Dorinte periculoase

Ma crezi ca nu credeam ca un baiat sa scrie asa super? o.o'. Serios imi mai amintesc primul tau fic de pe Animax... se vede o evolutie imensa de atunci si pana acum.
Ideea ficului m-a captivat in totalitate. Ai un stil foarte bun de a scrie. Te exprimi bine, ai o ortografie impecabila. Descrierea si naratiunea te captiveaza in asa fel incat nu te poti opri din citit o.o.
Am ramas surprinsa sa vad ca Miranda e vampir, adica ma asteptam la ceva de genul dar tot am ramas 'gura-casca' cand am citit. Pun pariu ca Alex scapa viu.
Atitudinea personajelor imi place, le-ai cladit bine.
So... ce sa mai zic, poate te-am laudat cam mult [vezi sa nu ti se urce la cap ] dar chiar scri frumos.
Bye bye si astept naxt

@Mandylion - Multumesc pentru comentariu si pentru critica si, desigur pentru lauda! Ma bucur ca-ti place si te mai astept pe aici!

@Kidutza Miaw - De fapt, sunt vreo 50 si ceva de randuri . Nu stiu cum ai numarat tu, dar nu sunt 38 . Te mai astept p'aci ! Presimt ca chapu asta o sa-ti placa ca-i mai lungut, cred.

@Hanako - Ficul meu de pe Animax? Nu mai stiu sigur care era ala, dar ma bucur ca am evoluat. Ma bucur ca m-ai laudat caci eu ador laudele [ leu . . na . . narcisist si tot pachetul ] . Te mai astept pe aici !

Asa, capitolul asta e ceva mai lung pentru ca plec acasa [ in Londra ] si timp de vreo 10 zile nu voi putea sa intru pe net ca am o problema la internet acolo.

Capitolul 7

Frica. Frica este cel mai mare dusman al oamenilor. Frica ii face vulnerabili, ea si poate distruge. Cand se tem de ceva, gandurile le sunt blocate, iar membrele nu li se mai pot misca. Precum niste statui. Si atunci este momentul sa ii distrugi. Si totusi, teama este unul dintre lucrurile ce-i face diferiti de roboti. Frica naste dorinta de a trai mai mult, de a-si dori sa repari greselile facute in trecut. Dar ce poti face cand esti intr-o situatie cand esti la un pas de moarte si nimeni nu te mai poate ajuta? Incerci sa scapi sau te lasi in valurile mortii?
Stand acolo, privind coltii stralucitori si lungi ai Mirandei, respiratia mi s-a intretaiat. Nu mai gandeam rational, nu mai facea nimic. Doar stateam si o priveam temator. Sangele mi-a inghetat in vene si privirea ei manioasa imi dadea fiori pe sirea spinarii. Perfect, singura fata care imi placea cu adevarat era un vampir ce dorea sa ma ucida. Totusi, nu doream sa mor. Nu inca. Am tras aer in piept, probabil pentru ultima data, si am incercat sa-mi revin. Trebuia sa fac ceva. Nu puteam sa stau precum un prost si sa vad cum avea sa ma muste si sa ma ucida. Puteam sa fac ceva.
-Miranda... stai, m-am balbait eu.
M-a privit ciudat si s-a ridicat de pe mine, trantindu-se pe podeaua prafuita. Privirea manioasa parea mai blanda, dar nu m-a scapat din ochi nici o secunda. Amandoi asteptam ca cineva sa spuna ceva, dar n-am zis niciunul nimic. Stateam si ne priveam in ochi. Eram asa de tacuti amandoi sau, poate, socati. Ea nu se astepta sa ma vada pe mine aici si eu nu ma asteptam sa vad asa ceva. Dupa minute intregi de tacere, Miranda si-a dres glasul si a deschis gura. Ce dinti albi avea! Erau cu mult mai albi decat cei ale vedetelor de televiziune ce-si faceau tratamente de albire lunar. Poate ca asta era un lucru bun cant erai vampir.
-Acum sti, Alexander. Nu ma asteptam sa te gasesc aici, urmarindu-ma. O sa trebuiasca din nou sa ma transfer la alta scoala. Nu pot sa risc, a zis incet, pe un ton neutru.
Ce m-a inspaimantat cand mi-a pronuntat intregul nume. Eram obisnuit cu Alex, nu cu Alexander. M-am simtit asa de ciudat cand am auzit ca trebuia sa se transfere. De ce? Poate ca trebuia sa o intreb, caci altfel ea ar fi plecat si eu as fi ramas aici fara a sti nimic. Am intrebat-o, iar ea si-a ridicat usor colturile gurii, aproape intr-un zambet.
-Nu pot sa risc. De unde pot sti daca o sa pastrezi secretul? Nu vreau ca intr-o zi sa incepi sa urli prin campus Miranda e vampir! Nu trebuie sa afle nimeni caci, altfel, as ajunge intr-un laborator, in cel mai bun caz, sau arsa pe rug. Nu sunt precum vampirii din vechime, dar oamenii cand aud despre o creatura magica se sperie si spun ca e diabolica.
-Nu, n-o sa te tradez. Nu vreau sa pleci de aici, sa iesi din viata mea precum n-ai fi existat caci o sa ne fie tuturor dor de tine... Si mie, Ioanei, lui Razvan... Multora. Pot sa pastrez secrete, pe bune! Ai incredere in mine. Dar... si parintii tai sunt asa? Si cum ai devenit vampir? Bei sange de oameni? Am spus, sprijinindu-mi capul de perete.
Folosisem una din replicile date in filme ( ai incredere in mine ) cand fata se increde in baiat si ea sfarseste tradata de el si, uneori, moarta. Stiam ca eu nu aveam sa fac asa ceva, nu Mirandei. Daca era o promisiune fata de un coleg insuportabil, poate ca l-as fi tradat intr-un moment de nervozitate totala. Miranda a lasat capul in jos, inchizand ochii, aparent ganditoare. As fi vrut sa-i mai spun inca o data ca putea sa se increada in mine, dar mi-era frica ca aveam sa intrec mult prea mult limita. Dupa cateva minute in care am asteptat raspunsul ei, Miranda si-a ridicat capul, privindu-ma in ochi. In ochi parca-i ardeau flacari, un fior trecandu-mi pe sirea spinarii. Se putea vedea atata intensitate in privirea ei, parea hotarata sa-si spuna hotararea. Oare avea sa accepte? Avea sa ma muste? Ori va pleca pentru totdeaua, ca si cum n-ar fi existat niciodata in viata mea? Nu stiam inca, dar imi doream cu nerabdare sa aflu ce a hotarat.
-Alex, sa sti ca am incredere in tine, nu pe deplin, dar am. Parintii mei, ei bine, si ei sunt vampiri. Din vechime, cei din familia mea au avut aceasta gena care s-a transmis de la generatie la generatie. Tata, cand s-a casatorit cu mama, i-a transmis si ei gena familiei mele. De fapt, ea se transmite prin muscatura sau printr-un ritual magic. Toti stramosii mei le-au transmis celor cu care aveau sa fie pe vesnicie gena, e un fel de traditie. Deasemenea, daca doi vampiri adulti, precum mama si tata, fac un copil, acesta va fi automat vampir. Deci, m-am nascut asa si nu pot sa schimb deloc asta. Desi uneori nu este placut sa fi atat de diferit de ceilalti si sa porti un secret atat de infiorator s-a intristat putin, din cate am observat. Cat despre sange, nu il iau de la oameni caci este impotriva principiilor mele si il beau de la animale, desi uneori tanjesc dupa cel de om. In fiecare noapte trebuie sa ma duc sa vanez caci, altfel, as putea sa atac sau sa omor vreun elev de aici. Trebuie sa ma stapanesc...
Am ascultat povestea ei cu un interes foarte mare. Tot timpul m-au pasionat creaturile magice care credeam ca nu exista; pana astazi. Imi imaginez cat de greu ii era sa tina un secret asa de mare departe de ceilalti oameni si sa iti fie frica tot timpul ca cineva ar putea sa descopere secretul. Ii era foarte greu, fara-ndoiala. M-am apropiat de ea si am imbratisat-o. Imi parea rau pentru cate lucruri avea de ascuns si pentru ca nu putea sa fie o adolescenta normala in limita posibilului caci toti erau ciudati intr-o anumita masura.
-Mie nu mi-e frica de tine deloc. Miranda, stiu ca ti-e greu sa porti un asemenea secret, dar promit ca nu o sa-l divulg nimanui. Acum, haide, ingrijitorul o sa vina curand si nu cred ca ar fi bine pentru noi daca ar vedea dezastrul de aici, am spus zambind si aratand catre cutiile daramate.
A aprobat, ridicandu-se, si am iesit amandoi din sala de sport. Mai era jumatate de ora pana la inceperea orelor, asa ca ne-am asezat pe o banca, incepand sa vorbim. Si-a cerut de nenumarate ori scuze pentru ca m-a speriat in sala de sport, dar stiam ca si eu as fi reactionat la fel. La inceput, mi-a povestit despre nenumaratele scoli unde s-a mutat. Dupa o luna la o scoala, se muta la alta. Cred ca era insuportabila ideea ca iti faceai un amic si apoi, imediat, trebuia sa te muti si sa o iei de la capat. Apoi, a zis ca era foarte posibil sa ramana mai mult de o luna la aceasta scoala daca nu aveam sa ii divulg secretul.
-Ah, Alex, se pare ca avem toate orele impreuna, a spus cercetand foile pe care era scris orarul.
Mi s-a parut cum toate zidurile creeate de ea au disparut odata cu aflarea secretului. Nu mai era distanta fata de mine, nu ma mai ignora si vorbeam ca si cum am fi cei mai buni prieteni. Si totusi, inca mai cred ca era putin distanta fata de mine caci simteam un fel de stanjeneala in vocea ei. Oricum, era ceva ciudat. Nu ma interesa atat de tare caci, in ciuda faptului ca se simtea ciudat, vorbeam. Un cantec rock a inceput sa se auda, iar Miranda s-a scotocit in buzunarele pantalonilor sai scurti, mov inchis cu mov deschis, in patratele “ ce ii stateau foarte bine “ si a scos un telefon de un negru mat. Melodia pe care am recunoscut-o cand am auzit refrenul era Nickelback - Sometimes. Imi placea melodia aia, de fapt adoram trupa. Cand m-am uitat la chipul ei, intrebandu-ma de ce nu raspundea, am vazut ca era alba ca varul, chiar mai palida ca inainte. Parca-i era frica sa raspunda la tefelon. Am vazut cum a inceput sa-i tremure usor mana in care tinea micul aparat, asa ca am intrebat sfios:
-Ce ai patit?
Chiar eram putin ingrijorat pentru comportamentul sau. Unde era fata dura, impasibila, nepasatoare si neinfricata de mai devreme? Nu intelegeam ce putea sa fie asa de periculos la telefonul ala, dar n-am mai zis nimic, vazand ca deschise gura ca sa-mi raspunda la intrebare.

