-am întors pe vărfuri, pentru a nu face zgomot şi am continuat să merg pe strada prost luminată.
Mergeam cu paşi lenţi, mai mult târâţi decât normali, pe-o stradă prost luminată. Eram încruntată, căci vedeam cu greu pe unde merg şi nu doream să lovesc pe cineva sau ceva de genul. Îmi dreg glasul, lăsându-mi privirea să cadă asupra pantofilor negri pe care-i purtam. Am scos un oftat printre buzele micuţe şi mi-am ridicat privirea, observând o tânără în faţa mea. Inspirând adânc, mi-am continuat liniştită plimbarea, văzându-i fetei aura magică.
Strâng cărţile cu putere la piept, văzănd cum trece pe lângă mine o fată. Înger, şuier uşor simţindu-i aura pură. Ce naiba se întâmpla în seara asta? Ori simţurile mele o luau razna, ori se adunaseră cel puţin trei îngeri pe aceaşi alee. Îi puteam simţi acum cu extremă claritate.
Îmi dau seama că fata este demon şi surâd în sinea mea. Îmi trec uşor limba peste buze şi merg cu paşi liniştiţi pe drum, aruncându-mi din când în când privirea spre fată, după umăr. Mă opresc o clipă când de pe mână îmi cade brăţara şi mă aplec încet, căutând-o din priviri, şi atingând asflatul prăfuit. Oftez mai mult nervoasă că n-o găseam, uitându-mă cu coada ochiului la felinarele care nu luminau bine deloc.
Ma apropi de fata asezndu-ma pe banca continuand sa ii zambesc dar puteam simti foarte clar alte doua aure puternice in apropiere dar nu vroiam sa provoc sau sa atrag atentia asa ca am ignor aurele pe care le simteam si sa ma comport normal
- Robert ! Nu ne-am mai văzut de ceva vreme, mă adresez eu îngerului, continuând să zâmbesc uşor.
Totuşi, aşa cum am fost întotdeauna, nu uit să fiu atent la ceea ce este în jurul nostru. Am remarcat repede prezenţa a câtorva îngeri şi demoni, discutând, probabil, ceva neinteresant. Înainte ca răspunsul lui Robert să apară, adopt o poziţie cat mai comfortabilă şi aşezându-mă pe o bancă din apropiere.
Schimbarea mea de atitudine poate că-l derutează puţin pe cel de lângă mine, însa, îşi dă seama şi el că sunt mai multe persoane în jur.
- Deci ... Robert, m-am tot gândit la războiul acesta dintre îngeri şi demoni. Ce părere ai ?
Mă relaxez, aşteptând ...
Am primit acordul lui Mowy să postez eu, deoarece ea nu poate intra până vineri >_>.
Privi în jurul ei plictisită. Ieşi din casă, şi ochii ei analizară cerul albastru. Îşi trecu mâna prin părul negru şi zâmbi dulce. Era o vreme perfectă pentru o plimbare. Începu să meargă încet, fără a se grăbi. Nu avea de ce. Eram mai bine când lua totul încet. Îşi băgă mâinile în buzunarele hanoracului şi intră în parc. Totul era liniştit deşi erau destule persoane prezente acolo.
Ma plictisesc. Fata de langa mine nu scoate nici un sunet. E prea liniste. Oare a simtit ca sunt un demon? Nu ma intereseaza. Totusi se simte o prezenta puternica. Ma ridic si plec. Nu inaintez nici 6 metri caci in fata mea se zareste o umbra. Era un barbat. Ba nu era chiar Dentalion. Oare ce il aduce aici? Sper doar sa nu fiu eu...
,,Oare a patit ceva?" ma intreb in gand cand fata de langa mine pleaca dar ridic din umeri negasind un raspuns si imi las capul pe spate privind in sus la cer...
- Tot inorat... exclam eu oftand mai apoi.
- Deci ... Robert, m-am tot gândit la războiul acesta dintre îngeri şi demoni. Ce părere ai?
Îmi răsuna în cap întrebarea prietenului meu. Părere? Chiar trebuie să am una? Dacă insistă...
- Păi, nu pot spune că sunt de acord. Şi totuşi s-ar fi ajuns aici indiferent de metodă. Regii se urăsc foarte tare, deci nu ar fi fost prea greu să pornească un război fix când noi ne aşteptam mai puţin, exact cum s-a şi întâmplat. Cine a crezut că va fi aşa de rău încât să ne izgonească pe Pământ? Dar totuşi ne-am obişnuit, nu?
A dat din cap în loc de răspuns. Ştiam că el mă înţelege cel mai bine şi nu ar fi trebuit să-i explic în cuvinte ceea ce gândesc sau simt, căci şi-ar fi dat seama.
- Facem o plimbare? l-am întrebat prinvind în jur. Erau mai multe persoane aici şi aveam de gând să explorez.
