AnimeZupCăutare

Dincolo de adevar

Nya I'm back! Am ramas cam in urma, dar am reusit sa citesc tot.

Ei bine, am observat ca nu mai ai atatea greseli si tin sa te felicit. Povestirea intr-adevar, cum a zis si FallenAngel, are mai multa povestire, iar in felul asta chiar face citirea placuta... Povestea e tot mai captivanta si imi place asa ca astept continurea, nya.

See ya
Multumesc pentru comentarii. Sper ca si urmatoarea parte sa va placa.


Partea a XIV a: Moartea unul Lord


Fosnetul deveni din ce in ce mai puternic. O mana il atinse usor pe umar si Thernep incerca sa-si intoarca capul, dar nu reusi.
-Sunt eu, Tysiah! soptii persoana aflata de partea cealalta a trunchiului.
-Tysiah, am crezut ca a-ti plecat! Sarah unde e? intreba cel legat, curios.
-In siguranta! Nu-ti fa griji!
-De ce nu a-ti fugit?
-Nu te puteam lasa aici! raspunse Tysiah, scotand un pumnal de la brau si taind franghia. Vino! Sarah ne asteapta!
-Imi pare rau! Nu pot! raspunse baiatul, cobarandu-si ochii in pamant.
-De ce nu?
-Locul meu e aici. Pur si simplu nu pot pleca. Aici e casa mea. Nu am pe nimeni acolo, afara. Eu apartin acestui loc si sunt un membru al Banditiilor Desertului. In schimb, tu ai o casa la care sa te intorci si o familie.
Facu o pauza lunga in care nimeni nu indrazni sa scoata o vorba.
In cele din urma, Tysiah intrerupse acea tacere si vorbi:
-Ce ai de gand sa faci aici? Nu ai suportat destule batai din partea lui?
-Nu ti-am spus tot adevarul. De fapt, Ragnor e ... tatal meu!
-Cum?
-Da! Mereu m-a aparat de pericolele din jur si debea acum inteleg ca toate acele pedepse nu erau doar pentru a-mi face rau, ci pentru a-mi arata cum sa devin o persoana mai puternica. Cand va veni timpul, voi pleca. Dar acum e prea devreme. Inca mai am multe de invatat de la tatal meu si de la viata. Poate ne vom vedea alta data. Drum bun in continuare! continua el, dupa care se indeparta usor.
Ajungand din nou la locul in care se afla Sarah, aceasta il intreba:
-Unde e Thernep?
-Nu a vrut sa vina!
-Cum adica? continua, scrutand padurea cu privirea. Nu incerca sa ma pacalesti. Acum nu e locul, nici timpul pentru glume. Serios, unde e?
-Ti-am spus! Nu a vrut sa vina! Avea alte treburi de care sa se ingrijoreze acum, veni raspunsul baiatului, care incepu sa aranjeze saua pe spatele calului.
Fata se lasa, dezamagita, pe iarba. Nu agrea situatia in care se afla acel baiat care tocmai ii salvase, dar nici comportamentul lui Tysiah in acele momente. Simtea ca o evita, ca nu ii spune ceva important. Nu ii mai pasa. O mintise si ii era de ajuns.
Dupa o scurta pauza de odihna, urcara amandoi in sa si pornira din nou la drum.
Doua ore mai tarziu, traversara un nou pod, asemanator celui de dinainte. Peisajul se schimba treptat si zonele cu misip fura inlocuite de verdeata.
Tot timpul drumului, cei doi nu schimbara o vorba. Sarah era suparata pe Tysiah si baiatul se gandea mereu la ultimele cuvinte ale tatalui sau, dar si la promisiunea pe care o facuse. Nu stia ce sa mai faca pentru a castiga iertarea fetei si pentru a-si devedi dragostea pe care i-o purta.
Nici fata nu era intr-o stare mai buna. Vroia sa-l ierte, insa nu o lasa inima ei indurerata. Ii era prea greu sa lase trecutul in urma si sa mearga mai departe, spre viitor.
Lmnele paraiau sub privirile pierdute ale celor doi. Vapaile focului aruncau raze luminoase asupra imprejurimilor si pe chipurile celor doi se putea vedea o urma de neliniste si vinovatie. Credeau ca nu exista nimic care sa-i faca sa iasa din acea stare de gandire profunda si nemultumire.
Brusc, o tufa incepu sa se miste inaintea lor. Doi ochi rosii si o pereche de colti ce straluceau sub razele palide ale focului iesira din spatele tufei respective.
Animalul se apropie si fata isi intinse mana spre el. Tysiah, insa, se arma cu o creanga pe care o gasi in apropiere. Era o persoana sperioasa din fire cand venea vorba de animale.
Sahrei parea ca nu-i era teama. Ii placeau animalele si, la randul lor, ele pareau ca o respecta. Isi intinse si mai mult mana spre capul animalului, vrand sa-l atinga si inchise ochii.
-Stiu! Iti simt frica! sopti ea, cu voce scazuta.
Animalul mai facu cativa pasi spre ea. Avea capul lunguiet si o pereche de ochi mici. Urechile scurte i se miscau la fiecare adiere a vantului si blana rosie ii acoperea trupul zvelt ca al unei gazele.
Era o abilitate pe care o avea doar Lanna si pe care o mostenise fiica ei. Era ca si cum ar fi comunicat cu animalele si ele, la randul lor, pareau ca o inteleg.
-Vino mai aproape! continua fata, sub privirea ingrijorata a lui Tysiah, care se astepta la un atac din partea animalului.
Dar acest lucru nu se intampla. Creatura lasa mana fetei sa-i atinga barbia, parca inchizand ochii. Se aseza langa ea, cu capul pe labele din fata, oftand, lucru ce il lasa buimac pe baiat.
Vazandu-si de treaba, lua o canistra cu apa si incepu sa bea, dar scuita o parte la auzul exclamatiei ferei:
-Il pastram!
-Cum? Ce? izbucni baiatul.
-Am spus ca o pastram. Mi-ar prinde bine un companion cu care sa pot vorbi on voie .
-Da! Atunci eu ce sunt? Un soldat de lemn care se supune ordinelor tale?
Fata nu-i raspunse. Continua sa alinte animalul care ii arunca baiatului un ranjet fioros.
Lui Tysiah inca nu ii venea a crede ca animalele nu-l placeau si era gelos pe Sarah. De ce era singurul la care vietuitoarele respundeau cu raceala , aratandu-si coltii?
Aducandu-si aminte de scrisoarea care inca statea in buzunarul lui, Tysiah o scoase si i-o intinse fetei.
-Poftim, mi-a dat-o Thernep inainte sa plecam de la casa lui Ragnor.
Sarah o lua si o deschise cu miscari lente ale degetelor. Incepu sa citeasca astfel incat sa se faca auzita si in urechile lui Tysiah.

- " Sah'ra,

Imi pare rau pentru tot. Eu si tatal tau nu am avut de ales. Toate lucrurile pe care le-am facut au fost pentru binele tau. Te-am trimis pe Terra pentru ca acela era singurul loc sigur in care sa cresti, departe de Lynnet, care te-ar fi omorat. Daca citesti aceasta scrisoare inseamna ca suntem in siguranta si vrem sa mai stii ca te iubim. Tatal tau iti transmite la multi ani si ii pare rau ca nu a avut ocazia sa te vada crescand si sa te auda cum ii spui pentru prima ora " tata ". Sper ca harta pe care ti-am facut-o sa-ti fie de ajutor in cautarea noastra.

Cu drag,
ai tai parinti iubitori,
Lanna si Ryhard!
"

Din ochii fetei incepura sa alunece picaturi sarate. Nu stia ce sa mai faca. Nu isi putea controla sentimentele si fiecare incercare se termina la fel. Cu un esec.
Baiatul se apropie si o lua in brate. Nu ii placea sa o vada asa.
-Totul va fi bine! Ii vei gasi, ii vom gasi impreuna.
Sarah se ridica si puse scrisoarea in rucsacul de pe saua calului ce pastea linistit.
Urca pe animal si facu cativa pasi inainte. Tysiah stinse focul si ii urma exemplul. Nu trebuia sa o piarda din urma.
Timpul trecea pe langa ei, parca vrand sa-i prinda. In cele din urma, fata vazu imaginea unei cetati, din care mai ramasesera doar cateva ziduri si coloane de marmura. Era mult mai mic decai TAKAR-ul.
Descalecara, pornind inainte printre cladirile deramate.
-Totul aici mi se pare atat de familiar! incepu fata.
-Aici sunt ruinele Suutar-ului, vechea cetate in care te-ai nascut tu! ii explica baiatul. Sau, cel putin, ce a mai ramas din el!
-Casa mea ...
Atinse unul din peretii unei cladiri.
-Atatea amintiri! In peretii acestias sta tot trrecutul meu, viata mea.
Cateva strazi mai inainte se ridica o cladire mai impunatoare decat celelalte prin inaltimea ei si ferestrele largi.
-Si acolo ce e ? inreba fata, curioasa.
-Castelul, odata glorios, din Suutar, resedinta familiei Teynnar.
Deodata, un ras slab umplu aerul. O fetita alerga printre cladiri si intra pe o usa deschise de lemn carbonizat.
Sarah se lua dupa ea, in ciuda avertismentelor lui Tysiah. O urma indeaproape si intra dupa ea. Dar nu ajunse bine in pragul usii. Strigatul fetei facu inconjurul lor si ajunse la urechile baiatului.
Inaintea ei, in mijlocul unei incaperi mici era un pat metalic pe care se odihneau doua scelete umane. Pareau a fi o mama cu copilul ei, imbratisati.
-Vino! Nu-ti face bine sa stai aici! ii vorbi baiatul, luand-o de brat.
Un balansoar se legana in cealalta parte a camerei cu zgomot.
Tysiah o forta sa iasa, desi fata se opunea cu atata hotarare. Un fragment dintr-un cantec vechi assarian le umplu urechile.
Hotarara ca acela era cel mai loc in care sa doarma la noapte. Fata se strecura langa baiat, ascunzandu-si capul la pieptul lui. Se simtea in siguranta alaturi de el si simpla lui prezenta o facea sa uite de alte probleme.
Vremea rece incepea sa isi puna amprenta pe natura adormita si isi facea, incetul cu incetul, aparitia.
Cand, in cele din urma, adormi, in mintea ei aparu o noua viziune. Se afla in aceasi camera ca pana atunci, unde, pe acelasi pat, statea Lanna. Numai ca de data asta, avea in brate doi copii, gemeni. Stia ca unul din ei era ea, dar celalalt? Oare asta insemna ca mai avea un frate sau poate o sora?
Se trezi brusc.
-Erau doi copii! vorbi fata pentru ea.
Mintea ii zbura imediat la Arian si la reactia Lordului cand ii vazu pe ei doi unul langa celalalt.