Ei bine iar eu
Mai intai trebuie sa ma laud si sa spun 'Stiam eu!' Alex nu a murit, adica nici nu se poatea ca e personajul principal dar deh... Capitolul a fost bun, ai avut in schimb o repetitie care mi-a sarit in ochi

Amandoi asteptam ca cineva sa spuna ceva, dar n-am zis niciunul nimic. Stateam si ne priveam in ochi. Eram asa de tacuti amandoi sau, poate, socati.

Suna cum suparator. Al doilea "amandoi" puteai sa nu il mai pui . In rest si mie mi se pare ca o parte din capitol seama putin cu Twilight. Mai ales faza cu sangele de animale... oricum orice om face greseli .
Ce sa mai zic.... astept nextu` .
Bye bye !

@Zapa - Nu stiu daca seamana cu Twilight caci n-am citit cartile. En fin, nu seamana deloc cu povestea lui Meyer si de acum totul o sa se schimbe. Te mai astept pe aici!

@Hanako - Mersi pentru comentariu. Te mai astept!

Guys, n-am avut prea multa imaginatie in ultimul timp si de aceea capitolul asta nu mi se pare cine stie ce. Oricum, eu sper sa va placa. Lectura placuta!

Capitolul 8

Ce lucru poate sa sperie atat de mult un om de-si pierde si ultima urma de duritate? Sigur, exista multe lucruri inspaimantatoare in lume, dar ce putea sa faca o fata dura, precum Miranda, sa se sperie? Dar, uneori, lucrurile ce par a fi teribile la inceput, nu sunt exact asa cum ti-ai imagina cand le descoperi cu adevarat. Totusi, unele lucruri sunt inspaimantatoare pana la capat. Pana n-ai sa le infrunti fara teama, n-ai sa descoperi daca chiar sunt oribile sau sunt doar inchipuirile propriei minti.

*

-E tata la telefon, a soptit ea in timp ce se uita la micul ecran.
M-a bufnit rasul. Cum putea Mirandei sa-i fie atata frica de tatal ei? Stiu, si el era un vampir, dar, totusi, propriul parinte nu putea sa ii suga sangele sau sa o omoare. Nu intelegeam deloc ce putea sa o sperie atat de mult. Mi-a aruncat o privire intunecata, facandu-ma sa ma opresc din ras. Incet, a apasat pe butonul verde si a dus telefonul la ureche, spunand un "alo" pe care abia l-am putut auzi.
-Cum adica? Nu se poate. Trebuie sa vina si el? A spus ea total panicata.
A ascultat putin la telefon vorbele tatalul ei, stand cu ochii inchisi si muscandu-si buzele. Parea sa-i fie teama de ceea ce ii spusese persoana de la capatul celalalt al firului. Totusi, pe langa frica, am putut sesiza si o usoara urma de ingrijorare. Pentru cine se ingrijora ea? Si, mai presus de toate, cine era el? Ei bine, aveam sa aflu imediat ce apelul dintre ei doi avea sa se incheie.
A ascultat ce i-a zis tatal ei si s-a uitat rapid la mine, analizandu-mi ochii. Ce putea sa fie asa de interesant la ei? Doar pupila si cercul de culoare din jurul acesteia.
-Da. Vad. Se pare ca nu avem de ales. Sigur, ma descurc, a spus dupa care s-a oprit sa mai asculte ceva foarte atenta. Poftim?! Azi? A urlat ea, mai apoi.
Oftand, a aprobat si a inchis telefonul. M-a privit in ochi cu o intensitate aparte, vrand sa-si gaseasca cuvintele. Mi-am dorit sa o intreb ce se intamplase, dar eram suta la suta sigur ca pe fata mea trona confuzia. Apoi, si-a ridicat capul si mi-a analizat ochii, un alt oftat scapandu-i.
-Trebuie sa plecam azi. Esti vanat de catre clanul Elhomer. Daca mai stai mult prin acest oras, fara o protectie adecvata, esti ca si mort. Eu iti sugerez sa te duci si sa-ti iei cateva lucruri necesare caci plecam imediat.
Am ascultat tacut tot ce mi-a zis. Eram total confuz si nu intelegeam defel ce voia sa-mi zica. Mi se parea absurd ca eu, un adolescent neimportant, sa fiu vanat de catre niste chestii, nici nu le retinusem denumirea. In plus, unde aveam sa ne ducem? Nu cred ca exista un loc unde sa putem dormi la fiecare pas facut. Citindu-ma precum o carte, Miranda a vorbit din nou:
-Mergem la Academia Cavron. La aceasta scoala sunt numai si numai vampiri. Au sisteme inalte de protectie si o sa fi in siguranta. Clanul Elhomer nu are puterea necesara sa distruga sistemul de protectie al scolii. Pentru ca sunt sigura ca ai sa intrebi, Elhomerii sunt fantomele vampirilor onorabili din vremurile trecute. Au fost ucisi de diferite familii de oameni si din acest motiv urasc membrii respectivelor asociatii de persoane. Se pare ca si stramosii tai au omorat un vampir onorabil.
-Stai, vrei sa zici ca o sa ma omoare, nu? Oricum o sa mor, deci nu cred ca o sa fie mare diferenta. In plus, cum ma poate rani o fantoma? Am intrebat, crezand ca imi facea o farsa de intai aprilie.
-Daca ma lasi sa termin, ai sa aflii, mi-a spus taios. Ei sunt urmati de mai multi strigoi. Strigoii sunt vampiri ce au murit... Un fel de morti umblatori. Cea mai mare dorinta a lor este cea de a bea sange si de aceea s-au aliat cu Elhomerii. Clanul le-a oferit sangele fiecarei persoane pe care aveau sa o ucida, iar ei au acceptat. Asadar, Elhomerii o sa-i puna pe strigoii ce-i urmeaza sa te transforme si pe tine intr-unul si o sa devii inamicul nostru si, implicit, al meu. De aceea trebuie sa te protejam si din acest motiv trebuie sa pleci de aici. Strigoii nu umbla ziua, lumina soarelui afectandu-i, asa ca poti sa iti faci bagajele si vom pleca, a spus ridicandu-se de pe banca.
Eram inca socat de tot ce am aflat. Cum se putea schimba viata mea atat de mult? Acum cateva minute, eram doar un adolescent ce iubea o vampirita. Ei bine, in cateva minute am aflat ca eram urmarit de o adunatura de morti vii si daca nu aveam sa ma duc la o alta scoala, aveam sa devin si eu un strigoi. Frumos.
Am inceput sa mergem agale spre cladirea cu camerele, tacand. Nu a trecut mult timp si eu am rupt tacerea, inca uimit si cu o multime de intrebari invartindu-mi-se in minte.
-Stai, vrei sa spui ca eu o sa ma duc la o scoala unde sunt numai vampiri si voi risca sa fiu cina lor? Deci, o sa fiu vanat zi si noapte de vampiri adolescenti? Nu stiu care moarte o sa fie mai placuta: ucis de un strigoi sau ucis de un vampir tanar.
Am oftat si mi-am dat ochii peste cap. Nu voiam ca viata mea sa fie mai complicata de atat. Se pare ca n-aveam noroc. Ajunsi in apropierea cladirii unde erau camerele, i-am zarit pe Razvan si Ioana. Am ridicat o mana, in incercarea de a-i saluta, dar Miranda m-a tras de mana si m-a trantit pe iarba din spatele unui tufis mare. Mi-a facut un semn rapid sa tac si sa nu ma misc. Dupa ce Razvan si iubita lui au trecut de noi, Mira s-a uitat ca nu cumva sa mai fie cineva pe alee. Spre bucuria ei, toti se dusesera la ore si drumul era liber. Tot nu intelegeam care era motivul pentru care ne-am ascuns. Doar nu ne faceau ceva cei doi prieteni ai nostrii. Am ajuns destul de rapid in camera mea unde Miranda s-a asezat pe pat, asteptand sa-mi iau cateva lucruri cu mine.
-De ce ne-am ascuns de Ioana si Razvan? Am intrebat in timp ce aruncam un tricou albastru intr-un rucsac.
N-a raspuns din prima, dar s-a aplecat dandu-mi un tricou negru. Probabil ca-i placea ca era cu Nickelback, trupa noastra favorita. Apoi s-a asezat din nou pe pat, privindu-ma cum imi aruncam cateva tricouri in rucsac.
-Pentru ca tata alaturi de mama au inceput sa foloseasca o putere ce ii face pe oameni sa uite diferite lucruri ca si cum le-ar spala o parte din minte. Ei bine, ei o sa stearga din mintea tuturor amintirea ta sau a mea. Nu o sa stie cine esti si nu o sa-si mai aminteasca nimic de tine. Asta vor pati prietenii tai, cunostintele si, desigur, rudele. Acum, haide, misca-te mai repede, m-a zorit ea.
Dupa ce am luat tot ce-mi doream, adolescenta s-a ridicat de pe pat si s-a indreptat spre geam. In ochii ei am observat un interes urias fata de ce era afara. M-am dus langa ea si am observat cum, pe iarba din fata cladirii, statea un mic avion cu reactie. Era vopsit intr-un negru stralucitor, iar pe aripi erau doi colti pe care curgeau cateva picaturi de sange. Arata precum un avion normal, dar totusi ciudat. Forma aripilor era diferita, la fel si forma intregului avion. Era mai aerodinamic. Nu stiam eu prea multe despre avioane, dar eram sigur ca nu mai vazusem unul asemanator in viata mea. Miranda a deschis geamul si a sarit pe el fara vreo problema. Inima mi s-a oprit de emotie, dar, cand m-am uitat in jos, n-am vazut-o pe satena ranita. Statea in picioare si se uita la mine.
-Hai, sari! A tipat la mine.
Am privit temator in jos. Sa sar atatea etaje nu era asa de usor. Poate era mai bine daca o luam pe scari. Am vrut sa ma duc si sa deschid usa, dar am vazut cum clanta se misca. Ei bine, cineva dorea sa intre in camera mea. Singura alternativa era sa sar. In cel mai bun caz, imi rupeam cateva oase. Am respirat adanc si am aruncat rucsacul pe geam, eu sarind imediat dupa el. Spre surprinderea mea, nu m-am lovit. Am cazut pe ceva moale, ori am murit deja. Si acum eram la judecata de apoi si deja spiritul imi parasise trupul. Stateam cu ochii inchisi strans si asteptam. Un ghiont primit m-a facut sa deschid ochii. Miranda ma tragea de mana cu putere. Oare visam? Nu. Vocea ei strigandu-mi ca trebuia sa mergem era cat se poate de reala. M-am uitat in jur si am vazut o saltea gonflabila sub mine. Deci am cazut pe salteaua aia si de aceea nu m-am lovit.
-Te mai minunezi mult? Ne asteapta tata, a zis nervoasa.
M-am ridicat si am urmat-o spre avion.
Si asa a inceput noua mea aventura. Aveam sa intalnesc vampiri, sa locuiesc cu ei si sa ma lupt cu moartea. Ce altceva putea sa-si doreasca un adolescent?

