Fallen without sound

Ok, va anunt de pe acum ca in primele capitole Sasuke nu apare, pana ajunge sa se cunoasca cu Sakura, replicile funny sunt luate de la o prietena foarte buna de-a mea, ByxxyLoveU, si ca
Nu detin nici un personaj, toate apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari. (Disclaimer)
~Enjoy!~

Cap. 1 - "Am ajuns acasa!"

Ies dintr-o mulţime de oameni obsedaţi de mine şi intru într-o limuzină destul de luxoasă faţă de altele în care am intrat.
Ori sunt prea obosită, ori tonele de machiaj aplicate de stilistul meu îmi fac pleoapele parcă din plumb. Aproape adormisem când cel mai bun prieten al meu şi în acelaşi timp bodyguard îmi spune că am ajuns la “Club 97 café”, locul preferat al rockeri-lor de prin Bucureşti. Noroc că intru prin spate că altfel nu mai ieşeam decât pe targă dintr-o altă imbulzeală.
Merg în culise şi cer o cafea tare, ca să pot rezista nopţii care avea să urmeze.
În momentele mele de adormeală pe scaun, îmi aduceam aminte de mama, pe care nu am mai vazut-o de vreo trei ani, de când am plecat singură la un concurs la Constanţa, pe plajă, de unde actualul meu impresar m-a “răpit” şi am ajuns aici. Sunt anunţata rapid că voi intra in scenă în două minute, deci îmi iau cafeaua si o termin mai repede. Intru pe scenă si încep să cânt piesa mea de debut şi de rezistenţă:
-Homecoming, I’m coming
My sweet mistake
Summer’s over, hope it’s not too late
I’m pacing, impatient
Up in my head
Taken back to the sidewalk where we met

And carved out our names
Do you remember that?

I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart for you

Descending, I’m spinning
Lost all defense
How could you swallow me again?
I left you, I meant to
Couldn’t let you in
Never mind a single word I said

Carve out your name
Do you remember that?

I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you.
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart

You’ve got control of me
Is this the end of me?
‘Cause I just can’t cut up the strings
I’m coming back for more
Don’t let your heart go
Please don’t walk away

Homecoming, I’m coming, I’m coming back

I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart
I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you.
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart…

De obicei cânt împreună cu camaradul meu, Naruto, dar aceasta piesă a fost concepută doar pentru vocea mea. În ultimele sunete ale chitării electrice, simt cum nu mai am pământul sub picioare, iar tot publicul meu petrecăreţ exclamă uimit…
Cad în braţele lui Naruto, după care nu mai ştiu nimic.

Am mica banuială ca nu ştii cine sunt. Ei bine, afli acum: sunt Sakura Haruno şi am şaisprezece ani. Am părul roz, dar îmi place să il mai şi vopsesc şuviţe, eh, asta e altă poveste…
Naruto, camaradul meu, este un tip blond, cu părul făcut ţepi, înalt, binefăcut şi cu ochii albaştri. În ulimul an petrecut de mine la liceu, m-am aliat cu el şi am format trupa False Hopes. Am fost şi la un concert de zilele orasului, la recomandarea directorului de la şcoala mea, unde ne-au văzut alte vedete, care ne-au adus aici. Cam asta e istoria noastră foarte pe scurt.

Deschid ochii si vad un tavan jos, gri. Pe pereţi erau tot felul de genţi si alte chestii. Zgomotul pe care îl aud mă face sa realizez ca sunt într-un elicopter, şi asta nu e bine. chiar a fost aşa de rău încât să mă ia cu SMURD-ul de acolo şi să mă ducă la naiba-ştie unde?
-Unde sunt? Ce s-a întamplat?
-Stai calmă, Sakura, mergem cu elicopterul SMURD la spital. Ai leşinat la ultimul concert, cred că ai făcut o cadere de calciu destul de nasoală. Trebuie să ţi se ia nişte analize ceva mai ample.
Aştept, aştept şi ajungem la mama naibii pentru analizele alea stupide. Mă inţeapă o grămadă de medici cu o mie şi una de ace chiar şi in venele pe care nu ştiam ca le am.
De le-ar baga d***u’ acele alea toate în fund şi să le lase acolo, poate chiar sa iasa pe buric, tare bine ar mai fi! Îi înjur în mintea mea de toţi sfinţii şi rămân într-un salon monoton. Îmi dau seama că nu mai sunt in Bucureşti: salonul nu avea nici măcar cel mai răblăgit radio din lume sau ceva…nimic. Stau liniştită pe pat. Mă ridic în şezut şi stau turceşte. Încep să mă clatin din stânga în dreapta şi să cânt: “Ala, bala, por-tocala”… Naruto se uita la mine amuzat, dându-şi seama că fac asta din plictiseală. Într-un final mă satur şi de asta, aşa că mă ridic de pe pat şi încep să dansez Hula prin salon. Blondul îmi pune mâna pe frunte să vadă dacă nu cumva am febră de făceam aşa pe acolo. Faza tare era ca până şi eu râdeam. Dar nu de mine, ci din cauză că mă gâdila acul perfuziei atunci când îmi mişcam mâna.
-Sunt bine, Naruto, dar mor de plictiseală. spun eu în timp ce înca mai dansam.
Acesta rasuflă uşurat. Eu mă opresc de la Hula şi încep o nouă creaţie: mimez cum aş cânta la chitara electrică o melodie şi incep:
-Jingle Bells, Jingle Bells! Impresaru’ meu pute de la două mile depărtareee! O da! spun pe o voce de rocker răguşit.
Naruto nu mai avea mult şi cădea pe jos de râs.
-Bă copil scos din punga de pufuleţi! Ce râzi atâta? Vezi că mai trebuie sa mai şi repiri!
Blondul ia o gura mare de aer si isi potoleste rasul. Tocmai la fix: intrase o doctorita care avea un machiaj hidos. Da sa imi spuna ceva, dar eu i-o iau inainte:
-Pot sa plec de aici va roog!! Pana nu il omor pe asta cu “actiunile” mele cand sunt prea plictisita…
-Sigur, doar ca in treizeci de nimute, dupa ce vi se termina de completat fisa de externare.
-Cat?! Pana atunci eu sar pe geam si mai dau trei concerte si lesin dupa fiecare!!
-Ne pare rau. vom face tot ce putem ca sa ne grabim. spune aia si in scoate perfuzia de la mana, care se terminase de cateva minute.
Iese tipa si incep iar sa fac pe nebuna prin salon. Cant iar.
-Ooo! E sarbatoare! Ooo! Impresaru-mi moare! Ooo! Naruto puse a sarmale! Ooo! Vreau o cafea tare!
Naruto deja cazuse in genunchi se ras si mai si dadea cu pumnii in podea. Eu radeam de el, dar sunt intrerupta de o tanti cu doua bete infipte in fund, in dreptul picioarelor (sau alea erau chiar picioarele?). Defapt, cred ca erau doua scobitori. Si mai avea si saboti cu extra-tocuri. Stetoscop la gat: clar era doctorita.
-Deci va simtiti mai bine din cate vad…
-Da… cred ca perfuziile alea au facut ceva. dar sa nu credeti ca am baut ceva de fac asa pe aici, ma plictisesc doar de nu mai pot, telefonul mi s-a descarcat si nu pot sa ma mai joc pe el, deci trebuia sa fac ceva… bag eu niste minciunele care chiar imi ies.
-Mda…
Spune ea ironic la care imi vine sa ii trag o palma de sa cada in fundu’ ala perforat de bete. In mintea mea: “Da, da… cum spui tu, scandurica!” . Hoasca…
-Aveti aici fisa de externare. Puteti pleca.
Naruto se ridica de pe jos abia acum, tinandu-si mana la gura si hilizindu-se. La care eu spun ironica:
-Copil de guma…
Incep sa imi arunc intr-o sacosa toate lucrurile pe care le aveam imrastiate pe acolo. Ies in graba din spital, ca de la inchisoare. Ma opresc in fata usii si citesc foaia aia idioata, amintindu-mi de vorbele reci adresate mie de catre tanti-scandurica.
-A’ D***u personalu’ asta din…Bacau?!?!?!
Spun eu uimita.
-Naruto! Suntem acasa!
-Serios? Chiar asa! spune el vazand stejarul de care s-a izbit cand alerga si se dadea la mine in anii frumosi ai copilariei, de a ajuns la Pediatrie cu capul spart.
A venit timpul sa merg...ACASA, locul pe care nu l-am mai vazut de ani buni. Iau un taxi din fata, dar nu inainte sa imi pun sa imi iau pe mine o jacheta cu gluga pe care mi-o pun pe cap si ochelarii de soare. Nu vreau sa tabarasca pe mine lumea, motiv pentru care Naruto imi ia modelul.
Intru in primul taxi pe care il gasesc. Imi las bagajele in portbagaj si dau sa urc in spate, dar Naruto imi face semn sa merg in fata. Soferul baga cheile in contact si porneste motorul, in timp ce ma intreaba unde merg. Sunt neatenta, cercetand cu privirea imprejurimile, uimita de schimbarile
facute in ultimii ani, dar vocea aceea ma distrage repede. O cunosteam de undeva...

