AnimeZupCăutare

Ultima picătură de sânge [ Nya & Metal ]

Salutare. Nu ne-am mai văzut de mult, nu? Hm, deci, acesta este un nou fic alături de Nya. Desigur, conţine fantasy [ se putea să nu ? :)) ] . Ca genuri ar fi : romance, fantasy şi school life. En fin, eu voi scrie din perspectiva lui , iar Nya din perspectiva ei. Well , cam atât cred că trebuie zis. Vă aşeptăm comentariile.

Ultima picătură de sânge

Capitolul 1
Nikolas P.O.V.

-Domnule Nikolas, vă rog să nu dormiţi la ora mea. Venele la om sunt foarte importante, altfel cum mai nimereşti vena corectă ca să nu îţi omori prada? S-a auzit o foce subţire şi ascuţită.
Am primit două palme pe obrajii palizi şi am deschis ochii brusc, parcă speriat. O mână îmi mângâia părul de un şaten spre brunet, de parcă eram un copil mic şi răsfăţat. Am ridicat alene capul de pe bancă şi am privit-o în ochi pe doamna Staph. Era o profesoară foarte bună şi se înţelegea cel mai bine cu elevii. De fapt, era singura profă ce ne înţelegea pe deplin. Nu era severă, dar nu accepta să asculte cele mai mari măgării. Mi-am cerut scuze şi ea s-a îndreptat spre catedră, începând să scrie ceva pe tablă. M-am lăsat pe spătar, privind ţintă tabla. Îmi era puţină sete. Nu, nu îmi era sete de apă, ci de sânge. Ca şi toţi ceilalţi elevi, eram un vampir. Şcoala aceasta nu era cunoscută de oameni, lucru care reuşea să ne ascundă adevărata identitate, să nu izbucnească un război colosal între rasa umană şi cea a vampirilor. La Şcoala Wathran erau aduşi copii de vampir şi erau învăţaţi materiile ce se predau şi la cele umane, dar şi artele de a te lupta, de a te putea apăra, de a te hrăni sau de a supravieţui. Aici locuiam tot timpul anului, fiind un loc sigur şi ferit de primejdii pentru noi. Eram ca o comunitate de adolescenţi umani, singura diferenţă fiind faptul că noi trebuia să bem sânge pentru a putea trăi.
-Domnule Nikolas, iarăşi ai de gând să adormi? Sau vrei să ieşi la tablă să ne faci o demonstraţie pe acest manechin? A întrebat doamna Stahp.
M-am ridicat din bancă oftând, îndreptând-mă lent spre tablă. Sprijinit într-un stativ, era un manechin de plastic al unui om, pe care erau pictate cu albastru şi roşu diferite vene de sânge. Am privit gâtul, mai apoi atingând o venă groasă ce cobora spre inimă. Dacă vroiam să-i iau puţin din sânge, acea venă trebuia să fie muşcată de mine. Profesoara m-a felicitat, poftindu-mă în bancă. M-am trântit, ca din pod, pe scaunul meu confortabil, privind-o pe colega din spatele meu, Reen. Era o adolescentă destul de frumuşică şi admirată de marea majoritate a băieţilor de aici, dar, deseori, ea nu le răspundea avansurilor. Sincer să fiu, şi mie mi se părea drăguţă, dar niciodată nu m-am dus să-i spun. Părul brunet îi acoperea în întregime chipul, în timp ce nota ceva într-un caiet cu foaie albă. Curios, am întrebat-o ce scrie.
-Ah, nimic interesant. Îmi făceam tema pentru ora de lupte. Şti, proful vrea să scriem nu ştiu ce despre o tehnică de luptă, a spus ridicând privirea din caiet şi privindu-mă cu ochii ei de un verde viu.
Am rămas uimit când am aflat de presupusa temă. Nu ştiam de ea. De fapt, niciodată nu eram atent când venea vorba de teme, în ultimul timp primind diferite pedepse de la profesori, dar nu le resprectam. Ora s-a terminat, clopoţelul sunând cu putere. M-am ridicat din bancă, căscând. Îmi era din nou somn. Nu dormisem foarte mult în ultimul timp şi antrenamentele zilnice mă epuizau total. Seara stăteam în pat şi fixam cu privirea un punct din tavan. Clasa se golea încetul cu încetul, toţi plecând spre sala de mese fiindcă urma pauza în care puteam să mâncăm. Niciunui vampir nu-i trebuia neapărat mâncare umană, dar ea putea să ne păstreze cât de cât în formă şi ne făcea bine. Sala de mese era un loc perfect pentru a te întâlni cu diverşi prieteni şi pentru a sta la taclale timp de o oră şi ceva. Drumul l-am parcurs alături de Caleb Hawkings, un băiat care era la aceleaşi cursuri cu mine şi ne înţelegeam destul de bine. Era genul de băiat de gaşcă, primul care să ştie de orice petrecere şi să meargă la ea. Alături de el puteai să te duci la diferite petreceri şi să te integrezi uşor în diferite grupuri. Oricum, Caleb era şi o companie plăcută. Putea discuta pe orice temă şi, în caz de impas, încerca să te ajute. Tot drumul a pălăvrăgit despre ultimul chef la care a fost, eu părând să-i ascult vorbele, când nu îl ascultam deloc. Am deschis uşa dublă a sălii de mese şi am intrat într-o încăpere mare, cu pereţii de un crem stins şi cu geamuri fumurii ce nu lăsau lumina soarelui să pătrundă înăuntru. Pe peretele din faţa uşii se întindea un bufet lung pe care erau aşezate multe farfurii albe cu diferite bucate omeneşti. Pe cel din partea dreaptă, era o masă pe care erau aşezate câteva boluri mari de sânge, iar, mai încolo, urmând nişte cabine asemănătoare cu cele de probă din magazine. Înăuntru erau semivampiri – cei născuţi de un vampir şi un muritor – ce îşi vindeau sângele pentru bani. Nu era o muncă frumoasă căci, după o zi de dat sânge, te simţeai ameţit şi puteai chiar să şi leşini. Deseori, semivampirii făceau lucruri asemănătoare pentru a-şi putea întreţine familia. De secole, statutul semivampirilor a scăzut foarte mult, ajungând să fie marginalizaţi şi se credea că dacă ai un părinte muritor, nu aveai de ce să trăieşti.
-Nikolas, hai să stăm la masa aia, a spus Caleb în timp ce arăta spre o masă rotundă, în jurul căruia erau aşezaţi câţiva colegi de la ora de biologie.
-Bine, eu mă duc să-mi iau nişte sânge căci nu mai pot rezista. Ne vedem la masă, am spus, dispărând de lângă el.
Într-adevăr, îmi era foarte sete. Setea de sânge le provoca vampirilor durere cruntă şi, de aceea, era foarte important să bei des. Am luat un pahar de sticlă transparentă şi l-am umplut ochi cu lichidul roşiatic. Nu îmi plăcea să mă hrănesc de la semivampiri deoarece nu credeam că-i drept faţă de ei. Totuşi, şi ei erau fiinţe vii şi, precum noi, nimeni nu trebuia să fie desconsiderat. M-am întors la masa unde mă aşeptau ceilalţi şi m-am aşezat lângă Caleb şi Reen. Bruneta stătea şi mânca un iaurt, timp în care asculta povestea unui roşcovan despre călătoria lui în nu ştiu ce ţară. Vocea adolescentului era calmă şi uniformă, lucru care mă adormea. De fapt, ce lucru nu mă adormea pe mine? Probabil că totul îmi dădea senzaţia aceea de moleşală. Am luat o gură din pahar, prefăcându-mă interesat, deşi nu eram deloc. Apoi, brusc mi-am amintit că urma ora de lupte şi eu nu-mi făcusem nici tema şi eram varză la tot ce trebuia să ştiu. Am tras chiulul destul de mult în ultimul timp. Am privit persoanele ce stăteau la masă şi râdeau de nu mai puteau. N-am înţeles motivul amuzamentului, dar nu m-am chinuit să-l înţeleg. Brusc mi s-a aprins beculeţul. Găsisem o persoană care, poate, mă ajuta puţin la tehnica de luptă.
-Reen, ai putea să mă ajuţi şi pe mine la tehnica de luptă înainte de oră? Am întrebat-o pe brunetă, privind-o rugător.
Hei, bro`>:D<


Mah, pentru inceput pot spune ca ficul este interesant, iar ceea ce imi place cel mai mult este faptul ca este un fic cu vampiri. Imi place ca ai inceput cu dialog, m-a introdus mai bine in poveste. Ideea este originala, iar titul este absolut superb, il ador. Felicitari Nya!
Cat despre Nikolas, imi place tipul. Atitudinea sa mai distanta si mai mereu plictist la ore, da, deja am inceput sa il ador. :>
Cu exprimarea stai bine, naratiunea, descrierea and so on..
Astept capitolul urmator si tine`o tot asa.

