AnimeZupCăutare

Printre oglinzi

Nu e primul meu fic, dar totusi am emotii. Sper sa va placa ideea, mi-a venit brusc. Originalitatea...sincer eu n-am mai citit ceva pe tema asta, dar depinde de fiecare persoana.




Prolog



Nu imi amintesc mare lucru din ziua aia. Ploua pe strazile cenusii ale New York-ului. Eram singura intr-o statie de metrou cu alti pe putin cincizeci de calatori necunoscuti. Imi strangeam gulerul hainei elegante de stofa neagra in jurul gatului, incercand inutil sa mai atenuez frigul ce imi patrundea pana in maduva oaselor. Imi pierdusem esarfa in dimineata aceea. Probabil zacea pe o masa, langa o ceasca de cafea, un boboc rosu de trandafir si o carte de vizita, menita sa incurce si mai mult situatia. Am zambit cand am auzit zgomotul ce venea din tunel. Am urcat si am reusit cu greu sa gasesc un loc. Am privit calma, incercand sa strapung intunericul ce se oglindea in geam cu privirea. Ochii mei au ramas pironiti pe un punct negru, ales la intamplare din alte o mie . Un suras rece mi-a inghetat buzele. In una dintre putinele cafenele retrase de pe 1st Avenue, intalnirea cu moartea a Elenei Dragomirof urmase unicul curs firesc.


Capitolul 1

“Daca privirea ar putea ucide atunci…
Atunci as fi demult la inchisoare…”


Masina a franat brusc, imprastiind pietrisul de pe alee. Urmele ramase pe sosea dovedeau fie inconstienta, fie o siguranta extrema. Una dintre usile din spate ale automobilului negru s-a deschis si o silueta subtire a coborat. Un zgomot usor de tocuri, un fosnet de falduri, o fluturare timida a unui material vaporos. Portiera a fost trantita fara retinere, iar in cateva secunde Volvo-ul negru a demarat. Persoana lasata in urma si-a inaltat privirea, incercand sa zareasca printre copaci vila. Un zambet i-a strafulgerat chipul si a mers cu pasi siguri pana la poarta inalta de fier. In modelul complicat al otelului, numele familiei era strecurat, fara sa iasa in evdenta dar sesizabil o data ce deveneai atent.

Dracone

Un suras inghetat, apoi tocurile au rasunat din nou pe trotuar. Portarul a deschis si a lasat-o sa treaca. Numai fusese niciodata acolo, dar o persoana ca ea nu avea nevoie de mai mult de o privire pentru a se impune. A continuat sa paseasca lent pe alee, cu esarfa albastra de matase inca unduind in urma ei.

***

Majordomul tusi incet pentru a atrage atentia stapanului sau. Barbatul si-a ridicat privirea cercetatoare.
-Mi-ati spus sa va anunt cand soseste domnisoara. Am condus-o in biroul dumneavoastra. Din pacate nu a vrut sa-mi spuna cum se numeste.
-Foarte bine. Spune-i fiului meu sa ni se alature. E timpul sa se implice si el in… afacerea familiei.
Cu o plecaciune abia sesizabila, s-a strecurat afara din camera. Celalat s-a ridicat si l-a urmat, nu inainte de a impaturi ziarul si a-l aseza pe masa cu grija.

***

Ramasa singura in birou, privea in jur usor ironica. Totul era de bun gust, amenajat cu grija, ca si cum erai in camera de lucru a unui nobil de pe timpuri. Ochii ei zburau de la un obiect la altul, pana s-au oprit intr-un final asupra barbatului intre doua varste care intrase in incapere. L-a analizat cu buzele stranse intr-o linie subtire, ca si cum incerca sa-si inabuse un comentariu. Era imbracat elegant, in costum gri si camasa alba, calcata atent. Purta o cravata scumpa, simpla, de aceeasi culoare cu costumul. I-a studiat atenta mina serioasa a fetei, fruntea lata, nasul acvilian, ochii cenusii, incadrati de sprancene stufoase. Cu siguranta nu era genul de persoana care renunta usor, obisnuita sa i se respecte intotdeauna punctul de vedere, plina de orgoliu si de o ura mocnita si nesanatoasa.
-Domnisoara. Si-a inclinat capul cu un zambet neplacut. Ma tem ca nu va stiu numele, a adaugat cu o politete rece.
-Nici nu e nevoie! Desi avea o voce placuta, tonalitatea ei a rasunat ca plesnetul unui bici in incapere. M-ati angajat fara sa ma cunoasteti. V-am facut treaba si astept plata pentru asta. Am fost de acord sa vin aici cand m-ati chemat fara sa pun intrebari. Acum vreau sa stiu: de ce ati vrut sa vin la Vila Leona, domnule Dracone?
Ochii ei ingustati din cauza suspiciuni aruncau scantei. Parca il provoca sa ii ascunda adevarul. Si pe chip i se citea placerea jocului cu focul.
-Eram curios de ce o fata atat de tanara si-a dedicat viata unei astfel de indeletniciri.
-Nu aveti nici un motiv sa va pese. Repet, imi vreau banii. Daca mai aveti nevoie de mine, cautati-l pe Kayen. El imi va spune la cine trebuie sa vin.
A privit-o lung, cercetator. Fata avea tupeu. Nu putea s-o nege. Cineva care putea sa isi croiasca un drum. O flacara necrutatoare, inghetata, care ardea fara a putea fi stinsa. Nici chiar de el. A deschis un sertar si a aruncat pe masa un cec subtire.
-O zi frumoasa! a exclamat si s-a ridicat, indreptandu-se spre usa.
Aceasta s-a deschis insa inainte ca ea sa poata atinge clanta. Un tanar inalt, brunet, a pasit in incapere. Avea pe chip o expresie plictisita, ca si cum nimic nu i-ar fi putut strica ziua mai mult decat sa fie acolo. Ramasese in prag, cuprinzand toata camera cu privirea sarcastica.
-Vrei ceva? Intrebarea era clar adresata barbatului de la birou. Acesta l-a privit mustrator, indicand-o pe fata.
-Dansa ne-a facut un mare favor, motiv pentru care am chemat-o aici, pentru ai putea prezenta personal multumirile mele.
-Si in ce a constat acest mare ajutor?
-Nu a fost nici pe departe o favoare, ci o afacere. Sa nu credeti ca mi-a facut placere, domnule Dracone. Nu o sa va mint: meseria mea este cea mai mare tragedie a vietii mele, sau a inceput cu o mare durere. Dar asta nu ma va opri.
Baiatul continua sa o priveasca intrigat. Din cate persoane trecusera prin biroul asta, nici una nu vorbise. Toti incercau sa linguseasca, sa impresioneze, sa induplece.
-Marco Dracone. Este o placere, domnisoara…?
Drept raspuns, ii intinse o carte de vizita pe care el o studie cu atentie. O bucata de carton verde pal, pe care se reliefau doi ochi albastri, amenintatori si senzuali.

Maybe for you, maybe for him, maybe I’m here to kill
-Si se semneaza?
-A dumneavoastra, Julieta Matelda.
Surase provocator si, rasucindu-se, iesi din camera, parasind in scurt timp vila. Pe strazile Romei, printre marea de trecatori, silueta unei adolescente intr-o rochie alba, de vara, era lung urmarita cu privirea, la fel ca si esarfa de matase ce se ii flutura usor intr-o adiere calda.

[/align]
Am venit si aici >:]

Emotii nu ai de ce sa ai pentru ca inceputul e foarte captivant, iar la originalitate iti dau dreptate, nici eu nu am citit ceva asemanator asa ca promite multe :]
Am observat doua greselute de tastare:
faldul -- fardul
I-a studiat atenta mina serioasa a fetei
-- cred ca vroiai sa spui "mimica" dar nu sunt sigura :-?
Lasand astea laoparte, deja o ador pe Julieta. E atat de hotarata, increzatoare, puternica, si pot paria ca e asasin platit >:). ah...si Marco =P~ intuitia mea de vulpe beata imi zice ceva :))
Daca nu vorbeai atat de mult despre esarfe uitam ca imi trebuie si mie una maine la scoala :))
“Daca privirea ar putea ucide atunci…
Atunci as fi demult la inchisoare…”
asta a fost partea mea preferata, de-a dreptul genial :bv:
Sunt fanul tau numarul 1 si data viitoare promit ca am sa fiu prima, pe cuvant de vulpe beata :yes:

:bye:

P.S.: imi dai si mie ID-ul tau? am vrut sa-ti trimit pm dar nu cred ca le ai activate :-?
In sfarsit pot pune urmatorul capitol!! Fetelor multumesc mult de comm-uri, ma simt incurajata> Sper ca faptul ca am intarzat nu v-a facut sa va pierdeti interesul. De vina e PC-ul care s-a stricat nu eu care n-am mai scris. Daca inca mai vrei id-ul meu e mary_maryna96. Sa mentionezi ca esti de pe zup, te rog:d

Capitolul 2

Italia nu e nicaieri mai frumoasa decat la Roma. Iar Roma nu poate fi mai superba ca in lumina diminetii. Dar viata noaptea pe aleile laturalnice e mult mai interesanta decat un rasarit banal, fie el si din Cetatea Iubirii. Si ea dezlantuie pacatele lumii, manate de bani, placere si putere. Si ea suspina inecata in fum de tigara si rade cu amaraciune pe fundalul impuscaturii care se aude. Si trage draperii pe la ferestre, pe dupa care comploturi se raspandesc in intuneric. Caci numai ea e vinovata pentru tot….

