Îmi aduc aminte de primele dăți de-am ascultat Agalloch - eram într-o fază de creștere a dozei de black cu cei de la Negură, de la care am fost redirectat spre Agalloch ca și formație asemănătoare -, iar, din nuș' ce motiv, am făcut-o destul de superficial (cel mai probabil lipsă de chef); lucrul ăsta, însă, a rămas printr-un colț al memoriei ce la un moment dat (cam după vreun an) și-a dat seama că ceva nu e-n regulă, deci am revenit și-am ascultat din nou acele cântece: am rămas prostit - practic nu puteam realiza cum de, cu-n an în urmă treceam peste ei de parcă ar fi fost o trupă oarecare. Acum, oamenii au scos Marrow of the Spirit ce conține melodia lor de mă-ncântă cel mai mult și-anume Into the Painted Grey, ce, de fel, e mult mai grea decât Falling Snow (ce îmi dă o anumită senzație de comfort în fața fulgilor de cad, spre deosebire de tundra siberiană-n mijlocul lui Ianuarie, făr de soare, făr de lumină, făr de sunet, făr de viață, doar natură-n diferite nuanțe de gri). În fine, o trupă demnă de respectul oamenilor de diverse vârste, o trupă pe care nu simt nevoia s-o notez.
Zic:
Ihsahn - Elevator
4