AnimeZupCăutare

Labyrinth

Fara sens

Isi arunca ghiozdanul jos, pe pat langa ea. Ea era…lispita de spirit. Isi tinea mainile lipite pe genunchii goi, stransi la piept. Pletele negre, cu bucle mari, neuniforme, ii atarnau in jos. Barbia si-o sprijinii pe un genunchi si-l privii, il fixa cu privirea ei maronie. Ea a inceput sa tremure, usor, de parca ar fi luat-o frigul.
Isi ridica barbia, una din lacrimii ii cazu in jos pe obraz, isi musca buza, il fixa cu privirea.
-Ce e?
-Asculta, ai simtit veodata nevoia sa fi ucis? Sa nu te sinucizi, sa fi omorat. Sa te astepte cineva la colt, ca printr-o minune, fara sa te ureasca ci doar sa aiba nevoie sa ucida si tu…si tu sa-I iesi in cale acestui psihopat, sa ai nevoie de aer si in loc de aer sa-ti primesti sangele peste ochi ca palmele celei mai dragi persoane care te scoala dintr-un cosmar sau lesin.
- Mmm… continua
- As vrea …sa merit, ar fi un sfarsit prea frumos, dar prea simplu pentru cineva ca mine…cineva ca mine…nu pot, ar fi prea usor, dar nu pot sa nu urlu cand fiinta-mi cere asta vehement!
O dorinta neinfranata care mi-a ajuns nevoie. Am fost bolnava de viata as vrea sa fiu ucisa si nu de tristetea sau crizele mele.
Am nevoie …am nevoie, iar…am nevoie
, isi musca degetul mare de la mana dreapta oprindu-se din vorbit.
-Nu poti vorbii serios!
-Cateodata…cateodata.. imi placea viata si acum imi place, dar nu mai simt beatitudinea si nici frica de moarte, pentru mine moartea a ajuns o necesitate de moment, fix ca necesitatea unui om intelligent sa poarte o conversatie.
Nebunie, astm, sange, palma, gheata, frig…

-Totul duce la o casa…o casa rece, cu lemn umflat dupa opt ani, o casa in care daca ai fi treaz ai muri de claustrofobie indiferent daca suferi sau nu de aceasta boala. Dadu el din cap, asezandu-se langa ea si luand-o pe dupa umeri, strangand-o in brate
-Tin minte…ca eu nu mai pot…sa gandesc, revin la criza, nu pot sa nu gandesc, revin la alta criza…
Sunt martira proprii mele persoane
A unei cutii de bere cand trebuie sa gandesc
A unei tigari cand trebuie sa ma mint ca nu sunt singura si ca e cineva langa mine, cineva care nu ma vede, nu ma cunoaste dar dintr-un motiv necunoscut mie si verosimil ma asculta atunci cand ii bag trupul alb si lipsit de membre, carne, piele, oase, in gura. Cand bag aceasta hartie in gura imi ia gandurile si le cerne, le trece prin sita unui discernamant iar cand ii mai scurtez viata ma ajuta…sa nu gandesc.
Nu trebuie sa ma mai mint…
Dar sunt om…
Doamne, daca ai mila, uita-te la mine cum te provoc sa ma lasi in voia mea…

-Dar daca ma iubesti…trezeste-ma… o completa el. Incerca s-o aduca cu picioarele pe pamant, era ceva ciudat, nu parea sa aiba vreo criza, dar?
Dracu’ sa ia cuvintele, nu inseamna nici unul nimic cum nimic nu e real…
Isi cuprinse tamplele intre degetele subtiri si murdare si incepu sa planga.
Demonul chitarii


