Salut tuturor. Prietenia este cred ca cel mai important lucru pentru noi toti. Unui prieten poti sa ii spui mai multe decat parintilor. Un prieten va fi intotdeauna langa tine si invers atunci cand vei avea nevoie de cineva care sa te asculte si sa iti dea un sfat.
Dar oare este intotdeauna totul roz? Ce trebuie sa faci ca sa gasesti un prieten adevarat in lumea de azi?
Smecherii se cred mari si tari ca sunt copii de bani gata, isi aleg prietenii dupa nivelul social, dupa cum se imbraca, dupa ce fel de muzica asculta, dupa cat de tocilar este, daca fumeaza, daca se drogheaza, daca arata bine. Dupa ei un prieten trebuie sa faca tot ce le arde lor.
"Prietenii" pot si dupa interes. De exemplu anul trecut la mine in clasa am fost 6 fete(acum suntem 4). Si au existat multe certuri, deoarece una dintre ele ne intorcea pe ce parte dorea(ii convenea). Noua ne spunea ca cica una a zis asa cealalta a zis alta, dar defapt ea doar arunca vina pe altii ca sa scape bazma curata. Noi ne certam ca proastele si incepeam sa ne barfim crezand ca tot ce spune ea este adevarat. Eram putine si ne lasam singure saptamani intregi pana cand avea ed gand domnisoara sa se impace cu ea. Pentru ca daca vreuna dintre noi se ducea la ea sa ii zica ceva, ea se supara pe noi si nu puteam face nimic. Eram ca niste marionete. Dupa multe certuri, batai si discutii contradictorii am realizat pana la urma care era miezul problemei. Anul acesta a fost mai diferit. Noi nu mai aveam incredere in ea si ne-am maturizat atat de mult incat am realizat ca prietenia este mai mult decat o persoana cu care stai si te distrezi. Poti ajunge sa tii mult la ea, atat de mult incat poti crede orbeste si sa nu iti dai seama pe cine ai ca prieten.
Am creat acest topic, pentru a ne cunoaste mai bine. Adica fiecare am trecut prin certuri si momente frumoase alaturi de prieteni si le putem povestii si spune ce am invatat din asta:)
Eu una cred k o prietenie nu se poate descrie in cuvinte.In ziua de azi nu mai exista prieteni adevarati ci doar prieteni falsi care in fata se comporta frumos cu tine doar pt a profita de tine,iar in spate te barfesc. acum 2 ani am realizat ceea ce imi spunea cineva odata:ca nu exista prieteni adevarati.Timp de 4 ani am suferit crezand ca fostele mele colege din 5-8 imi erau prietene bune.Le ajutam la toate lucrurile,nu exista lucru cu care sa nu le ajut.Fie la teme,teste,proiecte si multe altele.Abia cand eram la sfarsitul clasei a 8-a mi-am dat seama ce fel de fete sunt.Am fost o zi bolnava si nu m-am putut sa ma duc in aceea zi,iar colega mea de banca le-a inregistrat cand ma barfeau zicand ca sunt proasta si ca ma pot fraieri cum vor ele.In fiecare zi colega mea imi zicea ca sunt niste increzute care doar profita de pe urma mea , dar eu nu am crezut-o,pana cand mi-a aratat aceea inregistrare.De atunci mi-am dat seama cat de multa dreptate avea.Mi-am dat seama ca ea este cea mai buna prietena a mea.Ea a fost sinura care mi-a deschis ochii si mi-a aratat ca celelalte profita de pe urma mea.Pana la sfarsitul clasei a 8-a nu le-am mai bagat pe celelalte in seama.Anul trecut cand am intrat la liceu am avut norocul sa intru ca colega mea in aceeasi clasa.De atunci suntem cele mai bune prietene.
Da adevarat. Asa era si la mine. Ele barfeau nu aveau nici o problema, ne invarteau pe degete dupa cum aveau chef si tot asa. Pana cand la ultima noastra cearta au fost niste discutii aprinse, ne-am luat la bataie etc, etc..
Si o singura fata a ramas langa mine, dar ea a plecat acum in alta tara.
Nu realizezi cat ti la un prieten decat atunci cand il pierzi.
Prietena mea cea mai buna Andreea, este de varsta cu mine. Bine noi suntem si verisoare. Si sincer la inceput credeam una despre alta ca suntem nesuferite, nu ne suportam..Etc.