Heiiiii ~ ! Ti-am spus ca iti voi da un comm, nu ;; ) ? Asa ca sunt aici xD.
Pai, imi place mult titlul <333 , acesta a fost unul din lucrurile care m-au atras la fic xD. Adica, parca descrie, intr-un anumit fel, toata actiunea ficului. E cam dupa proverbul : ,, Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini. ''
Mie imi place mult ideea, e interesanta si originala, dupa parerea mea. Imi place cum povestesti actiunea, nu stiu daca ti-am mai spus, dar ai un fel captivant si unic de a scrie, atragi cititorul sa citeasca si sa vrea urmatorul capitol cu nerabdare. Personajele sunt interesante, Alex ( oare de unde vine acest nume ? = )) ) si Miranda sunt draguti. Cand a vrut sa sara de la fereastra, imi imaginam ca o sa il prinda Miranda, dar ar fi fost prea de tot : )) . Oricum, nu cred ca Alex e asa neajutorat incat sa-l ajute o fata.
Dialogul nu este sec, descrierea este si ea prezenta si imi place mult <3.
Nu am vazut nici o greseala de tastare sau de orice alt fel xD.
Cam atat am avut de spus. Spor la scris ! Vreau urmatorul capitol.

_______
Edit : Am fost prima care a dat comm la acest capitol <3.

wow!!! Frumos fic! Bravo!! Pai.......... sa vedem......ce ma atras la fic???Pai in primul rand a fost titlul...."Dorinte periculoase"..suna periculos si imi place pericolul. In al doilea rand dupa ce am vazut autorul am zis ca sigur merita citit. Mi-a placut ficul de la inceput, mai ales ca mi se pare ceva diferit, pana acum singurele ficuri cu adolescenti pe care le-am vazut ori sunt anime, ori sunt cu drogati si alte porcarii dinastea. Imi place foarte mult faptul ca de data asta fata e vampirul si nu baiatul, o schimbare, ceva nou fata de alte ficuri cu vampiri. Am vazut in alt capitol ca ai scris ca nu ai citit Twilight si ca oricum nu crezi ca este aceasi poveste ca in carti. Sincer iti spun am citit si eu Twilight si nu ma impresionat de loc. Colectia lui Meyer pe langa ficul tau este slabuta. Miranda - personajul asta, poate ca exista si in realitate si nu stiu eu, este foarte interesant, inafar faptului ca numai de la nume am dedus ca e vampir, din cauza ca numele ei ma duce cu gandul nu numai la ceva magic, la ceva misterios, intunecat chiar si mistic. Presupun ca l-ai ales cu intelepciune:)). Academia pare sa fie foarte primitoare, in special Kail . Ma amuza faptul ca Alex chiar daca stie ca, Kail ii citeste gandurile, el tot viseaza cu ochii deschisi ca sa spun asa. Imi plac foarte mult micile introduceri de la inceputul ficarui capitol, le citesc cu mare drag si deabea astept sa vad ce ai sa scrii la urmatorul. Actiunea nu mi se pare grabita, decurge normal, ceea ce imi place. Descrierile chiar daca sunt putine din cate am observat di nu sunt foarte detaliate sunt foarte bine plasate si intelegi giecare detaliu. Dialogul nu e sec ....blah blah blah. Lasnd astea de o parte. Astept capitolul urmatorul asa ca, ....... Cand il pui??? :-D Spor la scris si inca astept....:-P

Hallo Metal, de cand nu am mai trecut pe aici, mult ai mai scris ... Daca nu era prietena mea, sincer si uitasem de acest fic ... dar ea mi-a adus aminte. Am citit si mi-a placut. Lucrurile au decurs in continuare foarte dragut. Acele cateva randuri pe care le pui la inceput sunt asa de sweet ... Imi place tot la ficul asta. Nu cred ca ar fi ceva care sa ma deranjeze ... Pai ce as mai putea sa spun? Totul este bine. Imi place cum impletesti totul si dai o culoare aparte ficului. Descrierea este draguta foc, naratiunea/actiunea sunt bune amandoua si nici una grabita, iar dialogul stii cum sa-l plasezi si sa te folosesti de el. Greseli zau ca nu am stat sa caut (sunt ametita in saptamanile astea asa ca ...pauza) deci pentru mine nu ai greseli ^_^
Te astept cu nextul si am sa mai revin pe aici. ^.^

P.S Happy B-Day cu intarziere -_-" ce sa-i faci au trecut doua zile dar mai bine mai tarziu decat deloc nu? (deja o iau razna )

Spor la scris. ^_^

Ah! Nu am fost prima ....offf!!! ( Ia sa vedem ce ai facut tu pe aici. Asa....sincer nu mi sa parut deloc un capitol lung...sunt asa de curioasa sa vad ce o sa se intample mai departe incat citesc capitolul asa de repede ca nici nu mai sesizez ca sa terminat. Oricum...mi-a placut foarte mult "introducerea" de la inceput....tot ce ai scris acolo este asa de adevarat. Asa ..descrierea..ai avut cat trebuie...actiunea nu a fost grabita blah blah blah sti door ca ai facut bine. Am ras o gramadsa cand am citit faza cu "Jake! Jake! Raspunde nesimtitule!"....a fost mortala. Mi-a placut cum vorbesc vampirii cu "domnisoara", "domisor"... e asa de ciudat nu cred ca as rezista sa vorbesc asa zi de zi sau cel putin nu as reusi.....sincer.....ficul tau imi aduce aminte de Harry Potter.....iubesc filmele si cartile...dar mi se par plictisitoare. Cam atat am avut de spus si scuze ca am parasit subiectul...dar trebuia sa mai spun si faza cu Harry Potter.

Succes in continuare !!! aaa...astept nextu.

Doamne ce-mi place ficul tau!!e adevarata introducerea aia mica si imi place muklt la fel ca restul ficului.Ce sa spun?Nu am nici critici nici nimic...imi place descrierea,dialogul..ce mai imi place totul
"Jake ! Jake ! Raspunde-mi nesimtitule !", am ras la asta.
Ai zis ca acest capitol e lung...hmm nu mi se pare..adica din ce in ce citesti mai mult cu atat vrei mai mult..deci e scurt...ar trebui sa pui un capitol de 2 pagini ca sa fie lung.
Nustiu cum pot vorbi ei cu ,,domnisoara'', ,,domnisor'' ..adica eu una n-as putea..mi se pare enervant..dar vad ca vampirii sunt mai manierati
Succes in continuare si astept nextul!!!!!!!!!!!

Ei, ma bucur ca v-a placut, Savarina Ali, She, Elena si Crysta ! Scuzati-mi intarzierea si va astept comentariile.

Lectura placuta !