Într-adevăr, are dreptate - totală dreptate. Odata şi-odată, tot s-ar fi ajuns la această situaţie, iar războiul acest între îngeri şi demoni... Este imatur şi prostesc. Regii nu au idee de ceea ce-o să creeze cu toată " disputa " asta.
- O plimbare ? repet ultimul cuvânt al lui Robert ce deja răsuna pe acea alee. Sigur, de ce nu ? spun cu o voce răguşită şi continuu să merg alături de prietenul meu.
Am putut ghici ceea ce gândeşte, după expresia facială. Deşi încerca să fie calm, să ignore mirosurile străine ale persoanelor din jur, nu-i ieşea pe cât dorea el, probabil. Până şi pe mine, mă cuprindea acea stare uşoară de nervozitate. " Prea multă presiune... "
Aurele celor din jur mă înnebuneau la propriu. Nu ştiu de ce întotdeauna am fost aşa de sensibil în preajma altor îngeri sau poate chiar demoni. Mă fac uneori să mă simt rău. Am început să mergem pe o alee îngustă şi ar trebui să precizez că era şi întunecoasă. Eram preocupat de tot ce se mai putea întâmpla şi nu-mi plăcea deloc. Aş fi preferat să stau izolat într-un colţ, să privesc şi să mă amuz, dar nu era timpul pentru asemenea prostii.
Am auzit un ţipăt de fată şi privindu-l pe prietenul meu, am început să fug într-acolo. Era înger şi era foarte, chiar foarte frumoasă. Blondă cu ochii albaştrii, exact pe placul meu. Dar ce tot gândesc eu aici?
Era atacată de un demon şi nu se putea apăra singură, asta se vedea. Era prea slăbită. Examinând-o din cap până în picioare, i-am spus demonului să-i dea drumul. Acesta nu a vrut şi a rânjit malefic, iar în acel moment i-am făcut cu ochiul prietenului meu şi i-am şoptit:
- La atac!
Am sesizat numaidecât agitaţia lui Robert, întrucât mi-a trimis şi mie aceleaşi senimente copleşitoare.
În mod subit, i-am observat chipul amicului meu şi mai apoi acel " La atac! " ce îmi dădea de înţeles că ar trebui să luptăm dacă vrem să salvăm fata aceea. Si era un înger - la fel ca noi. Poate că am fi fost nişte laşi dacă o luam la fugă, abandonând-o. În niciun caz, nu-i acesta caracterul meu.
Nu mai stau mult pe gânduri şi sar asupra demonului, dezgustat că s-a ajuns până aici.
- Robert ! mă adresez lui printr-un semn discret din cap, dându-i de înţeles că ar fi timpul să încercăm un atac-surpriză. " Ar putea funcţiona. "
Rostesc în gând o incantaţie, apoi aripile de înger îşi făcură apariţia, atât ale mele, cât şi ale lui Robert.
Încerc să-i distrag atenţia demonului, în timp ce prietenul meu salvează fata. Totuşi, nu-i aşa de uşor să te lupţi cu un nenorocit ca acesta.
Refuz să mă dau bătut !
Văzând că prietenul meu a luat atitudine şi este chiar încântat de lupta pe care o are cu demonul, am decis să nu mă bag, cel puţin pentru moment. Am început să fug către fată, căci demonul ăla nenorocit mă aruncase puţin cam departe. M-a lovit când nu eram atent, dar asta e. Sunt bine acum şi nu mă dau bătut aşa de uşor. Am apucat-o pe fată de mână şi am îndemnat-o să mă urmeze. La cât de speriată era nu s-a opus, ba chiar mi-a zâmbit.
Când am ajuns la o distanţă considerabilă, ne-am oprit şi am privit-o provocator. Nu ştiu dacă a observat, dar chiar nu mi-a păsat. Era foarte frumoasă, după cum am mai spus.
- Frumuseţe şi numele tău este?
Când şi-a rostit numele părea ruptă din Rai:
- Aimee.
- Ce nume drăguţ! Ţi se potriveşte, a spus prietenul meu cu un zâmbet tâmp pe faţă, apărând din spatele meu.
M-am întors cu faţa spre el şi l-am privit feroce. Eu o ochisem primul!
- Şi cu demonul ce ai făcut? l-am întrebat.
Da, exact cum bănuiam. Tipu` ăsta nu renunţă când e vorba de o fată, mai ales fiind înger. Iar numele ei... Încântător. Cu toate acestea, nu-s atras de ea. Nu am timp de chestii siropoase cum ar fi aşa-zisa dragoste.
Îmi dreg vocea şi-i răspund întrebării amicului meu :
- Oh, acel demon ? De parcă ar fi fost picat din cer, exact aşa a şi dispărut. S-a " evaporat " practic.
Mda, nu-mi prea place să recunosc, dar era destul de puternic. Bizar aş putea spune.
- Aimee, deci ? Îmi pare bine de cunoştinţă, replic eu aplecându-mă în faţa fetei cu un gest teatral discret. Să nu creadă că-s un bădăran.