***

-A venit Rosetti? Vocea rasunatoare avea un timbru ce iti ingheta sangele in vene. Totul trebuie discutat cu atentie. Nu putem esua acum din cauza neglijentei unui pusti.
-Tanarul domn a trimis vorba ca este plecat cu afaceri in Austria. Nu se va intoarce decat peste doua saptamani. Raspunsul sovaitor nu facu decat sa creasca si mai mult furia celuilalt.
-Afaceri pe dracu! Alta amanta! Tanarul domn…Lichea fara rusine! Blestemata fie ziua in care batranul Mateo a murit si neispravitul asta a ajuns capul unei familii atat de vechi. Blestemat fie ceasul in care l-am acceptat ca succesor. Problemele se tin lant una de alta si asta a gasit vreo alta dansatoare ca sa se distreze.
-Situatia e chiar atat de grava? Credeam ca…
Barbatul cu ton autoritar se incrunta. Parea ca se gandeste profound cata incredere merita celalalt. Hotari sa ii impartaseasca totusi macar o mica parte din gandurile sale.
-Acea problema a fost inlaturata. Dragomirof a iesit din joc. Totusi, a avut grija sa ne creeze necazuri inainte. Undeva, mai exista cineva care are planurile. Din pacate, ea e moarta. Nu ne mai poate spune nimic.
-Asa repede? Credeam ca a plecat abia acum doua zile spre New York. E imposibil!
-Pustoaica a lucrat repede. Si bine. Mult mai bine decat ne-am asteptat. Si totusi, ceva e in neregula cu ea. Ma intreb oare unde am mai vazut-o. Dar nu asta conteaza acum. Giorgio, incearca sa-mi faci legatura cu Pane. E timpul sa iau problema in propriile mele maini.
-Cum ordonati, signor Dracone.

***

Privea fotografia, schimbandu-i din cand in cand pozitia in lumina soarelui. Suradea unor amintiri din trecut, care o incercau sa o cuprinda iarasi in plasa lor de lacrimi. Dar nu avea timp acum sa cada in ea. Cateva zile isi facuse treaba ca o adevarata experta si se lasase in voia lor fara sa incerce sa le respinga. Acum, intoarcerea la o viata cat de cat normala insemna ingroparea lor intr-un trecut ce nu prindea viata decat noaptea, in cele mai frumoase cosmaruri. Lasa sa ii cada din mana poza printre asternuturile albe. Se ridica din pat si merse spre baie clatinandu-se usor. Era inca obosita dar trebuia sa mearga la facultate. Daca mai lipsea mult, profesoara aceea enervanta o sa aiba grija sa o pice. Cine ar fi crezut ca si la Arte trebuie sa fii punctual?
Atunci cand se inscrisese, hotarase ca avea suficient talent pentru a picta si suficiente aptitudini pentru a duce o viata dubla. Alesese un tango periculos, dansat pe doua ringuri, si niciodata cu acelasi partener. Masca dupa masca, fiecare cadea la randul ei pe o podea prafuita si sfarsea prin a fi inlocuita de o alta. Pas dupa pas, juca din ce in ce mai bine, avand ca miza propria existenta. Niciun vis care se intrezarise vreodata la orizont nu mai conta cu adearat acum. Praf si cenusa ramase in urma. Acum viata ei era o tablou cu trei centre de interes, cum ar fi zis vechea ei profesoara din liceu.Ea, pictura si razbunarea.
“Toate trei sub o umbrela” gandi amuzata oprind apa de la dus. Iesi din cabina aburita si se infasura in prosopul alb si pufos, inca somnoroasa. Privi cu jind patul din dormitor, dorindu-si din tot sufletul sa se intoarca in asternuturile calde. Clatina din cap, lua cateva haine din sifonier si se apropie de masuta de toaleta, constienta ca va dura ceva timp. O jumatate de ora mai tarziu trantea in urma ei usa de la intrare, pasind alene pe poteca prafuita din fata casei. Parasi cartierul banal si linistit, avantadu-se pe una din strazile principale. O silueta intr-o rochie galben pal se pierde in marea de trecatori, coborand in statia de metro, cu parul lung fluturand in urma ei, prins cu o esarfa portocalie.

***

-Joanna! Jo! Pentru numele lui Dumnezeu, stiu ca ma auzi, opreste-te!
Se intoarse alene, privind-o fara chef pe fata care fugea spre ea. Se certasera cu cateva zile inainte, un lucru nu prea neobisnuit pentru ele. Si desi de data aceasta avusese de gand sa fie fara mila, orice intentie se dusese pe apa sambetei cand daduse cu ochii de ea. Pastra totusi aparenta, adresandu-i-se fara chef:
-Ce vrei, Bunny? Acum vorbesti cu mine, nu?
Inaltuta, blonda si supla, Samantha Green primise porecla de “Bunny” din prima clipa. Chipul delicat, ochii mari si graitori, genele lungi si obiceiul ei de a clipi mult si des erau suficient pentru asta. O timiditate naturala o invaluia, considerata rasfat si afectare de catre fete si seducatoare de catre majoritatea baietilor. Vocea ei era melodioasa si linistitoare, obisnuind sa vorbeasca mereu incet, petru a evita sa atraga atentia. In general, impresia de fragilitate si teama care o inconjura o facea sa semene cu un iepuras la anaghie. Departe de acestea insa, isi ura porecla din tot sufleul. Pe fata ei enervarea crescuse. Deja trebuise sa strige in mijlocul strazi, fara a se putea strecura neobservata in continuare. Si pentru a completa totul, orgoliul ii fusese ranit serios, siguranta unei victorii usoare putandu-se citi in ochii ei cu doar cateva secunde inainte.
-Imediat ce ma ierti n-am sa te iert niciodata pentru chestia asta! rabufni, aratandu-si acuzator prietena cu degetul.
-Imediat ce te iert am sa-mi aduc complet accidental aminte ca urasti sa iesi in evidenta. Sincer, Bunny, oare de ce nu s-a gandit mama ta la asta inainte sa ne procopsim, eu si restul lumii cu tine?
-Te-am suparat chiar atat de rau? Haide, Jo! Doar stii deviza mea; “Ce a fost a fost si numai fac pana data viitoare”.
Era imposibil intalnind privirea aceea atat de inocenta si naiva sa nu te indupleci. Si totusi, furia ei nu trecuse inca.
-Unde trebuia sa fii tu joi, Sammy? Era ultima zi inainte sa plec si tu ma lasi balta pentru Olivia Haine? Si ai si tupeul sa imi ceri sa te inteleg.
-In primul rand nu e tupeu, e curaj. Fiind vorba de tine, inca ma astept sa ma trezesc in Venetia in urmatorul moment, fugind de tine si calmul tau “imperturbabil”. Apoi, nu te-am parasit pentru Olivia Haine, ci pentru fratele ei.
Privrea care arunca scantei se prefacu brusc in una plina de mila. Ii petrecu un brat pe dupa umeri, tragand-o spre o cafenea din apropiere. Daca urmau sa vorbeasca despre Erick Haine, era mai bine sa se aafle intr-un loc de unde procurarea unui ceai de musetel sa nu fie prea complicata. Sammy fusese indragostita de el de cand erau mici. Il admirase mereu, ii ascultase necazurile, ii impartasise parerile, se batusera bine de cateva ori cand acestea nu coincideau. Mai departe de atat, ii daduse sfaturi despre fete, il invatase cum sa le cucereasca, crease un Cassanova de zile mari din baiatul pe care il idolatriza. Si zi dupa zi, isi indepartase singura sansele de ea. Acum el se intorsese in oras dupa o absenta de doi ani si Joanna nu se mira si nici nu ii reprosa prietenei sale ca uitase complet de ea. Cel putin nu ii mai reprosa.
-Ar trebui sa-l vezi, Jo! E chiar mai frumos decat mi-l aminteam! Chiar mai perfect! Dar asta nu ma ajuta prea mult. Si nici nu pot sa stau prea mult pe langa el. Olivia e o bestie cu ghearele scoase. Ma va face bucati daca ii rapesc din timpul cu fratele ei.
-Atunci eu m-as pregati macar de cateva zgarieturi serioase. Tu si Rick mereu ati foat prieteni.
Vazandu-i amaraciunea starnita de acesta replica se grabi sa adauge:
-Poate intr-o zi o sa…
-Fara vise inutile, Joanna Crawford. Iti interzic sa ma molipsesti si cu altele! Am eu deja destule. Si acum, hai! Profesoara de Istoria Artelor e probabil foarte nerabdatoare sa-si revada eleva “preferata”. La fel cum de abia astept eu sa-l revad pe Erick pana nu sunt sigura ca nu ma ia plansul.
-Si in eventualitatea unor intamplari atat de fericite ai hotarat sa porti azi tinuta de inmormantare?spuse, analizand hainele negre pe care cealalta le purta.
-Ai dreptate,a m nevoie de putina culoare! rase. Trase relaxata de esarfa portocalie cu care isi prinsese prietena ei parul, legandu-si-o in jurul taliei. Astepta pana primi un suras aprobator, apoi iesi din cafeneaua unde ramaneau in urma lor doua cesti goale de ceai de musetel.
Heeei. :D Imi place cum ai inceput. Vroiam sa iti las un comment si la primul capitol insa imi tot dadea eroare -_-. Si daca nu ma insel thread-ul a fost si inchis o vreme. [dar cred ca ma insel :)) ]
Asaaa. Cum am mai zis, imi place, e original. Scrii frumos, se vede ca ai un vocabular complex si imbini bine naratiunea, dialogul si descrierea, astfel incat povestea nu devine monotona. Singurele greseli pe care le-am intalnit au fost de tastare, din cate tin minte. Nu mai stau sa le insir (oricum n-au fost multe) pentru ca poti corecta singura chestia asta daca il citesti cu atentie inainte de a posta. ^^
Cam atat e de zis. :-? Sper sa pui continuarea, si de data asta ceva mai repede. ;)) Succes! >:D<
Ok... am aterizat si eu pe aici. Imi place cum scrii. Aveai cateva greseli de tastare, dar nu atat de des incat sa ma scoata din minti[recitesti si corectezi]. Erau parca si cateva fraze care erau putin mai sucite, sau mi s-a parut mie. In fine. Modul tau de a scrie e foarte armonios si captivant.