Byee!
Nu prea am multe de zis la fic-ul vostru:-?.
Imi place titlul,faptul ca se scrie la persoana I,ideea care este foarte originala si ca se vorbeste despre vampiri.Cu figurile de stil stai foarte bine.
Nikolas este un personaj foarte interesant,iar la Reen nu prea am pareri...
Astept continuarea si felicitari Nya si Metal.
Spor la scris !
Nu stiu cum am ajuns aici; cert e ca titlul mi-a atras atentia, am vazut ca lucrarea are doi autori si mi-am zis "Eh, de ce nu?". Partea buna este ca are potential. Partea proasta este ca mi-am dat cateva palme peste fata. Dar sa nu fiu prea dura, nu-i asaaa, si sa va explic ce nu mi-a placut - si ce mi-a placut, normal.

In primul rand, e cu vampiri. Parca mi-a dat cineva cu o bata in cap atunci cand am vazut "scoala de vampiri". Dar m-am resemnat si am citit mai departe. Nu imi place felul grabit si pueril in care narezi; am fost acolo, am facut aia si... Cam atat. Pentru un prim capitol ma asteptam sa ma lamuresc ceva mai tare - si, da, cunosc definita cuvantului "suspans" (as in trecutul lui, cine e, din ce familie, bla bla bla), dar tu nu il folosesti decat in ultima fraza; restul se numeste... Nu stiu... "Gol", cred. Personajul ar trebui construit mai bine, dar voi trai si voi vedea. Ah, da, imi place numele lui. E melodios tare.

Oricum, e mai bun decat multe chestii pe care le-am citit pana acum. Ma atrage foarte tare ideea de doua puncte narative diferite si de abia astept sa vad ce are de gand si Reen. Si doar o greseala gramaticala! "Sti" - un "i" lipsa imi cam zgarie retina. Anyway, e reparabila.

Ce sa spun? Sunt abonata. Poate nu voi comenta dupa fiecare capitol postat, dar voi citi. Spor!
'ello.
Păi îmi place cum ai început, adică, cred că de fapt mă atrage mai mult faptul că e cu vampiri. Sincer, titlul cred că se potriveşte, în mare parte :-?.
Mi-a plăcut că ai avut descriere şi că nu ai grabit acţiunea. Dialogul nu a fost fooarte mult, cum e în alte părţi.
Ce nu mi-a plăcut a fost faza asta :"Venele la om sunt foarte importante,...". Ei, nu ştiu, cred că ai fi putut scrie "Venele, la om sunt foarte importante,.." , ori "Venele omului sunt foarte importante,...", or something like this.
În rest mi-a plăcut. Doar acolo mi s-a părut ciudat. Dacă m-am înşelat, atunci îmi cer scuze. >.>
Well, îmi place ideea, aştept nextu'.
Chuu'. :]
Povestea este interesanta, nu pot zice ca nu e.
Cred ca ar fi sunat mai bine daca in loc de '' Imi era putina sete '' scriai imi era putin sete
Si acelas lucru '' când nu îl ascultam deloc. '' - dar nu il ascultam deloc . In fine, lasand asta la oparte a fost un soc total cand am auzit de vampiri. Eu credeam initial ca este vorba despre niste elevi '' normali ''. Orcum, imi place mult, astept continuarea.Ayame:)
După mai mult de jumătate de an - cum Metal a ținut să îmi reamintească, aseară - am revenit cu următorul capitol. :]] Oh, țin să precizez că nu am mai scris nimic în ultima vreme, deci sper să nu îmi fi pierdut îndemânarea. D: Nu o să vă plictisesc cu vorbitul. Vă las să citiți, so enjoy. [:

Edit : Ang, mulțumesc mult de evidențiarea greșelilor. Nu știu cum de am făcut o asemenea gafă. T.T
Capitolul 2
Reen P.O.V.

Căldura din sala de mese era sufocantă. Nici măcar iaurtul ăsta rece nu mă răcorea. Am oftat nervoasă. Când am văzut paharul plin cu sânge a lui Nikolas, o poftă nebună m-a cuprins. Unde erau vremurile de altă dată când nu eram la școala asta idioată și puteam omorî oamenii de câte ori pe zi voiam ? Atunci aveam sângele lor pe care îl devoram ca un animal cu prada sa. Până la urmă, asta și eram. Cu caninii m-ai ascuțiți decât orice șarpe, cu mișcări mai agree decât orice pumă, dar înzestrată cu o grație mai mare decât a oricărui vampir, eram cea mai amenințătoare prădătoare. Înainte să vin aici, la școala asta, trăisem în sălbăticie. Așa că era de așteptat ca profesorii să mă privească cu teamă. Încă eram uimită că fusesem acceptată aici. Dar ei voiau să fiu educată. Mi-am dat părul din ochii, fiind destul de enervată de negrul ce îmi bloca vederea. S-a auzit oftatul de rigoare venind dinspre masa la care stăteau majoritatea tipilor. Deja mă săturasem de acest ritual al lor. Ieri când mi-am dat hanoracul jos, cinci băieți au rămas cu gura larg deschisă. Alaltăieri când am venit în pantaloni scurți, un vampir nou a leșinat. Nu îi mai suportam. Caleb a râs. El și cu Nikolas erau singurii ok cu mine. Îmi erau cei mai buni prieteni, clar. Nikolas era totuși . . . superb. Nu că i-aș fi spus lui asta. Eu trebuia să rămân ’ Reen cea indiferentă la tot ce o înconjoară ’. S-a uitat puțin la mine cu o privire ce cerea o favoare.
- Reen, ai putea să mă ajuţi şi pe mine la tehnica de luptă înainte de oră ? m-a întrebat.
- Eu și așa nu vreau să merg azi la oră. Așa că i-a caietul meu.
I-am zâmbit și i-am dat caietul. El a părut un pic gânditor, apoi l-a luat. M-am uitat la ceasul de pe perete. Astăzi avea să fie o zi perfectă. O să încalc puțin regulile școalii ăsteia de vampiri proști. I-am salutat pe băieți, apoi am mers liniștită spre ieșirea din școală. Chiar la ușă, Vladimir, directorul, mi-a reamintit regula cea mai importantă. Niciodată nu omorâm oamenii, în zona lor. Dar eu nu o să îi omor. Doar o să le iau trei litri de sânge din corp. Adică îi mai las cu unul. Eu știam cu să scap de chestiile astea idioate. Am mers până la graniță. Am tras aer în piept și am pășit în lumea lor. Chiar în fața mea, pe o pajiște, o familie era la picnic. Simțeam sângele plodului – un copil de vreo cinci ani – cum pulsează prin venele lui. Ah, era o victimă perfectă. Deși era mic, sângele lui era puternic. Îmi va potoli setae măcar puțin. Am văzut cum nu avea stare, așa că îl puteam prinde imediat. Și soarta mi-a zâmbit. Băiețelul s-a dus la râu, râzând fericit. L-am urmărit, fără ca părinții lui să mă observe. Se juca cu pietricelele de pe marginea apei și le arunca în apa ce curgea lin.
- Nu e bine să stai singur pe aici, scumpule, i-am spus liniștită.
M-a privit ușor speriat de privirea ce i-am aruncat-o. M-am dus aproape de el, apoi mi-am lipit buzele de gâtul lui fin. Am lins ușor suprafața pe care o doream și am mușcat din pielea moale. Am băut cu o poftă nestăpânită, sângele lui cald încălzindu-mă și pe mine. Apoi am lăsat trupul ființei, ce îmi satisfăcuse dorința, pentru a-l găsi părinții săi. Am alergat spre graniță, trecând înapoi pe teritoriul meu. Mi-am șters sângele ce îmi rămăsese pe buză, apoi am intrat în școală. Ajunsesem chiar când clopoțelul a sunat, anunțând sfârșitul zilei de curs. Când voiam să merg spre dormitoare, m-am întâlnit cu Nikolas. I-am zâmbit ușor.
- Hei, mersi pentru temă. Doamna Fairly m-ar fi ucis, mi-a zis râzând ușor.
Am dat din cap automat. Îl văzusem pe director. M-a privit scrutător, apoi când a trecut pe lângă mine, a inspirat adânc. Știam că putea simți mirosul sângelui de om. M-a privit trist. El era singurul care chiar părea afectat când făceam ceva greșit. Dar nu era necesar să mă facă să mă simt rău. Nu făcusem nimic greșit. Nu omorâsem copilul. Poate nu mai aveam mult până o făceam, dar mă oprisem. Eram în stare să gândesc, nu puteam lua viața unui copil. Nu eram așa crudă. Nu cu niște ființe inferioare. Am oftat. Nu o să îl las pe vampirul ăsta prost și bătrân să mă facă să cred că am făcut o greșeală. Am urcat cu brunet spre camera. Nu știam de ce, dar încă de la ora asta – era doar 8 p.m. – îmi era somn. Poate nu somn era cuvântul potrivit. Noi nu eram nevoiți să dormim, deși o puteam face. Era o chestie ce ținea de instinct. Probabil că după ce ești ghiftuit și sătul așa te simți. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am pornit spre dormitorul fetelor. Am intrat în camera întunecată, mergând fără probleme spre patul meu. M-am trântit în el, închizând ochii. Gândul că acel copil era acum între viață și moarte nu-mi dădea pace. Nimeni nu ar fi suspectat un vampir decât dacă îi analizau gâtul cu foarte mare atenție. Ar fi putut crede că este un șarpe. Dar dacă cineva din Apărare vedea urmele, începea un nou război. De peste câteva secole, nimeni de la Wathran nu mai gustase sânge de om. Noi se presupune că eram ‘ cei buni ’, cel puțin după ce făcusem pactul ce nu ne lăsa să îi atacăm. Acum sute de ani, a fost primul război cu oamenii. Vampirii au omorât mulți muritori, dar și noi am suferit pierderi majore. De atunci, nu a mai fost vărsat sânge de nicio parte. Oricum, o viață pierdută – asta dacă copilul ar muri – nu avea cum să iște un război. De fapt, nici nu știam dacă cronicile lor le spuneau despre vampiri și despre războiul purtat. Dar știam că Apărarea încă exista. M-am pierdut în gânduri, adormind.
Soarele dimineții strălucea prin geamul încăperii. Mi-am ferit privirea. Soarele nu ne făcea rău, dar ne dădea o senzație de discomfort. M-am ridicat din pat, privindu-mă cu atenție. Încă eram în hainele de ieri. M-am uitat în jur. Doar Abbigail și Jennifer mai erau în cameră. Tocmai ce se schimbaseră și se pregăteau să iasă. Mi-au zâmbit amândouă, apoi au plecat. Urmându-le exemplul, m-am îmbrăcat și eu cu niște pantaloni negri și un tricou roșu. Am mers până la sala de mese, unde din instict mi-am luat niște cereale pe care le-am pus în sânge. M-am așezat la masa obișnuită, unde Nikolas și Caleb deja mă așteptau. Văzându-i cât de normal se poartă, mi-am dat seama că probabil nu se întâmplase nimic din cauza nesăbuinței mele. Astăzi fiind sâmbătă, m-am bucurat că nu aveam ore. Nu aș fi putut da ochii cu vreun profesor fără să cred că mă suspectează de ceva. Da, ziua asta părea una bună.
Hey` >:D<