Pai...Cam atat, sper ca v-a placut Astept comentariile voastre

Uitati, vin cu un edit in ajutor:
Melodia: (Hey Monday - Homecoming) http://www.youtube.com/watch?v=FU0fQIezoK0

Personaje:
-Sakura (eu): http://media.photobucket.com/image/sakura%20haruno%20ro…/sakura_rock.jpg?o=4
-Naruto: poza este la Atasamente

Pai da! imi place ideea.
e frumoasa...Sakura e asa de amuzanta...si..rebela. Si e cantareata. Mda asta a mai fost, dar sper sa fie ideea originala.
descriere este si nu preaa este, dialog sec? nup doar amuzant. naratiune este, actiunea nu e grabita...prea tare. mai ai de lucrat oricum.
greseli de tastatura n-am vazut ce-i drept, nici graseli gramaticale. Iti spun sincer ca nu am citit versurile melodiei pentru ca m-as fi plictisit, mai bine nu le puneai, sa stii asta pe viitor.
oricum imi place cum ai inceput asa ca astept continuarea...sa ma anunti si pe mine cand o pui...
sper ca nu te-a suparat comul meu

:bye:

Ce de ficuri au aparut azi . In fine. Sa inteleg ca e o parodie? Ce am ras Mai ales la partea cu ,,copil scos din punga de pufuleti" Oare de asta e asa blond? Poate In fine. Imi place dar ar mai trebui sa mai adaugi mai multa descriere. Nu e suficient sa descrii doar cum erau imbracate persoanele. Ci si locurile si sentimentele. In fine. Dialogul este putin cam mult, uneori oleaca sec dar e amuzant ceea ce imi place. In rest nimic. Astept next si de abia astept sa apara Sasuke
PS:Sa ma anunti cand pui nextu`

"Ooo! E sarbatoare! Ooo! Impresaru-mi moare! Ooo! Naruto puse a sarmale! Ooo! Vreau o cafea tare!", "Eu mă opresc de la Hula şi încep o nouă creaţie: mimez cum aş cânta la chitara electrică o melodie şi incep:
-Jingle Bells, Jingle Bells! Impresaru’ meu pute de la două mile depărtareee! O da! spun pe o voce de rocker răguşit. ". Fazele astea mi-au placut mult, cu adevat pare a fi parodie. Daca vrei iti pot spune o parodie foarte frumoasa, acolo nu este atata dragoste, mai mult haz. Daca vrei imi spui.
Sa ma anunti cand pui nextul :x:x

Am ajuns şi eu pe aici, nu o să comentez prea mult pentru că din neferifire lenea asta mă omoară cu zile. Deci mai multă descriere, e prea puţină. Dialogul nu e sec dar e cam mult. Naraţiunea e prezentă dar cu capu în nori. Ce tare sunt te-am făcut şi pe tine fană Hey Monday! Revenind la fic, renunţă la "Ooooo" e ciudat. În fine, vino repede cu nextu. An nou fericit de pe acum!

Bine, bine, nu ma mai stresati atat :grr: Luati next de aici bah

Enjoy

Cap. 2 – Ne reîntâlnim...

Întorc capul şi văd faţa şoferului, rămân cu gura căscata o secundă, sar îmi revin rapid. Îmi îndepărtez puţin ochelarii de pe ochi şi mă uit în ochii săi: fără îndoială, el era. Fratele meu mai mare, căruia îi dăduseră lacrimile acum câţiva ani văzându-mă că plec.
-Speed! Speed, tu eşti?
-…Da… spune acesta ezitând. Ne cunoaştem?
Uit că aveam pe cap gluga şi ochelarii de soare pe nas. Îi dau ceva mai jos, ţinându-i cu mâna. Mă uit adânc în ochii săi de un albastru abisal, care îi întâlnesc pe ai mei şi mă cuprind rapid cu dragostea şi uimirea lor, recunoscând ochii mei şi zărind şuvitele mele rog iesind de sub glugă.
-Sakura! spune acesta şi mă ia în braţe. Ce ţi-a venit de ai mai trecut şi tu pe aici?
-Eh…doar leşinatul în timpul unui concert şi S.M.U.R.D.–ul care m-a cărat aici pentru analize. Şi eu credeam că Bucureştiul are tot ce ar trebui. Marog… Ce s-a întamplat? Şeful tau era băut sau drogat cu etnobotanice când te-a angajat?
-Speed… spun eu ironica.
-Aah, nu. îmi răspunde el amuzat. Doar că m-a plătit o grămadă ca să renunţ la cursele pe şosea noaptea.
-Serios?
-Nu. Am primit vreo cinci amenzi într-o lună şi mama m-a obligat să le plătesc singur.
La care eu bufnesc în râs.
-Ciar aşa. Îţi fac o bucurie: bagă iar o viteză de-a ta şi du-mă imediat acasă şi pe mine şi pe Naruto. Dacă iei amendă ţi-o plătesc eu.
-Aa? Era şi Naruto cu tine? Salut!
-Mdah…Salut. spune el iritat şi dau mâna.
Normal, am ajuns acasă în două minute. Că doar nu degeaba frate-miu are porecla Speed.
Acesta intră în casă şi o strigă pe mama.
-Mamă! Ţi-am adus cadoul de Crăciun! Chiar dacă deja a trecut şi de-abia dacă ninge.
-Serios? spune aceasta ironică din bucătărie şi îi aud paşii cum se îndreaptă spre noi.
-Surpriză!! şi fac o fază cu mâinile luată de la TV.
A rămas aceiaşi femeie cu părul roz, visătoare dar cu picioarele pe pământ. Ca întotdeauna îşi stergea cu un prosop mâinile: mereu o găseam spălând câte ceva.
Din mâinile sale, prosopul ajunsese pe jos. Fug la ea şi o iau în braţe. Era atât de emoţionată, încât nu a realizat prea uşor că sunt eu.
-Mamă, ce mult mi-ai lipsit! Îţi promit că nu voi mai pleca de lângă tine pentru aşa de mult timp! Promit!
-Sakura?! Sakura, tu eşti? Ai crescut aşa de mult!

Au trecut mai bine de trei ore de când eu, mama şi fratele meu ne povesteam întâmplările din timpul pe care eu l-am pentrecut despărţită de ei.
Abia am observat şi eu că Naruto era deja la familia lui. Mă simt puţin vinovată că eram aşa de absorbită în nerăbdarea mea şi nu i-am spus nici macar un “Salut.” Sau ceva de genul… Eu nu sunt genul celorlalte vedete: nu sunt arogantă. Sunt ca o fată obişnuită, dar familiarizată cu scena.