E chiar genul meu de poveste desteapta si interesanta, care se duce pe mai multe planuri, asa ca cred ca am sa mai dau pe aici.

See ya
Hello <333 ! De ieri când am citit cele două capitole postate ( şi prologul ) am vrut să îţi las un mic comm, dar am fost prea leneşă >.< '' .
Oricum, revenind la fic xD , titlul e fascinant - el a fost cel care m-a făcut să vreau să îţi citesc ficul şi pot să spun că am rămas plăcut surprinsă de ce ai scris tu aici ^^ . Îmi place, ideea e originală şi felul în care scrii e captivant, te fac să îţi doreşti să aflii mult mai multe :]] . Ai îmbinat naraţiunea, descrierea şi dialogul într-un mod plăcut şi ai un vocabular dezvoltat . Am văzut doar câteva greşeli - de tastare - dar nu mai stau acum să le enumăr :], pe viitor reciteşte capitolul cu atenţie şi de mai multe ori ca să te asiguri că nu ai greşeli .
Atât am avut de spus, aştept următorul capitol şi sper să îl postezi cât mai repede. Spor la scris >:d< !
Ciudat, scrisesem aseară un comm, dar cred că nu s-a postat din cauza erorii :-??
Anyway :-j

Nici nu ști cât mă bucur că ai reușit în sfârșit să posezi capitolul :X
După cum spuneam, aveam dreptate, Julieta e asasin (:
Faptul că narezi în mai multe plane ( cred că trei ), îmi aduce aminte de autorul meu preferat, care și el tot așa nara, și mă ține în suspans mult și bine, la fel ca tine :)) . Totuși, la un moment dat, trebuie să se întâlnească și personajele astea, sau măcar să aiba vreo legătură, abia aștept să aflu =)
Am doar o nelămurire, care e treba cu eșarfele? Adică e doar un detalui nesemnicativ, dar puternic evidențiat, sau ( cum cred eu ) au un rol mai important? :-?

Hai, că mă duc pe la one-shots, să vad dacă ai postat și pe acolo... Multă baftă, și să vi cu următoru capitol ^^
:bv: :bye:
Fetelor, multumesc de commuri. Va mai astept si ma bucur ca va place. Imi cer scuze pentru greselile de tastare. Teru, in ceea ce priveste esarfele, este un anumit scop pentru care voi accentua diverse elemente vestimentare. Incerc sa fac o distinctie:D. Sper sa nu va dezamageasca acest capitol.

Capitolul 3


Privea calma, surazand stins, de la fereastra sufrageriei. Dincolo de gardul destul de inalt, marginit cu arbusti de liliac si iasomie se vedea o portiune din strada linistita si banala. Cate o masina trecea din cand in cand si vreun vecin plictisitor inchidea constincios porta in urma sa, singur sau tragand de mana un copilas capricios si rasfatat. Dincolo de aparenta relaxare, simtea inima batandu-i usor accelerat, ca si cum, in acest moment, cand riscul si pericolul se estompau se incapatana sa ii demonstreze mai mult ca oricand ca e vie.
Se intoarse, tragand in urma ei perdeaua alba, subtire. Se tranti fara chef pe canapea, masurand camera din priviri. O biblioteca veche, vasta si frumos ornamentata. Doua fotolii confortabile, cu tapiseria alba si manerele din lemn negru si lucios. Canapeaua asortata pe care statea. O masuta din sticla, cu picioare subtiri, sculptate, asezata pe covorasul oval, moale si pufos. Pe acesta era aruncat neglijent un ziar, indoit la unul din articolele de pe prima pagina.


Moarte la New York

“Ferita pana acum de privirile curioase ale trecatorilor si de aglomeratia excesiva, Cafeneaua Light, una dintre cele mai retrase si de moda veche de pe 1st Avenue, a devenit scena unei crime. Desi autoritatile iau in calcul posibilitatea sinuciderii, faptele doboara aceasta ipoteza. Nimeni nu stie cine ar fi putut comite o astfel de atrocitate. Victima se pare ca a fost otravita cu…”

Banalitatile de rigoare, lucrurile scrise de obicei in ziare la moartea unei persoane a carei influenta apasa umerii multora. Bineinteles ca majoritatea erau usurati. Elena Dragomirof nu fusese nici o persoana amabila, cat de cat draguta, nici una inzestrata cu simtul pericolului. Altfel ar fi fugit cand, asezata la masa din fata ei, isi expusese pas cu pas intentiile. Ar fi fugit vazand sclipirea nebuneasca a adrenalinei in ochii ei. Cel putin ar fi renuntat la zambetul acela batjocoritor, atat de nepotrivit pe chipul unui cadavru. Da, ar fi putut muri oricum, dar o facuse innecata in aceasi rutina blestemata in care isi petrecuse zilele. Nu fusese o persoana pe care sa-ti faca placere sa o cunosti. Meritase ceea ce i se intamplase pe deplin. Nu se bucura ca ii furase suflul vietii, dar nici nu simtea un regret special. Partea buna cand lucrai pentru mafie: niciodata nu exista posibilitatea sa-ti para rau de ceea ce faceai.
Si totusi, gandit la rece, ceva nu era bine. De ce acum? De ce dupa atatia ani de umilire, Dracone hotarase sa scape de ea tocmai acum? Fiindca Elena il calcase in picioare de multe ori si ea stia asta la fel de bine ca si el. Fusese mereu acolo, razand batjocoritoare, singura femeie in momentul de fata care facea parte dintre capi. Singura dintre ei toti care reusise nu sa imblanzeasca bestia pe care batranul o avea inauntrul sau, ci izbutise sa o domine. Din nefericire, aceasta distractie, fiecare bucatica de teren crezuta castigata an dupa an o adusese in fata unui destin pe care nu il putuse domestici.
La randul ei, si-o amintea destul de bine, desi avusese putine ocazii sa o vada. Nu fusese ceea ce se poate numi o femeie frumoasa, dar cu siguranta fusese una impresionanta. Avea trasaturi ascetice, nasul drept si fruntea inalta, cu obrajii parca sculptati perfect intr-o stanca. Avea insa barbia mult prea pronuntata, iar cicatricea care ii brazda partea dreapta a fetei nu o facea mai placuta privirii. Obisnuia sa isi poarte parul lung, roscat si des, liber pe umerii, ceea ce in combinatie cu ochii ei negri ii dadea un aer usor infiorator. Nu fusese frumoasa. Dar fusese ceea ce se poate numi, in mod ciudat, o personalitate. Avea inteligenta, o logica in gandire care ii surprindea si intimida pe cei din jur. Mai rationala decat orice barbat, ii depasise pe multi, dar lasase in urma conditia ei de femeie. Cu timpul, incetase sa se mai increada in simturi. Ajunsa in varf, riscand din ce in ce mai mult, avantandu-se in jocul puterii, al banilor si tiraniei, uitase ca nu orice miza se putea juca pe o singura carte. Si actionand exact ca aceia din jurul ei, etalandu-si punctele slabe unul cate unul, pierduse totul. Cu exceptia unui ultim as pe care il predase mai departe. Stia ca era asa. Aceasta femeie avusese un secret. Ceva ce lasase in urma. Si din acest punct de vedere, era mai mult ca sigura, si ea si Dracone pierdusera: pentru ca nici unul dintre ei nu stia ce facuse in New York in ultimele ei zile de viata.
Tresari ingrozitor atunci cand telefonul suna, spargand linistea in care se cufundase. Dezmeticindu-se, se repezi sa raspunda, expresia schimbandu-i-se repede intr-una vinovata.
-Vin acum! In zece minute sunt acolo, promit!
-Ar fi bine sa fie asa! ii raspunse o voce care se voia amenintatoare.
Inchise, repezindu-se in hol. Arunca o privire furisa in oglinda. Aceleasi haine pe care le purtase si inainte: o bluza alba, cu manecile largi si o pereche de blugi negri. Isi incalta repede sandalele si dadu sa apuce rucsacul. Se razgandi insa in ultimul moment, azvarlindu-l pe canapeaua din sufragerie. Iesi din casa in fuga, cu mii de reprosuri inchipuite rasunandu-i in urechi.
Pe tapiseria alba, iesind din rucsacul de piele, materialul vaporos al unei rochii galbene, de vara, sclipea in razele firave de lumina ce izbuteau sa treaca prin perdea.

***

-Marco! Marco! Omule, daca n-ai de gand sa te intorci cu picioarele pe pamant, putem la fel de bine sa renuntam acum. Nu are niciun rost. Esti cu totul pe alta planeta. Marco! Tu macar asculti ce-ti spun? Si pentru numele lui Dumnezeu, nu mai zdrancani coardele alea infernale!
Degetele lui se desclestara lasand chitara sa ii alunece din mana. O prinse inainte sa atinga podeaua, inchizand-o cu grija in husa. Se aseza apoi pe un scaun la intamplare, cuprinzandu-si capul in palmele amortite.
-Ce se intampla cu tine? Sau acum nici asta nu mai e treaba mea?
-Vrei sa taci si sa incetezi cu prostiile? Chiar nu e momentul potrivit sa-mi ti si tu lectia de morala. Am destule la care sa ma gandesc.
-Cum ar fi?
Nu ii raspunse imediat, parand sa il cantareasca din priviri. Adevarul era ca nu stia cum sa isi impartaseasca problema, atata timp cat nici el nu stia foarte bine care este aceasta.. Ceva il nelinistea. Ceva in legatura cu fata care, purtand numele eroinei lui Shakespeare, ii parea atat de diferita de clasica Julieta a lui Romeo. Era ceva cu fata asta. Ceva cunoscut. O stia de undeva. O mai vazuse candva, poate chiar fusesera prieteni. Poate in copilarie. Vreo cunostinta dintr-o calatorie, si asta era probabil. Deschise gura incercand pana la urma sa spuna ceva, dar nagasind cuvintele potrivite. Nu, trebuia inainte sa afle. Apoi putea vorbi cu Santiago cat dorea.
-Ne vedem mai tarziu. Am ceva urgent de facut.
-Dar…
El iesise deja pe usa, cu husa neglijent azvarlita pe umar, lasandu-l sa isi impartaseasca protestele cu clapele.

