Problemele adolescentei

Acesta este primul meu fic. Astept critici si sfaturi. Sper sa va placa
PS: Scuzati daca amgreseli de exprimare sau tastare
Capitolul 1: Cand viata o ia pe alte cai
Tremuram..... Asa ma simteam atunci cand am aflat ca trebuia sa parasim New York-ul . Toata viata mea se destrama ... .ma simteam ca o pasare careia i-au fost furate aripile si nu mai putea zbura. Amintirile mele legate de acest oras al oportunitatilor au inceput sa mi se deruleze prin minte . O picatura de ploaie se prelinse pe geam. Ploua..... mi-am spus privind cu tristete catre orasul ce fremata de viata.
„Imi va fi dor de tine „ am zis dupa care m-am ridicat .. incepand sa imi fac bagajele, deoarece in mai putin de trei ore sosea avionul ce ma va duce departe de caminul meu drag. Eu, impreuna cu familia mea, urma sa ne mutam in Franta. M-am indreptat catre oglinda unde mi-am privit reflexia timp de cateva minute . Aratam mai rau ca o fantoma . Cearcanele adanci si vinetii aratau oboseala de care am avut parte in ultimele zile , parul castaniu cu reflexii rosiatice cadea incalcit pe umerii mei albi. Ochii mei de un albastru patrunzator,erau plansi si bulbucati. Fata mea palida incepea sa se ingalbeneasca si trupul meu fara vlaga se misca involuntar catre masina parintiilor mei. Mai privesc cu durere catre geamul de la camera mea care era pustie si trista, asteptand parca sa ma intorc la ea. Picaturile reci de ploaie se indesira udandu-mi trupul ravasit. Doua maini ma prind si incep sa ma traga inauntrul masinii negre si sobre. Incep sa tip... sa ma zbat in stransoarea mamei mele ce ma tragea catre o viata noua si trista. Acum nimic nu mai conteaza......doar dorinta puternica de a ramane aici ce ma ardea pe dinauntru .Ma zvarcoleam din ce in ce mai tare... privind ingrozita cum ma afundam in intunericul abisal ce ma inconjura . Nu mai vroiam nimic...nu mai simteam nimic ..... nu mai stiam nimic . Eram neajutorata cautand o raza de lumina care sa ma conduca catre iesirea din aceasta situatie. Dar nimic nu se intampla .... continuam sa ma pierd ca o frunza intr-o rafala puternica de vant. Dar durerea inceta, corpul meu se opri , prabusindu-se in bratele mamei mele. Mi-as fi dorit sa mor aici, in acest loc sacru pentru intreaga mea fiinta, decat sa traiesc departe de aici. Dar uite ca soarta mi- a mai dat zile de trait si, astfel m-am trezit in avion, aminindu-mi unde urma sa merg.......

Iata si al doilea capitol .Multumesc pentru comm si sper sa va placa si acesta.

Capitolul 2 : Ceva diferit
Eram sigura ca nu imi va placea aici. Nici macar nu stiam unde vom locui. Trecusera doar cateva ore de cand am plecat ,iar eu inca nu ma simteam mai bine. Priveam pe geamul avionului. Desi nu vedeam decat cerul, ma fascina aceasta priveliste. Mama mea statea langa mine, privindu-ma ingrijorata.
-Scumpo, stiu ca iti lipseste New York-ul, dar trebuie sa te inveselesti macar putin. Vrei iti dau putina apa?
Ma uimea atitudinea mamei mele. Se pare ca ea a trecut destul de usor peste momentul plecarii noaste. Nu imi venea sa cred ca sunt singura careia ii pasa de adevarata noastra casa. Nu i-am raspuns... mi-am intors doar capul, continuand sa privesc pe geam.
Dupa decursul a cateva ore, avionul ateriza pe aeroportul din Paris. M-am ridicat oftand de pe scaun, si mi-am luat geanta.
„Incepe tortura”, mi-am spus dupa care am coborat din avion. In fata aeroprtului ne astepta o masina rosie, cu interiorul frumos decorat.
Pentru prima oara am ridicat privirea din pamant si am inceput sa privesc orasul . Blocurile de piatra se inaltau catre cerul senin. Masinile roiau prin oras formand o agitatie puternica. Oamenii imbracati cu berete si paltoane lungi, impanzeau trotuarele, avand o atitudine distanta fata de cei din jur. Pe marginea trotuarului am zarit un om trecut de varsta a doua, cu parul carunt si imbracat saracacios. In maini avea un acordeon. Degetele sale lungi apasau cu atentie clapele instrumentului muzical. Sunetul melancolic inganat de instrument ma fascina intr-un mod ciudat . Totul era asa de diferit, si totusi asa de frumos. Melodia parca se potrivea cu durerea din sufletul meu. Nu mai puteam rezista. Nu mai vroiam sa aud nimic. Tot ce imi doream era ca toate acesta sa fie un cosmar din care urma sa ma trezesc curand. Dar nu era asa. Asta era realitatea cea rece si cruda. Aceasta era soarta mea si trebuia sa ma lupt cu ea. Mi-am luat ochii de la acel om si am continuat sa privesc inainte.
Masina se opri in fata unei case mari dintr-un cartier luxos din centrul orasului. Urma sa stam la o casa.....din nou ceva diferit si ciudat. Mi-a atras atentia o mica gradina de trandafiri rosii, florile mele preferate. Am rupt una din frumoasele plante, taindu-ma din neatentie la deget. Sangele rosu a inceput sa curga pe petalele trandafirului. Nu stiu de ce, dar aceast incident, ma facut sa ma simt mai bine. Dupa o perioada in care am fost ca o stafie, am inceput sa imi simt corpul din nou frematand. Simteam iarasi ca traiesc. Mi-am dat seama ca trebuie sa ies din aceasta stare depresiva . Am zarit-o pe mama mea vorbind cu un om batran , care era vechiul proprietar al casei. Pe fata mea aparu involuntar un zambet. Mersul caraghios al omului ma inveseli putin. Mi-am luat bagajele si am urcat la etaj, unde urma sa fie camera mea. Am ramas placut surprinsa cand am zarit interiorul decorat in stil frantuzesc. Patul care era asezat langa geam , era imbracat cu asternuturi rosii . Draperiile de culoarea satinului, impedicau lumina soarelui sa patrunda inauntru. Biroul si dulapul din lemn de cires, dadeau incaperii un aer aparte. Am inspirat adanc si am deschis geamul pentru a intra putin aer. Privelistea era una minunata . De aici puteam zari magnificul turn Eiffel inaltandu-se catre nori.
M-am dezbracat de hainele murdare si m-am indreptat catre jacuzzi pentru a ma relaxa putin . Spuma cu miros de lavanda imi invaluia trupul dandu-mi o senzatie de bine pe care nu am mai simtit-o de mult. Dupa ce am iesit din baie, m-am indreptat catre oglinda pentru a ma aranja putin. Desi eram obosita doream sa ies afara si sa explorez „noul teritoriu”. Acum aratam mult mai bine .Parul meu ondulat prinsese luciu, iar ochii mei parca se mai luminasera. M-am imbracat cu ce am gasit prin dulap si am iesit sa ma plimb pe strazile Parisului.
Priveam cu o curiozitate aparte orice om imi iesea in cale. Eram fascinata de lumea pe are incet incet o descopeream. Am zarit intr-un colt un grup de adolescenti asemenea mie care discutau. Asta m-a pus pe ganduri. Brusc m-am amintit de prietenii mei din New York pe care i-am lasat in urma. Am inceput sa respir din ce in ce mai greu, amintindu-mi de noaptea dinainte de plecarea mea, in care m-am certat cu cea mai buna prietena .......
„ – De ce trebuie sa imi faci asta Hanna!? De ce trebuie sa ma parasesti chiar acum cand trec prin aceasta situatie dificila?? Stii ca am nevoie de tine... iar tu pleci, lasandu-ma in urma ca pe o haina murdara si rupta de care nu mai ai nevoie!”
-Imi pare rau!! Am inceput sa tip.... fara sa imi dau seama unde ma aflam . Am inceput sa fug ..... fiind urmarita de amintirile groaznice care nu imi dadeau pace. Fugeam cat de repede puteam, tinand ochii inchisi, pana cand m-am izbit de ceva... sau cineva. Mi-am ridicat ochii inlacrimati, trezindu-ma la realitate. Atunci am zarit doi ochi negrii ce ii fixau pe a mei. Am ramas pe loc, pierzandu-ma in acei ochii abisali. Mai apoi am realizat ca in fata mea statea un baiat in jur de 17 ani , cu trasaturi fine si frumoase ale fetei. Suvitele negre si rebele ii erau fluturate de vantul ce incepuse sa bata din ce in ce mai puternic. Acea gura perfecta incepu sa imi vorbeasca zicandu-mi:
-Ai grija......
Atat. Atat imi zise, dupa care pleca . Acele cuvinte , acel chip si in special acei ochi negrii mi-au ramas in minte, nestiind ca aveam sa le revad destul de curand.

