AnimeZupCăutare

[Terminat[ Razbunarea unui suflet ucigator

Hello! Pai se pare ca am venit iar cu un nou capitol si, la fel ca si data trecuta l-am adus putin cam tarziu. Sper sa va placa pentru ca acest capitol are mult suspans si multa actiune. Pai nu va spun mai multe va las sa aflati singuri asa ca va las sa cititi.


Cap: VI: Tentativa de crima

Deschid incet usa si patrund in intunericul ce invada intreaga casa. Merg cu pasi marunti, de parca m-as teme de ceva, si in capatul holului vad lumina orbitoare a becului din bucatarie. Pe podeaua holului se vad reflectand niste umbre agitate si grabesc pasul sperand ca acele umbre ii apartin mamei si bunicii. Ma aflu pe undeva la mijlocul holului cand ma opresc datorita unei dureri infernale de cap. Inchid ochii si pentru o secunda imi apare o imagine a unui cutit care frange gatul cuiva. Acea secunda este intrerupta de tipatul bunicii. 'Oare unde e Alan?' gandesc in timp ce fugeam spre bucatarie. Intru in incaperea luminata si ma opresc socata. In fata mea se afla bunica si un baiat cam de varsta mea cu un cutit in mana. Ochii speriati ai criminalului ii simt de parca m-ar arde. Niste ochii albastrii care da spre un bleo intens fac o oarecare interactiune cu ochii mei ceea ce ma face sa ma pierd. Simt un aer rece ce imi invadeaza corpul si pentru un moment vad cutitul criminalului trecand pe langa capul meu. Daca stateam cu jumatate de centimetru mai la dreapta primeam un cutit in cap de toata frumusetea. Simt cum ma lasa picioarele urmat de atingerea rece a gresiei de pe jos din bucatarie. Imi revin si ma ridic repee repezindu-ma la baiatul care se pregatea sa iasa pe geam. Nu reusesc sa il retin dar ii prind manusa descoperindu-i mana. Un semn foarte ciudat tatuat pe aceasta imi ramane imprimat in minte. Raman cateva secunde privind pe fereastra. Desii afara e un intuneric de nepatruns reusesc sa deslusesc silueta celui care tocmai a iesit pe geam din casa mea, adica a bunicii mele. Ma rup de aceste momente si ma indrept spre bunica pentru a ma asigura ca e bine. La randul ei ma intreaba daca nu am patit nimic iar eu ii raspund ca sunt bine si ca nu am nimic dupa care o intreb unde e Alan. Batrana se uita la mine cu ochii ei pierduti si imi spune cu un glas ragusit ca nu stie. Ma gandesc ca poate e afara si nu imi fac griji. Ma mai asigur inca o data ca bunica e bine dupa care ma indrept in camera mea gandinduma la tatuajul de pe mana criminalului. Nu cred ca pot spune altcumva unei persoane ce urma sa imi omoare bunica. Urc scarile fiind atrasa de un zgomot infundat care vine din camara aflata in capatul scarii. Ma indrept spre usa si o deschid cu o mare neincredere. Spre mirarea mea in camara se afla fratele meu legat la maini, picioare si la gura. Il dezleg si il intreb ce s-a intamplat. Imi spune ca nu stie si ma intreaba daca sunt bine atat eu cat si bunica. Il asigur ca totul e in regula si ma indrept foarte obosita spre camera mea. Ma asez pe pat si ma intind cat sunt de lunga facand loc unui oftat adanc. Stau asa ceva timp fara sa bag in seama absolut nimic din jur. O raza de soare se strecoara prin crapatura draperiei si imi invadeaza intreaga fata facandu-ma sa deschid ochii. Se pare ca aseara fara sa imi dau seama am adormit, imbracata in aceleasi haine de ieri. Nu imi pot lua gandul de la ce s-a intamplat aseara. Printre gandurile ce ma preocupa imi amintesc de intalnirea de azi cu Andrew. Ma ridic din pat si dau draperiile laoparte lasand ca razele soarelui sa puna stapanire pe intreaga camera. Ma indrept spre bucatarie iar in drum trec pe la baie. Intru si ma opresc, pentru a doua oara de cand am venit la bunica, in fata oglinzii mai mult decat speriata. Suprafata oglinzii este manjita cu sange in intregime. Din aceasta manjitura reiese un avertisment 'I-am promis tatalui tau ma voi tine de cuvant. Un vechi prieten psihopat.' In minte incep sa mi se invarte o gramada de ganduri care se opresc la ideea principala 'El l-a omorat pe tata' dar intrebarea este cine este acest el. Ma intreb oare bunica si Alan au vazut sau mai bine zis s-au trezit. Pun mana pe prosop si sterg repede oglinda dupa care il dau la spalat. Nu am de gand si nici nu trebuie sa afle cineva de asta. Ma duc la bucatarie si caut cu privirea un ceas dar nu gasec asa ca ies din incapere si ma duc in sufragerie, unde ma asteapta un ceas imens pe perete care indica doar ora sase si jumatate. Nu pot sa credca este asa de dimineata si ma mai mir dece bunica nu e treaza. Ma intorc inapoi in bucatarie unde suna un telefon de zor. Cand pun mana pe receptor imi trece prin minte amenintarea de pe oglinda si ma intreb daca e vreo chestie de genul, adica cine suna la ora asta asa matinala. Ezit sa raspund pe moment dar acum nu vreau sa-i trezesc pe ceilalti asa ca ridic receptorul si il duc la ureche.
-Alo! Casa familiei Yehudi. Pe cine cautati?
-Alo Samanta sunteti bine?! Am aflat ca este un criminal prin preajma si mi-am facut griji.
-Da mama suntem bine. De fapt si noi am auzit adica am avut ocazia sa il cunoastem, incerc eu sa o lamuresc pe mama. Aceasta alarmeaza si ma intreaba unde este bunica la care eu ii spun ca doarme. Ii mai spun ceva ca sa nu mai fie asa alarmata si imi spune sa o sun mai tarziu ca sa vorbeasca cu bunica si Alan. Inchid telefonul dupa care ma intorc sa merg in camera.
-A!!!!!!!
Strig cat pot de tare la vederea persoanei ce sta in pragul usii.
-Abygaele m-ai speriat de moarte. Da ce cauti tu aici la ora asta?
Ma intorc sa imi iau un pahar cu apa ca sa ma mai linistesc si cand ma intorc blonda disparuse. Ma duc in sufragerie, apoi in camera mea dar nu este nicaieri. Ma gandesc ca ca trebuie sa fac o vizita la psiholog incep sa inebunesc sau sa am vedenii. Ma duc inapoi in camera mea si ma asez pe pat. Stau tavanul de un alb atat de pur. Un zbomot infernal se aude din bucatarie si ma face sa sar ca arsa din pat crezand ca s-a intors Abygaele s-a intors. Cobor scarile in graba iar cand intru in bucatarie am bucuria de a da peste fratele meu care imprastiase toate cratitelesi bolurile din plastic pe jos. Ma calmez si realizez ca intradevar am avut vedenii si doar am crezut ca Abygaele statea in pragul usii. Il intreb pe Alan daca s-a trezit bunica, in timp ce formez numarul mamei. Primesc un raspuns afirmativ si il trimit sa o cheme la bucatarie deoarece mama vrea sa vorbeasca cu ei. Tonul de la telefon incepe sa sune intrerupt pana cand cineva, de la celalat fir. raspunde.
-Alo! imi raspunde o voce groasa
Imi dau seama ca este Michel dar cand realizez deja la telefon se aude vocea mamei.
-Maine ne facem bagajele si poimaine venim la voi! imi raspunde aceasta cu o voce care incearca treptat sa tremure
"'Oare unde e Alan?' - Gandurile unui personaj se pun intre ghilimele, scrise cu Italic. Am mai observat de vreo doua ori aceeasi greseala.. xD
" Ma intorc sa imi iau un pahar cu apa ca sa ma mai linistesc si cand ma intorc " - atentie la repetitie, trebuie sa tii cont si de context.
" repee " - repede
" gandinduma " - gandindu-ma
" -A!!!!!!! " - un singur " a " de ajuns, sau puteai chiar sa folosesti alta interjectie. :]


Ei bine, atentie la greseli de tastare si de exprimare, repetitii si din`astea. Actiunea mi s-a parut un pic cam grabita, puteai folosi cateva figuri de stil acolo unde credeai tu ca nu este bine. In rest, totul e ok. ^^
Ai lasat in urma acea umbra de mister cu acel criminal [ cu toate ca puteai sa descrii mai mult din teama fetei cand era speriata ]. Hmm... Este bizar tipu` asta, si ce e si mai ciudat e faptul cu blonda care a disparut. :-?
Well, vei aduce surprize in capitolul urmator, nu? :> * Success & biiig hug ! *
Hey!^^ Mersi ca m-ai anuntat si sa trecem la subiect. In primul rand as vrea sa te atentionez de greselile de tastare, adica in acest capitol ai avut destul de multe nu le mai mentionez caci au fost mentionate. Ai c-am grabit putin actiunea cea ce nu e prea bine. Cu descrierea te descurci insa se poate si mai bine. La naratiune nu am ce comenta caci ai avut-o si nu a lipsit. De dialog nu abuzezi cea ce este foarte bine pentru ca nu face capitolul plictisitor. Pai c-am atat am avut de spus. Sper sa ma anunti si pe mine cand pui continuarea si spor la scris^^.

bye,bye:bye:
Hello dragi cititori stiu ca am intarziat foarte mult cu acest capitol si ca am promis ca nu se va mai intampla dar in ultima vreme nu am prea avut timp si cam alte scuze nu mai am dar oricum sper sa ma intelegeti si sper sa va placa acest capitol sper.