Si acum suntem prietene foarte bune de 4 ani. Ma rog in septembrie facem 5 dar mai e pana atunci. Si tin foarte mult la ea. Sper ca si ea la mn:))
Ne-am sustinut intotdeauna si desi nu ne vedem prea des comunicam zilnic, prin telefon mess. Acum facem si meditatii impreuna. In vacante dormim una la alta, stam in fiecare seara pana tarziu si vorbim, ne spunem secrete. Ne place sa facem bratari din bilute..Si ea nu e fitoasa plina de arfe si restu. E o fta simpla, genul mai tocilar sa zic asa, si asta imi place cel mai mult la ea. Ca nu se da in vant ca alte .. Sa nu le zic cum.
Interesant topic , asa ca m-am gandit sa postez ^^ . Am trecut prin multe datorita prietenilor mei , lucruri bune sau rele . Pe zi ce trece realizez ca prietenia este atat de importanta . Adica , daca nu am aveam prieteni ... ne-am fi simtit atat de singuri , corect ? Nu am mai avea cu cine comunica , cu cine sa ne mai distram , cu cine sa ne impartasim secretele si placerile . Zi de zi simtim nevoia de a comunica , iar prietenii ne ajuta sa ne indeplinim aceasta dorinta .
Mama mea este o persoana deschisa si foarte intelegatoare . Ii spun aproape orice in legatura cu viata mea . Dar uneori imi este rusine sa ii povestesc anumite intamplari , iar in acel moment ma deschid prietenilor . Cu siguranta prietenii nostri stiu cateodata mai multe despre noi decat stiu parintii .
Mereu ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca nu as fi avut prieteni . Cu siguranta total schimbata . Prietenii ne fac sa zambim , nu-i asa ?
Desigur , situatia nu e mereu roz ... Prietenia nu inseamna numai fericire . Cateodata ajungem sa suferim enorm din cauza unor prieteni , deoarece exista si prietenie pe interes . Nu am inteles niciodata acele persoane , care parca profita de tine . Te fac sa ii placi , sa crezi ca sunt niste oameni cu o inima atat de buna , cand in spatele acelor vorbe , acelor fapte ... se ascunde un lant de minciuni . Ajungem sa cunoastem tradarea , iar acest lucru este atat de dureros . Am fost tradata de foarte multe ori , am suferit si eu ca ceilalti . Dar nu pot sa spun ca eu n-am gresit cu nimic . Ne miram cateodata de ce prietenii nostri nu se pot abtine sa nu barfeasca . Daca stam bine sa ne gandim , nu exista om care sa nu barfeasca . Simtim de foarte multe ori sa facem acest lucru , deoarece ne lipsesc ideile , iar cel mai bun lucru care ne scoate din plictiseala este barfa .
Dar una este barfa ca motiv de plictiseala si alta este barfa din rautate . Multe persoane ne mint in fata , ne fac sa credem ca chiar tin la noi , iar cand nu suntem de fata ... BUM "Ala e handicapt , idiot , prost ... " , si lista poate continua =]] . Dar cu siguranta aici intervine gelozia . Majoritatea persoanelor barfesc din cauza geloziei , chiar daca nu vor sa arate acest lucru . Ei bine , nu au decat sa ne barfeasca , ne fac sa ne simtim si mai importanti =]] .
Pot sa recunosc ca singurii mei prieteni foarte buni sunt baietii. Probabil din cauza ca sunt o fire mai baietoasa , iar aproape toate fetele din scoala mea sunt cu fite si pe interes . Nu stiu daca asa sunt toti baietii , dar cu siguranta cei pe care ii cunosc pot fi de incredere . Sunt mereu amuzanti si mereu vor sa ne puna intr-o dispozitie buna . Ma distrez de minune cu ei . Cu fetele ... mi-a pierit cheful de mult ( aici ma refer doar la cele pe care le cunosc ^.^ , deoarece cu siguranta sunt si fete normale , simple si nu pe interes )
Un topic foarte interesant.
Chiar dacă voi toţi ziceţi că prietenii adevăraţi nu există, vă înşelaţi. Poate că nu i-aţi găsit voi încă. Un prieten adevărat îţi rămâne alături până la final, te ajută cu cea mai mare bunăvoinţă şi poate să calce peste orice doar pentru tine. Eu, personal, am un prieten adevărat. Mi-aş da viaţa pentru el şi el ar face la fel. Ne cunoaştem din clasa a doua [ din clasa întâi până acum, am rămas aceeiaşi elevi ] . Ne-am întâlnit prima dată când învăţătoarea ne-a mutat din bancă şi eu am picat în banca a patra cu el. De atunci, prietenia noastră a devenit din ce în ce mai strânsă şi ne înţelegeam din ce în ce mai bine. Eram tot timpul împreună, tot timpul unul pentru celălalt. Chiar dacă ne certam, ne împăcam repede fiindcă ştiam că o mică ceartă nu ne putea distruge prietenia. Ne înţelegeam şi ne înţelegem foarte bine şi niciodată nu m-a trădat sau bârfit în şase ani. Nu l-am ales drept prieten pentru că are bani sau din cauza aspectului lui, am devenit prieteni pentru că eram asemănători şi mă simţeam bine în prezenţa lui.