Isi ia chitara. O acustica usor ascunsa in umbra palmelor sale. Nu ma pricep la chitare, dar cert e ca e o acustica. Ciupeste coarzile lent, iar chipul lui oval incepe sa prinda paloarea si intunecimea abisului. Incet, incet incepe sa cante Guns, apoi un death, iar privirea ii se schimba in ceva greu de descris.
Cel mai ciudat e ca nici luminea unei zile de inceput primavaratic nu-l mai ajunge. Doar el, o chitara suspecta si zdranganitul pe coarda. Inca incer sa inteleg cum isi misca mainile atat de demonic.
Mai ales nu inteleg de ce ma tintuieste cu privirea in timp ce canta si de ce eu ii zambesc in cel mai suspect mod posibil. Imi era teama, ca negrul ochilor lui transfigurati ma vor inghiti cu totul. Cu fiecare treapta ce-o cobor. Lent, mai lent si mai lent, pana simt ca ma opresc, desi peisajul se deruleaza nesimtit in jurul meu. Trupul mi se misca.
Sunetele voci si chitarii lui par un sarpe ce-l inrameaza. O rama ce se scurge ca picaturile nevrotice din robinetul chiuvetei. Pic, pic, pic. Sarpele acesta se prelinge pe perete, se incolacea in crescendo pe mine ca iedera si, mai trist, imi acopera cu coada lui urechile, iar cu botul imi coaguleaza sangele gleznelor. Parca mi s-ar cangrena trupul, dar eu nu ma pot opri.
‘ Teama, treapta, trepte, tentacule.
“Fluturas numai ai, aripioare…
Lordul te-a lasat fara aripioare”
De ce te lasi…inghitit fluturas? De ce? Mai presus, de ce-l asculti? Nu-l mai asculta, te vei transforma si tu, ultimul lucru va fi sa fi ingurgidat si topit de acidul lui gastric. Fluture ce zbori greu nu-l asculta. El e un demon …cu chitara.
Multe sinucideri in noi.
Nu-l mai ascult. Dar el are o chitara...
Inchideti ochii fluturasi, mi voi inchide si eu”
Treptele s-au rupt… au cazut. Si el are o chitara
Am citit - nu tot, ca nu as suporta - dar indeajuns incat sa-mi fac o parere.
Ai un stil interesant, nu pot sa neg asta, dar am impresia ca nici tu nu intelegi ce scrii. Bati pe langa, cum sa zic. Folosesti o gramada de metafore care nu exprima cea ce vrei tu sa exprime exact. Repetitiile si greselile sunt permise in poezie, ca de aia este licenta poetica. Totusi, la tine merge povestea, pana o dai in bara cu o descriere ce lasa de dorit. Inteleg ce ai vrut sa spui in '' Acum... '' dar mie mi-a lasat un gust total amar, un amalgan de idei fara sa porneasca de undeva. Nu transmite nimic. E deranjant sa folosesti rosu in excesiv, sa repeti cuvinte si fraze fara noima. Daca incerci sa redai sentimentul de nebunie, sa stii ca n-o faci. Tot ce faci este sa insiri fraze, propozitii, care nu au un inceput si nici un sfarsit, e ca si cum nu s-ar lega in niciun fel intre ele.
Ai un vocabular dezvoltat, dar il irosesti. Nu poti face dialog, si apoi sa insiri cateva cuvinte care se leaga intre ele, si sa te astepti sa iasa o capodopera.
Filozofia e complicata, si poate ar trebui sa o lasi pe seama cui o poate scrie. Doar daca citesti carti de genul, asta nu inseamna ca esti facuta sa o scrii tu insati. Cea ce faci tu, nu e nici filozofie, si nici literatura. Incearca sa te folosesti de cunostintele pe care le ai, si sa transmiti ceva cititorului.

Nu mai pune bold, si incearca sa fi atenta la semnele de punctuatie si la asezarea in pagina, it looks dirty.
E o opinie, deci incearca sa nu te superi.
Untitled69 iti sunt recunoscatoare pentru comentariu, totusi ti-as fi recunoscatoare daca pe viitor ti-ai tine parerea despre ceea ce inteleg si ce nu, pentru tine. Daca tu nu intelegi, nu inseamna ca eu nu, daca restul nu inteleg, nu inseamna ca eu nu. Am scris cu un motiv insiruirea aia. E vorba de nebunia persoanala si nu-mi doresc sa o inteleaga toata lumea :)
Oricum, multumesc mult pentru sfaturi, oricum mi-am mai schimbat putin modul de a descrie, e un one-shote vechi, scris acum ceva timp...chiar multicel
Iar eu, draga mea, sunt foarte greu de suparat :)
Daca taceai...eh, era mai bine.
Nu ma pricep la chitare
nici la logica.

untitled69: Daca incerci sa redai sentimentul de nebunie, sa stii ca n-o faci.
tu: E vorba de nebunia persoanala si nu-mi doresc sa o inteleaga toata lumea

Ok, deci vii sa comentezi un comentariu si spui ca autorul nu intelege, ca sa arati in acelasi comentariu ca de fapt a inteles.
Sigur, in continuare o sa bagi niste explicatii alambicate pe care n-o sa ma obosesc sa le citesc.

Cine citeste sa inteleaga.
Ja ne.