O mai strâng o dată pe mama în braţe şi ies la o plimbare prin sat.
Aparent, străduţele sunt liniştite, dar vin la mine câţiva copii cu pixuri cerându-mi autografe. Refuz, dar aceştia devin din ce în ce mai insistenţi iar eu mă îndepartez de ei, timp în care alţi oameni mă văd, şi iată cum ajung eu să fug prin străzile Konohăi urmărită de o grămadă de fani. Nu mai nimeresc nici o scurtatură, nimic, până ce îmi aduc aminte că nu sunt departe de locul unde eu şi cei mai buni prieteni ai mei ne strângeam şi făcem tot felul de tâmpenii, nu conta ce. Lanţurile de la pantalonii mei se izbeau violent de picioarele mele, mai ales la viteza pe care o băgasem. Iau brusc o curbă la stânga, alunecând pe puţin pietriş, moment în care mi-am julit destul de tare skaterii pe care îi purtam. Mă izbesc de o persoană, care după faţă îmi pare cunoscută.
-Ten-ten?
-Da, Sakura! Mi-a fost aşa de dor de tine! Ce faci?
-Momentan, fug ne nişte nebuni. Mai este pe aici clădirea aia părăsită?
-Da, încă mai este. Urmează-mă.
Şi mergem nu prea mult la locul unde m-am sărutat cu un băiat pentru prima dată, deşi a fost un accident, căci Ten-ten mă împinsese către el, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut. Pe atunci îmi plăcea (de Naruto), dar mi-am dat seama că îl iubesc ca pe un frate. Rămân o clipă lângă uşă pentru ca prietena mea să îmi facă “intrarea”. Aud tot ce se spune, datorită ecoului.
-Lume! Dacă vă arăt cine a venit, nu săriţi pe ea şi nu anunţaţi tot satul?
-Poate.
Răspunsul îl spune o voce care îmi taie respiraţia. S-a maturizat mult, dar tot îi recunosc răceala şi indiferenţa. S-a întors înapoi?
~Flashback~
Îl imploram disperată să nu plece de lânga cei din sat, care aveau nevoie de el şi el avea nevoie de ei. Satul: eram singura sa familie ramasă.
-Sasuke, nu! Te rog, nu pleca! Am nevoie de tine, Sasuke, pentru că… te iubesc.
-Sakura, mulţumesc! apare el rapid în spatele meu şi îmi şoptise la ureche.
Apoi pleacă liniştit, rece, fără să îi pese de nimic, lăsându-mă să plâng în continuare, începandu-mi singurătatea. Doar luna mai era lângă mine, făcăndu-mi lacrimile să strălucească asemănător diamantelor. Mă aşez pe o bancă pe care şi adorm, nemaiavând putere sa merg acasă.
~EndFlashback~
Fix în momentul în care m-am trezit din visare, Ten-ten mă trage de mână şi intrăm. Văd ca toţi prietenii mei se antrenau din greu, deci senseii devin tot mai duri, ori ei sunt din ce în ce mai ambiţioşi. Unul singur stătea şi lua o pauză sau terminase deja, el era. Părul său negru îi înconjura faţa cu câteva şuviţe, iar restul erau făcute ţepi la spate. A rămas acelaşi tip dur, dar care mă facea să salivez mereu: Sasuke Uchiha. Îl privesc din cap până în picioare. Tupeul lui s-a schimbat mult, se vede după haine: tricouri mulate, adidaşi de firmă, blugi cu lanţuri, căşti. Ok, deci văd că începem sa semănăm. Dar nu, cand m-am îndragostit de el, a fost o greşeala, o mare tâmpenie, pe care nu o voi repeta. Îl studiez atent, dar nu las asta să se vadă. cu o notă de plictiseală şi sarcasm în privire. Acesta îşi dă seama şi îşi îndreaptă ochii săi misterioşi către mine, la care eu fac o faţă gen: “Care-i treaba, fraiere?” şi îmi mut privirea către ceilalţi.
Apoi îi zăresc pe fraţii mei de cruce: Hinata şi Neji, care erau verişori. Ochii lila ai lui o îndrumau pe prietena mea cum sa facă să reuşească să îşi activeze Byakugan-ul, tehnică ce reprezenta clanul Hyūga. Merg la ei şi îi bat uşor pe umeri cu câte un deget. Aceştia îşi întorc privirile către mine, la care eu le fac din mână ca un copil.
-Salut!
Iar bruneta îşi dă din ochi şuviţele ei de păr negru cu reflexii mov-albăstrui şi îmi sare în braţe, odată cu obişnuita replică: “Ce dor mi-a fost de tine!” []
…Şi am luat în braţe fiecare fată de pe acolo, chiar şi pe Ino, uitând de fiecare dată când încerca să se dea la Sasuke pe când îmi plăcea de el ca să mă facă geloasă. Dar tot cheful meu a luat sfarşit când a apărut şi Temari, întrebându-mă multe chestii nebune…Pe care nu le bag în seamă.
Îl rog pe Neji să verifice cu Byakugan-ul său zona, să vadă dacă au plecat nebunii ăia. Minunat! Unul singur mai venea: Naruto. Plec rapid din clădire şi mă îndrept către casa. Aud paşi în spatele meu şi devin serioasă, gata oricând să îl castrez (sau cel putin sa îl învineţesc.).
-Spune-mi cine eşti sau trec la luptă!
-Eşti mai dură decât înainte, dar asta îmi place şi mai mult la tine. Sunt Sasuke. şi simt cum mă prinde de încheietură o mână puternică şi mă întoarce cu faţa la el.
-Te-ai drogat cumva? Ce ai păţit? Tu erai ăla căruia nu i-ar păsa de nimic! Dăăă!
-M-am mai schimbat între timp să ştii, şi cred cş de dorul tău.
Şi mă apucă de bărbie, sărutându-mă apăsat. Nu am timp să reacţionez, decât în timpul sărutului, trăgându-i o palmă peste faţă, mutându-i privirea.
-De parcă aş mai crede minciunile tale, Uchiha!
Şi plec de acolo cu pasul grăbit. Nu îi mai las şansa să mai comenteze ceva. Doar plec şi merg acasă, unde mă bag direct in duş, de unde ies cu un prosop pe mine. Şterg oglinda de aburi şi îmi privesc chipul. Eram frământată de amintirile mele cele mai recente. Mă simţeam vinovată de comportamentul meu faţă de el, dar nu voiam să îi arat ca încă…îl mai iubesc.
Merg în camera mea şi mă îmbrac cu o pijama grosuţă, afară fiind destul de frig. Nah, luna Decembrie. Mă bag în pat şi nu pot deloc să dorm, frământată de gânduri şi remuşcări. Ceea ce ştiam eu cu siguranţă era că sunt privită cu mult interes de el: dezavantajul ferestrelor înalte. Oare la ce se gândea? Probabil nu voi afla prea curând… Dar ştiu sigur că mi-am încalcat cuvântul: să nu fac iar greşeala de a mă îndrăgosti de el…Nu am idee cum, dar îi simţeam uşor prezenţa. Mă facea să îl doresc mai aproape de mine, dar nu. Îmi voi înfrunta dorinţele mele greşite şi voi încerca sa fiu altă Sakura.
-O, nu! Chackra! şi ferestrele de la camera mea se deschid brutal.
Fac Tehnica de Teleportare învaţată la şcoală înainte să plec din sat şi ajung lângă patul meu privind cum o persoană se apropie de mine. Silueta sa era brazdata de umbră, nu îi puteam vedea chipul, doar formele. Se apropia cu precizie de mine. Deşi nu îi zăream chipul, ştiam că era el, dar mă făceam că nu mi-am dat seama cine e.
-Zi-mi cine eşti şi ce vrei, sau s-ar putea să nu se termine cu “Happy-End”.
-Credeam că m-ai recunoscut. Dură, dar cu picioarele pe pământ. Asta mă face să te doresc din ce în ce mai mult.
-Nu, nu voi mai face aceleaşi greşeli din nou. Continuă să visezi! şi sar pe geam şi încep să fug disperată către pădure unde mă ascund de el, într-un fel.

Sasuke:

Oare voi mai afla ceva despre ea? Merg de nebun prin camera ei şi caut ceva care să îmi dea vreun indiciu despre ea, dar nimic. Caut cu atenţie să nu derajez ceva, cine ştie cât de atentă o fi ea la detalii.
Doare, înca mă mai doare. De ce se comportă cu mine aşa? Ce nu înţelege că mi-o doresc lângă mine? Oare comportamentul meu o îndepartează? Stai. Ce este asta? Un caiet, dar nu e pentru şcoală. Pot recunoaşte asta doar după copertă: este plină de semnături şi litere scrise într-un mod ciudat, una mai mare, alta mai mică…
Semnăturile sunt pe spate, iar pe faţa sunt două mesaje, alăturate titlului “CrƷaTioNs”: “WanNa BƷ FrƷe” şi “AnoThƷr staR Has FallƷN, WiThoUT SoUnD…”. Înconjurate de steluţe făcute cu marker-ul. Mă uit printre desene şi cam totul este normal, în afară de ceva ca un mesaj: “NoT AnYmOrƷ”.
Eu am facut asta? Se pare că nu e chiar aşa de dură şi la interior. Găsesc o pagină din acel caiet cu un desene. Rămân uluit de cât de bine desena acum trei ani. Mai ales pe mine. Pagina e destul de veche, dar încă se mai văd sutele de lacrimi curse pe ea. Mă înduioşez prea tare şi merg să o caut. Ştiu că a mers în pădure, aşa că îmi activez Sharingan-ul să o pot găsi mai uşor. O depistez rapid, mă miră că nu stă ascunsă. Apar lânga ea dintr-un nor de fum, iar ea mă surprinde că nici măcar nu se uită la mine, ci îmi aruncă nişte cuvinte reci, care nu pot să cred, dar mă taie ca un cuţit pe suflet.
-Ce cauţi aici? Mă mir ca te-ar mai interesa de mine acum. Daca nu te deranjează, poţi să pleci, nu am chef de tine acum.
-Nu, nu voi pleca. îi spun eu calm, dar cu o notă de insistenţă.
-Şi ce te impiedică? Îţi spun sigur că eu nu, nu iar. Fă ce vrei şi lasă-mă pe mine în pace. Pentru totdeanua. si ii pot distinge tristetea din voce.
-Vreau să vorbim doar. Apoi te voi lăsa în pace.
-Spune mai repede, nu sunt în toane bune. spune ea ironică.
Chiar şi cu răceala asta în voce mă face să mă topesc după ea.
-Eu doar voiam să ştii…