Prietenii falşi nu au lipsit din viaţa mea, dar am reuşit să-i depistez repede şi să-i îndepărtez. Nu am nevoie de ei şi nici nu îmi trebuie.
Clasa din care fac eu parte, nu este foarte unită deşi ne cunoaştem din clasa întâi. S-au format diferite grupuri de prieteni şi grupurile nu comunică între ele. La teste, când o profă ni le aduce, este tărăboi. Dacă unu ia o notă mai mare decât altul, atunci ăla cu nota mai mică nu mai poate de gelozie. Nimeni nu se bucură pentru ăla cu nota mai mare şi este o bătaie pe note cum n-ai mai văzut. Deşi ne cunoaştem de mult, prieteni adevăraţi şi uniţi n-am putut ajunge.
Situaţia nu e deloc roz uneori şi certuri pot să apară uneori. Dar dacă cele două persoane sunt cu adevărat prieteni, atunci se pot împăca. Ce relaţie de prietenie poate să reziste, în timp, fără mici certuri? Nu cred că prea multe.
Anyway, fiecăruia îi trebuie un prieten fiindcă el te face să zâmbeşti, îţi aduce fericirea şi te ajută. Singur în viaţă nu prea ai cum să supravieţuieşti.
Da, cum a zis şi Metal şi sunt de acord cu el în totalitate singur fără prieteni nu ai cum să stai. Totuşi dacă nu experimentezi trădările, gelozia şi certurile atunci eşti un copil băgat într-un bol de plastic unde viaţa e numai roz. Faptul că mai găseşti prieteni falşi te face să ai o altă părere faţă de oameni şi să încerci să ai alături de tine doar pe cei care chiar sunt cu adevărat prieteni nu cei ce te bârfesc pe la spate şi te mint. Am avut şi eu specimene dastea, nu neg pentru că nu poţi zică că nu ai avut prieteni falşi, oameni care au stat lângă tine degeaba ori pe interes pentru că ar fi o minciună. Prietenii adevăraţi se simt după cum sunt ei şi nu realizezi că îţi e bff sau nu ştiu ce alt rahat, ci îl simţi ca pe un frate, vă înţelegeţi, plângeţi împreună etc. Dar totuşi prin relaţiile false cu alţi oameni, există şi o parte bună pentru că prin trădarea lor, realizezi că nu există viaţă roz şi că nu totul în vaţa e ca în filme. Îţi deschide mai bine ochii şi te face să vezi dincolo de aparenţe, te face oarecum mai matur, mai deschis în privinţa vieţii. Adevărat că unii suferă pentru că au ţinut mult la prietenii lor pe care îi credea adevăraţi, iar aceşti oamnei nu se pot numi slabi, ci mai mult ei sunt sensibili şi unii plâng pentru că simt că au fost trădaţi şi indignarea asta îi face să verse lacrimi. Asta e un exemplu nu o luaţi prea personal. Se întâmplă unora nu la toţi.
Totuşi adevăraţii prieteni există şi nu poţi spune că nu există şi să fi un om rece şi ''smart ass'' dându-te nu ştiu ce despre viaţa când de fapt eşti la o vârstă în care nici nu te-ai lăsat de oliţă- Sorry pentru acest concept al meu, dar chiar e real, sincer. Eşti adolescent, da ? Păi poartă-te ca unul.Grupul de prieteni se schimbă des şi ajungi să vezi că oamenii nu sunt aşa şi unii se schimbă şi realizezi că nu îţi e prieten adevărat pentru că îl vezi şi îl ''miroşi'' cum s-ar zice. Realmente totul se întâmplă, aşa e rasa umană, aşa oamenii fac chestiile şi calcă strâmb, dar totuşi să ne gândim că poate nu erai pe gustul persoanei respective. Cel mai bine e să îi îndepărtezi pă ăia falşii şi să-i laşi pă ăia calumea, oamenii de cuvânt care plâng lângă tine şi totodată te acceptă aşa cum eşti nu pentru că ai bani şi pentru că eşti frumos sau eşti popular. Trebuie să realizăm că lumea se schimbă , sunt într-o continuă schimbare ce îi aduce finalmente într-o lume falsă, superficială, dar nu trebuie să uităm de noi şi de adevăraţii noştrii prieteni. Poate că ai fost trădat, dar pe undeva acolo acolo prin mulţimea aia se află prietenul ăla adevărat care ţi-ar sări în ajutor când ai vrea să faci o prostie şi când crezi că nu mai poţi şi te umflii în plâns.