Chiar imi place fic`ul vostru . E o idee originala , descrierea e foarte buna , naratiunea deasemeanea iar dialog nu prea aveti ... Dar ador povestea . Nikolas mi se pare mai simpatic decat Reen . " Alaltăieri când am venit în pantaloni scurți, un vampir nou a leșinat " - chiar m-a bufnit rasul cand am citit fraza asta :)) . Reen mi se pare cam prea indiferenta si rece , chiar nu mi-a placut ce i-a facut bietului copilas [-( .

Anyway , astept nextu` . M-ati capturat in aceasta poveste :)) . Bafta .
Hellow :3

Pai, sa incepem cu inceputul. Ideea fic-ului mi se pare foarte interesanta, si este unul din fic-urile care te fac sa vrei sa le citesti pana la capat ;). Felicitari, pentru ca meritati amandoi. >:D<

@ Me†al : Imi place enorm de mult felul tau de a scrie. Fiecare fic al tau reuseste sa ma uimeasca.Greseli de scriere nu am vazut (nu garantez ca nu exista), imi place ca nu te zgarcesti la descriere, chiar ai din abundenta.Naratiunea e foarte buna, iar dialogul, desi e putin, mi se pare in regula:).
"M-am trântit, ca din pod, pe scaunul meu confortabil"-am ras mult la fraza asta :)).

@ Nya. : Stai linistita, iti garantez eu ca indemanarea ta e acolo unde trebuie.Si tu ai descriere cat cuprinde, datorita ei actiunea nu e grabita, si chiar mi-a placut capitolul 2.Incep sa se contureze niste sentimente pentru Nikolas.:> O singura problema, unele cratime nu-si au locul, cum ar fi:
"Cu caninii m-ai ascuțiți decât orice șarpe.."/ "Așa că i-a caietul meu. "
Sper sa nu te supere remarca mea :D.

Sper ca Me†al sa nu ne faca sa asteptam prea mult next-ul :pls:.
Va urez spor la scris si multa imaginatie amandurora! >:D<
Xoxo, Ang. :bye:
Am venit mai repede decât mă așteptam. Vă mulțumim pentru comentarii, Zuza and Ang, și vă așteptăm cu drag părerile. N-o să o mai lungesc.
Lectură plăcută !
Capitolul 3
Nikolas P.O.V.