~ Va urma! ~

Sper ca v-a placut Astept pareri poop

Hey! ^^ Mersi ca m-ai anuntat:*. So, revenim la fic. Descriere ai cat de cat dar mai trebuie. Dialogul este ok cat de cat, desi, as fi inlocuit unele replici cuu descriere. Actiunea e asa si asa. Ce mi-a placut a fost ca desi Saku` e cantareata, ai pastrat si anumite lucruri din anime. Ce nu mi-a placut a fost dialogul ala din Flashback >.< sunt aceleasi replici din anime si am inceput sa ma satur de ele si deja ideea devenea banala, uzata. In legatura cu sfarsitul capitolului. Desi pare misterios, e previzibil. Parca vad ca in next chapter va zice ceva de care, cred, ca nu numai eu sunt sigura. In fine. So, astept in continuare nextu` si sa anunti cand il pui chiar daca sunt plecata la munte.

hey am vazut ca ai un singur com asa ca mi-am facut mila de tn sa nu plangi, si dau post in seara asta, nu maine precum vroiam
deci, capitolul asta a fost amuzant...te descurci destul de bn...
sa incep:
dialogul nu e sec, asta-mi place...
descrierea e buna, dar e loc de mai bine,
naratiunea e frumoasa si destul de interesanta :bv:
actiunea in schimb mi s-a parut un pic fugarita, prea multe s-au intamplat in capitolul asta
cam atat am avut de spus, sper ca nu te-a suparat comul meu si astept nextul

:bye:

Hey!!! Am picat si eu pe aici:D
Super ficul... imi place fosrte mult, mai ales caracterul Sakurei, plus simtul umorului. Acum sa zic si cate ceva despre fic ....
Greseli nu prea am vazut, actiunea nu mi se pare grabita si dialogul nu prea mi se pare sec:D
Astept next-ul si ja ne!!!!

Nu pot sa spun chiar atat de multe lucruri. Capitolul este mai mare, dar nu are: descrierea spatiului ( pana la urma ce erau acele ruine, cum aratau?), descrierea sentimentelor ( incerci dar mai trebuie), actiunea ( cam grabita), naratiunea destul de buna. NU pot sa spun multe lucruri, doar ca astept continuarea. Dra ce intorsatura, parca Sakura era o fata normala, acum ninja. :x:x

Hey sis, scuze lenea şi durerile de cap nu m-au lăsat să las comentariu mai devreme. Dar să-mi fac treaba ca de fiecare data. Deci descrierea e plecată în vacanţă, în Tenerife. Naraţiunea e şi ea în Tenerife. Dialogul în exces şi cam sec. Încearcă să laşi dialogu. Capitolul este lung şi asta e bine dar e numai dialog aşa că părerea mea lasă dialogu pune mai multă descriere şi tot "tacamul" ca să nu iasă ca un fel de conversaţie. Cam atât am avut de spus. Succes şi aştept nextu.

Heey Va cer scuze ca am intarzaiat atat cu next, dar nu prea am avut eu chef asa de mare sa scriu. Imi cer scuze de pe acum daca am greseli de tastare, ca nu am mai avut timp sa corectez si sa pun diacritice si ca actiunea merge cu sageata albastra.

Va multumesc foarte mult ca ati trecut pe la ficul meu si ati lasat chiar atatea comentarii, sincer nu ma asteptam. Va multumesc tuturor pentru critici, sfaturi si aprecieri, care ma ajuta sa ma perfecionez.

Enjoy!

Cap. 3 - Greselile se iarta?

Sakura:
Fug in padure. Initial voiam sa ma ascund de el, dar totusi are Sharingan-ul ala blestemat si ma poate gasi intr-o fractiune de secunda.
Dintr-un nor de fum, apare el. In sinea mea il injuram de toti sfintii ca m-am speriat groasnic, desi nu s-a vazut deloc asta in comportamentul meu, cu atat pe fata mea care era ferita de ochii sai.
Tipul asta ma scoate din sarite: acum se poarta rece, indiferent si arogant, iar acum se poarta ca si cum ar fi vrut sa ma aiba toata viata aproape. Ii spun ca poate sa plece, dar tot insista, dupa care incepe:
-Eu doar voiam să ştii…
-Ce sa stiu? Ca esti cel mai arogant baiat de pe planeta?
-Cred ca ar trebui sa ne ascultam putin unul pe altul.
-Eu nu cred, sunt sigura…ca nu. si plec fara sa il mai las sa spuna ceva.
Nu, nu inca. Eram cat se poate de calma si sigura pe mine. M-am hotarat: nu am chef acum sa vorbesc cu el. Sau am? Nici eu nu mai stiu, dar totusi incerc sa plec. Daca te uitai in jur, puteai observa cat de nervoasa am fost inainte ca brunetul sa ajunga aici. Cam un sfert din padure era ravasita de furia mea.
-Vrei sa te duc acasa?
A spus el grijuliu din spatele meu. Tot timpul cat am vorbit in seara asta, nu l-am privit niciodata.
-Poate alta data. spun eu si plec.
Incerc sa sar pe crengi, sa fac salturi mari, dar nu mai am chackra si ma prabusesc chiar in fata lui.
-Esti sigura?
-Nu. si abia atunci l-am privit cu adevarat in ochi.
Incercam sa fiu dura, dar dand de privirea abisala a brunetului, nu imi mai reusea nimic din ce imi propuneam. Glezna mea era sucita, nu mai puteam pasi ca lumea, iar singura mea sansa sa ajung acasa si sa evit o cearta cu mama sau cel putin o morala de trei ore tinuta de ea era sa accept oferta lui. Dar ce tot spun? Mama este plecata din oras, la nu stiu ce conferinta, mi-a lasat azi un bilet cand am ajuns acasa, in care imi spunea si ca nu stie cand se va intoarce acasa.
Vedeam hipnotizata privirea lor, una abisala. Nu sunt sigura, ori imi era foame, ori aveam fluturi in stomac datorita lui.
-…Vad ca nu am de ales, i-am spus in timp ce cautm niste bandaje in borseta pe care o purtam la spate.
Il vad pe brunet cum se apropie de mine, dar nu il bag in seama deocamdata. Sunt prea preocupata de bandajele mele ca sa imi mai pese prea mult de ceea ce mai face el. Nu mai gasesc bandajele alea nebune si ma enervez rau. Deja mi se umflase destul de urat glezna. Dau cu pumnul in pamant cat de tare pot si simt cum doua maini calde imi ating cu delicatete piciorul si il bandajeaza.
-Mersi.
Mai privesc putin in jur si simt o usturime intepatoare la mana drapta.
-Drace!! Ahh, ustura rau! racnesc chiar la mine insami privind picaturile calzi de sange care se scurgeau din mana mea cu cate un firisor de praf pe alocuri.
Imi stergeam mana din cand in cand de haine. Sasuke se grabea sa termine de bandajat piciorul meu pentru a putea trece si la mana, da i-am luat-o ianinte. Imi rup cu violenta o bucata din tricoul de pe mine si ma leg rapid, cu o stransoare destul de buna cat sa imi opreasca sangerarea.
Ok, tipul asta e deja foarte ciudat. Mai intai ma pandeste pe la fereastra, ma urmareste pana in padure si acum ma ajuta sa merg supa ce mi-am sucit glezna. Am spus cumva ca ma ajuta sa merg? Imi pare rau, m-am inselat. Defapt, el chiar ma cara in brate. Fac o fata stanjenita, care se schimba imediat dupa ce vad ca se indrapta spre o motocicleta Kawasaki ninja. Mi-e frica. Inca mai am frica de acum multi ani, de cand tatal meu a murit intr-un accident de motocicleta.
-Sper ca nu ma duci acasa cu chestia aia.
La care Sasuke zambeste ironic, spunandu-mi doar din expresia fetei: “Vrei sa ajungi acasa sau nu?” iar eu oftez resemnata. Ma lasa pe locul din spate si imi da casca sa. Ma asez cum trebuie si imi pun casca pe cap, desi nu am chef sa o port. Motorul porneste, incepand sa ne miscam din ce in ce mai repede pe strazile Konohai.
Ce? Un semafor?! Eu credeam ca are micutul Bacau asa ceva, dar nu am mai trecut de ani pe aici, deci trebuia sa fie si lucruri noi. Am prins fix pe rosu. La viteza care o aveam, ne-am oprit brusc si m-am izbit de trupul lui Sasuke. Cred ca am zarit pe chipul lui furisandu-se un zambet victorios.
-Ai facut asta intentionat.
-Cum spui tu… spuse acesta calm si fara griji.
Nu mai mergem mult si ajungem in fata casei mele, o vila cu doua etaje, vopsita in crem si cu usi maro din termopan, la fel si geamurile care erau cu sticla polarizata. Cobor de pe motocicleta, ii dau inapoi casca brunetului, care ma intreaba:
-Ai de gand sa ramai in Konoha sau te duci iar la plimbare cu Naruto?
-Nu stiu, va trebui sa vorbesc cu el, desi am indoieli ca mai vreau sa plec. Ma gandeam sa ma inscriu inapoi la scoala ninja… si am plecat.
Vreau sa inchid usa, dar ceva ma opreste, ceva din interiorul meu. Dar ce? Intru incet dar sigur pe teritoriul mic, numit granita, una dintre iubire si razboi. Mi-e frica de ceea ce voi alege, fiecare are riscurile ei. Inca ceva mai opreste usa sa nu se inchida, de data asta ceva material.
Deschid usa sa vad de ce Sasuke a oprit-o.
-Ce vrei? spun eu si incerc sa fac sa nu se vada tremurul din vocea mea.
-Ti-e frica. Ti-e frica sa nu te indragostesti. imi spune si imi traseaza usor cu un deget conturul fetei.
-Poate…
I-am spus si am plecat. Am o obsesie nebuna pentru el. Inca mai tin la el, orice cuvant ma face sa tremur, dar…as vrea sa il uit. Imi impun de mult timp sa il uit, sa las totul trecutului si sa sterg orice cu un burete, dar imi este imposibil. Vreau sa ii simt bataile inimii, sa il am in brate, dar parca nu vreau. Ceva ma retine.