Adevarat. Metal si Akasuna Lynn sunt de acord cu voi. Intr-o prietenie nu este neaparat tot timpul roz. Dupa mult timp am inceput sa realizes cat inseamna prietenii ptr mine. Si am tot timpul grija sa nu vorbesc urat cu ei la nervi pentru ca uneori mi se mai intampla sa mai scap unele chestii..
Si nimanui nu i-ar placea sa auda lucruri urate pe care nici macar nu le gandesc..
Unele persoane cred ca sunt foarte fitoasa sau chestii de genul. Dar daca nu au ajuns sa ma cunoasca asa cum sunt eu cu adevarat atunci ma doare fix intr-un mare nimic. Pana la urma oricine are dreptul la o parere proprie. Si indiferent de aceasta trebuie sa o respectam.
Asa ca ma port cu atare si multa indiferenta cu persoanele rau intentionate. Nu vreau astfel de prieteni. Ori te comporti normal ori la revedere.
Buna..am aterizat si eu pe'aici. Subiectul este foarte interesant.
"Prietenia"..ceva rar in zilele noastre. Nu multi cunosc adevaratul sens al acestui cuvant.
Cei de mai sus, au spus lucruri foarte adevarate..si sunt de acord cu ei.
Prietenii adevarati exista, dar sunt foarte putini. De obicei, nu-ti ajunge o viata pentru a putea cunoaste omul, dar incercam si noi sa traim cat de cat. Nu putem sta ca in jungla.
Am invatat si eu de-a lungul scurtei mele vieti, cateva lucruri folositoare, si am ajuns la concluzia ca exista prieteni adevarati. Problema este, ca natura umana ne impiedica uneori sa credem asta cu tarie. Este vorba aia..ai baga mana in foc pentru el?
Chiar daca stii ca intotdeauna ti-a fost alaturi, si pareti cu adevarat prieteni, se mai intampla uneori sa te indoiesti.
Eu una, ma gandesc destul de des la persoanele pe langa imi fac veacul, si tot atat de des ma intreb cati gandesc ca mine. Cum pot afla adevaratele lor ganduri? Nu prea ai cum..trebuie sa ai incredere in cuvantul lor.
Consider ca am prieteni, dar oare de ce nu pot spune "adevarati"? veti incepe sa radeti probabil..dar am destul de multi prieteni..si nu pot spune cu tarie, si cu cea mai mare bucurie..ca sunt adevarati.
Unele dintre prietenele mele, spun ca suntem ca niste surori. Ele imi povestesc viata lor, detaliind tot, asemeni unui jurnal..dar probabil nu s-au intrebat niciodata daca si eu am facut la fel..in fine.
Traim intr-un secol al vitezei, unde apar schimbari la fiecare pas, iar pentru unii din noi este mai usor sa traim pe propriile picioare, constienti ca nimeni nu-ti poate folosi gandurile impotriva ta, dar totusi constienti ca trebuie sa ai prieteni.
Viata este foarte ciudata, de asemeni complexa. Nu putem cunoaste tot..probabil ne amagim, probabil ca nu..dar cine are un prieten adevarat..acela este un om fericit.