***

La conac, starea lui Raytek se inrautati. Slabise mult in ultimele doua zile, parul isi pierduse culoarea in unele parti si pielea i se zbarcise. Drumul lui spre viata vesnica era aproape.
Doctorul D. incercase toate remediile pe care le cunostea, dar nimic nu parea a avea vreun efect.
In acesi zi , Lordul il chema pe Arian la el si ii vorbi, desi abia mai putea respira fara ajutorul aparatelor.
-Maiestate ...
-Asculta-ma! Lynnet ii va ucide pe toti cei ce ii vor sta in cale. Arian, dupa ce ma voi stinge, vreau sa pleci imediat de la conac. Tusii, scuipand sange.
Facu o pauza si respira adanc.
-Trebuie sa ma asculti! Lynnet e un pericol mai mare decat iti poti imagina.
-Voi face ce spune-ti! raspunse Arian hotarat.
Spre seara, Raytek nu mai putea vorbii. Otrava ii ajunsese la corzile vocale si plamanii incepeau sa-i cedeze. Parul ii era acum mai alb ca zapada proaspata din decembrie si chipul palid ii arata si mai imbatranit ca inainte.
Dimineata urmatoare doar aparatele il mai tineau in viata si nu il lasau sa plece intr-o lume, poate, mai buna pentru el.
Lynnet il mai vizita din cand in cand, dar nu statea mult, deoarece era dat afara de doctor. Si, de fiecare data, injura cat il tineau plamanii.
Dar clipa in care toata suferinta Lordului v-a disparea veni. Tot in ziua aceea, conacul era in doliu. Ochii erau singura parte a corpului care si-o mai putea misca.
Doctorul statea mereu langa aparatul ce ii masura bataile inimi, supraveghiindu-l indeaproape. Era tot ce putea face pentru bietul bolnav aflat pe patul de moarte.
Arian ii statea alaturi, privindu-l cu mila. Erau ultimele clipe in care ii putea vorbi astfel incat sa-l auda. Vroia sa-si acrifice propria viata pentru ca batranul sa nu moara, dar asta nu era posibil.
-Se stinge! vorbi doctorul.
Lynnet se afla la picioarele patului si il privea pe Raytek cu ura si viclenie.
" Iti place? Simti asta, Raytek? " isi spunea el in gand.
Dupa o tacere profunda, doctorul izbunci:
-Afara! Arian, tu ramai!
Nu ii placea cum se uita Lynnet la el, mai ales in acele momente grele pentru toti cei care tineau la batran.
Dar Lynnet nu parea ca se va misca din locul lui. Il privea pe Raytek cu ura si spera sa ajunga in focurile Infernului, loc in care sa-si petreaca intreaga viata nemuritoare.
Vazand ca barbatul nu pare dispus sa plece, doctorul repeta:
-Consiliere, va rog sa plecati! Nu pentru mine, ci pentru sarmanul batran ce zace pe acel pat.
Nici de data asta Lynnet nu reactiona.
Atunci, doctorul se vazu nevoit sa recurga la forta si chema doi Soimi ce stateau de paza la usa.
Vazundu-se amenintat, pleca in cele din urma, dar nu inainte de a-i arunca o ultima privire lui Raytek.
Arian lua mana lordului intra lui si vorbi:
-Ati fost ca un al doilea tata pentru mine, Maiestatea Voastra. Pentru asta, nu va voi uita niciodata!
Din ochi, o lacrimai se revarsa pe obraz. Stia ca Raytek nu mai are mult de trait si incerca sa se bucure de fiecare clipa pe care o mai putea petrece cu el.
Deodata, batranul facu ochii mari si aparatul incepu sa o ia razna. Indicatorul se misca pana ajunse la linia rosie, dupa care cobora brusc, ramanand acolo.
-S-a dus! sopti doctorul.
Arian, cu ochii scaldati de lacrimi, ii inchise pleoapele, vorbind:
-Adio, Maiestatea Vostra! Ve-ti ramane mereu in inima mea ca un om care nu s-a dat in laturi de la nimic si un adevarat erou.
-Ora decesului: 12:05, continua doctorul.



Aceasta este una din cele mai triste parti pe care am scris-o. Dar va asigur ca vor mai veni fragmente de genul. Sper ca nu v-am intristat, asa ca , drept cadou de Craciun, ca un fel de Christmas Extra, adaug o parte, tot despre Raytek, scrisa mai recent.
Hope you enjoy it!


In cele din urma, medicul se intoarse spre ea, spunanad:
-Multumesc!
Doar atat! Un singur cuvant, care insa, o facu sa tresara. Desi nu intelegea nimic, simtea ca era ceva legat de Stapan.
Dupa cateva momente, batranul isi deschise ochii cu miscari lenese ale pleoapelor.
Inainte, ii aparu imaginea Atharei, alaturi de doctor.
-Nu ai fugit? intreba acesta, dar vocea abia i se putea auzi.
Fata, insa, ii raspunse printr-un zambet. Incepea sa tina la el ca la un bunic, ca la bunicul pe care nu in conoscuse niciodata. Raytek. Si-l imaginain fiecare seara, cum arata, vocea lui, comportamentul lui si ii punea pe Sarah si Tysiah sa ii povesteasca despre el, desi auzise aceleasi lucruri de mii de ori. Chiar si pe Athys o intrerupea in mijlocul noptii sa ii spuna mai multe despre ma'yo# Raytek, bunicul pe crae nu il cunoscuse niciodata, desi ar fi dorit.


ma'yo# - bunic


( Fragment din Cap 3, partea [ Inca nu stiu. Nu m-am gandit la asta.] )

Cam atat pentru astazi. Sper ca v-am facut curioase. Apropo, acest Christmas Extra e pentru Fallen Angel si IceCat, care au citit povestea pana aici si au avut rabdare sa pun fiecare parte, dar si pentru cei care il vor citi intr-un viitor apropiat.

So, see you later!
azi sunt indulgenta si nu te voi lasa sa astepti editul meu;))
Ms pentru mesajul de la sfarsit esti o draguta;)
Ti-am zis ca imi plac numele pe care le folosesti, nu? In ciuda faptului ca mi se c-am incurca limba in gura daca incerc sa le rostesc;))
Mai...greseli majore nu ai...am vazut cateva greseli de tastare dar in rest nimic altceva. Imi place incotro te indrepti cu povestea, deasemenea imi place ca nu mai ai dialoguri din acelea seci cu 2-3 cuvinte presarate ici colo. Descrierea clar este imbunatatita. Esti pe drumul cel bun, tine-o tot asa!
Astept next-ul;)
Buna!Multumesc mult pentru comentariu pe care l-ai lasat la fic:p.Acum pe bune chiar nu am ce comenta la ficul asta.Ca pe langa al tau ..al meu e apa cu noroi .Mi-a placut foarte mult titlul "Dincolo de adevar " .Este foarte frumos si bine ales.(asa cred eu ).Nici nu stiu ce sa iti comentez.Nu am atata experienta ca sa te critic.Mult succes in continuare !!PA pa
Urmeaza partea a XV a. Sper sa va placa. astept comment-urile voastre.

Partea a XV a: Cea Batrana

Sarah se trezi brusc. Visa. O lumanare ardea slab intr-o camera intunecata, asezata pe o masa de marmura. O silueta intr-un scaun cu roti statea nemiscata, vorbind, dar vocea i se pierdea treptat:
" - Eved, Sah'ra!# "
Lumanarea se stinse si camera se cufunda in bezna.
Fata se ridica si iesi din cort. Un fulg de zapada ii ateriza pe varful nasului. Auzi o soapta slaba in aer.
" Un suflet se stinge pentru ca altul sa-i ia locul. Acesta este ciclul vietii. Unii mor pentru ca altii sa se nasca. "
Se uita in jur, incercand sa caute sursa. Dar nimic. Reveni in cort si observa ca Tysiah era treaz.
-S-a intamplat ceva? o intreba el.
-Nu! Ma simt bine. Vroiam doar sa-mi umplu plamanii cu aer proaspat. Si oricum, ce-ti pasa tie?
-Sahra, te rog! Nu incepe acum. Stii cat tin la tine. Mai da-mi o sansa.
-Imi pare rau, dar nu pot face nimic. Ai avut o sansa, dar ai pierdut-o.
-Nimeni nu e perfect. Toti facem greseli.
-Da, facem, dar tu ai intrecut limita.
Iesi din nou afara.
-Vreau sa raman putin singura!
Se aseza langa unul din zidurile unei case si isi ridica privirea.
" Unii mor pentru ca altii sa se nasca. " Ce putea sa insemne? Raytek. Isi dadu seama ca cel din scaun fusese Raytek, acel Raytek pe care il vazuse ultima oara.
" Nu se poate? A ... " gandi fata.
Un val de greata o lovi agresiv. Simtea cum stomacul i se intoarce pe dos si se ghemui la pamant. Tysiah se apropie de ea si o prinse, chaiar inainte de a-si pierde echilibrul.
-Sarah, esti bine?
Fata deschise ochii si se ridica in picioare.
-Trebie sa plecam. Stai aici cat timp eu strang lucrurile, ii vorbi calm baiatul.
Nu ii lua mult timp si totul era la locul lui pa saua cailor. Lua o canistra cu apa si i-o dadu fetei.
-Poftim! Bea!
Dupa ce lua cateva guri, se urca din nou in sa. Inca se simtea rau, dar nu indreaznea sa-i spunalui Tysiah. Nu avea incredere in el.
-Sigur te simti bine? o intreba el ingrijorat.
-Da, nu am nevoie sa ma dadacesti. Ma descurc si singura.
Urcand pe cal, porni si el inainte, cu Sarah in urma lui.

***

La conac, Consiliul se reuni pentru a alege un nou Lord. Dar Lynnet avea alte planuri.
Robele albe ale consilierilor fura inlocuite cu unele megre, in semn de doliu. Toata sala se cufuinda in liniste. Cand si ultimul consilier se aseza la locul lui, Radyn Remar incepu:
-In onoarea raposatului Lord, Raytek Sargas! Ridica un pumnal spre tavan si il duse mai apoi la piept. RESPECT!
Sala rasuna de soapte , toti strigand acelasi cuvant in cor.
Era o traditie, un ritual pe care il faceau consilierii de fiecare data cand Lordul pleca dintre cei vii.
Dupa ce se asezara dio nou pe scaune, lasara pumnalele pe un suport de pe masa. Erau doar niste pumnale de lemn, decorative, pe care fiecare il primea la preluarea functiei.
Considerand ca e timpul sa ia cuvatul, Radyn vorbi:
-Incep prin a va anunta de moartea preaiubitului nostru conducator. Cu totii ii plangem plecarea prematura spre lumea umbrelor, dar trebuie sa mergem prea departe. TAKAR-ul nu se conduce singur.
Atinse o tasta din mijlocul mesei si o holograma cu numele tuturor consilierilor aparu instantaneu.
Isi drese vocea si continua:
-Urmatorul consilier care v-a deveni Lord ...
-Sunt EU! vorbi linistit Lynnet.
Ceilalti sarira, pur si simplu, in picioare la auzirea vocii lui.
-CUM? striga unul.
-Ce te-a apucat, consiliere Xenon? striga si Radyn, enervat de comportamuntul nelalocul lui al barbatului. Ce crezi ca faci? Cine te-a numit pe tine Lord?
In loc de raspuns, Lynnet pocni din degete. Pe usa intrara doisprezece Dragoni Negri cu fetele acoperite. Cate unul se aseza in spatele fiecarui consilier, prinzandu-l cu o mana de gat.
-Ce inseamna asta? incerca sa strige unul din ei.
Lynnet se ridica brusc si lovi cu ambii pumni masa de marmura.
-Douazeci de ani am indurat conducerea Lordului acela blestemat. Dar acum a venit randul meu sa preiau carma si nici unul din voi nu are puterea sa ma opreasca! incepu el, cu glasul ridicat.
-Ce vrei, Lynnet? intreba Radyn, care nu se asteptase la un astfel de comportament agresiv din aprtea lui.
-Ce vreau? Ma intrebi ce vreau? Vreau putere, vreau ca lumea sa cada la icioarele mele, vreau sa se teama de mania mea.
Incepu sa se plimbe nelinistit prin sala.
-Consiliul Batranilor va auzi despre intamplarea asta!
-Care consiliu? rase sfidator barbatul, aruncandu-i o privire sireata.
-Esti un criminal! Nimic mai bun decat un crinimal!
-Poate ca da, poate ca nu! Cine credeti ca la ucis pe Raytek? Eu, bineinteles! Nu e nimic mai bun decat un Lord in minus si refacerea vechiului consiliu.
-Dar noi suntem inca aici!
-Nu pentru mult timp! Transmite-ti lui Raytek salutarile mele.
Facu un semn descret din cap si soldatii apasara lama unui pumnal de gatul consilierilor inspaimantati.
-Ce vrei sa faci? urla Radyn,.
-Sa scap lumea de paraziti ca voi!
Inca un semn si soldatii apasara mai tare lama, tragand-o intr-o parte. Un suvoi de sange tasni din gaturile tuturor consilierilor. O balta de sange se forma in dreptul fiecaruia dintre ei.
Noua corpuri fara viata cazura la pamamt, primele victime ale tiranului Lynnet Xenon.
Se aseza pe tronul conducatorului, sprijinit de spatar. Cu o mana pe barbie si cu privirea pe fereastra, rase mandru:
-SAH MAT!

***

Drumul pe care urmau sa-l parcurga cei doi era lung si plin de obstacole. Dupa aproape jumatate de zi, ajunsera in dreptul unei paduri cu copaci inalti si iarba deasa.
Sarah opri brusc calul, lucru ce facu ca armasarul baiatului sa tresara si sa se ridice pe picioarele din fata.
-Ce-i cu tine? o intreba el suparat. Vrei sa ma omori?
-Tysiah, sa stii ca nu mai sunt un copil. Pot sa ma descurc si singura.
-Da, am vazut cum te-ai descurcat cu acei banditi.
-As fi scapat cumva. Uite ce e! Eu nu am nevoie de tine ca dadaca. E timpul sa ne desparim. Fiecare va merge pe drumul lui.
-Da, poate ai dreptate!
Baiatul intoarse animalul si se departa in galop.
Fata o lua inainte , dar, nu dupa mult timp, o insecta ateriza pe gatul ei. O strivi cu palma si isi vazu de drum.
Continua asa cateva ninute, pana simti o durere puternica in gat. Corpul ii era din ce in ce mai greu si o durea fiecare particica. Brusc, se simti ametita si vedea cum totul se invarte in jurul ei. In cateva clipe isi pierdu echilibrul si, impreuna cu el, cunostinta.
-Sarah, Sarah ...

