AnimeZupCăutare

La răscruce de drumuri [romance, drama, mystery]

Acesta este primul proiect serios pe care îmi iau angajamentul să-l fac, deoarece simt că dacă nu mă forţez singură să scriu nu o fac de bună voie. Şi acesta este unul dintre cele mai bune lucruri din viaţa mea. Sunt doar 3-4 alegeri majore care ne influenţează viitorul, nu vreau să greşesc nevalorificând dorinţa.
Ok. Acesta nu va fi pe departe ceva foarte pretenţios, este mai mult ceva care să mă ţină în priză, să scriu constant.
Vreau orice fel de critică, sfaturi, comentarii.
Unele idei nu sunt absolut originale, dar damn it, nimic nu este cu adevărat original. Fiecare idee, gând a mai fost scris cândva de altcineva. Diferenţa este cum abordează fiecare ideea.

Deja am spus prea multe. În fine. Naratorul este un băiat/bărbat. Primul capitol este în întregime al lui, iar apoi ce spune el va fi înclinat. Vroiam doar să clarific asta.
Lectură plăcută.


La răscruce de drumuri

Capitolul 1 - Prolog

Scriitorul se află la o răscruce de drumuri unde timpul şi locul şi eternitatea se întâlnesc cumva. Problema lui este cum să găsească acest loc.
Flannery O’Connor


Mă numesc Christopher Selph. Nu m-aţi fi cunoscut acum 10 ani. Dar atunci am avut un moment şi mi-am spus că vreau să trăiesc viaţa, că nu îmi doresc o rutină, să merg în fiecare zi la servici sau să văd aceiaşi oameni trişti, mi-am propus să am o viaţă palpitantă, să fac ceva diferit. Şi am reuşit. Iubirea este tot timpul imprevizibilă şi era exact ce aveam nevoie atunci, dar ce s-a întâmplat cu mine când am aflat că ea nu simţea acelaşi lucru ? Nici nu mă cunoştea, dar eu o ştiam negreşit. Adoram fiecare detaliu delicat al feţei ei fine şi o admiram ore în şir, o priveam pe furiş, o visam şi noaptea.

Cu cât mă gândesc mai mult la ce s-a întâmplat, cu atât îmi dau seama cât de important era să fiu calm. Mai important decât şansele, succesul, banii, eşecurile şi locurile pe care le cunoşteam. Mai important decât talentul şi abilităţile pe care nu le valorificasem. Întregul meu viitor îmi surâdea îndurerat, şoptindu-mi să nu-mi ascult instinctele. Dar mi le-am ascultat, o adoram. Şi aşa am ajuns în faţa foilor albe pe care le umplu cu cerneală albastră.

De foarte mult timp mă întreb care este diferenţa dintre iubire neîmpărtăşită şi obsesie. Nu amândouă mi-au pictat nopţile albe, mi-au cântat tăcerea de plumb şi m-au adus la răscruce de drumuri ? Nu amândouă m-au orbit şi mi-au frânt inima ? Stau mut şi la cinci paşi de prăpastia imaginară, îmi este foarte teamă să mă mişc, să strig, să respir.
Trebuie să îi scriu povestea. Îi sunt dator. Eu am închis-o între ziduri de plumb, am acoperit-o cu scântei fierbinţi şi am lăsat fulgi de zăpadă să-i pătrundă în sufletul curat. Eu...

Tot ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani mi-a schimbat viaţa şi destinul, m-a adus într-un loc necunoscut. Acum privesc valurile albastre şi culorile asfinţitului în portocaliu şi roşu nestins, iar toate amintirile îmi invadează corpul şi mintea. Fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, le resimt în acest moment şi le pun pe hârtie. Scriu ca mai apoi să arunc toate amintirile mele în mare şi să dispară pentru totdeauna.

Cum frunzele şi scoicile dispar duse de valuri, aşa să se spulbere şi amintirile mele. Lângă malul mării stau şi scriu. Fie ca rândurile zidite cu cerneală albastră pe albul adânc să mă elibereze. Fie ca tot ce am făcut să fie uitat...
Minunat ! - asta e tot ce pot sa spun -

Nu stiu daca e un talent nativ sau foarte mult citit de carti , dar iubesc felul in care descrii , felul in care povestesti amanunte astfel incat le faci sa para esentialul fiecarui rand. E extraordinar ...
Epitetele sunt alese foarte bine si se potrivesc de minune. Cand citesc totul curge atat de usor in mintea mea ...

Felicitari ... Succes in continuare [ eu nu mai stiu altceva decat cum sa te laud , dar ar fi de prisos , avand in vedere ca e doar primul capitol ... pastrez si pentru celelalte ]

Astept nextul ! Gambate ...
well dear, uite ca mi`am facut timp sa trec si pe`aici sa citesc si uite k las si un comm;;)
este minunat ceea ce ai scis pana acum si pot spune ca ai avut ceva inspiratie cand l`ai scris...
sincer nu am inteles prea multe din aces prim capitol dar sunt sigura ca din urmatoarele o sa inteleg:) [de obicei ma prind repede:))]

totul mi s`a parut ok... ai avut decriere desi mai puteai adauga... la dialog nu am ce comenta pentru ca nu a fost prezent, iar actiunea... pai aproape nu s`a intamplat mai nimic:)) dar asta nu ma deranjaza;)... naratiunea a fost in regula^^