Oky...Oky...eu sincer nu prea stiu ce sa zic despre prietenia asta. Adica pot spune o tona de lucruri si totusi nimic. Prietenia adevarata, hmmm, nu stiu daca am gasit-o dar sunt sigura ca exista pe undeva pe acolo. AM o prietena foarte buna. Imi e prietena din clasa a5`a cand s-a mutat la mine la scoala. Ma rog, au fost ceva probleme la inceput dar noi ne intelegeam bine. Am ajuns de nedespartit. Ne-am mutat din clasa impreuna, datorita faptului ca nu mai suportam colegii. Asta pare destul de adevarata pentru o prietenie nu? Dar in ultimul timp relatia mea de prietenie cu ea scartaie...SI eu nu stiu daca mai pot avea incredere deplina in ea. Deci, incepe sa imi cam moara ideea aceea de prietenie adevarata si incep sa cred ca poate nu am stiut niciodata ce e aia. In schimb prietenii superficiale...Vaai ...Stiu atatea despre ele..oamenii aceia care te joaca pe degete...Sau asa zisii prieteni pentru tema la mate...Sau mai stiu eu ce specimene. Mda', urasc genul acesta de persoane. SI mai sunt si barfitorii aia asa de simpatici, care daca spui un cuvant ca iti place de x sau ca te-ai certat cu y si fac o barfa suculenta dintr-un singur cuvant gresit. Ei bine detest si genul acestia de prieteni falsi. Dar totusi, eu consider ca am prieteni...de umplutura...pe la scoala cel putin...am cu cine vorbi in ora de religie si cu cine stau in pauze...Cam asta e judecata mea
Prietenia...este acel ceva de care ai nevoie pentru a simtii ca traiesti.Prietenia nu este mereu legata cu sfori puternice,si de multe ori lucrurile devin serioase.Prietenia nu este intotdeauna roz si frumoasa.Exista vremuri cand totul pare fara sens si multe prietenii se pierd din cauza asta.Doar cele adevarate raman,si credeti-ma ca stiu ce inseamna o prietenie adevarata,si stiu cat de usor s-a pierdut.
Am avut o prietena,cea mai buna prietena a mea,insa ea s-a mutat in alt oras si nu ne mai intalneam,si legaturile noastre s-au slabit.Insa acum vorbim mult mai des si chiar daca mai exista mici certuri intre noi din cauza oamenilor invidiosi,noi tot ne intelegem si incercam ca prietenia ce ne leaga sa nu se desfaca.
Am mai intalnit prietenia,si dupa cativa ani,mi-am dat seama ca nu este o prietena adevarata.Ma mintea,barfea sau mai stiu ce alte lucruri care ma deranjau.Asa ca am renuntat la asta si mi-am continuat drumul cu capul sus.
O prietenie nu tine de cat de bogat esti,sau cate haine ai in dulap,prietenia tine de caritate si respect.Daca nu exista respect intre noi(si aici nu ma refer la glumele pe care le facem),atunci aceasta prietenie se va pierde incetul cu incetul,pana cand observi ca ai ramas singur.Adevaratele prietenii trec peste orice impreuna,la bine si la rau,tot legate sunt.Adevaratele prietenii nu sunt treacatoare,si se gasesc cu greu.
Prietenia advarata se va arata la momentul potrivit,si atunci iti vei da seama cine este cu adevarat langa tine si te sprijina.Virtutea este fundamentul esential al prieteniei si pentru ca o prietenie sa fie una adevarata si de lunga durata,nu este nevoie decat de daruire si sentiment reciproc.
Imi place mult subiectul asta, prietenia. In primul rand, pot spune ca o consider foarte importanta, iar prietenia adevarata este o adevarata comoara.
Sigur, nu multi ne sunt prieteni adevarati... Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu dezamagita de cei pe care ii consideram prieteni. I-am ajutat pe multi colegi la tot felul de teme, incercand sa nu bag in seama ca unii dintre ei imi erau apropiati doar pt acest lucru. Am continuat sa ma comport la fel cu ei, nu m-am indepartat, pt ca am incercat sa pastrez un sentiment de colegialitate fata de ei pana la sfarsitul clasei a 8-a. Apoi, a inceput liceul, un loc in care nu mai eram singura care ii putea ajuta pe toti. De fapt, n-am mai facut asta aproape deloc, pt ca suntem toti la acelasi nivel si majoritatea au aceeasi experienta cu fostii colegi ca si mine.
Exista si asa-zisele "cunostinte", persoane pe care le cunosc, amici mai mult decat prieteni, cu care imi place sa imi pierd vremea si sa discut uneori, sau sa stau pe afara cu ei atunci cand nu am cu cine.
Am si prieteni adevarati. Cea mai buna prietena a mea e, de fapt, o fosta colega de clasa din scoala generala, singura care chiar nu profita de ajutorul meu si incerca si ea sa ma ajute cu tot ce putea, uneori doar ascultandu-ma. Simt ca ii pot spune orice si ea stie ca imi poate spune orice. Suntem oricand alaturi una de cealalta, pregatite sa ne ajutam in orice moment. Si printre noii mei colegi pot spune ca am trei prietene adevarate, care ma cunosc mai bine decat ceilalti, stiu ce simt si ce gandesc in anumite situatii. Mai am o prietenie foarte veche, un prieten pe care il am de cand aveam trei ani. Desi il vad destul de rar, atunci cand ii vorbesc stiu ca ma intelege si ca ma cunoaste cu adevarat.