Cap VII Intalnirea

Inchid telefonul si aud vocea ragusita a bunicii care ma intreaba curioasa cine era. Ii explic ca era mama care tocmai imi spunea ca vine acasa peste doua zile. In timp ce ii explicam bunicii detaliile despre convorbirea telefonica aud un ciocanit in usa. Ma intreb cine ar putea fii in timp ce deschid usa dupa care raman putin surprinsa, la usa se afla Abygaele dar nu asta ma surprinde ci faptul ca a venit asa de dimineata.
- Inca esti in pijamale? Ai face bine sa te grabesti, Andrew ne asteapta. Imi spune blondina care intra si se face comoda pe o canapea din sufragerie fara ca eu sa ii fi spus ceva. Fara vre un alt comentariu ma indrept catre camera mea pentru a ma schimba. Cand ies din camera imi sare in ochi ceasul mare pe care bunica il pusese acolo special pentru mine. Raman uimita, acest ceas arata deja ora zece pe cat timp cel din sufragerie era, atunci cand ma trezisem, ora sase. Pentru a ma convinge ca ceasul din camera mea merge bine si ca timpul nu a trecut asa de repede cobor in graba scarile lasand ca volanasele de la rochita mea neagra sa zburde libere in aerul rece provocat datorita vitezei mele. Intru inapoi in sufragerie si imi fixez privirea catre ceasul de pe perete care arata aceeasi ora. Fara a mai face comentarii in privinta timpului care a trecut extrem de repede o intreb pe Aby daca a trecut pe la mine dimineata cand probabil ca eu aveam vedenii. Fata imi spune calm ca este imposibil deoarece ea dormea la aceea ora. 'Pai in cazul asta e clar ori o iau eu razna ori o fii ea somnambula' imi spun convinsa in minte dupa care parasesc incaperea insotita de blondina. Dupa ce iesim din casa aceasta incepe sa imi povesteasca despre Andrew.
-Stii, sper sa nu te deranjeze, dar Andrew are un tatuaj pe mana stanga. Imi spune blondina cuvinte a caror auz ma duc cu gandul la baiatul de aseara care si el avea un tatuaj pe aceeasi mana. Nu cer prea multe explicatii deoarece am ajuns in fata lui Andrew care intradevar ne astepta de ceva timp. Baiatul ma masoara din cap pana in picioare evitand sa se uite in ochii mei dupa care ne anunta ca putem pleca. Nu prea am idee unde mergem dar nici nu vreau sa intreb asa ca nu am de ales decat sa o ascult pe blondina care incearca din rasputeri sa ne scoata din monotonie. La un moment dat Aby tace iar peste noi se ajterne linistea. Cei doi se opresc iar eu din spatele lor nu observ asta si ma izbesc de Andrew provocandu-l sa faca cativa pasi inainte. Imi spune ceva la care eu nu dau importanta dupa care intreb unde suntem deoarece casa din fata noastra e imensa. Baiatul imi spune foarte calm ca aici locuiesc ei. Rostesc un 'waw' destul de ragusit dupa care pasesc peste pragul casei si patrund intr-o incapere luminata si foarte mare. Lumina orbitoare a soarelui imi strapunge ochii iar acestia incep sa lacrimeze ceea ce il face pe Andrew sa ma intrebe daca am patit ceva. Dupa ce il asigur ca sunt bine ma invita sa ma asez pe o canapea de langa geam. Se aseaza si el dar nu pe canapea langa mine ci pe o masa care statea fix in fata mea si incepe sa imi puna tot felul de intrebari. Desii nu am avut ocazia pana acum sa il analizez din cap pana in picioare am reusit totusi sa retin acele cateva trasaturi care abea acum prind contur. Parul blond valvoi ce ii straluceste in soare, pielea alba ce pare palida si acei ochi albastri misteriosi care inca imi evita privirea si obraji care se inrosesc la fiecare atingere de-a mea. Se face liniste, Andrew se ridica si ma ia de mana, e prima oara de cand l-am cunoscut cand m-a privit atent in ochi cu o privire la fel de speriata ca acel baiat de aseara. Incerc sa pun o intrbare dar parca cuvintele mi se impletesc in gat si nu le mai pot rostii. Baiatul ma trage de mana si ma indeamna sa il urmez. Ii indeplinesc dorinta si merg dupa el parcurgand intreaga camera dupa care urcam niste scari si in sfarsit ajungem intr-o camera luminata in totalitate de soare. Instram inauntru iar dupa primele aspecte imi dau seama ca este camera lui Andrew si din neatentie intru intr-o masuta pe care se aflau cateva lucruri, un caiet si un pahar gol care in contact cu podeaua se sparge. Imi cer scuze in timp ce ma las in jos pentru a strange cioburile imprastiate in mii de bucatele. In timp ce adunam cioburile mari ce au ramas la suprafata neteda a covorului din neatentie permit unei bucati foarte mici de ciob sa imi patrunda adanc in palma. Scot un sunet de durere iar blondul se apleaca spre mine ajutandu-ma sa ma ridic. Rana din palma incepe sa sangereze iar baiatul ia un tricou, care era aruncat pe pat si fuge la baie. Cand se intoarce imi ia mana ranita si pune o parte a tricoului ud pe rana pentru a o face sa nu mai sangereze. Ma uit cu cata grija se poarta si ma gandesc la tata care facea la fel pe cand eram copil si ma loveam la joaca. Desii sunt inca destul e speiata de incidentul de dimineata, ceea ce se vede si din comportamentul meu atat de rece, acum ma simt protejata ca si cum ar fii tata langa mine. Imi ridic privirea de la 'protectorul meu' si o vad pe Abygaele in pragul usii. Are aceeasi privire ca azi dimineata. Se pare ca e adevarat chiar a fost acolo'. Ma ridic repede si ma reped la usa.
'Prea tarziu Aby a disparut deja.' Ma intorc si ma uit la Anrew care se uita foarte mirat la muine. 'Sincer nici nu ma mir si eu m-as mira de viteza cu care m-am repezit la usa, si pentru ce...'
- Pentru nimic. Rostesc cu voce tare. Andrew imi pare rau dar trebuie sa plec, comtinui dupa care ma indepartez incet de usa. Fara a-mi face anuntata disparitia cobor repede scarile, strabat lunga incapere de jos dupa care ies fara a face galagie. Soarele este deja aproape de amiaza si ii simt razele calde deasupra capului. Strada este atat de pustie, oare unde este toata lumea? Pamantul este atat de uscat incat in unele locuri s-a transformat chiar in nisip. Ma opresc si ridic capul uitandu-ma la cer. Uneori imi doresc sa fiu un simplu norisor, sa plutesc deasupra lumii, sa nu ma poata atinge nimeni, sa fiu libera, dar asta e imposibil. Un tipat ragusit imi atrage atentia. Intr-un colt format de doua case se deslusesc cu greu doua persoane care fac nisipul sa se transforme in praf. Cu multa neincredere in pasi ma indrept spre locul agitatiei. Deodata simt cum sangele mi se opreste, cum nu ma mai pot misca, cum respiratia mi se opreste. "S-a terminat". Vantul ce imi trece pe la spate imi face caderea mai lenta dar chiar si asa eu sunt pregatita pentru marele impact cu pamantul. Deasupra mea se ridica un nor imens de praf. Razele soarelui fac ca umbrele, oricat de mici ar fii, sa para enorme. O umbra lunga imi acopera soarele blocand atingerea razelor sa imi mangaie corpul lipsit de vlaga. "Oare acum e sfarsitul?" Cu ultimele puteri imi ridic privirea si vad un baiat inalt, blond cu o privire albastra, blana ca a lui Andrew dar nu e el sau cel putin asa cred. Se apleaca spre mine si ma lasa sa privesc in gol, privind la persoana din spatele lui.
- Michel! Sunt cuvintele pe care reusesc sa le rostesc. Mana mea incepe usor sa fluture in aer. Imi indrept privire in jos uitandu-ma la pamantul acoperit de uriasii stropi de sange care pare ca se indeparteaza incet, incet. Lovitura pe care tocmai am primit-o a fost aproape fatala. M-a lasat fara pic de energie. Treptat intunericul pune stapanire pe mine si ma trimite intr-un loc, desii cunoscut mie, atat de infricosator. Ultima oara am crezut ca nu mai pot sa mai patrund in acest loc infricosator, rece si pustiu. "Cat a trecut de atunci? O luna de zile?" Se pare ca incidentul fulgerului se repeta dar de data asta fulgerul s-a transformat in lama de cutit gros care a patruns cu multa ura in pieptul meu. Inspaimantator e faptul ca eu stiu ca este aceeasi persoana care a incercat sa o omoare pe bunica si care a lasat acel mesaj blestemat pe oglinda din baie.
-De ce nu te pot ucide? Cuvintele rostite cu atata ura de catre cel ce acum ma poarta in brate ducandu-ma undeva, unde eu nu am idee. "Oare ma va omora pe mine, apoi pe Alan, bunica si in final pe mama?" Stiu ca este un gand intunecat dar l-a omorat deja pe Michel si acum nu mai are cine sa il opreasca.
Hello:*
Okok.... poate ca doar mie mi se pare, insa capitolul asta a fost foarte incalcit.... nici nu mai stiu de cate ori a trebuit sa reiau o propozitie ca sa o pot intelege.... si poate nici atunci nu am reusit sa o inteleg.
Nu am vazut nici o greseala de tastatura... dar am vazut insa multe locuri din care lipsesc virgule... nu as fi zis nimic daca ar fi fost doar o data... insa am vazut in multe locuri lipsa lor.
Ce nu mi-a placut deloc si nu o sa-mi placa niciodata sunt emoticoanele de la afarsit.... eu pur si simplu nu pot fi deacord cu ele intr-un context.... mi se pare ca distruge toata estetica lucrari.
Asta-i tot ce am avut de spus si sper sa vii ceva mai repede cu nextu:):*:bye:
aahhhammm!!! soo, am ajuns, vreau liniste. :P
ce pot sa spun? Mi-e imi place ideea cu toate ca pare o viata monotona, apare brusc un ucigas. Parerea mea e ca ar mai trebui sa adaugi ceva descriere a personajului principal, ce simte el in acele clipe, stresat? infricosat? ce intrebari isi pune? ma intereseaza ca cititor sa stiu sentimentele in mod special ale personajului principal. Apoi, consider ca trebuie ceva intriga, pentru ca totul se intampla repede si aproape inexplicabil. E ca si cum ai derula un film inainte si nu ii prinzi sensul, si nici sentimentele. Ei bine, asta a fost ce am vrut eu sa-ti transmit in ansamblu. Oricum, sa nu crezi ca de acum ficul nu e bun si ca mai nu stiu eu ce. ficul e bun ti-am spus, ideea de asemenea, insa trebuie sa inveti cum sa le asezi. asta a fost tot, pe curand ^^