Iata si capitolul trei. Astept commuri pentru a posta nextul. Va rog sa imi ziceti parerea voastra . Sper sa va placa
Capitolul 3: Prima zi de scoala.
Era prima mea noapte in noua mea casa, si nu puteam dormi. Gandul imi statea la acel frumos baiat cu ochii negrii. M-am ridicat din pat si m-am indreptat spre geam. Privelistea orasului ma linisti. Parisul era minunat noaptea, fiind luminat in intregime. Turnul Eiffel era imbracat in mii de luminite stralucitoare, iar cerul senin si instelat contribuia la atmosfera de mister.
Mi-am intors privirea catre ceasul ce atarna pe perete. „Ora doua!” mi-am spus, stiind ca maine nu ma voi putea trezi pentru a merge la scoala.
„Da, noua mea scoala. Nu cred ca ma voi descurca foarte bine, avand in vedere ca nu prea stiu limba franceza. Cred ca noii mei colegi ma vor privi ca pe o ciudatenie si vor rade de accentul meu de frantuzoaica.” Un mic zambet mi-a aparut pe chip. Poate ma voi distra ....poate va fii interesant ....si poate chiar imi voi face prieteni.
Eram destul de obosita. Simteam mai mult ca niciodata nevoia sa dorm. M-am indreptat cu pasi marunti catre pat. M-am trantit pe suprafata moale si pufoasa. Pleoapele imi acopereau incet incet ochii incercanati. Adormisem........
-Tarr.....Tarrrrr.
Ceasul asta inervant suna incontinuu de cateva minute. Eu refuzam sa ma trezesc. Vroiam sa stau in acel loc moale si cald pentru tot restul vietii mele. Dar, ca de obicei, nimic din ce vreau eu nu se intampla . Ceasul incepu sa sune si mai tare. Si parca nu era de ajuns, din bucatarie aud glasul subtire al mamei mele.
-Hanna, trezeste-te scumpo...... Astazi e prima zi de scoala si nu ai vrea sa faci o impresie proasta, nu-i asa?
Totul incepea sa ma enerveze. Soarele puternic imi intra in ochi. Parca pana si natura vroia sa ma trezesc. Ceasul inca suna, mama inca tipa, iar capul meu mai avea putin si exploda.
Cu o miscare lenta, am oprit ceasul enervant. M-am ridicat incet de pe pat, si m-am indreptat adormita catre baie. Am luat o perie si am inceput sa imi descalcesc parul incurcat, prinzandu-mi-l intr-o coada la spate si lasand bretonul sa imi umbreasca fata. Apoi am mers la dulapul meu din lemn de cires, de unde am luat ce haine mi-au venit in mana. Cand am coborat jos sa iau micul, am vazut-o pe mama pregatind ceva de manare. Asta cu siguranta era ceva nou. De obicei, aveam o menajera care facea toate treburile casnice.Asta incluzea desigur si gatitul.
¬-Si ce vrei sa mananci scumpo?
-Cereale, am raspuns eu banal, stiind ca mama nu era in stare sa imi pregateasca un mic dejun mai cosistent.
Dupa ce mi-am „savurat” cerealele, m-am indreptat catre masina tatalui meu, care insistase sa ma duca la scoala. Pe drum am avut o discutie cat se poate de inervanta, cu intrebari stupide de genul „Ce ai mancat la micul dejun?” sau „Ai dormit bine azinoapte?” . M-am bucurat nespus de mult cand am coborat din masina,dar cand m-am vazut singura in curtea scolii, acea bucurie disparuse. Liceul era unul foarte mare, fiind foarte usor sa te pierzi acolo daca nu cunosteai locurile.M-am speriat uitanduma la ceas. Era ora opt fara 5 minute, iar eu nu stiam unde imi este clasa.Cautam disperata un profesor care sa ma poata ajuta, dar nimic. Vazand ca voi intarzia , mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa cer ajutor unor elevi. Am zarit un grup de fete, ce pareau de varsta mea. Una dintre ele mi-a atras atentia intr-u mod interesant. Parul ei era blond deschis, drept si lung pana la talie. Ochii sai erau verzi, scanteind puternic in lumina soarelui. Dupa parerea mea era frumoasa. Speram ca vom putea deveni prietene. Langa ea mai erau doua fete, amandoua blonde ,care o ascultau cu atentie. M-am indreptat spre ele cu inima batandu-mi puternic, gata sa imi sara din piept .
-Buna, am zis eu afisand un zambet incurcat. Sunt noua si ma intrebam daca ati vrea sa ma ajutati sa-mi gasesc clasa.
Frumoasa blonda imi spuse:
-Pe noi nu ne intereseaza problemele tale...Nici nu stiu cum ai indraznit sa ne intrebi asa ceva. Noi nu vorbim cu oamenii neinteresanti asa ca tine !
Am ramas cu gura cascata, nestiind cum o fata asa de frumoasa la exterior, poate fi asa de urata la interior. Simteam cum imi plesneste capul de nervi. I-am aruncat blondei o privire ucigatoare si ma pregateam sa ii intorc replica,cand un domn inalt ma prins de umar.
-Tu trebuie sa fi, colega cea noua. Hanna Odwar, nu-i asa?
-Da domnule. Incantata de cunostinta.
-Haide, sa te conduc la clasa ta.
M-am bucurat, ca imi voi gasi clasa in sfarsit. I-am mai aruncat o privire plina de ura blondei si am mers pe urmele profesorlui.
Clasa mea, era la etajul doi, langa laboratorul de biologie. Am aflat de asemenea, ca profesorul care m-a condus este chiar dirigintele meu, si ca preda matematica. Intotdeauna am fost buna la matematica, iar acest domn parea amabil si bun. Speram ca si colegii mei vor fi la fel. Emotiile incepeau sa mi se inmulteasca, inima imi batea cu putere. Corpul meu se misca mecanic catre usa de la clasa. Am intrat inauntru. Am deschis ochii larg si mi-amprivit colegii. Am vazuto pe rautacioasa blonda in prima banca de la geam. O urma de dezgust mi-a aparut pe fata. „De ce trebuia sa fie in clasa cu mine?”. Dar dezgustul fu inlocuit de uimire , picioarele incepura sa mi se inmoaie. Tremuram, privind inmarmurita catre a treia banca de la geam. I-am vazut.....Acei ochi negrii si abisali ii fixau din nou pe ai mei. Apoi l-am recunoscut. Parul lui negru ca abanosul, fata sa frumoasa.......m-am albit la fata....nu mai exista nimic in jurul meu decat acei frumosi ochi negrii.

