AnimeZupCăutare

[Naruto] Yoyo-ul,jucaria preferata a vietii +14

Doresc critica despre titlu,idee,greseli de tastare,forma,limbaj si gramatica.

>Disclaimer:Nu detin niciun personaj din anime-ul/manga-ul Naruto/Naruto Shippuden,ce apartin lui Masashi Kishimoto si nu fac profit de pe urma personajelor/intamplarilor.<

Varsta minima: +14
Gen: Fantasy, romance si poate aventura
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: simpla sau avansata

Well,this is my first naruto fic,I hope you like it ^w^

Capitolul I:Intrebari fara sens
Soarele ne privea pe toti cum nu dam atentie celei din fata noastra, in camera erau mai mult de douazeci de persoane.Priveam ,plictisita de spusele profei,pe geam cum soarele abia acum reusea sa urce pe bolta cereasca.Gandurile imi zburau la toate problemele vietii,la tot cu ce ne intalnim in fiecare zi.Daca stau sa ma gandesc este foarte amuzant faptul ca fizic seman foarte bine cu marea si misterioasa noapte,cea care daca cineva si-ar bate joc de ea l-ar pedepsi in cel mai rau mod,nu sti ce sa te astepti de la ea.Moral nu seman deloc cu ea dar nici cu ziua defapt cred ca ar trebui sa fiu ca noaptea,deci eu sunt admiratoarea noptii.Eu,cea care dupa un an de liceu nu-si poate scoate din cap o intamplare din ultima clasa de generala,eu cea care nu a reusit sa zica nimic dupa ce s-a intamplat,iar el si-a batut joc de mine. Eu nu pot sa uit persoanele,un locru foarte enervant la mine,ma enerveaza ca-mi vine sa il pocnesc, pacat ca nu stiu cine este, cand imi amintesc indiferenta din glasul lui ,cea care mi-a sters zambetul de pe fata , dupa aceea lacrimile imi curata fata,iar tristetea ma imbratiseaza rece.Imbratisarea ei,exact cea pe care o simt chiar acum,cand gandurile imi sunt rapite de aceea intamplare. Nu-i normal sa te trezesti cu asa ceva in plina neatentie. Ma si vedeam in holul vechi scoli,ii si vedeam pe fosti colegi, mi-e dor de momentel in care radeam si nu-mi pasa de ce s-ar putea ascunde pe fata unui om.Singura persoana care a mai ramas din aceea amintire este Deidaya,care imi este chiar si acum colega si cea mai buna prietena.Cel mai cunoscut sunet al scolilor,liceelor chiar si gradinitelor rasuna in tot liceul spre fericirea mea pentru ca imi ia gandul de la intamplare sau macar vine spre mine persoana care poate sa o ia:

-Hai afara!
-Si ce facem?intreb eu cu jumatate de gura
-Orice numai nu stam!

Dupa vreo cinci minute de rugaminti si ochisori de catelus ma las pagubasa fata de fata si iesim din clasa,eu mai mult imi taraiam picioarele.

-Hei,zise fata observand ca nu-s in apele mele,esti suparata ca nu ne-a dat tema la mate?
-Ce?zic eu aproape strigand

Deidaya imi afisa un zambet smecher zicand ca nu apucase sa o zica.Asta ar fi singurul lucru care m-ar putea smulge din gandurile mele adica orice ma poate inveseli.Soneria liceului trimitea mai multe persoane in cladirile acestuia.Deidaya isi da ochi peste cap iar eu oftez plictisita.Urma ora de muzica. La muzica ne punea sa cantam deci o sa avem motiv sa radem.Este o prostie sa razi de colegi cum canta dar daca ii este facuta la prof o farsa ca sa il „pedepsim” ca ne da note mici atunci nu e o prostie sa razi.In tot acest timp eu si Deidaya ajunsesem in clasa.M-am dus la locul meu,care era la geam in a treia banca,cu Deidaya,care povestea si radea cu Kiba in timp ce eu priveam pe geam cu capul rezemat de mana in asteptarea profului.

-Nata!Nata!Nata,pentru a treia oara te strig!zbiera Kiba de l-a auzit toata clasa si se oprira din ceea ce faceau.
-Hoo!Mai incet Kiba,daca vroiai sa-i ceri mana trebuia sa strigi mai tare ca sa auda si popa,se amuza Sasuke
-Eu nu vroiam,daca tot te dai asa de mare de ce nu o ceri tu,ca oricum nu te prea cred in stare,ataca Kiba adresa lui Sasuke,iar eu m-am facut rosie ca racul.
-Nu-ti mai raci gura ca oricum nu ma casatoresc la varsta asta,am zis eu rece
-Iti dai seama ca glumea,nu?intreba Sasuke uimit de reactia mea.Ce e cu tine Nata adica deobicei ai mai multa viata!
-Nu am nimic,am zis eu zambind

Acesta vruse sa zica ceva,dar isi inchise gura cand se auzise un sunet ca si cum ceva s-ar fi varsat si altul ca atunci cand ceva facuse cunostinta cu pamantul,se pare ca intrase profu.Nervosul de prof urla mai tare decat Kiba adineauri:

-Care este istetul?!
Proful avea pe „frumosul” lui costum rosu apa de spalat buretii.Fac o fata inscharbita si ma bucur ca nu-s eu victima acestor nebuni.Normal ca o sa dea vina pe Mark,tocilarul clasei,care desi are un nume interesant este mai plictisitor decat o musca si la fel de slab deaceea are porecla de Musca.S-a intamplat exact cum am zis,saracul Mark acum incearca sa se apere dar e destul de greu sa te aperi de o clasa intreaga.Satula sa-l aud pe prof urland la Mark,imi indrept privirea spre geam.Afara vantul batea frunzele si le invartea in jurul lui.Mereu imi imaginam vantul ca pe un vrajitor batran cu barba pana la brau,alba in care se incalceau cateva frunze.Mereu credeam ca atunci cand bate vantul defapt trece acel vrajitor iar cand se face o tornada vrajitorul se invarte.Nu-mi placeau explicatiile la ceva ce pare magic,cum ar fi aurora boreala sau faptul ca muschiul de copac sta doar pe partea nordica a arborelui sau orice explicatie a celor mai misterioase si magice artefacte,intamplare sau fenomene. Eu eram cea care credea in magic sau in istoria mitica a Konohai aceea ca ar fi existat ninja.Credeam ca anotimpurile sunt niste fete sau femei care vin anual si ca acum venise cea cu stuguri in par si mere la talie si cu rochia din frunzele cazute a arborilor.

Sunetul minunat al soneriei care parca ne spune”-Hai,duceti-va acasa!”I-am urmat sfatul iesind din clasa dupa ce iesise profu.Mergeam pe coridor linistita,in spatele meu erau galagiosi mei colegi.Deidaya incerca sa ma sperie,iar eu ,care nu m-am speriat i-am scos limba in gluma.Fata se stramba si deschise un subiecte de discutie cam sec dar bunicel.

-Mai vorbim noi,pa Ice Bleu Eyes,zise ea si isi continua drumul vesela

Am inceput sa rad de apeletivul pe care-l folosise fata.Era porecla mea de mess,asa eram cunoscuta pe toate site-urile,imi reprezenta ochii.

Am intrat in casa si m-am dus in camera mea,inchizand usa dupa mine.Camera mea are peretii bej deschis cu niste modele de ramuri desenate in stilul japonez de culoarea ardeziei gri albastruie dar mai inchisa.In coltul din dreapta usii este dulapul din lemn de cires.La o distanta destul de mare este biroul,iar vezavi de el este plasat patul meu rotund cu asternuturi albe si cu pernele de culoarea ametistului,usa balconul este situata langa birou.Aproape de pat exista o mica noptiera pe care tin cateva lucruri printre care si un ceas desteptator clasic,la unu sau doi metri departare este un dulapior in care tin toate chestiile necesare,iar in coltul stang de langa usa este un dulap de marime medie in care tin tot ce imi era mai drag,jumatate era biblioteca,iar cealalta jumatate tineam chestiile pe care le am de cand eram mica.Covorul cuprinde aproape toata camera si are minunata culoare de negru-albastrui.

M-am tolanit in pat si am luat laptopul argintiu de pe noptiera,mi-am scris contul de mess si am asteptat sa intru.Nu era nimeni interesant sau cine sa vorbesc asa ca m-am ridicat si i-au o carte din biblioteca.Dupa minute intregi pierdute am ales „Jertfa” de Holly Black ,este o carte destul de interesanta chiar daca uni de pe net zic ca este plictisitoare mie imi place si pentru mine asta conteaza. Am revenit la laptop si am observat ca cineva mi-a dat buzz,i-am dat buzz la randul meu si imi bateam creieri cu enigma numelui.Mi-am simtit obrajii luand foc si inima incepand sa se zbata in piept ca intr-o inchisoare.Am incercat sa ma calmez si am reusit.

BUZZ
BUZZ
=Black Orange:ce faci?:>
\*Ice Bleu Eyes*/:bine,pierd vremea,tu?
=Black Orange:si eu,cum e la liceu?;))
\*Ice Bleu Eyes*/:destul de ok,azi i-au pus colegii galeata pentru bureti deasupra usii profului de muzica,numai ca eu ma certam cu Sasuke si nu l-am auzit=))
=Black Oranje:=))
Tu esti la liceul unde este directoroare Tsunade?Iti e dor de generala?:>
\*Ice Bleu Eyes*/:da si nu ,de ce?
=Black Orange:doar asa:)
Ma rog mai vorbim noi ca trebuie sa plec la un prieten,paa:-*
\*Ice Bleu Eyes*/:paa:-*
=Black Orange is now offline
\Ice Bleu Eyes*/ is now offline

Am inchis laptopul si m-am apucat de teme pe care le-am terminat tarziu.Am oftat si m-am ridicat de la birou,ducandu-ma la baie pentru toaleta.Am iesit si m-am bagat in pat stingand lumina desi eram in pat gandurile imi erau la convorbire,va-ti dat seama cu cine tocmai vorbisem,nu-i asa?

"-Auzi la el,daca mi-e dor de generala,probabil mi-ar fi fost daca nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat, dar pana la urma el nu stie nimic legat de asta." Am inchis ochii si m-am lasat tarata in lumea viselor.

Edit: Am schimbat putin chestia cu generala. Nicio amintire lacrimogena, chiar mai bine ^^
hey... ti-am citit primul capitol si mi-am zis sa-ti las si un comentariu
in primul rand sunt chestii care te incurca si din care nu poti sa intelegi mare lucru, sper sa ne luminezi mai mult in urmatorul cap.
ce am mai observat ii la faza cu casatoria, adica mai intai se roseste ca racul si imediat dupa ii raspunde rece: in general cand te rosesti iti "arde" fata si nu prea poti tu sa vorbesti rece (vorbesc din proprie experienta)
si la partea cu "Deidaya incerca sa ma sperie,iar eu ,care nu m-am speriat i-am scos limba in gluma" puteai sa o mai lungeeesti gen " Deidaya ma trezeste la realitate incercand sa ma sperie insa nu isi atinge scopul..."
in rest ai mai avut ceva greseli dar nu foarte pronuntate
imi place ca folosesti multa descriere si comparati, iar actiunea curge lent
cam atat cred
bye bye
Hellow , deci cerd ca am facut vreo trei edituri, l-am postat aseara dar nu am apucat sa pun pozele si melodia, scuze am avut niste probleme asa acum cate ceva despre fic. Personajele nu o sa le dezvalui prea repede mai ales personajele principale, daca nu va place genul asta de suspans nu cititi, am modificat putin titlul desi nu stiu cat de +18, o sa se cam injure pe aicea, frara sa ne mai lungim, doamnelor si domnilor, in premiera pe zup, la primul fic, capitolul doi, enjoy.