:bye:
Cap VIII-Rapirea

Trupul meu incepe involuntar sa tremure fiind cuprins de un vant rece. Capul imi este atat de greu iar in jurul pieptului simt un gol imens. Cineva imi pune o mana rece pe frunte facandu-ma sa tresar speriata. "Traiesc! Nu pot sa cred!?" Desii in minte sun enorm de fericita in realitate sunt extrem de speriata.
-Andrew!? Ce? Unde sunt?
-In padure.
Mintea imi spune sa intreb ce caut aici dar cuvintele nu vor sa iasa, pur si simplu sunt paralizata. Ridic privirea si incep sa inspectez in jur. Incerc sa duc o mana la gura, uimita de ceea ce se afla in fata mea , dar nu reusesc dearece mainile si picioare imi sunt strans legate la spate. In fata mea se afla trupul lui Michel plin de sange si ... mort. In picioare dar in spatele lui Michel se afla Andrew afisand o fata plina de ura. Se apropie de mine si imi ridica barbia cu mana dreapta. Se uita fix in ochii mei scapandu-i o lacrima. "Deci pana la urma nu e chiar asa de dur pe cat lasa sa para."
-De ce tatal tau?
"Am inteles" Se pare ca Andrew este in spatele a tot ce s-a intamplat incepand cu moartea tatei, tentativa de crima si amenintarea de pe oglinda pana la cutitul care in urma cu cateva ore mi-a creea un goll imens.
-Stii ar fi pacat sa te omor si sa pierzi toata distractia. Ce moarte ar fii aia daca i-ai vedea si pe ceilalti pierind? Nu-i asa?
Privirea lui plina de ura o tine atintita asura mea "Ma intreb unde e privirea aceea blande?"
-De ce ? Rostesc aproape ca o soapta. Saangele din vene mi se scurge atat de greu iar frica pune stapanire completa pe mine.
-Buna intrebare. Si incepe sa se plimbe prin fata mea oprindu-se la un moment dat cu spatele la mine. Un timp ramane paralizat acolo dupa care incepe sa tremure ceea ce ma inspaimanat si mai tare ca pana acum.
-Vezi tu !? Tatal tau nu e chiar asa cum il stii tu. Se opreste din vorbit si incepe sa respire greu. Aveam sase ani, eram doar un copil, era seara iar eu impreuna cu parintii mei stateam la masa. Stii ce s-a intamplat apoi? Nu stii! Nu ai de unde sa stii! Cineva a spart geamul de la bucatarie si a aruncat o bomba cu fum. Tata mi-a s[us sa o iau pe mama si sa fug dar nu am nu am reusit, fumul era prea gros si nu puteam sa vad nimic. Dibuind in acel fum am dat peste o persoana, am sperat sa fi fost mama, dar nu era a, era tatal tau. M-a ridicat in brate si m-a dus in sufragerie, aici i-am vazut pe mama si pe tata. Tatal tau m-a lasat jos si mi-a spus sa fiu atent la ceea ce face si sa invat sa urasc pentru a putea traii, dupa care...
S-a oprit, respiratia lui a inceput sa fie din ce in ce mai sacadata. "A cazut". Acea lacrima s-a inmultit, pamantul de sub el incepe sa se umple cu lacrimi amare ce se preling pe fata uscata a lui Andrew.
-... i-a omorat! Tatal tau le-a taiat capetele parintilor mei in fata unui pusti de doar sase ani. Am tipat si am incercat sa pland dar tatalu tau nu i-a pasat, a pus mana in sangele ce se intindea pe covor si m-a manjit cu el pe frunte si mi-a soptit "Asta a fost razbunarea mea". Si iata ca asta fac eu acum si asa cum eu am fost martor asa vei fii si tu.
Mintea mea se intuneca, nu pot sa cred ca tata a putut face asa ceva, el mereu imi spunea sa nu urasc, spunea ca razbunarea distruge oamenii. Lacrimile incep sa evadeze dandu-si drumul in siroaie pe fata mea palida. Un sir de ganduri negre imi invadeaza corpul, nu stiu ce ar trebuii s fac, nu stiu nici macar ce se intampla. Simt cum energia din mine se scurge complet. Ma las pierduta in grija aerului uitand ca acesta nu are puterea necesara pentru a ma putea tine sa nu fac o coluziune prea puternica cu pamantul. Iarba nastrusnica, ce se juca in adierea vantului racoros de seara, e invadata de parul meu blon, ochii mei au inceput iar sa sclipeasca dar nu de bucurie ci de tristete si ura, gandul ca tata ar fi putut sa faca asa ceva 8imi rasuna iar si iar in minte in ciuda incercarilor mele de al nega. Imi ridic privire, ma uit la cer sperand sa ma agat de vreun nor si sa ma las purtata pe culmile viselor sau mai rau pe taramul cojmarurilor in care tata ii omoara fara pic de mila parintii lui Andrew, dar in zadar cerul este invadat doar de miile de stele in mijlocul careia se afla doar pasnica luna de o culoare atat de pura. O mana rece imi atinge usor obrezul meu deja inghetat de frig, ura si tristete. Crezand ca Andrew refuz sa imi iau privire de la cer. "Imi pare rau! A trebuit sa o fac, sper ca vei intelege si ca ma vei ierta." Tresar si incep sa sa ma uit alarmata in jur incercand sa aflu cine a soptit acele cuvinte. Desii eu presupun ca a fost Andrew realizez ca ma insel abea atunci cand vad ca acesta lipseste din raza mea vizuala. "rebuie sa scap si sa-i avertizez pe mana, bunica si Alan. Dar cum?" O mana delicata imi tine strans acoperit un tipat care era pe cale sa evadeze. Ma zbat putin dar ma linistesc atunci cand persoana de langa mine imi sopteste sa stau nemiscata ca sa ma poata dezlega. Dupa ce ma elibereaza de acele funii incomode sa trage dupa un copac. Incerc sa zic ceva da si de aceasta data imi acopera gura lasandu-ma ssa pastrez acele intrebari pentru mai tarziu.
-Pisicut-o chiar crezi ca vei putea sa pacalesti? O sa te gasesc si o sa te omor la fel ca pe ceilalti.
Strigatul disperat si plin de ura al lui Andrew imi creeaza o groaza imensa si o dorinta disperata de a iesii de dupa acest copac si de al omora pe blondul care se indeparteaza de noi. "Noi? Cine e persoana care tocmai m-a salvat?"
-Abygaele?! intreb putin mai mult uimita atunci cand o vad pe blondina langa nime. Prima reactie a mea este sa pun mana pe ea ca sa vad daca e reala sau doare vizes.
-Da! Stiam ce are de gand fratele meu si m-am gandit ca vei avea nevoie de ajutor si se pare ca nu m-am inselat. imi raspunde calm fata din fata mea.
"Cum adica stia ce are de gand?" Ma uit mirata la Aby exprimand in acelasi timp o nedumerire cumplita.
-Vezi tu, eu si Andrew nu suntem frati buni, parintii mei l-au adoptat iar el in schimb i-a omorat. A incercat sa ma omoare si pe mine dar mi-a zis ca mai are nevoie de mine.
"Corect, Aby este cea mai buna prietena a bunicii. S-a folosit de ea." Ochii fetei incep sa se umple de lacrimi moment in care eu inteleg ce se intampla cu ei. O iau in brate incercand sa o linistesc soptindu-i incet c totul va fii bine. Stiam ca nu o incurajam cum ar fii trebuit sar nu aveam ce altceva sa fac. Dupa cateva minute se linisteste si imi explica ce are de gand sa facem in continuare. Adevarul e ca nu ma asteptam sa ma ajute intr-un fel sau altul miera teama de ce se va intampla dar m-am linistit in momentul in care am aflat planul blondinei care avea ca baza avertizarea mamei si a unicii dar exita o mica problema Andrew mai mult ca sigur va fii acolo inaintea noastra. "Ce sa fac?" Ma gandesc ca, daca merg acasa Andrew va fii acolo dar daca merg la politie voi pierde prea mult timp si pe langa asta nu am nimic la mine nici bani nici telefon si dipa ce o intreb pe Aby realizes ca si ea este in aceeasi situatie. Intunericul nopti se asterne incet pe strazile pustii inconjurate doar de casele tacute. Din instinct, ma opresc, imi ridic privirea spre cerul plin de stele. Imaginea linistita a cerului ma deprima, ma preseaza facandu-ma sa cred ca pamantul se misca si cerul se apropie. Nu ma ajuta, ma face sa ma gandesc la ideea ca tatal meu ar fi facut cu adevarat ceea ce a spus blondul. Singurul gand ce imi lumineaza acum mintea mea intunecata este moartea lui Andrew. Desii stiu ca nu am putere in acest moment imi doresc sa merg acasa si sa il omor pe nenorocit cu mainile mele. Mana rece a lui Aby ma aduce cu picioarele pe pamant facandu-ma sa realizez ca m-am oprit la cativa metri de casa bunicii. Picioarele mele incep sa actioneze singure ignorand, parca strigatele disperate ale blondinei care incearca sa ma opreasca. Nu bag in seama pur si simplu nu ma pot orii, am mintea goala ba nu, nu e goala Andrew si intentile lui criminale inca persista si numai gandul la asta imi face pielea sa se increteasca.