***

Usa restaurantului se inchise cu zgomot in urma barbatului care intra. Privi in jur derutat, apoi se indrepta spre unul dintre chelneri. Acesta isi ridica privirea cu calmul imperturbabil al angajatului plictisit intiparit pe chip.
-Domnul doreste ceva?
-Am facut o rezervare acum doua zile pe numele Matias Dracone. O masa pentru doua persoane.
-Da, dumnealui deja a sosit.
Il conduse spre una dintre mesele mai retrase. Acolo, avand deja in fata un pahar de wisky, un barbat in jur de douazeci si cinci de ani isi fixa privirea asupra lor. Giorgio inghiti in sec dand cu ochii de interlocutorul sau. Pentru a mia oara in viata lui isi spuse ca semana mai mult cu un lup decat cu un om. Irisii aceia cenusii, parand sa pastreze intotdeauna o scanteie infometata in stralucirea lor ii dadeau fiori. Parul blond-cenusiu ravasit pe pielea bronzata ii ascundea cicatricea micuta pe care o avea pe frunte. Stia din experienta ca buzele acelea carnoase se strangeau usor, incretindu-se, atunci cand posesorul lor simtea pericolul plutind in aer. Dar acum nu era asa. Era relaxat, relaxat si simtind apropierea unei oferte de zile mari. Chiar zambea, superior tuturor, si privirea arzatoare a femei de la masa din apropiere ii spunea clar ca era un zambet seducator.
-Ma bucur ca ati putut sa raspundeti atat de promt rugaminti mele de a ne intalni.
-Intamplarea a facut, dragul meu Giorgio, sa imi propui mereu afaceri excelente din partea sefului tau. Desi acum as putea foarte bine sa nu accept oferta, daca nu mi se ofera un onorariu consistent. Batranul Dracone devine din an in an mai pretentios.
-Signor Dracone va ofera zece mii de dolari, cu singura conditie de a nu il dezamagi.
Irisii cenusii se dilatara de o brusca placere. Zambetul animalic se adancea pe fata lui Alexander Pane cu fiecare cuvant rostit.


a ajuns si je pe aici , defapt am citit primul capitol , dar lenea m-a oprit sa iti la un comentariu.

So , sa incepem cu inceputul .
Titlul : Printre oglinzi- deci este absolut superb si se potriveste foarte bine cu tema povestii. Adica intr-un anumit fel viata Julietei esste printre oglinzi , fiecare arata o allta parte a caracterului ei .
Imi place la nebunie cum scrii , ai un stil foarte interesant. Cele trei moduri de expunere se imbina foarte frumos si dialogul nu este exagerat. Replicile sunt foarte bine alese si personajele foarte bine conturate , desi sunt umpic invaluite in mister.

Julieta- imi place acest personaj enorm , este foarte puternica din punct de vedere psihic nepasandu-i de cei pe care ii omoara , este practica si inteligenta. Din cate imi dau seama ea a devenit asasin din cauza unei intamplari din trecut , actiunile ei fiind conduse de ura.
Celelalte personaje , pot spune ca fiecarea are cate ceva special .

Povestea chiar este destul de originala , nici eu nu am ami intalnit un fic pe tema aceasta.Viata dubla pe care o duce e fascinanta, tot timpul m-am intrebat cum ar fi sa duci o viata dubla . Ma intreb de ce a ales sa studieze arta , in afara de faptul ca se pricepe la desen. Oare si asta are o semnificatie anume ?
Ador Roma, este un oras foarte frumos si chiar se potriveste cu tema povestii.

Pot spune ca deja ador tema povestii, spor la scris.:*
Heeeiii.>:D< Stai linistita, nu ne dezamagesti. ^^ (cel putin nu pe mine :D ) Ma bucur ca ai venit rapid cu urmatorul capitol. Ca si pana acum, ai scris bine, ai tot ce trebuie, nu cred ca am ce comenta. :-? Nu am mai cautat greseli de tastare (sau orice alt fel de greseli), dar nici nu am intalnit accidental, asa ca banuiesc ca e ok de data asta.^^
Defapt ar fi o singura chestie. Nu e o greseala grava, dar: "in jur de 25 de ani". De obicei, cifrele si numerele sunt scrise cu litere intr-o poveste.

Asaaa. Imi place cum evolueaza lucrurile, ideea e consistenta, nu te plictiseste. Am observat din ce au mai zis si ceilalti ca am uitat sa zic cate ceva si despre titlu. >.< Imi place, este scurt si sugestiv, iar prima data, titlul a fost cel care m-a atras. L-ai ales bine. :-)

Pai succes in continuare si sper sa pui la fel de repede urmatorul capitol. >:D<
Heiii ~ >:d< ! <333

În primul rând, stai liniştită, nu ne-ai dezamăgit cu acest capitol xD, mie una mi-a plăcut mult şi sunt fericită că l-ai postat repede ( aştept ca şi următorul capitol să fie postat la fel de rapid ) .
Deci, acţiunea decurge lin şi frumos, nu o grăbeşti, ceea ce este bine. De data asta nu am văzut nici o greşeală de tastare şi asta este bine xD . Îmi place că narezi în mai multe planuri. Descrierea e bunicică şi este plăcut îmbinată cu naraţiunea şi dialogul.
Până acum îmi place cum a decurs ficul şi felul tău de a scrie e aşa captivant că aştept să citesc următorul capitol cu nerăbdare. Îmi place personajul Julieta, este foarte puternică şi inteligentă. Ador personajele de acest gen.
Cam atât am avut de spus. Succes în continuare >:d< !
Ma bucur ca va placut capitolul:D. Am oarecare emotii, pentru ca sunt foarte atasata de ficul asta. Sper sa cititi in continuare si sa va placa si acest capitol.


Capitolul 4


Lasa cartea pe masa, fara sa se oboseasca sa memoreze numarul paginii. Il enerva. Il enerva foarte tare. Situatia era perfecta: protagonistii se puteau cunoaste, se puteau indragosti, si la final isi puteau face o viata impreuna. Oamenii ce puteau face? Puteau suferi, puteau trai si muri cu sau fara prezenta unei iubiri iesite din comun. Ei reuseau sa treaca mai departe fara sa rezolve intr-adevar problema. Doar trebuiau sa traiasca intr-o boala fara un remediu salvator. Literatura nu ar trebui sa aiba personaje perfecte. Cu totii ar fi mai bine sa aiba ticuri, defecte si slabiciuni. Doua fiinte nascute din cuvinte intr-o lume de hartie ce au? Un destin pe care sunt blestemati sa il repete, la infinit si dincolo de acesta. Arta nu imita viata. Nu exista nimeni pe lumea asta care i-ar fi putut demonstra contrariul. In realitate predomina prea mult negru pentru a putea fi transmis in nuantele de gri ale artistilor.
-Domnule Marco, a sosit un tanar pe nume Santana care spune ca l-ati chemat dumneavoastra.
Vocea joasa a menajerei reusi sa ii capteze atentia pentru cateva secunde. O privi distrat, parca incercand sa priceapa ceea ce spusese, apoi se ridica in picioare, zambind. Da, daca vreun om putea sa afle adevarul, atunci Diego era cu siguranta persoana potrivita.
-Pofteste-l inauntru, te rog.
Iesi din camera, grabindu-se sa ii indeplineasca ordinul. Auzi usa deschizandu-se, pasii lor pe holul lung si in sus pe scari, vocea linistita a lui Susie si pe cea groasa si calda a tanarului, care nu se jena sa flirteze cu ea. Zambi din nou. Da, de un astfel de om avea nevoie acum. De un om care nu stia, dar care era suficient de abil ca sa ajunga sa cunoasca.