Ei bine, vad ca nu am primit nici un comm, dar am adus capitolul patru. Spor la citit si criticat si
PS: Scuzati greselile de exprimare si tastare
Capitolul 4: De ce eu?!!
“Hanna!!.......revino-ti!!” mintea imi gandea limpede, dar corpul refuza In continuare sa se miste. Toti acei ochi curiosi, erau atintiti spre mine vrand parca sa ma intimideze inca de la inceput. Dar nu vreau sa le fac pe plac……. Trebuia sa fac ceva! Privirea imi devine brusc hotarata, iar corpul meu nu mai tremura. Incerc sa nu ma mai gandesc la colegii mei, desi eram constienta ca asta nu se poate intampla. Deschid ochii larg si imi umezesc buzele, dupa care incep sa zic mecanic :
-Ma numesc Hanna Odwar. Ma bucur ca acum fac parte din aceasta clasa, si sper sa imi fac multi prieteni.
Bine.. asta a sunat mai fals decat credeam. Cred ca toti si-au dat seama de asta. Se vedea clar ca nu eram prea incantata sa ma aflu aici. Nu am mai zis nimic , ma uitam rugator la dirigintele meu. Acesta intelese ce vroiam sa zic si le atrase aentia colegilor mei spunand:
-Bine copii, sper ca va veti intelege cu noua voastra colega. Tu, Hanna, poti sa mergi in a treia banca de pe randul din mijloc. Acum cred ca putem incepe ora……
Eram linistita in sfrarsit. Nimeni nu ma mai privea pe mine, ci se uitau atenti la profesor. Ma asez la locul meu , studiindu-mi colegul de banca. Avea parul saten si ciufulit, iar ochii sai erau de un caprui ciocolatiu. Trebuie sa recunosc ca nu arata prea rau. Ii zimbesc dulce dupa care incep sa-I vorbesc.
-Ma bucur sa te intalnesc, zic dupa care fac o mica pauza, simtindu-ma putin rusinata. Sper ca ne vom intelege bine.
-Buna! Zise la randul lui zambind. Sunt incantat sa te cunosc. Numele meu este Robert, dar poti sa-mi spui Rob. Daca vrei pot sa iti fac un tur al scolii dupa ore, sau sa iti prezint colegii.
Eram nespus de bucuroasa ca am reusit sa-mi fac un nou prieten. Se pare ca nu toti
frantuzii erau nesuferiti, asa cum credeam eu.
Ora de matematica a trecut repede si placut. Am discutat toata ora cu Rob, razand si impartind impresii. Mi-a prezentat si colegii. Se pare ca pe acea blonda nesuferita o chema Camelie. Ea era una dintre cele mai populare fete din scoala, si nu scapa nici un prielej de a te umili. Prietenele ei, o urmau peste tot, fiind mai mult sclave decat “prietene”. Restul colegilor mi se pareau de treaba, dupa spusele lui Robert. Singurul despre care nu stiam prea multe era frumosul baiat cu ochii negri. M-am decis sa aflu singura mai multe despre el, asa ca m-am indreptat spre banca sa. Inima incepea din nou sa imi bata , iar picioarele sa mi se inmoaie, dar m-am stapanit si am continuat sa merg. El isi intoarse privirea abisala, si o fixa pe a mea. Cu glasul tremurand, am zis:
-Buna....Ei bine asta a fost tot ce am putut spune. Cred ca m-am inrosit toata….Totusi am reusit sa schitez un zambet.
La fel facu si el . Buzele sale perfecte se arcuira intr-un zambet strengaresc. Ma inebunea! Dar trebuia sa ma abtin..Nu puteam sa ma fac de ras in fata lui.
Dupa cateva secunda cat ne-am privit, el incepu sa vorbeasca. Vocea sa era linistitoare si placuta.
-Buna, ma bucur sa te cunosc Hanna. Totusi cred ca ne-am mai intalnit undeva, imi pari familiara.
Stiam la ce se referea si ma simteam ciudat. El ma privea in continuare cu ochii sai frumosi. Simtindu-ma ridicola am zis:
-Da, si mie imi pari familiar, totusi inca nu ti-am aflat numele.
- Oh, excusez-moi, numele meu este Edward.
Acum eram constienta de frumusetea limbii franceze. Era cu adevarat magnifica, mai ales vorbita de el. Imi doream si eu sa am un astfel de accent, dar cu siguranta ca va mai dura pana il voi obtine.
Clopotelul suna, oprind cu nepasare conversatia noastra. M-am indreptat la locul meu, unde l-am zarit pe Rob, scriind ceva in caiet. Stateam sprijinita de spatarul scaunului, privind in gol. Usa clasei se deschise, provocand un scartait inervant. In incapere intra o doamna in varsta, dupa parerea mea trecuta de treizeci si sase de ani. Avea o privire dura si mergea drept si intepat.
-Ea este profa de franceza….. “preferata noastra”, zise Rob. Te sfatuiesc sa nu o calci pe nervi, caci s-ar putea sa o patesti.
Am inghitit in sec. Nu putea fi chiar asa de rea, nu? Cel putin asa sper.
Femeia privea prin clasa, analizand fiecare copil in parte. Privirea ei rece o intalni pe a mea. Uitandu-se la mine, zise:
-Se pare ca avem o colega noua. Te rog sa mi te prezinti.
-Ma numesc Hanna Odwar, am zis pe nerasuflate. Bine, deja ma saturasem sa ma prezint, iar aceasta femeie ma ingrozea la propiu.
-Ei bine, domnisoara, te rog sa treci la tabla si sa scrii unul dintre exercitiile pe care le-ati avut la tema pentru acasa. Ti-ai facut tema, nu-i asa?
Teme??!! Femeia asta chiar ma calca pe nervi. Eu nici la vechea mea scoala, nu-mi faceam temele prea des. Cu toate acestea, aveam note mari la toate materiile. Deabia sunt aici de o zi, si ea vrea sa imi fac tema. Nici macar nu am avut pe cine sa intreb, deoarece ieri nu cunosteam pe nimeni . A naibii profesoara!
Nu stiam ce sa fac, totusi m-am decis sa merg la tabla. Ma voi descura eu cumva. Rob ma dezaproba, dar eu nu-l bagam in seama. Camelie imi arunca o privire plina de dispret, in timp ce incerca sa-si potoleasca rasul , ca sa nu fie observata de profesoara. I-am intors privirea , dupa care n-am mai bagat-o in seama. Am luat creta in mana si am inceput sa scriu nu stiu ce propozitii dictate de profesoara. Dupa ce am terminat de scris propozitiile, am vrut sa ma intorc la locul meu, dar nesuferita ma opri zicand:
-Si unde vrei tu sa pleci , ma rog? Acum trebuie sa transformi propozitiile, asa cum cere exercitiul!
Firar sa fie! Acum chiar ca m-a inervat. Si mai rau era ca nu stiam o iota din gramatica limbii franceze! M-am intors tematoare catre tabla si am luat din nou creta in mana. Camelie aproape ca murea de fericire, in timp ce Rob se uita speriat la mine. Ma uitam prin clasa, cautand o sursa de inspiratie, pe care intr-un final am gasit-o. Edward incerca sa imi sopteasca raspunsurile. Cu ajutorul lui si alaturi de criticile scorpiei, am trait cea mai lunga ora din viata mea. La sfarsitul torturii, m-am ales cu o minunata nota de sapte. Nu era chiar ideal, dar era mai bine decat un patru. I-am multumit lui Edward pentru ajutorul lui, dupa care m-am indreptat catre banca mea.
Rob se uita ciudat la mine:
-Deci, cum ti s-a parut prima ta ora de franceza? Intreba el razand.
- “Minunata”! Profa este o dulce! Am zis la randul meu ,razand impreuna cu el.
Celelalte ore au fost destul de interesante, dar m-au oboist putin. Inainte de a pleca acasa, Rob imi facu un scurt tur al scolii. Trebuie sa recunosc ca era un liceu frumos.
Cum am ajuns acasa, parintii au inceput sa ma interogheze ca la politie. Ast lucru chiar ma inerva. Nu i-am bagat in seama si i-am asigurat ca totul este bine. Imediat dup ace am mancat m-am apucat de temele la franceza, nevrand sa se repete povestea de astazi.
Dupa ce am terminat, m-am trantit pe suprafata moale a patului fiind foarte obosita, adormind instantaneu.

Hello am venit şi eu pe aici după cum am promis.
So, let's see.
Titlul, nu aş spune că e atractiv ci mai degrabă drăguţ. Descrierea este prezentă, dar ( căci mereu trebuie să fie un dar) mai ai mult de lucrat la ea, adică mi se pare plictisitoare, foloseşti acelaşi cuvinte încât devine stresant şi încearcă să o faci mai profundă. Acţiunea foarte grăbită, încearcă să o mai încetineşti, naraţiunea mi se pare cam trasă de păr, iar dialogul este sec încercă să îl faci mai interesant.
Ideea nu mi se pare prea originală, sper că vei reuşi să o faci pe parcurs. Am văzut greşeli de tastare şi de exprimare ai grijă la ele. Nu pui semnele de punctuaţie cum trebuie, nu mai folosi atât de mult punctele de suspensie pentru că în afara faptului că nu sunt puse cum trebuie arată şi inestetic.
1. numerele se scriu în litere şi nu în cifre ex:şaptesprezece, zece, doi ( ai prins ideea).
2. nu mai pune SPACE înaintea semnelor de puctuaţie, ci după.
3. încearcă să împarţi textul în mai multe paragrafe, ar fi mult mai uşor să citim.
4. mai lucrează la estetică.
5. fă capitolele mai lungi.
Cam atât dacă o să îmi mai amintesc revin cu un edit. Sper că nu te-ai supărat.

Subiectul e interesant , imi place finalul
Ai grija la greseli ca sa nu mai primesti comentari de la altii
Si dabia astept continuarea

Hei. Am ajuns si eu pe aici exact cum am promis. O sa iti spun la ce ar mai trebui sa lucrezi, dar o sa o fac pe capitole, pentru ca imi e mai usor asa.

Capitolul 1: Intai si intai trebuie sa iti spun ca ar fi bine sa renunti la punctele de suspensie. Le-ai folosit prea mult. In primul rand nu isi au rostul, iar in al doilea nici nu arata bine sa vezi: ...text... . Puteai sa descrii mai mult sentimenele fetei si sa dai ceva detalii despre plecare. Nu ai zis de ce au fost nevoite sa se mute, de ce nu vroia sa plece, de ce a numit locul acela "sacru". Incearca sa mai dai cate un "enter" din cand in cand ca textul sa nu "curga" prea mult, pentru ca e obositor atunci cand citesti.

Capitolul 2: Din nou o sa aduc vorba de punctele de suspensie si ca tot veni vorba de ele pune numai trei [...], din cate stiu eu numai atatea se pun. Apoi ai grabit actiunea asa de mult incat expresia: "trece ca gasca prin apa" se potriveste de minune. Incearca sa te concentrezi si pe actiune, mai bine sa fie putin mai inceata decat asa de rapida. Partea in care descrii toate sentimentele fetei este okay, iar daca te-ai ocupa macar un sfert si de actiune, totul ar fi mai bine. Ai grija si cu dialogul. E sec. Mai trebuie lucrat.

Capitolul 3: Punctele de suspensie... incearca sa scapi de ele, nu de tot, insa mai redu cantitatea lor. Mai, capitolul asta e destul de bunicel. Ai grija la dialog pentru ca e relativ sec si nu inspira nimic.