capitol necorectat va rog sa imi scuzati eventualele greseli.
Scuze intarzierea. Andrew e un criminal O.O dar a facuto din razbunare, iar Aby o face pe eroina :]] da chiar ai avut greseli. Mancare de litere sau unele semne de puntuatie si uneori inmulteai literele :]], se pot rezolva cu un edit. Capitolul a fost dragut, desi ma asteptam la mai multa descriere, sa aprofundezi un pic mai mult. O chestie ce mi-a atras atentia si trebuie sa ti-o zic e urmatoare..cum ai pus tu nu prea e corect:
"Ma intreb unde e privirea aceea blande"-corect suna: "Ma intreb une e acea privire blanda"
sper ca fata sa-si salveze bunica si mama...ca dupa o sa devina si ea insetata de razbunare -.-"
Te-am pupat dulce :*
Hey! Mersi ca m-ai anuntat si pot spune ca povestea ta imi place din ce in ce mai mult. Adica imi place ideea asta este atat de realist. Adica tu te-ai bazat pe viata reala si nu ai folosit lucruri magice si chestii fantastice. Acest capitol, asa cum ai zis si tu, se vede ca nu a fost corectat. De exemplu am vazut ca ai mancat litere, ai adaugat, sau chiar la unele cuvinte nu puneai literele in ordine. Inafara de aceste mici imperfectiui (ca sa zic asa), mie una mi placut si ai avut descriere, insa se putea si mai bine. Pai c-am atat am avut de spus. Sper sa ma anunti cand pui next-ul:*.

bye,bye:bye:
Buna tuturor am venit cu next-ul sper sa va placa imi pare nespus de rau ca e asa de scur dar mi-e putin cam lene sa mai continui si am cam ramas si fara inspiratie si stiti si voi restul ideii pai eu l-am corctat o data dar cred ca mai am cateva greseli adica no. Pai spor la citit bye bye.

Cap IX-Sfarsitul a ceva ce nu a inceput


Cu lacrimi in ochii, cu mintea intunecata si cu ganduri pline de ura deschid usa casei si ma fac patrunsa in intunericul de dupa pragul acesteia. Desii toate becurile din casa sunt aprinse holul este impanzit de un intuneric rece si infiorator. Cu deplina incredere ca nu am ajuns prea tarziu, urc scarile pentru a verifica daca este cineva la parter deoarece bucataria, baia si sufrageria sunt complet pustii lasand impresia ca nu mai locuieste nimeni in casa de ani de zile. Probabil cea mai buna dovada ca nu e o casa pustie o reprezinta praful care lipseste in totalitate. Scartaitul lasat in urma de catre pasii mei ce strabat suprafata scarilor rasuna iar si iar in casa si ma duce cu gandul la idei prostesti precum casele bantuite din filmle de groaza. Cand pasesc pe suprafata ultimei trepte simt ceva ce trece repede pe langa picioarele mele facandu-ma sa ma dezechilibrez si sa cobor o treapta mai jos. Un fior rece, de groaza, pune stapanire pe mine dar se retrage imediat ce vad stralucirea ochilor pisicii care probabil se uita speriata la mine dar eu nu pot vedea asta datorita intunericului ce pune stapanire pe privirea mea. Ma ridic incercand sa scap de panza incetosata ce isi face repede aparitia si imi urmez drumul pe coridor. La aparitia unui gand, ce ar avea o urma de speranta in el, ma orpesc. Ma intorc cu o oarecare usurare in pasi si ma indrept catre debara in speranta ca il voi gasii iar pe Alan acolo asa cum l-am gasit in acea noapte. O spun de parca cine stie cand s-a intamplat dar la spaima prin care trec acum mi se pare ca a trecut mult timp si de cand m-am despartit de Aby si nu cred ca a durat mai mult de zece minute. Spre dezamagirea mea cand deschid usa de la debara am bucuria de a fii intampinata doar de mopul si matura care cad peste mine crein un zgomot infernal ce rasuna puternic in toata casa. Dupa ce aranjez lucrurile inapoi la locul lor ma intorc la cautarea mea intrand in camera bunicii. Ma uit in jur, inspectand cu atentie fiind dezamagita de faptul ca nu e nimeni in camera. Sting becul dupa care parasesc incaperea si intru in camera lui Alan unde raman surprinsa de cat este de curat. La fel ca si dincolo am surpriza de a realiza ca nu a mai trecut nimeni pe aici de dupa-amiaza cred. Sting si aici becul si ma indrept spre camera mea. "Ciudat aici nu este aprins becul". Intru si caut cu privirea orice lucru suspicios iar dupa ce ma asigur ca totul este sigur ma asez neincrezatoare pe pat scapand un oftat adanc. Mi de ganduri mi se invart in cap. "Aby" Ma loveste ca un fulger dar imi amintesc ca este in siguranta sau cel putin asa sper la urma urmei Andrew nu ii poate face nimic, inca mai are nevoie de ea in viata daca vrea sa puna mana pe mine deci pot sta linistita sau cel putin pot incerca. Inlatur, sau mai bine zis incerc sa inlatur gandurile negre si ma ridic lenes de pe suprafata moale a patului indreptandu-ma spre ferasra. Ma uit la cerul care se umple treptat de nori, si care ma duce cu gandul la acea zii blestemata in care mi-am ratacit copilaria si odata cu ea si firul normal, sau aproape normal al vietii. Imi cobor privirea fiind atrasa de cateva persoane care realizez ca sunt mama, bunica si Alan. Constienta ca este o capcana ma indrept in fuga catre curtea din spate parcurgand bucataria nedand importanta prea mare faptului ca usa ce ducea in spate era deschisa. Imediat ce ies din casa un strop imens de ploaie imi mangaie obrazul si se prelinge pe acesta pana ajunge la marginea barbiei de unde se desprinde lovind suprafata unei balti. Desii sunetul parea aproape imperceptabil, eu il auzisem si inca foarte clar inducandu-ma fara intentie in eroare. O panza usoara de intuneric incearca sa isi faca iar aparitia dar o indepartez cu dosul palmei in timp ce sunetul lasat in urma de catre ploaie incearca sa isi lase o amprenta foarte importanta in mintea mea extrem de intunecata. O lumina orbitoare ce avea ca sursa un fulger imi sptrapunge cu brutalitate ochii facandu-ma sa ajung inapoi la realitate realizand ce caut defapt in curtea din spatele casei. Vantul nastrusnic ce avea chef de joaca, izbeste usa din spatele meu de perete dupa care o provoaca sa se inchida astfel ramanand pe dinafara in ploaia ce imi inpanzea intreaga fata. Impactul provocat de usa si perete imi provoaca o oarecare teama indemnandu-ma instinctiv sa fac cativa pasi in spate astfel impiedicandu-ma de ceva ud. Datoritra ierbii alunecoase si a acelui lucru ud de care m-am impiedicat ma dezechilibrez si cad intr-o balta imensa facand ca stropi uriasi de apa sa imi loveasca spatele. Ma ridic uda pana la piele si ma reped asupra acelui lucru de care m-am impiedicat intorcandu-l cu o oarecare teama. Duc o mana la gura acoperind un suspin urmat de siroaie de lacrimi ce se preling lent pe fata mea deja udata de ploaie. Ma las pe genunchi si ridic ace "lucru" ud si il strang strans la piept sperand ca nu e real. In acest moment imi doresc ca toate astea sa nu fie decat un vis, un cojmar care urmeaza sa se termine deindata ce voi deschide ochii dimineata si voi realiza ca nu s-a intamplat nimic. Dar nici in cele mai urate vise sau cosmaruri nu pot sa ma gandesc ca acel lucru ar putea fii trupul neinsufletit al pisicii mele. Desii cu greu realizez ca este moarta si ca nu mai pot face nimic sa o readuc la viata inca o tin strans la piept aducandu-mi aminte de ziua in care am primit-o si de cat eram de bucuroasa ca va fii a mea.
-A fost o pisica buna! Se pare ca tineai mult la ea! Pacat ca a trebuit sa o omor. Ma intorc la persoana care rosteste cu atata usurinta cuvintele de parca nu ar fii facut nimic sau cel putin nimic grav.
-Ma intreb, oare tii la fel de mult si la ei? Intreaba blondul aratand spre cele trei persoane dupa care se intoarce inapoi la mine schitand un zanbet diabolic pe fata. Ii dau drumul pisicii si ma ridic cu lacrimi in ochi spunandu-i ca il urasc desii stiu ca nu ma baga in seama. Ma indrept furioasa spre el fiind constienta ca nu-l pot infrunta singura si ca oricum voi sfarsii murind dar toate astea nu ar mai fii contat deloc daca as reusii sa-i salvez pe ceilalti.
-Samanta oprestete!
Ma opresc desii nu am idee cine a strigat la mine si nici de unde s-a auzit. Ma intorc spre casa negasind stapanul acelei porunci, daca ii pot apune asa, dupa care ma intorc inapoi la Andrew care a disparut din curte. Ma indrept in fuga spre copacul de care sunt legate cele trei persoane si le dau drumul. O intepatura ca de cutit imi face piciorul drept sa cedeze. "Normal ca a pus capcane, cum de nu mi-am dat seama inainte sa pic in ea?"
Trec si eu pe aici si mersi mult ca mi-ai zis.