acestea fiind spuse, te rog sa ma anunti cand pui nextul pentru ca vad ca ai o idee...
*Z`bYe*
Am ajuns şi eu aici, după cum ţi-am promis aseară.
Este magnific :], cred că ţi-am mai spus asta. Ai descris perfect totul, aşa mi s-a părut mie [ după cum am mai spus şi mă repet, ai ceva cu descrierea tu, e modul tău de expunere preferat ? ;;) ]
Acum 10 ani ? Hmmm, mi-ai stârnit interesul, vreau să-i aflu viaţa. Era o iubire neîmpărtăşită ?
,, Adoram fiecare detaliu delicat al feţei ei fine şi o admiram ore în şir, o priveam pe furiş, o visam şi noaptea. " - ţi-am spus cât ador partea asta :x ?
Vreau next-ul, cât mai repede.
Succes, my dear. >:D<
:bye:
Great, just great.
Cred ca esti regina perfectiunii de pe Zup, corectezi toate capitolele la sange, zi-mi ca nu e asa :))
Acum observ ca folosesti multe figuri de stil si in proza, nu doar cand vine vorba de poezie. Imi place, totul suna mult mai melancolic si ceva mai special.
Ai descris foarte frumos, in mare, viata lui. Iti trece prin fata ochilor si iarasi, iubirea e ceva ce nu lipseste de niciunde. Nici macar intr-o creatie marca AlerimxD, ne?
Pai, nu stiu ce sa mai spun, nu am ce sa comentez sau sa reprosez. Poate din urmatorul capitol voi intelege mai mult. Buh Bye !!!
Mersi tuturor pentru comentarii şi încurajări xD
Anuţ, citesc multe cărţi, dar sper să am şi un talent nativ, acum... :001_wub:
O.o.::draQusoR.::o.O, mersi pentru com ^^
Midnight Mystery., darling, mă bucur că-ţi place >:D< :i da, e o iubire neîmpărtăşită.
DeDal N., honey, ţi-am spus şi personal că mă simt măgulită de însuşirea pe care mi-ai atribuit-o ;]]

Şi acum, vă prezint în premieră (sau era în direct şi în reluare ?) :


Capitolul 2 – Amnezie

Visul o trezi pe Chloe. Deschise ochii pentru puţin timp, doar pentru a se asigura că nu era nimic real, apoi îi închise din nou. Valuri tandre de lumină pătrundeau printre draperiile trase. Ea îşi acoperi faţa cu perna şi mârâi uşor. În visul fetei cineva plângea. Cât de lipsit de speranţă şi decepţionant, îşi spuse ea în timp ce-şi arunca perna pe jos şi îmbrăţişa un ursuleţ de pluş moale.

Se ridică din pat şi începu să inspecteze locul în care se afla cu mâinile în şolduri. Era o cameră obişnuită cu un pat mic, pentru o singură persoană, un dulap din lemn de brad, un birou pe care se afla un laptop roşu, o oglindă şi o mică noptieră deasupra căreia era un caiet suspect. Îşi va îndrepta atenţia spre el mai târziu, acum pare absorbită de imaginea din oglindă.

Face câţiva paşi şi ajunge chiar în faţa ei. Cine era străina pe care o vedea fata ? Părul lung şi mătăsos, şaten deschis, ochii adânci şi albaştri, obosiţi şi şterşi, buzele pline şi roşii, toate acestea erau trăsături care îi păreau doar... familiare. Îşi aranjă o şuviţă de păr, iar imaginea din oglindă o imită. Se sperie şi privi în spate, dar nu era nimeni în cameră, aşa că se linişti.

Încearcă o privire în ansamblu pentru a afla mai multe lucruri. Pereţii sunt pictaţi în albastru estompat, câţiva nori răsfiraţi îl acoperă, iar în mijloc, pe tavan, luna plină şi stelele sclipitoare. Oricine ar sta în casa asta, trebuie să fie ordonat şi calm, îşi spuse fata surâzând. Abia acum observă tabloul de pe perete. Era o zână albastră zâmbitoare, cu aripi mov de fluture şi o baghetă magică. Avea o rochie satinată şi lungă, iar părul blond ondulat îi acoperea spatele. Cu fiecare secundă pe care o petrecea privind zâna, şatena afla mai multe despre ea şi se liniştea tot mai mult.

Se învârti prin cameră de câteva ori, apoi îşi îndreptă privirea sper caietul de pe noptieră. Părea un jurnal, avea un lacăt şi o cheie care lipsea. Îl luă în mâini şi-l strânse la piept, apoi condusă de instinct scoase o cutie cu hârtii vechi de sub pat şi printre ele găsise o cheie. Se potrivea perfect. Deschise la prima pagină şi văzuse scris cu portocaliu „Jurnalul lui Chloe” şi o poză cu imaginea din oglindă. Ce nume superb, îşi supuse fata. Se întrebă dacă ar trebui să citească în continuare, apoi se hotărî că nu poate fi nimic rău în a afla câteva lucruri despre viaţa personală a cuiva, nu-i aşa ? În plus, nu avea nimic de făcut toată ziua.

„7 septembrie 2001.
Mama mi te-a dăruit, dragă jurnalule, în ziua în care a murit din cauza cancerului, acum 2 ani. Nu am avut curajul să te deschid, să-mi împărtăşesc sentimentele faţă de tine deoarece în tot acest timp eu nu am trăit cu adevărat. Dar acum vreau să schimb asta, vreau să devin eu, chiar şi fără mama. Ce penibil, cred că orice adolescent de 15 ani spune acest lucru! Dar asta nu schimbă ceea ce simt.
P.S. Uneori mă întreb ce se va întâmpla cu mine peste 10 ani... Sper să fiu tot în viaţă.
Ne vedem în curând.
Xoxo, Chloe. ”

Fata privea zâmbind rândurile scrise cu cerneală albastră şi începea să-i placă de Chloe, tipa misterioasă şi ambiţioasă. Privi calendarul de pe birou, era 16 ianuarie 2006. Asta înseamnă că, după calculele fetei, Chloe ar trebui să aibă acum 20 de ani! Uimitor, oare ce se întâmplase cu fata în tot acest timp ? se întrebă şatena în timp ce dăduse curioasă pagina. Telefonul suna şi o melodie coreană îi încânta urechile fetei. Se strădui să găsesască locul de unde venea sunetul. Telefonul era sub pernă. Îl luă în mâini şi, neştiind ce altceva să facă, apăsă pe butonul verde şi-l duse la ureche.