Capitolul 4: Tinand cont de dimensiunea lui, e bine ca ai mai scapat din punctele de suspensie [daca ar fi sa facem comparatie dintre acesta si primul capitol]. Actiunea e bunicica, desi cred ca ai fi putut sa incetinesti putin in anumite puncte. Mi-ar fi placut sa spui mai multe despre sentimentele fetei atunci cand a intrat in clasa, cand l-a vazut pe el, etc. Ai pus accent doar pe o singura ora, desi ar fi fost dragut sa povestesti cate putin cam cum i s-a parut fiecare ora in parte [puteau sa fie si 4, oricum nu conteaza]. Dialogul, ei bine, incearca sa il faci mai "real".

Cam asta e tot ce am de zis. Eu o sa mai trec pe aici si sper ca nu te-am deranjat cu acest comment, insa m-ai rugat sa iti spun tot ce nu imi place ca sa te poti corecta.
Eu astept continuarea pentru ca sunt curioasa sa vad, intai de toate, cum vei evolua tu si apoi cum o sa evoluieze si actiunea.
Bafta in continuare.

Buna, am venit cu un nou capitol. Multumesc mult pentru comentarii. Sper ca acest capitol este mai bun ca si celelalte. Astept orice fel de critica. Spuneti-mi tot ce aveti pe suflet
Lectura placuta.

Capitolul 5: Durere
Alergam. Fugeam cat ma tineau picioarele, desi nu stiam unde ma duc. Eram vlaguita, viata se scurgea din mine dupa fiecare minut care trecea. Respiratia mea era adanca si greoaie. Privirea mea era atintita spre o lumina aurie. O lumina aurie care parea a fi ultima mea scapare din acel abis infiorator, atat de rece si atat de plin de ura. Dintr-o data, sunete infioratoare imi inundara urechile. Am inceput sa tremur incontrolabil. Lumina devenea din ce in ce mai slaba,fiind inghitita de acel intuneric infiorator, odata cu ea stingandu-se si ultima farama de speranta din inima mea. Acum plangeam. Lacrimi amare se prelingeau pe fata mea alba. Mintea mea era invadata de imagini dureroase , din trecutul meu. Simteam ca explodez. Preferam sa mor, decat sa mai sufar atat. Era atat de ciudat, atat de dureros, atat de neasteptat pentru mine. Si totusi prin minune totul se opri. Strigatele disperate incetara, lumina aparu din nou. Numai ca de aceasta data simteam o energie intunecata care ma invaluia. Era atat de rece , atat de sumbra,incat imi invada pana si cele mai ascunse coltisoare ale mintii mele chinuite.
Brusc am realizat ca nu eram singura in acel infern. Cineva mai era cu mine. Ii simteam prezenta , ii simteam inima batand langa a mea. Stiam ca suferea ingrozitor. Era un suflet ratacit, plin de remuscari si suferinta. Nu isi putea gasi pacea. Si totusi poate asta eram si eu, poate suntem meniti sa fim impreuna in acest vid. Dar de ce ? Mii de intrebari, nici un raspuns. Ma las prada disperarii, cazand intr-o transa puternica. Simt cum sangele mi se prelinge pe buze. Era aproape, foarte aproape , gata sa atace in orice moment.

Ceasul desteptator suna. Nu credeam ca voi fi vreodata atat de bucuroasa sa-l aud, insa de data aceasta eram. Am deschis ochii brusc, privind tavanul. Firicele de transpiratie se prelingeau pe corpul meu. Parul castaniu era lipit de fata, iar mana mea tinea starns cersaful. Dar cel mai rau era faptul ca inca mai simteam sangele pe buzele mele uscate. Mi-am trecut incet mana peste ele. Nu am gasit nici o picatura din lichidul rosiatic. Inca mai tremuram, iar respiratia mea era apasata. Mintea mea incerca sa gaseasca un raspuns la intrebarile pe care le aveam. Totul a parut atat de real, dar stiam ca a fost un cosmar. Unul foarte infiorator, insa inima imi spunea altceva.
Mi-am indreptat privirea spre ceas, care indica ora opt. Astazi era sambata. Ma ridic alene din pat, simtind o durere puternica la cap. La ce noapte am avut nici nu ma mir. Ma indrept cu pasi marunti catre baie si ma privesc in oglinda. Aveam fata uscata, iar ochii mei erau rosii si tulburati. Iau putina apa si ma stropesc pe fata. Picaturile reci imi dadeau fiori placuti in tot corpul. Am inceput sa plang. Simteam nevoia sa ma descarc pe ceva. Ma simteam atat de singura, parasita, fara nimeni care sa-mi sara in ajutor la nevoie. Am ridicat mana si am lovit cu putere peretele. Firicele de sange se prelingeau acum pe mana mea. Am auzit usa de la baie deschizandu-se, dupa care am zarit-o pe mama ce ma studia. In privirea ei am putut vedea ingrijorarea insotita de o durere imensa. Ne-am privit timp de cateva secunde, dupa care am imbratisat-o strans, plangand pe umarul ei . Si ea plangea, dar simteam ca nu o face din cauza mea. Am indepartat-o putin pentru a-i vedea ochii. Cu un glas stins, am intrebat-o :
-Ce s-a intamplat ?
- Scumpo, stiu ca nu e momentul potrivit acum, insa trebuie sa afli asta de la mine, a inceput sa-mi zica cu ezitare.
-Este vorba despre tatal tau. A suferit un accident de masina in aceasta dimineata. Acum este la spital intr-o forma foarte grava.
Isi stapanea cu greu lacrimile. Incerca sa para puternica,pentru a nu ma ingrijora si mai mult. Intr-un mod ciudat simteam ca are legatura cu visul meu. Nu imi venea sa cred ca asa ceva era posibil. Am inceput sa tip si sa lovesc peretele de langa mine. Sangele se scurgea pe palmele mele, dar mie nu-mi pasa. Ma gandeam la un singur lucru, la tatal meu. Nu putea fi adevarat! Nu se putea intampla asa ceva, nu mie. Si atunci de ce s-a intamplat ? De ce soarta este atat de dura cu mine? Nu mai puteam suporta, era de o suta de ori mai rau ca visul meu. Realitatea era mult mai cruda, si nu ierta pe nimeni. Desi nu vroiam sa recunosc o stiam foarte bine. Tatal meu nu mai avea sa se intoarca. Acest tulburator gand mi-a intensificat durerea. M-am lasat usor in bratele mamei mele. Tot ce vedeam era imaginea tatalui meu. Imi aminteam de clipele frumoase petrecute alaturi de el. Dar erau doar amintiri. Eram ca o naluca ce se hranea numai cu vise. Nu vroiam sa ma intorc in lumea relala, nu vroiam sa mai sufar. Era prea mult. Nu mai eram constienta, probabil ca lesinasem, nici eu nu mai stiam. Ultimul lucru pe cale l-am auzit a fost vocea subtire a mamei mele ce ma chema inapoi. Am inchis ochii, lasandu-ma prada dureri.


***

M-am trezit intr-o incapere alba, dintr-un spital. Aveam perfuzii si eram inconjurata de o multime de asistente. Mi-am ridicat ochii, cautand pe cineva cunoscut. Una dintre asistente ma privi cu uimire dupa care spuse :
-Doamna Odwar, puteti intra acum. Pacienta s-a trezit.
Am vazut-o pe mama intrand pe usa. Eram uimita de ceea ce vedeam. Nu mai ramasese mare lucru din femeia frumoasa de altadata. Ochii sai albastrii erau incercanati si tulburati.A venit langa mine si m-a imbratisat. Eram fericita sa o am aproape. Mi-am amintit de tatal meu. Fara urma de speranta in glas am intrebat-o :
-Este mort, nu-i asa?
Ea ezita sa ma priveasca. Asteptam raspunsul pe care amandoua il stiam. Stiam ca nu se va mai intoarce. Vroiam sa-l vad. Vroiam sa stiu mai multe, desi avea sa ma doara. Mama nu era in masura sa-mi raspunda la intrebari. Nu vroiam sa o intreb pe ea. Suferise destul pentru o zi.
Am incercat sa par calma, desi nu eram. Mi-am privit mainile ce erau bandajate. Ea se uita la mine ingrijorata.
-Hanna, esti bine?
Cand i-am auzit vocea, o mica lacrima mi se prelinse pe obraz. Avea o voce asa de ragusita.
-Da mama, am zis fara pic de convingere. M-a prins de mana mea bandajata si mi-a zis :
-Stai linistita, totul va fi bine.
In acel moment stiam ca trebuie sa trec peste aceata etapa. Cu siguranta nu va fi prea usor, insa merita sa incerc. Nu puteam sa stau in aceasta stare pentru totdeauna. In mine se trezi un sentiment frumos, de mult pierdut, un sentiment numit speranta.