Sunt in camera mea de la etaj. Ma simt intre peretii ei ca intr-o camera mica, in care nu iti ajunge aerul. Capul meu parca imi era strans intr-o menghina de cea mai buna calitate. Ies pe balcon schiopatand. Deschid usa si intru. Nu mai am nici un pas de facut, ca ma las pentru o fractiune de secunda pe piciorul ranit, ma dezechilibrez si cad. Cred ca am ramas un timp pe acolo pe jos, deoarece am stat, dorindu-mi ca el sa fie aici, sa ma prinda cu mainile sale puternice de solduri si sa ma ridice pe picioarele mele, sa ma ajute sa merg. Imi era…dor.
Privirea mea a ramas incremenita cand doua maini calde imi incojoara mijlocul cu blandete si ma ajuta sa ma ridic, exact cum imi imaginam eu. Imi intorc privirea sa vad daca totul era dupa cum imi doream eu, dar nu, nu a fost.
-Ce vrei, Sasori Speed?
-Speram ca pot vorbi putin cu tine. spune acesta scurt, constientizand ca nu sunt in apele mele, deoarece i-am pronuntat tot numele.
-Spune, voi incerca sa te ascult.
Fac o fata abatuta care nu a mai vazut-o frate-miu de mult timp. Ma intreaba discret daca este ceva intre mine si Sasuke Uchiha.
-Ce te face sa crezi ca ar fi? El e doar un simplu…nimic! Nu inseamna nimic in viata mea! Pentru asta imi mananci mie secundele din viata? ma rastesc eu la el si imi intorc privirea in alta parte.
Baiatul asta e destept, si-a dat seama destul de usor cat de tare ma enervez daca imi aduc aminte de el.
Ma uit la casa de peste drum, la acoperis. Cine o fi idiotul ala care sta si se uita asa la mine? Are parca o privire distrusa. Se ridica de pe tigla acoperisului si sare gratios pe balcon si intra in casa. De-abia cand imi arunca o ultima privire distrusa din spatele geamului mi-am dat seama ca el e. I-am recunoscut suvitele negre prea tarziu.
Privesc o ultima oara uluita la geamul sau, cad in genunchi si dau drumul pe fata mea la lacrimi mari, amare si fierbinti. Raman incremenita pe balcon timp de 3 ore pangand incontinuu.
Telefonul incepe sa vibreze violent pe masa de pe balcon. Raspund.
-Esti idioata rau! Cum ai putut sa faci una ca asta? Iti dai seama ce i-ai facut?
-Da, Ten-ten, imi dau seama! spun eu mai mult racnind printre suspine si inchid. Lasa-ma te rog, nu am chef.
Inchid telefonul si vad ca am primit un mesaj. Il deschid, de la el era. Citesc nerabdatoare, sperand sa fie ceva bun.
“Ma asteptam la orice de la tine, dar nu la asta. Imi pare rau. Te-am iubit, dar acum…nu mai stiu. Sper sa te simti mai bine fara mine in preajma. Adio!”
A plecat! A plecat! Nu, numai nu asta!

Incerc sa il sun, dar are telefonul inchis. Asta inseamna ca este intr-un avion. Vreau sa fiu langa el! Nu suport sa fie departe de mine. Nu iar. Stiu! Insfac telefonul si il sun pe colegul meu de trupa.
-Naruto, in cinci minute esti la mine acasa, daca nu te strand de gat! Sa ai bagajele facute, macar ia-ti o pijama, restul iti cumpar eu.
-De ce?
-Nu am timp de discutii. In cinci minute vii aici! si inchid telefonul in nasul blondului.
Ma reped la geamantanul cel mai mic pe care il tineam pe un dulap si imi pun acolo strictul necesar: pijamale, haine de casa, lenjerie, machiaj si toate economiile mele. Sciu mamei un bilet in care, desi nu vreau sa o mint, ii spun ca sunt chemata intr-o misiune, fiind deja inscrisa prin pile la scoala ninja.
Ies pe poarta si dau peste Naruto, care avea doar un rucsac in spate.
-Mergem la aeroport. Acum!
O luam la fuga prin tot Bacaul, uitand de autouze si taxiuri. Ajung la ghiseul aeroportului si ma tineam de burta, nu mai puteam nici sa respir de la fugit. Ii cer un avion de urgenta tipei, platesc si ii spun sa pastreze restul. Avionul era deja pregatit.
-Sakura! Pana la urma unde mergem?
-In Konoha. Am de rezolvat urgent niste treburi acolo, si nu pot merge singura.
-…Sasuke, nu? Am aflat totul. Neji mi-a spus.
Dau din cap afirmativ. Ma grabeam mai tare ca oricand. Stiam ca va merge acolo si nu aveam de gand sa il las singur. Nu azi.
Konoha este satul in care am stat cat timp am invatat la adevarata scoala ninja. Am plecat in turnee si parintii meu s-au mutat in Bacau. Nu conteaza. Casa noastra cred ca inca mai era buna de locuit.
O ora intraga de asteptat a parut un an. Vreau sa ajung pe sol, nu mai vreau sa astept.

Aleluia!! Am ajuns. Imi iau bagajelul si cobor ca nebuna, nici nu mai salut, nu mai multumesc, nu il mai iau pe Naruto dupa mine. Blondul face scuzele de rigoare si fuge dupa mine, afara din aeroport. Ma prinde de mana si imi aduce aminte ca inca mai stiu sa folosesc chackra.
-Ai dreptate! si dispar intr-un nor de fum alaturi de el.

Am ajuns in fata vechii mele case. Imi arunc bagajul pe deasupra portii, ii pasez lui Naruto cheile si ii spun sa se faca comod pana ma intorc. Fug ca nebuna pana la cascada de la marginea satului, sunt sigura ca acolo ar fi si Sasuke. De o parte si de alta, erau sculptate in stanca chipurile a doua persoane, ambii tipi fosti Hokage. Unul era chiar din clanul Uchiha, dar murise acum mult timp in urma, odata cu tot restul clanului. Doar Sasuke mai ramasese si Itachi. Vad pe cineva ca statea deasupra celui care a fost un Uchiha, asa ca merg la el. nu trebuie sa ii vad fata ca sa stiu ca e el.
Sunt in spatele lui. Mi se inmoaie picioarele, nu mai stiu ce sa spun. Dar sunt trezita in scurt timp de urletul cascadei ce cadea zgomotos.
-Imi pare rau. Nu credeam ca te voi rani asa. Iarta-ma.

~ Va urma! ~


Cam atat. Sper ca v-a placut! Bye, astept commurile voastre!

Hey sis, am apărut şi eu pe aici, prima! Ca de fiecare dată trebuie să îmi fac treaba şi acum să trec la treabă! Descrierea este dar nu cât trebuie, naraţiunea e in vacanţă, actiunea este cam prea grăbită, dialogul în exces şi cam sec. Cred că o să te fac eu chiftele pe mess! În fine, aştept nextu, succes!