Capitolul II: O veste

Soarele plecase demult, iar luna sta semeata pe seama faptului ca a reusit din nou sa-l trimita spre celalalte meleaguri. Insa si tematoare pentru ca stie ca se va intoarce si isi va lua locul inapoi, iar ea va trebui sa plece si acest drum se va repeta pana la nesfarsit.Drumul acesta pe care noi, oamenii, il facem doar pe jumatate. Noi insotim soarele in drumul lui, noi plecam in culcusurile noastre cand acesta este alungat de luna si de noapte.Noi nu insotim si luna in drumul ei spre bolta, nu stam cu ea sa o acompaniem in sederea ei pe cer. Ea este singura si inteleasa doar de oamenii ce stau pana tarziu facand treaba sau scriind ceva. Oricui ii s-a intamplat sa aiba treaba si in care credea ca nu mai poate scrie nici macar o litera luna le sare in ajutor fermecandu-i si calmandu-i cu frumusetea si simplitatea ei, frumusete ce poate fi privita. Frumusete ce nu ne face rau, doar sta si se uita la noi, sta cu noi si ne ajuta sa nu ne dam batuti. Este cea care, desi nu este insotita de foarte multi oameni, tot ne ajuta si ne indruma sa nu lasam ceea ce facem, sa dam tot ce avem mai bun ca sa ne atingem scopul.
Desi in acest moment nu-mi stiu scopul tot o privesc visatoare. Privirea imi este pierduta in acea sfera ce multi o aseamana cu o roata de cascaval. Mie imi place cascavalul deci imi place sa privesc luna, sa-mi pierd sirul gandurilor sa nu imi mai dau seama nici cat e ceasul, sa nu mai revina nici o amintire care sa-mi distruga sufletul, sa-l faca farami, cioburi dupa care sa-l arunce in intuneric.Multi pot sa se lase prinsi de firele invizibile a suferintei si trasi in intuneric, in barlogul suferintei unde sa fie alinati doar pe fata prin suferinta altora. Putini pot iesi de acolo dar niciunul nu va mai fi acelasi ca inainte.Fiecare amintire trista ne macina sufletul si, chiar daca ne lasa sa respiram tot apare, sufocandu-ne. Nu am de gand sa las trairile din trecut sa-mi captureze si omoare sufletul, dar pentru a te apara ai nevoie de curaj si vointa. Cum eram eu nu puteam sa ma apar nici macar de unul dintre firele ce nu se lasa vazute de nimeni decat atunci cand is destule pentru a te captura. La mine au lasat putina culoare pentru ca stiu ce imi poate manipula sufletul si desi incerc sa le evit acele zile se repeta in calendar. Intamplarile din ele nu se repeta. Este dureroasa moarte unei persoane dragi tocmai de ziua ta si ea sa se repete, doar pesoana sa fie diferita.
Poate ca totusi si la mine sunt destule fire ca sa ma prinda, poate ca deja am cazut in plasa. Simt cum ma cuprinde tristetea si ... nu! Nu vreau sa fiu doar o marioneta! Dar daca ma las calcata in picioare atunci sigur voi devenii! Ce e de facut?
Luna imi atrase gandurile si privirea, ma las purtata de val si incep sa dansez pe ritmul melodiei lente. Corpul meu se unduia placut si surprinzator de usor pe cantecul ce umplea camera si balconul unde eram eu.Imi ridic putin piciorul si continui cu o miscare ce ar trebui sa imite baletul. Ma simteam usoara ca un nor ce poate fi miscat chiar si de o adiere. Continui sa ma misc pe ritmul lent cu ochii inchisi si cu gandurile la tot ce era frumos in lume. Se pare ca desi nu aveam nici un tel de atins luna tot ma ajutat sa nu ma las cuprinsa de tristete. Simt cum simturile mi se ascutesc si cum vantul imi vajaie placut printre urechi, dar nici nu-mi pasa.
Deodata muzica se opreste, iar eu raman perplexa. Acum imi dau seama ca nu eu am pornit muzica si nici nu am oprit-o. Raman exact in pozitia in care eram si analizez situatia privind in gol camera ce era in fata mea. Daca nu eu am pornit melodia atunci cine?
Oftez si imi duc mana la cap imitand pocnirea capului cu mana. Ce uituca pot fi! Nu ma gandisem nici pentru un moment de unde vine melodia.
Intru in camera fiind invaluita de aerul cald din aceasta. Imi fac loc prin dormitor pana la noptierea opusa mie, dinspre dulap si iau micul aparat, ce tocmai imi acompaniase dansul cu aceea melodie pe care pur si simplu o ador, il pornesc si verific numarul.
-Ce??intreb eu linistea ce predomina
Numarul era necunoscut, ziua nu m-ar fi deranjat dar la ora asta, cam tarziu pentru telefoane. Aproape ca ma bucur ca nu mi-am dat seama ce canta, nu de alta dar s-ar fi trezit cu niste injuraturi de toata frumusetea, cred ca i-as fi desteptat si pe vecini daca ma trezea prostul sau proasta asta. Oftez din nou si ma invart aruncandu-ma in pat, care era langa mine,tragandu-mi plapuma peste barbie si inghesuindu-ma inspre intrarea lumi viselor, am prins un loc nu foarte bun caci nu am visat nimic.
Sunetul scos de ceas rasuna in toata camera.O mana alba iesise de asternuturile ca spuma laptelui si pufoase aidoma friscai,apuca ca o fiara ceasul nevinovat, il ridica, ceasul era pe cale sa faca cunostinta cu peretele sau cu podeaua, dar i-am dat drumul si am iesit de sub plapuma. M-am holbat la ceas, mirata de ora actuala. Acesta arata ora sase si sase minute. Stiati ca este o superstitie ca daca nimeresti ca ora sa fie aceeasi cu minutele inseamna ca se gandeste la tine? Mai era ca la si un minut te inseala, cand o ora fixa inseamna ca te iubeste, iar cand este miezul nopti te plac trei baieti si cred ca mai erau. Doamne, oare ce superstitii o sa mai inventeze oamenii, ca asta cu ceasul e ciudata rau.
M-am ridicat din pat, m-am intins si mi-am ciufulit parul. Am iesit din camera si m-am dus la baie, unde m-am spalat pe fata si pe dinti. Am aruncat cat colo tricoul verde si pantalonii de aceeasi culoare dupa care am intrat sub dus. Picaturile de apa mi-au udat corpul foarte repede. Drumul lor era lung si anevoios, trebuiau sa iasa din dus,sa aterizeze pe capul meu, sa alunece lin si sa se izbeasca in cele din urma de podeaua dusului. Iata minunata si interesanta poveste a picaturilor din dus. Simteam ca toate problemele mele se preling pe podeua dusului si dispar prin scurgere, chiar daca ma faceau sa tremur cu fiecare picatura cu care faceam cunostinta, atingerea apei era placuta, revigoranta, purificatoare, intr-un cuvant ma facea sa ma simt bine, deci lista poate continua. Am oftat trista ca trebuie sa inchid apa si sa ies ,dar asta e viata si nu pot sta tot timpul sub dus, am inchis apa, am iesit si m-am infofolit intr-un prosop galben pufos. Am strabatut holul, am intrat in camera si am facut dreapta pentru a-mi alege hainele. Mi-am luat o fustita in carouri albastra si gri care nu trece de genunchi, o pereche de colanti negri, un tricou gri cu o un imprimeu fundita neagra, cravata albastra cu emblema liceului, o pereche de tenisi gri cu alb si geaca gri. M-am dat cu rimel si mi-am facut doua codite, mi-am luat ghiozdanul negru cu flori albastre in care aveam cartile, caietele, penarul si telefonul negru. Pare ciudat ca port tricou cu cravata dar profesoara a spus sa avem cravata si fusta albastra sau camasa. As fi luat cu mare placere camasa dar toate sunt la spalat, asa ca trebuie sa imi iau fusta chiar daca vreau sau nu, doar daca vreau sa intru in liceu. Am coborat scarile, mi-am salutat parintii si am iesit pe usa grabita pentru ca nu m-am uitat la ceas si nu vroiam sa intarziu. Spre fericirea mea ma strigase mama din tocul usii si ma anunta ca ii ora sapte fara zece minute. Am intrat inapoi in casa, m-am dus la mine in camera unde, spre nefericirea mea am fost rapita de somn.
Cineva dadea cu perna in mine. Am apucat nervoasa perna si am contratacat .Blonda se uita mirata la mine si zise:
-Asa sunt rasplatita ca te-am trezit ca sa nu intarzi?
-Dar cat este ceasul?intreb eu mirata de spusele ei
-Sapte si jumatate, Frumoasa din Padurea Adormita, raspunse aceasta
Mi-am cerut scuze ca am lovit-o, mi-am luat lucruri si am iesit din casa insotita de Deidaya. Ea are ochi caprui, iar parul ei, care deobicei il poarta prins intr-o coada la spate, este blond si ravasit pe umerii acoperiti de camasa alba si geaca visinie. Poarta niste jeansi negri si tenisi negri cu sireturi roz tipator, ghiozdanul este roz cu negru. Desi uraste rozul, il poarta uneori si eu la fel. Poate ca multi credeti ca sunt blonzi prosti, ei bine stiu multe cazuri in care aceasta superstitie este negativa, Deidaya este unul dintre cazuri si directoarea de fel, la fel si Ino, cu care ne intelegem foarte bine si nu este mataita cum zice Sakura, iar Temari este foarte glumeata si te poti intelege cu ea. Cred ca va-ti dat seama ca nu prea imi place de Sakura, nu ca ar fi din cauza ca ii place de Sasuke si ca se da pe langa el(chiar si eu am mai multe sanse la el decat ea), mai mult pentru ca se crede cea mai draguta doar pentru ca a binecuvantat-o Dumnezeu dar si pentru ca ii face pe alti de rusine. Se da mare pentru ca are o culoare de par mai speciala, zice ca toate suntem fitoase. Imi indepartez gandurile negative cu putin ajutor neintentionat din partea Deidayei:
-Eu ma duc sa-i duc referatul profei ca sa nu-mi dea patru, ne vedem in clasa.
Am aprobat si am intrat in liceu dacandu-ma la baie, fusese o zi innorata si umeda, iar mie mi se onduleaza parul de la umiditate. Avusesem dreptate, parul imi statea in toate partile, asta poate si pentru ca am adormit cu el prins. Mi-l desprind si mi-l prind la loc aranjandu-l putin. Ma prostesc eu putin,invartindu-ma si facand niste piruete de toata frumusesea,dar sunt trezita la realitate de vocea sacaitoare a rozaliei:
-Hei toata lumea, Nata danseaza in baie!
-Nu ai public, nu intereseaza pe toata lumea ce zici tu ,ii zic si imi salt ghiozdanul pe umar
Rozalia se uita la mine surprinsa, deobicei cantau greierii cand cineva zicea ceva rau de maine sau radea de mine, eu doar ramaneam tacuta si imi lasam privirea in podea meditand la ceea ce zise acea persoana. Dupa cate s-au intamplat nu mai puteam sa ma apar nici de un copil de clasa I, pur si simplu daca cineva ma jicnea ramaneam perplexa si ma gandeam daca avea dreptate dupa care plecam de acolo si stateam toata ziulica cu gandul ceea ce zise acel om. Doar aseara am observat acele „fire” ce erau trase si prinse asa de bine incat nici eu, care am simturile ascutite, nu le-am vazut. Am luat o hotarare aseara si aceea de a nu ma mai lasa calcata in picioare. Ii zambesc Sakurei, salutand-o militareste ca si cum nimic nu s-a intamplat si ies din baie.
Urc scarirele spre clasa, holurile eram mai pustii decat un cimitir abandonat in miez de noapte, macar acolo se aud pasarile de noapte, sobolanii...
-Oare pot fi mai sadica? Intreb eu pe acel nimeni din hol. Sau mai intarziata?
Dau sa intru dar ceva ma opreste, iar acel ceva era un nod in gat pe care il ai mereu cand te pui intr-o situatia jenanta.
„-Ce copila pot fi! Imi zic zambind si apasand cu putere pe clanta .Spre fericirea mea nu era ajuns inca profesoara, ma pun in banca asteptand sa vina odata profa, iar aceasteia nu-i era jena sa apara, o salutam si incepe odioasa ora de matematica,odioasa pentru mine.
Am terminat orele si m-am dus la o cafenea, care este foarte draguta, aranjata cu bun gust. Am comandat un milkshake de banane, nu prea is eu cu cafelele doar cand sunt foarte obosita am nevoie de o cafea nu foarte tare ca sa ma trezeasca dar acum eram perfect treaza. Lucruri interesante nu s-au intamplat azi deloc... Ce mincinoasa sunt sau poate pe jumatate, de ce zic asta? Pentru ca astazi a venit dirigintele si a dat o veste care m-a pus rau pe ganduri:

>>>>FlashBack<<<<
Aud clopotelul care imi zice sa ies si, chiar atunci cand eu cea ascultatoare incerca sa-i urmeze sfatul, apare cineva care trece aproape lunar pe la noi in clasa ca sa ne tina inca zece minute in picioare pentru nu stiu ce veste.
-Dragi mei elevi,zise el ca si cum ar incepe un discurs la care s-a gandit mult, azi m-am gandit ca ar fi bine sa mergem intr-o excursie.
-Azi?! Intrebam noi in cor sau mai bine zis urlam
-Nu, zise dirigul in incercarea lui de a ne calma, lucru care i-a iesit deoarece noi am rasuflat usurati, noua ne place sa mergem in „excursii” cand avem ore grele si plictisitoare.Lasati ca despre asta mai vorbim noi maine, ma gandesc ca ar fi bine sa fie cu cortul, voi ce ziceti?
Noi nu zicem nimic la cele auzite si asta pentru ca ideea este mult prea ciudata. La tacerea noastra, dirigintele ne saluta si iese din clasa. Imi revin si eu si ies val fartez din clasa
>>>>EndFlashBack<<<<

Imi indrept privirea spre pahar si observ, spre marea mea mirare, ca este gol. Cat am stat cu paiul acela in gura? Oftez si ma ridic de la masa pentru a inmana paharul chelneritelor. Il pun pe bar dupa care ii adresez o intrebare chelneritei:
-Tura mea este de la patru la opt?
-Mai bine zis era pentru ca acum este de la cinci la noua,cam acelasi lucru, tot patru ore.
-Dar tu nu incepi cursurile la patru?intreb eu mirata de informatia primita.
Fata imi explica ca din cauza faptului ca profesoara cu care faceau prima ora isi luase concediu de maternitate ea trebuie sa fie la cinci jumate la ore si de aceea noi restul incepem la cinci programul. Imi zice, cu mare parere de rau, ca din aceasta cauza nu mai poate veni cu noi patru in oras, noaptea.
-Si deci, Ten Ten, tu esti la facultate cu "fratele" meu, ce mai face? Cum te mai intelegi cu el? Intreb eu afisand o fata pe care o arata toata lumea care pune intrebarea asta, cu subinteles si putin perversa, ce subiecte fierbinti mai stiam si eu.
Satena se plimba de colo pana colo cu tava aceea in mana, nestiind ce sa-mi raspunda. Rad amuzata de fata pe care o facuse si de comportamentul ei, ii iau tava din mana, merg cu pasi eleganti si putin dansanti, invartindu-ma, duc comanda lasand salul pe care il purtam sa fluture pentru efectul de revigorare si dandu-ma putin in spectacol. Ma intorc invingatoare la fata care statea cu mana in sus ca si cum ar mai avea ceva in ea, dar urma sa aiba. Ii inmanez tava sau mai degraba i-o pun in mana.
-Ceaw, Ten Ten! ii zic si ies la fel de gratios cum am dus tava.
Iesind afara din cafenea, corpul meu face contact cu aerul rece de toamna. Nu am de gand sa ractionez asa ca o iau la fuga spre casa. Traversez stradutele aglomerate si ajung intr-un final. Cotrobai dupa cheie pe care o gasesc destul de greu dar o gasesc si asta e important. Indrept cartela spre interfon si trag de usa dupa ce aud piuitul cunoscut. Urc scarile ca nebuna, doua cate doua pana la etajul trei unde ma indrept spre usa pe care o deschid si intru ca o vijelia in casa. Ma indrept spre hol, unde, daca esti atent o sa vezi o scara in spirala, sus sunt dormitoarele si o baie, jos este sufrageria, inca o baie, o bucatarie si o camera de rezerva, apartamentul are doua nivele. Urc spirala si intru ca un fulger in camera. Imi dau jos hainele aruncandu-le prin toate camera si ma arunc in patul meu moale infofolindu-ma in plapuma. Iar acum tot va intrebati ce este cu toata graba asta, am ghicit? Pai ar fi o mincinoasa daca as zice ca asa m-a apucat, adevarul:
„-Vreau sa dorm si eu putin, e ora patru si eu nu am dormit aseara decat cinci ora cu pauze intre ele, noapte buna!”imi zic si ma intorc intr-o parte, cu spatele la usa balconului, adormind instantaneu.

Last Post:
http://www.youtube.com/watch?v=FV6OCCR4qlA&feature=related - melodia telefonul "Natei"
http://3.bp.blogspot.com/_y8ybwm8KylA/SyCuh45xe-I/AAAAA…obertJurgensGirl.gif -deidaya
http://img.envy.ro/img/products/123x123_10655.jpg -fusta fetei
http://farm4.static.flickr.com/3063/2712819110_14ce21725d.jpg -uniformele de la cafenea, doar ale fetelor

Edit: Desi cam tarziu, dar l-am revizuit putin si am incercat sa corectez greselile, nu stiu cat am reusit.
hey... spre surprinderea mea am ajuns si pe aici (sunt total aiurita astazi)
incep cu partiile bune:
- imi place la nebunie cum descri trairile (mai ales cele interioare) la partea asta tine-o tot asa
- actiunea a decurs lent si placut
- descrierea "magiei lunii" (doar asa o pot numi) a fost superba, m-a dus cu gandu la poeziile lui Eminescu

Ce nu mi-a placut (sau ma rog, partile mai negative):
- cred ca ii mai mult decat relativ necorectat, lipsesc destul de multe litere sau sunt in plus, din fericire totusi se poate descifra numai ca deranjeaza putin la citire
- o mica observatie: binecuvantat-o si nu "bine cuvantat-o" :P

atat cred
sa ma anunti cand postezi next-ul
Hey! Iti dau si eu un comm :-)
Deci ce imi place:
-imi place cum descrii lucrurile (mai ales luna :x)
-actiunea este foarte interesanta..ma face sa vreau sa citesc mai mult :x
-unele parti ma amuza XD (mai ales faza cu casatoria ;)) )
Eu am observat doar o mica greseala:
"nu m-am uitat la ceas si nu vroiam sa in tarziu" e doar o litera gresita dar nu'i nimik ca atunci cand scrii ceva e imposibil sa nu gresesti macar o litera :-)
Ohayoo :x.
Dupa cum observi, am lasat lenea mea profunda deoparte pentru a-ti citii fi'ul. Este de apreciat, stiu :]].
Imi place cum descrii sentimentele, imi place ca ai pus-o pe Sakura intr-o lumina proasta, imi place cum ai descris luna[dupa cum a observat si Andra]. Imi place ca actiunea decurge usor, ca nu o bagi la Formula 1. Ai cateva greseli de tastare, cateva greseli de exprimare, dar ma rog, nu cere nimeni sa fie perfect.
Deci, imi place. As vrea sa aflu totusi ce s-a intamplat in generala, pentru ca lenea imi blocheaza acum sursele de imaginatie si nu reusesc sa-mi dau seama. Sper sa ma ti la curent la 360 daca se poate si sa ma anunti cand pui next'ul.
Hugs :x[


Nu ai voie sa foloseşti culori în posturi
Hei,am trecut si eu pe aici.
Deci nu prea am ce comenta asa ca trec direct la subiect.
Ce mi-a placut:
Ador cum descrii toata actiunea.Decurge lin fata de cum o fac eu,iar sentimentele,nu mai am ce spune,le descrii foarte bine.
Ce nu mi-a placut.
Nu prea am ce spune,doar cateva greseli de tastatura dar n-ai ce face,pot sa jur ca la fiecare ni se intampla,nu?
Spor la scris si multa imaginatie pentru urmatorul capitol.:-h
Buna ..:*:* ..cum am promis ..am trecut si eu pe la ficu` tau ..
Deci .sa trecem la subiect ..sunt putin in ceata cu titlul ...nu prea inteleg la ce se refera ..da ma rog ..:-j ..presupun ca o sa imi dau seama pe parcurs ..
Imi place foarte mult ca nu e Sakura personajul principal ..m-am cam saturat de ficurile SasuSaku ;)).
Apropo ..cand ne spui si noua ce sa intamplat in generala ?
As spune cate ceva despre actiune, naratiune, descriere, dialog ...dar nu ma pricep:...:
Cam atat am avut de spus ..
Cred ca ma bag si eu la somn. Deci noapte buna ..:zz:

P.S: Anunta-ma si pe mine cand pui nextu` ..:pls:
Heyy :X. Cum mi-ai lasat un com la fic si link-ul la profil, am zis hai sa vedem ce este.
Cum eu nu am lasat nici un com la ficul tau ma voi exprima in privinta ficului intreg :D.

Let's start... :

Ideea mi se pare interesanta si originala, ceea ce este foarte bine.
Titlul este foarte interesant si bine ales. ( sincer, am intrat de cateva ori la ficul tau dar mi-a fost lene sa las com :"> ... scuze)
Aciunea mi se pare ca decurge normal si ca nu este grabita.
Naratiunea se impleteste frumos cu dialogul.
Dialogul este bun, nu este sec, ceea ce este bine.
Descrierea imi place mult cum descrii sentimentele.
Greseli de exprimare/ortografie am putut observa in acest ultim capitol.
Ai conturat foarte frumos personajele, imi place comportamentul lor si stilul tau de a scrie.

Felicitari! Chiar ai un fic reusit! Tine-o tot asa!;)

Bye-bye[/font]
Hello dear:*
Am citit ambele capitole si am zis sa-ti las si un comentariu:P
Deci sa incepem:
In primul capitol mi-a placut foarte mult cum ai descris sentimentele dar pe la mijloc m-am cam pierdut ai pus niste replici cam greoaie si nu inteleg prea mult, sau poate ca sunt eu greoaie de cap:)) in fine sa lasam asta, actiunea este bine plasata si nu e grabita, dialogul este bun, iar greseli sunt cateva dar nu mi le mai amintesc acum, deci pe scurt un capitol foarte frumos:x
In capitolul II din nou m-ai surpins placut chiar imi place cum descri sentimentele si in special luna, actiunea a decurs cum trebuia, dialogul nu a fost deloc sec, deci si acest capitol ti-a iesit bine:)
Ce pot sa mai spun, astept next si spor la scris:*
Deci ca deobicei, eu intarzii. De data asta am facut-o lata dar v-am adus un capitol luung. Scuze daca sunt greseli l-am corectat dar niciodata nu poti sa le gasesti pe toate, corect?
Scuze daca am dat-o in bara cu sentimentele dar atunci cand imi regaseam sirul decrieri mama ma trimitea la mine in camera ca era obosita. Ar mai trebui sa ma scuz in legatura cu intarzierea gigantica deci gomennasai pentru greseli, intarziere, lipsa sentimentelor sau a descrierii imprejurimilor...
Totusi va urez lectura placuta pentru ca aveti ce;))
Sper ca o sa-mi impartasiti parerile voastre. La capitolul asta chiar vreau sa aflu:o3
P.S.: Pe Amali Bengal nu o s-o mai folosesc, dar numele Bengal o sa-l folosesc pentru alt fic, imi place prea mult xD
Din nou, lectura placuta dragilor>:D<


Capitolul III: Incerci sa ajuti si dai de ce-i mai rau...