După ce m-am chinuit minute-n șir să mă trezesc, tot nu am reușit. Era ca și cum creierul mi-ar fi fost dat cu clei ca să funcționeze mai încet, de parcă cineva dorea să-mi inducă starea de somnolență străină mie. Mă simțeam teribil de obosit, deși nu-mi era somn. Trebuie să beau sânge uman, real, mi-am tot repetat întreaga dimineață, dar nu găseam un moment potrivit. De câte ori mă strecuram, aveam o breșă, dar de data asta nu o puteam găsi. Caleb mi-a dat un cot, trezându-mă din starea de reverie.
-Ce-ai pățit ? A întrebat pentru a mia oară în dimineața asta.
Mi-am amestecat cerealele cu sângele destul de prost la gust, alegându-mi cu grijă cuvintele.
-E din cauza sângelui de azi. E prost la gust, ca și ăla de aseară.
Desigur, ar fi fost mai bine dacă-i spuneam că nu dormisem bine fiindcă nu era necesar pentru noi să dormim. Caleb a dat din cap, renunțând să mai spună ceva pentru că știa că n-avea să afle mai multe de la mine. Ca spusele mele să pară convingătoare, am trântit lingura în bol și l-am împins într-o parte. A oftat; nu era convins de proasta mea actorie. Caleb nu și-a mai canalizat atenția asupra mea fiindcă Reen s-a așezat la masă. El i-a zâmbit simplu, iar eu am ridicat ușor degetele, în formă de salut. Amândoi părură surprinși de distanțarea mea, dar n-au spus nimic. Ori își alegeau cuvintele, ori nu aveau de gând să rostească ceva. Le-am analizat pe rând fețele și am observat că energia era întipărită pe ele.
-Și, având în vedere că-i sâmbătă, ce vreți să facem azi, camarazii mei ? A întrebat râzând Caleb.
Brusc, m-am ridicat de la masa din lemn negru, aproape dărâmând scaunul din același material. Au tresărit amândoi, am putut vedea clar asta.
-Am ceva de făcut. Pe mai târziu. Vă găsesc eu.
Apoi, după ce m-am asigurat că nu mă vor urmări, am tulit-o din sala de mese cu o viteză uriașă. Trebuia să vânez. Voiam să fac asta. Fiind convins că asta-mi doream, m-am avântat spre ieșirea din clădire, apoi alergând prin campus, cu gluga pe cap, până ce am trecut granița. Am privit în stânga și-n dreapta, căutând atent o victimă perfectă, dar nu am găsit atât de aproape. Am mai mers puțin în umbra copacilor, cu gluga hanoracului negru pe cap. Atunci am văzut victima: o adolescentă mai tânără ca mine, cu ochii plictisiți, ce plimba un câine mic și gras. M-am strecurat prin spatele ei încet și am privit vena groasă, ce-i pulsa. Ah, ce-mi doream s-o mușc de acolo! Nu, nu pot să o ucid, mi-am spus. Am țintit altă venă, puțin mai mică și, când nu se aștepta, mi-am înfipt colții în ea și i-am acoperit cu mâna gura. A scos un urlet înnăbușit, dar apoi s-a lăsat moale în brațele mele, în ea intrând toate substanțele pe care le conțineau numai vampirii – numite endrofine – și care erau ca niște droguri pentru oameni. Am supt cât mi-a trebuit, dar având grijă să n-o omor, ci să o las leșinată. În alte circumstanțe, aș fi băut doar puțin, dar aveam nevoie de ceva sânge uman pentru a-mi reveni. După ce am terminat, am întins-o pe iarbă și m-am gândit rapid la cum să fi ajuns pe iarbă leșinată și cu două înțepături vizibile pe gât. Nu mi-a luat mult până am găsit ce-mi trebuia și am aranjat accidentul perfect: adolescenta s-a împiedicat de un băț fiindcă fusese trasă de câine, iar animalul ei de companie a întărâtat un șarpe în trecere care, drept răzbunare a mușcat-o și și-a lăsat pielea în urmă – aceasta fiind perioada când reptilele își schimbă pielea. Revigorat, mi-am șters cu mâneca hanoracului sângele de la gură și am pornit spre graniță. Fiind înapoi în campus, am pornit să-l caut pe Caleb, care, desigur, nu a fost greu de găsit din cauză că mulți au preferat să stea în camerele lor pentru că soarele puternic ne făcea rău. Amicul meu stătea alături de Reen pe o bancă sub un copac. El asculta muzică, iar adolescenta sorbea dintr-un suc diluat probabil. În lumea vampirilor, combinat sau diluat însemna ca băutura propriu zisă să conțină și sânge. Nu mai avea gustul original, dar ne revigora corpul. Înainte de a mă așeza lângă ei, am luat și eu o Cola diluată. Când m-au văzut, s-au uitat uimiți, iar Caleb a întrebat :
- Ce a fost cu tine azi dimineață ?
Nu voiam să-mi mint prietenul, așa că am spus în șoaptă motivul agitației mele. Acesta a făcut ochii mari, iar Reen a tresărit ușor. Caleb tot timpul era ușor de uimit, dar reacția adolescentei m-a surprins destul de mult. De ce a tresărit ? Am încetat să mă întreb astfel de lucruri fiindcă oricum nu aveam să primesc vreun răspuns. Nimeni n-a mai spus nimic, iar eu m-am așezat pe iarbă, în fața lor, sorbind din suc. Avea un gust ciudat, mult mai diferit. Totuși, barmanul mă asigurase mai devreme că sângele era proaspăt, deși nu părea. Am observat-o pe Reen privindu-și ciudat băutura.
- Să nu-mi spui că și a ta are un gust ciudat, am spus întinzându-mă pe spate.
- Ba da, deși mi s-a spus că e proaspăt.
Era puțin distantă, dar pasionată de noua descoperire.
- Cine ar vrea să modifice sângele nostru ? A întrebat Caleb, scoțându-și căștile din urechi și căscând.
Pe de o parte, avea dreptate. Dacă elevii școlii pățeau ceva din cauza lor, atunci instituția avea mult de suferit. Teoretic, n-ar fi deloc interesul celor din administrație. Dar dacă ar fi cineva de afară ? Și totuși, poate ne înșelam noi și primisem sânge vechi accidental. Toate ipotezele mele păreau foarte adevărate. Am oftat zgomotos și mi-am alungat toate gândurile astea. M-am aștezat pe bancă, lângă Caleb și i-am luat o cască, punând-o în ureche. Gusturile lui muzicale îmi plăceau destul de mult și se asemănau cu ale mele.
- The Pretty Reckless ? De când asculți tu ?
- Îmi place titlul și Taylor Momsen arată bine rău.
- Da, Make me wanna die sună chiar mișto, dar ultima dată când te-am verificat, ascultai Slipknot, am spus amuzat.
Da, acum ceva timp chiar mă informase că nu avea niciodată să asculte fete, dar s-a înșelat amarnic. Am vrut să țip, să-i spun că nu avusese dreptate, dar, probabil, nici nu își mai amintea ce spusese. Un avantaj pentru cei cu memoria scurtă: nu trebuiau să-și țină promisiunile. M-am uitat către Reen care părea să ne fi ignorat discuția. I-am dat prietenește un cot încet și am întrebat :
- Ce-i ? Te gândești la sângele uman pur ?
În loc să râdă, m-a privit crispată, aproape speriată. Părea ca gluma mea să o fi terifiat, decât amuzat.
- Glumeam, calmează-te.
I-am pus mâna ușor pe umăr și am observat cum a expirat zgomotos, relaxându-se. Și-a lăsat capul în jos, părul brunet acoperindu-i întreaga față și formând un perete între noi, dar totodată încadrându-i frumos chipul. Mi-am închis ușor ochii și mi-am imaginat-o pe Reen cu ochii săi ca de trifoi privind atenți în jur, cu pomeții pronunțati ridicați într-un zâmbet cu mai multe fețe, cu buzele roșiatice ce contrastau puternic cu paloarea feței. Imaginea unei păpuși, mi-am spus înainte să revin la realitate. Părea să fie atentă la tot ce era în jur, dar nu voia să vadă. De fapt, ce vampir dorea să și privească când celelalte simțuri puteau înlocui văzul ? La noi, văzutul era ca un reflex, pentru a ne intregra mai ușor în lumea oamenilor. Un alt reflex era și clipitul deoarece noi nu aveam nevoie să facem acest gest, numit de toți vampirii, inutil.
Un celular a sunat zgomotos, acordurile unei melodii de la Metallica auzindu-se zgomotos. Caleb a început să vorbească precipitat la el, apoi închizând clapa zgomotos. S-a ridicat de pe bancă și, cu o privire panicată, a spus că trebuie să se ducă să o viziteze pe Aislin, prietena lui, fiindcă se simțea rău din cauza sângelui din școală. Sângele, mi-am spus.
- Se pare că toți de pe aici au iubițică sau iubițel, a constatat Reen calmă.
- Da, cu excepția noastră, am zis amuzat.
- Vrei să insinuezi ceva ?
- Doamne, dacă aș fi vrut un sărut de la tine, m-aș fi întins acum și te-aș fi sărutat, iar dacă aș fi vrut să te am, aș fi făcut-o chiar acum. Dar, nu vezi că nu vreau să grăbesc lucrurile. Totul trebuie să-și urmeze cursul.
Discursul meu a redus-o la tăcere, punându-și pe față tipica mască de indiferență. Totuși, eram mândru de mine fiindcă reușisem, chiar dacă pentru câteva clipe, să i-o scot. Mi-am canalizat atenția asupra penultimei mele propoziții. Să grăbesc lucurile ? Asta ar fi însemnat că aș fi dorit să o am și să o sărut pe Reen. Chiar voiam ?
Am auzit un alt elev tușind după ce a băut dintr-un pahar cu suc. Puteam să miros sângele ce se afla în obiectul de plastic. Apoi altul s-a înnecat și a aruncat conținutul la un coș de gunoi. Ce naiba se întâmpla ? Știam răspunsul la întrebare ascuns pe undeva prin minte, dar el nu voia să apară, ci stătea ascuns acolo așteptând să-l scot la iveală. Când am văzut sângele ce curgea prin coșurile de gunoi ce aveau găuri de la rugină, am știut. Involuntar, am apucat-o pe Reen de mână și i-am strâns-o ușor, ea tresărind. Calmă, de parcă atingerea mea n-ar fi deranjat-o, a întrebat ce se întâmpla.
- Sângele nostru este otrăvit, am spus șoptit, captându-i atenția brunetei.
Am aterizat si la ficul acesta cu vampirasi :X:X:X

Ok poi ...sunt nebuniii? cum adica sangele e otravit ...astia nu verifica cand il dilueaza [-(.

imi place mult de Reen si felul ei de a fi...

Spor la scris si nextu repejor repejor ca sunt super curioasa :)
First of all : Me†al , mulţumesc în numele tuturor fanilor fic-ului vostru, că nu ne-ai lăsat să aşteptăm prea mult.
După cum ne-ai obişnuit, un capitol de nota 1o. De unde atâta imaginaţie?
Naratiune - bifat.
Descriere - din abundenţă.
Dialog - se putea mai bine? Nu. Aşa credeam şi eu.

- Se pare că toți de pe aici au iubițică sau iubițel, a constatat Reen calmă.
- Da, cu excepția noastră, am zis amuzat.
- Vrei să insinuezi ceva ?
- Doamne, dacă aș fi vrut un sărut de la tine, m-aș fi întins acum și te-aș fi sărutat, iar dacă aș fi vrut să te am, aș fi făcut-o chiar acum.


O, da! Asta mi-a plăcut.Presimt că în următorul capitol o să se întâmple ceva frumos. :chuu: Sper ca Nya să nu mă dezamăgească.

Deci, în concluzie, vă iubesc fic-ul, vă iubesc pe voi, şi aştept next-ul. Nya, hurry up dear!
Multă inspiraţie şi spor la scris amândurora.

Xoxo, Ang. :bye:
Theo și Ang, mulțumim de comentarii. Și eu sper să nu te dezamăgesc, Ang. ^^' Sper să vă placă și acest capitol, m-am străduit. :]] Nu e chiar foarte lung, dar cred că e ok.
Capitolul 4
Reen P.O.V.