Fata se trezi si isi deschise usor ochii. Se afla pe un pat, in mijlocul unei camere cu peretii de lemn. Langa pat, o femeie tinea in mana un vas cu apa.
-Buna dimineata! Bine ai venit in umila mea locuinta! vorbi ea.
Avea parul alb, cu suvite negre din loc in loc. Cu ochii parca adanciti in orbite, arata ca un cadavru. Pielea fetei ii era trasa, lasandu-i la vedere ridurile si pielea zbarcita. Purta o rochie inchisa la culare, dintr-un material aspru, pana la genunchi.
Fata isi ridica capul si simti ca durerea disparuse.
-Cine esti tu si unde sunt? intreba infricosata ea.
-Mai usor cu intrebarile! Iti voi spune tot, dar ai rabdare! Mi se spune Cea Batrana si esti in casa mea.
-Ce mi s-a intamplat?
-Ai fost infectata de un tantar otravitor. Dar nu-ti fa griji! Totul e bine!
Sarah isi duse instinctiv mana pe abdomen.
-Si el e bine! vorbi batrana, fiind mereu atenta la gesturile ei.
De la fereastra, o umbra tresari.
-Ai avut mare noroc! Te-ai ales doar cu o glezna scrantita si cu o durere de cap.Te-a adus la timp!
-Cine? sari fata.
-Baiatul de la fereastra! raspunse bartana.


" - Eved, Sah'ra!# " - Adio, Sah'ra!

Stiu ca e mai scurt decat cele de dinainte, dar vreau sa va dati cu parerea despre cine ar pute fi salvatorul ei. Astept cu placere comentariile voastre si va doresc lectura placuta mai departe.
Nya, mersi pentru mesaj - mai topit o//o.

Dar revenind la poveste, am vazut iar greseli, cam multe[la unele m-am stricat de ras]. Ai scris pe undeva "a-ti" si nu cred ca se scria cu cratima.

Well ai zis ca vrei sa iti zic cine e salvatorul ei... asa deci eu sunt prima sa ma fac de ras...
1.Tipul cu "T" :eto: ... Ty... Tysa... Tysiah[asa]- chestia ca am intreb ce motiv ar fi avut sa se intoarca, sau poate a pacalit-o, urmarind-o n secret ca sa ii demontreze ca nu stie sa aiba grija de ea. 2. Ar putea fi A... A :?: ceva... Ariel...Arian[pe aproape]- avand in vedere ca a trebuit sa plece dupa cum ii spusese batranul, dar cred ca era imposibil sa ajunga asa de repede, decat daca se teleporta. 3 S-au ar fi putut fi celalat tip cu "T"[deci iti dai seama cum cataloghez personajele] Ternep:cry:... Thernep[de data asta am fost pe aproape] desi el a zis ca nu era inca pegatit sa plece. 5. Daca ar fi tatal Sahrei ma gandesc ca nu ar mai avea sens, asa ca mizez ca paote o fi un tip nou, dar altfel de ce ne-ai mai fi pus sa ghicim. 6 Poate e tipul[numele lui nici nu mi-l mai amintesc] de la inceput care ii placea de fata[stiu ca ii incepea numele cu "N"] care o salvat pe Sarah din desert. Asa cred ca am pus aproape toti tipii pe care ii stiu din povestea ta, desi mare parte e irelevanta ca nu stiu cum de ar fi gasit-o pe fata. Asa si ati asistat la lipsa mea de tinere de minte cand vine vorba de nume:...: mai ales cand e vorba de nume straine:dizzy:, ma ucizi :dead:[glumesc]. Chestia e ca sunt capabila sa identific numele cu personajul cand il vad[bine de memoria mea vizuala] deci sper ca nu iti faci probleme ca nu stiu despre cei vorba.

Comportamentul Sahrei ma da peste cap. E prea cruda si incapatanata, nu incearca de loc sa il inteleaga pe Tysiah, de ce a facut ce a facut, daca te gandesti asa nici nu-i mare branza. Asta intr-un fel denota egoism din partea ei. Pana la urma nu spui toate secretele primei persoane pe care o cunosti. Daca eram eu acolo cred ca o dadeam cu capu de copac:die:, dar din fericire nu eram;))

Cam atat, m-am axat mai mult pe parerea mea despre poveste, ma gandeam ca ar fi mai bine sa fac asta din cand in cand.

Intrebare:Noi la ce capitol suntem acuma? Ca am pierdut numaratoarea[tu ai zis ca partea care ai postat-o suplimentar e din capitolul 3]

Nya, IceCat over!!
Multumesc pentru comment. Vei vedea in continuare cine e tipul misterios.
Sincera sa fiu, nu aveam in plan sa o fac pe Sarah asa de egoista. Probabil ca a venit de la sine. Si acum, sa nu va fac sa astptati. Voi pune urmatoarea parte.
Apropo, e cap 1. Pana acum am scris noua caiete A5 cu un total de 906 pagini scrise. Acum sunt la al treilea.


Partea a XVI a: Athys

Tysiah inainta si Sarah isi muta privirea spre el.
-Am crezut ca ai plecat! incepu ea.
-Cum as fi putut sa te las singura? intreba el, aruncandu-i un zambet plin de dragoste.
-Tysiah ...
-Sss ... Acum e randul meu sa vorbesc. Am vrut sa iti spun adevarul, dar nu am avut curajul necesar. Tuturor celor din jurul meu nu le pasa de Tysiah, ci de fiul contelui Raytek Sargas. De aceea nu ti-am spus tot. Nu stiam cum te vei purta cu mine. Nu vroiam sa fiu special, vroiam doar o persoana care sa ma aprecieze asa cum sunt eu.
Fata ramase cu mana pe abdomen. Nu stia ce sa-i mai spuna. Era prea uimita de tonul cu care ii vorbea baiatul, cu cata dragoste o privea si nu se gandise ca o va urmari. Simtea ca fusese prea dura cu el si nu il lasase sa-i explice situatia. Poate l-ar fi iertat mai devreme daca asculta ce avea de zis.
Batrana ii privi cand pe Tysiah, cand pe Sarah, dupa care interveni:
-Cum? Nu stie?
-Ce sa stiu? intreba buimacit baiatul.
-Atunci va las sa discutati! Daca aveti nevoie de mine, ma gasiti afara! vorbi ea, inchizand usa in urma ei.
Tysiah se aseza pe marginea patului, luand mana fetei intra lui.
-Sarah, ce vroia sa spuna batrana?
-Tysiah, stiu ca nu am fost prea comunicativa, dar mi-ai dovedit ca esti ca toti ceilalti baieti cu care am avut de-a face. M-ai mintit si asta m-a facut sa nu am incredere in tine. Dar acum vad cat de mult m-am inselat. Mai trebuie sa stii ca port in pantece copilul tau.
La auzirea vestii, baiatul pur si simplu exploda de bucurie. O stranse in brate si o saruta. Se intinse langa ea, fata ascunzandu-si capul in pieptul lui.

***

In TAKAR, Lynnet isi incepu dominatia tiranica.
Aflat in fostul birou al lui Raytek, se plimba nelinistit prin incapere. Cand, in sfarsit se aseza pe scaun, usa se deschise zgomatos.
-Iubitule, aici erai! Te-am cautat peste tot! vorbi o femeie, intrand elegant in camera.
Era inalta, cu parul galben ca spicele proaspete de grau, pielea catifelata si ochii verzi ca de smarald. Purta o rochie de matase albastra, foarte subtire, prin care i se vedeau formele suple ale corpului. Fata ovala si neteda ii stralucea sub razele rosiatice ale amurgului.
Se apropie de el iar acesta isi lasa capul pe spate. Incepu sa-i maseze umerii, vorbind:
-Esti atat de incordat!
Barbatul isi inchise ochii, lasandu-si trupul prada atingerii ei.
-Ti-ar face bine o baie calda si un somn bun!
-Ma tot gandesc! Oare am facut ce trebuia? vorbi el, mai mult pentru sine.
-Cum poti gandi asa, dragul meu? Bineinteles ca ai facut! Fostul meu sot era doar un obstacol in calea iubirii noastre.
Lynnet se ridica brusc, indepartand mainile gingase ale femeii si se apropie de fereastra, continuand:
-Ceva e in neregula in povestea asta, ceva nu se leaga. Totul a fost prea usor. Desi Raytek a disparut din peisaj, nu simt nici o placere, nu imi vine sa cred. Parca, undeva in sulfetul meu, nu am vrut sa se intample toate aceste lucruri. Cateodata mi-e frica si de mine insumi. Nu mai sunt eu cel care controleaza acest trup si mintea mi-e parca acoperita de o perdea de fum.
-Iubitule, relaxeaza-te! Nu te mai gandi la asta! Iti face rau! Ma duc sa pregatesc cada pentru tine, dupa care poate ma voi alatura si eu.
Femeia deschise usa fara nici un zgomot si iesi. Lynnet ramase in fata ferestrei, privind fulgii de zapada ce se lasau dusi de o briza usoara.
-Ce soarta! Bietul Raytek a plecat dintre cei vii chiar in ziua in care urma sa implineasca cincizeci de ani. Poate nu ar fi trebuit sa-l omor!
Brusc, o durere de cap il lovi agresiv. Isi freca fruntea cu degetele, simtind ca durerea devine din ce in ce mai puternica. Dupa povestea cu otravirea Lordului, nu mai avea incredere in Neebah.
Durerea disparu treptat si partea lui agresiva prelua controlul.
-Ce fac aici? striga el furios, inchizand perdelele.
In camera de alturi, femeia se apropie de un monitor aflat pe un perete lateral si apasa o tasta. In aceasi clipa, imaginea deveni intunecata. Doi ochi rosii il priveau neintrerupti.
-Stapane, tradatorul se opune puterii dumneavoastra. Are resentimente si e chinuit de vina, sopti femeia.
O voce groasa, parca iesita din Iad, ii raspunse:
-Stiu! M-am ocupat deja de asta. Se pare ca Lynnet e mai puternic decat am crezut.
-Stapane, s-ar putea sa-si recapete controlul asupra gandurilor.
-Asta nu se va intampla! Ma voi asigura eu de asta! Tu ai grija doar sa nu apara copilul tau.
-Tysiah, fiul pe care i l-am lasat sotului meu cand am fugit cu tine.
-Cum indraznesti sa mi te adresezi asa? Eu sunt Stapanul pentru tine! sa rasti vocea la ea.
-Iertare, Stapane! Iertare!
Imaginea disparu si femeia se ridica speriata. Cum putea sa se gandeasca la fiul ei, acum cand avea atat de multe de facut? Instinctul de mama o facea sa se intrebe unde e Tysiah, dar o voce din mintea ei ii spunea sa-l uite. Si femeia nu se opunea! Asigurandu-se ca nimeni nu o vede,, iesi din camera.

***

In casa Celei Batrane, Sarah il ierta pe Tysiah.
Cateva zile dupa aflarea vestiilor, baiatul o lua cu el, spunandu-i ca are o surpriza. Fata il urma fara sa mai spuna ceva. Acum avea totala incredere in el.
Ajungand in fata unei casute din lemn, baiatul deschise usa. In mijlocul camerei era o masa rotunda de brad pe care doua lumanari ardeau neincetat. O farfurie cu fructe de padure si doua pahare de lut stateau alaturi.
-Stiu ca nu e mult, dar e tot ce am putut face, vorbi el , apropindu-se.
-E perfect asa! raspunse fata, privindu-l cu dragoste.
Se asezara la masa si Tysiah umplu paharele cu apa. Era tot ce avea batrana.



Stiu ca si aceasta parte e scurta, dar va promit ca urmatoarele vor fi mai lungi.

So, See you later!
:no: NYAAAAAAAA!!!! Cand? Cum? Ce? Unde? Cum de e INSARCINATA?:?? Nici macar nu cred ca era cel mai bun moment sa apara un copil:zuppy03:. Ma rog, era sa cad de pe scaun cand am citit:dizzy:

Cand am vazut ca Ly..Lynnet avea asa mustrari de constiinta m-am gandit eu ca o fi fost controlat cumva. O singura nelamurire am; cand tipa o zis "-Tysiah, fiul pe care i l-am lasat sotului meu cand am fugit cu tine. " era o intrebare? pentru ca nu vad rostul ca sa ii aduca aminte cine era. Ma gandesc ca era de la sine inteles asa ne mai mentineai in suspans. Un cititor chiar nu trebuie sa stie totul dintr-odata.

Nu am observat nici o greseala de data asta, Felicitari!:bv:

Aha... era sa uit. Am ghicit corect, Tysiah era[plus ca l-am pus si numarul unu la posibilitati].:victorie:

Nya, IceCat termiant!:...:
P.S. inca sunt socata
Salut! Vin cu o noua parte. Multumesc, IceCat, pentru comentariu. Chiar ma bucur ca cineva mai citeste.