***

Patrunse in intunericul holului, pipaind peretele in cautarea intrerupatorului. Cand in sfarsit il apasa, lumina puternica o orbi. Dadu drumul pungilor pe care le tinea in mana si aproape fugi spre canapeaua din sufragerie. Arunca pe jos rucsacul si rochia, intinzandu-se sfarsita. Plecase doar trei zile, dar se simtea de parca uitase ce insemna sa mearga la cumparaturi cu Sammy. Picioarele ii erau grele si nu stia cat ar mai fi sustinut-o genunchii. Era obosita. Atat de obosita. Si nu isi dorea decat sa doarma. Sa doarma si sa se trezeasca a doua zi la pranz. Sa ia micul-dejun la ora douasprezece, in pat, uitandu-se la televizor. Sa nu o deranjeze nimeni, sa nu aiba nimic de facut. Din pacate era un lux pe care nu si-l permitea. Tot ce putea spera era sa doarma cateva ore, spre dimineata. Se uita la ceas: unsprezece noaptea. Asa ii trebuia. Mersesera la Bunny, vazusera un film si pierdusera notiunea timpului. Bineinteles ca ar fi putut alege oricare cinematograf, dar la ele o discutie pe tema asta se termina invariabil cu “Mandrie si Prejudecata” vazut acasa, la video. Apoi incepusera sa vorbeasca. Si nu se mai oprisera. Cand descoperise ca e zece si jumatate nu stiuse cum sa plece mai repede. Nu mai avea timp. La miezul noptii trebuia sa fie acolo. Nu isi permitea sa intarzie. Era mult prea important.
Se ridica alene indreptandu-se spre baie. Capul ii era greu si o toropeala placuta ii cuprindea trupul. Simtea ochii arzandu-i si ar fi fost bucuroasa sa se prabuseasca si sa doarma chiar acolo, pe covorul gros si moale. Abia cand stropii de apa incepura sa o loveasca, reactiona, tremurand. Dusul rece reusi sa o revigoreze si sa ii dea un pic de forta. Spatele i se dezmorti si muschii se relaxara incetul cu incetul. Se lipi de peretele cabinei, inspirand cu putere, lasand apa sa i se prelinga pe corp. Ofta usurata simtind cum amorteala o parasea. Macar cateva ore va fi treaza. Treaza si gata de atac. Lucida si rationala, asa cum era intotdeauna cand trebuia sa negocieze.
Isi infasura trupul intr-unul din prosoapele albe, grabindu-se catre dormitor. Scotoci in graba prin sifonier, cautand cateva haine potrivite. Ceva in care se putea misca lejer, care ii permitea sa actioneze brusc si rapid. Nu avea prea multe optiuni si trebuia sa se grabeasca. Inainte sa iasa din casa, arunca o privire ceasului din hol: ora douazeci si trei si treizeci de minute. Tranti usa, grabindu-se catre masina. Deschise portiere si ofta, simtind racoarea familiara a huselor si mirosul de vanilie al odorizantului. Iesi in viteza de pe aleea din fata casei. Ajunsa la coltul strazii, apasa puternic pe acceleratie, urmarind cum acul vitezometrului urca rapid catre o suta patruzeci.

***

-Cand crezi ca o ajunga?
Barbatul isi ridica privirea, fixandu-si-o pe fata preocupata a colegului sau. Ochii acestuia, usor mariti din cauza spaimei, cercetau banuitori fiecare coltisor al incaperii. Era aproape imposibil ca altcineva sa ii descopere in vechiul depozit de cherestea de la marginea orasului, dar nici el nu isi putea retine un fior de neliniste. Niciun loc nu era cu adevarat sigur, mai ales cand era vorba de mafie. Se forta sa para calm, framantandu-si totusi nervos mainile.
-Tipa mai are cinci minute, John. Daca nu ajunge, distrugem hartiile si plecam. Nu putem risca sa ramanem aici pentru o amarata de mie de dolari.
Tanarul pe nume John incuvinta in tacere, inclinand capul. Si totusi, niciunul dintre ei nu gandea asa. Cinci sute de dolari pentru fiecare nu era o oferta peste care dadeau in fiecare zi. Le-ar fi prins bine, lui cel putin. Nu stia situatia financiara a lui Claud. Defapt, nu stia mare lucru despre el, in afara faptului ca era francez si venise in Italia pentru a se imbogati. Norocului nu prea ii surasese,asa ca tot ce reusise sa scoata de la acesta era ca planuia sa se intoarca in Franta cu banii obtinuti. Ofta si stranse si mai tare plicul. Privi ceasul: era miezul noptii si ea nu ajunsese.
-Unde dracu’ e psihopata pentru care ne riscam vietile, Claud? izbucni nervos.
-Psihopata e chiar aici, John. Si e inca suficient de intreaga la cap ca sa-ti reaminteasca faptul ca nu pentru ea iti risti viata, ci pentru banii ei.
Vocea rasuna, rece si taioasa. Amandoi se intoasera la unison catre femeia din dreptul usii, nerabdatori sa o vada. Niciunul dintre ei nu stia cum arata in realitate Ariana Lopez. Tot ceea ce stiau era ca fiecare primise un telefon cu propunerea unei afaceri, care, daca aveau sa o indeplineasca, avea sa le aduca o rasplata considerabila. Nu fusese nevoie de mai mult. Acceptasera, primind fiecare atat instructiunile necesare, cat si descrierea celuilalt. Nu fusese greu sa sustraga actele in timpul noptii din firma in care lucrau unul ca agent de paza si altul ca bodyguard al sefului. Le gasisera totusi dupa cateva ore de cautat prin arhive vechi. Copiasera ceea ce aveau nevoie si lasasera originalele la locul lui. Comenzile fusesera clare: adevaratele documente nu trebuiau sa dispara sub nicio forma.
-Domnisoara Lopez, nu ma refeream la dumneavoastra, adica…vreau sa spun ca…,se balbai, incercand sa repare greseala.
-Nu sunt nici surda, nici proasta. Am auzit perfect ce ai spus si am inteles ceea ce trebuia sa inteleg. Sincer, nu-mi pasa de parerea ta. Le-ati luat?
O analiza din cap pana in picioare, ganditor. Era tanara. Nu avea mai mult de douazeci de ani, poate nici aceia impliniti. Era inalta, supla si dreapta, arcuindu-si gatul cu o mandrie care probabil ii intrase in sange. Purta un pulover pe gat, dar fara maneci, de un albastru foarte inchis, si blugi de aceeasi culoare. Parul lung si carliontat era negru sau poate saten, neputand deosebi clar in intunericul din jur. Putea totusi sa spuna ca avea trasaturi frumoase si delicate, dar ferme, intr-un fel care il infiora. Privirea ei era arzatoare, fixata asupra lor, pana cand il sili sa isi plece ochii. Dadu sa ii intinda plicul, dar Claud ii prinse bratul cu putere.
-Stai putin, John. Domnisoara, cred ca meritam mai mult decat ceea ce ne-ati oferit dumneavoastra.
-Chiar asa? Glasul acela dulce era chiar mai infiorator decat atunci cand parea inghetat. Este o teorie interesanta, dar intamplarea face sa nu o impartasesc. V-am oferit cinci sute de dolari si ati acceptat. E prima si singura mea oferta.
Mana lui zbura catre pistolul pe care il purta prins in centura pantalonilor. Era doar o femeie, iar ei erau doi. Nu putea sa lupte contra lor, nu avea nici o sansa. Iar el nu avea sa ii faca rau. Avea doar sa o sperie si ea i-ar da mai multi bani si asta ar fi tot. Abia apucase insa sa isi miste bratul. Fata tinea in mana un mic revolver indreptat direct catre inima lui. Cand vorbi, tonul nu ii mai era nici dulce si nici aspru. Doar amenintator si rece.
-Credeti ca o sa fug speriata si o sa va ofer tot ceea ce imi cereti doar pentru ca indreptati catre mine un pistol? Doi pot sa joace jocul asta, indiferent daca sunt barbati sau femei. Eu va dau cat am convenit, voi imi dati actele. Un schimb echitabil. Fara pete de sange. Se scot atat de greu de pe haine, nu crezi?
Isi fixa ochii pe arma din mana ei. Mai vazuse asa ceva. Un revolver tipic feminin, mic si scump, dar foarte eficient. Un glont in inima si era mort.
-John, da-i plicul.
Mana acestuia se misca mecanic.Ea il lua precauta, fara sa ii slabeasca din ochi. Se indrepta catre iesire cu spatele, de unde, o data ajunsa la usa le adresa ultimele cuvinte:
-Banii v-au fost virati in conturi in seara asta. Va multumesc sincer pentru tot si sper sa nu ne mai vedem niciodata.
Poarta grea, de tabla, se inchise cu un zgomot prelung. Claud se tranti pe podea, rasufland greu. Nenorocita femeie. Numai vazuse niciodata una la fel. John il batu frateste pe umar.
-Ai incercat, prietene. Dar ceva imi spune ca nici diavolul nu o imblanzeste pe pustoaica asta.
Iii~ sunt primaa.:x [asta daca nu mi-o ia cineva inainte chiar cand scriu. :))] Inutil sa iti mai zic inca o data ca imi place cum scrii, nu? Actiunea decurge fluent, o impletesti bine cu figurile de stil pe care, pot spune, le folosesti foarte bine. Imi place mai ales cum descrii; nu fortezi, totul decurge natural, chiar daca folosesti si epitete mai rar intalnite, in unele locuri. Imi plac personajele, chiar daca sunt... hmm, misterioase, si chestia asta ma enerveaza pentru ca ma tii in suspans. :o3 Dar, lasand gluma la o parte, asta e un lucru bun. ^^
E bine ca esti atasata de fic, dar in acelasi timp nici nu iti pierzi entuziasmul. Sper sa vii cat mai repede cu urmatorul capitol. Succes in continuare! >:D<
Hey!! Cam mult am pierdut pe aici... acuma am recuperat.

E incredibil modul în care povestești, e chiar foarte interesant, cea ce ii da nota de originalitate ficului[vorba vine, ca numai fic nu este]. Mai rar am văzut povesti scrise atât de bine. Îmi place cum conturezi personajele, chiar si pe cele secundare. Greșeli nu prea am văzut... pe ici pe colo câte una mica.

Luând în calcul titlul și modul cum povestești[din mai multe planuri] încep sa înțeleg legătura, și cred ca în cele din urma toate vor culmina cu un big bum... dar asta vom vedea pe parcurs.

Îmi place locația pe care ai ales-o[e altfel, comparativ cu multe alte ficuri]

Reproșuri nu am...

Keep up the good work...

I'll be back[am sa mai trec pe aici, muhahaha]... See ya
IceCat - ma bucur ca ai revenit:D. Desi dupa cum s evede, cititorii mei dispar odata cu fiecare capitol...Asta e...