Hello:*
Vad ca ai primit multe sfaturi si nu prea mai am ce comenta.... but nu o sa plec pana nu o sa-ti las un comm:)
Ai o idee interesanta... desi mi se pare putin comuna..... insa originalitatea povesti o faci prin actiunea si intamplarile noi( pe care sper ca o sa le ai).....
Daca tot am adus vorba de actiune, mie una mi se pare putin c-am grabita.... adica acum se muta si de abia face cunostiinta cu restul personajele si imediat dupa are loc un accident care o face sa sufere si mai mult.... anyway am spus ca e putin, deci nu prea conteaza.
C-am asta-i tot..... :bye:

Hello I'm here so enjoy.
Văd că ai ascultat în mare parte ce ţi-am spus adică am văzut câteva îmbunătăţiri, însă nu foarte mari. Capitolul a fost mai lung aici nu am nimic de reproşat. Descrierea a fost în cantităţi mari, nu mi s-a mai părut atât de simplă, ai adăugat mai multă descriere a sentimentelor, însă sunt sigură că mai poţi adăuga. Ai avut unele fraze destul de greu de înţeles şi am observat şi câteva greşeli de tastare şi de exprimare nu mai ştiu exact pe unde, iar felul în care ai început m-a deranjat puţin, adică puteai spune Alergam cât mă ţineau picioarele.
Încă pui SPACE înaintea unor semne de punctuaţie, dar sunt sigură că vei remedia asta în timp, iar estetica s-a mai îmbunătăţit cât de cât.
A da chiar dacă nu foloseşti prea mult dialog,asta nu înseamnă că nu trebuie să ai fii atentă că acesta să nu devină sec, iar acele replici au fost seci după părerea mea.
Încă un lucru nu se scrie vroiam corect este voiam..
Cam atât aştept nextu. Adios.

Buna am adus un nou capitol. Mersii pentru comentarii si sper sa va placa
Scuzati-mi greselile de tastare insa nu am avut timp sa corectez.

Capitolul 6: Schimbari
Au trecut trei luni de la moartea tatalui meu. Speranta pe care o aveam in mine a disparut. Totul s-a schimbat. Nimic nu mai este la fel.
Imi este atat de dor de el. Imi este dor de vocea lui calda, de mangaierile sale blande. Ma scol in fiecare dimineata cu un gol imens in suflet. O vad pe mama singura in bucatarie, sorbind din cafeaua sa, cu un chip trist . Este atat de liniste, atat de pustiu fara el. Traiesc hranindu-ma numai cu amintiri. Gandindu-ma in fiecare clipa la el, la cum ma saruta pe crestet si imi spunea ca totul va fi bine. Toate greutatile din viata mea, le-am trecut cu ajutorul familiei, insa acum familia mea era incompleta. Ma afundam in probleme din ce in ce mai mult, nestiind cum sa mai ies din groapa in care cazusem.
Totul mergea prost. Incepeam sa ma schimb. Devenisem o persoana retrasa si emotiva. Nu vorbeam cu multa lume . Ma ascundeam sub carapacea mea, neputand sa las trecutul in urma. Intrasem intr-o depresie urata. Notele mele scazusera, iar absentele incepeau sa se adune. In pauze fugeam la baie si incepeam sa plang. Colegii mei ma evitau. Singurii care mi-au ramas aproape au fost Rob si Edward. Ei incercau din rasputeri sa ma binedispuna, insa foarte rar reuseau sa scoata de la mine un zambet. Incepeam sa ma machiez din ce in ce mai strident. Hainele mele, odata vii si colorate erau inlocuite cu vesmintele negre de doliu.
Devenisem o fire temperamentala si rebela. Nimeni nu ma mai intelegea. Nici macar mama, care, odata imi fusese cea mai buna prietena. Stiam ca o faceam sa sufere. O auzeam cum plange in camera ei. Relatia dintre noi s-a racit. Nu mai vorbeam aproape deloc. Nu voiam sa ma vada in starea asta. Familia noastra s-a destramat. Am ramas doar o umbra a ceea ce am fost odata. Ma inchideam in camera mea si plangeam. Plangeam ore in sir, lovind peretele pana imi dadea sangele. Durerea fizica ma facea sa ma simt bine. Nu mai puteam dormi . Ganduri infioratoare imi tulburau mintea. Nu imi dadeau pace nici macar noaptea. Aveam cosmaruri. Ma zvarcoleam, incepeam sa tip. O speriam si pe mama, care venea de fiecare data sa vada daca nu am patit ceva.
Cel mai grav era faptul ca devenisem dependenta de droguri. Stiam ca nu e bine, insa numai asa puteam sa uit de necazurile pe care le aveam. Am luat seringa de pe masa si mi-am infipt-o in mana. Am cazut extenuata pe jos. O ultima lacrima mi se prelinse pe fata. In scurt timp nu mai eram constienta. Din pacate acea stare va disparea odata cu ivirea zorilor, iar atunci o voi lua de la capat, innecandu-ma in propiile greseli si zbatandu-ma in propia suferinta.

***

Zilele treceau, dar starea mea nu se imbunatatea. Stateam ca de obicei in casa, plangand. Nici astazi nu am mers la ore. Sincer nici nu imi mai pasa. Viata mea nu mai avea nici un rost.
Gandurile mi-au fost intrerupte de un ciocanit in usa. Am strigat un simplu intra, fiind sigura ca era mama. Dar nu a fost asa. Era el,era Edward. Am incercat sa imi ascund fata in perna. Nu voiam sa ii arat slabiciune. Nu puteam risca sa ma vada asa. Am simtit o mana calda pe umar. Era mana lui. Fiori calzi mi-au strabatut corpul. Mi-am inaltat privirea cautand-o pe a sa. Ochii sai negrii exprimau blandete si parere de rau. L-am imbratisat, punandu-mi capul pe umarul sau. Nu stiam ce sa zic. Ma simteam atat de bine avandu-l alaturi. Eram fericita. Fericita pentru ca ii pasa de mine, pentru ca nu ma ura pentru ceea ce devenisem. Respiratia mea se accelera, iar inima incepea sa imi bata mai tare. I-am auzit glasul cald spundandu-mi numele.
- Hanna, stiu ca suferi, dar eu voi fi alaturi de tine orice s-ar intampla. Sa nu uiti asta.
Nu imi venea sa cred. Nu putea fi adevarat. Eram fericita, insa in acelasi timp simteam o vina imensa. L-am facut sa sufere. Le-am facut rau celor pe care ii iubeam cel mai mult. Nu puteam accepta asta, insa simteam ca trebuie sa ma descarc cuiva. Nu spusesem nimanui despre dependenta de droguri. M-am smucit din bratele sale si am inceput sa tip:
-Nu stii nimic Edward. Nu stii cat de mult sufar! Am ajuns sa ma innec in droguri. Am ajuns un nimic!
I-am vazut uimirea pe chip. Era emotionat si trist. Vedeam asta, insa am continuat sa vorbesc.
- Da, Edward sunt un nimic!
Am inceput sa plang mai tare. Cautam seringa. Vroiam sa se sfarseasca odata. Eram disperata dupa fericire. Eram sigura ca nu voi mai putea zambii niciodata. Doua maini puternice le prinse pe ale mele. Mi-am ridicat privirea pentru a-l privi. Avea o lacrima in ochi. Atunci realizasem prostia pe care o facusem. Mi-am lasat capul in jos, insa am auzit tot ceea ce mi-a spus.
-Stiu prin ce treci Hanna! Stiu pentru ca am cazut si eu in aceeasi problema ca si tine.
Vocea sa era tremuranda. In ea se putea sesiza o urma de ezitare.
-Acum trei ani, parintii mei au murit, intr-un accident teribil de avion. Nu au fost supravetuitori. Eram distrus. La fel ca si tine am cazut intr-o depresie ce parea fara iesire. M-am apucat de fumat, iar mai apoi de droguri. Am ramas singur… Insa intr-o zi mi-am dat seama ca nu mai puteam continua asa. A fost destul de greu, dar nu imposibil. In lipsa drogurilor, aveam accese de furie. Toti ma evitau. Insa, am cunoscut pe cineva care m-a motivat sa merg mai departe.

~ Flashback ~
Era iarna, insa mie nu-mi pasa. Am luat cea mai subtire haina pe care o aveam si am iesit din casa trantind usa in urma mea. Fugeam pe strazile Parisului, indreptandu-ma catre pod. Nu mai aveam nimic de pierdut. Eram un gunoi. Nimanui nu-i pasa de mine. Toti ma ignorau si ma priveau cu ura. Le era teama de mine si de ce am devenit. Un dependent de droguri. Nu mai aveam nimic de pierdut. Cu siguranta nimanui nu-i va pasa de moartea mea. Da, aveam de gand sa ma sinucid. Sa ma arunc in apa rece ca gheata. Imi doream sa mor odata, decat sa traiesc asa. Imi era rusine de ceea ce eram.
M-am catarat pe balustrade podului privind in jos. Apa involburata se lovea de mal cu putere. Nu eram constient de privirile curioase ale oamenilor ce nu indrazneau sa intervina. Eram gata sa ma arunc, insa cineva ma tragea innapoi. Mi-am intors capul si am zarit un om
trecut de varsta a doua. Avea pielea incretita in jurul ochilor mici. Era destul de inalt si purta un palton lung si negru. Cu un glas linistitor mi-a spus:
-Nu fa asta baiete. Nu te da batut! Continua sa lupti. Nu iti arunca viata, nu lasa durerea sa te doboare.
Atunci am realizat ce prostie mare faceam. M-am rentors pe trotuar ajutat de batran. Acesta mi-a zambit si mi s-a prezentat.
- Eu sunt directorul acelui liceu, spuse si imi indica o cladire din apropiere. As fi incantat daca ai veni la scoala noastra.
Imi afisa un zambet vesel, dupa care se oferi sa ma conduca acasa.