Îmi îndrept privirea către Robert, încruntându-mă, căci observ că se cam dă la tânără.
- Mă întreb de unde a apărut acel demon...
occ - cine vrea, de preferat să fie un demon cel care s-a luptat cu mine. :]]
Si uite cum Dentalion iar a dispărut. . . De ce pleacă mereu asa brusc? O fi vina îngerului acela. Am rămas singura pe acoperișul asta pustiu. Cred ca am sa merg acasă... Sau am sa adorm iar pe o banca, ca de obicei. Eh, singurătatea mea nu a durat mult. Îl vad pe Adolph cum trece pe o străduță. El e singurul care ma intelege si pe care chiar îl pot numi prieten.
- Hey, Adolph! îl salut eu, facândui cu mana și începând sa cobor scările de urgentă ale unui bloc.
Mă întorceam de la o altă petrecere plictisitoare, urmând tradiția din fiacre duminică seara. Eram scârbită! Mă săturasem să văd atâția oameni, deoarece îmi aducea aminte de părinți, și nici nu puteam să le înțeleg stilul lor de viață pueril și sărăcăcios. Și.. totuși nu înțelegeam de ce continuăm să merg. Probabil se datora faptul că, doar așa puteam să-mi mențin locul stabil în societate, puteam să mă fac afirmata, plăcută, puteam să simt că fac parte dintr-un loc.Deşi duceam o viaţă destul de monotonă, în noaptea asta am ales sa fac ceva diferit, să evit aglomerația orașului. M-am decis că este mai plăcut pentru mine să merg pe cărarea din vechiul parc, ce ducea direct la apartamentul meu. Mai târziu însă, aveam să aflu că este o decizie proastă. Și nu, nu spuneam asta doar datorită faptului că pantofii cu toc înalt negrii cu fundița sclipitoare, ce se asortau perfect cu rochia mea incredibil de scurtă, mă incomodau. Și nici faptul că din cocul meu elegant se desprinseseră câteva fire rebele care odată cu vântul ușor haotic îmi intrau în ochi. Totul se datora senzației stranii pe care am simțit-o odată ce am pătruns în partea întunecată a parcului. Și iată că, simțurile mele nu mă lăsaseră baltă, în ciuda faptului că mă simțeam extrem de slăbită. În secunda următoare am putut simții o răsuflare caldă destul de aproape de ceafă, și o mână rece și violentă pe coapsa stângă, mană ce se simţea mult prea incomodă, şi ce continua să urce cu neruşinare. Am încercat să aprind cu mâna o făclie de lumină pe care urma să o aţâţ și mai tare aproape de pieptul demonului, pentru a-l distruge, însă acesta aproape că-mi zdrobii mâna cu forța lui. Am țipat puternic, înspăimântată de durere. Cu greu am reușit să-mi deschid aripile și să mă smucesc din brațele acelui nemernic, scoțând un gâfâit tot mai puternic. În acel moment am simțit pentru prima dată cu adevărat frică. Însă, cineva acolo sus părea să fie de partea mea. În timp ce un tip se avânta să ucidă demonul, ratându-l, acesta reușind să fugă, un altul, cu un chip luminos ce mi-a atras atenția, blond cu doi ochii negrii precum luceferii îmi oferi o mână, pentru a mă putea ridica. Tânărul a încercat să mă studieze subtil, deși evident că nu-i ieșise, și am putut să remarc asta. - Frumuseţe şi numele tău este? îmi rosti el, pe un ton dulce. Era clar, urma să am o aventură ca oricare alta de până acum, cu un tip plin de el. Deja mă plictisisem de asta, însă, ceva m-a determinat să-i fac jocul. - Aimee. am răspuns eu cu un glas dulce și totuși tremurat. Încă nu-mi revenisem după toată povestea asta. Conversația a continuat cu alte câteva replici dintre băieți, apoi am făcut cunoștință cu celălalt tânăr, care a evitat să-și pronunțe numele. Cu toate astea părea puțin mai liniștit și mai galant decât cel blond. Nu știam care mă atrăgea mai mult: cel obraznic sau cel amabil. Am rămas pe gânduri pentru câteva clipe.. - Oh, vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Eram atât de slăbită încât abia am reușit să scap din strânsoarea acelui monstru. Vă sunt veșnic îndatorată. Ce ați zice să mergem să bem ceva, undeva în apropiere. Știu o cafenea drăguță, imediat în faţă. Dealtfel, nici apartamentul meu nu este prea departe, dacă preferați ceva tărie. am rostit eu, cu un ton calm și plăcut, venindu-mi in fire. Mă simțeam amețită și derutată. Oare tocmai căutam să mă distrez? Ei bine.. și un înger singuratic ca mine merită câteva clipe de fericire, din când în când.
O.c.c.: Iertare dacă am exagerat. am vrut să compensez. Next una din fete addeh sau snow. ; *
.
cel care s-a luptat cu mine. :]]
addeh sau snow. ; *