Capitolul 5

La cativa kilometri de depozit trase masina pe marginea drumului. Dupa ce usa se trantise in urma ei, fugise pana la automobil, inainte ca vreunul din ei sa apuce sa iasa din cladire. Nu voia ca acestia sa observe numarul vehiculului, nici macar marca acestuia.
Nu o surprindea ca incercase sa o santajeze. Poate ca acum cativa ani ar fi simtit inca o urma vaga de soc. Dar pana la urma nu tot asa fusese si ea crescuta? Cu santaje, crime si alibiuri perfect solide? Cu cat lumea stia mai putine despre tine cu atat mai bine. Fiecare trebuia sa iti vada o alta fata. Ca si cum te-ai plimba printr-un labirint de oglinzi si fiecare te infatiseaza astfel. O mie de chipuri ascunse in spatele unei singure masti. O mie de sanse diferite sa iti pierzi identitatea. Si atunci cand o dai jos si pe aceasta, oare te mai poti astepta sa vezi altceva in afara unui chip de ceara topita, gata sa isi modeleze trasaturile dupa dorinta purtatorului? Cumva, ea reusise. Nu erau mai multe persoane exteriorizate intr-o singura reflexie, ci mai multe reflexii ale aceleeasi personalitati. Toate erau ea si ea era prezenta in toate. Si acum eforturile de a se pastra pe sine insasi si de a isi crea diverse alter ego-uri ii erau rasplatite. Privi plicul asezat pe scaunul de langa. Il lua si simti un miros puternic de tus plutind din interiorul lui. Trase aer in piept. Tinea in mana prima veriga a razbunarii sale.
O alta masina trecu in viteza pe langa ea. Luminile farurilor o orbira pentru cateva clipe. Nu putea ramane acolo, la o margine de drum, contemplandu-si reusita. Merita sa isi savureze intaia victorie pe deplin. Insfaca grabita micul revolver de pe scaunul unde il aruncase, langa plic, si il cantari cateva secunde in palma. Fusese al mamei sale si nu era chiar ceea ce folosea ea de obicei. Simtea un fior usor de repulsie cand vedea sangele siroind pe hainele cuiva, in timp ce materialul i se lipea de rana si viata se scurgea incet din trup, pana ce nu mai ramanea decat un cadravu palid. Dar in cazuri ca acesta era chiar util. Era mic si practic, special pentru a fi purtat intr-o poseta. Surase la gandul acela, strecurandu-l in cizma. Nimeni nu s-ar fi gandit sa-l caute acolo, iar ea nu isi putea permite ca alte persoane sa il gaseasca.

***

Statea intins in pat, incercand din rasputeri sa doarma. Nu isi amintea cand ii fusese ultima oara atat de greu sa se desprinda de toate. Nu se intamplase nimic deosebit, nu se schimbase nimic in viata lui. Ba da… Intr-un fel. De cand incerca sa afle ce era cu fata aceea. Aparitia ei ii amintise ceva. Acel ceva pe care il crezuse ingropat adanc in fiinta lui, atat de adanc incat nu avea sa mai iasa niciodata la suprafata. Ura mocnita pe care o ascunsese atatia ani, reducand-o la o scanteie minuscula. Ura aceea pe care nu o putea controla si pe care timpul nu o distrusese. Privind in ochii ei, stiuse ca si pentru ea era la fel. Stiuse ca si ea se lupta, nu ca sa o infranga, nici ca sa o accentueze. Se lupta sa o accepte in viata ei, si, mai mult decat atat, sa o satisfaca. Era convins ca acesta era unicul sau scop. Julieta Matelda nu voia sa simta apasarea resentimentelor toata viata. Nu, ea voia singurul lucru care ar fi putut sa o ajute: razbunarea.

***

Bataile incete in usa ii atrasera atentia. Puse repede hartiile intr-un dosar, asezandu-l cu grija pe birou. Isi ridica privirea spre pendula care arata ca era trecut de ora doua dimineata. Servitoarele se culcasera, iar fiul sau era ultima persoana care ar fi vrut sa ii vorbeasca.
-Cine este? intreba pana la urma pe un ton jos.
Balamelele scartaira prelung cand Giorgio pasi in incapere. Ramase cu mana pe clanta, cercetandu-si seful din priviri, asteptand incuvintarea acestuia.
-Permiteti, signor Dracone?
-Credeam ca esti inca in Florenta, spuse acesta, facandu-i semn sa intre. Nu speram ca o sa ajungi inapoi asa de repede. L-ai gasit?
Expresia lui cand puse aceasta ultima intrebare era aproape flamanda. Brusc, batranul obosit, ale carui cearcane adanci le observase chiar si in lumina slaba a veiozei de pe birou, disparuse. Arata din nou acelasi ca la patruzeci de ani, cand parea ca nimic nu il putea opri. Acelasi din vremea cand el abia intrase in acest joc periculos, din fericire sub comanda cuiva de a carui ascensiune rapida in viitor nu se indoia nimeni. Totul depindea de afacerea pe care o planuia la momentul respectiv. Afacere care nu se mai realizase. Chiar si asa ramasese in slujba lui. Ajunsese persoana de incredere a unuia dintre cei mai periculosi oameni in viata. Si acum, privind chipul parca reintinerit in fata perspectivei pe care o deschideau cuvintele lui, simti un fior de satisfactie.
-M-am intalnit cu Pane, asa cum mi-ati ordonat. A acceptat in schimbul sumei propuse, desi cred ca il incanta ideea sa se joace putin pe riscul dumneavoastra. Aveti incredere in el, signor?
-Stii bine ca nu, Giorgio. Ai inceput sa ma obosesti cu intrebarea asta. Dar la fel de bine stii si ca nu am alte optiuni. Pane accepta riscurile, iar eu nu trimit oamenii chiar intr-o croaziera de placere.
-Aveati alta alegere. Cred ca fata aceea, cea pe care ati trimis-o sa o omoare pe Dragomirof, s-ar fi putut descurca la fel de bine. Imi e greu sa cred ca nu ar fi putut afla asa ceva.
-Te rog sa nici nu-mi pomenesti de ea. Ma tem ca am facut o greseala angajand-o, o greseala care nu trebuie repetata. Am fost imprudent cand am chemat-o la vila. Trebuia doar sa ii platesc si poate nu as mai fi avut indoieli.
-Chiar credeti ca e fiica lui Matelda, signor?
Dracone ofta. Ar fi dat orice in schimbul acelui raspuns. Ar fi dat orice fie si numai pentru a avea inapoi vechea incredere in sine. Imbatranea. Si daca in fata lui Giorgio nu se sfia sa o arate, altii nu trebuiau sa il vada niciodata atat de indecis si vulnerabil. Ofta din nou, de data asta mai adanc.
-Nu stiu. Chiar nu stiu. Dar daca este, atunci l-ar face mandru. Poti sa te pleci, Giorgio, discutia aceasta ma oboseste.
Iesi din camera cu grija, usor derutat de conversatie. Inchise usa si se sprijini de ea, bombanind:
-Daca ar fi fiica acelui barbat, intr-adevar i-ar face cinste. Pacat insa ca pe noi ne-ar face praf.

***

Era asezata la biroul din biblioteca, cautand un carnet mai vechi intr-unul dintre sertare. Pana la urma se dadu batuta, oftand. Nu era nici acolo. Se lasa pe spate, rezemandu-se de spatarul scaunului. Pleoapele i se coborau incet, dar se straduia din rasputeri sa nu adoarma. Isi spijini coatele pe tablia de lemn, frecandu-si ochii obositi. Clatina din cap si trase inspre ea plicul.
Frunzari iarasi documetele. Erau toate acolo: planul afacerii, descrierea acesteia in cele mai mici detalii, oamenii de incredere trimisi sa negocieze, precum si doua liste lungi de nume. O ridica pe una dintre ele, studiind-o cu atentie. Oare cati dintre ei fusesera implicati? Cati dintre ei tradasera si cati dintre ei fusesera fideli? Nu isi permitea sa discute cu toti. Felul in care traia era destul de periulos si fara o groaza de dusmani de “elita”. Pana in momentul de fata, ea stiuse ca erau mai multi. Totusi, toata furia si ura ei se concentrasera pe un singur vinovat: Dracone. Incepuse contra acestuia un razboi nedeclarat, din care castigase prima batalie. Avea sa aiba grija sa nu piarda in cele ce vor urma. Privi fotografia de pe birou cu tristete. Ochii ei erau fixati aupra unui baiat inalt, blond, ce parea sa aiba cam paisprezece ani cand fusese facuta poza. Zambi slab. Ii era dor de el. Buzele ei se stransera intr-o linie subtire. Nu, cu siguranta nu va pierde.
Ridica paharul la gura. Se stramba simtind gustul acrisor si trase scaunul in spate, ridicandu-se. Indiferent cat de putin dormise noaptea trecuta, sucul de portocale nu avea sa o tina treza. Trebuia sa isi faca o cafea.
Si eu citesc. -.-' Si oricum, unii citesc dar nu lasa comentarii... Ideea e ca fic-ul merita continuat. Defapt nici nu stiu ce sa reprosez. Mi-a placut si capitolul asta, ca si celelalte. Parca vazusem pe undeva o greseala de tastare, dar nu te mai bat la cap cu asta.Imi place Julieta, pare mai complicata decat se arata la prima vedere. E un personaj reusit, nu ca celelalte nu ar fi.
Cum am mai zis, nu am ce sa reprosez, asa ca nu mai aberez pe-aici. Deeeci imi place tot, nu te lasa descurajata, mult succes si ce mai vrei.C ya.
Anna.:) - nu am insinuat ca tu nu citesti. Daca sta s-a inteles imi cer scuze. Si tocmai pentru ca esti cititoare fidela iti dedic tie acest capitol:D. Sper sa nu te dezamageasca tocmai el si sper ca ai sa mai treci pe la ficul meu