Eu nu am prieteni adevăraţi. I mean, prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Mai sunt persoane de pe zup cu care mă înţeleg foarte bine, dar unele chestii sau secrete nu le poţi spune tuturor. Uneori, familia îmi este mai apropiată, dar alte ori, nu mă înţelege. de-a lungul timpului, mi-am dat seama că nu poţi avea încredere în toţi oameni. Mi-am dat seama că există şi oameni perverşi, răi şi de neîncredere. Înainte, aveam încredere în prietenele mele. Părinţii îmi spuneau că nu trebuie să am încredere deplină în ele. Nu se ştie când mă pot trăda. Şi aşa a fost. Anul acesta, chiar de Paşte, eram afară cu o prietenă şi mi-a spus ce a zis despre mine o altă fată, care înainte o consideram prietena mea. M-am abţinut să nu mă cert cu ea în ziua de Paşte. Dar m-a enervat şi m-a durut, în acelaşi timp. O credeam în stare pe fata aia, să-mi zică ceva, dar măcar să-mi spună ce are de spus în faţă, nu aşa. Mi-am dat şi eu seama că nu trebuie să am încredere în aşa - zisele mele prietene.
Acum, mă înţeleg bine cu colega mea de bancă. Ei îi mai spun ce simt, dar ştiu că nu prea pot să mă bazez pe ea. Este foarte schimbătoare. Vorbeşte cu mine, glumim, râdem, iar după câteva minute, e prost dispusă şi ridică tonul.
Când am ceva pe suflet, sau vreau să mă descarc, îi spun familiei. Dar nu tot timpul. Pentru că nu mă înţelege. Am idei fixe, uneori sadice, iar dacă i le spun mamei mele, o enervez şi o supăr. De aceea, uneori plâng, ca să mă descarc, alteori, vorbesc cu cineva.
Deci, prietenia este destul de importantă, dar trebuie să şi găseşti un prieten adevărat, cu care să poţi vorbi.
Prietenia... momentan pentru mine pot spune ca e un subiect destul de delicat, din cauza uneia dintre prietenele mele bune care e in coma T_T . Oricum, la fel ca fiecare, am avut si eu parte pe prieteni care erau in preajma mea numai din interes, dar ma bucur ca am avut si o prietena buna. Pot spune ca prieteni adevarati nu mai am, insa eu sunt unul. Pastrez orice fel de secret, dar nu pot spune la randul meu orice secret pentru ca nu e pastrat.Ba dimpotriva, e spus mai departe pe soptite si apoi devine subiect de discutie ptr un cerc restrans de persoane, iar cand afli de acest lucru te simti pur si simplu ca un.. experiment ...O.o... . Oricum, per ansamblu, prietenia e chiar un lucru minunat si e chiar placut, insa e cunoscut numai de cei care au intalnit-o.
Păi , într-un timp obişnuiam să am un cel mai bun prieten cu care mă înţelegeam nemaipomenit. Până când, am vrut să-l conving măcar să încerce să fumeze mai puţin. Dar lui nu i s-a părut că eu îi vreau binele, ci că pe mine mă deranjează faptul că eu nu fumam aşa mult şi că nu eram atât de plăcută în cea de-a doua gaşcă a lui. Adică , îmi zicea mie că eu sunt o egoistă , şi pentru că eu nu mă pot face plăcută în grupuri, atunci nici el nu ar trebui. Adevărul era că cea de-a doua gaşcă era absolut groaznică. Baut şi fumat la greu. Numai că prietenului meu îi convenea. Eu am ieşit de acolo, m-am întors la vechiul meu grup. El , orgolios a rămas acolo. A avut foarte multe probleme de sănătate, din cauza alcoolui, şi chestii luate în combinaţie cu votcă .
Cu prietenul meu, încă mai ies , mai vorbim , dar nu e chiar ca acum un an. S-a pierdut ceva. Mă rog. Esenţialul este că nu mai suntem aşa buni prieteni .
Nu întotdeauna oamenii îşi găsesc prieteni . Şi probabil , pentru că sunt atât de greu de găsit sunt atât de speciali..