~ End flashback ~

O lacrima se scurse din acei ochi frumosi. Am ramas fara cuvinte. Stiam ca el ma intelege si eram mai hotarata ca oricand sa ies din aceasta situatie. Am continuat sa ascult ceea ce imi zicea.
- In acest fel am continuat sa lupt. M-am inscris la scoala, si am renuntat la droguri. Domnul Director mi-a fost alaturi in fiecare clipa si mi-a devenit un al doilea tata. Ii sunt foarte recunoscator.
Isi sterse lacrimile cu maneca hainei, dupa care afisa un zambet ,continuand sa vorbeasca.
- Intelegi acum Hanna? Vezi de ce iti sunt alaturi? Nu vreau sa treci prin ceea ce am trecut eu, nu vreau sa suferi si m-ai mult. Ma simt dator sa te ajut.
Nu l-am mai lasat sa continuie. Doar l-am imbratisat. Mi-am pus capul pe umarul sau si am zis cu lacrimi in ochi.
- Multumesc…
Asta a fost tot ce am putut spune. Ma simteam atat de bine langa el . Eram protejata, implinita si cel mai important nu eram singura. El era alaturi de mine, si nimic nu ne mai putea despartii. Mi-a revenit cheful de viata. Eram sigura ca voi reusi sa trec de aceasta infioratoare etapa cu ajutorul lui.

Bună my love i'm here so let's see.
Acest capitol a fost lung, adică mai lung ca de obicei şi asta a fost bine, dar am văzut că faci propoziţii scurte, iar uneori nu e cazul.
Am observat că nu pui virgula unde trebuie câteodată. Acel flashbak ar fi arătat mult mai bine scris cu italic, lasă space între numele capitolului şi text ar arăta mult mai bine.
După părerea mea descrierea a fost puţin plictisitoare, adică ai repetat aceleaşi lucruri, încearcă să o faci mai dinamică, acţiunea uşor grăbită, iar naraţiunea este ok.
Am văzut câteva repetiţii, ai grijă uneori devin iritante. Cam atât aştept nextu bye, bye.
A da mulşumesc că mi-ai spus.
Sper că nu te-a supărat comentariul meu.

Hello sweetie:*
Vad ca nu sunt prima..... dar nici ultima:P:))
A fost un capitol interesant si cat se poate de realist..... sa nu uitam totusi ca multi se confrunta cu asemenea cazuri..... insa se putea lucra ceva mai mult le el. De ce? Foarte simplu... pentru ca nu am simtit aproape deloc durere pe care incercai sa o exprimi.... e adevarat ca se intampla cateodata sa fiu mai insensibila( c-am intotdeauna), dar daca o lucrare exprima cu adevarat sentimentul pe care vrei sa il redai, atunci chiar poti sa ma faci sa vars o lacrima( sau macar poti obtine un regret:))).
Apropo asteptam mai multa descriere :nh:, eram si eu curioasa de noua infatisare a Hannei.... ca doar ai zic ca s-a schimbat.... plus ca ce ai scris acolo nu mi-a ajuns nici in proportie de 2%
C-am asta este tot:*:bye:

Buna scumpa mea fetita, am ajuns si eu pe aici, cu intarziere dar am ajuns. Cum nu am comentat deloc de la inceputul ficului o s-o fac acum. Pai ideea imi place foarte mult, descriere ai, desi in unele parti mai puteai sa mai adaugi. Actiunea nu este grabita, greseli de scriere nu cred ca au fost si ce mai vroiam sa zic? Ah, da, imi place foarte mult faptul ce faci capitolele lungi Eu nu comentez prea mult ca nu sunt nici eu perfecta sa le stiu pe toate, dar zic numai nu imi place. Il iubesc:love:Pai, ce sa mai zic? Hai repede cu nextu' ca eu sunt cam nerabdatoare si o sa inebuneeesc!!!

P.S: Te roaga mami sa o anunti si pe ea cand aduci nextu':pls:

Te pup dulce, dulce

Bye- Bye!!!:bye:

Am adus continuarea. Mersii pentru comentarii.
PS: Scuzati-mi greselile de tastare si exprimare.

Capitolul 7 : Adevarul despre Rob

Zilele au trecut rapid, fara sa-mi dau seama de ceea ce faceam. Un lucru era sigur. Nu mai puteam schimba ceea ce s-a intamplat. Nu puteam schimba trecutul, insa eram hotarata sa-mi croiesc singura viitorul. Vroiam mai mult ca oricand sa ma schimb, pentru a sterge urmele de suferita din inima mea. Stiam ca nu era posibil, insa imi placea sa cred ca exista o solutie. Totusi exista si o raza de speranta in viata mea, si aceea era Edward. Datorita lui nu ma mai simteam parasita si uitata de lume, iar asta era singurul meu antidot.
M-ai aveam o mare problema de invins : Dependenta de droguri. Faceam eforturi mari pentru a scapa din ghearele cocainei . Faceam crize dese, si imi pierdeam cumpatul, fara a mai tine cont de cei din jurul meu. Dar vedeam cum ma distrug, cum ma ofilesc precum o floare ce a ramas fara apa. Ma schimbasem complet, insa deabia acum imi dadeam seama cat de gresit era. Ochii mei albastii erau inconjurati de un strat gros de machiaj negru, iar parul meu era indreptat in fiecare zi cu placa, lasand in urma fire arse si drepte. Ma imbracam numai in negru si imi faceam unghiile negre. Nu prea mai comunicam cu mama, si sincer cred ca e mai bine asa. Nu vreau sa o fac sa sufere. Nu mai am nevoie de inca o problema. Sirul gandurilor imi fu intrerupt de un suntet enervant. O melodie mult prea vesela pentru starea mea, perturba linistea. M-am sculat alene de pe suprafata moale a patului si am inceput sa-mi caut telefonul mobil, injurand. Intr-un final l-am gasit si am raspuns, oprind enervanta melodie. Era Edward care imi cerea sa ies imediat din casa. I-am raspuns cu un simpu “Da” dupa care m-am indreptat catre sifonier pentru a ma schimba. Mi-am luat o bluza simpla de culoare neagra si blugii mei preferati, cu cateva rupturi in genunchi. Mi-am indreptat parul, lasandu-mi bretonul lung sa-mi acopere o parte din fata. Am lasat casa intr-o dezordine totala, fara sa-mi pese de reactia mamei atunci cand va vedea totul.
Un vant rece ma intampina , zburlindu-mi parul si dandu-mi fiori in corp. Nu mai iesisem de mult in oras, iar acum ma simteam mai mult decat ciudat. Am inceput sa-l caut pe Edward cu privirea, insa nu l-am zarit nicaieri. Eram nervoasa si ma gandeam la cum am putut fi convinsa asa de usor sa ies din casa. Piciorul meu lovea in miscari ritmice trotuarul, iar mana mea se plimba agitata prin par. Dupa minute lungi de asteptare, l-am zarit pe brunet mergand linistit cu mainile in buzunar si cu un zambet vesel pe chip. Incepusem sa fierb de nervi, iar acest lucru parea sa-l amuze si mai tare. L-am privit urat dupa care i-am zis taios :
-Si, de ce m-ai chemat pana aici ?
-Pai m-am gandit ca ar fi o idee buna sa mergem la un film, mai ales ca nu ai mai iesit de mult.
Scoase vesel din buzunar doua bilete si mi le flutura prin fata, dupa care afisa o fata de baiat innocent. Am pufnit si am inceput sa rad ironic:
-Si daca nu vreau sa merg?
Ma privi pret de cateva clipe dupa care vorbi:
-Ei bine, in acest caz va trebui sa te oblig.
Am inceput amandoi sa radem. Pana la urma nu era o idee asa de rea, deci am acceptat. Seara incepea sa se lase peste orasul Paris, insa nimeni nu parea sa fie deranjat de asta. Strazile erau pline de oameni,care mai de care mai interesanti, acest lucru dandu-mi o stare de bine. Radeam ca doi copii despre orice lucru, oricat de mic si de neinsemnat era.Pentru cateva momente reusisem sa uit de problemele mele , simtindu-ma ca un adolescent normal, toate ascestea datorita lui. Am vazut film de comedie reusit si am mancat o punga intreaga de popcorn, revenindu-mi astfel si pofta de mancare. Din pacate, totul dura prea putin iar noi trebuia sa ne intoarcem acasa. Am decis sa o luam prin parc, bucurandu-ne de o seara frumoasa de aprilie. Insa aveam sa aflu ca era o idee cat se poate de proasta, care mi-a distrus intreaga zi. Pe o banca putin mai departe de noi l-am zarit pe Rob, alaturi de Camelie. Erau adanciti intr-o discutie cu o tema dezgustatoare, care avea sa distruga complet prienia noastra. Nu imi venea sa cred ceea ce auzeam. Nu imi mai pasa de faptul ca eram intr-un spatiu public. Il vedeam doar pe el si pe ea, in timp ce discutau despre mine. Mai bine spus ma barfeau. Ma jigneau vorbind despre ceea ce ma durea cel mai mult, despre dependenta mea de droguri. Ei ma considerau o nebuna, care a ajuns la extreme. Poate ca asta eram, insa niciodata nu mi-am imaginat ca o sa o aud din gura lui. El pe care il credeam unul dintre prietenii mei cei mai buni, colegul meu de banca mereu cu un zambet bland pe chip. Nu putea fi adevarat, insa totusi el continua sa vorbeasca cu Camelie, cea care stiam ca ma uraste din tot sufletul. El si Edward erau singurii care stiau despre dependenta mea de droguri. Chiar el jurase ca va fi alaturi de mine in aceste clipe grele. Acum realizam ce persoana rea si falsa este. Stiam ca nu voi mai putea avea niciodata incredere in el. M-am indreptat catre Rob, plina de ura si de dispret. Fara sa-mi dau seama i-am tras o palma, lasand o urma rosie pe obrazul sau. El ma privi uimit si-si puse mana la gura. Incerca sa se scuze, insa eu nu l-am lasat. Ma pregateam sa ii mai dau una, cand Edward ma opri zicand:
-Nu merita sa plangi pentru un gunoi Hanna, iar tu stii asta cel mai bine.
Eram sigura ca aceste cuvinte l-au ranit pe Rob, insa nu mai avea curajul sa riposteze.
L-am prims pe brunet de mana si am inceput sa alerg tragandu-l dupa mine. M-am oprit la o distanta considerabila de banca pe care stateau cei doi , tragandu-mi sufletul. Mi-am bagat mana in buzunar, fiind sigura ca aveam o seringa la mine. Apoi mi-am amintit de brunet. II simteam respiratia calda si apasata. Mana lui o desfacu pe a mea, lund seringa din ea. O arunca dupa un tufis si ma privi trist. L-am imbratisat, simtind mana lui calda prin parul meu. Eram dependenta de el mai mult decat de droguri si ii eram recunoscatoare ca nu ma abandonase la fel ca toti ceilalti. Era singurul meu prieten, si cu siguranta nu as putea trai fara el. L-am rugat sa ma conduca acasa, iar el ma asculta fara sa spuna nimic. Eram oboista si nu voiam decat sa dorm. Drumul a fost scurt, sau cel putin asa mi s-a parut mie. M-a sarutat pe frunte si m-a lasat in fata usii, promitandu-mi ca va trece maine dimineata pe la mine.
M-am indreptat catre baie pentru a ma pregati de culcare. Imi doream sa dorm si sa uit de tot. Am cautat o seringa, insa Edward avusese grija sa mi le ia pe toate. Am luat ceasul de pe birou si l-am trantit nervoasa de perete. M-am lasat incet pe suprafata moale a patului, adormind cu gandul la Rob.