Mă simțeam ca un nimic, după ce știam că rănisem un biet copil. Și faptul că Nikolas și Caleb erau prinși într-o discuție despre sângele uman nu mă făcea să mă simt mai bine. Reguli idioate. Dacă nu erau ele, evident că nu m-aș mai fi simțit prost. Brunetul m-a întrebat ceva despre sângele pur și am tresărit involuntar când m-a atins. Era plăcut. Mâna lui caldă a poposit puțin pe brațul meu, apoi și-a retras-o. Când m-a atins, am văzut prin mintea lui ce făcuse. Probabil ne spusese asta deja, dar eu nu fusesem atentă la el. Dacă el era sincer, eu de ce nu puteam fi ? Am încercat să spun ceva, dar am fost redusă la tăcere de telefonul lui Caleb. S-a ridicat repede de lângă noi, zicând ceva de Aislin. Nikolas a început să vorbească cu mine, iar eu răspundeam mai mult din instinct. Ce mi-a zis m-a făcut să mă uit în pământ. Ce îl făcea să creadă că îmi e superior ? Dar probabil nu asta mă deranjase, ci faptul că nu făcuse ce cred că voia. Să nu grăbească lucrurile ? Era primul vampir care îmi zicea așa ceva. Nu că aș mai fi lăsat pe cineva să se apropie de mine așa ca el. Dar era ciudat ca el să aștepte. Cum putea să nu mă vrea ? Nu eram urâtă. Eram chiar una dintre cele mai frumoase fete de la școală și nimeni nu a vrut vreodată să stea pe loc cu mine.
- Sângele nostru este otrăvit, a spus șoptit, captându-mi atenția.
Nu am avut timp să îi răspund, căci Vladimir – al naibii director – a venit spre noi. Ne-a privit trist, apoi a spus :
- Reen, de la tine mă așteptam. Deși, chiar și așa, să lași în comă un băiețel ? Nikolas, de la tine nu mă așteptam. Aveai o reputație bună. Seara trecută, după ce copilul a pățit ce a pățit – mi-a aruncat o uitătură urâtă – tatăl său a trimis o scrisoare Apărării. Fiind un caz izolat, nu au băgat de seamă. Când azi s-a întâmplat din nou, au trimis un reprezentant aici. Nu m-a căutat, deși aceasta îi era misiunea, ci ne-a otrăvit sângele. Domnul Nikolas și-a dat seama încă de pe acum. Aceasta este o criză adevărată. O să trebuiască să recurgem la metodele de urgență. Voi doi veți dona din sângele vostru, căci este pur datorită sângelui uman și voi oferi și eu din al meu, căci fiind dintre cei vechi, sângele meu nu este afectat. Și ca să nu vă sec pe voi, vor fi obligați să bea și din sângele semi-vampirilor.
Ne-a lăsat acolo uitându-ne unul la celălalt. Brunetul mă privea ușor ciudat, dar nu i-am putut descifra expresia. Am căutat în buzunarul hanoracului meu o seringă. Toți trebuia să avem la noi una, pentru orice eventualitate. Mi-am înfipt-o ușor într-o venă din mână, luând cât sânge am putut. Nikolas mi-a imitat gestul. I-am făcut semn să mergem să le lăsăm în biroul directorului, mai exact în cutia din față. Drumul era prea scurt, așa că nu am putut să îmi ocup mintea cu altceva. Am aruncat seringa în cutie, apoi m-am așezat pe scările din fața școlii. Știam că vampirul se așezase lângă mine, dar nu mi-a păsat. Mi-am lăsat capul între genunchi, încercând să mă gândesc. Fără puțin sânge în plus mă simțeam ușor slăbită. Copilul nu avea mult sânge așa că nu îmi permisesem să iau mult. Aș fi fost curioasă să știu ce fel de sânge gustase Nikolas, dar nu am îndrăznit să îl întreb. Nici el nu părea în apele lui. M-am lăsat pe spate, pe cimentul cald. Știam că acolo nu era prea curat, dar nu prea îmi păsa de acest aspect atunci. Îmi era frică de ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar începe un război. Eram atât de tentată să îl omor pe cel care ne otrăvise sângele. Un om în plus sau în minus, cine ar fi afectat ? Dar nu îndrăzneam să fac așa ceva, cel puțin nu acum. Simțeam o nevoie disperată să țip. Am simțit o picătură caldă pe fața mea. Ploua ? M-am uitat în sus, dar cerul era senin. Mi s-a făcut rău. Plângeam ! Cum puteam eu, Reen van der Monte, să plâng pentru nimic. Eu nu plângeam. Doar mă închideam în mine, nu îmi arătam suferința. Nikolas m-a privit ușor surprins. Oh, rahat. Înseamnă că văzuse. Nu am știut ce să spun în apărarea mea. Nu era nimic de zis. Eram o fraieră. Mi-am scuturat capul și i-am zâmbit brunetului. M-am ridicat în picioare, el urmându-mi exemplul. L-am împins în perete – ușor, doar nu voiam să îl rănesc – și i-am blocat calea.
- Și ziceai că mă poți avea dacă vrei ? Ah, cred că e invers, iubire, i-am șoptit la ureche.
I-am mușcat ușor lobul urechii, apoi i-am luat buza între dinții mei, făcându-l să scoată un mârâit ușor. M-am lipit de el, în timp ce l-am sărutat cât de bine am putut. Simțeam un fior în tot corpul. Mi-am strecurat limba printre buzele lui, explorându-i fiecare colțișor. Mi-a răspuns la sărut într-un mod blând. Nu l-am lăsat să se îndepărteze de mine, pur și simplu l-am ținut lipit de mine. Mi-am băgat o mână rece pe sub tricoul lui, mângâindu-i spatele. I-am mușcat cu putere limba, simțind sângele curgând ușor. Probabil nu a mai suportat să îl domin, așa că m-a lipit de perete, luându-mi locul. Mi-a ținut brațele la spate cu o mână, iar pe cealaltă și-o plimba mai jos de spatele meu. M-a sărutat atât de puternic, încât nu am mai putut respira. Ce ciudat, eu nu aveam nevoie de aer. Când am vorbit, buzele noastre s-au mișcat în acelașii timp și respirația lui m-a amețit – miros de piersică ?
- Nu pot să respir, am spus ușor.
El mi-a dat drumul și a chicotit ușor. Ah, era așa drăguț. M-am uitat fermecată la el. Niciodată nu simțisem asta pentru un băiat. Fusesem cu destui, dar nimeni nu era ca Nikolas. El îmi era prieten, nu voia de la mine sex și atât. Chiar părea să mă înțeleagă. Ne-am așezat pe trepte, amândoi gâfâind. Mi-am lăsat capul pe umărul lui, fiind bucuroasă că îmi luasem gândul de la problemele mele, măcar pentru o clipă. Am simțit cum mâna lui a început să îmi mângâie spatele. Am început să torc ca o pisică, iar el a pufnit în râs. De abia acum îmi dădusem seama cât de mult îmi plăcea de el. Totuși nu trebuia să fiu așa uimită, doar îmi fusese prieten de când ajunsesem aici. Fusesem numită de colegi ’ vampiroaica drăguță dar ciudată ’ și nu mă așteptasem să am prieteni. Dar se schimbase totul când el începuse să stea cu mine. Apoi au început Caleb și alții să stea cu noi. Reputația mea i se datora lui. Mi-am frecat nasul de obrazul lui, iar el m-a sărutat ușor. O stare de moțăială mă cuprinsese, a doua oară într-o singură săptămână. Naiba știa ce e cu mine, dar încă nu trebuia să îmi fac griji. Nu se întâmpla nimic rău cu mine. Amurgul era spre sfârșite, făcându-i loc nopții. Puteam să dorm măcar două ore. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am plecat spre dormitorul fetelor. Am intrat tiptil, nevrând să fac zgomot. Am rămas țintuită pe loc când mi-am dat seama că Aislin chicotea, în timp ce Caleb îi spunea tot felul de lucruri. Nu am vrut să deranjez, așa că am pornit spre camera brunetului. Speram ca acolo să fie liniște. Băieții aveau camere separate. Asta era o discriminare, evident. Dar mă obișnuisem să împart camera cu prietenele mele. Am bătut la ușa camerei lui, apoi am intrat. L-am văzut întins pe pat. Nu a fost nevoie să aprindă lumina ca să își dea seama cine eram.
- Ce s-a întâmplat ? m-a întrebat el, șoptit.
- Caleb și Aislin, i-am răspuns amuzată. Ai ceva cu care să mă îmbrac ? Nu am putut să îmi iau pijamalele.
Mi-a întins un tricou larg. M-am întors cu spatele la el și m-am dezbrăcat repede, rămânând doar în chiloți. Mi-am tras repede tricoul pe cap. Îmi ajungea puțin mai jos de coapse. Era perfect. Nikolas era deja în pat, așa că m-am ghemuit la pieptul lui. Era cald, într-un mod plăcut. Am adormit destul de repede, dar știind că pot să stau liniștită, atâta timp cât el era acolo.
Nya, cu toată sinceritatea, nu m-ai dezamăgit în niciun fel. En fin, kiss!^:)^ Cât am aşteptat momentul ăsta..8-> Nu o să critic, fiindcă nu am ce.