Capitolul 11

Normalitatea este rar gasita. Oamenii normali, viata normala... Toate sunt doar simple vorbe. Nici un om nu este normal, fiecare are ceva ciudat, diferit. Viata n-a fost niciodata normala. Normalul devine banal si multi isi doresc sa se intample ceva iesit din tipare. Dar ce faci cand viata ta este plina de anormalitate, cand crezi ca lucrurile normale sunt doar povesti de adormit copiii? Cauti acea farama de normal sau imbratisezi viata ta anormala?
M-am trezit dintr-o data. Camera era cufundata in intuneric si singurele sunete ce se auzeau erau pufaiturile lui Kail. Probabil ca inca nu era ora de trezire. Cine stia ? De curand viata mea a devenit intr-atat de ciudata incat ma intrebam daca era un vis? Daca spuneam cuiva ca am fost muscat de o vampirita, m-ar crede nebun, dus cu pluta. Sau poate eram? Buna intrebare. Am stat si m-am uitat clipe indelungate la tavan. Ma intrebam ce aventuri aveam sa imbratisez in acea zi vampireasca. Muscatura imi zvacnea si ma intrebam de ce nu se vindeca odata. In diferite carti au proprietati vindecatoare. Dar in viata reala nu. Ce ironie. Si totusi, dupa ce aceasca aventura, daca scriam o carte despre vampiri, as fi luat premiul de cel mai bun scriitor fantasy. Sa fim seriosi, cine credea ca vampirii exista, ca stau printre noi ?
Mintea mi-a zburat la Miranda. Imaginea ei mi-a incalzit trupul, in ciuda faptului ca avea pielea rece precum ghiata. Ceva m-a impulsionat. Doream sa vorbesc cu ea. De ce ? Nu stiu, dar doream asta si aveam sa fac acest lucru. Incet, m-am ridicat din pat si mi-am pus o pereche de blugi albastri pe mine si un tricou alb. Am iesit tiptil din camera, fara sa-l trezesc pe Kail. Desi ei aveau un auz bun, se pare ca Kail era cufundat intr-un vis tare frumos. In acel moment mi-am dorit sa fiu eu cel capabil sa citeasca mintile. M-am oprit in fata usii camerei pe care o imparteau Miranda si Crystal, gandindu-ma la o tactica de a o scoate pe satena afara de acolo. M-am apropiat de usa si am soptit:
-Miranda.
Vocea imi era ragusita si numele ei nu s-a auzit prea bine. Speram totusi sa iasa afara din camera sa verifice cine pandea prin fata camerei sale. Imediat dupaia usa s-a deschis si Miranda a aparut in fata usii. Parul ii era ciufulit si fata adormita. Era asa de draguta asa, imi ziceam. Purta o camasa de noapte pana la genunchi, mov cu girafe galbene. Arata precum un copilas mic abia trezit dintr-un vis frumos. Si totusi, poate ca avusese in vis frumos.
-Ce faci aici? A intrebat soptit in timp ce inchidea usa camerei.
-Nu stiu. Am simtit nevoia sa vorbesc cu tine despre... tot ce s-a intamplat. Scuza-ma ca te-am trezit, dar credeam ca nu dormi.
A inaintat pe culoar, iar eu am urmat-o automat.
-Inteleg. Te-au cam tulburat toate treburile cu muscatura...
A ghicit din prima. Ma rog, nu era asa de greu de observat, mai ales pentru un vampir. Si totusi, nu-mi era frica ca aveam sa fiu muscat din nou, doream sa gasesc o metoda pentru a nu mai simti durerea aceea sfasietoare. Chiar in acel moment, am ajuns in sufragerie. Era o camera imensa, plina cu televizoare cu plasma, canapele si fotolii. Desigur, toate erau rosii sau negre. Ne-am trantit pe o canapea, iar Miranda a strans in brate o perna sangerie.
-Cand voi putea pleca de aici? Am intrebat din prima.
-Din scoala? Oh, pai, cand Elhomerii vor fi prinsi. Atunci banuiesc. De ce intrebi?
Raspunsul meu era evident, dar se pare ca ea era prea adormita ca sa-l depisteze. Poate ca ar fi fost mai bine daca asteptam pana dimineata.
-Pentru ca... Mi-e frica sa nu mai fiu muscat si de alti vampiri, iar eu sa nu fac nimic.
Am fost total sincer. Asta era lucrul principal de care ma temeam. Si totusi, pe urmele mele erau niste strigoi “ vampiri morti “ si eu locuiam cu niste vampiri. Daca ma gandeam bine, in ambele cazuri aveam sa fiu muscat. Ce mai conta daca erau vampiri vii sau morti? M-am uitat la un tablou pus pe un perete. Infatisa gatul unei fiinte umane ce avea doua muscaturi din care curgea sange. Aveau pana si poze dinacestea capabile sa-i faca sa-si doreasca si mai mult sange. Mi-am mutat privirea spre Miranda. Isi infasurase o suvita de par in jurul aratatorului si se juca cu ea.
-Ce-ar fi daca as deveni vampir ? Am intrebat dintr-o data.
-Poftim?! Te-ai ticnit ? Ai dat cu capul de ceva ? Doamne, Alex, este imposibil asa ceva. Ma rog, e posibil, dar nu poti sa-ti irosesti viata astfel. Totul o sa se termine si ai sa te intorci la viata ta si o sa uiti de noi.
Era socata. Sincer sa fiu, nici eu n-as fi vrut. Dar intorsul la viata mea normala era prea... ciudat. Insinuase ca o sa uit de ea si nu credeam ca avea sa fie posibil. Mi-a sucit mintile si apoi avea sa dispara asa usor, precum ai zice peste. Oricum, normalitatea ar fi plicticoasa dupa toate lucrurile intamplate. Poate ca tipul asta de viata mi s-ar potrivi.
-Nu ai de ce sa devii vampir, esti perfect asa, a spus calma.
Mi-am ridicat privirea inspre Miranda. Se apropiase de mine si fata ei era la un milimetru de a mea. Zambea jucaus si cand imi deschisem gura sa o intreb ce face, ea a dat din cap in semn negativ. Si-a lipit buzele de ale mele. Sarutul, la inceput a fost sovaielnic, niciunul nu stia daca era bine ce facea, dar ne-am destins imediat. Limbile noastre dansau, iar Miranda s-a asezat in poala mea. Isi tinea mana stransa in pumn in parul meu, iar eu o mangaiam pe spate. Senzatia de caldura m-a invaluit imediat si ne sarutam cu atata pasiune de avea sa fie ultima data cand ne vedeam. Ramanand fara aer, am oprit sarutul. Amandoi gafaiam.
-Vrei sa facem o plimbare? A intrebat.
Am dat din cap si am iesit amandoi pe usa sufrageriei. Drumul pana la usa nu era lung si am mers pana acolo, tinandu-ne de mana. Era o senzatie asa frumoasa acum ca stiam amandoi ca tineam unul la altul foarte mult. Am deschis usa din lemn masiv si am tinut-o pana cand Miranda a iesit si ea. Soarele era aproape de linia orizontului, iar intunericul incepea sa puna stapanire pe intregul campus. Frigul se lasa si el peste intreaga natura ce se ducea la culcare. Ma intrebam daca nu cumva ii era frig Mirandei, dar mi-am amintit faptul ca vampirii nu simteau frigul. Un lucru folositor lor, mi-am zis. Am mers pe aleea cea mai departata de cladire care se afla aproape de padure, pe langa dispozitivele de protectie. Chestiile ce protejau scoala nu erau ziduri inalte, ci un fel de scuturi invizibile ce nu lasau sa intre nimic dinafara. Ingenios lucru si ar fi fost perfect ca si la scolile normale sa fie astfel de lucruri.
-Si este adevarat faptul ca nu puteti suporta lumina soarelui ? Eu te-am vazut la scoala afara, in soare.
-Pai, este relativ adevarat. Inainte nu rezistam deloc la lumina solara, dar au fost inventate diferite pastile care, daca le luam, ne lasa sa iesim pe afara in timpul zilei. Nu tin foarte mult, dar sunt foarte bune pentru vampirii ce locuiesc printre oameni. Noi aici, la scoala, nu le luam niciodata pentru ca preferam ca programul nostru sa se desfasoare in timpul noptii, a spus calma in timp ce privea visatoare cerul.
-Ce se intampla daca va expuneti la soare daca nu luati pastila? Va transformati in... cenusa?
A inceput sa rada.
-Nu, normal ca nu. Ne face rau pe din-auntru, ca sa zic asa. Nici eu nu stiu sigur. Lucrurile asta le invata cei din cursurile superioare.
Am aprobat. Intelegeam cat de cat ce incerca sa-mi explice. Miranda a tresarit si mi-a strans putin mai tare mana. Am vrut sa o intreb ce s-a intamplat, dar parea ca se concentreaza asuprea unui lucru ce se afla in afara barierei, in tufisuri. Ne oprisem si ea imi arunca un mic microfon. Unde l-o fi tinut?
-Apasa pe butonul on. O sa ne auda directoarea. Spune-i ca-i ceva ciudat in partea nordica a campusului si ca trebuie sa vina, mi-a soptit.
In timp ce spuneam in microfon toate cele zise de Miranda, ea mi-a dat drumul mainii si s-a apropiat mai mult de locul unde se termina campusul. Parea ca mirosea ceva. Dar ce putea fi in niste tufisuri? Soarele disparuse in spatele muntilor dinspre nord si luna ii luase locul.
-Cine esti? Arata-te! A urlat adolescenta.
Ceva s-a miscat cu putere-n tufisuri si a iesit din ele. Era o umbra neagra. Cand s-a apropiat mai mult, am vazut ce era. Un barbat cu parul negru si ochii rosii. Pielea ii era alba, mult prea alba si tinea langa el alta persoana. Un trup de om, dar pe care nu l-am putut indentifica imediat.
-Ce-i asta? Am intrebat curios.
-Strigoi. Unul din Clanul Elhomerilor. Trebuiau sa soseasca, a spus Miranda incordata.
Am ramas socat. Fata strigoiului era contorsionata si furioasa. A smucit trupul celeilalte persoane si am putut sa observ cine era. Razvan! Imposibil. Bunul meu prieten era pe mainile strigoilor, iar eu nu puteam face nimic. Ce patetic. Trupul lui Razvan nu se misca, dar ii puteam observa lentele miscari ale pieptului. Inca traia! Si totusi, cand i-am vazut urmele muscaturilor de pe gat, m-am crispat. Brusc, am auzit pasi pe caldaram. Mai multe persone veneau alergand spre noi. Imediat dupaia, am vazut-o pe directoare impreuna cu alti profesori si cu Kail, Crystal si Alice. Cand l-au vazut pe strigoi, toti au ramas socati.
-Ce doresti ? A intrebat directoarea dura.
Strigoiul a zambit crud si a miscat trupul lui Razvan, facandu-l sa geama.
-Pe baiat, a spus aratand cu degetul spre mine.
Am incercat sa nu schitez nici un gest, nu trebuia sa ma sperii. Acum trebuia sa ma concentrez asupra salvarii lui Razvan.
-Si daca nu ti-l dam? A intrebat o profesoara cu aceeasi voce ca de piatra.
Ajunsesera sa vorbeasca despre mine ca si cum as fi fost un obiect! Ce bucurie. Aveam si eu parerile mele, dar, nu, eu trebuia sa fiu tratat ca pe un obiect. Totusi, nu-mi parea asa de rau. Daca as fi fost nevoit sa vorbesc cu strigoiul, nu stiam cat de calm puteam fi.
Strigoiul a zambit sadic si si-a apropiat gura de gatul lui Razvan. Am vazut cum coltii i-au aparut si m-am infiorat.
-O sa-l omor, a spus vampirul mort cu o voce ce-ti facea pielea de gaina.