Hey>:D< Un capitol nou. Multumesc de avertizare:D
Super capitolul, cam "scurt" dar super, mai ales sfarsitul. Acuma am ramas rau in suspans ... ma intreb ce o sa faca Sasuke s-au ce o sa ii spuna:-/ Intrebari si alte intrebari ... si mai am una:
Cand o sa pui urmatorul capitol??? Suspanasul:-"
Ja ne!!

Vin imediat cu com. Imi este somn si am mult de lucru.

Edit:
Incerci sa pui mai multa descrire, te chinui si de multe ori iti iese. Dar sa ne concentram pe actiune, incearca sa mergi mai incet, gandeste-te la un melc. Actiunea este grabita si acet lucru nu este bun. Strica tot farmecul unei lecturi, sau in cazul nostru a unui capitol care ar putea fi perfect.
Dialogul este putin sec, nu mult dar are o inclinare, ar putea fi mai bine.
Sa pui repede nextul :pls:

Hey bunaaaa.....imi place ficul tau si vreau sa iti zic ca ar fi pacat sa il lasi asa ca vino cu NEXT!!!deci ficul tau pentru mine este o idee geniala(desii e deseori intalnita)scz daca am jignit pe cineva dar nu am vrut...as dori insa un lucru care daca nu e posibil nu imi va parea deloc rau intr-un fel...de ce nu o faci pe Sakura mai...nush....maleabila?....adik intr-un fel sa isi arate setimentele fata de Sasuke dar cevai mai restranse??....
Ja ne! si adu Nextul ala repede:*:X:X:X

___Andreea___: O sa ramai surprinsa, sper sa iti placa noul capitol.

Miranda^_^: Am luat in considerare sfatul tau si sper ca am reusit ceva...

Mickey Mouse: Deja am facut-o, sper ca o sa iti placa atitudinea ei care se schimba deseori

sis: Daca ai sti ce carne buna am... Sa nu uiti: toaca bine ceapa si mararu ca sa iasa toata aroma din ele

Acum pentru toti: Imi cer scuze ca am iesit din plac si voi posta capitolul 4 in 2 parti, dar nu stiu cand voi mai avea timp sa scriu, deci va pun acum o bucata. Scuzati greselile daca mai am, nu am avut timp sa corectez capitolul.


Cap. 4 – Imi doresc... (partea I)


-Imi pare rau. Nu credeam ca te voi rani asa. Crezi ca ma poti ierta?
-Poate, nu stiu. Si tu ai crede ca mi-e usor.
-Stiu ca nu iti este usor. Nici mie nu mi-ar placea sa aud asta de la tine. Cred ca am spus destule.
Si plec. Dar nu prea departe, ci doar destul de departe cat sa il vad, dar fac o diversiune: o clona jutsu care o las sa mearga in continuare, dand impresia ca plec acasa. Stau si il privesc, cateva secunde nu se misca, dar in scurt timp se intoarce cu fata la cer, brazdata de lacrimi doar din cauza mea. Apar dintr-un nor de fum pe partea cealalta a cascadei ce ne despartea. Un salt gratios, si ajung in spatele sau.

Cum am putut sa fiu asa de proasta si sa ii fac asta? Eu, doar o mica furnica in fata lui, care abia mai stie sa faca o teleportare si o clona, sa fac asta unui Uchiha? Am mai facut asta multor baieti, dar in cazul lui ma doare. Stie mult mai multe decat ar trebui despre mine si nu stiu de unde, nu stiu de ce.

Cred ca… inca il mai iubesc. De ce? Doar ca sa ma rascumpar de la greseala facuta? Nu, nu cred, atunci, de ce? Pentru ca mi-a fost atat de dor de el in ultimul timp? Pentru ca el era de fiecare data in gandul meu cand eram pe scena plina de emotii si ma calmam? Poate.

Spre fericirea mea, nu ma observa brunetul. Incerc sa spun ceva, dar emotiile pe care le am nu ma lasa sa spun nimic. Nu mai pot sa respir, sa vorbesc, sa fac nici un pas inainte. Deci, plec. Ma uit absenta in jurul meu, cand la drum – nu de alta dar sa nu ma impedic de ceva –, cand la lanturile blugilor mei. Imi pun absenta mainile in buzunar si imi continui drumul. Ochii mei sunt invadati rapid de cristale pe care cu greu le opresc sa nu iasa la iveala. Trec pe langa magazinul de ramen. La cat de foame imi este… nu ar strica sa ma opresc putin pe aici.

Intru in magazin si acelasi domn inalt si binefacut ma intampina.
-O portie de ramen mica va rog. comand eu si nu ma uit in fata, ci doar privesc lemnul vechi dar in stare buna a tejghelei.
-Imediat. Cum a fost in turnee, Sakura?
Tresar cand imi aud numele strigat. Isi mai aducea aminte de mine? Ma mir.
-Dragut… ii spun melancolica.
Macar pe scena uitam de el, macar pe scena eram atrasa de ceva frumos, nu ca el nu ar fi, dar muzica…ma linisteste. As fi vrut sa imi frie alaturi. As fi vrut sa fie altfel. As fi vrut…sa ne iubim.

O lacrima incapatanata tot isi face aparitia pe chipul meu. Cand simt cum ma gadila usor in timp ce se scurgea pe obrazul meu o sterg rapid. De ce? De ce sunt nevoita sa sufar din cauza lui? Mama avea dreptate cand imi spunea ca nu trebuie sa sufar din cauza unui baiat, dar iata: tot te lovesti de lucruri din astea in viata, chiar daca nu vrei. Nu te poti impotrivi inimii. Nu o poti comanda tu pe ea, in cazul iubirii, ea preia controlul.

Imi iau telefonul din buzunar si intru pe Mess. Nimeni si nimic interesant, doar vechi prieteni online cu care as vrea mult sa comunic din nou. Dar nu am chef de nimeni acum. La mesajul de stare imi scriu: “…Si ai spune Casa dulce casa…”. Imi apare un mesaj offline. De la Sasuke, il citesc cu o scanteie nastrusnica dar trista in ochi: “Cand iti va fi dor de mine, aminteste-ti un singur lucru… m-ai lasat sa plec !”.

Nervi, doar asta simt. Pe cine? Sunt nervoasa pe propria mea persoana. Avea dreptate, eu l-am lasat sa plec. Vad ca brunetul intra si iese rapid, sigur din cauza mea, sigur e pe invisible. Ii las un mesaj:

´¯`•. ÐaRk §TaR.•´¯ : Sasuke, trebuie sa iti vorbesc urgent. Poti veni la resaurantul de ramen al lui Ichiraku?
N⊙ SeNcΣ: Pentru?
´¯`•. ÐaRk §TaR.•´¯ :Vreau sa vorbim.
N⊙ SeNcΣ has signed out.


Inchid telefonul cand obesrv ca bolul de ramen se afla chiar in fata mea. Amestec plictisita in el, nu am chef de mancare acum, dar nu am platit si asteptat degeaba aici. sunt asa de ingandurata ca nici nu mai simt gustul mancarii. Imi doresc ca asta sa fie doar un vis, sa cad din pat, sa ma lovesc cu capul de noptiera si sa ma trezesc injurand de toti sfintii.

Chiar trebuie omul asta sa fie atat de indiferent? Daca nu este interesat de mine macar sa imi spuna macar. Dar a dat totusi dovada ca este putin interesat de mine. Din ce alt motiv s-ar fi aflat in padure? La cules de alune?
-Ce s-a intamplat? ma intreaba dragut de grijuliu domnul din spatele tejghelei.
-…Probleme personale. ii spun iar acesta da din cap afirmativ, in semn ca a inteles si ca nu va insista.
Mai linchiresc eu cate ceva din bol pana il las gol si ies din restaurant, luandu-mi la revedere politicoasa.

Ma asez langa un copac, pe iarba moale, in timp ce telefonul meu incepe sa sune: Speed. Nu ii raspund, plus ca imi place melodia pusa ca ton de apel. Privesc in gol realizand in mintea mea o parodie minunata. Toate dorintele mele erau adeverite in acea lume imaginara, care din clipa in clipa va disparea.

Aud niste pasi calmi care se opresc langa mine. Adidasi de la Puma: era Sasuke. Imi las chipul in jos si il ascund dupa suvite rozalii de par. Piciorul meu stang era intins printe firele de iarba, iar dreptul indoit usor. O mana calda imi atinge coapsa piciorului drept, in timp ce cealalta imi tinea mana.
-Esti bine? ma inteaba vocea calma si joasa a brunetului.