Partea a XVII: Lordul Lynnet Xenon - tiranul


La conac, Lynnet prelua controlul total si se proclama Lord peste TAKAR. Infinta un nou consiliu care ii respecta toate ordinele. In timpul unei sedinte, unul din oamenii lui mentiona numele lui Raytek si barbatul se infurie.
-A pronunta acel nume e un act de tradare! Cei care vor mai aduce vorba de acel nemernic va muri in chinuri groaznice. Garzi, luati-l de aici!
Consilierul se arunca la picioarele lui, cerand indurare.
-Va rog, Maiestate, aveti mile! Nu ma ucideti! Va implor! Fac orice mi se va spune, dar nu imi luati viata.
-Pedeapsa ta va fi un exemplu pentru locuitorii TAKAR- ului. Vreau ca toti cei ce sunt de partea tradatorului acela de Raytek sa fie executati! Maine, in Piata Centrala!
-Ce pedeapsa sa fie, Maiestate? Tortura? intreba unul din soldatii care tocmai intra in sala.
-Nu! Vreau sa fie spanzurati in mijlocul multimii! Vreau sa simta umilinta la care am fost supus in trecut pe pielea lor.
-Vom face cum porunciti!
-Si inca ceva! Atarnati cadavrul lui Raytek la balconul principal. Vreau ca toata lumea sa se teama de mine, vreau ca numele meu sa semene frica printre locuitori.
Se intoarse catre consilieri cu o privire inspaimantatoare.
-Are cineva ceva impotriva?
Nimeni nu indrazni sa vorbesca. Nimeni nu vroia ca mania Lordului sa cada asupra lor.
A doua zi, toate casele fusesera rascolite si nici un coltisor nu ramase neverificat. In urma lor, Dragonii lasau sotii infricosate, copii plangand si mobilierul rasturnat in fiecare incapere. La sfarsit, peste douazeci de femei si barbati fusesera arestati pentru ca il admirau in secret pe Raytek, ceea ce il facea pe Lynnet din ce in ce mai nelinistit.
Dimineata urmatoare, teroarea bantuia libera prin cetate. Executia fusese linistita, desi, in sufletul lor, familiile isi plangeau mortii si ura pentru noul Lord incepea sa creasca. Nu il mai vroiau. Nu merita acel titlu, deoarece Lordul avea dreptul de a-i ajuta, nu de a-i pedepsi pentru lucruri marunte. Faima cetatii incepea sa scada si foamea intra in fiecare casa, aducand cu ea durere si suferinta. Se parea ca moartea lui Raytek aduse un blestem pe capul lor si noua conducere profita de ei.
La amiaza, pe un podium de lemn, douazeci si doua de persoane isi asteptau moartea. Nu plangeau, nu aveau nici un motiv sa o faca. Avea sa o infrunte fara pic de teama si regret. Erau mandri ca mureau cu sufletul pe buze, sub privirile celor dragi.
Unul din oameni de incredere ai lui Lynnet, ocupand postul de judecator, incepu:
-Ne-am adunat astazi aici pentru a da un exemplu tuturor locuitorilor din TAKAR. Cu puterea ce mi-a fost data la primirea acestui post, ii declar pe acesti tradatori vinovati de complot impotriva preaiubitului nostru conducator.
La semnalul lui, executorul cobora un maner si cele douazeci si doua de suflete atarnara, pana cand si ultima picatuta de viata le parasi trupul.
Lynnet era la balconul camerei sale, privind curtea pustie, cu un pahar de vin rosu in mana.
-Minunat! Ce priveliste uimitoare! Dar sa trec la lucruri mai importante.
Se apropie de femeie, care statea pe o canapea si o saruta lung.
-Athys, esti la fel de dulce si de atragatoare ca prima oara cand te-am vazut.
-Lynnet, cuvintele tale ma flateaza. Nu stiu ca sa spun. Si tu esti la fel de sigur pe tine si nemilos. Imi plac barbatii care ii fac pe ceilalti sa sufere.
-Ti-as da orice, iubirea mea!
-Orice, spui? Atunci as vrea sa-ti fiu sotie, sa impartim aceasi camera, sa ...
- Cum poti sa-mi ceri asa ceva? striga infuriat barbatul, indepartandu-se. Nicidata nu vei fi sotia mea. Nu vreau sa-mi impart puterea cu alta persoana. Eu conduc singur.
-Dar, dragostea mea ...
-Iesi afara! Acum! Garzi, luati-o de aici!
-Cum poti sa imi faci asa ceva? striga femeia, in timp ce o trageau afara.
Ajunsi la poarta ce ducea spre cetate, cei doi o aruncara pe Athys de cealalta parte si usa se inchise cu zgomos in urma ei.
-Nu puteti sa imi faceti asta! striga ea, printre lacrimi.
Un sunet familiar ii atrase atentia. Scoase un comunicator din geanta si apasa o tasta din centru.
-Stapane! vorbi femeia. Lynnet m-a dat afara din conac. Cred ca isi recapata controlul.
-Dimpotriva, Athys! Nu poate sa scape din puterea mea. Eu am fost cel care te-a eliberat. Nu mai am nevoie de servicile tale.
-Cum? Dar nu asa era planul!
-Stii cum sunt planurile! Mereu schimbatoare!
Arunca aparatul pe jos si il zdrobi cu tocul sandalei.
-Mincinosul! Batran nenorocit! Vroia sa scape de mine inca de la inceput.
Brusc, doi Dragoni se apropiara amenintator de ea. Teama puse stapanire pe mintea ei si incepu sa tremure de frica.
-Nu, va rog, nu ...
Isi arunca sandalele din picoare si incepu sa alerge cat mai departe de ei. Stia ca Stapanul ii trimise sa termine cu ea. Desi nu ii spusese asta direct, pur si simplu, stia. Fara sa vada unde merge, trecu printre tarabele cu fruncte, dar se ciocni de cineva si amandoi cazura pe spate. De cum il vazu, se agata de haina lui, insa nu putea sa-i vada fata.
-Ma urmaresc ... Vor sa ma ucida ... Lynnet ... incepu ea, sufland cu greutate.
-Calmeaza-te! Nu e nimeni in urma! vorbi strainul.
Se uita mai atent si vazu doi barbati ce se apropiau rapid.
-Ei sunt! izbucni femeia speriata.
-Vino! Nu suntem in siguranta aici! Imi vei spune mai tarziu ce se intampla, deoarece vad ca nu ii prea simpatizezi pe cei care te urmaresc. Apropo, eu sunt Arian. Tu?
-Athys, sotia Lordului Raytek Sargas si mama lui Tysiah.




Inca o parte scurta, stiu. Promit ca ma voi revansa in Captolul 2 unde vor fi parti mult mai lungi. Voi incerca sa postez si urmatoarea parte maine. Daca pot, desigur.
Vai mor de ras! Sa-mi explice si mie cineva ce inseammna "sufletul pe buze"; e o combinatie dintre zambetul pe buze si sufletul la gura, sau e un noua marca de ruj? "Lordul avea dreptul de a-i ajuta" cred ca in loc de dreptul e responsabilitatea. "Vroiam", "vroia" se scrie fara "r".
Ar fi mers ceva mai multa descriere pe alocuri pentru ca descriai ceva general, prezentai situatia actuala din Takar.
Athys e asa o tradatoare. Athys asa e ea mai dusa de tine mereu sa se prezinte cu toate titlurile sau e vina ta ca spui prea multe?

IceCat over!
Salut! Scuze de asteptare. Sper ca nu v-ati suparat pe mine.

Partea a XVIII: O decizie inteleapta

Trecura aproape doua saptamani de la impacarea celor doi si starea Sahrei se imbunatatii. Glezna aproape i se vindecase, asa ca se pusera de acord ca e timpul sa plece mai departe. Cea Batrana se intrista la auzirea vestii, dar era in zadar sa-i opreasca.
-Sper ca iti vei gasi parintii, ii vorbi Sahrei inainte sa plece.
-Si eu la fel! Mult noroc in continuare!
A doua zi, cei doi erau gata de plecare. Aveau provizii proaspete de apa si mancare pe care le aduse batrana special pentru ei.
Ii multumi pentru ultima oara si plecara pe drumul pe care Sarah spera ca isi va gasi parintii pierduti.
Timpul trecea si cerul senin se umplu de nori negri. Se adapostira intr-o pestera nu departe de locul unde erau. Era cel mai bun loc in care sa se ascunda de picaturile nemiloase de ploaie. De cum intrara, ramasitele unui vechi foc le atrase atentia si, condusi de curiozitate, se afundara mai mult in ea. Tysiah aprinse o torta si isi incepura inspectia in acea grota. Vazura ceea e mai ramasese dintr-un foc si o gramade de lemne uscate care asteptau sa fie culese.
-Vom sta aici pana se opreste ploaia. Asa e cel mai bine, hotara Tysiah, in timp ce incepea sa pregateasca lemnele.
Aprinse focul. Afara, natura isi arata coltii si vremea incepea sa se racoreasca. Vantul batea cu putere si fulgerele brazdau cerul intunecat, luminand totul in jurul lor. Tunetele asurzitoare umpleau vazduhul cu glasurile lor infricosatoare.
Dupa jumatate de ora, ploaia nu inceta. Se simteau parca inchisi si aerul devenea din ce in ce mai greu de raspirat.
Aflata intr-un colt, Sarah tremura de frig. Se obisnuise cu caldura din TAKAR si cu toate acele obiceiuri, dar vremea aceasta nu ii placea. Isi amintea cu tristete de timpul petrecut pe Terra si la toti acei ani in compania atator oameni la care lucrase. Acea perioada fusese una din cele mai groaznice prin care trecuse si nu ar fi vrut sa le mai traiasca vreodata.
Nestiind ce sa mai faca, fata lua carnetelul de la piept si un pix si incepu sa scrie:
- " data necunoscuta,

Am inceput aceasta calatorie acum ceva timp. Nici nu imi mai amintesc cand. Desi nu mi-am vazut niciodata parintii, chiar in acest moment simt ca sunt foarte aproape de a-i gasi.
Calatoria m-a adus pana aici si nu am de gand sa ma opresc. Am gasit aceasta pestera si se apare ca cineva a mai fost aici. Cat as fi vrut sa stiu cine.
Afara ploua torential de jumatate de ora. Tysiah mi-a purtat de grija tot timpul si incep sa cred ca el e cel ales. E un baiat dragut si a inceput sa-mi fie chiar simpatic. Nu mi-asi putea dori mai mult de la el. Pentru prima oara in viata mea, ma simt dorita. Simt ca mi-am gasit locul.
Imi voi continua calatoria cu speranta de a-mi gasi parintii si cu Tysiah alaturi, simt ca pot merge mai departe. "

Inchise carnetelul si il puse la loc. Tresari cand baiatul ii acoperi umerii.
-Tysiah ...
-Daca te-am speriat, imi cer iertare. Nu am vrut.
-Nu-ti fa griji! Nu m-ai speriat! Multumesc!
Se ridica si incepu sa se plimbe pentru a se mai incalzi. Insa ceva ii atrase atentia. Intr-un colt, unde lumina ajungea greu, vazu o pagina ingalbenita dintr-un vechi jurnal. O scutura de praf si citi: :
- Miner 24, Inos,

Ma simt atat de vinovat pentru tot ce am facut. Poate nu ar fi trebuit sa o trimit asa departe. Poate daca ar fi ramas amandoi impreuna, are fi fost mai bine. "

Fata se opri si continua cu mai mult entuziasm:
- " Am sosit la casa Celei Batrane cu o saptamana in urma. E atat de primitoare, dar singura. Sper ca va intelege ca e vremea sa plecam.
Lanna e atat de ingrijorata si eu la fel ca ea. Ma intreb ce face si daca am facut ce trebuia trimitand-o departe. "

Ajunsa la sfarsitul paginii, ramase pentru pentru cateva clipe tacuta. Era o pagina din jurnalul tatalui ei.
Cauta mai departe, sperand sa gaseasca si altele, dar, in locul foilor, gasi un jurnal intreg. Il deschise nerabdatoare si privi cateva notite de pe margini: " Unde esti, Sah'ra? "
Continua sa cireasca pagina dupa pagina, pana la sfarsit. Putea vedea ca jurnalul fusese mult mai gros, dar acum lipseau o multime de pagini. Inima incepu sa-i bata cu putere cand se gandea ca tatal ei fusese in acelasi loc in care era ea acum. Probabil si in loc in care statea ea in acel moment. Era posibil sa-si fi uitat jurnalul in acel colt si sa ii foloseasca paginile pentru a aprinde focul. In minte, isi imagina cum aratau si ce faceau tot timpul sederii lor in aceasta pestera uitata de lume.
Auzind pasi in urma ei, arunca jurnalul tatalui alaturi de al ei si se intoarse. Tysiah se apropie de ea, luand-o usor de umeri.
-Ce faci aici? intreba el, dupa ce ii saruta usor obrazul.
-Doar ma gandeam! La noi, la parintii mei, la trecut si la ce voi face cand ii voi intalni.
-Ai rabdare. Am incredere ca ii vei gasi, dar acum trebuie sa ne odihnim. Avem un drum lung de strabatut si tot timpul de care avem nevoie.
-Poate ai dreptate! Chiar mi-e putin somn!
Se asezara amandoi pe o patura chiar in apropierea focului, unde fata se stranse la pieptul baiatului si adormi, cu gandul la ziua in care isi va revedea parintii.