Taraitul extrem de enervant,pe care il cunoaste toata lumea, nu se facuse auzit absolut deloc in camera in care o fecioara a carui piele alba si ochi inumani erau acoperiti de plapuma moale ce culoarea cerului noaptea. Ochii obositi se deschid, fiind intampinati de inturericul de patruns. Incerc sa-mi obisnuiesc ochii cu aceea culoare predominanta, dar acest lucru este imposibil, deoarece daca oameni s-ar obisnui cu intunericul, in timp, locul ochiilor ar fi luat de piele, iar functiile, de celalalte organe de simt.
Imi inchid si deschid ochii dar culoarea nu se schimba, ceea ce ma duce cu gandul la doua lucruri: ori nu mai exista lumina in aceasta lume, ori eu stau sub ceva ce impiedica razele soarelui sa ajunga la cea mai curata cumponenta a corpului uman. Incep sa rad, dandu-mi seama de prostia pe care o gandisem dar, spre fericirea mea, nu o spusesem. Rasul ma acapareaza iar, deoarece gandurile mele eram mai prostesti decat ale unui copil de cinci ani, adica cum sa fie bine ca nu am zis cu voce tare? Cine m-ar fi auzit? Exact, nimeni! Nimeni nu m-ar auzi nici daca as urla, deoarece nici nu stiu unde sunt. De ce zic asta? Ei bine, am motivele mele si oricum singurii care m-ar auzi sunt ingerii pentru ca in aceea casa nu eram decat eu. „Parintii” mei erau in treba lor. „Mama” era la chioscul ei de ziare, inmanand fiecare ziar cu unul dintre zambetele ei, daca ar veni niste hoti pentru ai lua marfa, poate chiar si atunci ar fi cu zambetul acolo unde-i este locul. „Tata” este la brutaria la care lucreaza si el la fel de zambaret isi serveste clientii. Surioara mea este plecata la o prietena de-a ei, iar „fratele” meu drag este la facultate, sau acolo ar trebuii sa fie. Acest gand ma face sa-mi dau ochii peste cap, deobicei el este prin cluburi mai ales ca ieri fusese joi si azi are liber, ceea ce rezulta ca nu-l prindeai in campus nici mort. A trebuit sa-l scot din inchisoare de nu stiu cate ori, intr-un moment reusisem sa-mi amintesc numarul dar l-am uitat dupa cateva zile.
Stateam si ma gandeam de ce trebuie sa fie lumea asa rea, nemiloasa, dura, scarboasa, sadica, nedreapta, malefica, mai pe scurt, exact cum este. Ca sa fie totul bine si frumos, si ca sa nu fiu lasata eu in pace, telefonul meu incepe sa-si faca treaba, anuntandu-ma ca sunt cautata. Ma ridic din pat,taraind poalele rochiei albe ca omatul ce se asterne iarna pe brazi. Rochia aceasta nu este a mea sau mai bine zis nu era, era a unei persoane dragi mei, dar care, din pacate nu mai era printre noi. Incerc sa indepartez gandul ce era pe cale sa ma acapareze. Chiar daca eforturile mele sunt in zadar, reusesc, totusi, sa iau micul aparat negru. Nu m-am uitat la apelant ci la ceas, care arata ora patru jumate’. Imi intrept ochii spre mijlocul ecranului, unde ar trebui sa fie numele celui care ma cauta, ca soarta sa rada mai mult de mine, numarul era necunoscut.
Oftez si raspund, stiu ca nu-i bine si ca ar trebui sa inchid dar am presimtire ca as face bine sa raspund. Din aparat se aude o voce conoscuta, dar putin tremuranda:
-Cum iti mai e viata, draguto?
-Scuteste-ma de dulcegari de genul acesta, trebuie sa plec la cafenea, de ce ai sunat, fratioare?
-Poveste amuzanta si lunga...
-Atunci scurteazo!
Ofteaza. Acest semn imi aprinde beculetele mintale, dar totusi il las sa-si termine ideea neinceputa.
Incepe sa zica ca a dansat cu o fata care i-a propus dupa dans ceva ce nu a putut refuza.
-A zis ca este singura acasa asa ca am acceptat, am pornit spre casa ei si...
-Am o presimtire ca aceasta parte nu vreau sa o aflu, nu-i asa? i-o tai eu cu un ton sarcastic, deja stiam ce se intamplase.
-Putem spune ca a venit tatal ei in mijlocul actiunei, face el o pauza, dar nu mi-a vazut fata ca aveam o punga pe cap...
-Serios, punga pe cap? il intreb ironica. E cea mai mare prostie! Zi cu adevarat ce s-a intamplat, pentru ca nu te cred, as vorbii cu o fantoma daca ar fi adevarat!
Acesta incepe sa rada, zicand ca stia ca-i cam proasta povestea. Dupa adevarata intamplare el era beat si se batuse destul de grav cu unu de prin bar. Fata care in „basmul” lui ar fi vrut sa fie cu el se pare ca, de frica a ce s-ar fi putut intampla, chemase politia.
-Am incercat sa il opresc pe oponent dar el mai rau ma atacase, continua acesta, cand a auzit sirena politiei a luat-o la fuga, iar politia il vazuse mai ranit decat mine si trimisesera doar un ofiter, iar dupa mine doi.
Face o pauza si ofteaza zgomotos.
-Zici ca as fi cine stie ce criminal in serie, incepe el sa rada.
-Si unde te-ai ascuns de politie? intreb eu ca sa stiu de unde sa-l iau
-Stii strada pe care ne plimbam cand eram mici, cea pe care e plin de fabrici, uzine si santuri?
Am ramas in cumpana dupa care l-am intrebat ce-i cu ea. Acesta imi raspunde ca acolo s-a ascuns, in santul de pe partea dreapta. Ii inchid telefonul in nas, ramanand perplexa, era prea periculos sa te bagi acolo, era singurul canal functionabil si deobicie era umplut cu apa de la ploaie. Ploase putin saptama asta deci nu se stie sigur cand o sa goleasca rezervorul. Trebuia sa fii prost ca sa te bagi acolo, apa ce era eliberata era in cantitati suficiente ca sa ucida pe cel fara minte care se baga acolo. Oricine ar fi preferat o amenda decat moartea in persoana, desi „fratele meu” nu se intelegea minunat cu politia defapt cred ca l-ar aresta daca nu l-am scoate noi de fiecare data si prin noi ma refer mai mult la mine.
Ma indrept cu pasi repezi spre baie pentru toaleta pe care o termin repede. Imi aleg o rochita verde culoarea ierbii, peste genunchi, o haina clasica de reporter si o palarie de acelasi gen. Imi prind parul intr-un coc pe jumatate facut. Incep sa scotocesc prin debara dupa asa-zisa cutie cu lentile de contact, nu stiu de cand nu mai facusem curat in acel dulap pe care il numesc „debara”. Imi indrept privirea spre vitrina celuilalt dulap, ceva imi atrase atentia si acel ceva era chiar ceea ce cautam. Iau cutiuta dreptunghiulara din vitrina si o deschid. Pe un suport din material fin si gros in acelasi timp, erau lentilele mele de contact. Aleg o pereche ce ar trebuii sa-ti faca ochii de culoarea trifoiului. Incep din nou sa scormonesc prin dulapuri. Despart in doua manunchele de haine, puse frumos pe umeras, ce ascundea o parte din hainele mele aruncate frumos una peste cealalta. Apuc primul material care imi iese in cale si o tin asa, aruncandu-le ca disperata prin camera pana reusesc sa eliberez fata unei cutii. Caut cu degetele un punct slab al scóci-ului de pe laturile acesteia, dar norocul nu tine cu mine de aceasta data. Oftez si mai incerc, dupa ceva timp reusesc sa desfac cutia plina de costume de Halloween. Scormonesc pe acolo pana dau de o peruca blonda pe care o pun pe cap, arajand-o putin ca sa nu-si dea seama ceilalti. Iau cheile si restul lucrurilor care mi-ar face costumul mai serios. Dupa cinci mnute singurul sunet care se auzea pe strada era zgomotul scos de pantofii mei cu toc.
Oftez, mi-am gasit cand sa port pantofi cu toc, chiar cand trebuie sa o iau la goana. Ma straduiesc sa nu-mi rup gatul pe strada in incercarea mea stupida de a alerga si, spre marea mea uimire, reusesc. O iau din nou pe stradutele aglomerate ale Konohai, incercand sa ma orientez pentru ca nu mai fusesem de mult pana pe strada mentionata de “frate-mio”. O alee intunecata imi atrage atentia, deja vedeam o fetita tunsa scurt si un baietel cu parul mult mai lung, amandoi fiind urmati de o alta fetita mai mica decat ei dar la fel de vesela. Urmez aceea amintire atat de draga ce mi-o afisa propria minte. Cei trei copii se intreceau veseli pana la straduta care ma interesa pe mine. Locul fetei fusele luat de baiat, care acum era in fruntea grupului. Mezina acelui grup ii luase si ea locul, iar acum fata era ultima “turmei”. Se bosumfleaza dar o pufneste rasul cand surioara ei se intoarce inspre ea. Baiatul se oprise de mult privindu-le pe cele “doua picaturi de apa” razand ca nebunele. Trec prin aceea amintire pana nu ma apuca plansul. Pana cand, faptul ca va ramane doar o amintire nu o va distruge.
Pana ajung eu pe aceea strada, soarele deja apusese dar lunii nu i se facuse mila sa vina si de data asta pentru a ma scoata din starea pierduta pe care o aveam. Oftez si o iau la fuga pe straduta aglomerata pana vad o masina cu un girofar bicolor. Ma opresc si privesc lung “peisajul”. O fabrica se ridica maret in fata mea, parca razand de mine ca nu mai pot fugii ca si in copilarie, ca cei care imi alcatuiau copilaria s-au schimbat si nu vor fi la fel niciodata. Ignor povestea trimisa de imaginatia mea mult prea bogata. In aceasta lume mult prea cruda, singurul lucru ce ne salveaza este imaginatia. Gandul ca visele se vor indeplinii intr-o buna zi. Totusi nu este bine sa visam prea mult, trebuie sa ne mai trezim si la realitate. Si atunci, la ce este buna imaginatia? Hotarasc sa renunt la “hobby-ul” meu de a-mi pune intrebari mult prea filozofice pentru mine.

Imi indrept privirea spre masina si observ ca erau doi barbati langa ea, amandoi in uniforma ce indica granul lor in societate.
“-Ce bine ar fi daca unul dintre ei ar pleca!” imi zic in timp ce imi indrept privirea spre cel mai batran.
-Pana apare baiatul, ma duc sa-mi iau o cafea si niste gogosi, am sa-ti aduc si tie. Vezi sa nu-l pierzi si de data asta pe huligan si nu te lasa distrat, zice batranul si porneste masina.
“-Am o presimtire ca am primit ajutor de la ceva ce urasc, dar ma rog” imi zic dandu-mi ochii peste cap mai mult pentru mine.
Traversez strada si ma indrept cu pasi siguri spre politist.
-Buna ziua, sunt Amali Bengal, reporterita la o revista The News si as dori sa va iau un interviu micut, ii zic domnului, incercand sa fiu serioasa dar prietenoasa.
Acesta ma intreaba cum de nu a auzit in viata lui de aceasta revista, iar eu ii zic ca nu-i foarte cunoscuta, aici in Konoha, fiind de origine americana. Acesta da din cap si ma intreaba la ce intrebari trebuie sa raspunda. Mi se lumineaza chipul si incep sa caut prin geana ceea ce-mi trebuie.
“-Asta a fost mult prea usor, ori asta e prost ori se preface” speram sa fie prima caci daca era a doua o incurcam rau de tot, sau poate nu...
Scot din geanta ochelarii si un carnetel pentru acest interviu ,caruia probabil, cand o sa ajung acasa, o sa-i fac cunostinta cu regele Cos de Gunoi unde sunt si restul creatiilor mele fantastice. Incep interviul cam monoton in timp ce cercetam cu privirea locul pentru a-mi depista “fratiorul drag”. Continui sa scriu raspunsurile la intrebarile notate pe hartie dungata, pe care acum predominau culorile rosu si negru, iar albul natural fiind doar fondul. Cand observ ca tinta mea iesise din ascunzatoare si-si gasise alta mai buna, adica o luase la fuga spre iesirea dn aceasta zona, ma adresez dulce politistului:
-Multumesc pentru interviu, acum, va rog sa ma scuzati dar trebuie sa plec ca ma grabesc.
Acesta ramane stana de piatra observand cum o iau la fuga ca o nebuna, spre fericirea mea nu i se paruse suspicios comportamentul meu. Mici picaturi de apa cadeau din cer acopanundu-mi fuga nebuna. Simpt cum ceva incepe sa vibreze intre materialul in care se afla. Ma opresc si ma asigur ca nu-s urmarita, dupa care scot micul aparat dintre materialele in care se afla.