N-am mai trecut de mult p - aici. x D De fapt, n-am prea avut timp de scris fiindca scoala imi acapareaza tot timpul liber. Imi pare rau si o sa incerc sa scriu mai des. ^^
Multumesc pentru comentariu, She, si ma bucur ca mai am un cititor * big hug * .
Am venit si cu intarziata continuare ce nu este prea... stralucita, dar sper sa fie buna de ceva. xD
Lectura placuta !
P.S. : Mai sunt cateva capitole si cred ca termin povestea. Nu stiu sigur inca.

Capitolul 13

Treisprezece numarul cu ghinion. Multi cred ca acest numar poarta ghinion, altii ca este doar un simplu zvon. Si totusi, ce sa crezi ? Daca ai uneori noroc pe aceasta data, dar si noroc ? Dar de ce treisprezece este ziua cu ghinion si nu alt numar ?

*

Nu mi-am dat seama cand parasisem lumea reala, dar m-am trezit in camera pe care o imparteam cu Kail. Langa patul meu statea Miranda, alaturi de ceilalti prieteni ai mei. Incetul cu incetul, imi aminteam ce se intamplase si m-am ingrozit. Imi aminteam de Razvan si asta durea tare de tot. El fusese cel mai bun prieten al meu si, odata cu moartea sa, parca si jumatate din mine s-a stins. Cred ca aveam o fata total terorizata fiindca Miranda ma privea speriata.
-Cum te mai simti ? A intrebat Kail.
Era o intrebare ce o punea fiindca voia sa vad ca-i pasa, nu ca n-ar stii ca ma simt oribil. Am dat din cap in semn de negatie si n-am mai spus nimic. Cuvintele n-ar fi insemnat nimic, doar niste vorbe neimportante. Ma durea trupul. De fapt, nu ma durea, doar imi era amortit si capul imi bubuia. Brusc, o intrebare mi-a sagetat prin minte si am reusit, cu greu, sa o rostesc:
-Unde e Razvan ? Vreau sa-l vad.
-Nu poti sa-l vezi. A fost inmormantat mai devreme.
Crystal vorbea soptit si regretul i se citea pe fata. Totusi, n-am putut sa ma abtin si am inceput sa urlu:
-Poftim ? ! A fost inmormantat, iar eu nici n-am putut sa-l vad pentru ultima oara ? De ce ? si unde e mormantul ala ? Daca tot n-o sa-l vad fara a folosi forta, atunci o sa-l dezgrop eu insumi !
Da, eram extrem de socat si revoltat. De ce sa-l fi ingropat cand eu nici macar nu-mi luasem adio? Ce tampenie !
-Nu poti. A fost inmormantat prin obiceiul vampirilor. Ars pe rug, iar cenusa sa a fost luata de adierile de vant, mi-a spus Kail.
Acest lucru m-a lasat total mut. Citisem prin carti ca asa sunt inmormantarile vampirilor, dar totusi, era imposibil. Nu-mi venea sa cred ca prietenul meu cel mai bun a fost ars pe rug. Am lasat capul in jos, strangand cearceaful alb cu putere. Ma simteam total neputincios. Miranda mi-a pus mana pe umar, iar eu am tresarit, de parca s-ar fi intamplat cine stie ce.
-Ne pare extrem de rau, dar sa stii, Alex, ca toti am pierdut cate o persoana draga cand am venit la scoala asta.
Nu mi se parea cine stie ce alinare, dar am ramas tacut stiind ca incercau sa ma binedispuna. Nu stiu cat timp am stat toti in camera fara sa vorbim, dar cred ca a durat mult. Eu priveam pierdut asternutul, in timp ce-mi aduceam aminte, incetul cu incetul, toate intamplarile minunate dintre mine si Razvan.

In octombrie, acum multi ani, Razvan venise pentru prima data la scoala noastra. A intrat diriginta vesela in clasa, zicandu-ne ca avea sa ne prezinte un coleg cu totul si cu totul special. Toti am asteptat cuminti, in timp ce noul membru al colectivului isi facea aparitia. Se vedea clar ca nu era ca noi, ca nu era american, iar asta nu le-a convenit multor colegi. Chiar daca eram cu totul diferiti, stand in aceeasi clasa, iar el stiind foarte bine engleza, ne-am imprietenit. Ne intelegeam destul de bine si nu-mi pasa defel ca el nu era american.
O luna mai tarziu, ne aflam in fata scolii dupa ore asteptand sa se faca culoarea verde la semafor. Eram alaturi de Razvan si alti cativa colegi si vorbeam despre nenumarate chestii infime. Eu eram cu totul absorbit de discutia noastra si n-am observat cum o masina mica venea cu viteza spre noi. Toti ceilalti fugisera, iar eu mergeam normal, nesesizand pericolul. Dintre toti colegii care erau cu mine, numai Razvan a sarit si m-a tras de mana inainte ca masina sa ma loveasca. Acesta a fost lucrul ce a sudat cu adevarat prietenia noastra.

Revenindu-mi din starea aceea ciudata, i-am privit pe prietenii mei. Stateau cu niste fete triste si ma priveau. Lucrul acesta ma deprima si mai mult. Totusi, prin minte mi-au trecut vorbele lui Razvan cand imi murise bunicul: Nu fii trist. Chiar daca, din pacate, nu mai este printre noi, el te mai vede inca si este prezent mereu in inima ta. Si nu cred ca si-ar dori sa te vada asa de trist. Intr-un fel avea dreptate. Trebuia sa ma bucur ca avusesem un asa bun prieten, ca fusese alaturi de mine, ca meritasem un asemenea amic. Ce ma durea extrem de tare era faptul ca el ma salvase de la moarte, iar eu, cand incercasem, dadusem gres. Desigur, el ma salvase de la un accident de masina, iar eu nu am putut sa-l apar de un strigoi.
-Haideti sa mergem la un suc, am spus cu o voce cat de cat voioasa.
Toti amicii mei m-au privit ciudat, uimiti. Sincer sa fiu, daca as fi in locul lor, aceeasi expresie mi s-ar fi intiparit pe fata.
Pe drumul nostru spre mica terasa amenajata in afara cladirii, am stat sa cuget la cele intamplate. Ma gandeam necontenit la acel strigoi si la Razvan. Incercam sa ma mint pe mine insumi, sa-mi spun ca amicul meu nu murise, ci ca era la fosta mea scoala si n-aveam sa-l mai vad vreodata. Totusi, nu-mi iesea defel si, intr-un tarziu, am renuntat. Un singur lucru ma bantuia : ce le spusesera cu adevarat parintilor lui ? Nu aveam nici cea mai vaga idee, dar cu siguranta nu-i spusesera ca copilul lor fusese ucis de un strigoi.
Ajunsi la terasa, ne-am asezat la o masa, iar Kail s-a dus sa ne ia sucurile si mie o inghetata de ciocolata in forma de sendvis. M-am sprijinit de speteaza scaunului si am cascat. Nu-mi era somn, dar creierul meu avea nevoie de oxigen. Cand s-a intors adolescentul la masa, mi-a intins doza de Coca Cola si inghetata. S-a asezat pe scaun si a privit prin curte. Era miezul noptii, probabil, si afara era destul de cald. Am luat o gura din doza si am privit stelele ce straluceau precum niste diamante pe cer.
-Ia uite ce tip! A spus Kail aproape tipand.
Ne-am uitat toti in aceeasi directie si am putut vedea un adolescent cu parul castaniu, ondulat si lung. Era inalt si mi se parea ca era cu un an mai mare ca noi. Totusi, in acel moment am fost sigur ca Kail era gay. Mi se parea relativ ciudat, dar ma bucuram ca nu aveam sa ma bat cu el pe cine stie ce tipa.
-Ia te uita, Kail si-a gasit o noua bucatica ! A spus Crystal in timp ce radea zgomotos.
Prietenul meu i-a aruncat o privire urata si a intrebat-o pe Alice cine era tipul. Aceasta nu a stat mult pe ganduri si i-a raspuns amuzata:
-Michael Starrey. E cu un an mai mare ca noi si e cel mai bun scriitor din campus.
Mi-am desfacut ambalajul de la inghetata si am inceput sa mananc din ea, privindu-i pe amicii mei ce faceau misto de Kail. Saracul. Nu era usor sa fii homosexual, dar se vedea clar ca fetele nu aveau nimic impotriva inclinatiilor lui sexuale.
Deodata, am vazut hartia ce se afla in inghetata mea. Am suierat o injuratura si am scos-o de acolo. Acum, toata atentia prietenilor mei era concentrata asupra mea. Am privit din nou nenorocita aia de hartie si am observat ca pe ea era scris ceva. Cine s-ar fi gandit sa-mi trimita un mesaj in... inghetata ? Doamne, ce oameni ( sau, mai bine spus, neoameni ) ciudati.
-Un bilet in inghetata, am spus razand.
Spre deosebire de vadita mea amuzare, ceilalti devenisera rigizi, de parca cine stie ce chestie s-ar fi intamplat. Miranda mi-a smuls biletul din mana si a inceput sa-l citeasca atenta. Dupa ce a terminat, i l-a dat si celorlalti vampiri, ultima ce a citit fiind Alice. Aceasta i-a aruncat o privire plina de subinteles Mirandei, aceasta exclamand:
-Oh, Doamne !