- Chloe, sunt Lara, trebuie să vorbim cât mai repede, spuse vocea de la capătul celălalt respirând sacadat.
Fata privi în gol neştiind ce să spună.
- Da, zise ea răguşit şi cât de încet putea.
- Te aştept în parc, replică Lara întrerupând-o. Acum, Chloe! închise ea speriată, ordonându-i parcă şatenei şi stricându-i toate planurile pentru acea zi.

Fata rămase din nou singură în cameră şi nu ştia ce trebuie să facă. Apoi realiză. Nu ştia cine este Lara sau a cui este această cameră aerisită, dacă jurnalul este al ei sau nu, unde se află parcul, ce site-uri frecventează, nu ştia nimic. La naiba, îşi spuse ea în timp ce scăpă telefonul şi se prăbuşi în pat, nici nu ştiu dacă eu sunt într-adevăr Chloe!



~ Ştiu că nici în acest capitol nu am dezvăluit atât de multe, dar vreau s-o fac treptat. Ce tot vorbesc, habar n-am când sau ce (exact) voi pune în continuare. Nici nu mai spun despre capitolul următor, pe care în momentul acesta tot încerc să mi-l imaginez ^^'
Totul este perfect . Nu prea as avea ce sa obiectez . mie una imi lace foarte mult .

Descriere ai si o ador . Actiunea nu este grabita . naratiunea este la locul ei . Greseli gramaticale nu cred ca am vazut si daca am vazut sunt sigura ca nu au fost multe si oricum la toti se intampla .

Ideea imi place foarte mult . Esti foarte talentata si sper ca nu am facut Spam sau Comentariu Neargumenat ca imi iau campii >_<
Era in direct si in reluare :))
Mister in fic-ul asta, nu? Mi s-a parut amuzant momentul in care s-a speriat de imaginea ei din oglinda. Si mie mi s-ar parea ciudat ca oglinda sa ma imite. Sunt singura?
Nu ai avut greseli, nici nu are rost sa discut despre asta. Acum ca am confirmarea, imi dau seama ca tratezi totul cu atentie si cu pasiune. Capitolul acesta ne-a mai dezvaluit putin dar se pare ca tot nu am inteles tot...ca sa zic asa. Sunt sigura ca o voi face curand.
Ce sa mai spun, stiu ca ai imaginatie si esti inteligenta si sunt sigura ca va iesi ceva frumos, ne?
Buh Bye !!!
Bună, my dear. >;d<
Ca de obicei la tine nu am ce comenta, nici critica. A fost superb [ descrii minunat, ţi-am mai spus ]
Ahhhh :]]. Pot să spun că unele părţi m-au amuzat total, mai ales cea în care Chloe nu ştia că jurnalul era al ei şi o admira pe tipa cu acelaşi nume :]].
Greşeli de tastare nu am văzut deloc sau nu le-am căutat ? Nu prea mai contează asta.
Pot să fiu declarată fanul tău numărul unu ? ;;) [ aici m-am luat după tine : - " ]
Succes şi inspiraţie multă. Se pare că o să ai nevoie.
>;d<
Snowy.
Salutare, honey. Multumesc ca m-ai anuntat de acest fic pentru ca nu am mai frecventat Originalul. Tot ce pot spune e ca nu inteleg cum de ai atata talent. Adica, Doamne! Nu am mai pomenit pe nimeni sa descrie ca tine. Ideea imi place, imi place ca nu ne dezvalui totul din primele capitole. Imi place cum ai descris sentimentele de debusolare ale fetei si cat despre originalitate, eu una nu am mai vazut fic ca acesta. Sunt foarte bucuroasa ca este chiar genul de fic pe care l-as citi, si deci, tot ce spune este ca iti ador fic-ul si te rog mult sa ma anunti cand pui next-ul. Zbai:)
ce pot spune? am intrat aici din pura curiozitate si am dat peste ceva...pot spune interesant si misterios.
imi place mult prologul, explicatia pe care ai oferit-o in prolog pentru ceea ce inseamna "La rascruce de drumuri" este foarte interesanta.
Acum.... sa iti spun cate ceva despre modul in care sunt scrise aceste doua "Capitole". Nu stiu... scrii intr-un mod care pe mine ma lasa rece, adica nu ma intereseaza foarte mult continuarea dar nici nu mi-ar displace sa o citesc, intelegi ce spun? este o lectura usoara pe care as putea sa o citesc oriunde, nu ca asta ar fi ceva rau.;)
Despre poveste, idee nu pot spune multe pentru ca esti inca la inceput cu ea. Sper sa o continui si sa o termini sunt curioasa sa vad cum evolueaza toata aceasta sclipire pe care ai avut-o.
Eu am închis-o între ziduri de plumb, am acoperit-o cu scântei fierbinţi şi am lăsat fulgi de zăpadă să-i pătrundă în sufletul curat. Eu...

Cuvintele astea suna al dracului de bine :)). Imi place foarte mult.

Luand totul de la inceput, spun ca am intrat aici din pura curiozitate . Prologul nu m-a atras prea mult [ poate din cauza ca eram obosita, poate pentru ca era foarte misterios si nu am avut rabdare sa-l descopar ] , cert este ca al doilea capitol mi-a captat atentia in mod deosebit. Toata acea confuzie din mintea ei ai descris-o foarte bine, intr-o maniera inocenta .