Bine jucat draguto, ne vedem in fata cinema-ului scuze ca te-am “rapit” de la cafenea, daca te intreba de ce poti spune adevarul pe jumatate adica i-ar parea o nebunie lui Anko ca te-ai costumat ca sa distragi atentia unui politist. Semnat: Neji
Pun telefonul in buzunar, dar nu inainte sa-i raspund cu un “Nu-ti face griji” tipic mie. Deobicei cand ziceam asta imi lasam privirea in pamant ganditoare pentru al enerva pe brunet, dar acum nu ma putea vedea deci nu avea nici un farmec.
Imi continui fuga trecand de cladirea plina de amintiri dulci dar si dureroase, de pe care se dusese varul roz tipator dezvaluind albastrul vechi dar linistitor. Fusese un albastru pe care il privisem cu bucurie. Incerc sa ma rezum la a-mi opri prostiile de amintiri ce incercam sa ajunga la suprafata. O iau la fuga trecand printr-o straduta ingusta. Trec pe langa blocurile lipite unul de altul pana ajung la capatul stradutei unde o cotesc dupa ultimul bloc ajungand pe o poteca ingradita de bloc si o gradina. Privesc putin piesajul ce imi era afisat. Plantele mult prea mari le sufocau pe cele mai pricajite, predominand in aceea curte prea mica pentru densitatea vegetatiei din ea. Buruienile secau de putere legumele, greierii cantau acopaniind pe cei ce nu aveau somn, iar licuricii luminau orbeste.
Trec de curtea cu vegetatie vasta, in fata ochiilor mi se deschise un peisaj rar, ascuns, parca intentionat, de blocuri vechi si inalte. Imi plimb ochii putin pe acolo parca fermecata de niste vraji ascunse. In fata mea se inalta maret o scoala sau un liceu vizbil vechi. Curtea, lunga cat un teren de football dar la fel de pustie si neprimitoare ca si o morga. Scoala, formata din doua cladiri, era la vreo douazeci de picioare departare de gard. Gardul ruginit si vechi despartea acest coltisor de rai de cladirea veche si derapanata. Studiez putin “acest coltisor de rai”. Iarba nu crescuse pana peste brau dar nu mai avea mult. Flori plantate de cei ce locuiau in apropriere inmirasmau aerul creeind o atmosfera placut de linistitoare. Ma simteam vrajita de acest peisaj inocent ce te ducea cu gandul la dulcea copilarie. Inchid ochii parca vrajita si incep sa ma invart lasand fularul sa fluture pe un ritm melodic neauzit. Simtind cum lumea se invartea prea mult ma las lin pe o bancuta,ce era lipita de gardul murdarit natural de rugina, nesimtind nici-o mustrare de sine. Imi agat mana in pletele blonde si trag de suvite eliberand, automat, cascada de par brunet a carui reflexe de duceau cu gandul la imposibil. Dar sunt cativa care stiu ca totul e posibil, iar eu ma numar printre ei. Imi indrept privirea spre cer studiind fiecare stea in parte. Eram fascinata de acel loc si ma uram pentru asta. Priveam un nor bleumarin aproape negru dar care avea o stralucire stranie si ca cat se misca ca atat lumina galbuie devenea mai puternica. Raman cu privirea atintita pe norul cu pricina, lumina devenea din ce in ce mai stridenta, din ce in ce mai lucida, permitandu-mi astfel sa deslusesc forma sursei. Era un oval, un oval galbior. Norul disparuse putin in acel abis instelat si dezvaluise rotundul ce ma prinsese intr-o transa ciudata. Un suras imi lumineaza chipul. Sursa de lumina care ma hipnotizase era chiar un satelit, era simbolul magiei, cea care vegheza stelele, era nimeni alta decat maiestoasa si misterioasa luna. Cea care statuse ascunsa de mine pana acum, nici nu-mi dadusem seama ca nu ma uitam unde trebuia, fusese chiar in spatele meu, sprijindu-ma pentru a-mi ajuta ruda draga.
Ma intorc inspre gradina, parac desprinsa dintr.un basm, a blocului din fata mea. Surasul care aparuse pe chipul meu datorita descoperiri nu disparuse ci se latise intr-un ranjet de toata frumusetea. Zambetul se transforma intr-un ras nebun a caror motive nu erau deloc evidente. Eu fusesem vrajita de frumusetea si misterul lunii.
“-Chiar eu sa ma simpt vrajita, eu, fata a carui inzestrari nu pot fi ghicite? “
Oftez lung dar imi pastrez zambetul, nu merita sa ma supar pe mine pentru asta, era mult prea tarziu pentru regrete, fie ele stupide sau nu. Luna ma dusese cu gandul la amintirea pe care o tinusem adanc ingropata pentru a nu ma intrista. Insa acum nu ma mai simteam singura, luna statea pe cer si veghea stelele dar si pe cei la care Mos Ene nu ajunsese inca. Amintirea nu ma mai putea rani, eram prea bine dispusa ca ea sa mai poata actiona negativ asupra mea.

>>>>FlashBack<<<<

O luasem la fuga, neuitandu-ma in spatele meu si nebagand in seama strigatele care inconjurau atmosfera.
-Ma duc sa ma intalnesc cu prietenele mele, ne vedem mai tarziu dragilor, le strigasem eu celor care ma chemau si incercau sa ma atentioneze.
Nu primisem nici un raspuns din partea lor asa ca imi luasem talpasita.
„-Nu-mi vine sa cred ca Sakura si Ino chiar s-au certat, ele erau cele mai bune prietene, noi eram. Trebuie sa rezolv aceasta problema cat mai repede pana nu se va agrava” , gandurile mele nu ma lasau nici sa respir in timp ce zapada scartaia sub talpile ghetutelor mele.

Un oftat imi alunecase printre buze. Nu vrusesem sa bag in seama acest mod de a scapa de aerul din plamani dar si de a-si arata dezamagirea sau, mai rar, suferinta ce le macina sufletul mai mult sau mai putin. Oameni il numeau si inca il numesc oftat, iar eu ma hotarasem sa le urmez exemplul.
„- Doar nu am fite ca sa-l numesc altfel, nu sunt genul de persoana care sa vrea cu orice pret sa schimbe toate, sau o mare parte din regurile vietii dupa bunul plac.”
O descriere extrem de exagerata a aerelor unora. Insa cum imaginatia mea sarea mult prea mult, aterizase de la aerele unora la locomia si cruditatea altora. Cum mintii mele nu-i placuse acolo, isi luase avant si sarise pana la sadicitatea si cruzimea fata de fiintele nevinovate, cum ar fi copii sau animalele. Imagini cu animale maltratate si copii batuti sau infometati imi zburau prin cap, fiecare fiind mai dura si mai cruda decat cealalta. Continui sa-mi imaginez pana un sunet surd imi atrage atentia. Imi indrept privirea spre sursa. O iau la fuga in directia sunetului care venise dinspre straduta ce facea legatura cu soseaua. Ma opresc privind lung micul animal a carui ochi erau indreptati spre un seaman de al lui ce statea culcat intr-o pozitie nefireasca. Ma aproprii de mica fiinta culcata. Nimic nu-mi arata ca aceasta ne parasise, aproape, singure semne eram urmele unei masini si pozitia creaturii, mult prea moale si nu-si misca nici plamanii. Cealalta pisica ma priveste fara vlaga si cu o oarecare speranta in ochii. O privesc si eu trista, iar chipul ei se intristeaza, plecandu-si urechile. Le ridica deodata si imi tintuieste privirea zicandu-mi parca sa nu indraznesc sa ma aproprii de prietena ei. Le studiez putin modelul blanitei si expresia fetei, care, a celei moarte scapase navatamata.
Incremenesc.
„-Sunt surori! Ele sunt surori sau frati sau frate si sora, oricum sunt neamuri de sange.”
Privesc creatura ce statea in picioare, dandu-mi seama ca nu aveau cum sa fie un cuplu pentru ca erau prea mici dar puteau fi foarte buni prieteni. Lucru care imi parea imposibil, deoarece, pisicile sunt mult prea arogante pentru a se imprietenii intre ele...
„- Bine, tocmai am inceput sa gandesc ca profesorul de religie. Adica

Hotarasc sa ascult sfatul celei in viata, pornesc mergand cu spatele putin dupa lund-o la fuga ca si un evadat pentru ca scena imi amintise de cei doi prieteni ai mei. Unul dintre ei suferea din cauza certei dintre surioara ei si una dintre cele mai bune prietene.
„-Una, eu sunt a doua si nu vreau ca acest grup sa se destrame.”
Niciodata nu-mi dorisem asta si nici ca ruda ei de sange sa sufere din cauza surorii lui. Cei doi ma motivasera sa ma comport mai frumos cu surioara mea. Sa ma comport mai frumos, sa o iau in seama, sa fiu sora pe care se poate baza cand are o problema sau mai multe. Am invatat din certurile lor cum sa fiu mai sigura pe sine dar si sa-mi sustin cauza pentru care ei luptau chiar daca era foarte prosteasca.
Cei doi fusesera si vor fii mereu buni prieteni, intre ei dar si cu altii. Cei doi blonzi sunt genul caruia poti sa le spui ce iti apasa constiinta. Cei doi blonzi, blondul, fusera si sunt un exemplu de frati si de prieteni, veseli si mereu bine voitori. Sunt ca doua picaturi de apa, apa ce te racoreste in verile calduroase, dar te incalzeste in iernile in care nu-ti poti simti nici nasul. Te incalzesc prin felul lor de a fii si ideile lor traznite -mai mult blondul- la care mai contribui si eu ca sa nu-l las sa se simpta singur sau, in cel mai rau caz, ciudat. Desi ar avea motive, a reusit de multe ori sa ma faca sa zambesc, chiar daca, uneori zambesc prea usor prin preajma lui...
„-Ce naiba e in capul tau de zambesti asa, fara nici o veste? Pari ciudata...” deobicei aceasta e replica lui cand imi observa zambetele. Ramaneam fara cuvinte, desi as fi vrut foarte mult sa-i spun ca zambetul lui imi aduce aceea arcuire a buzelor pe chip, ma emotionam mult prea tare ca sa mai pot vorbi, ajungand sa ma balbai in incercarea mea stupida de a iesi din aceasta situatie. Insa, spre fericirea mea, deobicei Ino tinea cu mine si schimba subiectul pentru ai atrage atentia blondului.