"Am început să torc ca o pisică..." cât de cute! Ştiu că lui Metal îi plac pisicile, acum sper să-i placă şi lui Nikolas. :))

De ce au adormit la sfârşit? Nu trebuiau să adoarmă, părerea mea.

Metal! Hurry up, please! Aştept next`ul. Spor la scris şi multă imaginaţie amândurora! Sunteţi geniali! >:D<

Xoxo, Ang. :bye:
Helouuuuuuu` :]
In sfarsit trecui si eu pe aici . . . :]

Ah , cat de dragut poate fi fic`ul asta . Si ma bucur ca Reen si Nikolas sunt impreauna . Pacat ca sangele lor a fost otravit , chiar nu ma gandeam la asa ceva :| . Si mi se pare cam mica donatia , ma intreb daca le ajunge tuturor din scoala : )) . Cepervrsa e Reen :> . Prea perversa . . . Descrierea e buna , naratiunea de asemena iar dialogul nu e sec . Un fic chiar pe gustul meu ^^ .

Astept nextu` Metal ;;) . Bafta . >:D<
Daca eram pe facebook dadeam like. Daca eram pe facebook ma luau nervii ca nu pot sa dau mai mult de un like. Daca eram pe tumblr dadeam reblog. Pur si simplu il ador...pe Nikolas. Am o pasiune pentru numele rusesti, dar nu pot spune ca de Reen nu-mi place. Face ea pe fata dura, dar se inmoaie la primul gest. I can't wait for the next chapter.
yupi!! yupi!! yupi!! nextul :X
Mi-a placut enorm de mult ce s-a intamplat...si ma bucur enorm de mult ca s-au sarutat si ei intr-un final ...Era si timpul.

Totul a fost bine adica:
Descrierea: a fost acolo prezenta atunci cand am facut strigarea la catalog
Naratiunea: n-a lipsit nici ea si a decurs frumos
Dialogul: nu a fost sec...cel putin dupa parerea mea...eu am mereu probleme cu dialogul...dar tu il ai la degetul mic.

Bravo pentru un capitol fantastic si spor la scris in continuare!

Nextu repede pls :)!
Mulţumim pentru comentarii, Ang, Zuza, ultimate wulf, Theo ! Vă mai aşteptăm părerile.
Lectură plăcută !
Capitolul 5
Nikolas P.O.V

După ceva timp, m-am restras în camera mea, dorindu-mi puţină linişte şi pace. M-am trântit pe patul cu aşternut alb, fără să mă schimb sau să aprind lumina. Eram singur cu gândurile mele şi doream să rămân aşa ceva timp. Îmi era puţin somn din cauza micii donaţii pe care am făcut-o, dar, sincer să fiu, nu mă deranja că am încercat – şi probabil am reuşit – să ajut pe cineva.
Am auzit câteva bătăi în uşă şi mi-am pus perna pe cap, vrând să le ignor. Totuşi, uşa s-a deschis, iar respectiva persoană a intrat înăuntru. Eram aproape sigur că era Caleb, aşa că mi-am permis să urlu cât am putut de tare:
- Ieşi naibii afară de aici, Caleb !
Apoi, mi-am luat perna de pe faţă, privind persoana din faţa mea. Îmi dorisem să văd faţa şocată, probabil, a lui Caleb. În schimb, mi-a fost dat să o văd pe Reen, privindu-mă cu ochii mari şi cu mâna tremurândă. Cum puteam să îndulcesc acum lucrurile ? Ei, speram să fie puţin înţelegătoare.
- Scuză-mă, ştii, credeam că era Caleb.
- Ştiu, mi-am dat seama, a zis amuzată.
Apoi, fără să mai spună ceva în plus, s-a apropiat de pat şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. Caleb şi Aislin. Exact cum mă aşteptam aşa că am râs şi am privit-o. Ea mi-a zâmbit şi mi-a cerut un tricou. I-am aruncat unul, fără să mă ridic din pat şi mi-am pus din nou perna pe faţă pentru ca să nu par ultimul pervers existent. Deşi, aş fi vrut să văd cum se schimba. O parte a minţii mele urla că voia să vadă ce se întâmpla în cameră, dar partea raţională spunea să nu îndrăznesc. Pentru prima dată, am fost raţional. Incredibil. S-a aşezat lângă mine şi şi-a pus capul pe pieptul meu. Îi puteam simţi parfumul uşor amărui şi mirosul de lavandă ce o învăluia. Îmi plăcea lavanda şi, când eram mic, obişnuiam să pun peste tot lumânări parfumate cu aromă de lavandă. Probabil că acesta era principalul minus când locuiai cu părinţii şi trei surori. În fine, era o parte a vieţii mele ce nu doream să o dezgrop. În câteva minute, mirosul lui Reen şi oboseala de peste zi m-au terminat.