Capitolul 6

-Ce cautam noi aici de fapt, Sammy?
Intrebarea pusa cu glas un pic prea ridicat ii facu pe cei din jur sa isi ridice capetele, fixand asupra lor priviri pline de curiozitate. Blonda se intoarse rosie in obraji de furie si Joanna stiu ca isi atinsese scopul. Poate ca era rautacios din partea ei, dar faptul ca era tarata ca un catelus de companie prin Mall, fara sa i se adreseze niciun cuvant, intr-o dupa-amiaza de sambata in care se puteau face un milion de alte lucruri o calca pe nervi. Asa ca folosea singura arma pe care o avea: sporirea atentiei pe care si asa o atrageau datorita aspectului exterior. Ochii negri ai lui Bunny o fulgerara, vazand sclipirea amuzamentului in irisii albastri.
-Cautam un cadou, Jo, si, te rog, numai tipa! Nu e momentul sa imi faci si tu nervi, deja a reusit scumpa de Olivia!
-O spui de parca ar fi ceva greu in asta, Bunny!
-Nu incepe! Ultimul lucru de care am nevoie este sa se holbeze toata lumea la noi ca la circ! Glasul ei parea sa urce cu o octava dupa fiecare cuvant.
-Acum tu esti cea care tipa, Sam!
Isi trecu mana prin pletele aurii, tragandu-si cateva suvite peste obrajii care deveneau din ce in ce mai rosii. Se rasuci pe tocurile inalte, indreptandu-se catre iesire atat de repede incat de-abia reusi sa tina pasul cu ea. Se opri dupa cateva minute in fata unui magazin de muzica, rasufland greu. Isi apasa pieptul cu mana, incercand sa isi domoleasca bataile furtunoase ale inimii. In schimb, Joanna batea incet din picior in fata ei, cu bratele stranse la piept si cu privirea vibrandu-i amenintatoare. Era clar ca nu putea sa mai ocoleasca mult timp o explicatie.
-Bine, bine, am venit sa ii aleg Oliviei un cadou pentru ziua ei. Nu ti-am spus pentru ca stiam ca nu o sa vii daca aflai motivul. In apararea mea, nu ma duc pentru ea, ci pentru Erick. Apropo, esti si tu invitata, asa ca ai face bine sa platesti jumatate din cadou sau nu o sa te iert niciodata.
Facu o pauza, tragand adanc aer in piept. Apoi isi deschise pleoapele pe care le tinuse strans inchise cat timp vorbise, privind-o printre gene. Joanna clipea incet, ca de fiecare data cand era uimita. O cuta usoara aparea si disparea de pe fruntea ei, iar Sammy simtea furtuna apropiindu-se. Pana la urma insa bruneta doar ridica din sprancene, jumatate a mirare, jumatate a furie.
-Nu crezi ca era mai bine sa imi fi spus de la inceput?
-Nu sunt atat de curajoasa incat sa risc, sa stii! Am si eu temerile mele. Stii tu, lucrurile acelea cum ar fi anumiti prieteni care urasc anumite persoane ale caror frati ii placi. Intelegi ce vreau sa spun.
Ofta, punandu-si un brat in jurul umerilor lui Sammy. Stia ca nu ar fi mers la petrecere daca nu ar fi fost Rick, care voia sa le aiba langa el pe ea si pe Bunny. Stia ca Olivia va fi probabil neagra de furie cand o va vedea acolo. Dar daca alte doua persoane importante aveau sa fie fericite… Ei bine, ea nu era chiar asa de egoista incat sa le dezamageasca. Din pacate!

***

-Imi explici si mie de ce nu puteam sa ne vedem la tine acasa?
Diego clatina din cap, cu o expresie care parea sa se situeze undeva intre amuzament si dezamagire. Isi trecu mana prin par, ciufulindu-l, apoi chicoti incet.
-Nu te inteleg, Marco. Ai o menajera fenomenal de draguta si tu umbli dupa o ucigasa in serie. Pardon, asasina platita. Am uitat ca daca ar fi fost o ucigasa nu ar mai fi vrut si bani pe post de recompensa.
Se stramba fara voie vazand fata prietenului sau. In loc sa simta adevaratul efect al cuvintelor sale, acesta parea sa le accepte ca pe un soi bizar de compliment. Mda, situtia, care in cursul ultimelor zile urcase de la ciudatel la de-a dreptul dubios, nu parea sa se descalceasca. Avea cateva piste, neclare si care era foarte posibil sa nu duca nicaieri anume, dar pe care trebuia sa i le impartaseasca si poate il si trezea la realitate intre timp. Visul era frumos, pacat ca sansele erau inexistente.
-Ce are Susie cu toata povestea asta?
-Absolut nimic, in afara faptului ca este intr-adevar frumoasa, stii. Cu parul acela saten si stralucitor, si ochii ei caprui, atat de adanci. Pacat ca este atat de convinsa sa ramana o persoana respectabila.
Diego ofta cu prefacuta resemnare. Ochii ii straluceau strengareste, luminite vesele sclipindu-i in irisii negri.
-Si ziceai ca eu sunt nebun!
-Pai esti! Doar de asta incerc sa dau de o fantoma care, din cate spui tu, este extrem de consistenta.
-Ai aflat ceva?
Ofta. Asta era partea care era sigur ca ii va displacea din conversatie. Ura cand nu reusea sa afle ceea ce voia. Pentru el era un mod de viata, “arta” lui, asa cum ii placea sa o numeasca. Era abil ca un sarpe, sustragand adeseori informatii fara ca persoanele respective sa isi dea seama de ceea ce spuneau. In lumea celor mai puternici, in care fiecare ii era superior, iar el, numai urmasul unei familii decazute devenise incetul cu incetul indispensabil. Isi croise un drum. Era bogat, tanar si inteligent. Iar acum urma sa il dezamageasca pe cel mai bun prieten pe care il avea. Ofta din nou.
-Aproape nimic. Observa schimarea pe chipul lui Marco si stranse din pleoape. Era la fel de greu pe cat se asteptase. Genele i se departara usor si intalni expresia nerabdatoare a celuilalt. Sesizase deci si partea cu “aproape”.
-Uite nu e mare lucru, asa ca nu iti fa iluzii. O mai ti minte pe Adelle Campo? Privirea derutata a lui Marco spunea totul, asa ca se grabi sa continue. Este o veche prietena pe care ti-am prezentat-o mai demult, dar pe care, evident, nu ti-o amintesti. I-am insiruit o poveste cusuta cu ata alba, ceva despre cum trebuie neaparat sa ajut un prieten al carui nume este Matelda. A parut chiar foarte curioasa daca e ruda cu o anume fosta familie de capi. Se pare ca raposatul domn Matelda a facut afaceri cu tatal ei. A stat impreuna cu sotia si cu fetita in casa lor. Dar e mort de vreo treisprezece ani si se pare ca nici copila nu mai traieste.
-Cum o chema?
-Nu isi aminteste. Avea patru ani pe vremea aia. Tine minte toate astea din ce i-a povestit doica si pentru ca are o fotografie invechita facuta lor doua cand se jucau in gradina. Dar pare destul de sigura ca numele nu era Julieta. Am amintit in treacat cateva prenume, credeam ca poate…
-Sicilieni?
Isi ridica privirea, surprins de intrerupere. Marco il privea cu aviditate, parca sorbindu-i fiecare cuvant. Niciodata nu il mai vazuse asa. Nu, niciodata.
-A spus ca erau sicilieni, zise el cu glas jos si masurandu-si cu grija cuvintele. Stii ceva despre asta?
-Poate ca da, poate ca nu. Depinde. Trebuie sa plec. Poti sa platesti tu aici?
Fa-mi o favoare si nu ma suna, bine? O sa stau, o sa ma gandesc si o sa ne vedem maine, la blestemata de petrecere a surorii lui Erick, pe care nu mai stiu cum o chema. Incearca sa afli pentru mine numele fetei lui Matelda, bine? Multumesc! La revedere!
Se ridica si parasi restaurantul. Diego ramase la masa, privind in urma lui si miscandu-si buzele in gol. Se lasa pe spatarul scaunului, clatind din cap. Vorbise atat de repede incat abia pricepuse. “ Am inteles, sefu’! Cum spuneti dumneavoastra!”, gandi amuzat. Bau dintr-o inghititura ce mai ramasese in paharul de whisky si ii facu semn chelnerului pentru nota de plata.
Heeei.>:D< Waa, mersi mult pentru capitol.<3 Stai linistita, n-am zis ca ai insinuat asa ceva. Doar sa nu te lasi descurajata. : )
Nu m-a dezamagit acest capitol, nu imi inchipui cum s-ar fi putut intampla asa ceva. : )) Bunny imi aminteste de o prietena. xD Cu exceptia culorii parului. Si abia astept petrecerea aia. : D
Nici nu mai are rost sa iti zic ca naratiunea, descrierea si dialogul sunt bune; singurul motiv pentru care mai zic asta e ca sa nu fac spam. xD = )) Nu am mai intalnit greseli de tastare, e adevarat ca nici nu m-am uitat dupa ele in mod special.
Paaai succes in continuare si vino cat mai repede cu nextu'. : D

Edit si off:
1. Buna, Alis (am uitat ca am zis ca asa o sa iti zic :> :)))) )
2. Gandim la fel. =)))
3. De tine imi aminteste =))), dar ti-am zis deja asta pe mess.