Accelerez aceasta fuga nebuna luptandu-ma cu vantul naprasnic ce invaluise micuta straduta pe care o parcurgeam. Lupta era crancena, iar vantul imi usca ochii incercand sa ma faca sa cedez in fata lui ,dar nu vroiam. Nu,nu imi doream sa cedez, imi doream sa ajung la timp la locul stabilit, nu vroiam sa ma fac asteptata desi acest lucru se intampla destul de des, de aceasta data ma agatasem de ideea aceasta si nu aveam de gand sa renunt asa usor.
Ceva imi atrase atentia de la gandurile mele despre vointa. O voce care se auzea destul de slab, dar indeajuns cat sa ma readuca pe acest pamant. Era o voce cunoscuta. O voce cunoscuta ce imi gadila urechile. Ma opresc plecandu-mi capul, simteam cum obrajii imi iau foc de placere. Era o placere sadica, imi placea sa-i aud vocea chiar daca era ingrijorata din cauza tristetii ce ii abatuse sora, imi placea sa stiu ca-i neputincios fara mine.
Auzeam pasi. Pasi grabiti. Pasi care veneau spre mine dar eu nu indrazneam sa-mi ridic fruntea. Nu vroiam sa observe faptul ca fata mea imprumutase nuanta frumosilor trandafiri.
Zgomotul pierise. Pasi nu se mai auzeau. Niciun zgomot nu perturba linistea sau asa mi se parea.Desi pare ca lumea intrase in pamant, ca tacerea prodomina, ceva tot se auzea in surdina. Dar ce? Ce e acel sunet, defapt acele sunete? Sunt zgomote. Zgomote slabe, aproape neinterceptabile, aproape. Erau prea aproape ca sa nu-mi atraga atentia, dar ce erau? Ce zgomote pot fi asa de naturale si lucide in acelasi timp. Daca sunt asa lucide de ce nu-mi dadeam seama care-i sursa lor?
Incep sa respir sacadat, de frica si poate, defapt mai ca sigur, pentru a le acoperii. Deodata sunete se imbina ca si cum ar fi o singura sursa. Incep sa-mi invart ochii pentru a depista misterioasa sursa. Nimic. Nu se vedea nimic, doar negru.
„-Negru? Dar ce blocheaza soarele sa ajunga la pupilele mele?”
Mi-a luat ceva sa-mi dau seama ca aveam, defapt, ochii inchisi. Ii deschid ca si cum acesta actiune ar face legatura intre doua lumi. Lumina zapezii ma orbeste dar prefer asta decat sa intru iar intr-o transa ciudata.
-Tu mai esti pe aceasta lume? Intrebarea era ciudata, chiar si pentru el.
Imi ridic capul mirata de intrebare. Ce intrebare copilaroasa... nu, nu-i copilaroasa pentru varsta de doispe’ ani, sau mai bine zis nu-mi pare.
-Nu. Am plecat de mult de aici, sunt pe marte! zic in timp ce imi inalt bratele spre cer.
Baiatul incepuse sa rada. Schitez, si eu, un zambet inocent. Tacerea reusise sa scapa cinci minute, doar pentru a fi inchisa din nou de cel de langa mine:
-Haide! Stii ca Sakura se enerveaza repede.
-Enervant de repede, il aprobasem chicotind.
-Nici nu ai voie sa-ti dai ochii peste cap, zise acesta dupa care isi da ochii peste cap cu un aer plictisit.
-Nu o mai critica atata ca-ti place de ea – ii replic eu zambind invingatoare, invingatoare ca am aparat-o pe prietena mea – asa ca nu te mai comporta ca si cum a-i urao, nu mai fi asa ignorant!
Baiatul rosi privindu-ma usor speriat. Cunosteam aceea frica, trecusem prin ea si inca mai treceam. Inca imi mai treceau fiori cand ii auzeam numele, dar, uneori, eram fiori placuti si anume cand ii auzeam vocea strigandu-mi numele.
Isi indreaptase privirea spre aleea din dreapta noastra privind pierdut bucatile de beton, de parca ar cauta o portita de scapare. Tacerea reusise sa ne acapareze din nou.
-Ambitioasa mai e tacerea asta, ii zic chicotind.
Acesta isi indreapta din nou privirea spre mine. Ma privea temator dar si cu o speranta scanteindu-i in ochi.
-Stai linistit, nu-i zic Sakurei nimic, stiu cum te simti, ii zic zambind dulce.
Se uita lung in ochii mie argintii. Din priviri i se putea citi usurarea.
-Mersi, esti o prietena adevarata, zise blondul in timp ce-mi cuprinde strans trupul cu bratele.
-M..ma sufoci...
Acesta isi cere scuze dupa care incepem sa alergam spre locul intalnirii. Daca mai intarziam tot planul cadea...

>>>>End FlashBack<<<<

Un fosnet imi intrerupse sirul gandurilor. Privesc alertata spre sursa. Parea totul in regula, pacat ca nu era... Oftez lung ca sa-l fac pe urmaritorul meu sa creada ca-s vulnerabila. Cineva ca mine... e normal sa fie urmariti de persoane dubioase. Cei ca mine sunt persoane dubioase. Mult prea retrase, nu stii ce se ascunde in mintea lor. Ce idei criminale au, intentiile si mai ales de ce sunt in stare! Multi dintre cei care-i i-am cunoscut m-au subestimat si putini au ramas in viata. Normal ca par, chiar si acolo, foarte inofensiva. Incep sa rad nonsalant. De-ar stii cel care ma spioneaza de la cate persoane am auzit ultimul strigat de frica si de cate l-am ignorat ar fugii cu coada intre picioare. Asta doar daca nu e... Ma opresc din ras ramanand perplexa. Nu!!! Refuz sa cred ca-i el, n-are cum sa stie adevarul. Refuz si ma tin cu dintii de aceasta idee...
Simt cum un fior imi strapunge sira spinari. Nu stiam ce este, nu-l sau n-o puteam omora ca m-ar auzii locuitorii blocului din fata si nici nu puteam sa apar pentru ca mi-ar ruina viata obisnuita. Eram vulnerabila. Puteam doar sa astept.
„-De ce a trebuit sa-mi dau jos peruca!?” gandul asta ma ucidea.
Si, pe deasupra e destula lumina sa-mi vada fata. Cotoroanta ma vaneaza de mult. Cotoroanta vaneaza Vanatorul. Hilar! Asta chiar e hilar.
Hotarasc sa mai examinez putin situatia, poate ma pot apara cumva. O intorc pe toata partile in gand. Nu. Nici-o scapare. Nu pot nici sa-mi eliberez simturile, sau pot dar risc sa-mi fac viata un calvar! Si mai ales sa-i pun in tericol pe cei dragi.

Deodata ma trezesc intr-o incapere in care troneaza negru si rosu, iar atmosfera fiind una parca smulsa dintr-un film horror. Se facea ca eram intr-un hol ingust din hartie, specific japonez. Linistea de mormant este spulberat de un tipat scurt si mult prea strident ca sa nu fie auzit.
„-Aceea voce... Nu! Nu se poate! Spune-mi ca nu-i adevarat!” ma rugam in timp ce alergam pe holul care se pare ca se ingustase mai mult decat era. Trec direct prin hartie, rupand-o cu brutalitate. Parca soarta rade de mine deoarece ajunserem in alt hol dar acesta era mai lat decat celalalt defapt era inversul lui. Numai stau pe ganduri si o iau la goana pe „carerea” pe care o aveam tintuindu-mi privirea in pamant. Podeau, care era mai devreme maronie ca si scoarta copacului, capatase nuanta trandafirilor dar era naturala, erau pete si se extindeau. Petele acelea imi formau un nod in gat. Insfarsit, am ajuns la destinatie dar mai bine nu ajungeam. Ii privesc inmarmurita pe cei din fata mea. Urechile roscate si ascutite erau infundate in parul ca spicele graului ciufulit, probabil, de lupta care avuse lor. Lupta care, mai ca sigur ii se paruse inutila. Ochii nici nu bagau in seama nou-venitul si nici pe cel de langa ele. Isi ridica privirea spre mine in timp ce un zambet macabru ii apare pe chip. Ochii rosi scanteind de placere. Sangele i se inchegase pe obraji scotand in evidenta cicatricile ce-i marcau putera. Trei zgarieturi pe fiecare obraz. In total sase zgarieturi. Sase zgarieturi patate de sange inchegat. Sange care nu-i apartine. Imi indrept privirea in jos, la fiinta ce statea „tolanita” la picioarele lui. Parea ca doarme. In aceste imprejurimi sa doarma? Imposibil, prea ciudat.. Nu, clar nu dormea, doar daca nu...
-Ce i-ai facut? Urlu ca descreierata la cel din fata mea.
Acesta ranjeste.
Nu, zambetul lui nu vestea niciodata ceva bun, tot timpul era macabru, mai ales cand imi era dedicat. Acesta isi duce privirea in jos si impinge ,delicat, cu piciorul trupul acelei fiinte. Fac niste ochi cat cepele cand firelele de par aluneca de pe fata victimei descoperind un chip palid cu ochii inchisi. Acele pupile ascundeau niste ochii care imi semanau enorm de mult, iar aceea gura acum cateva zile imi zambea dragastos multumindu-mi ca sunt aproape de ea. Cum a indraznit sa se atinga de ea?!
-Vulpe nenorocita! Cum ai putut sa te atingi de sora mea?! Zbier simtind cum ma cuprinde ura si scharba fata de baiatul-vulpe.
Urmeaza un moment de liniste care doar imi piseaza nervii intinsi la maxim, dupa care sopteste cu o voce de nedescris:
-Predate! Daca nu vrei mai multe varsari de sange, atunci predate!

****

Deschid ochii privind speriata in jur. Nimic, nici-o casa ciudata, nic-un strigat, nici-o victima. Doar cerul senin. Vantul date racorindu-mi pielea transpirata din cauza furiei si celorlalte emotii negative. Luna veghea misterios de calm asupra mea si... si cui? Probabil nimanui... Nu, am o presimtire ca nu-s singura. Nici macar peisajul mirific ce m-i se afisa nu reusea sa ma calmeze.
-Visez? ma intreb singura in sopta din cauza acelui sentiment straniu.
Imi rotesc privirea in jur. Nimic. Probabil fusese un vis... Simpt cum incep sa tremur, fusese o imagine macabra formata de mintea deaorece cineva ma urmareste, iar eu nu pot sa ma apar ca altfel i-as pune in pericol pe cei dragi. De aceea creierul meu ma dusese cu gandul acolo. Ca sa avertize sa nu ma las descoperita. Nu puteam face nimic, doar sa stau si sa astept...

-----------

Atat pentru moment sper ca nu-i prea plictisitor :-S
Se pare ca se incapataneaza si nu vrea sa-mi ia alineatele asa ca am alineat tot textul ca sa va usurez cititul sper doar ca pe viitor sa ia alineatele ca nu-mi place sa aliniez in centrul deloc...



Helau iubita>:d<

In primul rand WTF?!? Ce capitol kilometric, crdeam ca nu se mai termina:)), de aici puteai sa faci doua capitole si sa postezi mai devreme:-w, dar ma rog.

So, acum capitolul:)):

Descriere: ai pus muulta descriere, asta e bine, te pricepi sa descrii sentimente foarte bine [chiar daca pentru gustul meu e prea multa, este bine:*]
Naratiune: este prezenta si e bine pusa [parerea mea], se imbina frumos cu descrierea si dialogul.
Dialogul: este si el prezent, nu este sec, deci e bine.
Actiunea: decurge lent si frumos, dar pe mine ma cam ametestii cu imaginatia ei, mult prea bogata, care zboara practic in alta lume, ceea ce ma deruteaza cateodata;)).

Hmm, cam atat am avut de spus, un capitol bun, cam kilometric, dar bun ..
Asteptam nextu` [care sa vina mult mai repede, daca vrei sa iti fie bine:-w>:) ]
Spor la scris si multa inspiratie:*.
Zbye:bye:
]
Ohayo>:D<

Capitolul asta a fost mult prea lung:)). Chiar ma intrebam daca se va termina vreo data. Sincer nu am citit tot pentru ca mi-a fost lene, dar ce-am citit a fost interesant:-?. Imi place ca nu ai grabit actiunea. Cat despre restu` au fost ok;).

Astept nextu` si spor la scris.