Sfanta Maica Precista! Este imposibil omul asta. Acum jumatate de ora ma facea sa ma rup de suparare cu ochii sai indurerati, iar acum ma face sa ma rup de…nici eu nu stiu ce. Dar stiu sigur ca privirea sa calma si intunecata ma facea sa ma topesc. Ma blochez, nu mai stiu ce sa spun, dar imi revin rapid.
-Nu, nu sunt bine! Ce e cu tine? Ce e cu noi? Doar o intrebare am si te las is pace daca asta vrei!
-Si anume…?
-Ma mai vrei in preajma ta sau nu? Mai vrei sa iti pierzi clipele “pretioase” din viata alaturi de mine sau nu? incerc sa par dura in fata lui, dar nu imi iese deloc.
O alta lacrima se prelinge pe obrazul meu. Buzele sale se deschid, incercand sa spuna ceva. Tremura: inseamna ca isi cauta cuvintele…sau nu?
-Sakura…eu…

~ Va urma! ~


Cam atat partea I. Astept comentariile voastre! :bye:


Edit:

Voi pune aici partea a II-a a capitolului pentru a nu se considera spam. Sper sa nu va deranjeze ^.^

Heey am venit si eu pe la voi azi cu o a doua parte: va dau eu voua cadou, voi dati-mi mie commuri si ma multumesc doar cu atat

Cap. 4 – Imi doresc... (partea a doua)

-Sakura…eu te vreau langa mine. Dar tu…tu esti cea care ma eviti!
Daca cineva ar rasuci de douazeci si patru de ori un cutit in inima mea, tot nu m-ar durea atat de tare.
-Niciodata un baiat nu m-a inteles cu adevarat. Credeam ca tu vei fi acela, credeam ca ai sti cum este sa ai paparazzi pe cap toata ziua. Nu stii ce greu mi-a fost sa ajung aici fara sa afle vreunul de mine. Niciodata nu vei sti!

Si ma ridic si plec de langa el. Ii aud pasii in spatele meu cum ma urmaresc. Trec pe langa casa mea si fug spre padure. Ma izbesc violent de un copac si raman acolo, privindu-l trista pe brunet cum ma ajungea din urma.
Niciodata nu mi-am dorit mai mult ca acum sa mor. Sa nu mai stiu de nimeni si nimic. Sa ajung intr-un loc unde viata este mai frumoasa, mai buna.

Sasuke a ajuns langa mine. Ce sa ii spun, ca imi pare rau? Mai bune ma calmez o clipa: inspir adanc, dar nu las sa se vada, Isi trage sufletul si da sa spuna ceva, dar nu il las.

-Pentru ce vii iar aici? Sa dai iar vina pe mine? Sa imi fac iar iluzii?
-Sakura, tu nu intelegi…
-Sasuke, nu. Asculta-ma! Tot timpul, inainte sa devin un “super-star” aveam iluzii si te iubeam mai mult decat orice. Ai plecat lasandu-ma plangand pe o banca. Nu ti-a pasat. i-o tai cu ochii plini de lacrimi. As putea sa te mai cred?
-Vrei sa iti dovedesc?
-Cum?
Il intreb in timp ce ma uit in ochii lui intunecati. Niciodata nu am reusit sa descifrez ce ascundeau. Dar de data asta, acum era in ei o sclipire smechera de baiat.

Ce inseamna asta? Ce vrea sa imi faca? Ce este in mintea lui? Nu am timp sa ma mai gandesc si la asta ca deja brunetul ma ia de talie si ma saruta apasat. Abia in a doua secunda am realizat ce se intampla. Dar tot nu inteleg. Nu mai inteleg nimic.

Acesta rupe incet sarutul si ma priveste intens in ochii de smarald. In obrajii mei se strecoara rapid nuante trandafirii de roz si rosu. Singurul lucru pe care l-am mai realizat dupa sarut a fost ca ne tineam de mana si ca gafaiam. Chiar asa de mult a durat? Nu am realizat niciodata cat de mult ma pot bucura de un sarut, dar de abia dupa ce l-am primit. In a doua secunda am observat ca picioarele mele au luat-o la fuga, fara stiinta mea.

In cateva minute ajung acasa. Intru in camera mea si trantesc usa dupa mine. Auzeam in timp ce urcam scarile cum cineva umbla prin bucatarie. Sigur era Sasori. Am inceput sa ii spun si eu pe numele aevarat…ceva nou pentru mine. Las siroaiele umede sa imi invadeze fata si suspinele camera. De ce? De ce las mereu garda jos asa de usor?


Imi cer scuze ca a fost asa de scurt, dar promit ca ma voi revansa cu capitolul 5, desi va veni mai greu un pic (vreau sa il fac mai lung). Sper ca v-a placut!

Buna!!!
Super capitolul:d Cine il mai intelege si pe Sasuke"? Ma intreb ce o sa ii raspunda lui Sakura???
Intrebari si intrebari:d
Asa ... deci despre capitol ... actiunea nu prea grabita, dialogul nu a fost sec si greseli nu prea am vazut.
Astept next-ul si ja ne:*

Hey este superb si mai ales imi place ca acum nu mai potae fi atat de dura...adoor acest fic si mersi inca o data ca mi-ai facut si mie pe plac impreuna cu dorintele celelalte...sper sa faci in continuare si poate cine stie si "Fallen without sound 2" sau daca vrei sa il numesti altfel e problema ta dar sper sa fie tot asa de bun ca acesta:chuu::bv:

HY!
e draguta ideea. imi place de fapt, ma intreb daca exista vreun fic care sa nu-mi placa...hmm...
pai, descrierea e buna, mi-a placut insa mai trebuie cv acolo
dialogul nu-i sec, bun
naratiunea am vazut ca te straduiesti sa faci ceva frumos si te respect pentru eforturile depuse
greseli de tastare nu prea am vazut sau nu le-am bagat in seama
actiunea a parut un pic grabita, asta pentru ca nu ai descris totul...mai trebuia..
pai, cam atat siii astept sa vii cu nextu cat de curand..
Ps: anunta-ma si pe mine cand pui urmatorul cap ^^ merci

:bye:

Am mutat partea a doua a capitolului la prima parte, pentru a nu se considera spam. Am si eu o rugaminte la voi, mai ales cei care vor lasa un comentariu: Va rog frumos, faceti un efort si scrieti cal putin trei randuri, pentru a nu-mi fi mutat ficul in Atelier din nou si sa nu folositi multe emoticoane, va rog foarte mult! Va merci'

well iata ca am ajuns si eu pe`aici cu un comment:)
in preimu` rand, eu am numarat si nu ai avut 40 de randuri o.O
trebe sa ai 40 de randuri fara spatiile libere. so mai completeaza cu cva ptr ca iti mai trebe.
Nu prea am ce sa comentez aici, deoarece totul a fost foarte scurt...
mi s`a parut ca ai grabit actiunea putin [mai mult]. De asemenea voiam sa vad mai multa descriere... ce simtea Sakura in momentul in care Sasuke a sarutat`o... detalii, detali... doar daca spui k obrajii ei au capatat usor o culoare rozalie, sau rosie asta nu inseamna ca ai descris sentimentele ei.
Naratiunea a fost ij regula, aici stai destul de bine.
well, sper ca nu te`a suparat commul meu, doar am incercat sa`mi spun parerea care sper k nu te`a deranjat...
spor la scris, si mai bine stai mai mult timp pana sa postezi nextu` ca sa il faci calumea, decat sa il postezi repede, dar sa nu iasa mai nimic ptr ca stii cum se zice... "graba strica treaba"
acestea fiind rostite, sa ma anunti si pe mne cand postezi nextu` ca vreau sa vad daca o sa asculti macar putin din ceea ce am scris eu aici.
Ja Ne!

Ce capitol scurt. Descrierea este cam mica, incearca sa spui ce simte o persoana, intra cu adevarat in sentimentele acesteia. Nu mai grabi actiunea, fuga de colo colo nu este chiar atat de scurta, are si ea o lungime, pune descriere acolo. Dialogul dezvolta-l deoarece in acesta lungime ai putea spune, sau chiar este sec, dezvolta-l macar. Cam atat deoarece nu vreau sa spun multe si nevrute.

Sa ma anunti cand pui nextul.

Heey, am ajuns pe aici cu un next! Va cer scuze inca o data pentru capitolul precedent, care a fost cam scurt >.<" Dar sper ca acesta sa fie pe masura.

Enjoy!!!