***

Ajunsi la loc sigur, baiatul o privi suspicios. Se asezara pe o banca de lemn din fata unei case parasite, insa Arian nu prea avea incredere ca ea spune adevarul.
-De ce as avea incredere in tine? intreba el, in speranta unui raspuns cat mai rapid.
-Stiu ca ma crezi o tradatoare, dar Dragonii aceia care m-au urmarit erau trimis de Stapan sa ...
-Cine e Stapanul? o intrerupse el.
-El e cel pentru care obisnuiam sa lucrez si cel care m-a convins sa renunt la Tysiah.
-Tot nu inteleg de ce as avea incredere in tine!
-Pentru ca eu il cunosc pe Lynnet, stiu ce poate face daca ii vine vreo idee. Si mai stiu ca nu el e vinovat de toate, ci Stapanul. E controlat de el si ii indeplineste fiecare dorinta fara sa clipeasca.
-Dar l-ai vazut pe acest Stapan?
-Nu! Nimeni nu stie cum arata, unde sta sau cum isi petrece timpul liber. Poarta mereu chipul acoperit si aceasi manta neagra ca acum douazeci de ani. Nici in trecut nu i-am vazut chipul. Stiu ca nu iti pot cumpara incrderea, dar iti pot spune tot ce vrei despre Lynnet.
-De ce ma ajuti?
-O fac pentru fiul meu! Fiul de care nu am avut grija niciodata. Ma doare sa il vad ca sufera, dar poate e mai bine ca a plecat. E mai in siguranta.
-Tysiah e prietenul meu. Sper ca tot ce mi-ai spus mai inainte sa fie adevarat.
-Eu nu mint niciodata.
-Atunci, sa plecam de aici! Nu suntem in sigurantai.
Baiatul o lua inainte, asigurandu-se ca nu ii vede nimeni.
Brusc, se opri in mijlocul drumului si se intoarse spre ea, vorbind:
-Daca vei veni cu mine, trebuia sa juri ca nu vei spune nimanui despre locul pe care il vei vedea.
-Oricum nu mai am cu cine vorbi.
Isi continua drumul pana in fata unei case vechi, asemenea celorlalte.
Arian se apropie de usa si batu de doua ori, dupa care usa se deschise cu zgomot. O voce rasuna de cealalta parte.
-Prieten sau dusman?
-Prieten! sopti baiatul.
Cand usa se deschise complet, un barbat masiv, cu o privire infioratoare statea in cadrul ei. Facu cativa pasi inapoi si baiatul intra. Athys il urma, fara sa scoata o vorba.
Ajunsera intr-o incapere intunecata, lucru care o fecu pe femeie sa se prinda cu mana de haina baiatului. Trecura intr-o alta incapere care era puternic luminata de mai multe neoane fosforescente. Paretii erau in totalitate din piatra iar podeaua din acelasi material. Inaintea lor, femeia vazu alta usa, pazita de doi barbati asemenea celui de la intrare. Unul din ei se apropie de ea, cu un aparat dreptunghiular in mana. Athys il privi nedumerita pe baiat, gest la care el ii raspunse:
-Procedura de siguranta!
Apropie aparatul de ea, dupa care se departa.
Vazand ca totul e in regula, Arian pasi inainte, iar in urma lui veni femeia.
-Vino cu mine! continua el, facandu-i semn cu capul.
Se apropie de o a treia usa. Vazand ca era cazul sa-i explice, Arian vorbi din nou:
-Vom intra in camera Comandantului. Sa nu vorbesti decat daca esti intrebata si sa-i raspunzi la toate intrebatrile, fara ocolisuri. Comandantul e un barbat care primeste tot ce vrea. Doar nu vrei sa-ti faci o imagine proasta in fata lui?
-Sigur ca nu! raspunse ea hotarata.
Arian apasa cleanta si deschise usa. Imediat, o voce puternica rasuna de cealalta parte a ei, ceea ce o facu pe Athys sa se ea putin inapoi.
-Intrati! Va asteptam!

Dupa cum am promis, iata o parte mai lunga. In urmatoarea voi incerca sa fac o gluma. Sper sa va placa.
Vom vedea, daca e de bun gust gluma.

Nya... deci ai avut cateva greselute, doar cateva[si nu, nu sunt ironica]
Interesanta partea... chestia e ca e alocuri parca ai fi vrut sa scrii mai mult si te-ai abtinut sau te-ai plictisit. Nu te abtine sa descrii. Incearca sa te pui in locul personajelor si sa vezi cat de mult poti descrie din cea ce vezi cu ochii mintii.

In rest nu prea am ce comenta, succes la urmatoarea parte.

Nya, IceCat terminat!
oh, doamne dar ai scris nu gluma de cand am postat ultima data... mi-a trebuit ceva sa citesc ce ai postat tu pe aici dar intr-un final am reusit sa citesc tot.
mai, ce pot sa iti spun? ai avut unele capitole pline de greseli de tastare...te-ai grabit si nu ai mai verificat sa vezi ca greseli ai si s-a vazut acest lucru, dar in rest nu am mai vazut altceva care sa ma deranjeze. adica stai bine la capitolul naratiune, descriere si dialog.
acum in ultimul capitol trebuie sa fiu de acord cu IceCat, nu ai avut o stare tocmai potrivita pentru a scrie pentru ca este imposibil sa nu vad ca acest capitol este scris putin in graba si mai mult fortat decat natural.
oricum imi place povestea, tine-o tot asa!;)
Scuze din nou pentru intarziere! An fost cam bolnava zilele astea si acum sunt putin, dar m-am gandit ca nu ar trebui sa va fac sa asteptati.
Multumesc IceCat si FallenAngel pentru ca mi-ati impartasit parerile voastre.

Si acum, sa trec mai departe. Sper sa va placa continuarea!

Partea a XIX a: " Barlogul " Comandantului

Usa se deschise cu zgomot si Arian pasi inainte, sigur pe sine. De cum intra, o masa lunga ii atrase atentia femeii, in fruntea careia era un scaun de lemn, cu spatar si suport pentru brate. Focul ardea intr-un semineu aflat pe peretele vestic si un candelabru lumina slab incaperea intunecata.
Din capatul mesei, scaunul incepu sa se miste si o silueta isi facu aparitia din dreptul lui si se apropie usor de fereastra.
-Arian. ia loc! rasuna vocea lui puternica.
Ecoul facu inconjurul camerei si ajunse si la urechile lui Athys.
Cand silueta isi intoarse privirea spre cei doi, ochii incepura parca sa-i straluceasca prin ochelarii mici ce ii acopereau. Un zambet prietenesc ii aparu pe chip, in timp ce barbatul isi mangaia barba deasa si parul lung, dat pe spate.
-Comandante, ea e ... inceppu baiatul, dar Comandantul nu il lasa sa termine.
-Stiu cine e! Cea care a complotat cu dusmanul!
-Domnule, ea e sotia raposatului Lord si mama lui Tysiah Caneth Sargas, interveni el cu mai multa convingere.
Barbatul isi intoarse complet privirea spre femei si intreba:
-Numele?
-Athys Sargas! raspunse ea, cu teama in glas.
-Care este motivul pentru care ai venit la mine? De ce ai batut atata cale pana aici?
-Nu neg legatura pe care am avut-o cu Lynnet, dar am last totul in urma. Totusi, nu e el cel pe care ar trebui sa da-ti vina.
-Atunci cine a adus TAKAR-ul intr-o asemenea stare daca nu Lynnet?
-Stapanul! Il controleaza pe Lynnet ca pe o marioneta si mi se pare ca, pentru el, nu inseamna nimic.
-Si vrei sa cred toata povestea asta?
-Domnule, trebuie sa ma credeti! Am lucrat cu el ani intregi pana in momentul in care a hotarat ca e timpul sa scape de mine. Nu mint! Arian a vazut toata povestea!
-Arian, e adevarat?
-Da, Comandante! In clipa in care am gasit-o, era urmarita de doi Dragoni. Si nu pareau prea fericiti ca a aplecat atata de repede, confirma baiatul, cu privirea in pamant.
Se aseza inapoi pe scaun si striga infuriat:
-Stii ca unul din cei pe care i-a arestat Lynnet si i-a condamnat la moarte era fretele meu?
Femeia ramase tacuta. Nu mai stia ce sa spuna. Stia cum e sa pierzi pe cineva important din viata ta si te gandeti mai apoi: " Cum as trai fara el? "
-Sa nu mai vorbesc despre sotia mea, care era doar in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Am ramas cu trei copii mici care ma intreaba mereu unde e mama lor. Ce copilarie vor avea? Ce le va aduce viitorul?
Nimeni nu indrazni sa scoata o vorba. Arian stia ca, de fiecare data cand isi amintea de sotia lui, Comandantul devenea trist si fara chef de vorba.
Dar, spre surprinderea lui, zambetul ii reveni pe chip si continua mult mai calm ca de obicei:
-Ia loc, Athys!
Femeia ii urma sfatul. Nu vrioa sa il supere pe barbat.
Dupa o lunga perioada de liniste, tacerea fusese din nou rupta, tot de barbat.
-Vrei sa spui ca pleci din serviciul lui Lynnet si te vei alatura cauzei noastre?
-Da! Voi face orice pentru a va dovedi loialitatea!
Se ridica si se apropie usor de ea.
-Atunci, bine ai venit in Alianta! vorbi el vesel, punandu-i o mana pe umar.
Arian, care pana atunci ramase tacut, ezploda de suparare:
-Cum? Pe ea o primiti pur si simplu? Se uita nervos la ea. Stii prin ce am trecut pentru a intra in Alianta? A trebuit sa spal podeaua de lemn a acestei camere, fiecare fir de praf de pe mobilier si sa lustruiesc fiecare arma din depozit!
Comandantul, desi incerca sa se abtina, nu putu sa nu ii scape un ras discret. Baiatul il privi nedumerit.
-Te-am pus sa faci toate acele lucruri pentru ca, la vremea aceea, nu am gasit pe nimeni dispus sa ma ajute. Asculta, baiete, aici e o mare problema! Mi se pare ca nu o simpatizezi pe mama prietenului tau.
-Nu, Arian area dreptate! interveni Athys.
-Serios? facut baiatul mai nedumerit de intorsatura lucrurilor.
-Da! Nu e corect fata de el ceea ce se intampla. Pentru a intra in Alianta, trebuie sa ma puneti sa fac orice! E alegerea dumneavoastra, Comandante!
-Bine! Daca asa va voi multumi pe amandoi, atunci as vrea sa-mi spui cel mai intunecat secret al lui Lynnet Xenon!
Femeia ramse o clipa de ganduri, dupa care continua:
-Lynnet inca doarme cu un ursulet de plus si cu paturica lui cu unicorni.
De data asta, barbatul nu se mai putu controla si un val de rasete, insotite de lacrimi, evada din gura lui. Isi scoase ochelarii si isi sterse ochii cu o batista. Se lasa cu toata greutatea pe scaun si aproape cazu pe spate, daca nu ar fi fost peretele din urma lui. O privi pe femeia cu atata admiratie, incat vorbi din nou:
-Semeni foarte mult cu sotia mea! Daca eram suparat, stia sa ma amuze. Daca eram furios, imi mangaia parul si ma privea cu dragoste. Daca eram trist, ma saruta pe frunte, dupa care canta unul din acele balade vechi.
Inchise ochii si ofta adanc.
-Iti multumesc, dar acum as vrea sa raman singur.
Femeia se ridica si il lua de brat pe Arian cel confuz.
-Vino! Sa-l lasam singur!

Cam atat ... deocamdata.
See you later!
Chiar nimeni? Oricum, urmatoarea parte vine acum. Enjoy!


Partea XX: O mana de ajutor ... sau poate nu?