Hey! Am promis ca trec, insa imi pare rau ca atat de tarziu. Din pacate nu am regasit in ultima vreme timp suficient pentru a pierde multa vreme pe net.
Sa nu fiu prea off topic voi trece direct la capitol:
Am sa incep de la titlul capitolului care, desi este foarte bine legat de actiune in sine nu lasa aer pentru putin suspans. Poate ca este doar un moft al meu insa m-ar fi atras mai tare un titlu ca "Un adevar" sau "O dezvaluire". Oricum detaliul acesta este pe cat se poate de neimportant.
Imi place ca textul are intradevar o legatura cu "Problemele adolescentei" in extremele lor. Ideea drogurilor, cea a crizei de identitate ce o aduce pana la imbracaminte neagra, machiaj strident si par intins cu placa. In fond aduci in vedere probleme reale si asta imi place.
Felul in care descrii este foarte frumos, si observ o minunata completare intre descriere si dialog. Naratiunea se intrevede si ea, insa nu am remarcat-o prea des. Probabil este o consecinta a nararii la persoana I (stim cu totii ce probleme ne ofera acestea).
Ai descris foarte bine sentimentele protagonistei insa mi-ar fi placut sa fi insistat mai mult pe lupta interioara pornita atunci cand isi observa propriul coleg de banca dezvaluindu-i cele mai sensibile secrete. Ar fi iesit ceva minunat daca faceai o legatura intre aspectul fizic si trairile sufletesti, si in final reactia care explodeaza din acestea doua.
Am observat si cateva greseli gramaticale insa sunt sigura ca sa ti le prezint este absolut inutil. Important este cum scrii.
As vrea sa atrag atentia asupra catorva mici fraze. Nu pot afirma ca sunt greseli de exprimare insa nu-mi pare ca suna prea bine:
Seara incepea sa se lase peste orasul Paris nu-mi pare ca suna foarte bine. Ar fi sunat mai bine un "se asternea" sau "apasa" si sa tai acel incepea sa se si oarsul. Ceva de genul Seara se asternea incet peste (si aici un adjectiv)colosalul Paris sau ceva de acest gen.
Parca mai era ceva dar nu mai stiu exact.
O ultima mica problema. Observ aceeasi problema cu care ma confrunt si eu. Am zarit-o doar in doua parti si asta este bine, inseamna ca te "lepezi" de ea. Timpurile mama lor .In anumite parti treci de la trecut la viitor si nu prea suna bine.
Nu prea mai comunicam cu mama, si sincer cred ca e mai bine asa. Nu vreau sa o fac sa sufere. Nu mai am nevoie de inca o problema. Cred ca simti si tu un mic zgariat pe creier nu? . Nu prea comunicam cu mama, si sincer cred ca era mai bine asa. Nu vroiam sa o fac sa sufere. Nu mai aveam nevoie de inca o problema.
totul dura prea putin durase prea putin
care mi-a distrus intreaga zi urma sa-mi distruga intreaga zi
Ei,sunt sigura ca ai sa rezolvi tu si asta. Iti spun din proprie experienta ca putina atentie si nu vor mai fi astfel de probleme.
Repet, imi place felul in care scrii si felul in care descrii sentimentele. Putina atentie si vei fi un scriitor desavarsit

Hello dear.
Ştiu că am întârziat destul de mult, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Trebuie să îţi mărturisesc că am citit acest capitol de când l-ai postat, aşa că este posibil să nu îmi mai amintesc cu exactitate greşelile, dar să ştii că au fost destul de multe mai ales de exprimare şi în mare parte ţi-au fost aduse la cunoştinţă. Mai ai de lucrat la estetică, la fel şi la descriere care chiar dacă este prezentă ar mai merge şi ai putea să o îmbunătăţeşti, să o faci mai spectaculoasă la fel şi la dialog. Per total a fost un capitol bun, dar a avut câteva scăpări. Aştept nextu.
Bye, bye iubire.

Dupa o absenta indelungata, am adus continuarea. Multumesc mult pentru comentarii Sper ca acest capitol sa fie pe masura asteptarilor voastre.

Capitolul 8 : Misterul familiei Odwar

Viata mea lua din nou o intorsatura gresita. Eram sortita esecului, sau cel putin asa parea. In repetate randuri , ma comportasem precum un copil, lasand durerea sa puna stapanire pe mine. Am facut multe alegeri gresite, afundandu-ma din ce in ce mai mult intr-un trai mizerabil, distrugandu-mi trupul, devenind dependenta de droguri. Insa consecinta cea mai grava, care ma va bantui pentru tot restul vietii, este ca mi-am ranit sufletul. Iar toate aceste incercari esuate, toate amintirile nefericite, precum si intreaga mea existenta, m-au izolat de lumea inconjuratoare, lasandu-ma prada singuratatii. Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. Preferam sa am o mie de dusmanii adevarati, care sa ma urasca, dar totusi care sa stie de existenta mea. Din pacate, m-am ales doar cu prieteni falsi, care m-au abandonat atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ei.

M-am trezit ca de obicei, cu o durere ingrozitoare de cap. Am inceput sa caut o seringa, insa am realizat rapid ca nu mai aveam nici una. M-am ridicat incet din pat si m-am indreptat spre dulap. M-am imbracat cu ce mi-a venit in mana, dupa care am inceput sa caut ceva bani. Voiam sa ies in oras, nu neaparat pentru distractie, ci doar din simpla dorinta de a iesi din monotonia in care intrasem. Aveam nevoie de putin aer curat, si poate cu o farama de noroc mai uitam de gandurile negre ce imi impanzeau mintea. Insa orice as fi facut, nu puteam uita ceea ce s-a intamplat seara trecuta. Rob m-a tradat, dovedindu-mi cat de ipocrit este. Toata fiinta mea il ura. Nu voiam sa mai aud de el niciodata. Doream sa fiu lasata in pace, sa-mi traiesc viata ca un om normal, desi stiam ca iesisem de mult din aceasta categorie. Dar cel putin, puteam supravetui si fara rautatile si jignirile lui. Si asa aveam destule pe cap. Intr-un fel sau altul trebuia sa-l inlatur din viata mea. Si avea sa-mi plateasca cu varf si indesat pentru tot ceea ce-mi facuse.