:bye:
Hello.
Scuze ca am venit asa tarziu dar de cate ori ma apucam sa citesc mereu intervenia cate ceva. Dabea am reusit sa-l citesc a fost un capitol luung..
Cum a spus si ♈Miss Dark♈ puteai sa-l imparti in doua capitole, pe mine m-au cam durut ochii si mana dupa ce am apucat sa-l termin.
Sa revenim la capitol descrierea si dialogul au fost ok, actiunea a fost un pic grabita pe alocuri dar ceea ce conteaza e ca mi-a placut. Ai avut cateva fraze si propotizii mai greoaie, a trebuit sa ma uit mai bine la ele, ca alfel nu intelegeam nimic, totusi nu inteleg de ce pui in ghilimele: mama sau tata, oricum sper sa ma lamuresti tu..
Astept nextul si nu uita anunta-ma.
Bye:*
aleluia, am ajuns si la sfarsit
scumpa, cum sa-ti spun?, capitolul in sine nu e plictisitor, chiar de loc, doar ca daca le faci atat de lungi ii greu sa te pastrezi concentrat de la inceput pana la sfarsit si la un moment dat pierzi firul si nu mai sti pe unde esti, si intr-un final risti sa te plictisesti ca nu mai intelegi nimic

sau cel putin asta am patit eu, adica sti ca-s mai aeriana, ma concentrez greu si nu pentru prea mult timp
ai un fic frumos si de asemenea extrem de interesant dar cu capitole atat de lungi ii scazi din calitate si imputinezi cititori, adica nu stiu cati chiar au rabdarea sa citeasca capitolul asta pana la sfarsit (nu ca ar fi plictisitor)

esti o fire visatoare, lucru asta sa vede din plin in fic-ul tau, totusi mi se pare ca ia exagerat, adica descrierea sentimentelor nu se limiteaza la niste stari de visare sau la niste meditati cu prpria persoana, adica nu se limiteaza la niste ganduri, trebuie descrise mai mult atat reactile interioare cat si cele exterioare

in rest nu am nimic de comentat, ai un stil frumos, probabil ti sa mai spus asta si ininte dar cred ca si jumate din capitolul asta era un capitol destul de lung, cu totule enorm
incearca sa postezi mai des, adica daca iar vi cu un capitol peste luni intregi probil o sa uit ce sa intamplat in acesta, citesc multe fic-uri si totusi...
Da, nu îmi pasă că dau buzna aşa.
O să revin cu un edit şi un com lung la toate capitolele.
Momentan nu pot acum, am destule de învăţat. Dar diseară când vin am de spus foarte, foarte mult. Legate de cele 3 capitole dar şi de afirmaţii postate de ceilalţi - unele fiind chiar prosteşti.
Fiindcă vreau să te fac să înţelegi, deoarece tu mi-ai spus clar că eşti comfuză şi eu te voi descurca.

Revin diseară.
-------------------

So uite-mă aici. Mreeeow!! >:3
Cum am mai spus, vreau să vă lămuresc aproape pe toţi.
Nu ştiu dacă este off-topic, dar mă voi scrie sub semnul lui de exclamare.
----------------->> Off Topic: * Ce dacă are cun capitol kilometric? De ce spuneţi că vă este lene?
Am să răspund eu la întrebările acestea: Black ascultă, nu mai specifica starea în care ai fost tu atunci când citeai capitolul. Nu cred că ceea ce ai explicat tu se numeşte "lene", ci mai mult este faptul că nu eşti obişnuită să citeşti capitole lungi, iar asta te-a cam dus în eroare.
La fel şi tu Andrra...nici tu nu prea pari mulţumită că a făcut un capitol lung. Tot la fel ca partenera de sus, tot din cauza neobişnuinţei.
Dar sincer spuenţi voi de ea, dar atunci ce se poate aplica în cazul romanelor scrise de mari autori? Sau ce doar ăia pot scrie atât? Nu. Nu, din contră toţi putem scrie. Deci voi nu sunteţi obişnuite cu ficurile care au capitole lungi, dar sunteţi cu capitolele unor romane... Ciudat fenoment. În fine fiecare cu ce are, nu vă judec. E treaba voastră, dar v-am spus.
Şi încă ceva Andrra... Cum să spui că strică calitatea ficului, idea că sunt 8 pagini în world? Da chiar 8 a scris şi sunt mândră de asta, fiindcă a spart gheaţa, ne-a luat pe toţi aproape de aici.
E cea mai mare prostie pe care eu am auzit-o vreodată, scuze că o spun aşa, însă cu desăvârşire aceasta îmi este împresia.
E chiar foarte bine că a scris mult, ea încearcă să se mai despartă de stilul general care predomină zilele noastre sau site-ul. E foarte bine, nu este greşit.
Acum nu ştiu cum crezi tu, dar eu una aşa cred. Şi sincer partea aia a fost chiar greşită, faza că "strică calitatea".
Nu vreau să vă jugnesc, dar anumite afirmaţii pe care le-aţi dat, mi se par greşite şi chiar stupide... Fără supărare şi îmi cer scuze dacă am fost mai obraznică sau dură. Dar a trebuit să lămuresc ceva cu toţi. Nu sunt eu suprema... dar chiar şi aşa autoarea a fost inclusă în capitolul - ameţeală.
Am fost de acord cu câteva spuse de ale voastre, nu vă temeţi.*


Acum după asta voi spune mai mult de fic.
L-am citit parţial şi nu e vorba că m-am plictisit, e vorba că: ai creat la rândul tău comfuzii.
Sincer repeţi prea de multe ori anumite cuvinte, expresii şi descrierea deja devine mult prea încărcată, exagerată şi tot aşa mai departe.
Nu doar asta, ci şi faptul că prea deraezi de la subiect. Înţeleg faptul că încerci să ramifici o idee, dar tu prea mult o faci. Te duci cu ele până în pânzele albe...
Nu spun că nu este bine, dar tu sincer deja deraezi de la ideea principală şi adaugi prostesc alte idei, alte gânduri, alte cuvinte care deformează, îngreunează totul şi se produce acea stare de ceaţă în mintea cititorului. Nu mai te lungi, fă-o cu cap şi cu limită, pentru că nu poţi nici să duci prea mult dar nici prea puţin.
Îmi place aşa stilul tău, descri frumos, însă am remarcat faptul că ai expresii - rânduri - propozişii greşite şi ai două cacofoni. Deci pe scrut fi atentă cum scrii. Asta se poate datora mai multor factori care intervin în procesul scrieri şi conceperii capitolului:
- Neatenţia.
- Necorectarea.
- Scrierea fără oprire pentru o pauză de răsuflu.

.
.
.
Şi aşa mai departe. O pot lungi dar nu mai vreau.
Ai şi părţi bune, eu am spus doar una dine le sus. Oricum stilul îl cam aia aşa format, dar trebuie să mai încerci şi de bază este să te corectezi şi în timp ce scrii.
Oricum ideea de bază, că de aia m-am şi legat de comurile precedente: Nu contează dacă scrii mult sau faci capitole de 20 de pagini, nimeni nu a interzis asta. Dar au şi restul dreptate într-un fel, e lung şi cam aiurea plasate ideile. Deci cum a specificat Mina şi Black is Hot, puteai fragmenta acest capitol în două. Aşa ar fi fost mult mai uşor nou să citim dar şi ţie ca să nu te încurci în idei.
Sper că ai înţeles.

Deci credeam că nu am să mai las un com mare, dar se pare că am lăsat. După 100 de ani de lipsă.
Nu vreau să spăr pe nimeni, cum am mai spus şi sus de tot. Dar sincer a-ţi prea spus unele chestii chiar "prostuţe"; ca să nu folosesc o altă formă.
Şi oricum e bine că încerci ceva nou şi că experimentezi şi nu te axezi ca mulţi alţii doar pe ce deja există şi este aproape uzat.
Na că într-un final ţi-am lăsat şi eu com la fic. Aleluia!! : ))
Bun,nu vreau sa ma iau de autoarea ficului,fiindca ea e in treaba ei.Sunt obisnuita sa citesc mult si nu m-a deranjat faptul ca era un capitol mai lung,ci problema mea e cu Kt.kat.
Bun scumpii,cum sa-ti zic...nu-mi convine ce ai zis tu.:)Foarte sincer,nu ti se pare ca esti cam prea taioasa?Asa sincer,nu vreau sa ma iau la cearta cu tine,dar consider ca esti foarte dura cu ceilalti,care au vrut sa-si exprime un drept de opinie.Nu au omorat pe nimeni,nu au luat la bataie.Si-au zis parerea,si din cate stiu asta e un drept liber.
Eu stiu ca esti la Critics,dar asta nu inseamna ca ai dreptul sa critici opinia unui om.Daca el nu e invatat sa citeasca mult,nu este dreptul tau sa il critici.chit ca a spus cel mai cretin comentariu,si cel mai imbecil nu este dreptul tau.Sincer,pana si cel mai analfabet om are dreptul la o opinie,si din cate am aflat de la critics este datoria voastra sa vedeti chestiile de genu:"vaaai cat de kawaii e ficul tau:X:X:X"nu sa tii cursuri de etica.
Nu e dreptul tau sa zici ca acel om a publicat o prostie la comentariu,poate "cea mai mare prostie auzita de tine vreodata".E si prietena ta,totusi ai fi putut fi ceva mai calma,nu ti-a gresit nimic.Trebuie sa apreciem faptul ca Twisty Emerald a facut ceva unic,a scris vreo doua capitole intr-unul,nu inseamna ca trebuie sa ii faci cu ou si cu otet pe toti.Am inteles faza cu criticatul,dar nu ai dreptul sa te iei de inteligenta omului.Nu cred ca ti-ar placea sa iti zic de comentariile tale ca sunt "stupide".Asa ca ce tie nu iti place,altuia nu-i face scumpo.
Sincer am inteles faza criticatului,ok ai dreptul sa-l ajuti pe cel ce scrie sa isi corecteze greselile dar NIMENI nu a vorbit asa cu tine.Asa ca mai bine ar trebui sa vezi cum te comporti,si eu ti-o zic in cel mai frumos mod posibil:).
Desigur,cred ca te-ai suparat,dar si eu ma supar cand vad ceva ce nu e corect.Andra si-a exprimat o opinie pentru numele lui Dumnezeu!Nu a vrut sa omoare ficul,oricum nu e dreptul tau sa ii iei dreptul de opinie sau dreptul de cuvant a lui Twisty.Ea ar trebui sa considere "gresite"parerile lor despre fic,nu tu.Nu cred ca ai dreptul sa faci comentarii de genul:cel mai stupid comentariu".Si daca ar fi fost stupid ce?Nu a incalcat o regula de la voi,tu care esti autorizata sa ne faci sa respectam anumite reguli la o postare.A fost un comentariu absolut normal si firesc,fara chestii de genul:emoticoane sau alte lucruri.
Totusi as dori,in final sa te rog sa nu mai fii atat de taioasa.Poate ca esti tu la Critics,dar nu trebuie sa fii fara bun simt ca sa jignesti omul.dreptul acesta nu iti apartine(e al lui Twisty).Si daca totusi ai aceasta opinie cum ca anumite comentarii al utilizatorilor de pe AnimeZup,sunt puierile pastreaza-ti opiniile pentru tine.Nici macar moderatorii nu sunt atat de critici cum ai fost tu.

In final,Twisty imi cer mii de scuze ca ti-am asaltat ficul cu acest comentariu.Totusi esti geniala ca ai creat un capitol atat de lung.Esti unica femeie,si te admiram pentru asta.Abia astept sa ne mai pregatesti o surpriza de genul.:D
De patru luni nu s-a mai postat next-ul, fic închis. PM dacă autoarea se decide să-l continuie.
Mina! Konichi wa!
Dupa o pauza indelungata (aproape un an o.o) am revenit si eu cu un capitol la "mirificul" meu fic - sper ca se observa ghilimele - .
A, inca ceva, am modificat faza cu generala pentru ca ideea anterioara era parca rupta din raiul melodramei >///<
Deci, aici este una bucata capitol - de data mai scurt, cred ca-i cel mai scurt cap. scris de mine *laughing* - pentru voi.