Descrierea e , dupa parerea mea una foarte buna, bine imbintata cu naratiunea. Ai un vocabular frumos si lectura decurge usor, fara insa sa fie plicitsitoare :D.

Cam atat am avut de spus. Scuze ca nu am lasat un reply mai devreme, dar sincera sa fiu mi-a fost foarte lene :)). Astept nextu' si spor la scris >:D<

Edit : Chiar m-ai facut sa-mi dau seama ca mai am de lucrat, avand in vedere ca ai 15 ani si consider ca scrii foarte bine . :D
Scorpia Zuzu., DeDal N., Snowweh, Purple teardrops, FallenAngel şi mary2we, mulţumesc penru comentarii.



Note : Cu italic sunt scrise gândurile fetei.


Capitolul 3 – Frânturi din trecut

Ticăitul ceasului palpita prin tăcerea camerei în care Chloe era dezorientată. Ce am să mă fac acum ? se întreba singură tânăra făcând cercuri pe covorul alb. Un lucru ştiu sigur, începu iar monologul interior. Nu-mi place când nu ştiu ce trebuie să fac, sublinie. Stai puţin... Dacă ştiu asta, înseamnă că pot afla multe lucruri despre mine. Tot ce trebuie să fac este să-mi amintesc.

În primul rând voi accepta faptul că sunt Chloe şi voi încerca să descopăr cine şi cum sunt eu în realitate. Şi va trebui să mă comport normal, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat pentru a afla de ce nu-mi amintesc mai nimic. Mă voi duce la întâlnirea cu Lara şi voi vedea ce doreşte. Foarte bine, am un plan! Se pare că sunt organizată. Deja am descoperit ceva despre mine.

Chloe se îndreptă spre dulapul în care îşi ţinea hainele şi privi cu atenţie. În ciuda faptului că îi plăcea albastrul, majoritatea hainelor ei erau negre şi roşii. Alese o pereche de blugi în carouri şi un pulover roşu, se aranjă puţin şi trecu prin hol, unde se încălţase cu o pereche de cizme cu toc, singura pe care o avea de altfel, apoi închise uşa cu cheia. În inel erau prinse două chei.

Coborî scările şi când ajunse jos începu să păşească precaută prin zăpadă condusă de instinct. Nebăgând de seamă mergea înainte, spre un loc cu gheaţă. Strada asta mi se pare aşa cunoscută, spuse Chloe privind într-o parte. Picioarele ei alunecară şi ea căzu pe gheaţă. La naiba, cred că mi-am rupt ceva. Se lăsă pe spate în mijlocul trotuarului şi îşi aminti nenumărate frânturi din trecut.
[Flashback]

Chloe se plimba cu mâinile în buzunare şi ascultând muzică în căşti. Se afla pe o străduţă mică şi nepopulată. Semaforul era verde, dar ea îl privea încruntată şi stătea pe loc. Tatăl ei murise trecând pe roşu şi rămase orfană, aşa că locuia cu mătuşa ei care nu dădea prea des pe acasă. Se făcu galben, apoi roşu şi Chloe începu să păşească. Pe partea cealaltă o fată care ţinea în braţe un copil îşi mări pasul. O maşină venea în viteză spre cele două fete.

Chloe se trezi simţind picături de ploaie pe faţa ei şi gustul de sânge. Stătea nemişcată pe mijlocul străzii. Primul gând care îi veni în minte era legat de cealaltă fată. Se linişti când o văzu îngrijorată, dar neatinsă de maşină, stând lângă ea.
- Bună. Eu sunt Lara, iar ea este surioara mea, Sophie. Rezistă, ambulanţa va veni imediat, o încurajă ea.

Şi stând aşa, pe jumătate inconştientă, aproape moartă, Chloe se întrebă de ce ea întotdeauna trecea pe roşu şi era în viaţă, iar tatăl ei a trecut o singură dată şi a murit. Cât de ironic, cât de nedrept! Închise ochii şi încetă să se mai lupte să rămână trează când auzi sunetul ambulanţei.
Când îşi reveni o femeie blondă cu ochii albaşrti, îmbrăcată în alb o privea. Făcu ochii mari şi se abţinu să nu strige.

- Nu sunt un înger, fetiţă, sunt doar o simplă asistentă! zise apăsat femeia şi plecă din cameră trântind uşa.
- Ah, miros specific şi insuportabil al spitalului, ce dulce eşti, spuse Lara melodios, apoi răsucindu-se pe călcâie, o privi pe Chloe şi îi zâmbi delicat.
Lara era o adolescentă brunetă şi părea ambiţioasă şi deschisă, dar mult prea visătoare.
- Mi-ai salvat viaţa, şoapti Lara. Maşina aia se îndrepta spre mine şi tu ai sărit în faţa ei. Glasul îi vibra şi se apropie de Chloe. Vreau să ştii că sunt aici pentru tine aşa cum ai fost tu pentru mine, spuse luând-o de mână şi strângând-o puternic.
[The end of Flaskback]

Chloe îşi mai amintea întâmplări aleatorii. Ştia că de la accident ea şi Lara deveniseră bune prietene. Părinţilor fetei nu le păsa ce se întâmplă cu fiicele lor şi de multe ori făceau afaceri în alte oraşe, aşa că Lara se ocupa de Sophie. Asta aveau în comun fetele, lipsa părinţilor. Şi asta le-a apropiat.

- Ridică-te, fetiţo, crezi că am să aştept toată ziua să visezi în mijlocul trotuarului ? întrebă iritat un bărbat.
Chloe se ridică şi începu să meargă spre parc având grijă de data asta să evite gheaţa. Nu-şi putea scoate din minte întrebările care îi erau prinse în faţa ochilor. De ce era Lara speriată ? Şi cum îşi pierduse ea memoria ?