Pai nu sunt multumita de aranjarea in pagina -.- Prea amestecate ideile si nu faci o ciorba. Puteai sa incepi unele fraze de la capatul randului, sa lasi un spatiu [poate]. Ai mancat foarte multe virguli, inainte de "dar" se pune virgula! Ai avut unele greseli "cojmar"- cosmar si parca mai erau.
Descrierea a fost buna, mi-au placut figurile de stil si am reusit sa-mi conturez ideea din capitol in mintea mea, cu fiecare detaliu multumita descrierei tale ample. Dar, exista si asta 8-| am de obiectat unele repetitii: "parca" si inca ceva, insa imi scapa.
Ma bucur ca Samanta traieste, la fel si familia ei, dar cine e acea persoana? sa fi fost Aby sau nu? ai ceva mister si presimt ca ne vei surprinde din nou, asta e bine. Andrew, cu toate ca e rau nu as vrea sa moara, e prea dragut :)) si ar fi bine sa nu faca vreo prostie si sa renunte la acea razbunare, care nu-i va aduce nimic bun, dar titlu tau zice altceva -.-"
:bye:
>Rose<

Doamne, ce intarziata sunt, imi vine sa-mi dau una, zau de nu :)).
Imi place ficul tau foarte mult, m-a atras titlul in special. Mi-e mila rau de Samanta, psihopatul ala e groaznic, imi da fiori cand ma gandesc la cat e de sadic. Cum sa omoare o amarata de pisica? :-s
Am observat ca faci unele propozitii prea lungi, ar fi mai frumos sa pui cateva virgule pe unde s-ar potrivi, ca sa fie mai usor de citit. Greseli ai cateva, dar nu conteaza, povestea e prea frumoasa sa mai tin cont de ele :X.
In final am de gand sa te chestionez >:). De ce nu ai mai continuat ficul? Ar fi culmea sa abandonezi asa ceva.:o3 Astept next-ul si sa stii ca ma supar daca nu-l pui ;;). Nu uita sa ma anunti! >:D<
Buna, pai se pare ca in sfarsit am ajuns si eu cu capitolul asta si cred ca de acum nu va mai bura asa de mult pana le postez pe celelalte, sau cel putin sper oricum. Este foarte posibil ca in acest capitol sa am multe greseli ptr ca nu am mai avut chef sa il coresctez si nici timp deci imi pare rau daca mai dati si de asa ceva. Deci astea fiind spuse eu va urez spor la citit.

Cap X: Un adio fericit

Siroaie de sange incep sa mi se scurga pe picior in jos iar mii de furnicauri imi impiedica orice miscare. Le spun alor mei sa fuga, sa se salveze dupa care ma pierd intr-un intuneric abisal.
…
Deschid lenes ochii simtind un fel de aer rece trecandu-mi pe la spate. Imi frec ochii cu o mana pentru a indeparta acea panza ce se asternuse inaintea ochilor mei. Deindata ce imaginea se clarifica imi dau seama ca ma aflu pe un pat moale pe care este intins un cearceaf alb. " Cum am ajuns aici? Eram afara, in ploaie." Ma ridic si inspectez imprejurimile, plimbandu-mi ochii albastrii dintr-o parte in alta a camerei uitandu-ma curioasa in stanga si in dreapta. Dupa cateva lucruri imi dau seama ca ma aflu in camera mea, adica cea de la bunica. Inlatur patura de culoare neagra si ma ridic cu grija la marginea patului observand ca sunt imbracata intr-o pereche de pantaloni scurti de culoare albastri si un maieu decoltat de culoare roz spre alb. Ma gandesc ca poate am avut un cosmar si acum m-am trezit iar mama, Michel, Alan si bunica ma asteapta in bucatarie cu micul dejun pregatit si cu nelipsitele zambete de dimineata. Imi place atmosfera de dimineata, spre deosebire de alte familii care incep ziua in plina cearta si contradictii noi o incepem in liniste cu zambete, rasete si glumele care nu lipsesc niciodata. E o atmosfera linistita desii lipseste un membru important al familiei. Intr-un sfarsit ma ridic de pe pat si ma indrept spe usa de la camera cu gandul la delicioasele clatite ale bunicii si la paharul de lapte proaspat. Imi indrept mana spre clanta cu intentia de a deschide usa dar, un sunet ce seamana cu cascatul unui copil ma face sa imi indrept privirea spre pat. Raman tablou, in pat se afla o fetita in varsta de vreo sapte sau sase ani cu parul blond si ochii albastri, imbracata intr-o camasa de seara cu bretele subtiri de culoare alba." Ce cauta acolo? Acum cateva minute nu era. " Ma uit uimita la ea, imi aduce aminte de cineva dar nu imi dau seama de cine. Usa se deschide iar eu ma indepartez de ea ca nu cumva sa ma loveasca. Pe usa intra o femeie micuta de statura, cu parul negru prins intro codita la spate si cu ochii albastri forte blanzi si caldurosi. Sincer ochii albastri cred ca sunt ceva specific in familia asta. Deindata ce realizez ca e mama incerc sa-i sar in brate fiind bucuroasa ca o vad, dar incercarea mea a dat gres deoarece in loc sa o iau pe mama in brate am cazut pe parchet trecand prin femeia ce se indreapta spe pat. "Ori am vedenii ori o iau razna, cum e posibil sa trec prin ea doar nu e o fantoma? Nu, asta e imposibil."
-Samanta, draga mea. Hai grabestete sa te imbraci si sa cobori jos la masa.
Vocea ei protectoare de parinte este imediat urmat de raspunsul fetei ce se da jos din pat si se indreapta spre dulap. Eu imi revin din soc si ma ridic de pe jos privind cu atentie la femeia ce se indreapta spre usa si paraseste incaperea. Ma indrept cu pasi speriati spre micuta fiinta ce isi cauta hainele de schimb. "Sunt eu... la sapte ani, adica..." Gandurile mele sunt intrerupte de fata ce se ridica cu cateva haine in brate si se indreapta spre iesirea din camera. Eu, curioasa de aflarea adevarului ma duc dupa ea coborand scarile si privind cu mare atentie micutul ingeras stiind sigur ca trebuie sa cada la penultima scara si asa se si intampla, cand ajunge la penultima scara calca stramb si cade lovindu-se in genunchi. Pielea alba a micutei se umple imediat de acel lichid rosu iar obrajii fetei se umplu imediat de lacrimi de durere. Trei persoane napustesc asupra ei dar, ea se ridica victorioasa si le spune ca este bine si ca ii este foame. Micutul ingeras intra in baie iar ceilalti se indreapta spre bucatarie, eu urmandu-i indeaproape. Ajunsa in bucatarie inspectez incaperea care nu este cu nimic schimbata, are aceeasi mobila veche pe peretele stang, aceeasi masa pe partea dreapta pusa in margine si aceeasi chiuveta plina de vase asezata langa geam. Usa de langa geam, cea care duce in gradina din spate e deschisa iar in pragul ei sta un baietel mic de vreo cinci anusori cu ochii mari albastri si parul saten ciufulit.
-Alan, hai la masa. Glasul mamei il trezeste pe cel mic din visare incepand sa fuga spre masa urmandu-i sfatul mamei. Un barbat binr facut, cu ochii albastri si parul saten il ia pe micutul meu frate in brate si il aseaza pe il aseaza pe un scaun de la masa in timp ce o femeie batrana, tot cu ochii albastri dar cu parul carunt, lung si prins in coada ii pune in fata un castron cu lapte in care mama ii rastoarna niste ursuleti maro. In timp ce micutul isi savura delicioasele cereale, in incapere aparu si micuta blondina imbracata intr-o rochita albastra. Bunica ii pune niste clatite si o cana de lapte pe o tava dupa care o ia de mana si ies impreuna pe usa indreptanduse spre o masuta din gradina. Le urmaresc cu privirea pana cand dispar in spatele usii care se inchide datorita curentului dupa care imi indrept privirea spre celelalte doua persoane mature care par sa aiba o discutie serioasa.
-Draga trebuie sa plec altfel voi intarzia! O anunta barbatul, iar dupa ce o saruta se indreapta spre iesire. Eu il urnez urcand in masina si indepartandu-ne rapid de casa. Tata isi continua drumul linistit fiind intrerupt de telefonul ce taraie alarmat pe bancheta din spate. Barbatul se intoarce cu spatele la drum luand telefonul, cand se intoarce observa un baietel mic cu parul blond si ochii albastri ce statea nemiscat in fata masinii. Tata intoarce brusc iar masina intra intr-un stalp. Imi revin din sperietura deschizand nesigura ochii si utandu-ma la tata care e plin de sange si inconstient. "Acum stiu ce s-a intamplat dar nu inteleg de ce m-a mintit mama." Siroaie de lacrimi incep sa mi se prelinga pe obraji indreptandu-mi atentia la baietelul de pe drum ce afiseaza un zambet plin de ura. "El sigur e Andrew" Imaginea incepe iar sa se intunece iar corpul meu amorteste treptat. Brusc aud niste voci si realizez ca ma aflu intr-o camera dar mai mult nu pot distinge datorita intunericului ce predomina.
-Daca nu respecti regulile, vei avea de suferit, atat tu cat si familia ta, Yehudi!! se aude vocea unui barbat ce pare destul de batran. Yehudi? Oare care din noi ca eu sigur nu sunt, Alan e prea mic iar mama, nu prea cred. Deci singurul ramas e tata dar nu inteleg ce reguli ar rebui sa respecte." O alta persoana raspunde cu o voce groasa si ragusita sa nu se lege de familia lui. In camera se face lumina si acum pot analiza cu atentie detaliile din incapere. Peretii bleo au cate o tenta de negru din loc in loc, parchetul visiniu si-a pierdut din culoare iar singurul obiect mobilier, biroul de langa geam de culoare negru este acoperit de multe harti. Un barbat ce afiseaza o fata autoritara se uita foarte serios, din spatele biroului, la ceilalti doi barbate ce stau in picioare. Unul dintre cei din picioare e tata dar pe ceilalti doi nu ii cunoasc.
-Daca te apropii de familia mea ii poti spune adio lui Andrew. I se adreseaza tata barbatului de la birou. “Daca am inteles eu bine acela trebuie sa fie tatal lui Andrew” Barbatul de la birou tace iar ceilalti doi parasesc incaperea. Acum sunt mai confuza ca inainte. Intunericul si senzatia de amorteala apare iar. Tipetele mamei si ale bunicii incep sa imi inunde urechile auzindu-se printer ele replica idioata a lui Andrew care le spune ca sunt deja moarta. Imi deschid repede ochii cu intentia de a-I spune blondului ca se inseala amarnic, dar, in loc sa ma aflu afara intre mama si bunica imi dau seama ca sunt intr-o camera intunecata cu geamul deschis astfel auzind foarte bine galagia de afara.
-Se pare ca te-ai trezit. La auzul acestor cuvinte un tremur imi strabate tot corpul facandu-mi sangele sa se agite. Imi intorc privirea spre marginea patului observand un barbat imbracat in alb, cu ochii albastri si cu parul saten privindu-ma fix.
-Esti bine? Ma intreaba barbatul cu o urma de ingrijorare in glas. Ochii mi se maresc, dar nu de spaima ci de fericire ca persoana din fata mea nu e altcineva decat tata. Un val de bucurie se napusteste asupra mea si, mai mult din instinc, il iau pe tata in brate aproape uitand de toate evenimentele de pana acum.
-Tata, nu stii cat de dor mi-a fost de tine. Barbatul imi raspunde la imbratisare oftand adanc.
-Stiu Sam, dar amandoi stim ca nu de asta ne aflam aici.
Realizand la ce se refera ma retrag de langa el si ma ghemuiesc pe pat uitandu-ma pierduta pe geam. “Acum sunt sigura ca o sa aflu adevarul, fie ca vreau, fie ca nu…”.
Mersi mult ca mi-ai spus.
Tata lui Samanta a intrat intr-un final in actiune si multe secrete vor iesi la iveala. Acum vom afla marea problema si sper ca totul sa iasa bine. Soc in urmatorul capitol :]]. Ce vis interesant, zici ca era un film. Chiar vreau ca Andrew sa moara, e prea plin de ura si vrea sa vada sange curgand. O familie minunata distrusa, nu e prea frumos. Claritatea a fso buna, s-au inteles ideile si la modurile de expunere te-ai descurcat. Ai reusit sa mentii suspansul pe tot parcursul capitolului. Ce nu m-a incantat au fost greselile.
"Deindata" - de indata
"desii" - desi [un singur "i]
"spe" - spre
"usa dar, un sunet" - usa, dar un sunet. Eu am zis ca virgula sa pune inainte de "dar" si "iar"