No one ? Okay then. I m here with the next chap.
Lectura placuta !
I-am privit uimit putin timp, dupa care m-am incruntat, dorind sa-i fac sa vorbeasca. Uram sa fiu exclus dintr-un anumit lucru biletelul infiorator fiind gasit in inghetata mea. Am asteptat putin, cat cei patru susoteau ceva am uitat sa precizez ca vampirii vorbeau mult prea incet ? - si m-am enervat, smulgand biletelul din mana Mirandei.
Am ramas cu gura cascata si i-am privit pe cei patru amici. Toti se uitau atenti la mine, dorindu-si probabil ca eu sa nu fi citit biletul. Kail se concentra citindu-mi gandurile, dar nu parea deloc surprins de ce auzea. Ma tot gandeam cat de ingrozit as fi daca mi-as vedea toti prietenii ucisi in fata ochilor mei. Ar fi fost cel mai teribil lucru. Stiam prea bine ca n-aveam sa-i mai vad vreodata, dar macar sa stiu ca nu eu eram cauza mortii lor. Pentru mine, era bine sa stiu ca macar erau in regula. Si atunci m-am hotarat sa-ntreb:
-Deci Elhomerii doresc sa ma transforme in strigoi pentru ca sangele meu este special si as fi unul dintre cei mai puternici strigoi existenti, nu ?
Crystal si Alice au dat simultan din cap in semn de aprobare.
-Dar daca as deveni vampir ? Daca, ca strigoi as fi puternic, atunci la fel as fi si ca vampir, nu ?
Miranda deveni ingandurata si, dupa ceva vreme, vocea ei rasuna:
-Asa ar fi logic. Totusi, trebuie sa stim ritualul pe care vor sa-l foloseasca Elhomerii.
Nu am inteles deloc ce voia sa spuna. Prin carti citisem doar ca un vampir trebuie sa-mi suga sangele si sa-mi bage inauntru putin din sangele sau. Nimic mai mult. Spre deosebire de mine, ceilalti intelesesera ce a spus Miranda. Alice parea ca stia tot ce trebuia asa ca a fost poftita de Kail sa ne spuna ce parere avea.
-Cert este ca nu putem sa aplicam transformarea cea simpla fiindca asta ar insemna sa-i dam mai mult sange de vampir lui Alex si el are nevoie de foarte mult din al lui. Exista un proces foarte complicat, dar cred ca are sanse de reusita. Vampirul ce are sa-l transforme pe Alexander trebuie sa suga o mica parte din sangele sau, iar cealalta parte trebuie pusa in niste sticle. Dupa ce el este golit de serul rosiatic - m-a infiorat felul in care a spus-o - vampirul trebuie sa-i dea sa bea cat sange are nevoie pentru a fi transformat, plus cel cu gena lui. Asa, probabil, are sa devina vampir. Dar intrebarea la care trebuie sa raspunzi este : tu vrei cu adevarat sa devii un vampir ?
-Da, Alex, nu ai sa-ti mai vezi prietenii umani un timp indelungat si, poate, cand te vei intoarce printre oameni, ei nici nu te vor mai recunoaste. Chiar vrei sa te sacrifici pentru ei ? A intrebat Miranda.
Intrebarea ei m-a pus pe ganduri, dar, undeva in minte, stiam ca trebuia sa fiu transformat in vampir. Chiar daca nu pentru prietenii mei umani, atunci pentru cei inumani. Elhomerii pareau ei doar niste strigoi normali cu un nume deosebit, dar eram sigur ca erau periculosi. Si chiar daca nu aveau sa recunoasca, ei erau un pericol si pentru vampirii normali. In fond, toata viata mea imi fusese o oarecare frica de lucrurile noi si niciodata nu-mi dorisem sa-mi dau viata pentru cineva.Totusi, dupa nefericita intmplare ce m-a marcat pe viata, nu-mi era frica sa devin ceva nou.
Trebuia sa-i protejez pe prietenii mei umani si pe vampirii ce m-au sustinut.
Trebuia sa o apar pe Miranda.
-Da, asta vreau, am spus intr-un tarziu.
Dupa raspunsul meu, lucrurile s-au derulat foarte repede. Kail a chemat-o pe directoare si i-a spus ce aveam de gand sa facem, iar aceasta nu a fost de acord din prima. Intr-un tarziu a cedat argumentelor noastre extrem de convingatoare. Trebuia sa ne miscam foarte repede fiindca aveam timp pana la rasarit si nu mai aveam mult timp. Toti cei din jurul meu se agitau nebuneste prin curte, iar eu stateam si-i priveam atent simtindu-ma ciudat ca nu-i ajutam. Directoarea mi-a spus ca trebuia sa ma odihnesc fiindca aveam mare nevoie de asta dupa transformare si, fiind un ordin direct, nu am putut sa ma impotrivesc.
Asa ca am ramas pe scaunul de la terasa, gandindu-ma la cum va fi viata mea dupa transformare. Oare aveam sa-mi amintesc de Razvan, Ioana ? Oare aveam sa devin un monstru ce traia doar pentru placerea de a bea sange ? Sau, mai exact, ce voi fi ? Toate intrebarile acestea ma bantuiau, dar stiam prea bine ca hotararea fusese deja luata si nu mai puteam da inapoi.
-Poftim.
M-am uitat spre persoana ce-mi vorbise. Era Miranda care-mi intindea I-podul. Probabil ca aflase de la Alice sau Kail ca eram putin ingrijorat. L-am luat si i-am multumit, ea plecand sa-si termine treaba, dar nu inainte sa ma sarute pe obraz. Am ramas putin uimit de gestul ei, dar n-am lasat sa se vada. Mi-am pus castine in urechi si am dat play melodiei Highway to Hell de la AC/DC. Era una dintre cantecele mele preferate si, nu stiam de ce, dar ma linistea. Incet, mi-am lasat mintea sa hoinareasca in diferite directii. In minte mi-a venit un nume ce-mi dadea fiori pe sirea spinarii.
Miranda.
Ne cunosteam de ceva timp si ma simteam din ce in ce mai atras de ea. Niciodata nu fusesem foarte norocos in dragoste, fiind un capricorn adevarat. Niciodata nu spuneam cuiva ce simteam, decat atunci cand eram sigur ca nu aveam sa fiu dezamagit. Si asa, imi pierdeam mare parte din iubirile adevarate. Pe langa acest lucru, aveam ascendent in leu, zodie ce ma facea sa fiu un Don Juan. Totusi, nici de data aceasta nu puteam sa-i spun fiintei care-mi placea ca nutresc sentimente pentru aceasta. Acela era un lucru ce-l detestam din tot sufletul. Si totusi, ma innebunea incetul cu incetul fata asta. Nu era vorbareata si spunea ceva doar cand era neaparata nevoie, era sora cu sarcasmul in unele momente si, alteori, era o persoana dura si impasibila. Dar nu mi-a fost niciodata greu sa vad mai departe de aparente, sa o vad pe Miranda cea adevarata. Nu era asa dura precum dorea sa fie, dar era o persoana ce-si masca extrem de bine sentimentele.
Am stat sa ma gandesc la ea mult timp. De fapt, nici nu stiam cat. Am revenit printre oameni cand Crystal m-a informat ca toate pregatirile fusesera gata. Mai erau sase ore si ceva pana la rasarit, destul timp dupa parerea tuturor. Am fost asezat pe unul din scaunele alea ce se gaseau in fiecare salon unde muncea un dentist, dar acesta era complet intins si se asemana cu o masa de operatie. Miranda s-a asezat la capul meu, luandu-mi-l in poala ei. Mi-am inchis strans ochii si am inghitit in sec, imbratisand toate sentimentele umane ce ma cuprindeau.
Era un cocktail de sentimente.
Ultimul atat de uman.

Hei!

iti citesc de ceva vreme fic`urile. Dar asta e WOW!!
Imi place enorm de mult ideea...am vazut in cateva comm`uri cum ca ar semana cu Twilight. Am citit cartile lui Mayer. Chiar nu seamana deloc. (dar vorba aia...daca e cu si despre vampiri...gata e copie dupa Twilight) :]]
Sa revenim la capitol.
Descrii totul cu foarte multe detalii...in unele capitole ai cam grabit lucrurile...dar ai revenit si totul e ok:)
imi place enorm de mult modul tau de a scrie si de a vedea lucrurile:)

Bafta la scris...si sa stii ca am citit si am sa citesc fiecare capitol..cu sufletul la gura=P~

Te rooog pune repede next`ul:X

Isteata de mine,nu a mai trecut pe aici dar am avut ce sa citesc.Mi-au placut capitolele si ca de obicei acele paragrafe care le pui la inceput.Le ador.
Ai descriere,dialogul nu e sec si se imbina perfect dupa parerea mea.E genial ficul tau.