Note : Accidentul de maşină a avut loc cu mult timp înainte de a-şi pierde Chloe memoria, deci nu este de vină.

Ca de obicei, comentariile, sfaturile, criticile sunt binevenite.
Xoxo, AlerimxD.
Euuuuuuuuuuuu! Dau edit după ;; ).

postpreascurtblablaaaaa -.-

EDIT :
Auuciii o.O'. Accident de maşină?
,, În inel erau prinse 2 chei. " - Ştii tu ce vreau să spun, love :*. [ Cu plăcere : )) ]
Apropo de ce nu ai scris două?
Îmi place povestea foarte mult, mă atrage şi crede-mă vreau continuarea cât mai repede.
Descrierea ca întotdeauna e superbă : - ". Nu am nimic de obiectat în privinţa asta, niciodată nu am, aşa-i ? : ]]
Ai avut o greşeală de tastare, atât, dar nu mai ştiu unde e o.O'.
Cum şi-a pierdut memoria? : | Accidentul a fost de vină ? [ Prea multe întrebări, right? : )) ]
Cam atât am avut de spus.
Succes în continuare, darling. ^.^
Abia am terminat al doilea capitol. Voi da edit mai tarziu sa iti zic parerea generala.

Ok. Done with it. Daca ar fi o carte as numi-o cu siguranta o carte grea. Sunt foarte multe planuri... atunci, acum, iar atunci, moartea mamei, moartea tatalui si cine este individul din prolog? Per moment nu am ce zice, desi este incalcita treaba ai un stil de a scrie curat si fara greseli. Ok. Pe viitor sper ca vor fi capitole mai mari si in loc de *** poti sa scrii FlashBack. Asa nu va mai trebui sa explici in subsol alte chestii cititorilor, iar pagina va avea un aspect mai curat. Dupa ce multumesti cititorilor incearca sa lasi mai multe spatii, sa fie aeristia imaginea de ansamblu. Asta este parerea mea si asta as vrea eu sa vad. Daca ai timp te-as ruga sa treci pe la mine.
Inainte de mine am fost eu - http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=25028
Pasager - http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=25293
Well, asta treuie ca a durut. SI mersi ca m-ai anuntat, chiar nu am observat.
Ca de obicei, povestesti foarte frumos. Nu am nimic de comentat in legatura cu asta.
Oricum m-am cam incurcat putin la capitolul asta pana cand am vazut acel note, parca totul a devenit mai clar.
Huh, ai pus o linie de dialog la ultima fraza, linie care nu avea ce cauta acolo, din cate imi dau eu seama. Asa, mai am nevoie de ceva timp pana cand o sa imi dau seama chiar totusi ce se intampla cu adevarat. Buh Bye !!!
Snowweh, ultimate wulf şi DeDal N., mulţumesc pentru comentarii >:D<

În acest capitol am încercat să clarific anumite lucruri. Este cam simplu, dar sper să vă placă.

Note : La sfârşit sunt cuvintele lui Christopher.



Capitolul 4 – Întâlnirea

Chloe înainta uşor printre pietrele felurite ale parcului ştiind că va afla multe lucruri despre ceea ce se întâmplase. Câţiva copaci acoperiţi de zăpadă dădeau locului un aspect de poveste, iar pârâul rece punea în evidenţă autenticitatea parcului. Câteva bănci care fuseseră acum mult timp galbene se înşirau pe aleea primitoare. Chloe o văzuse pe Lara şi îi zâmbi uşor. Nu ştia ce trebuia să facă sau să spună, aşa că atunci când se află faţă în faţă cu ea se opri şi o privi.

- Chloe, începu Lara, te simţi bine ? întrebă ridicându-şi spâncenele şi aşteptând un răspuns.
În loc să spună cel mai scurt şi simplu cuvânt, Chloe dădu din cap afirmativ, nefiind foarte sigură de ceea ce-i dăduse de înţeles prietenei sale.
- Ce bine! declară Lara cu voce tare şi sări la gâtul prietenei sale. Chiar m-ai speriat când ai primit acea scrisoare şi nu mi-ai răspuns la telefon, am crezut că ţi s-a întâmplat ceva...
- Scrisoare ? o întrerupse Chloe mirată. Ce scrisoare ?
- Ştii tu, replică Lara aproape în şoaptă, acea ameninţare în versuri. Mi-ai spus că nu trebuie să fac un caz din asta, dar părea serios.

Chloe se aşeză pe bancă şi privi cerul. Era senin şi nu-i plăcea asta. Ea adora să urmărească norii, să simtă vântul care îi mângâie faţa şi să meargă departe de tot şi de toate. Acum îşi amintea din nou detalii importante şi amnezia temporară avea sens. Chiar primise o scrisoare în versuri semnată de un tip numit Christopher Selph. Nu cunoştea pe nimeni cu acest nume şi a crezut că este doar o glumă nesărată, dar ceva înăuntrul ei o contrazicea, o parte din ea ştia că ceva avea să se întâmple.

I-a spus Larei despre asta şi în noaptea trecută găsise nişte fotografii vechi. Se emoţionase deşi nu-i plăceau fotografiile. Nu înţelegea de ce oamenii trebuie să zâmbească în ele când defapt nu erau cu adevărat fericiţi. Oamenii nu sunt niciodată fericiţi, dar asta nu era un secret pentru ea. Băuse prea mult în faţa acelei poze cu mama ei. Nu era un obicei, era chiar prima dată când se îmbătase. Din cauza asta nu vroia să-i spună Larei. Deşi fata era doar cu douăzeci de zile mai mare decât ea, îşi luase rolul de părinte iubitor care se îngrijorează de fiecare dată când copilul întârzie acasă.