Te pupa Rozisor :*
~Bye~
Capitol nou, capitol nou, capitol nooooou :X.
Imi place, misterul incepe sa dispara, cu siguranta lucrurile se vor limpezi curand. Sa inteleg ca tot capitolul asta a fost un vis? Interesanta abordare. De-abia astept sa vad ce se mai intampla in continuare, ce legatura are tatal lui Andrew cu toata povestea. In finalul capitolului am vazut ca psihopatul nostru purta o discutie cu cele doua doamne, nu inteleg cum a ajuns Sam in interior si ce treaba are tatal ei in toata scena:)).
Ai avut cateva greseli de tastare, niste virgule omise, nimic grav. Parerea mea e ca mergea ceva mai multa descriere a sentimentelor, mai ales cand l-a vazut pe tatal ei stand si holbandu-se la ea :D.
Astept next-ul si nu uita sa ma anunti!:*
Fic deschis la cererea autoarei. Ma ocup si de spam, sweety. Spor la postat hun.
In primul rand vreau sa ii multumesc lui Linilerei ca mi-a deschis ficul atat de repede. mersi mult si te pup dulce :* api vreau sa zic ca am revenit cu postatul si sper sa nu va dezamagesc tinand cont ca sunt ultimele capitole :D Pai eu va urez spor la citit >:D<


Cap XI: Adevarul

As vrea sa pun tot felul de intrebari pentru a afla adevarul dar nu stiu cum sa fac asta fara sa ii ranesc sentimentele tatei.
-Sam!... Nu vreau sa ma consideri un criminal.
Inima isi accelereza ritmul iar ochii mi se maresc instinctiv. As vrea sa ripostez la aceste cuvinte dar ma simt de parca as fii ingetat iar fiecare cuvant pe care vreau sa il rostesc se blocheaza undeva in gat si nu vrea sa iasa afara si sa se faca auzit. Imi spun in minte sa misc, dar fara rost, corpul meu e inghetat, nu vrea sa reactioneze la nimic din ce ii ordon sa faca.
-Am venit sa iti spun adevarul si asa voi face. Pentru inceput vreau sa iti zic ca Andrew spune adevarul eu i-am omorat parintii iar el a fost martor dar daca nu as fii facut asta as fii riscat sa va pierd pe voi.
Vocea tatei incepe sa tremure. Stiu ca el tine la noi dar nu cred ca a facut asta fara un motiv in plus.
-Dar ce legatura ai tu cu familia lui Andrew? Ii spun eu intorcandu-ma si privindu-l in ochi. Cateva sunete ii ies neintentionat, probabil cautandu-si cuvintele iar ochii lui albastri par tristi abatuti de la intrebarea mea.
-Eu si tatal lui Andrew facem parte, sau mai bine zis faceam parte dintr-un ‘clan’ care ii pedepsea pe cei care se abat de la reguli, iar tatal lui Andrew era coordonatorul clanului. Probabil ca te intrebi pentru ce trebuie un ‘clan’ cand exista politie. Vezi tu politia nu trece prin acest sat, nu a trecut niciodata deoarece este un sat parasit, liber de cei dinafara, iar asta ne face sa nu avem legatura cu cei dinafara. Cand eram eu copil, cam de varsta ta, s-a infiintat un fel de complot impotriva marilor orase, adica pe vremea aia orasele mari conduceau satele mici, iar deaceea menbri familie mele si cei ai lui Andrew au creeat acest ‘clan’. Bineinteles ca am castigat independenta satului, dar odata cu asta au aparut si noi responsabilitati ca de pilda noi, adica tatal meu si bunicul lui Andrew erau responsabili sa mentina linistea in sat ceea ce ne facea pe noi un fel de politie sau ceva de genul. Tot ceea ce faceam noi in sat era legal dar existau totusi reguli in acest ‘clan’ care s-au raspandit si prin sat. Un timp a fost liniste in sat apoi tatal meu a murit iar bunicul lui Andrew ne-a pus, pe mine si pe fiul sau, sa fim asa zisii urmasi ai ‘clanului’. Tatal lui Andrew fiind mai mare decat mine a preluat controlul satului.
- Atunci, de ce dorea sa ne omoare? Primul cuvant a fost putin accentuat dar dupa ce am realizat ce am intrebat glasul meu a devenit brusc sters.
-Eu am incalcat regulile clanului, dupa vorbele tatalui lui Andrew cel putin, si tinand cont ca el conducea ‘clanul’ ceilalti l-au crezut. Cei care incalcau regulile de multe ori erau pedepsiti cu moartea deoarece cele mai importante reguli erau sa nu dezvaluim nimic despre organizatie iar in ultima vreme apareau tot mai multi oameni dinafara care imprastiau diferite zvonuri despre noi. Cu timpul mi-am dat seama ca seful organizatiei ascundea ceva deoarece eu eram intr-un fel mana lui dreapta si cand si-a dat seama ca il suspectez m-a facut vinovat de dezvaluirea secretelor. Am inceput sa caut dovezi pentru a-l demasca iar dupa ce le-am obtinut am hotarat impreuna cu toti membri sa il ucidem atat pe el cat si pe familia lui.. L-am omarat pe el si pe sotia lui dar pe Andrew nu am putut sa il ucid pentru ca era doar un copil si nu m-am gandit sa s-ar putea ajunge vreodata la asta.
Se face liniste, stropii de ploaie se lovesc de pamant lasand in urma balti imense. Atmosfera mi se pare putin nostalgica. Singurul sentiment ce a patruns acum in inima mea este teama, nelinistea ca ceva rau e pe cale sa se intample iar eu nu pot face nimic sa opresc asta, pur si simplu stau intr-o camera intrunecata si imi plang amarul gandindu-ma doar la cat sunt de neajutorata. Intr-un fel ma bucur ca sunt aici, cu tata, ca am aflat adevarul si ca toata situatia a prins o nuanta de culoare dar int-alt fel as fi preferat sa nu stiu, as fi preferat ca situatia sa ramana totusi in ceata. Aud vag un ras isteric, probabil ii apartine lui Andrew sau poate e doar in mintea mea, un rezultat al gandirii mele intense, dar oricum ai lua situatia si oricum ar fi, ajung la acelasi lucru, la realitatea in care Andew e afara impreuna cu ceilalti membri ce au mai ramas din familia mea amenintandu-i cu moartea indreptand acel pistol de la unu la altul si apasand pe el cand i se pare ca vre-unu incearca sa faca vreo miscare pentru a riposta. Cruda realitate, intr-adevar, dar asta e, trebuie acceptata. Ma uit la tatal meu cu o urma de tristete in privire aratandu-i ca sunt dezorientata, speriata, slaba, apoi imi indrept privirea spre geam. Mintea mea se incetoseaza pentru scurt timp incercand sa piarda orice contact cu realitatea dar vorbete tatei ma readuc cu picioarele pe pamant facandu-ma sa realizez ca nu am cum sa scap din aceasta situatie, ca e un fel de situatie de mijloc intre a-mi parasi familia si a merge cu el sau a lupta vitejeste si a incerca macar sa slavez ce a mai ramas din ea.
Daca sa zicem ca ma intorc si incerc sa fac ceva inafara de a demonstra sa sunt slaba si ca nu pot face nimic, nu sunt complet sigura ca voi putea face ceva pentru a rezolva zituatia. Sa ma lupt cu Andrew e complet exclus, eu sunt fata, sunt slaba, iar sa vorbesc cu el , nu cred ca vorbele mele mai ajung in vreun fel la el. Ma ridic de pe pat si ma apropii inconstient de geam privindu-l pe Andrew care rade isteric, mama care sta in genunchi plangand langa asa zisul meu corp si Allan care e pe cale sa faca greseala vietii lui. Gandindu-ma altfel nu as fi crezut nicioadata povestea asta auzita din gura altcuiva, as fii zis ca are multa imaginatie sau ca e o pagina rupta in cartile poitiste. Allan a dat gres, Andrew s-a intors la timp si l-a injunghiat in piept, o inima rece intr-adevar. Ma intorc si ma uit la tata, acesta da din cap aprobator de parca l-as fi intrebat ceva si el ar fii deacord, dar eu nu am facut-o, nu i-am spus nimic pur si simplu stia de la sine ce vreau sa spun. Senzatia aceea de ameteala revine, dar m-am obijnuit deja cu ea asa ca nu-i dau prea mare importanta. In scurt timp picaturile de apa se fac simtite lasand dare umede pe obrazul meu finut de ‘copil’. In astfel de momente comfuze imi doresc sa dispar, sau sa ma fac mica si sa ma ascund undeva unde nimeni nu ma poate gasii. O durere insuportabila imi intrerupe gandurile linistite facandu-le sa dispara sau in cel mai bun caz inlocuindu-le cu ganduri negre. Scrasnes din dinti destul de deranjata cand imi dau seama ca ma aflu intr-o situatie complicata si imi deschid ochii simtind curentul provocat de mama care se ridica brusc, trecand-uni pe langa corpul ud. Initial imi doream sa o strig si sa o atentionez ca face cea mai mare greseala, dar imi dau imediat seama ca facand asta i-as atrage atentia baiatului asupra mea si luand in considerare fapul ca el ma crede moarta as complica situatia si mai mult de atat, daca este posibil. Imtr-o fractiune de secunda, cu o viteza uimitoare tinand cont de piciorul meu ranit, sau mai bine zis facut praf, iau cutitul de langa mine si ma reped la Andrew dand-o pe mama laoparte. Alan se prabuseste la paman iar strigatul disperat al mamei ma face sa cred ca fac o mare greseala din vieta mea, dar gandind mai bine situatia hotarasc totusi sa nu ma opresc multumindu-ma doar vazandu-i fata socata a blondulu din fata mea. Planul meu parea perfect si totusi am uitat un mic lucru, poate neinsemnat pentru altii, dar care m-a facut pe mine sa ma opresc cu cutitul indreptat spre pieptul baiatului fara sa mai fac nici o miscare in plus.
-Stiam ca nu vei reusi. Asta ti-e soarta si nu ai ce-i face. Nu o poti schimba.
‘Nu pot! Niciodata nu am putut sa fac nimic rau. Mereu m-am oprit gandind ca nu e bine, ca pot rezolva altfel, mereu am sfarsit la fel. Mereu am fost o pierztoare.’ Ochii mei se umezesc lasand la invala mici perlute stralucitoare ce se preling usor pe obraz. Baiatul se apleaca usor pe umarul meu soptindu-mi ceva la ureche. Nu deslusesc mare lucru, dar dandu-mi seama ca Andrew tocmai si-a cerut scuze devin din ce in ce mai comfuza facandu-ma sa privesc in gol pana ce rasul sau isteric ce nu intarzie sa apara na face sa ma trezesc la realitate. Asa e, m-am inselat profound cand am crezut ca Andrew isi poate cere scuze sau poate regreta macar putin din ce a facut, e imposibil, inima lui e mai rece ca un cub de gheata. Gestul lui ma face sa prind putin curaj, acesta radicand mana si indreptand pistolul spre capul meu. Spre mirarea lui, eu imi lipesc fruntea de obiectul rece intrebandu-l ce mai asteapta. Obiectul rece se indeparteaza de pielea mea umeda si se indreapda undeva in curtea ce e intinde in spatele meu. Ochii baiatului se uita atent in ochii mei urmarindu-mi reactiile rostind cateva cuvinte ce ma fac sa prind curaj si sa imfing cutitul adanc in pieptul nelucrat al baiatului. Intr-un fel ma asteptam la ceea ce vrea sa spuna, dar mainile mele au actionat intr-un mod putin disperat ca drept reactie la ceea ce auzisem. Aud voci din toate partile care imi striga numele disperate, dar acestea dispar facandu-si aparitia sunetul puternic provocat de pistol. Prima intentie a fost de a ma intoarce pentru a vedea cine a fost nimerit de catre glontul ce s-a facut auzit, dar intepatura adanca din pieptul meu ma face sa inteleg ca eu am fost victima de aceasta data. Intr-un fel ma simt fericita ca am reusit sa imi duc planul la capat si ca am devenit o asa zisa invingatoare, dar totusi de ce nu ma simt ca una oare? Il vad pe Andrew ca se indeparteaza incet de mine, apoi vad o umbra stearsa ce pare ca vrea sa ma prinda, dar se pare ca esueaza iar eu ma lovesc de pamantul ud privind in gol la cerul instelat ‘Liniste!’. Abea acum realizez ca ploaia s-a oprit iar cerul si-a recapatat imaginea calma pe care ar fi trebuit sa o aiba si pana acum. Pleoapele greoaie ma indeamna sa imi inchid ochii dar nu inainde sa eliberez un oftat lung ce era dornic sa imi elibereze fiinta umana de ceva timp. O atingere fina imi mangaie obrazul facandu-ma sa imi doresc sa deschid ochii pentru a vedea din partea cui e, dar efortul pe care il depun in aceasta incercare ma face sa realizez ca e totusi tarziu ca orice as mai incerca acum e in zadar…