Si acum, on:
4. Cand un next? :o3
Dupa nu stiu cate incercari am reusit intr-un final sa citesc si acest fic. Ma tot macina curiozitatea, dar nu am avut o dispozitie necesara incat sa citesc. Trebuie sa recunosc ca titlul a fost cel care m-a atras, dupa el ma gandeam ca i s-ar potrivii prietenei mele Anna (ca veni vorba buna ^_^ ), si am vazut ca a citit. Cei drept este super draguta povestea. Iti spun in mare despre tot ce gandesc despre aceasta poveste pentru toate capitolele. So descriere ai in toate si imi place foarte mult, naratiunea este bine plasata in toate capitolele. Dialogul este si nu are tentative de a fi sec, stii foarte bine cum sa te axezi pe el si asta e un lucru este foarte bun. Actiunea nu este grabita pe nicaieri. Imi place foarte mult tema ficului. Greseli nu prea am vazut in aceste capitole. Totul este minunat. Voi deveni o cititoare fidela acum ca am reusit sa citesc intr-un final si eu ficul de care ma chinui de ceva vreme.
Am o intrebare ciudata, care este adresata lu Anna, nebuna mea prietena de cine iti aduce aminte Bunny? Sunt putin, putin mai mult curioasa ^.^
So te astept cu urmatorul capitol cat mai repede posibil.
Bye bye and *hug* and *kiss*
Eh, imi cer scuze ca am intarziat cu next-ul. Ramasesem fara inspiratie:(. Ma bucur ca ti-a placut, Anna, meriatai sa-ti dedic un capitol. Si in acelasi timp vreau sa urez bun venit noii mele cititoare, careia ma bucur ca ii place. Sper ca nu v-ati pierdut interesul, fetelor:*. Imi cer scuz pt eventualele greseli, nam apucat sa-l corectez:D

Capitolul 7


Isi trecu degetele pe clapele prafuite, inspirand adanc. Apasa incet si cateva sunete stinse razbatura in pianul dezacordat. Nimeni nu mai cantase de atata timp la acesta incat notele firave i se parura ragusite si nemuzicale. Privi urmele lasate de el in praful ce acoperea fildesul stralucitor. Chiar si servitoarele renuntasera sa mai intre in incaperea aceea. Era ca si cum o interdictie muta plana asupra acestui loc, un acord al singuratatii acordat cu treisprezece ani in urma.
Ofta si amintiri incepura sa se depene incet: mama razand si fredonandu-i inainte de culcare. Mama luandu-l in brate sau sarutandu-l pe frunte atunci cand avea nevoie ca ea sa fie acolo. Mama cantand la pian ore intregi si el privind-o fermecat, prins in inlantuirea suava a notelor. Simti o ura puternica muscandu-i din inima precum un sarpe. Dispretul puternic fata de ceea ce ar fi trebuit sa iubeasca, indiferenta rece pe care o gustase din plin in ultimii ani in locul afectiuni ii strabatura gandurile, apasandu-i dureros pieptul. Lovi cu furie clapele, zgomotul asurzitor care se isca parand a fi o reprezentare a neputintei pe care o detesta. Se ridica sa plece, blestemand in gand durerea puerila ce il cuprindea.
Calca pe una din partiturile ingalbenite, cazuta langa piciorul taburetului scund. O ridica, privind titlul cu un sentiment ciudat. Era prima pagina din “ Claire de lune” si isi aminti cat de mult ii placea sa o asculte cantata la pian de fiinta diafana ai carui ochi de un verde surprinzator de aprins ii mostenise. O interpreta mai tot timpul, chiar si in dupa-amiaza aceea in Sicilia, chiar inainte de a ii dedica sarbatoritei piesa ce ii purta numele si se potrivea atat de bine ocaziei. Irisii i se dilatara din cauza uimirii. Fara sa isi dea seama, avusese tot timpul aproape cheia misterului ce il chinuia.
-Tu esti. Nu se poate sa nu fi tu, sopti incet de parca murmura o incantatie.

***

Era cufundata intre pernele moi, cu irisii albastri fixati asupra ceasului. Privea cu incapatanare limbile negre, de parca ar fi putut sa le miste inapoi. O ora si ar fi avut suficient timp sa se pregateasca fara sa intre in panica. O zi si nu ar mai fi trebuit sa mearga la petrecerea aceea. Treisprezece ani si viata ei ar fi fost alta. Clipi repede si des, incercand sa alunge nostalgia care isi croia dum in sufletul ei cu pasi mici. Refuza sa se simta ca un copil ce plange dupa o jucarie. Ea nu putea sa planga. Nu isi mai permisese asta de atunci. Uitase pur si simplu cum e sa simti lacrimile croindu-si drum pe obrajii tai si cazandu-ti pe piept. Uitase. Si poate ar fi vrut sa isi aminteasca. Sau poate nu…
Degetele i se stransera in jurul telefonului ca un cleste. Kayen ii ceruse o saptamana in dimineata aceea, imediat dupa ce se intorsese. Prima data i se paruse mult. Apoi isi amintise ca o viata era si mai mult si nu ii impartasise nemultumirea sa. Fusese bine. Traind in vartejul dublei ei identitati, isi ocolise cu usurinta nerabdarea, izoland-o de grijile ei neinsemnate de adolescenta. Acum nu mai putea. Tasta furtunos numarul, reusind sa il scrie corect abia la a treia incercare. Isi drese usor vocea, asteptand ca el sa raspunda. Tresari de emotie cand ii auzi glasul, dar se controla, vorbindu-i pe un ton familiar, dar impasibil.
-Deci, ai aflat ceva?
-Si eu ma bucur sa te aud, Julieta. Da, ma simt foarte bine, multumesc de intrebare. Nu, nu trebuie sa-ti faci griji, n-am mai avut nicio criza in ultima vreme. Ce spuneai? Da, si mie mi-a fost foarte dor de tine!
Isi abtinu cu greu un chicot. Kayen balmajea in continuare si tonul lui ironic ar fi trebuit poate sa o irite. Dar niciodata nu se intampla asa. O amuza caldura din vocea lui, o facea sa se simta confortabil, degajata, un sentiment familiar si placut, pe care il avea doar alaturi de cateva persoane. Era o stare ciudata, ca si cum ar fi fost euforica si in acelasi timp ingrozitor de trista. O durea. O durea ca isi croia o familie din finite atat de dragi si atat de straine una celeilalte. Dar nu avea de ales. Era calea ei pavata cu greutati, cu griji si cu dezamagiri. Si trebuia sa mearga mai departe fara sa ofteze.
-Putem sa lasam ironia pe alta data? il intreba pe un ton muscator, dar in care se citea o farama de amuzament.
-De parca tie nu iti place discutia noastra.
-Mi-ar placea daca am avea si noi o data o conversatie cu adevarat serioasa. Deci, ai aflat ceva?
-Sa inteleg ca simplul fapt ca imi auzi vocea nu este suficient?
Aproape ca ii scapa un marait. Nu avea acum timp de prostiile lui.
-Bine, bine, nu te enerva! Baietii sau intors azi dmineata de la New York si se pare ca au vesti destul de interesate. Ce-ar fi sa treci maine seara pe aici si sa le auzi direct de la sursa?
-Atunci asa ramane. Trebuie sa inchid, ma suna altcineva.
Nu ii mai dadu ocazia sa spuna si altceva, grabindu-se sa raspunda celuilalt apel.
-Ce Dumnezeu faci, Joanna? E a patra oara cand te sun. Ai terminat sa te aranjezi?
-Nici n-am inceput, Sam. Incearca sa nu intri in panica, da?
O auzi tragand aer in piept cu putere si stiu ca se abtinea sa nu strige. Intelegea motivul pentru care Bunny isi facea atatea griji : Erick.
-Vin la tine in jumatate de ora, Joanna. Daca nu esti gata, diavolul s-ar putea sa fie mai bland decat mine.
-Si eu ma bucur ca am discutat linistite, Sammy.
Se mai uita o data la ceas: opt si cincisprezece minute. Petrecerile Oliviei incepeau intotdeauna la noua. Nu ca ar fi fost ele prietene, dar cealalta nu putea risca sa isi lase masca de fata draguta cu toata lumea sa cada si sa se sparga. Nu ca ea ar fi vrut sa mearga la vreuna, dar fusese tarata pana acolo de Bunny. Se simtise totusi bine. Erick nu avea un efect reconfortant doar aspupra amicei sale, ci si asupra sa.
Lasa celularul sa ii alunece printre degete si se ridica. O chema realitatea. Cel putin una dintre ele.

***

Giorgio tusi incet pentru a ii atrge atentia sefului sau. Acesta statea cu spatele la el, privind pe fereastra in noaptea neagra..
-Te-am auzit cand ai intrat. Ai ceva sa imi comunici? Daca e vorba de o alta problema mai bine nu imi spune.
Vocea groasa parea ingrozitor de obosita. Sprancenele lui Giorgio se incruntara, incercand sa vada mai bine in intunericul di camera. Nu era aprinsa decat lampa de
birou, raspandind o lumina slaba.
-A sunat Pane. Se intoarce in noaptea asta cu avionul. Voia sa fie sigur ca nu v-ati razgandit in privinta onorariului.
-Au trecut ani de cand nu mi-am mai permis luxul de a ma razgandi, Giorgio. Vreau sa il chemi aici. Trebuie sa vorbesc personal cu el.
-Dar deja a insistat sa ma intalnesc maine seara cu el la un restaurant de pe strada Corsica, raspunse celalalt luat prin surprindere.
-O sa te duci si o sa ii spui sa vina aici, altfel nu primeste nici un ban.
-Cum doriti, signor Dracone.
Buna coral ^_^ eu am trecut pe aici, dar Anna o sa-ti dea com saptamana viitoare, m-a parasit si a plecat -_- Oricum imi place si acest capitol este foarte dragut. Drescriere am vazut pe acolo si imi place. Dialog ai si nu e sec. Stii cum sa te plasezi pe el. Naratiunea & actiunea toate bune si frumoase nimic de obiectat. Paraca , am spus „Parca” am sesizat niste greseli pe acolo, dar neimportante daca nu am dat prea mare atentie :-?? Oricum te astept cu nextul >:D< ca este foarte dragut :*
Apropo sa nu crezi ca seman eu cu Bunny, este doar mintea diabolica a prietenei mele tignite, Anna. Dar cine stie? poate semn putin acolo :-?? dar sa nu exageram.

Ok bye byeand *hug* and *kiss*