- Cum se mai simte Sophie ? întrebă Chloe spărgând tăcerea.
- Nu prea bine. Tata are nişte probleme cu afacerea şi mama nu mai este plecată în vacanţă, stă mult acasă şi are grijă toată ziua de Soph. Nu ştiu ce a apucat-o, mi se pare cam târziu pentru instincte materne după ce a lipsit din cea mai mare parte a vieţii copilului ei, spuse Lara.
- Nu fi aşa de rea cu ea, poate chiar încearcă să se schimbe. În plus, asta înseamnă că vei avea mai mult timp pe care să ţi-l petreci cu mine! afirmă Chloe luându-o de mână pe prietena ei şi plimbându-se prin parc.
Se simţea mult mai bine acum. Nu ştia ce va urma, dar asta nici nu mai conta pentru că era pregătită să facă faţă oricăror situaţii neprevăzute.

***


Tu nu ştii cum este să priveşti o persoană în fiecare zi, să o urmăreşti, să simţi fericirea, extazul, dezamăgirea sau surpriza în ochii ei. Să aştepţi ore întregi doar pentru a o admira un minut, să o vezi cu ochii minţii chiar şi atunci când nu este în preajmă şi să tânjeşti după o simplă atingere toată viaţa ta. Nu ai dreptul să mă judeci. Orice ai spune, am iubit-o. Am iubit-o chiar şi atunci când am rănit-o.
Ştii senzaţia aceea pe care o ai când descoperi o melodie nouă care-ţi place şi o asculţi ore întregi pentru că îţi aminteşte de cineva ? Cunoşti emoţia şi extazul pe care le-ai simţit la primul sărut ? Ori fiorii de plăcere de la prima atingere ?
Eu nu le-am cunoscut. Şi tot ce am făcut a fost pentru a o face să se simtă la fel de mizerabil ca şi mine. Ştiu că nu vei înţelege niciodată felul în care m-am simţit, dar a trebuit să o fac să sufere.
Şi scrisoarea a fost doar începutul.
Foarte frumos, deja ne-ai obisnuit cu asta. Mersi pentru ca m-ai anuntat.
So, acum mai incep sa inteleg una si alta. Totusi, paragraful scris cu italic ce e? Alta scrisoare? Ma intreb.
Nu am vazut greseli, d'oh, cred ca odata o sa caut doar sa gasesc una, ca sa imi potolesc pofta. Nu te scuza pentru ca e mai simplu, cum am spus si inainte, ai descris foarte bine, asa, ca sa intelegem toti *sarcastic smile*.
Ai folosit ceva mai mult dialog, ceea ce ma foarte bucura. Fata asta a avut, are si cred ca nu ma insel cand presupun ca va avea o viata si un destin foarte interesant. Zi-mi ca gresesc.
Tine-o tot asa. Buh Bye !!!
Am văzut singură, fără să mă anunţi >:). * smile *

Mie mi-a plăcut mult. Soph, a? Mă duce cu gândul la Soph a noastră : >.
Se pare că iubita noastră Chloe îşi revine :].
Greşeli de tastare şi de exprimare nu am văzut, ca de obicei. Descrierea, naraţiunea şi dialogul, s-au îmbinat perfect :d.
Cea de la final este scrisoarea ? : - ss
Şi prin ce a făcut-o să sufere?
Aici am rămas în ceaţă = )).
Spor la scris >:D<.
So, cum am spus ,sunt aici. Scuze pentru intarziere, doar ca a intervenit ceva. So, imi place mult povestea ta, e foarte buna ideea. E misterioasa si te face curios sa citesti in continuare. Am vazut ca nu ai scris o data sau de doua ori cifrele in litere, ar merge mai bine in litere. Asezarea textului este buna si apreciez ca pui diacritice. Nu am observat nici greseli de tastare, nici de ortografie.
Naratiunea este buna, dialogul nu e sec, actiunea nu e grabita, iar descrierea este minunata. O ador :x. Imi place ca iti exteriorizezi atat de profund sentimentele. Nu mai am ce spune decat bafta in continuare, multa imaginatie si sa pui repede next.*Hugs*
Hey>:D< Ms ca m-ai anuntat. Titlul pare interesant, cumva are legatura cu Chloe si tot ce se petrece in fic... Intr-adevar, pana cum, nu ai dat multe informatii, dar cum ai spus si tu, este bine s-o iei incet. Actiunea este foarte buna, deloc grabita:D
Imi place felul in care descrii, eu am mai citit cateva lucrari de-ale tale si chiar m-a fascinat felul de a scrie, adica asterni cuvintele pe "foaie" si sentimentele - in profunzime, cu incredere in tine insati. Felicitarile mele:*
Eu astept sa vad ec ne mai pregatesti. Te pup:*:bye:
Scuze! Nu ma omori! Acum las comentariu -.-. Deci :
____________________________________________________________________________

Aceste capitole m- au surprins ca de obicei. Iarasi m- ai facut sa zambesc si sa imi doresc mai mult de la tine.

Imi place foarte mult descrierea ta vasta in figuri de stil, si eu ma pricep la ea dar nu o pot pune n practica nici sa imi dea dracu una in cap , si de aceea te admir pentru asta -.-

Narezi foarte bine, sper ca niciodata sa nu te pierzi si sa incepi sa o iei pe aratura -.-

Greseli de tastare nu am vazut, dar nici de exprimare.

Aceste cpitole au fost surprinzatoare ca de obicei, multa bafta si imaginatie .
Hei , am trecut pe aici si eu cu un comentariu [ mai mult sau mai putin important ] ...