eu am mai corectat greselile dar sincer imi pare foarte rau daca am mai scapat vre una
Bună, bună!

N-am mai trecut de un car de ani pe aici și multe lucruri s-au schimbat așa că o să încep să comentez.
Te-ai îmbunătățit considerabil și îmi place foarte mult ideea fanficului tău,care e original. Descrierea e prezentă,dar ar trebuii să fie mai amănunțită,să mă faci să simt că sunt eu în locul personajului.Narațiunea și dialogul,sunt ok.
Întortocheată povestea asta,cu tatăl lui Sam și Andrew care e un criminal cu sânge rece.Dar,asta e,ura l-a orbit. Totuși,eu sper ca Sam să nu fii murit și nici Alan ! Sau au murit deja amândoi ? Nu se poate,n-ar mai avea nici un farmec.
Deeeci,mă anunți când apare next-ul da ? Vrea să prind sfârșitul ! ;D

Hugs și multă baftă în continuare!
Pai se pare ca am reusit si eu sa vin cu ultimul capitol dinacest fic. Grubbie loves Tubbie iti multumesc pentru comentariu :) vreau sa mai adaug sa stiu sa sunt multe greseli si le voi corecta cand ma voi simti mai bine. pai alceva nu mai am de adaugat deci spor la citit.

Cap XII: Regretul lui Andrew.