Razele soarelui au luminat peretele pe care era pus patul, iar una mi-a atins faţa, făcându-mă să mă trezesc brusc. Soarele nu-mi plăcuse niciodată şi, fiind vampir, era oarecum logic. M-am uitat în dreapta mea unde, precum o pisicuţă, Reen dormea. Am stat să o privesc puţin timp şi am ajuns la concluzia că era precum un îngeraş. Atât de drăguţă. M-am uitat înspre ceas. Era nouă jumătate şi era duminică. Aşa că am hotărât să fac un duş şi după aceea să o trezesc pe Reen. Nu-mi doream să-mi iau o înjurătură atât de devreme. Mi-am întins muşchii şi am căscat, deplasându-mă lent spre baie. Am sesizat că dragul meu Caleb nu a venit în cameră astă noapte, aşa că m-am gândit la ceva pervers cu iubita lui. Categoric aveam să-l chestionez puţin când îl voi întâlni. Am deschis uşa băii şi m-am strecurat înăuntru, privind faianţa albastră şi mi-am dat drumul la apă. Sub jetul cald am început să mă relaxez, destinzându-mi muşchii încordaţi.
După jumătate de oră, am ieşit din baie cu un prosop alb înfăşurat în jurul taliei. M-am uitat înspre Reen care, spre surprinderea mea, stătea în fund, sprijinită de tăblia patului. Părul îi era ciufulit, iar privirea adormită mă fixa. Acel moment începea să fie destul de stânjenitor, încât, pentru schimba atmosfera, am spus :
- Hei, neaţa. Astăzi ieşim la o plimbare prin pădure ?
Pădurea era unul din locurile favorite ale vampirilor pentru plimbare – şi, implicit, şi al meu. Mi-era frică ca, nu cumva, să mă refuze, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pur şi simplu a rămas şi mi-a privit abdomenul. În acel moment am realizat că ar fi fost necesar să-mi pun rapid un tricou. Aşa că am început să alerg rapid înspre dulap şi am scos un tricou turcoaz pe care l-am îmbrăcat. Probabil că arătam destul de stupid cu prosopul acela pe mine, dar mi-am îndreptat privirea spre Reen. Aceasta a zâmbit stânjenită.
- Păi, da, sigur că aş vrea, s-a bâlbâit ea.
- Atunci, ce ar fii să te duci şi să faci un duş ?
A aprobat şi s-a ridicat adormită din pat. Tricoul pe care i-l dădusem era destul de lung şi îi ajungea până la genunchi. Totuşi, am putut să-i admir picioarele până când a intrat în baie, închizând uşa după ea. Mi-am tras rapid blugii negri pe mine şi mi-am pus o pereche de skateri turcoaz de la Fallen. Apoi, m-am sprijinit de perete, privind pe geam. Brusc, mi-am amintit de sărutul – sălbatic, aş putea spune – din ziua precedentă. Oare formam un cuplu ? Nici măcar nu ştiam, iar acest lucru era destul de amuzant. Trebuia să preiau iniţiativa în vreun fel.
Reen a ieşit din baie destul de rapid, îmbrăcată în aceleaşi haine cu care venise ieri: un tricou de un alb spălăcit şi o pereche de jeanşi decoloraţi. Mi-a spus că avea să se schimbe şi să ne întâlnim într-un sfert de oră în faţa pădurii. Apoi, fără să-i mai spun ceva, a zbughit-o afară din camera mea, făcându-mi cu mâna. Uneori chiar mă întrebam câtă energie putea să aibă.
Când ieşeam din cameră şi intram în sufragerie, m-am pomenit cu Caleb în faţa mea. Era foarte zâmbitor, deşi avea nişte cearcăne mari şi vinete sub ochi. Pe obrazul stâng avea un semn roşu, de la rujul lui Aislin. Şi atunci am afişat un zâmbet uriaş, cu subînţeles, iar Caleb a şoptit un „aoleu”, ştiind ce aveam să spun. Reacţia sa m-a amuzat şi mai mult, aşa că am dorit nespus să-l tachinez.
- Ia spune, măi perversule, ce aţi făcut ? Puţine pupăceli, săruturi sau nişte sex ? Haide, ştiu că aţi făcut vreo nebunie căci Reen a dormit cu mine-n pat astă seară din cauza perversităţilor voastre, am comentat vrând să par supărat.
- A fost chemarea naturii ! Şi-n plus, de când n-am voie să fac eu sex, fără acordul tău ?
- Adică admiţi că ai făcut sex ! Bravo, ai dezvirginat săraca fată, am spus râzând.
- Totuşi, haide să revenim la tine şi Reen. Tocmai m-am întâlnit cu ea şi zicea că a dormit perfect astă noapte şi că acum se grăbea să ajungă la intrarea în pădure.
- Oh, nu ! Întâlnirea. Scuze Caleb, pa ! Am urlat şi am început să alerg.
L-am auzit urlându-mi succes şi i-am făcut semn din mână în loc să-i mai mulţumesc. Alergam pe holurile largi, atrăgând privirile curioase ale tuturor elevilor. Aproape nimeni nu mă văzuse grănându-mă undeva şi, probabil, acela era motivul uriaş de uimire. După cinci minute am ajuns în faţa pădurii unde Reen ajunsese deja. Am înjurat încet şi m-am scuzat, spunându-i că mă conversasem puţin cam mult cu Caleb. A râs amuzată, ştiind deja povestea lui de dragoste ce, probabil, avea să ajungă mare bârfă în şcoală. Într-un final, am pornit printre copacii falnici, pe poteca pietruită, continuând să vorbim despre mica aventură a lui Caleb. Totuşi, ştiam că ceva ne măcina pe amândoi şi bănuiam că era acelaşi lucru pentru amândoi. Aşa că, ştiind că trebuia să fac ceva, am abordat subiectul.
- Ştii, în legătură cu ce s-a întâmplat ieri… sărutul…
- Oh, nu, m-a întrerupt. Ştiam că nu ţi-a plăcut ! Aveam o certitudine că îmi voi pierde unul dintre cei mai buni prieteni.
Am rămas uimit de faptul că a fost atât de îngrijorată că m-ar fi putut pierde. Nu-mi venea să cred că Reen ar fi putut ţine aşa mult la mine. Sincer să fiu, credeam că mă sărutase ieri pentru că dorise să-mi dovedească că mă poate avea oricând, nu că era un gest făcut din inimă. Însă, nu eram sută la sută sigur de acest lucru.
- Deci, ieri nu m-ai sărutat pentru a-mi dovedi că mă poţi avea oricând?
S-a uitat la mine uimită.
- Nu. Să nu-mi spui că erai de părere că te-am sărutat doar pentru a-ţi dovedi chestia aia. Iniţial, asta am vrut, dar, după aceea mi-am dat seama cât de mult te plac.
- Suntem un cuplu, atunci.
M-a privit uimită şi ne-am încolăcit strâns degetele, continuându-ne plimbarea. Ajunsesem în zona mai puţin circulată de către vampiri fiindcă se afla foarte aproape de cea pe unde îşi petreceau timpul oamenii. Printre firele de iarbă şi frunzele căzute, am văzut un trup. Era de băieţel şi acesta nu părea să fie foarte matur. I-am întors trupul cu faţa înspre mine pentru a-i vedea chipul. Atunci când l-a văzut, Reen a îngheţat.
- Seamănă cu cel din care te-ai hrănit ?
A aprobat tăcută, iar eu i-am luat pulsul. Abia mai respira. Reen a sugerat să-l ducem în campus. Am oftat şi am dat cu piciorul în pământ, înjurând.
- Fir-ar să fie ! Întâi sângele nostru e otrăvit, apoi copilul ăsta ! Ce naiba ! Am urlat nervos.
we we we we...nextul...thx Metal...a fost super :X:X:X:X:X

Ar trebui sa incep cu chestiile de rigoare dar ca deobcei totul este asa cum trebuie asa ca e ok daca sarim peste?

Mai e mult pana aflam cine dracu le-a otravit sangele si e in spatele copilului etc etc si dc? Nu mai am rabdare asa ca as fi super recunoscatoare sa vina si urmatorul capitol repejor :)

Spor la scris in contiuare si ms pt capitolu' asta demential ;)
`Elău, first *smile*

Am terminat şi eu de citit, deci voi începe prin a comenta ultimul capitol, mi-ar lua ceva să le comentez pe toate. În orice caz, îmi place titlul ales, destul de inspirat, şi desigur; se potriveşte cu conţinului poveşti. E cu vampiri, de e un like :] .
Numele alese sunt pur şi simplu adorabile ! Am o manie pentru "Nikolas" , iar " Reen " sună prea bine !
Ook, trecând peste asta, amândoi aveţi descriere din plin, nu am ce comenta; şi mă bucură faptul că faceţi capitolele lungi. That`s good ; ) ! Dialogul nu pare, şi nici nu este sec, ba de fapt replicile dau mai multă. . . ăăh, să spunem, acţiune capitolelor *pretty smile* .
Aştept next`ul, şi sper că va fi la fel de bun ca cele de dinainte.
:]
Theo și M..., mulțumim foarte mult de comentarii, vă apreciem părerile. Știu că am cam întârziat ( shame on me ), dar acum vă aduc cadou de Paști. : >

Capitolul 6
Reen P.O.V.


Mă uitam la mâinile noastre împreunate și nu puteam să nu zâmbesc. Îmi plăcea al naibii de mult treaba asta. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Nu puteam înțelege cum și el mă putea plăcea – căci iubire presupun că ar fi fost cam mult – și puneam totul pe seama confuziei. Va avea timp să se gândească la asta mai încolo. Momentan doar adoram să știu că mâna lui o ținea pe a mea și părea că nu mai vrea să îi dea drumul. Brusc, ne-am oprit. Nikolas s-a aplecat să vadă ceva în iarbă. Părea a fi un trupușor de copilaș, ce nu avea mai mult de cinci ani. Dumnezeule, de exiști acolo, te rog, să nu fie acel băiețel. Când vampirul i-a întors fața în sus, m-am cutremurat. Chiar așa de mult cerusem ? Nu voiam să îl mai văd.
Cum putea acest copil să fie aici ? Crezusem că fusese dus la spital, cel puțin așa spusese Vladimir. Nu aș fi recunoscut asta, dar îmi era frică. Tremuram, neștiind ce să fac. I-am luat ușor mâna, văzând că încă avea puls. Slab, ce-i drept, dar era prezent. Puteam face ceva ca să îl țin în viață până aveam să îl ducem la școală. Conștientizam prezența lui Nikolas, dar am încercat să fac ce era corect. M-am uitat în jur după o piatră mai ascuțită și am găsit una, într-un sfârșit. Am încercat să par dură, luând-o și crestându-mi încheietura cu ea. Mi-am mușcat buza inferioară, abținându-mi strigătul. Nu mă durea, ci era o senzație ciudată. Era ca și cum cineva nu îmi lăsa pielea în pace. I-am deschis gura băiețelului și am lăsat câteva picături de sânge să îi alunece pe gât. Când am fost sigură că e de ajuns încât să fie menținut în viață, am încercat să îmi opresc sângerarea. Brunetul a fost mai rapid și și-a lipit buzele de tăietura mea. Simțeam cum sugea sângele ușor. Nu am putut rezista. Era prea aproape de mine, iar legătura fizică dintre noi era aproape electrică. Mi-am apropiat buzele de gâtul lui, sărutându-l ușor. Îi lăsasem o urmă de ruj roșu, dar nu cred că îl deranja. I-am mușcat apoi puțin gâtul, bând puțin din sângele lui. Doamne, avea un gust divin. Brusc mi-am adus aminte de copilul ce era întins pe jos. M-am ridicat repede, uitându-mă la Nikolas.