Fara prieteni nu stiu nu as fi ceea de acum.Inainte nu ma intelegeam bine cu actuala prietena dar acum ne povestim fiecare detaliu din viata.La noi prin "cartier" sunt mult prea putini copii iar majoritatea baieti asa ca ma inteleg mai bine cu baietii cred suntem doar 4 fete doar ca mai mult ma inteleg cu o fata,in viata reala.Asa pe internet am foarte multi prieteni,uni adevarati... alti doar amici.Prietenia este un lucru important iar daca nu ar fi eu pur si simplu as sta toata ziua in casa si nu as vorbi cu nimeni,etc.De aceea este important sa avem prieteni,dearece ei ne sprijina in multe intamplari grele si avem cu cine sa ne intelegem.
Prietenia este ceea ce cauta fiecare cand cunoaste o persoana . Sincer, nu cred ca exista prieteni adevarati ...cel putin eu nu am simtit vreo data ca am un prieten adevarat in care sa pot avea incredere deplina. Prietenia adevarata este doar o iluzie , la care oamenii aspira mereu ...la fel ca si perfectiunea .
La fel ca toata lumea, si eu am crezut ca acesti prieteni exista...dar pe parcurs mi-am dat seama cat am gresit, si consecintele le suport chiar si acum . Normal ca inca am amici , dar prieten nu cred ca voi mai numi pe cineva .
Se pare ca am dat si eu peste acest topic. Chiar ma bucur ca am mai gasit oameni care cred acelasi lucru ca mine.
Ei bine, multi ati zis ca prieteni adevarati nu exista. Eu una va zic ca exista. La mine in clasa, suntem o echipa de handbal. Multi ne-au zis ca suntem toate unite. Ne aparam una pe alta. Cand cineva se ia de una dintre noi sarim toate pentru a ne apara. Chiar si dirigintele a ajuns sa ne zica despre faptul ca suntem unite.
In aceasta echipa, pot zice ca mi-am gasit o prietena adevarata. Nu ne-am certat deloc si totdeauna vorbim si ne zicem una alteia secrete. Pot zice ca nu m-am mai inteles cu cineva asa de bine niciodata. I-am zis ei multe lucruri pe care nu le-am zis nimanui. Celelalte fete din echipa, ma inteleg si cu ele, insa stiu ca nu indeajuns incat sa le zic si lor aceste secrete. Ele sunt mult mai gura sparta si imediat dau cu ciocu' la celelalte clase.
Ei bine, vara trecuta, pot zice ca m-am apropiat de un coleg cu care facem franceza si engleza. Un baiat din C.
Ne-am apropiat din faptul ca el a fost iubitul unei coechipiere din echipa mea, iar el mai mereu vorbea despre ea cu mine. Insa, o data mi-a spus ca vrea sa se desparta de ea. Zis si facut. S-a despartit de ea si eu am inceput sa vorbesc cu el tot mai mult. Coechipierele mele ziceau ca il plac si ca nu stiu ce, dar adevarul era ca eu ma simteam chiar foarte bine in prezenta lui.
Am descoperit ca ne asemanam chiar foarte mult si din gluma in gluma incepeam sa-l consider ca un frate, iar el pe mine ca o sora. Incepeam sa tin la el tot mai mult. Ma intelegeam si inca ma inteleg cu el foarte bine. Ne aparam unul pe altui si tot asa.
Insa, acum o luna sau doua, coechipierele mele nu-l mai suportau si vroiau sa faca tot posibilul doar pentru a ne separa. Au existat multe certuri din care eu am iesit cea care suferea ca o fraiera. Recunosc, am plans pentru chestia asta chiar si la scoala. Imi pare bine ca el nu a fost de fata ca probabil facea crima de om. Prietenele mele au observat ca nu am de gand sa-mi distrug prietenia dintre mine si el asa ca au lasat-o balta.
Chiar cand credeam ca totul s-a terminat, s-a gasit alta desteapta - pe care chiar nu o suport si nici nu am suportat-o - de la mine din echipa sa se bage intre mine si el. Totdeauna imi zicea ca se va duce la celelalte fete si ma vor pune sa aleg dintre echipa si acel baiat cu care ma inteleg.
Acum, in prezent, mi-a facut multe probleme cu el. Chiar m-am certat cu el si ne-am impacat. Chiar si in momentul acesta am iesit dintr-o cearta cu el si e foarte suparat pe mine din cauza acelei.. sa nu zic cum.
Oricum, ma bucur ca prietena mea cu care ma inteleg foarte bine nu se afla printre cele care m-ar pune sa aleg. Stie cat tin la acel prieten al meu si nu cred ca m-ar face sa sufar. Probabil multi v-eti zice ca sunt chiar proasta pentru ca as lasa un baiat sa intervina intre mine si prietenele mele, insa si el imi este un prieten. Unul chiar foarte bun care mi-a fost aproape cand ele nu erau. Totdeauna cand el era trist si eu eram la fel.