Te rog sa pui continuarea mai repede.Si la fel am patit si eu ca She...imi dispare commul.Dar in fine.
Mult noproc in continuare si pune mai repede next-ul.
Ja ne!:bye:

Multumesc pentru comentarii ! Am venit cu un nou capitol ce sper sa va placa.
Lectura placuta si va astept parerile !
Durerea ce m-a cuprins a fost una blanda la inceput, ce mi-a oferit o senzatie atat de stranie si, totodata, cunoscuta. Ma simteam asa bine, endrofinele intrandu-mi in sange. Dar, brusc, senzatia de placere se oprea o perioada si revenea din nou, mai apoi. De parca vampirul ar fi avut nevoie de pauze. Cu timpul, incepeam sa simt o goliciune in intreg corpul, de parca ceva vital mi-ar fi lipsit. Nu mai gandeam normal, ci prin minte imi cutreierau tone de lucruri ce nu aveau cine stie ce sens. Apoi am simtit cum imi erau turnate in gura lichide si, involuntar, le inghiteam si-mi placea teribil. Mintea imi devenea lucida, imi simteam din nou membrele si o putere uriasa mi-a invaluit corpul. Dupa ce nu am mai avut ce lichid sa inghit, am deschis ochii, privind in jur. Puteam sa observ detalii ce nu mi le imaginasem vreodata. De asemenea, auzul mi se imbunatatise considerabil. Auzeam cele mai mici susoteli, respiratiile sacadate. Era asa de diferit si fascinant. Dar totul a fost intunecat de puterea ce-mi zvacnea prin vene. Ma simteam atat de puternit incat am reusit sa rup creanga unui copac fara nici cel mai mic efort. Simteam o furie uriasa, nu ma puteam concentra. Doream sa rup, sa distrug tot ce vedeam in fata ochilor. Mai multe perechi de maini mi-au atins bratele si ma trageau inapoi, doreau sa ma opreasca, dar in zadar. Le-am inlaturat intr-o clipita, fara sa ma chinui. Apoi, am rupt o alta craca a unui copac si am aruncat-o spre persoanele ce incercasera sa ma opreasca mai devreme. Desigur, vampirii s-au miscat mult mai rapid si n-au fost atinti de bucata de lemn. Am vrut sa ma duc sa distrug altceva, sa profit de puterea nimicitoare ce o posedam, dar vocea unei persoane m-a facut sa incremenesc.
- Alexander !
M-am intors si am vazut-o pe Miranda cum statea fata-n fata cu mine, privindu-ma atenta. O senzatie ciudata mi-a invaluit intreg trupul si puterea ce nu-mi daduse pace pana acum s-a linistit. Dar nu s-a calmat deloc, ci actiona precum un intrerupator. O data ma lovea cu o putere uriasa, apoi se domolea si parca disparea. Se juca cu trupul meu. Am strans degetele-n pumn si am vrut sa o lovesc, dar ea a actionat mai rapid, unindu-si buzele cu ale mele. Din acel moment, am putut sa-mi controlez puterea si m-am lasat purtat de acel sarut ce era atat de intens. Observasem ca toate trasaturile mi se accentuasera asa ca nu mi-a fost foarte greu sa imi introduc limba in lacasul umed si sa o caut pe a ei. La gestul meu, Miranda a tresarit, dar s-a lasat purtata de pasiune, limbile noastre antrenandu-se intr-un joc intens. Directoarea si-a dres glasul si atunci amandoi am revenit la realitate, zambindu-i stanjeniti.
- Uau ! Alexander, arati mult mai bine ! A exclamat Kail privindu-ma.
Am ras amuzat, fiind sigur ca aratam cu totul si cu totul diferit. Totusi, eram putin curios sa ma vad si, vazand o oglinda veche sprijinita de un zid, am inceput sa alerg spre ea. Surprinzator, ma miscam de mii de ori mai rapid si eram foarte agil. Ajungand la zidul cu pricina, am indepartat praful de pe oglinda sparta. Intelesesem de ce fusese adusa afara, ca sa fie aruncata. M-am uitat la trupul meu si am ramas uluit. Pielea imi era foarte alba, precum hartia, dar avea o stralucire aparte. Ma inaltasem putin si aratam precum un atlet. Curios, am deschis gura si am vazut caninii ascutiti si albiciosi ce ii inlocuisera pe ceilalti umani. Aratam foarte ciudat, dar imi placea destul noua mea forma.
- Si ce trebuie sa fac ? Am intrebat, intorcandu-ma catre directoare.
- Este aproape rasaritul, deci nu mai avem mult timp. Alexander, strigoii isi vor da seama imediat ca esti transformat, de aceea trebuie sa te misti rapid. Ei au sa vina cu prietenii tai aici, cerandu-ti sa te predai ca sa nu-i omoare. Desigur, chiar daca te-ai fi predat, ei ar fi fost morti. Trebuie sa iesi rapid si sa-ti iei prietenii, aducandu-i aici, dupa bariera. Dupaia, o sa inceapa batalia finala. Daca reusim sa-i tinem afara pana la rasarit, atunci au sa moara fiindca sunt sigura ca nu s-au gandit ca te vom transforma si nu vor fi foarte pregatiti, raspunse Miranda.
Am aprobat, oftand. Imi era sete, gatul ma ardea cumplit. Doream sange mai mult ca niciodata si, surprinzator, nu mi se mai parea atat de scarbos ca inainte, ci foarte tentant, precum un fruct interzis. Kail, auzindu-mi dorinta puternica, a venit si mi-a intins un pahar mare, negru in care se afla sange. Ii puteam simti mirosul si, precum un animal salbatic, m-am repezit si am dat pe gat tot lichidul. Ma simteam mai bine, setea disparand aproape de tot. Minutele treceau, iar eu priveam vampirii ce se mobilizau prin intreaga curte. Unii erau profesori, altii paznici, iar altii simpli elevi. Toti se asemanau intr-un singur fel: cand ma vedeau, ma priveau uimiti sesizand transformarea. Surprinderea de pe chipul lor ma amuza teribil si ma intrebam daca asa aveau sa fie si fetele strigoilor.
- Si chiar nu mai am suflet ? Am intrebat-o pe Alice care nu se sinchisea sa exerseze.
- Daca simti tu ca nu mai ai, atunci chiar nu mai ai. Ai daca crezi, mi-a raspuns.
- Da, dar daca nu o sa mai simt dragostea, durerea, furia ? O sa fiu precum un robot ?
- Fiecare dorinta indeplinita are pretul ei. Toate raspunsurile tale sunt aici.
Mi-a atins usor partea stanga, in care se afla inima. Stiam ca avea dreptate, dar parca mi-era frica de ce aveam sa devin. Un monstru ? Nu, ma puteam controla. Daca voiam, puteam sa raman acelasi. Chiar puteam. Am refuzat sa mai stau pe ganduri si am dorit sa continui discutia cu Alice ca sa treaca timpul.
- Si, de ce nu te antrenezi ca toti ceilalti ?
Am aratat spre toti vampirii ce se luptau unii cu altii sau cu papuri umplute cu fan si puse pe un bat de lemn. Ea a chicotit si a privit amuzata intregul antrenament.
- Pentru ca n-am nevoie. Sunt una dintre cei mai vechi vampiri.
Am dorit sa o intreb cati ani avea, dar dupaia m-am hotarat ca ar fi fost mai bine sa nu. Adica, Alice arata atat de bine si nu voiam sa aflu ca a trait nu stiu cate decenii. As fi fost socat si nici nu ar fi dat prea bine. Alice s-a ridicat si a plecat dupa Kail, care sedea pe o craca prabusita. Am privit curtea pentru a mia oara, incercand sa alung plictiseala ce ma acapara incetul cu incetul. Mi-am intors capul spre Miranda care se antrena cu un alt pusti scund si usor grasut. Isi dadeau pumni si parau loviturile foarte rapid, iar puterea lor parea sa fie egala. Totusi, Miranda nu parea dezavantajata de faptul ca putra o rochie sangerie peste care o jacheta de blugi. Nu stiam daca fusese intuitia sau nu fiindca purta o pereche de colanti negri trei sferturi pe dedesubt. O priveam uimit cum sarea in aer si facea un surub, cum il fenta pe baiat si cum acesta nu renunta facand aceleasi miscari uimitoare.
Dupa cateva minute, in centrul tuturor a venit directoarea alaturi de un profesor cu parul blond deschis, intre doua varste. Amandoi tineau in maini cateva cutii negre, subtiri. Pareau foarte importante fiindca aveau mare grija de ele. Toti s-au oprit din antrenament si se apropiau de cei doi, iar eu i-am urmat.
- Dupa cum stiti, cea mai buna cale de a ucide un strigoi, este de a folosi o tepusa, a inceput profesorul, captandu-ne atentia. De aceea, o sa va dam tuturor cate una din argint pe care, speram noi, sa o folositi cu atentie. De la lectii, ar trebui sa stiti cum se ucide sigur un strigoi cu tepusa, dar, avand in vedere ca sunt cativa elevi noi - si s-a uitat spre mine - am sa va explic inca o data. Intai, trebuie sa gasiti o bresa, ca strigoiul sa nu fie atent si sa puteti sa-l atacati fara prea mult efort. Apoi, cu grija, trebuie sa-i bagati tepusa in partea stanga, in dreptul inimii, si sa o introduceti printre coaste, drept in inima. Aveti grija sa o impingeti cu putere pentru a garanta succesul actiunii. Si nu uitati, nu ezitati si aveti curaj.
Directoarea a inceput sa ne imparta tepusele de argint si, dupa aceea, toti s-au reintors la antrenamente. M-am asezat din nou pe scaun si am asteptat inceputul bataliei, in tot acest timp jucandu-ma cu arma ascutita.
Brusc, toata activitatea din curte a incetat si cei prezenti au incremenit. Nu a trebuit sa spuna cineva ceva pentru ca toti am stiut ca au ajuns. Le puteam simti mirosul de putred, asa ca am sarit intr-un copac, ascunzandu-ma dupa frunzele sale dese. Cand Elhomerii au ajuns langa dispozitivele de aparare, unul dintre ei, capetenia probabil, a spus :
- Unde e ?
Vocea sa era impunatoare, dar lipsita de orice sentiment. A dat din degete si din spatele lui am vazut cativa strigoi aducand langa el prietenii mei. Erau treji si, mai ales, terifiati. Le puteam vedea teama cumplita in ochi, dar nici un sentiment nu mi-a strabatut corpul. Imi erau amici, dar nu reactionam deloc sentimental. Parca toate sentimentele de prietenie dintre noi ar fi disparut odata cu transformarea, ori erau bine ascunse in sufletu-mi mort. Am alungat orice gand legat de sentimente si am observat ca inca nu-mi simtisera mirosul si nici nu se asteptau sa apar. Atent, mi-am prins mainile de craca ca de un trapez si am sarit cu putere prin scut, lovindu-i pe doi dintre strigoi cu picioarele si strigand :
- Surpriza !
Si acela a fost semnalul de inceput al unei batalii cu un final iminent.

Hei-hei.!

Un nou capitol superb. Nu stiu ce spun altii, dar dupa mine e cel mai fain fic pe care l-am citit.
Am ramas fara cuvinte, cand am aflat ca Miranda l-a transformat pe...Alex. Uau.



Astept next`ul


Bafta la scris:)~!