- Vom avea timp pentru asta mai târziu, i-am șoptit.

El a râs ușor, apoi l-a luat pe copil în brațe, întinzând o mână spre mine. I-am luat-o ușor și am început să alergăm. Ochiul uman probabil nu ne-ar fi putut percepe, ne mișcam prea repede. Cel mai probabil ar fi crezut că vântul chiar este puternic. Îmi era teamă pentru copil. Nu știam ce făcea acolo, cum se putea să se afle în mijlocul pădurii noastre. Poate fusese pus acolo de către Apărare tocmai pentru ca noi să fim trași la răspundere. Și prin noi, mă refer la mine. Eu fusesem cea care îi băuse sângele acestui copil. Când ne-am oprit în fața școlii, l-am rugat pe Nikolas să mi-l dea mie pe băiețel. L-am ținut la piept, protectoare, mângâindu-i fața, tandru. Îmi plăceau copilașii. Erau atât de inocenți și puri, încât nu puteam să îi știu morți. Nu știu de ce când îl atacasem nu gândisem astfel. Probabil eram prea însetată. Am mers spre infirmerie, bucurându-mă că nu ne observase nimeni. Nu aveam chef de răspuns la întrebări. Am ciocănit ușor la ușă, apoi am intrat. Asistenta – era singurul om ce trecuse granița ca ajutor al nostru – stătea la birou, scriind ceva pe o fișă. Într-un mod ciudat, femeia aceasta îmi aducea aminte de mama. Mama pe care am ucis-o fără milă, sfărâmându-i oasele . Ei bine, nu e vina mea că eram puternică încă de când mă aflasem în pântecele ei. Nimeni nu își putea explica cum mama și tata – ce nu erau vampiri – putuseră să creeze un vampir pur. La început, tata se temea ca nu cumva mama să fii avut o relație cu un vampir. Dar atunci aș fi fost un semivampir, ceea ce nu eram. La doi ani îmi ucisesem tatăl. Nu a putut să îmi pară rău de ei. Deși pe mama nu o cunoscusem, eram sigură că ar fi fost exact ca tata – nici ea nu m-ar fi vrut. De ce aș fi trăit cu două persoane care nu mă doreau ?
Când infirmiera ne-a auzit și-a ridicat privirea cu un zâmbet eficient, acesta ștergându-i-se de pe chip când văzu ființa pe care o țineam în brațe. I-am explicat cât de repede am putut tot ce se întâmplase. I-am spus cum îi băusem sângele cu o zi înainte și deși Vladimir îmi spusese că fusese dus la spital, noi îl găsisem în pădure. I-am zis și cum i-am dat din sângele meu să bea – având în vedere că era curat, a fost impresionată de ideea mea. Deși nu a grăit-o, am putut să îmi dau seama că era impresionată de grija ce am avut-o pentru acest copil. L-a mângâiat ușor, dându-i câteva fire de păr din ochi. L-a examinat, încuviințând din când în când din cap. I-a dat o pastilă, pregătind de asemenea și o seringă cu ceva colorat – o ciudată nuanță de portocaliu –, apoi s-a întors spre noi.

- Duceți-vă să vă odihniți. Îl voi chema eu pe director și voi avea grijă de băiețel. Aveți încredere în mine, ne-a spus ea, zâmbind ușor.

Am vrut să protestez, dar Nikolas m-a luat de mână și m-a condus spre dormitorul fetelor. Când mi-am dat seama unde vrea să mă ducă, m-am lipit de el, nelăsându-l să își continue mersul. Nu voiam să stau cu fetele acum. Aveam nevoie de el. Nu puteam gândi coerent cât timp eram departe de el. Probabil era ceva greșit și ciudat, dar speram că ar înțelege.

- Vreau să stau cu tine, am murmurat eu.

El a dat din cap a înțelegere, apoi a schimbat direcția, mergând spre camera lui. A deschis ușa fără zgomot, apoi mi-a dat tricoul de noaptea trecută. M-am schimbat fără să îmi pese dacă se uita sau nu – poate mi-ar fi plăcut să se uite – apoi m-am năpustit asupra patului. Mi-am strâns genunchii la piept apoi am început să plâng. Am plâns cât de tare am putut, punând toată suferința în infantilismul meu. Îmi mușcam buzele cât de tare puteam pentru a încerca să ignor suferința morală, dar nu era la fel. Tot ce reușeam era să îmi jupoi buzele și nici măcar nu mă durea. Știam că Nikolas se așezase lângă mine, dar părea să nu îndrăznească să mă atingă. Când m-am mai potolit, m-am lipit de el. Și-a strâns brațele în jurul meu, sărutându-mi creștetul.

- Îmi pare rău că m-ai văzut astfel. Nu sunt obișnuită să fac astfel de scene, m-am scuzat eu sughițând.
- Scumpa mea, nu îți face griji. Totul va fi bine, iar eu sunt lângă tine.

Cuvintele lui erau liniștitoare și cumva m-au calmat. Mi-am întors capul spre el, căutându-i cu înfrigurare buzele. Deși era întuneric, le-am găsit repede. L-am sărutat ușor, dar apoi m-am lăsat pradă dorințelor. Focul mocnit din mine trimitea lavă afară, făcându-mă să ard acolo unde mâinile lui mă atingeau. I-am mușcat ușor limba, făcându-l să geamă ușor. L-am întins pe pat, sărutându-i gâtul. Avea mii de urme de ruj în acea zonă, dar nu îmi păsa. Simțeam pielea lui la fel de caldă ca a mea, arzând împreună cu mine. Nu știam ce ar fi putut întrerupe un asemenea moment. Mă săruta sălbatic, în timp ce eu mârâiam de plăcere. Adoram îngrozitor de tare senzația asta. Îmi ridică tricoul lui mai sus, pentru a putea să îmi mângâie spatele. Ce bine că nu purtam sutien, așa putea să îmi atingă cam tot. M-am rușinat de propriul meu gând, dar când i-am văzut chipul doritor, orice rușine mi-a dispărut. Și-a lipit din nou buzele de ale mele, aproape zdrobindu-se între ele. Mă întoarse pe spate, în momentul acesta el stând deasupra mea. Nu voiam ca această clipă să se termine și părea că și el era de acord cu mine.
Păi, ţi-am promis că o să-ţi las un comentariu, nu? Ei bine l-am citit chiar acum, cu toate că sunt moartă de oboseală. Ţi-am promis, aşa că o voi face. Îţi spun de pe acum că n-am văzut greşeli deoarece sunt prea obosită şi nu mă pot concentra. Celelalte capitole le-am citit acum ceva timp, iar greşeli ştiu că mai erau, dar nu o iau la ora asta de la capăt pentru că o să mi se facă rău, sorry.
Îmi place ideea, pe Nikolas îl ador din toate punctele de vedere, iar caracterul lui Reen e pe gustul meu. Voi doi sunteţi nişte scriitori foarte buni, vă ador stilurile, ce mai am de comentat? Logic că mai aveţi şi voi chichiţele voastre [ mai mult mai mai puţin ], dar asta se poate rezolva în timp.
Revenind la acest capitol, mi-a plăcut cum i-ai descris sentimentele lui Reen, cu toate că la început mă lăsase cam rece [ probabil de la somn : )) ]. Sfârşitul e de-a dreptul remarcabil şi deja îmi imaginam totul. Îmi plac astfel de scene, ce să-mi faci. :]]
Sunt curioasă ce o să fie mai departe, iar Metal o să cam trebuiască să se ridice la aşteptările noastre [ şi o s-o facă, am încredere în el]. Deci, aştept continuarea, dragilor. Spor la scris la amândoi~! *hugs*
Helăău ^^
Nya, ţin să-ţi mulţumesc că m-ai anunţat . :] Aşa. Acum să comentez capitolul. Let's start [:
Trebuie să spun că acest capitol a fost cam micuţ, cred că se putea puuţin mai mare, dar e ok şi-aşa.
Greşeli de tastare nu am observat, asta-i bine. Dialogul nu a fost sec or smth, nici nu putea fi, ţinând cont de faptul că n-au fost multe replici :- ? .
Îmi place felul în care descrii, simplu, şi totuşi interesant. Atragi cititorul, deci cred c-o să mă faci fana ta :]] . Mi-a plăcut destul de mult sfârşitul capitolului, chiar chiut ;] .
Nu cred că a fost ceva care să nu-mi placă. Extrem de mult am apreciat şi începutul, în care-ai descris cum se ţineau de mână . <3 E drăguţ aşa ^^
Cam atât am de zis. Aştept următorul capitol cu nerăbdare, fiindcă sunt curioasă să văd ce va scrie Metal.
Spor la scris la amândoi, dears !
*h.u.g.s*