Baiatul o urma. In fata usi aparu un gardian care ii inmana o uniforma lui Arian. Brunetul i-o intinse femeii, spunand:
-Imbraca asta, acum ca esti una de-a noastra.
Se simtea vinovat pentru comportamentul lui si nu stia cum sa-si rascumpere greseala. Se simtea un prost pentru reactia lui asa de neasteptata, chiar si pentru el. Hotara ca va face orice ii va sta in putinta pentru a iesi din acea incurcatura pe care chiar el o crease.
Trecura in cealalta camera, iar baiatul ii arata un loc unde se poate schimba de haine. Femeia privi in jur si vazu un paravan cu motive florale pe peretele dinaintea ei. De partea opusa era un pat cu lenjerie rosie spre violet, la capul patului doua perini de aceasi culoare, asortate cu perdeaua subtire de la fereastra, de un violet deschis.
Se indrepta cu pasi mici spre locul indicat de baiat si, dupa cateva minute, iesi afara, purtand aceasi uniforma, asemenea celor de acolo.
-Imi sta bine, nu? Ce spui?
-Trebuie sa recunosc ca nu am mai vazut ca o uniforma sa stea asa de bine pe cineva. Vreodata! vorbi el, incercand sa para cat mai politicos.
-Vobesti serios? Sper ca nu ma minti doar pentru a ma face sa ma simt mai bine!
-Sigur ca nu! De ce as facea asta?
-Nu stiu! Poate vrei sa pari altfel decat esti cu adevarat sau poate exagerez cu pesupusul. Oricum, nu prea conteaza! Chiar ma simt bine in aceasta uniforma. Imi place!
In timp ce femeia se admira in noile ei haine, mintea baiatului alerga prin locuri inca nepatrunse de cineva. Era cu gandul la toate acele intamplari trecute, prezemte si chiar viitoare. Se intreba cine putea fi acest Stapan si ce profit ar avea el daca se razbuna pe Tysiah. Nimic nu ii trecea prin minte, asa ca renunta si isi vazu de treaba.
Fusese puternic surprins cand femeia se intoarse spre el si intreba:
-I-ai fost aproape pana in ultima clipa?
La inceput nu intelese, dar, pe parcurs, isi dadu seama ca Athys vorbea despre Raytek.
-Da! raspunse el, lasandu-si privirea in pamant. Inca nu imi vine sa cred ca nu mai e printre noi. Imi lipseste atat de mult, a fost ca un tata pentru mine si nu il voi uita niciodata pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut pentru mine.
O lacrima ii evada din ochii si se scurse pe obraz. Femeia il privea intristata. Ii parea rau ca il parasise pe Raytek atunci si acum se simtea neputincioasa in fata faptului implinit. Ar fi facut orice doar pentru a-l aduce inapoi, dar acest lucru nu era posibil. Nimeni nu putea invia mortii. Se multumi sa priveasca spre tavan, in speranta ca, oriunde ar fi, batranul sa o priveasca si sa vegheze asupra ei pentru ca nimic rau sa nu i se intample. Stia ca trebuia sa mearga mai departe, dar inima ii spunea sa ramana in trecut. Insa nu putea. Amintirea fostului Lord era prea mult pentru ca ea sa isi poate continua drumul. Ofta adanc, dupa care il urma pe baiat spre iesire. Urma sa-i arate imprejurimile.
" Raytek, oare de ce te-am parasit, dragostea mea? Iarta-ma! "

***

In timp ce Sarah si Tysiah treceau linistiti duna dupa dune, baiatul se gandea la cele cateva zile in care ploaia se incapatanase sa se opreasca.
-Stii, Sarah, ploaia aceea nu era ceva normal. Asta inseamna ca ne apropiem de o furtuna de zapada. In curand, natura nu va fi atat de primitoare ca pana acum, vorbi el, in timp ce privea nelinistit cerul ce se umplea usor de nori albi ca spuma laptelui.
Fata il privi, ganditoare, fiindca nu intelegea ce vroia sa spuna.
-Cum adica?
-Aici, iarna vine o data la 500 de ani si acum se apropie sezonul rece. Numai cei norocosi au ocazia sa o vada.
-Nu e mare lucru! De unde vin eu, e zapada cateva luni pe an, asa ca nu e ceva atat de special.
-Trebuie sa grabim pasii. Nu vreau sa ne prinda furtuna pe loc, altfel nu mai plecam de aici. Odata ce incepe, nu se termina pana cand nu imbraca intreaga zona cu acea haina rece. De cand eram mic mi-am dorit sa vad si eu zapada si se pare ca acum am ocazia. Mi-ar fi placut sa vad si eu locul de unde vii tu, acea planeta numita Terra.
-Crede-ma, nu ti-ar placea. Eu ma simt mai bine aici. E mai liniste si imi place sa ascult cantecul naturii.
-Da, stiu!
Oftara amandoi adanc, dupa care isi continuara drumul spre o destinatie necunoscuta.
Grabira pasul cailor, care parca zburau peste dune.
Dupa cateva minute, vremea incepea sa se schimbe. Frigul ce urma ii facu sa tremure, moment in care Tysiah scoase doua paturi groase din bagaj si ii puse una Sahrei pe spate.
-Multumesc! raspunse fata, schitand un zambet plin de dragoste.
Se acoperi cu cealalta si isi continuara calatoria.
Amandoi puteau vedea ca nu numai ei sufereau de frig, ci si caii, carora incepeau sa le tremure picioarele. Temandu-se ca animalele vor ceda inainte de a ajunge intr-un loc sigur, baiatul descaleca si aseza o alta patura pe spatele calului. Sarah proceda la fel si pornira mai departe la pas.
In scurt timp, fulgii de nea incepura sa alunece din nori si baiatul isi muta privirea spre cer. Incerca sa prinda unul in palma, dar se topi inainte de a-l vedea. Parea un copil care vedea pentru prima oara zapada si se bucura cand fulgii ii cadeau pe fata si lasau acel sentiment rece. Incepea sa tremure, dar nu ii pasa. Era prima si ultima oara cand avea sansa de a simti cum e o iarna si va profita din plin de ea.
Dupa ce admira indelung ninsoarea, ii arata fetei un punct slab in departare.
-Priveste! Tocmai am intrat in Campia Inghetata si acolo e muntele de pe harta parintilor tai. Tocmai in departare. Nu mai avem mult!
Fiecare pas ii aducea mai aproape de destinatie, dar stratul de zapada ce crestea treptat le ingreuna calatoria.
Oboseala si frigul puneau usor-usor stapanire pe ei. Baiatul simti ca e pe cale sa inghete. Tremura tot si, in acele momente, ar fi dat orice pentru un foc.
In cele din urma, nemaiputand suporta atata frig, se pradusira cu fata in pamant si adormira pe zapada rece. Tysiah incerca sa-si deschida ochii, insa pleoapele ii erau prea grele si le inchise la loc. Nici caii nu erau in cea mai buna conditie si se prabusira la picioarele lor, lovind usor din copite. Insa animalele nu erau obisnuite cu acea vreme rece si se stinsera in scurt timp.
Primul care se trezi fusese Tysiah. Deschise usor ochii si vru sa se ridice, dar o voce blanda il opri.
-Nu-ti fa griji! Esti in siguranta acum!
Un barbat statea la capul patului, privindu-l prietenos. Avea parul negru, scurt si o barba lunga. Ochii albastrii si mari ii straluceau la lumina unei lampi cu gaz si purta o haina de piele, groasa, o pereche de pantaloni de blana castanie si o pereche de cizme. Parea o persoana prietenoasa, cu care puteai sta de vorba fara a avea o tema anume.
-Bine ai revenit printre cei vii! Cand v-am gasit, erati doua statui lucitoare de gheata.
-Unde e Sarah?
-Linisteste-te! Prietena ta e bine! Doarme in camera de alaturi!
Cu o forta venita de undeva din suflet, baiatul se ridica din pat si fugi in camera de alaturi. Deschise usa si, vazand ca fata doarme linistita, se intoarse. Era puterea dragostei.
-Vezi? Ti-am spus ca e bine!
Tysiah se aseza inapoi pe pat, sufland usurat.
-Multumesc! Pentru ca ne-ai salvat!
-Nu face nimic! Imi place sa ajut oamenii la nevoie. Doar atat! Poftim! Sa te mai incalzesti putin!
Ii intinse o cana din care ieseau aburi. Dupa ce o inspecta atent, intreba:
-Ce e asta?
-Cicolata calda! Ce? Crezi ca iti vreau raul?
-Imi pare rau! Nu am vrut sa sune asa!
-Te inteleg! Nu te panica! Apropo, numele meu e Rados.
-Tysiah, incantat de cunostinta!


Cam atat deocamdata, dar va mai veni. Promit. Dupa cum v-am spus, partea aceasta e mai lunga decat cele dinainte. Sper ca cineva va trece si pe aici.
Vreau doar un comment! Cer prea mult?


So, see you later! Apropo, le multumesc lui IceCat si Fallen Angel ca citesc si sper ca vor fi mai multi care vor trece si pe la mine. Oricine e binevenit.

Lanna incheiat!
hei, la ultima parte teai luat dupa mine...

Mi-a placut prima pare, mai ales faza cu secretul intunecat, a fost foarte tare faza. Athys e destul de interesanta ca personaj si Arian la fel. nu cred ca am vazut greseli multe si asta e bine. Inca nu stapanesti asa de bine suspansul parca.. tot parca incerci sa te dai de gol cu anumite chestii[sau poate e doar imaginatia mea].

Scuze ca n-am comentat mai devreme, am fost mai ocupata.
Nya!
nu imi mai amintesc daca ti-am spus asta sau nu, dar imi plac foarte mult numele personajelor. nu le-am mai intalnit pana acum;)
imi mai plac si personalitatea personajelor, ma intriga. pot spune ca aai reusit cu succes sa creezi niste personalitati interesante.;)
nu am vazut greseli, dar asta poate sa fie si din cauza neatentiei mele.
asa cum a zis si Ice incerci sa creezi suspansul dar parca nu prea iti iese asa cum iti doresti si fara sa vrei te dai de gol cu anumite chesti. eh, ai timp sa inveti. a crea suspans nu este chiar atat de usor,, eu stiu, eu incerc sa il creez si nu prea imi iese:)
Multumesc pentru comentarii.
Angel: Imi pare bine ca iti plac personajele mele. Numele le-am pus pentru ca suna diferit si imi place sa aduc ceva nou, nu sa repet ceea ce deja exista. Pe Assara, toate numele suna diferit, veti vedea mai tarziu.
Ice: Ma voi stradui sa imi perfectionez suspansul si sper sa nu va dezamagescc in continuare.

Enjoy!

Partea XXI: Capcana

In TAKAR, lucrurile nu stateau tocmai bine. Nimeni nu mai indraznea sa iasa pe strazi din cauza Dragonilor care se aflau la fiecare pas, supraveghindu-i pe toti. Dragonii Negri pareau niste masinarii fara suflet care nu le pasa de siguranta si sanatatea locuitorilor. Erau in totalitate in slujba Lordului si nimic nu ii oprea sa isi termine misiunea. Patrulau non-stop, fara apa, mancare sau somn.
In camera de supraveghere din conac, Lynnet privea calm fiecare monitor in parte. Cand alarma porni brusc, aproape ca se prabusi pe spate si injura infuriat.
-Ce nai ...
Se ridica de pe scaun si se rasti la soldatul de langa el.
-Ce naiba se intampla ?
-O bresa in securitate, Lordul Meu! Rascoala in Sectorul 2. Un grup de rebeli ne ataca o patrula, ii explica acesta.
-Cum?
-Arunca cu pietre spre conac si va jignesc numele.
-Deci, vor razboi! Ordona soldatiilor sa deschida focul asupra lor!
-Dar, domnule, sunt civili!
-Am spus sa dai ordinul! Daca nu, o fac eu si vei putrezi pentru tot restul vietii tale intr-o celula de la subsol!
-Desigur, domnule! Imediat! raspunse soldatul, in timp ce tot trupul ii tremura de groaza.
Straziile Sectorului 2 erau impanzite de locuitori revoltati, care nu mai puteau suporta chinul la care ii supunea Lynnet. Cinci Dragoni infruntau cu tarie furia multimii care arunca in ei cu pietre si fructe stricate, huiduind incontinuu si strigand infuriati: " Criminalii! ", " Jos, Lynnet! ", " Jos, tiranul! "
Ajunsa la locul protestului, o alta patrula de Dragoni astepta ordine noi.
Dupa cateva secunde, o ploaie de gloante trecura prin patura de oameni si cei din primele randuri cazura fara viata la pamant. Tipete ingrozitoare umpleau strada si, rand pe rand, trupurile locuitorilor se adunau pe strada care acum devenea pustie. Cei mai norocosi fugira la timp si se adapostira la umbra copacilor si a caselor din apropiere.
Dupa jumatate de ora, nu mai ramasese nimeni in picioare. Dragonii pareau de neoprit si ciuruiau tot ce le statea in cale.
Acest prim act de violenta la adresa lui Lynnet fusese si ultimul, desi numarul rebelilor crestea in fiecare zi si ura lor pentru noul Lord de asemenea. Tot mai multi se alaturau luptei Comandantului impotriva tiraniei si sperau la o viata mai buna.
In adapostul sau de sub pamant, Comandantul tocmai termina o convorbire telefonica, cand Arian intra in incapere. Barbatul il pofti sa ia loc.
-Arian, trebuie sa stii ceva. Despre Lynnet! incepu el. Acei Dragoni pe care ii foloseste Lynnet acum sunt, de fapt, masinarii ucigase. De aceea sunt de neoprit. Insa nimeni nu stie de unde vin si de ce i-a adus Lynnet aici.
-Comandante, vom putea oare sa ii invingem?
-Nu stiu, baiete, dar sper! Avem nevoie de un miracol pentru a reusi!