Iii ce-mi place,Metal.
Ador acet capitol,care e la fel de reusit ca si celelalte.Imi place cum descrii iar dialogul se imbina perfect.
Wow...devine foarte interesant.Miranda l-a transformat..hihi..imi place foarte mult.
Sper sa pui ontinuarea cat mai repede.Spor la scris!
JA NE!:bye:

yeeeiiii ..... nextu...scz stiu ca nu am mai comm dar am avut ceva probleme cu contul... in orice caz am urmarit si citit fiecare capitol si ce pot spune.... nu am decat laude la adresa ficului... bv esti talentat...dialogul il ai la degetul mic ...sti sa-l invarti si sucesti in asa fel incat sa nu fie sec. Imi place mult si cum descrii :love:

Miranda l-a transformat ...iui e asa dragut :X:X ii ador pe astia doi

Abia astept sa vad cum decurge lupta sunt sigur ca va fi uimitoare :yes:o//o

Poi spor la scris si astept nextul

Multumesc pentru comentarii Chio, Crysta, Theo ! Va astept in continuare parerile.
Tin sa mentionez ca ficul acesta se apropie de final. Probabil ca o sa fie inca patru capitole maxim. O sa vad.
Lectura placuta !
Strigatul meu i-a luat prin surprindere pe strigoi, care au privit grabiti in jur. Cu bocancii am lovit doi dintre ei in fata, acestia cazand pe pamant si scotand un fel de urlet. Toti vampirii din scoala au iesit fugind din locul unde era bariera, incepand sa-i loveasca pe strigoi. Atent, i-am localizat pe doi dintre prietenii mei si am luat-o la fuga spre ei. Din pacate, un strigoi batran imi aparu in cale, dorind sa ma indeparteze de prada lor. Era putenic, mainile sale impingandu-le pe ale mele, dar eu eram abia trezit si, dupa spusele Mirandei, aveam avantajul puterii. M-am chinuit si l-am aruncat intr-un copac, continuandu-mi alergarea spre amicii mei. Ajuns langa ei, i-am privit pret de cateva secunde. Erau lesinati. Am vrut sa pun mana pe ei, sa ii duc la adapost, dar Ioana m-a apucat, cu mana sa mult prea alba, de gat si a inceput sa stranga. Apoi, si-a deschis ochii, reusind sa ma socheze cand am vazut cerculetul rosiatic din jurul pupilei. Era strigoi. Fusese trezita. O furie uriasa m-a napadit cand am vazut ca toti prietenii imi fusesera treziti.
- Trebuie sa-i omori, Alex, a urlat Miranda.
Adevarul vorbelor ei m-a lovit precum o bata. Stiam ca erau strigoi si toata natura lor umana se pierduse, dar ideea de a-mi omora prietenii era oribila. Chiar daca erau strigoi, aratau exact la fel si asta ma deruta teribil. Am ezitat. Atat mi-a trebuit si Ioana a sarit spre mine, cu gura larg deschisa si coltii albi, luciosi dezveliti. Fiind destul de rapid, am scos tepusa si, gandindu-ma ca nu era ea, am bagat arma printre coastele ei, lovindu-i din plin inima. Un tipat agonizat s-a auzit si a scuipat niste sange pe gura, dupa care s-a prabusit inerta pe pamant. Am analizat ce se intampla in jur, pentru a sti ce urma sa fac. Alice avea de furca cu un strigoi in care infipse partial tepusa si nu reusea sa-l opreasca din miscarile sale smucite pentru a-l omora. L-am luat prin surprindere pe respectivul monstru, ducandu-ma-n spatele sau si prinzandu-l de umeri, strangandu-l. Oasele i-au trosnit puternic si Alice i-a impins puternic tepusa in inima, omorandu-l.
- Mersi, esti un salvator, a spus adolescenta inainte sa se indrepte spre alta tinta.
I-am urmat gestul, incepand sa atac alti strigoi.

Nu stiu cat a durat batalia fiindca am pierdut notiunea timpului. Aproape de rasarit numarul strigoilor scazuse considerabil, ramanand mai putini de douazeci. Capetenia se antrenase intr-o lupta cu directoarea si niciunul nu se lasa mai prejos. Noi, ceilalti, trebuia sa ne ocupam de strigoii ramasi sau, macar, sa tragem de timp fiindca atunci cand avea sa rasara soarele, toti strigoii o sa fie arsi.
- Inca 5 minute, mi-a soptit Miranda.
Amandoi sateam spate in spate, luptandu-ne cu strigoii. Calm, am introdus tepusa in pieptul monstrului, dar nu inainte sa-mi intepe usor mana. Durerea provocata de cele doua rani de la colti, a fost puternica, dar de scurta durata. Apoi, m-am intors sa o ajut pe Miranda. Cu o diversiune perfecta, adolescenta a reusit sa-l doboare pe strigoi. Simultan, ne-am intors inspre directoare. Aceasta se lupta de zor cu capetenia clanului. Brusc, un urlet ne-a facut pe toti sa tresarim, intorcandu-ne inspre locul de unde se auzea zgomotul.
- Crystal !
Tipatul Mirandei m-a facut sa tresar. Prietena noastra, Crystal, se prabusise pe pamant, intr-o balta de sange. In sangele ei propriu. Strigoiul a ranjit si, precum un animal salbatic, s-a repezit spre trupul ei neinsufletit, band sangele. Furia Mirandei era uriasa fiindca s-a repezit spre monstrul acela, infigandu-i tepusa in inima fara pic de ezitare. Dadu un sut in trupul strigoiului, apoi dandu-i lacrimile. Intreaga scena a fost privita de catre capetenia clanului Elhomerilor si directoare, iar, intr-un moment de neatentie, strigoiul batran isi infipse coltii in gatul femeii. Rapid, am sarit si i-am infipt tepusa in inima, dar fusese prea tarziu. Deja o omorase pe directoare. Atunci primele raze ale soarelui au luminat padurea. Ramasitele strigoilor s-au transformat in praf, fiind, mai apoi, luate in aer de catre vantul ce adia usor. Totusi, vantul nu a putut lua si tristetea ce ne-a cuprins pe toti. Daca Crystal era o pierdere uriasa pentru elevi, directoarea era o pierdere pentru intreaga scoala.
- Imi pare rau, am spus, stergandu-i lacrimile Mirandei.
De fapt, cuvintele mele erau prea neinsemnate in comparatie cu ce simteam. In cele cateva saptamani de cand eram acolo, ma atasasem foarte mult de Crystal. Era o fata desteapta, frumoasa, ce nu merita sa moara atat de tanara. Si toate astea din cauza mea ! Imi venea sa-mi dau pumni in cap pentru tot ce provocasem. Dar ce rost mai avea ?
- Nu e vina ta, a spus Kail, citindu-mi gandurile.

Doi profesori ne-au trimis inapoi in campus pentru ca ei sa faca "curat". Au luat trupurile celor doua femei si le-au dus la biserica unde, din cate am inteles, urmau sa faca inmormantarea sau, pe limba noastra, sa le dea foc pe rug. Simteam cum tristetea a invaluit tot campusul, desi toti cei ce au supravietuit luptei au primit aplauze numeroase.
M-am uitat la ceasul de pe perete. Era zece fara un sfert dimineata pentru oameni adica, seara pentru noi. Trebuia sa ma schimb fiindca intr-un sfert de ora ma intalneam cu Miranda, Alice si Kail in sufragerie. Kail imi spusese ca nu avea sa mai vina sa se schimbe fiindca dorea sa stea cu Alice pentru a o consola. Si, dupa mine, credeam ca se va intampla ceva intre ei ! De ceva timp se uitau lung unul la altul, dar nu spuneau nimic. Totusi, era o zi prea trista, cu prea multe pierderi pentru a ma gandi la combinatii.
Am deschis usa dulapului si am privit innauntru. Era dezordine si nici nu mai stiam ce se afla acolo. Mi-era prea lene sa iau fiecare tricou la rand asa ca am bagat mana in el si am scos prima piesa vestimentara ce mi-a picat. Si chiar fusese o alegere buna ! Era un tricou negru de la Element, cu sigla mare, rosie pe piept si cu scrisul alb "Element". Mi-am schimbat blugii cu unii negri curati si mi-am pus skaterii de la Globe in picioare.
Ajuns in sufragerie, i-am vazut pe prietenii mei. Alice si Kail stateau imbratisati pe o canapea - sa nu-mi spuneti ca s-a intamplat ceva ! - iar Miranda statea pe alta canapea de piele rosie. M-am asezat langa ea si am privit spre televizorul cu plasma mare. Era dat pe stiri.
- Pana la urma, ce s-a hotarat ? Am intrebat.
- Maine dimineata la zece inmormantarea, s-a anuntat. Atunci se va hotara si cine va fi noua directoare.
Vocea Mirandei era sparta, trista. Mi-am trecut mana dreapta in jurul ei, strangand-o la piept. Dupa aceea, am vazut cat de afectuosi erau Alice si Kail.
- Si intre voi ce se petrece ? Si eu care credeam ca Kail are inclinatii catre baieti ! Cat de mult s-a inselat toata scoala !
- Hei, daca m-am indragostit de Alice, care-i problema ? Chiar ma bucur ca nu ti-am confirmat gandurile, Alex, a spus razand.
Si asa am aflat cu totii ca cei doi erau indragostiti. Ne-a cuprins rasul si am glumit in continuare pe diferite teme, incercand sa nu parem atat de afectati de pierderi. Dupa parerea tuturor, trebuia sa fiu afectat de pierderea prietenilor mei umani, a lui Crystal si a directoarei. De fapt, nu ma afecta asa de mult ca au murit prietenii umani fiindca, atunci cand m-am transformat in vampir, amintirile si sentimentele pentru ei s-au mai estompat.
- Mai stiti bancul ala ? "De ce li se par barbatilor femeile in lac, piele si cauciuc atat de incitante ? Pentru ca miros ca o masina noua!" A spus Miranda, incercand sa destinda atmosfera.
Rasetele noastre au acaparat sufrageria.
Astfel, toate lucrurile incepeau sa revina incetul cu incetul la normal.