Am iesit din casa, si am inceput sa ma plimb aiurea pe strazile Parisului. Era o zi destul de rece. Vantul batea cu putere, iar cerul era acoperit de nori. Se putea spune ca nu era cea mai buna alegere pentru o iesire in oras, insa ma simteam destul de bine, avand in vedere ca nu erau prea multi oameni care sa ma priveasca. Ma deranjau privirile lor suspicioase si pline de dispret, si din aceasta cauza alegeam sa-mi petrec timpul mai mult singura. Eram pierduta in gandurile mele, insa o voce ma trezi la realitate :
-Hei pustoaico, ai un foc ?
Mi-am intors brusc privirea, holbandu-ma la persoana care m-a strigat. Era o fata, ce parea de aceeasi varsta cu mine. Parul sau, vopsit blond era imprastiat in toate partile, radacinile satene aratand ca nu se mai vopsise de mult timp. Ochii sai, de un caprui deschis ma priveau amuzati. Statea rezemata de zidul cenusiu a unui bloc ce parea destul de vechi, tragand cu adorare dintr-o tigara ce era pe terminate. Avea o imbracaminte ciudata, hanoracul fiind prea mare pentru corpul ei slab. Cel putin pare calduros, mi-am zis amuzata, dupa care am afisat un mic zambet. Ea zambi la randul ei, facandu-mi semn sa ma asez langa ea. Nu am stat prea mult pe ganduri, si m-am indreptat spre blonda, intinzandu-i o bricheta.
-Arati destul de rau, imi zise, dupa care isi mai scoase o tigara dintr-un pachet pe care deabia il incepuse. Fumezi ?
Am dat din cap in semn negativ, nedorind sa cad in plasa altei ispite. Blonda dadu din umeri, si isi aprinse tigara tragand adanc un fum, dupa care isi intoarse din nou privirea spre mine.
-Eu sunt Charlotte ,insa prietenii imi zic Lottie. Ma bucur sa te cunosc. Intinse mana in semn de salut, ungliile ei fiind destul de ingrijite, date cu lac albastru deschis.
-Hanna, am zis la randul meu, privind-o cu atentie.
- Un nume frumos. Si ce faci pe strazile Parisului pe o vreme ca aceasta ? intreba Lottie razand.
- Doar o mica plimbare, dar tu ?
Mi-am indreptat privirea spre cerul plin de nori. Se pare ca va ploua cat de curand.
- Lucrez, zise ea absenta aratand inspre o mica cladire ce parea ca se va darama in orice clipa, sub bataia vantului.
Ceea ce mi-a atras atentia a fost o pancarda ce atarna deasupra cladirii, cu titlul " Afla-ti viitorul " . Apoi am zarit o fusta destul de inflorata si o palarie ciudata, amandoua fiind aruncate pe jos.
-Prezici viitorul ? am intrebat-o, fiind din ce in ce mai curioasa, vrand sa aflu mai multe detalii despre noua mea prietena.
-Cam asa ceva, insa dupa cate vezi , nu e nimeni pe strazi pe o vreme ca aceasta.Si mai mult decat atat, nu mai e nimeni in ziua de azi care sa creada in chestii de astea…
Parea dezgustata de toti oamenii care nu erau dispusi sa plateasca cateva monede pentru eforturile ei. Si mai mult decat atat, era dezgustata in special de oamenii care nu credeau in puterile ei de clar vazatoare. Si intr-un fel ii dadeam dreptate. Nu eram o adepta a vrajitoriilor sau a farmecelor, insa ma fascinau intr-un fel ciudat. Eram atrasa de mister, si de asemenea eram pasionata de povestile fantastice, inca de pe vremea cand mama imi citea basme inainte de culcare. Eram fericita ca aveam ceva bani la mine, si daca tot ma aflam aici, de ce sa nu incerc ? Ziua asta era chiar placuta, iar pentru mine era ceva minunat, deoarece nu am mai avut o zi buna de mult timp. Ii eram datoare noii mele prietene pentru ca m-a scos din plictisitoarea mea rutina, si parca imi mai revenise putin pofta de viata. Chiar era placut sa ma eliberez de tensiunea si stresul pe care le-am acumulat de la moartea tatalui meu. Am privit-o pe Lottie, afisand un zambet urias.
-As vrea sa incerc, am zis intr-un sfarsit, arzand de nerabdare.
-Ei bine, atunci intra, zise ea vizibil incantata de initiativa mea, aratand catre intrare in mica cladire.

Am ramas placut surprinsa cand am vazut incaperea. Era intunecata, singura sursa de lumina fiind un glob argintiu, care se rotea neincetat. Un dulap ce avea cateva rafturi era rezemat de perete, in fiecare raft, fiind cateva obiecte stranii, unele dintre ele chiar inspaimantatoare. Cateva papusi voodoo, atarnau de perete, parca privindu-ma. Acest lucru nu imi creea o senzatie prea placuta, iar Lottie observa acest lucru. Incepu sa rada zgomotos, facandu-ma si pe mine sa zambesc. Se duse la unul din rafturi si alese o substanta de culoare rosie- caramizie, o desfacu si o turna intr-un mic castronel. O priveam fascinata, aceste lucruri fiind complet noi pentru mine. Uitasem de toate problemele mele. Aceasta iesire a fost o idee geniala, si deabia acum constientizam cata nevoie aveam de un prieten.
Prepara un fel de potiune, dupa care imi facu semn sa ma apropii. Imi unse mainile cu acea pasta rosiatica, dupa care facu acelasi lucru cu mainile ei. Le puse peste ale mele si isi inchise ochii, intrand parca intr-o transa. Am simtit o adiere usoara, ce imi ridica parul de pe umeri. Masa incepu sa se miste violent, iar mii de soapte infundate imi inundara urechile. Un fel de energie ciudata imi strabatu corpul, iar primul impuls imi spunea sa-mi retrag mainile. L-am ignorat, curiozitatea invingand in acel moment ratiunea. Apoi am auzit o voce ciudata ce venea din corpul blondei, dar care era mai ragusita si mai serioasa decat vocea ei normala.
- Tatal tau a murit acum cateva luni, zise Charlotte, iar aceasta era o afirmatie, in nici un caz o intrebare.
Eram uimita, deoarece nu-i povestisem nimic despre viata mea.
- Ai avut o viata grea. Te-ai mutat din New York la Paris. Si ai suferit o mare dezamagire.
Imi stia trecutul, si se comporta ca si cum ne cunosteam de o viata. Si eu simteam acelasi lucru, desi nu mi-a vorbit despre amintirile ei.
- Vei mai avea dezamagiri. E ceva intunecat legat de familia ta, un secret bine ascuns, ce se afla inchis intr-o persoana apropiata tie. Cineva te urmareste. Pentru a afla adevarul trebuie sa vorbesti cu..

Dar nu apuca sa termine, deoarece cazu pe masa rece, lovindu-se la cap. Am inceput sa tip, fiind complet uimita de spusele blondei. Speram din tot sufletul ca prezicerea ei sa fie gresita, insa stiam ca sansele erau aproape nule. Si totusi, simteam ceva puternic legat de acest secret. Speram ca daca il voi afla, voi gasi si rezolvarea la toate problemele mele. Iar acum totul se lega. Viata mea devenise un calvar de cand ne-am mutat in Paris. SI niciodata nu am incercat sa gasesc raspunsul la aceste dileme. Am dat vina pe destin, lasandu-ma in voia sortii. Insa acum imi puteam controla destinul. Intr-un fel sau altul, trebuia sa gasesc un raspuns. Ma saturasem sa plang, si nici nu mai aveam lacrimi. Acum trebuia sa lupt, sa-mi iau viata in propiile maini si sa o modelez dupa cum vreau eu. Aveam sa rezolv acest mister, si voi face tot ce imi sta in putinta pentru a reusi. Eram mai decisa ca niciodata sa o regasesc pe vechea Hanna Odwar…

Buna! In sfarsit pot comenta din nou, nu am mai avut calculator multa vreme si imi era dor de animezup, si daca nu ar fi fost prietena mea nu as fi citit ficul tau, vorbeam cu ea la telefon si citeam ce titluri mai sunt si l-am spus pe acesta si mi-a zis sa il citesc, si ii multumesc foarte tare.

In primul rand felicitari, chiar ai progresat enorm, deci nu te mai recunosc, de la fata care punea sute de puncte de suspensii, ajung nici sa nu mai am ce comenta, deci ... ficul e foarte bun, te tine in suspans si e fantasy un pic... exact pe gustul meu.
Poate ma anunti si pe mine cand pui nextul .
La revedere!

-Au trecut cateva zile-

Tu mai ai de gand sa mai pui nextul sau ne lasi pe toti in plop?
Vreau tare mult sa aflu misteru ala nenorocit si cred ca Edaward o urmareste din umbra, dar pentru ceva bun... "Te rog, Doamne sa fie ceva bun!" Ti-am spus poate ma anunti si pemine, imi dai un semn ceva, o palma, un pumn, ceva acolo sa stiu si eu ca sa mai intamplat ceva nou.
La revedere!