Capitolul IV: Persoana ascunsa. Alarma falsa... sau nu?


”Sa astept? Tot ce pot sa fac este sa astept!? Nu! Refuz sa cred acest lucru! Nu am de gand sa astept!”
- Frate! Incep sa nu-mi mai pot suporta propriile ganduri prostesti.... Daca nu am de gand sa astept atunci ce Dumnezeule pot face?


Priveam acel peisaj care parea rupt dintr-o poveste fantasy. Amuzanta comparatie, avand in vedere viata mea. Tot nu am gasit rezolvare la problema mea. Ea, problema, statea probabil in tufis si astepta sa ma dau de gol.

„-Sa ma dau de gol si sa incerc sa-l –„ sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de brutul adevar ce m-a lovit din plin. Eu stateam. Eu stateam si asteptam. Eu stateam si asteptam ceva ce un om normal nu ar simti! Si deci dupa aceasta realizare mi-am pus aceasta intrebare: „Cine era mai ciudat?” Unu care sta ascuns sau unu care sta si ... sta? Eu, sincer stiu raspunsul la aceata intrebare. Aceasta intrebare este si motivul pentru care mi-am luat frumusel lucrurile si m-am indreptat spre iesirea din aceea gradina ascunsa, acel paradis in miniatura.

Eram la jumatatea potecii cand aud sunetul unor pasi in spatele meu. Nu ma opresc decat dupa ce m-am asigurat ca acest sunet putea fi auzit de oamenii obisnuiti. Ma intorc incet, cu un aer nepasator - in ciuda emotiilor si a nevoii de a afla identitatea urmaritorul - doar ca sa dau cu ochii de o pereche de ochisori abastrii precum florile de nu-ma-uita. Am trecut in revista trasaturile persoanei din fata mea; par blond – cred, avand in vedere ca-i intuneric - , ochi albasti – dupa cum am mai mentionat - , imbracaminte obisnuita (o pereche de blugi gri si un tricou negru) , breton care cade peste ochi...

-Hinata!

Am tresarit si l-am privit buimaca. Avea un ranjet tamp pe chip. Isi dadu dadu bretonul din ochi cu o smucire a capului, rostindu-mi din nou numele. La auzul vocii lui un zambet se infiripa pe buzele mele.

-Nu-mi zice asa! Am zis eu imbufnandu-ma, blondul nu s-a abtinut din a rade.
-Dar e numele tau, zise acesta.
-Si ce daca!
-Pai ... umm, e normal sa fi strigata asa.
Am simtit nota interogativa din afirmatia lui. Intr-un fel avea dreptate, dar hmmm ...
-Pur si simplu nu-s fana numelui meu. Nu mi se pare ca mi se potriveste, am zis privindu-l serioasa.
-OK fie cum zici tu, desi nu inteleg de ce crezi ca nu ti se potriveste. L-am privit piezis. Ma rog, las-o moarta si nu te uita asa la mine!

A durat o secunda pana sa ne pufneasca pe amandoi rasul, si n-am mai ras asa de ani buni. Ne-a luat cateva minute sa redevenim cat de cat seriosi. Macar cat sa putem sa istoris intamplarile la care celalalt n-a fost prezent. El tocmai imi povestea ce facuse in satul bunicii lui cat un gand negru mi-a dat o lovitura sub centura. El fusese in spatele meu. El aparuse in spatele cand eu m-am indreptat spre iesirea gradinii, iar eu simtisem pe cineva in jurul meu. Cineva ascuns, ascuns de ochii mei, nu de simturile mele. Dupa aceasta realizare n-am mai putut rade. Trebuia cumva sa aflau adevarul, sa aflu, dar sa nu ma dau de gol ....

In tot acest timp se instalase o tacere jenanta intre noi. El se oprise din povestit, acuma statea si privea in gol. Mi-am scos telefonul din buzunarul rochiei verzi si m-am prefacut ca vreau sa verific mesajele vocale. M-am cam prefacut degeaba deoarece, surprinzator, chiar exista unul. Era de la Neji, dragutul meu „frate mai mare”. Am pus aparatul la ureche ca sa ascult mesajul. Au trecut vreo zece secunde pana sa aud ceva, dar am auzit totusi ceva, iar acel lucru a fost vocea groasa a lui Neji urlandu-mi in ureche un Unde dracu esti!. Deoarece n-am mai vrut sa ascult am inchis telefonul si mi-am intrebat atentia catre cel de langa mine.

-Umm, crezi ca ai putea sa ma conduci pana la cinema? L-am intrebat nesigura.
Raspunsul a venit prompt.
-Sigur!

Am pornit spre locul stabilit. Pe langa noi treceau o gramada obisnuita de oameni, avand in vedere ca era seara. Tineri, batrani, adulti, copilasi care poarta scutece, oameni. Oameni simpli, oameni ocupati, oameni veseli, oameni tristi, oameni ingandurati, oameni inocenti, oameni vinovati. Dar erau oameni, puteam simti asta. M-am oprit. Cel care mergea cot la cot cu mine s-a oprit si el. S-a oprit si ma privit.

-Stiu ca suna ciudat si probabil o sa ma crezi paranoica, dar, am facut o pauza de o jumate’ de minut dupa care am continuat, m-ai urmarit cat stateam pe banca de piatra?

Avusesem capul plecat tot timpul in care am rostit intrebarea, dar l-am ridicat imediat ce-am terminat pentru ai putea observa reactia. A fost una simpla si neasteptata.

-Chiar ca suna ciudat!
Am ramas unde ma aflam, el era la cativa pasi de mine. Il priveam nedumerita si iritata in acelasi timp.
-Totusi, incepu el, ai tot dreptul sa intrebi.
Am tresarit, el a continuat.
-E adevarat ca te-am „urmarit” – mima cu degete semnele de ghilimele – sa fiu sincer te-am vazut stand acolo si nu eram sigur ca te cunosc asa ca am asteptat sa te vad la fata. La un moment ma plictisisem si aveam de gand sa ma duc spre tine, dar te-ai ridicat asa ca m-am luat dupa tine. Dupa care te-ai intors inspre mine si restul sti si tu.

Am simtit cum mi s-a luat o piatra de pe inima, asta doar pentru cinci secunde, ca s-a pus alta.
-Dar tu unde stateai?am intrebat eu
-Pai, zise usor stanjenit, pe gard.

M-a rabufnit rasul amintindu-mi obiceiul lui de a se catara pe garduri. Sustinea, pe atunci ca aceasta este arta cataratului, dar sa fim sinceri, pentru el orice este o arta.

-Nu-mi vine sa cred ca inca mai pastrezi obiceiul acela, Deidara! am spus printre chicoteli.

El doar s-a strambat la mine si a inceput sa mearga. L-am urmat. Pana la urma pe mine ma interesa sa ajung la cinema, nu pe el. Pe tot parcursul drumul mi-am cerut scuze. Nu este vina mea! El tot zicea o prostie, iar eu nu m-am putut abtine sa nu comentez. Se apucase iar sa indruge tot felul de chestii despre arta. Dar, stai putin, de cand e impachetatul sosetelor o arta? Pana la urma nici el nu stie, asta e o chestie pe Naruto o zice tot timpul cand Deidara incepe sa vorbeasca despre arta.

Cand am ajuns in fata cinema-ului ma asteptam ca Neji sa fie singurul de acolo. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut „sarpele uman” din fata casei de bilete, macar de-ar fi fost numai ei. Mi-a luat vreo jumate de ora sa-l gasesc pe Neji si am auzit o multitudine de injuraturi, care mai de care. Oamenii pot fi asa de scarbosi. Intr-un final, l-am gasit pe „frate-meu”, dar din pacate, Deidara a intrat in pamant, ia-l de unde nu-i! Am mai petrecut o oricica prin gramada aceea, sapand practic cu o mana, deoarece cealalta era la Neji, in caz de urgenta. Saracu’, cred ca i-am rupt mana la cate dati am trecut prin masina de tocat umana. Sa fiu sincera ma simteam ca la un concert. Toata lumea se impingea si inghiontea incercand sa vada mai bine. Dar astia incercau sa ajunga dracu’ stie unde!

-Dute in perna ta de chior! Mi-ai patat bluza cea noua! Se auzi o voce ascutita.

Respectivul probabil ca ii raspunse, poate ca nu. Habar nu am deoarece n-am mai reusit sa aud din cauza unuia de langa mine care a urlat cat il tinu gura „Huuu! ?Neamul vostru de ingrati, ce v-a apucat sa veniti azi toti la film? Nu va mai tinut mamica?. Dupa asta am auzit o gramada de referinte la organele genitale atat masculine cat si feminine, desi respectivul era baiat toata ziua. La un moment dat am auzit si o pomenire de „mamaliga expandata”. Totusi de ce l-ar face asa, mamaliga expandata nu erau pufuletii? Adica aia pe care ii mananca elevii in ore? In fine, respectivul a fost facut in toate feluri. Ce prindeam eu din zbor depindea de imaginatia omulul care era langa mine in acel moment. Cineva a pomenit si ca-l ****-n nas, altu a zis ca „sa-l ******* papagalul sau retard, ca-i bun de pus pe foc!”. In general chestii de genu’.

Neji s-a oprit cateva minute – el fiind „capitan” – incat am putut auzi:
-Ma nebunilor, nu mai injurati, sunteti beti sau ce?

Mi-am intors repede capul inspre, probabil, noua victima a injuraturilor. N-am putut observa decat faptul ca avea un tricou portocaliu, o pereche de pantaloni de trening albastri, par blond, ciufulit si ca era cu spatele la mine. Atat doar deoarece Neji m-a tras rapid inspre iesirea din harmalaia aceeaia sau cum a zis blondul nebunia. Am inchis ochii si am mai ascultat putin aceea simfonie de injuraturi. Avand in vedere ca am iesit de acolo acum parea chiar placuta, poate chiar comica si foarte familiara. La fel de familiara ca blondul acela. Intr-un fel sau altul imi era cunoscuta acea statura a lui, dar in acest moment tot ce-si doreste creierul meu este putina odihna. Poate daca m-as concentrat putin mai mult mi-as fi dat seama, dar orice incercare se sfarsea cu creierul meu prajindu-se, iar pana la urma m-am lasat pagubasa.

-In numele artei! V-am gasit!

Un suras rasari pe chipul meu obosit. Nici vorba sa mai trec pe la cafenea, probabil o fi inchis oricum... nu stiu de ce, dar ma simt ca vulpea aia din fabula aceea Vulpea si strugurii. Vulpea aia care s-a tot chinuit sa ajunga la niste struguri, dar, vazand ca-i in zadar, a plecat spunand ca oricum ar fi fost acrii. In drum spre casa am ignorat toate incercari lui Deidara si ale lui Neji de a incepe o conversatie cu mine. Nu au fost multe deci a fost destul de usor. Sa fiu sincera sunt prea obosita si ingandurata ca sa mai tin vie o conversatie. L-am auzit, in schimb, pe Deidara zicandu-ne noapte buna si am avut bunul simt sa-i raspund. El ne-a facut cu mana, dezvelindu-si astfel gura cu limba scoasa tatuata in interiorul palmei. El si sora s-a au una de genul asta intr-o palma. El o are in palma dreapta, iar Deidaya in palma stanga si, culmea, ea e stangace. Cum ma tot holbam, ca sa fiu mai precisa, la Deidara sau mai bine zis la felul in care acesta se topeste in intuneric, mi-am dat seama de ceva. Bine, e adevarat ca Deidara fusese ceea ce-am simtit eu in gradina aceea, el a stat cocotat pe gard. Totusi eu am simtit aceea prezenta venind de undeva din dreapta mea, dinspre blocuri. Gardul era in spatele meu... fata in fata cu blocurile!

Edit: Vreau sa multumesc persoanei care mi-a redeschis ficul.