Imi place foarte mult felul in care narezi si epitetele folosite sunt intradevar mai deosebite , insa [ parerea mea ] ai momente [ desi sunt putine ] in care te pierzi oarecum si incepi parca o alta descriere care nu-ti apartine , in care gasesc doar simple adjective asezate intr-o naratiune banala , care ma scoate din acel farmec al povestii in care am intrat usor , dar din pacate pe care-l parasesc repede datorita acestor pasaje din fic :

" Alese o pereche de blugi în carouri şi un pulover roşu, se aranjă puţin şi trecu prin hol, unde se încălţase cu o pereche de cizme cu toc, singura pe care o avea de altfel, apoi închise uşa cu cheia. "

Nu se compara deloc cu :

" Nu amândouă mi-au pictat nopţile albe, mi-au cântat tăcerea de plumb şi m-au adus la răscruce de drumuri ? Nu amândouă m-au orbit şi mi-au frânt inima ? Stau mut şi la cinci paşi de prăpastia imaginară, îmi este foarte teamă să mă mişc, să strig, să respir.
Trebuie să îi scriu povestea. Îi sunt dator. Eu am închis-o între ziduri de plumb, am acoperit-o cu scântei fierbinţi şi am lăsat fulgi de zăpadă să-i pătrundă în sufletul curat. Eu... "

Sau cu :

" Acum privesc valurile albastre şi culorile asfinţitului în portocaliu şi roşu nestins, iar toate amintirile îmi invadează corpul şi mintea. Fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, le resimt în acest moment şi le pun pe hârtie. Scriu ca mai apoi să arunc toate amintirile mele în mare şi să dispară pentru totdeauna. "

Si multe alte paragrafe asemanatoare [ si e foarte bine ca sunt multe astfel de fragmente foarte bune , dar e pacat sa nu fie toate atat de bune , chiar mai ... ]
Tu ai talent , citesti mult ... deci nu ma mira faptul ca ai si astfel de pierderi , dar consider ca e pacat sa-ti scape astfel de lucruri. Daca vei citi de mai multe ori capitolul si te vei concentra doar putin mai mult , sunt 100% ca totul iti va iesi mult mai bine ! Am deplina incredere in tine [ si sper ca si tu in mine si vei tine cont de acest sfat marunt , dar cred ca destul de semnificativ ]

In principiu asta e lucrul care m-a deranjat [ + alte cateva mici , mici ,mici greseli de ortografie , dar sunt aproape lipsite de importanta ]

Cam atat din partea mea momentan, dar voi mai reveni insa si pentru viitoare capitole [ nu scapi de mine inca ... ] Imi place fic-ul si astept continuarea. Succes in continuare , spor la scris si multa imaginatie ! xD
Asa cum am promis, iata ca ma tin de cuvant
Imi place felul cum impletesti gandurile fetei , cum ii interpretezi simtirile, viata
am ramas un pic citind in gol cu aceasta scrisoare , chiar imi da putin ..frica de gandurile celui care a creat-o .In primul capitol am vazut o greseluta pe care nu o trec cu vederea pentru ca imi place sa fac observatie tuturor care o folosesc
SERvICI=SERVICIU
e greseala pe care as putea spune ca o ador ,fac aceasta "obsetvatie"cum am mai spus tuturor ,inca una
SUPUSE=SPUSE
nu am fost prea atenta la greseli , dar nu prea cred ca ai ,deci este bine .
P.S spune-ai de mine cu dialogul, dar tu?? unde este??
la mine va aparea in capitolul II deci astept sa il vad si la tine
Descrierea ..ai putea lucra un pic mai mult la ea ca sa dau textului o nuanta mai detaliata
Intregul fic un mister ...imi place..chiar imi place
C-am atat pentru azi dear surioara ,astept nextul..sa ma anunti ca te omor *DOUA PUNCTE D*
si Te iubeeeeesc mult
Ja ne!
DeDal N., capitolul acesta este cu dedicaţie pentru tine :]] Are mult dialog ca să te bucuri tu >;D<
Snowweh, Chris a făcut-o să sufere prin faptul că a terorizat-o şi veţi vedea în capitolele următoare ce a mai făcut ^^
Frozen Soul., mă bucur că îţi place, yay ^^
~MusicxD~, vă pregătesc multe surprize. Mint, nu ştiu ce vă pregătesc, dar sigur voi avea grijă să vă placă.
Scorpiiiiiie ?, aa, îţi doreşti mai mult de la mine. All right, vă voi da mai mult mister şi suspans.
Chii Noy, înţeleg ce vrei să spui că este o diferenţă între acele paragrafe. Dar nu pot folosit mereu figuri de stil, trebuie să vorbesc şi clar ca să înţeleagă tot omul. La început Chris doar îi pregătea pe cititori pentru poveste, le dădea ritmul şi misterul poveştii pe care el urmează să o spună. Apoi am început să folosesc cuvinte simple. Nu pot schimba asta, în toate cărţile sunt anumite pasaje cu descriere bună sau nu, apoi dialog/naraţiune. Le folosesc pe toate.
Larisa :x, da, am verificat în DEX, chiar e serviciu. Nah, uite dialog în acest capitol ^^ Cât despre descriere, voi lăsa totul să decurgă uşor, nu vreau să mă lungesc de data asta.




Capitolul 5 – Cine este Christopher ?



În dimineaţa următoare Lara se plimba pe o stradă împreună cu un tânăr atrăgător cu ochii de un albastru tonic, sedativ şi părul brunet lung până la umeri.
- Lara, spuse acesta, de ce îţi petreci atât de mult timp cu ea ? protestă uşor.
- Elliot, când ai să înţelegi că are nevoie de mine ? Eu sunt singura persoană pe care o are Chloe şi diseară vreau să te porţi frumos cu ea, îi spuse pe un ton impunător prietenului ei.
- Cum spui tu, replică indiferent brunetul şi o sărută pe buzele reci şi îngheţate, apoi zâmbi şi îşi planifică întreaga zi.