Ma intorc si surpriza, lipsesc cateva minute si nenorocita de Abby isi baga nasul in treburile mele. Dau cu piciorul la o parte trupul lui Michel, mai mult de nervi, nu e ca si cum mi-ar mai pasa de el, acum e de-a dreptul nefolositor.
-Pisicut-o chiar crezi ca ma vei putea pacali? O sa te gasesc si te voi omora, la fel ca pe ceilalti si nu vei putea face nimic ca sa ii salvezi.
Nu stiu daca m-a auzit sau daca mai e prin preajma, dar stiu sigur unde o pot gasi. Ma uit prin jur sa ma asigur ca nu e ascunsa in spatele vre unui copac, iar dupa ce ma asigur ca totul e ‘curat’ ma indrept spre casa ei. Pustietatea satului ma face sa imi pun o intrebare prosteasca ce-i drept, dar care ma face sa ii admir capacitatea de a vedea lucruri inexistente, si totusi, oarea ea stie ca prietenii ei, sau mai bine zis noii ei prieteni nu sunt decat niste fantome? Intradevar e o intrebare prosteasca pentru ca ea nu stie povestea sau mai bine zis secretul satului acesta blestemat. Cufundat in ganduri, drumul pare mult mai scurt ceea ce ma face sa nu realizez cand ajung in fata casei. Cu un gand hotarat ma indrept spre usa uitand de bunele maniere si intrand nebatand la usa. Gandul ca sunt nemanierat imi face un zambet slab sa isi faca aparitia pe buzele mele. Intunericul din casa imi da impresia ca toti sunt plecati iar linistea asternuta cu timpul ma face sa intaresc aceasta idée dar totusi ma apuc sa caut incepand cu bucataria si aprinzand becul descoperind ca nu e nimeni si ca incaperea e pustie. Lamurindu-ma ca nici in curtea din spate nu se vede nimeni parasesc bucataria lasand becul aprims si ma indrept pe hol spre scari cuintentia de a urca sus ca sa verific si celelalte camere. Spre surprinderea mea usa se deschide cu un scartain slab facandu-ma sa ma intreb cand am inchis usa, iar pe ea intra prima mea victima.
-Buna Andrew, Sam e si ea acasa? Glasul linistit al baiatului ce tocmai intra pe usa ma face sa vars dar totusi ma prefac ca ii zambesc calm apropiindu-ma de el si facandu-l printr-o miscare simpla sa cada inconstient la pamant. Imi continui drumul initial urcand scarile si oprindu-ma in fata primei usi. Sesizez usor ca si aici e aceeasi bezna si liniste ca cea de la parter, darn u dau importanta continuind cautarea nevinovateai bunici. Dupa amintirile mele de mult incetosate, camera acesteia ar trebui sa fie chiar ultima din hol. Holul e ingust fiind plin de usi pe o parte si de tablouri pe cealalta parte. In urma mea aprind becurile luminand strania incapere. Ajung in ultima camera iar cand aprind becul am surpriza de a descoperii ca e goala. Oftez scurt si parasesc camera lasand lumina aprinsa si intru in cea de langa si privirea mi se lumineaza cand o vad pe batrana Yehudi dormind linistita in pat. Profit de faptul ca batrana are un somn linistit si o leg la maini si picioare luind-o pe sus si indreptandu-ma cu ea spre gradina din spate. Pe drum il iau sip e Alan care astepta cuminte la usa acolo unde il lasasem. Dupa ce ajung in gradina ii leg pe cei doi de un copac si ma reindrept spre casa unde ma astepta doamna Yehudi chiar in pragul de la intrare. Ma apropii linistit de ea cu un zambet calm si fals pe fata spunandu-I ceva cum ca am venit sa o vizites pa Sam dar se pare ca nu e acasa si profit de neatentia femeii lovind-o in stomac si facand-o sa cada la pamant. Dupa ce imi leg si ultima victima de acelasi copac alaturi de ceilalti doi tot ce imi mai ramane este sa o astept pe scumpa mea surioara sip e draga de Sam. Timpul trece greu cand astepti pe cineva cu nerabdare asa ca mi-am gasit de lucru pregatind o capcana pentru cand va ajunge si ultimul pion al planului meu. La scurt timp dup ace termin de pregatit asa zisa capcana luminile din casa incep sa se stinga rand pe rand, una cate una. Pe usa ise in viteza o pisica de care bineinteles ca nici nu m-am chinuit sa o caut sau sa ma gandesc ca si ea ar putea fi un membru al familiei. Pisica se apropie speriata de mine iar eu profit de ocazie si o prind injunghiind-o cu un cutit in punctual sensibil al animalelor de la gat, chiar din spatele urechilor inte gat si frunte lasand-o sa zaca intr-o micuta balta de zange. Cerul incepe sa se umple de nori care lumineaza prin fulgere intreaga curte la intervale scurte de cateva minute facandu-si aparitia si marii stropi de ploaie de vara . odata cu aparitia ploii isi face simtita prezenta si Sam care este intampinata de proaspata mea victima, adica pisica ce zace intr-o balta de apa creeata de curand datorita ploii. Desii distanta dintre mine si fata era destul de marisoara mai fac totusi cativa pasi inapoi oprindu-ma undeva aproape de copac.
-A fost o pisica buna. Se pare ca tineai la ea, nu? Pacat ca a trebuit sa o omor.
Un zambet satisfacut si nevinovat imi lumineaza fata in momentul in care ii vad reactia si ochii nevinovati plini de lacrimi de durere.
-Ma intreb, oare tii la fel de mult si la ei? Ii spun calm indicand cu degetul spre copacul de care sunt legati cei trei. In ochii ei se poate citii usor teama si fustrarea din acest moment dar sentimental cel mai aprig si mai puternic este ura fata de mine. Ii da drumul pisici spunandu-mi ca ma uraste in timp ce se ridica dar ea stie deja ca aceste cuvinte nu ma maid or nu mai au nici un impact asupra mea. Acum ca stau sa ma gandesc mai bine eu choiar nu am nimic cu ea, defapt chiar regret ca trebuie sa ii fac asta deoarece ea nu merita e prea buna, frumoasa, desteapta si multe alte lucruri care o face sa merite sa traiasca darn u o pot face asta ar insemna sa o fortez sa traiasca o viata intreaga alaturi de cel care i-a omorat familia si sincer nu cred ca ar incantao aceasta idée, sa treiasca o viata pe care sa o urasca cu timpul asa ca mai bine o scap de suferinta si o omor la fel ca sip e ceilalti. Face cativa pasi hotarata spre mine probabil gandindu-se ca ar putea face ceva sa ma opreasca sau eva de genul, darn u poate fiindca e fata, e slaba si pedeasupra acum e neajutorata si speriata probabil gandindu-se cum sa scape mai repede din situatia asta crezand ca am ceva personal cu ea sau ceva de genul.
-Samanta, oprestete!! Bineinteles ca fata se opreste uitandu-se dezorientata in stanga si in dreapta intrebandu-se de unde a venit acea voce, eui profitand de neatentia ei asupra mea si repezindu-ma la Aby tragand-o repede dupa un perete al casei prntu a nu putea fi observati de catre fata.
-S-a zis cu prietenia voastra. Asta patesti daca nu respecti regulile. Zgomotul provocat de pistol de lasa purtat de vant la fel ca picaturile de ploaie ce imi lovesc fata datorita brizei usoare de vant ce isi fdace simtita prezenta din cand in cand. Apa de sub picioarele mele se inroseste puternic aproape dand impresia ca aceasta este culoarea ei naturala. Inca ma intreb de ce m-am lasat vrajit de acei ochi de catelus nevinovat si am lasat-o sa traiasca dar daca ma gandesc mai bine, surioara mea vitrega mi-a fost de mare ajutor si m-a scutit de multa munca in plus. Ii mai arunc o rpivire zambind satisfacut si ma intorc inapoi in curte unde spre uimirea mea Sam a avut de lucru, dar in ciuda eforturilor ei a sfarsit prinsa in capcana mea. “A fost prea usor, de Sam am scapat fara sa depun nici un efort, prea usor.” Ma uit la cele trei persoanede langa copac si realizez ca atunci cand am plecat am lasat patru persoane in curte ceea ce insemna ca una a disparut. Fac cativa pasi iesind de dupa coltul casei si facand iar auzit zgomotul puternic al gloantelor ce paarasesc pistolul. Bunica Yehudi cade la pamant fara suflare cub privirea socata a lui Allan si a mamei sale.
-Off, bunico, bunico. Nu stiai ca nu poti scapa de mine. Dupa privirile celorlalti doi realizez ca tot ce s-a intamplat pana acum a fost un fel de gluma pentru ei, ma bucur s-au convins ca nu glumesc. Imi las putin capul pe spate si las picaturile de ploaie sa imi loveasca fata creeindu-mi mici furnicaturi.
-Unul a cazut involuntary, al doilea o cauta cu lumanarea, acum au mai ramas doar doi. Oftez adanc la gandul ca am inceput sa vorbesc singur si realizez ca ura chiar duce la nebunie. E un gand ciudat, dar cu cat stau si ma gandesc mai bine incep sac red ca e adevarat. Adica pana acum am trait singur cu sora mea vitrega int-un sat aproape pustiu. Oamenii ce locuiau aici au sfarsit, in mare parte, ucisi de organizatia in care lucra tata. Acei oameni, stiind ca politia nu are voie sa intre in acest sat, au crezut ca pot face orice si astfel interveneau oamenii care mi-au omorat familia. Cand eram mis asta mi se parea normalchiar daca ii uram , consideram ca isi fac datoria , apoi am crescut si am realizat ca eu ii urasc cu adevarat pe acei oameni incepand rand pe rand sa ii omor atat pe ei cat si familiile lor. Incepeam cu copiii lor, fiind un sat mic imi era usor sa scap nevinovat, dar cu timpul ucisul a devenit o manie pentru mine si asa rand pe rand am ucis marea majoritate a oamenilor din satul asta. E adevarat ca nu sunt multi ca asta a fost o sarcina usoara, dar mi-am dat seama destul de tarziu canu asta a fost ceea ce am vrut sa fac. Cu toate ca razbunarea mea iesise de sub control reusisem sa ma stapanesc, dar ata m-a facut sa ajung acum la ultimii oameni in viata din acest sat. Ma cuprinde un sentiment nostalgic, imi ridic capul uitandu-ma aproape in gol la cele doua personae care stau langa Sam crezand ca ea se va trezi si ca va face ceva sa ma opreasca, dar e deja pea tarziu ca eu sa fiu induiosat de o fata nevinovata si de ochii mari de catelus. Alan se ridica oarecum descurajat, dar privirea protective a mamei sale iiv da curaj, dar degeaba, in momentul in care ajunge aproape de mine al trelea glont isi face auzit prezenta, iar baiatul se prabuseste incet la pamant. Ochii patrunzatori ai lui Sam imi face inima sa se opreasca. Ochii mei se maresc in timp ce fata se apropie din ce in ce mai repede de mine. Starea mea de pierdut nu ma ajuta, nu pot sa fac nicio miscare si pentru un moment ma simt ca si mort, dar faptul ca fata se opreste cu cutitul indreptat spe pieptul meu ma face sa rad gest care o face sa se piarda. Pare picata pe ganduri, dar o trezec in momentul in care incep sa vorbesc.
-Stiam ca nu vei reusi. Asta ti-e soarta si nu ai ce-i face.
Nenumarate perle transparente incep sa ii invadeze obrajii. Se pare ca m-am inselat, ea chiar mi-a putut inmuia inima, iar asta ma face sa ma aplec soptindu-i, aproape doar pentru mine, ca imi pare rau, desii stiu ca nu ajuta la nimic in astfel de momente. Ma retrag si cu intentia de a o deruta incep sa rad in hohote, iar ea se uita la mine confuza cu o urma de teama in privire, dar oricat de rau mi-ar parea nu o pot lasa sa scape, am promis razbunare si ma voi tine de cuvant. Mai mult involuntar imi ridic mana si indrept pistolul spre ea. Gestul ei m-a lasat fara cuvinte facandu-ma chiar sa imi doresc sa dau inapoi, si-a lipit fruntea de arma intrebandu-ma ce mai astept. Curajul ei ma face sa imi retrag mana si sa o indrept spre mama ei. Pemtru un moment ma uit convingator in ochii fetei care isi da seama ce am de gand sa fac ceea ce o face a prinda curaj si sa impinga pistolul adanc inpieptul meu prea slab ca sa reziste presiunii. Mana mea apasa involuntar pe tragaci, dar intamplator victima a devenit chiar Sam. Inainte sa imi dau si ultima suflare ma asigur sa suneul provocat de pistol se mai face auzit pentru ultima oara omorand astfel si ultimul locuitor al acestui sat si membru al familiei Yehudi. Ploaia s-a oprit de ceva timp, iar acum am inceput sa urmaresc imaginea linistita a cerului instelat. Fiecare respiratie devine grea de efectuat si totusi in ciuda dureri si mai mult taras, ma apropii de Sam mangaindu-i usor obrazul. Fata ei are o expresie atat de linistita incat ma face sa regret ceea ce am facut si starneste in mine o dorinta nebuna de a mai vedea pentru ultima oara acxei mari ochii albastrii si nevinovati, dar e prea tarziu.
Oftez adanc si ma las pe spate, oarexum imi vine sa zambesc gandindu-ma ca am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit atatia ani, dar zambetul meu dispare odata cu bataile inimii care a decis ca e deajuns cat m-am chinuit.
The End