***

-Caii! Ce s-a intamplat cu ei?
-Imi pare rau, dar nu i-am putut salva. Cand am ajuns acolo, erau deja reci!
-Multumesc pentru tot ce ai facut penru noi! Iti raman vesnic indatorat.
-Nu face nimic! Oricum nu vine nimeni pe aici si uneori, ma simt singur. Macar acum am cu cine vorbii!
-Dar cum ai ajuns aici? intreba curios Tysiah.
-E o poveste lunga! Totul a inceput acum doi ani, pe cand eram soldat in casa Dragonilor Negrii.
La auzirea numelui, baiatul tresarii.
-Lucram in secret si cu o patrula de rebeli. Cand superiorii au aflat, au vrut sa ma dea drept exemplu celorlalti. Dar am evadat! Cand am gasit casa acesta, m-am gandit ca nu ma vor cauta pe aici. Oricum nimeni nu supravietuieste aici daca nu cunoaste pe cineva cu experienta. Am trait singur pana acum, dar, daca tot sunteti aici, vom sta impreuna. Ramaneti, nu-i asa?
-Ne pare rau, dar nu putem. Nu putea sta prea mult intr-un loc si trebuie sa ne vedem de calatorie. Avem ceva important de facut.
Barbatul ii privi dezamagit. In ochi, Tysiah ii putea citi singuratatea si veni cu o idee.
-Ce-ar fi sa mergi cu noi? Am avea nevoie de un ghid prin locurile astea.
Barbatul accepta cu usurinta, poate prea usor dupa parerea lui. Ceva nu miroasea bine aici. Ceva nu era tocmai in regula.
Nu trecura cateva minute, cand la usa de auzira bubuituri puternice si o voce puternica patrunse pana in cele mai indepartate locuri din casa.
-Deschide! Paza de frontiera!
-Repede! Du-te in camera Sahrei si iti spun eu cand e in siguranta sa iesiti. Pleaca acum cat mai ai timp!
Baiatul alerga in camera fetei si intra, fara sa o deranjeze din somn.
Rados disparu inapoi pe scari si deschise usa de la intrare.
Sarah auzi scartaitul usii si isi deschise ochii. Il vazu pe baiat langa pat, cu privirea atintita spre coridor.
-Tysiah, ce se intampla?
-Te-am trezit? Imi pare rau! Trebuie sa fim linistiti si sa nu facem nici un zgomos. Nu suntem in siguranta!
-Cum adica?
Ii facu semn sa taca si continua sa priveasca usa.
In scurt timp, barbatul se intoarse.
-Am scapat de ei! Totul e in regula acum!
-Cine era afara? intreba suspicios Tysiah.
-Doi Dragoni Negri! Vin aici o data la cateva luni sa ma verifice.
-Dar ai spus ca ai plecat de la ei. De ce te verifica? Nu ar trebui sa te caute si sa te pedepseasca?
-Se pare ca au uitat!
Baiatul ii privi atent. Nu prea avusese un argument solid la ceea ce spuse si nu prea ii venea sa creada ca ceea ce rostise era adevarat. Dar ce motiv ar avea sa ii minta?
Gandurile ii fura intrerupte cand un telefon suna din camera alaturata iar barbatul se scuza si merse sa raspunda.
Nelinistit, baiatul se lua dupa el in cea mai mare liniste si asculta atent fiecare cuvand ce venea de cealalta parte a usii alaturate.
-Nu acum! Mai am ceva de rezolvat! Da, inteleg ca va grabiti. Da! Ii voi aduce acolo unde am hotarat. Nu va faceti griji. Voi fi cat de discret pot.
Deodata, un sobolan rasturna o cana de cafea de pe masa. Speriat, Tysiah se intoarse in camera si astepta in liniste intoarcerea barbatului. Nu putea risca sa-si piarda viata.
Cand se intoarse, Sarah il bombarda cu o multime de intrebari rostite in soapta.
-Ce a spus? Cu cine vorbea la telefon? Ce se intampla aici?
-Linisteste-te! Nu am incredere in acest Rados.
-Dar ce a spus?
-Vrea sa scape de noi. Nu stiu cine era la celelalt capat, dar nu imi miroase a bine.
Dimineata urmatoare, Rados era in bucatarie, pregatind masa. Tysiah intra, dar se opri in cadrul usii.
-Rados, iti multumesc pentru ospitalitate, dar ar trebui sa plecam. Am pierdut deja destul timp cu acest popas, iar timpul nu e in favoarea noastra. Bineinteles, esti binevenit sa ne insotesti. Daca asta ti-e dorinta.
-Vad ca nu mai am pentru ce sta aici nici eu. Voi accepta oferta ta si ma voi alatura grupului vostru. Maine dimineata vom fi gata de plecare.
Cei trei se invoira. Nu aveau nimic impotriva plecarii, atata timp cat va fi foarte departe de acel loc.
Barbatul le imprumuta cate un costum de blana dintr-un dulap, dupa care toti asteptara ziua urmatoare.
Dis-de-dimineata, toti trei erau gata de plecare. Neavand cai, fusesera nevioti sa mearga pe jos, dar, cel putin aveau haine calduroase prin care nu putea patrunde frigul.
Fiind obisnuit cu drumurile de acolo, Rados prelua functia de ghid si ii conduse pe o scurtatura spre destinatia descrisa de Sarah pe care o vazu pe harta. Nu avea incredere ca barbatul putea fi de incredere ca sa-i arate harta aceea.
In scurt timp, ajunsera in dreptul unui munte, cand o voce ii facu sa se opreasca:
-Te-ai descurcat foarte bine, Rados! Sunt foarte mandru de tine!
-V-am dezamagit eu vreodata, capitane?
-Iti multmesc! Lordul Xenon va fi multumit de prestatia ta. Esti liber!


Cam atat! Sper ca nu ati asteptata mult. Titlul partii se refera la fragmentul al doilea in care apare Sarah si Tysiah ( asta ca sa nu intelegeti gresit ).

So, see you later! si ne auzim data viitoare!
Tysiah si Sarah sunt foarte ciudati. Desi stiau ca le vrea raul si vrea sa ii duca cine stie unde, ei tot i-au facut pe plac si au mers cu el ca niste miei la taiere. Ar fi trebuit sa fuga noaptea sau mai stiu eu... Foarte ciudat.

Greseli nu am vazut, putin grabita pe alocuri actiunea.

Scuze ca comentul e cam scurt, dar astept in continuare sa vad ce se intampla. Actiunea se complica destul de mult.

Succes in continuare
IceCat, over!
trebuie sa fiu de acord cu IceCat cei doi sunt al dracului de ciudati. nu stiu parca prea usor si-au acceptat soarta, prea usor au acceptat sa il ajute mai ales ca stiau ca este o capcana. nu prea imi vine mie sa cred ca nu au ei nimic pus la cale, deci chiar nu imi vine. trebuie sa aiba ceva in capul ala al lor.
nu prea imi place capitolul pentru ca nu are descriere, este foarte mult dialog si pe alocuri este putin c-am sec.
deci capitolul acesta nu imi place. ai avut mai multa descriere in penultimul.
Salut! De ce vi se par cei doi ciudati? Desi stiau ca e o capcana, nu aveau ce face. Erau singuri, fara mancare, fara haine groase. fara transport si habar n-aveau unde sunt. Ce vroiati sa faca? Sa o ia la sanatoasa prin zapada? Nici nu stiau unde isi pune Rados lucrurile ca sa plece de acolo. Plus sarcina Sahrei care s-ar si inrautatit daca ar fi plecat de capul lor prin frig.
Multumesc ca mi-at copmentat. Va sunt recunoscatoare. Sper ca ceea ce am scris mai sus sa va lamureasca.

Partea XXII: " Mina blestemata a tradatorului "