Cap. 5 – Lacrimile iau o pauza

De ce? De ce las mereu garda jos asa de usor? De ce doar in preajma lui?
Usa se deschide si il vad pe roscovanu’ de frate-miu. Ca intotdeauna rontaia biscuiti sau ceva… Se lasa pe vine si ma priveste cu ochii sai caprui si blanzi. Ma mangaie usor pe obraz si ma saruta pe frunte asa cum facea mama. Imi strang picioarele la piept si il privesc in ochi.
-Uchiha, nu?
-…Da. Ce cauti in Konoha?
-M-am ingrijorat de surioara mea micuta si am venit sa am grija de ea.

Dupa care ii trag un pumn in umar, acesta incepand sa se hilizeasca.
-Las’ ca rezolv eu. Totul va fi bine.
-Cum, Sasori? Nici macar nu il cunosti! tip la el.
-Mai tii minte cand eram in Akatsuki? Eram coleg cu fratele sau. Deci cred ca as putea sa fac eu ceva.

Il las in pace pe fratele meu si plec de langa el. Merg la geam si imi sprijin barbia in pumni. Oare pe unde o fi Naruto? Poate este pe la Shikamaru si Choji sa ii salute. Marog… O multime de copii se intorc de la scoala, o-r fi avut ore. Dar un cap blond imi atrage atentia. Naruto era? Poate, putin imi pasa.
Vad capul mare si rosu al fratelui meu iesind din casa si mergand spre una de vis-aviz. De ce mereu locuinta lui Sasuke se afla langa a mea? Il vad cum suna la usa si ma ascund dupa draperia dormitorului si pandesc ca un copil de la gradinita.

Balele imi apar cand iese la usa Sasuke cu o fata plictisita de viata, cu tricoul pus pe un umar ca un prosop si cu muschii perfecti la vedere. Trebuie sa merg undeva unde pot vorbi cu cineva normal, si stiu unde: Hinata, o veche prietena de-a mea, bruneta cu suvite albastrui, ochii de un lila sters si cu sentimente multe pentru Naruto. Cred ca a umplut o piscina cu lacrimile sale atunci cand am fost nevoiti sa plecam in turnee.

Mai privesc o data spre capul ala blond de mai devreme. Se apropie de casa mea, vad ca este cu o fata brat la brat. Parul ei lung, brunet cu reflexii mov-albastrui ma fac sa banuiesc ca era Hinata. Raman in extaz cand ii vad pe cei doi intr-o asemenea ipostaza. Naruto intra pe poarta casei iar eu fug catre scari si ma fac ca nu s-a intamplat nimic, imi sustin o fata distrusa si dezamagita si cobor.

Usa se tranteste putin si il aud pe Naruto cum ma striga ca un nebun. Imi imaginez ca Hinata se simte super amuzata pe din-auntru, iar pe din-afara face fete discete. Hohote de ras? Vocea unei fete? Ce s-a intamplat? Hinata sa rada? Clar: ori s-a intamplat ceva bun cu ea in ultima vreme, ori Naruto s-a combinat cu ea.
-Sakuraaa!!
-Ce vrei? il intreb eu vizibil deranjata de halul in care a trantit usa si cum ma striga ca un disperat. Stii ca nu am venit aici pentru glume.
-Deci nu vrei sa iti revezi vecii prieteni, nu?
-Nu vreau sa ma vada ei pe mine. Nu mai pot minti, nu mai joc la fel de bine ca alta data.

Si chiar asa era. Nu mai voiam sa mint, nu mai voiam sa fac pe fericita cand defapt eram distrusa in interior, desi asta voiam sa fac acum, sa joc alt rol. Ma las cu fundul pe treapta din spatele meu.
-Sakura, ce s-a intamplat? ma intreaba Hinata aparand din spatele lui Naruto si privindu-ma ingrijorata cu acei ochi lila, care iti dau mereu sperante. Credeam ca e minunat sa fii un star rock…
-Nu e viata de star, cat este…
-Sasuke?

Las smaraldele mele in jos si din ele se prelinge un cristal frierbinte. Suspinele imi inunda respiratia si nu ma mai lasa sa scot nici un sunet. Ochii mei se strang violent incercand da opreasca lacrimile care se incapatanau din ce in ce mai tare. Imi ascund fata in maini si imi dau drumul si mai tare, macar sa ma linistesc.

~Flashback~
O mana calda si puternica imi incojoara galant mijlocul. Fata lui, inconjurata de suvite negre ca smoala se apropia din ce in ce mai tare de a mea si doua pietre perfect rotunde de onix ma fixeaza cu privirea lor abisala. Intr-o singura secunda si buzele noastre se unesc intr-un sarut apasat si pasional. O iau la goana si ajung acasa, nu stiu cand am reusit, dar…
~EndFlashback~

Amintirea imi revine de vreo trei ori in minte, dar abia a patra oara am reusit sa realizez: nu visam, noi doi chiar ne-am…ne-am sarutat. Ori mi-e foame, ori simt de-abea acum adevarata dragoste. Ma duc sa imi iau un pahar de suc si le pun si prietenilor mei.
-Veniti in camera mea. Fara comentarii.
Cei doi se resemneaza si ma urmeaza. Iesim pe balcon si ne bucuram de caldura asternuta acum peste Konoha. Macar aici este cald fata de in Franta…

-Sakura, stii ca poimaine e ziua lui Ten-ten, nu?
-Huh? ii spun eu neatenta.
-Maine e o petrecere surpriza de ziua lui Ten-ten. Vii cu noi?
-Imi pare rau, dar nu pot. Nici macar nu am partener. Rochia nu e o problema, doar ca as avea nevoie de cineva…
-Mai vedem noi. spune blondul si pleaca cu bruneta, spunandu-i din priviri ca trebuie sa ma lase singura.
Si am ramas singura pe balcon doar pentru cateva minute. Pasarelele canta prin copaci linistindu-ma incetul cu incetul.

In spatele meu ateriseaza cineva si isi drege glasul. Nu ii cunosc parfumul, ceea ce ma deruteaza. Nu am tupeul sa ma intorc ssa vad cine este, ci astept sa vorbeasca.
-Ai nevoie de companie?
-Depinde a cui. si ma intorc cu fata la el.
Tipul asta imi intrece toate visele. De aproape este si mai frumos. Sasuke, un nume care imi gadila auzul si imi da numai fluturi in stomac, un nume intiparit pe vecie in mintea mea. Doua lacrimi cristaline imi evadeaza din ochi si suspinele incep.

-…Daca vrei, poti sa stai.
-Defapt, voiam sa… - moment in care mia luat mana si a pus in ea o cutiuta rosie cu o panglica roz, cu o funda frumoasa la capat – Maine seara esti libera?
-Vreau sa merg undeva si am nevoie de partenera. Si cum toate sunt luate ma gandeam…poate vrei tu sa fii aceea.
-Sunt libera.
-Vin la tine pe la sapte. E bine? si imi ia in mana pentru cateva secunde o suvita de par.
-Perfect.

Si pleaca. Intru in camera mea si ma mai gandesc putin la ce mi-a propus in timp ce deschid cutia primita de la el. O poseta superba, de un rosu aprins, alaturata unor pantofi de lac negri, exact marimea mea. Dedesubt se afla o rochie neagra, tip corset, cu o croiala superba si fara bretele. Doar doua cuvinte: O ador!! Un zambet imens imi inunda fata si in doua minute ajung sa sar in sus de bucurie.

Ma bag in pat si adorm cu gandul la el, desi nu prea pot dormi in nerabdarea mea pentru a veni ziua de maine. Intr-un final adorm, desi agitata, dar reusesc sa adorm, gata de o noua zi.



Cam atat Uitati si cateva poze:
-Rochia Sakurei: http://i874.photobucket.com/albums/ab301/lumeablondelor/rochie6-1.jpg

Ok, o singura poza Sper ca v-a placut! Astept comentariile voastre [va cer scuze ca nu am mai si corectat, dar, sincera sa fiu, nu prea am chef...]! Cum am auzit ca se mai spune pe aici, Ja Ne!!

heya dear>:D< iata ca trec si eu pe`aici cu un comm...^^
in primu rand vreau sa zic [,] ca ma bucur ca mi`ai ascultat sugestiile si sfaturile;)

Descriere ai avut in acest capitol dar cred ca mai puteai adauga pentru a da o aura mai placuta ficului [acestui capitol de fapt:)]
Dialogul a fost in regula, dar ai grija pentru ca la sfarsit mi s-a parut putin sec...
Naratiunea este in regula... Actiunea nu mi se pare grabita chiar deloc, tine-o tot asa^^

se vede foarte mult diferenta dintre cap precedent si acesta... in sensu` ca acesta este mult mai bun, mult mai frumos, si mult mai "corect"
deci, prin urmare... eu iti urez spor la scrissi sa stii astept cu nerabdare nextul...
sa ma anunti cand il postezi:D
byE'bYe:*