Peste două ore Chloe se afla în apartamentul ei pictând peretele camerei de zi. Arunca pete de culoare peste tot cu o pensulă groasă şi fredona o melodie în şoaptă. Auzi soneria şi se îndreptă spre uşă, dar lovi o vază din ceramică plină cu flori care căzu pe jos şi se sparse.
- La naiba, strigă fata. Aşteaptă doar o secundă, continuă ea, oprindu-se când uşa se deschise şi un tânăr seducător intră în cameră şi închise uşa, asezându-se apoi în faţa ei.
- Elliot, se prezentă el simplu aplecându-se teatral. Nu mă întrebi ce fac aici ?
- Vrei să stăm de vorbă ? blufă Chloe.
Tânărul nu-i inspira încredere şi se hotărî să păstreze distanţa până când va afla ce vrea el cu adevărat. Aşteptă un răspuns, dar acesta se aşeză pe canapea făcându-i semn să vină şi ea. Chloe îi întoarse spatele şi adună cioburile de pe jos.

- Ce tăcută eşti, râse Elliot, dar văzând că ea îl ignoră deveni serios. Sunt prietenul Larei şi am venit puţin mai devreme la petrecere.
- Petrecere ? întrebă Chloe cu jumătate de gură.
- Da! Ah, nu ţi-a spus ? se întristă el ca un copil. Nu-i nimic, îţi voi ţine eu companie până ajunge şi Lara.
Chloe tăcu şi se duse în dormitor lăsând uşile deschise. Elliot se ridică de pe canapea şi luă telefonul fetei în mână, apoi îi trimise Larei un mesaj în care îi spunea că nu se simte prea bine şi ar vrea să fie singură în acea seară. Se îndreptă şi el spre dormitor ştiind că nu vor fi deranjaţi întreaga zi.
- Citeşti mult ? întrebă el privind câteva cărţi de pe birou.
- Nu, doar puţin. Poate în viitor voi deveni o cititoare mai pasionată, glumi Chloe.
- Ai citit Jurnalul unei iubiri ? încercă tânărul să facă puţină conversaţie.
- Umm, aştept filmul! spuse Chloe la întâmplare.
- Dar filmul deja a apărut, râse Elliot şi se apropie de fată aşezându-se pe pat.

Ea se lăsă pe spate şi închise ochii. Se simţea bine în preajma băiatului deşi acesta părea puţin cam încrezut. Ea nu avusese niciodată un prieten şi de obicei se simţea intimidată de băieţi. La naiba, de data asta trebuia să păstreze distanţa. Era al Larei.
- Tu şi Lara sunteţi...
- Doar prieteni, o întrerupse brunetul şi zâmbi frumos întinzându-se după un plic roşu de pe noptieră.
- Nu, nu! Strigă Chloe încercând să-l facă pe tânăr să nu citească scrisoarea.
Dar el nu o ascultă şi deschise plicul. Înăuntru se afla o bucată de hârtie arsă pe margini şi îmbibată cu un parfum puternic bărbătesc. Scrisul era înclinat, neîngrijit şi mic. Chloe înghiţi în gol ştiind că Elliot va afla ceva ce nu spusese decât Larei. Nu-i plăcea că asta o va expune în faţa străinului cu ochii albaştri. După ce o citi cu atenţie, Elliot făcu ochii mari văzând semnătura şi planul lui de distracţie pentru acea noapte se spulberase.

- Cristopher Selph ? Îl cunosc pe tipul acesta, afirmă cu fermitate Elliot.
- Cine este ? întrebă sfioasă fata cu o voce tremurândă.
- Ah, îţi voi spune, dar trebuie să faci ceva pentru mine, îi explică Elliot ca unui copil de şase ani.
Se aplecă spre ea şi luându-i capul între mâini îşi apăsă buzele pline de dorinţă peste ale ei. Chloe încercă să îl împingă cu mâinile şi se zbătu puţin, dar el o cuprinse cu mâinile şi o strângea. Văzând că se opune se îndepărtă uşor.
- Asta nu este tot, mă voi întoarce mai târziu, îi promise tânărul fetei în timp ce se ridica din pat şi se îndrepta spre uşă.
- Dar nu mi-ai spus cine este Christopher, izbucni ea aproape plângând.
- Îţi voi spune altă dată, acum mintea ta nu este în stare să asimileze informaţiile, iubito, o alintă el şi dispăru clipa următoare.

Chloe se trânti în pat cu faţa în pernă neştiind ce să facă pentru a suta oară în acea zi. Ar fi vrut să o sune pe Lara, dar s-ar fi simţit datoare să-i povestească ce s-a întâmplat cu Elliot şi asta nici nu-i trecea prin minte. Găsi telefonul în camera de zi şi văzu două mesaje. Îl citi pe primul. „Data viitoare când planific o petrecere voi avea ca invitat de onoare un pititc de grădină. Stai singură şi plângi, laşo. Aşa-zisa prietenă a ta, Lara”. Se încruntă şi se pregăti să citească şi următorul mesaj în care sigur îşi cerea iertare pentru gluma nesărată, dar inima începu să-i bată cu putere când îşi dădu seama că era de la un număr necunoscut. Scăpă telefonul din mâini şi îşi dori să se ascundă undeva. În mintea ei erau doar acele cuvinte simple, dar care-i provocau fiori în tot corpul şi le auzea iar şi iar.
„Sunt cu ochii pe tine. Chris”.



Sondaj de opinie : Ce credeţi sau ce vreţi să se întâmple în continuare ? Stupid question, dar aţi putea fi de ajutor :-j
Hope you liked it. You know you love me.
Xoxo, AlerimxD.