-Iti multmesc! Lordul Xenon va fi multumit de prestatia ta. Esti liber! Baieti! Pe ei!
Un grup de Dragoni Negrii isi facura aparitia din pastera din apropiere si ii inconjurara pe cei doi. Pe chipurile lor se putea vedea ura pentru Tysiah si faptul ca se aflau acolo demonstra loialitatea fata de Lynnet. Un barbat facu un pas inainte spre fiul lui Raytek, cu un zambet plin de rautate pe chip. Purta aceasi uniforma neagra a Dragonilor, cu o multime de medalii pe piept. Chipul lui brazdat de cearcane adanci ii scotea in evidenta parul alb si pielea deschisa. Dar ceea ce ii atrasese atrentia baiatului era vocea lui blanda, in comparatie cu trupul lui mare si hainele lui prea stramte.
-Ce onoare! Fiul Lordului Raytek Sragas! Ce placere sa te intalnesc, in cele din urma. Ce mai face tatal tau? Of, era sa uit! Putrezeste chiar acum in fata conacului, corbii ii ciugulesc pielea palida si ...
Nu apuca sa termine ca Tysiah sarise deja la gatul lui.
-Esti o tradare pentru poporul tau. Nimeni nu indrazneste sa il jigneasca pe tatal meu fara sa fie pedepsit.
Vru sa il loveasca, dar doi soldati il imobilizara pe loc, aruncandul la locul lui.
Barbatul isi aranja hainele si ii arunca lui Tysiah o privire care nu era tocmai de bine. Ar fi vrut sa-si scoata pumnalul si sa termine odata cu aceasta poveste, dar Lynnet avea nevoie de baiat in viata.
Isi tinu furia in frau si inspira adanc. Trebuia sa se calmeze inainte sa fie prea tarziu.
Le facu semn soldatilor sa ii ia pe cei doi, dar o voce ii facu pe toti sa tresara.
-Unde crezi ca pleci cu prizonierii mei, Danrat?
Tysiah il recunoscu pe loc. Cum ar putea sa uite acea voce? Toti isi mutara ochii in urma lor, mirati parca de ceea ce vedeau.
-Ragnor, ce surpriza! Cu ce ocazie pe aici? incepu cel caruia Rados ii spusese
" capitanul ".
-Nu pot spune aceasi lucru si din partea mea. Si ca sa-ti raspund la inrebare, am venit sa iau ceea ce e al meu.
Arata spre Sarah si Tysiah, care isi aruncau priviri intrebatoare. Ce se intampla aici si de ce erau ei acum in centrul atentiei? De ce ii vanau ca pe niste animale, fiecare incercand sa-si atraga prada de partea lui? Ce avea de castigat Ragnor din toata povestea.
-Eu i-am prins primul, deci sunt ai mei! continua Ragnor.
-Ai uitat cate am facut pentru tine, prietene? De cand te-ai alaturat acelor ratati de rebeli nu mai esti acelasi ca inainte. Ce t-i s-a intamplat de incerci sa-mi iei prada? Ti-am facut eu vreodata vreun rau?
-Se pare ca ai uitat acea zi in care lucram pentru blestematul de Lynnet, mama ... cand ai ...
-Stiu la ce te referi! Nu trebuia sa faci totul public dupa atata timp. Am inteles.
Dandu-si seama ce spusese Danrat despre Ragnor, adica faptul ca era un rebel care lupta impotriva lui Lynnet, nu ii venea sa creada. Cum ar putea un barbat ca el, care ii legase in acea camera ... nici nu gasea cuvantul potrivit pentru a descrie ceea ce vazuse - sa fie un luptator impotriva tiraniei? Dupa infatisare, nu parea a fu un " baiat bun ", ci mai degraba unul din aceia care aduc raul in lume. Pur si simplu era prea greu pentru ei sa creada, asa ca ascultara in continuare discutia aprinsa dintre cei doi.
-Capitane. oamenii mei au inconjurat deja zona. Nu are rost sa te opui. Daca te predai acum, poate iti voi cruta viata si te voi lasa sa pleci inapoi la Lynnet cu coada intre picioare, spunandu-i ca ai esuat. Oare ce va crede atunici si oare ce iti va face cand va afla? Nu vreau sa imi imaginez. Am auzit ca nu inghite prea frumos vestile proaste.
-Ragnor, nu mai incerca sa ma sperii. Nu iti merge. Degeaba incerci sa ma convingi sa iti predau ceea ce este al meu de drept. Nimeni nu ii poate lua, in afara di mine desigur. Cine ii gaseste, ii pastreaza.
-Lucrurile nu stau tocmai asa. Nu vrei sa ma fortezi sa fac ceea ce nu vreau.
-Incearca-ma!
Ragnor ofta adanc, vazand ca nu reuseste cu bunatatea, asa ca ridica mana in aer. Un glont ateriza la picioarele capitanului, care ramase incremenit.
-Urmatorul glont nu va rata tinta. Vrei sa incerci?
Temandu-ae pentru viata lui, renunta sa se joace cu focul si sa riste sa se arda. Isi lasa privirea in pamant, dupa care o ridica spre fostul lui prieten.
-Ai castigat! Ne predam ...
Auzindu-i raspunsul, pe chipul lui Ragnor aparu un zambet, dar disparu cand oponentul isi continua fraza.
- ... doar daca ma poti invinge in lupta dreapta. Eu si tu. Aici si acum! Ce zici!
Dupa ce se gandi cateva clipe, accepta, dar fara prea mult entuziasm.
-Bine! Fie cum vrei!
Se pregati sa-si dea jos haina, cand Thernep aparu pe un cal. Vazand ce vrea sa faca tatal lui, ii striga:
-Tata, nu poti lupta asa! Inima ta ...
-Sunt mai sanatos ca un taur, fiule! Nu-ti fa griji pentru mine! Apoi continua pe un ton trist: Dar daca nu supravietuiesc, vreau sa pleci de aici si sa nu privesti inapoi.
Baiatului nu-i venea sa creada ce spusese tatal lui. Cum adica " daca nu supravietuirsc " ? Nu putea sa isi lase tatal sa moara, nu acum cand avea cea mai mare nevoie de el.
-Nu! se rasti hotarat baiatul la el. Nu te pot lasa sa mori din cauza prostiei tale. Daca trebuie neaparat sa moara cineva, o fac eu cu placere. Sunt pregatit sa fac fata la orice, doar sa te vad pe tine in viata.
Barbatul nu se asteptase la un astfel de raspuns din partea lui. Il ascultase de atatea ori, dar de ce acum se opunea cuvantului sau? Nu il intelegea.
-De ce? intreba el, cu o voce stinsa.
-Pentru a-ti demonstra ca tot ceea ce ai facut pentru mine si tot ceea ce m-ai invatat mi-au fost de folos.
-Fiule, nu te pot lasa sa faci asa ceva!
Profitand de acel moment de neatentie, Danrat isi scoase pumnalul de la brau si se avanta spre el, gandind:
" In sfarsit, dupa atatia ani, am ocazia sa-ti arat de ce e in stare fretele tau, cel pe care l-ai urat atat amar de timp. "
Tysiah, observand intentia lui, i-o lua inainte si sari inaintea lui.
-Trebuie sa treci mai intai de mine! striga el, in timp ce privea cu atata ura in ochii capitanului.
Desi nu se asteptase la reactia lui, barbatul isi continua atacul. Il lua pe Tysiah si il tranti la pamant.
-Nu am nimic cu tine! Daca ma gandesc mai bine, chiar am! Poate Lynnet imi va da o marire pentru ca te-am ucis. Pregateste-te sa mori. Transmite-i salutarile mele lui Raytek. Spune-i ca l-am urat si il voi ura cate zile voi trai de acum inainte.
-De ce nu ii spui tu atunci asta? striga Thernep, in timp ce tintea cu atentie fruntea barbatului cu pistolul sau.
Cand apasa, un glont tasni de pe teava si se cuibari adanc in teasta barbatului, lasand o gaura din care sangele incepu sa curga neincetat.
Cadavrul lui Danrat se prabusi cu toata greutatea deapusra baiatului, incat ii apasa pieptul si nu putea respira. Sarah alerga la el si il ajuta sa se ridice.
-Esti bine? il intreba ea, ingrijorata.
-Da, nu-ti fa griji.
-Prostule, sa nu mai faci asta niciodata! striga ea, sarindu-i in brate.
Nu isi putea imagina o viata fara el. Ce ii va spune fiului lor cand o va intreba: " Unde e tati? " Trebuia sa-l tina aproape, orice ar fi. Daca patea ceva, nu se va putea ierta vreodata ca il lasase sa moara doar pentru ca o alta viata sa continua sa traiasca.
-Imi pare rau! Orice ar fi, voi fi mereu alaturi de tine. La bine si la greu.
-Tysiah ...
O saruta usor, dupa care isi indreptara amandoi privirea asupra lui Ragnor.
Barbatul statea incremenit, privindu-l pe baiatul care tocmai i-a salvat viata. Din ochi, o lacrima i se prelinse pe obraz si ateriza pe zapada. Se apropie de ei, se arunca in genunchi si isi aseza mainile pe umerii baiatului.
-Imi pare rau pentru tot ce ti-am facut. Nu pot sa cred ca am fost atat de orb si am uitat ca viata mea era in pericol. Dar faptul ca fiul meu s-a comportat in acest mod m-a buimacit complet. De obicei nu e asa. Daca te-as putea rasplati cu ceva, spune-o si iti voi da tot ce vrei.
Le arunca o privire infricosatoare Dragonilor care stateau parca cu picioarele ingropate in pamant, neputand sa se mai miste. Vazand privirea lui, pe fetele lor aparu groaza si o luara la fuga, aruncandu-si armele, disparand din zona pentru totdeauna.
Ragnor se ridica si il ajuta si pe baiat.
-Cred ca va e foame. Veniti! Va asteapta o masa calda si un pat moale la caldura semineului, continua el, luand-o spre intrarea in pestera din care iesira Dragonii.
-Vrei sa spu ca mergem acolo? intreba fata inspaimantata.
De mica ii fusese frica de locurlle intunecate si nici acum nu trecuse peste asta. Pur si simplu, nu putea.
-Da! E vreo problema? intreba el, oprinde-se.
-Nu, de fapt da! Am ceva cu intunericul.
-Daca apare vreun sobolan, te voi apara eu! interveni Tysiah, strangand-o si mai tare in brate.
Fata il impinse intr-o parte si porni inainte.
-La o parte! Imi stai in cale!
Baiatul ofta adanc .
-Fetele! Daca le dai ceva, te vor impachetat, cu fundita deasupra.
Facand cativa pasi in intuneric, Ragnor vorbi bucuros:
-Bine ati venit in " Mina blestemata a tradatorului " !
In primul rand, nu vad logica "Desi stiau ca e o capcana, nu aveau ce face. Erau singuri, fara mancare, fara haine groase. fara transport si habar n-aveau unde sunt. Ce vroiati sa faca? Sa o ia la sanatoasa prin zapada? Nici nu stiau unde isi pune Rados lucrurile ca sa plece de acolo. Plus sarcina Sahrei care s-ar si inrautatit daca ar fi plecat de capul lor prin frig" adica pe bune? de ce sa incerce sa scape cumva din capcana si sa riste sa se imbolnaveasca pe drum si sa moara in chinuri, cand poate sa ii impuste aia asa de repede si usor? Mi se pare logic[sunt ironica:??]. Eu una nu m-as fi lasat asa de usor, ar fi putut sa il puna la zid pe ala cum l-o fi chemand, sau sa il atace si sa ii spuna ca stiu de planul lui, sa il imobilizeze, apoi sa ii ia hainele, hartile, animale, mancarea si tot ce mai aveau nevoie pentru drum si puteau pleca. Sau ar fi putut sa se foloseasca de un plan ca sa incline balanta in favoarea lor. Ma rog. Si inca o chestie, de ce nu o venit sa ii prinda cat inca erau in casa, sau mai chinui sa merga si pe munte prin zapada ca sa se intoarca inapoi cand intrau in capcana... n-are nici un sens in lumea mea[eficienta? adica inteleng ca dragonii aia is rai, da si prosti? ce mai combinatie].
In fine asa am inteles mai bine ce fel de personaje si parerea asta cred ca foarte greu o voi mai puta schimba[ma refer aici la Tysiah si Sarah]. In primul rand sunt niste personaje lipsite de substanta. La inceput le-ai conturat cat de cat personajele, aveau cate un strop de mister si gata, de atunci parca nu te-ai mai ocupat de ele, pauza completa. Pentru a contura un personaj trebuie sa folosesti atat descriere directa[e blond, e rosu, e bun, e rau; cred ca stii la ce ma refer] cat si cea indirecta[care rezulta din cum se comporta in anumite situatii, faptele lor]. Ei bine, in opinia mea, cei doi[ca la ei ma refer acum] sunt foarte stersi, parca ar fi niste papusi care trebuie sa joace un rol apatic. Pur si simplu parca nu fac altceva decat sa urmeze un scenariu cliseic se intalnesc, se cearta, ea se simte ranita, pleaca, el o urmeaza bla, bla, bla, iar chestia ca n-o incercat sa scape din plasa intinsa de domnul "cum-l-o-fi-chemand" arata ca nu stiu sa se foloseasca de cunostintele pe care le au[ceea ce denota ca nu sunt prea inteligente] plus ca nu au o stima de sine, nu au nici un pic de mandrie sau orgoliu[asta judecand din puncte vedere psihologic]. Daca nu aparea tipu ala Ro-nu-mai-stiu-cum[iarta-ma ca nu tin minte:eto:] nu stiu ce ar fi facut Tysiah si Sarah, ar fi donat organe, eu mai stiu. Mi-am dat seama ca daca nu au ei de gand sa scape, ai sa le pregatesti cumva o scapare[ca e intr-un fel datorie nescrisa a scriitorilor] dar vorbesc acum doar despre cum mi se par mie personajele astea doua, ca o observatie. Nu iti cer sa schimbi nimic, mi-am zis parerea si poate o sa o gasesti utila mai departe. Personal mai degraba imi place de Athys, de Lynnet sau de tipu ala Ariel sau cum l-o fi chemand. Chiar si Thernep e interesant, pacat ca nu insisti mai mult asupra personajelor. Situatia per ansamblu e destul de interesanta, ce se intampla in Takar si restul. Te pricepi sa creezi siuatii, doar ca nu insisti asupra unor detalii importante. Nu dai profunzime situatiilor tale.
Mi-ar placea daca FallenAngel sau altcineva sa mai comenteze, sa vad daca am dreptate sau nu.
Am mai observat o chestie, baietii plang cam mult in povestile tale, mai ales astia care ar juca rol de lider. Dupa parerea mea, cu atat mai mult un barbat s-ar feri sa planga in fata altora, pentru ca in opinia lor e o slabiciune[mai ales ca ai specificat ca are o mutra de "baiat rau"]. Stau si ma intreb ce l-ar fi putut impresiona atat de mult pe un barbat, care e liderul unei bande, care probabil o mai vazut oameni morti si poate chiar camarazi de ai lui, care a fost calit in lupte cu viata[sa faci parte dintr-o organizatie rebela si mai ales sa fii capul ei, trebuie sa ai o vointa de fier si un control asupra propriilor sentimente si reactii; e logic, ca sa controlezi pe altii, trebuie mai intai sa te controlezi pe tine] incat sa planga ca la salvat un tip cu care se purtase rau sau ca era mandru de fiul sau. Era mai verosimil sa se aplece intr-un genunchi sa isi ceara umil scuze cum ai zis tu mai devreme, oferindu-si ajutorul si asa mai departe.
Ti nu se scrie cu cratima.
Eu am comentat acum si pentru data trecuta. Sper ca nu te superi de coment, dar am facut-o asa cum mi-ar placea si mie sa mi se comenteze la poveste, astfel incat sa te poti corecta si evolua, ca nu poti sa traiesti numai cu pareri de doua randuri "vai ce frumos e, continua", te incurajeaza la inceput, dar dupa te plictisesti. Eu una de asta am postat povesti de ale mele pe net, nu ca sa arat la lume ca stiu si eu sa scriu[sunt constienta ca mai am de invatat o gramada]. Plus ca comentariul asta mi-a luat cam o ora sa-l scriu, deci ar putea fi foarte usor trecut la rubrica de comentarii la romana.
Voiam sa mai zic ceva, dar am uitat, daca imi aduc aminte revin.

Saionara[oricum s-ar scrie corect]
Imi place mult povestea , este foarte interesanta si originala . Nu am citit nimic de genul si ai multa imaginatie .
Revenind la poveste , lipseste o parte , parca era partea X . Si nu am inteles cand si unde a devenit Sarah insarcinata . Numele personajelor sunt foarte interesante si imi plac mult .
Ce sa mai zic , am vazut ca nu ai mai postat de 2 luni , sper sa pui continuarea cat mai curand .
Deci astept next-ul ! Spor la scris !
:bye:
O sa postez next-ul cand termin cu Katie. Iti multumesc ca imi comentezi povestile, si in special pe cea mai noua dintre ele, Legiunea Intunecata. Iti sunt recunoscatoare si voi incerca si trec si pe la povestea ta.