Scuzati pentru acest post asa de lung, insa simteam nevoia sa ma eliberez undeva.
Chiar reusit subiectul asta. Ma intrebam cand o sa ajungem si la asta...
Pai eu nu mai cred in prietenie. Am avut o prietena ce parea sa-mi fie loiala si o fata de treaba,pe gustul meu. Era mai mare decat mn cu 2-3 ani. insa se schimbase in momentul cand intrase la liceu, a incput sa fie fitoasa, sa-i trateze pe ceilalti cu indiferenta, fara sa-i pese de nimic. Nu i-am permis si am pus capat asa-zisei prietenie.
Cred ca am ales corect...
Stiu ca un prieten/prietena trebuie sa dea sfaturi in legatura cu orice, sau sa ajute macar cu ce poate. Eu asa am facut dintotdeauna, cred ca este cel mai bn.
Nu pot sa zic ca nu am prieteni, dimpotriva, am si colegi care tin la mn si ma sprijina atunci cand pot, dar eu am renuntat sa ma mai implic atat de mult. Stiu ca pentru unii este valoroasa, un sentiment placut si frumos, nu zic ca nu e asa, dar aduce suferinta in anumite cazuri.
Eu de aceea am renuntat sa mai cred in prietenie, pana si familia imi zicea mereu aceleasi chestii, cum ca nimieni nu-mi este prieten, ca nu trebuie sa ma incred in nimeni.
Vorbele astea nu cred ca poate influenta pe nimeni, pe mn in niciun caz, dar am facut asta din proprie experienta, din gandirea-mi proprie.
Acum imi pare rau ca am tinut un discurs foarte plictisitor, sunt sigura, insa nu puteam sa nu-mi zic parerea....Bye bye:*
Prietenia pentru mine e chiar foarte importanta in viata scurta a unui om.Mie mi se pare ca atunci cand esti mic te imprietenesti repede dar,atunci cand cresti uneori pierzi legatura cu ei si prietenii sunt in ce in ce mai greu de gasit. >.< Sunt multi fake care nu vor decat sa fie langa tine doar pentru un scop anume or somethin'. Am multi de genul.
In general prietenia se obtine atunci cand cunosti foarte bine pe cineva,o prietenie legata strans vreau sa spun. Rau e atunci cand cunosti pe cineva cu adevarat sa te lase la greu stiind ca niciodata nu a facut`o. E greu atunci cand inchei o prietenie frumoasa in stil mare cum ar venii.
Incep sa cred ca prietenia de multe ori e bazata pe minciuni cu scopul de a acoperi niste lucruri ceea ce tin de trecutul nostru si sunt greu de perceput sau poate sa dea o impresie gresita asupra celui caruia`i spui acel lucru. Dar de multe ori aceste prietenii nu sunt de durata.
Cred ca ati inteles ideea pe care cred ca vreau sa o sugerez. o.O nu?
Viziunea mea asupra prieteniei e mult prea ciudata ca sa fie inteleasa. Eu cred ca a fi prieten cu cineva inseamna a te folosi de cineva. Apoi ajungi, intr-un fel sa te folosesti atat de mult de niste oameni. incat devii dependent de ei, si atunci nu-i mai poti rani, indeparta si nu te poti lipsi de ei. Asta se intalneste si in familii. Asta e ceea ce tine o familie legata. Dependeta membrilor de ceilalti. Doar ca acum, nimeni nu prea mai are nevoie de nimeni, deci nu mai exista prietenie.
Prietnia are asa de multe forme...Cred ca am o prietena adevarata. Da nu e in tiparele obisnuite. N-am vazut-o niciodata ca pe prietena aia la care sa mergi sa plangi ca s-a desparitit de tine nu stiu cine. N-avem nimic in comun inafara de faptul ca suntem colege de banca. Cred ca asta ne-a si tinut prietene. Nu stiu daca ea ma vede la fel:-? Ce facem cel mai des e sa ne certam si sa ne injuram:))Probabil si de asta suntem prietene:)) Ca tot timpul ne certam. Nu prea ne intalnim in vacante...nu e genul care sa stea foarte mult pe afara. De asta nici n-o inteleg:)) Nu-i place nimic. N-are nici un hobby:| A avut mereu tot ce i-a trebuit, defapt a avut mai mult decat a avut nevoie. Si nu e obisnuita sa piarda ceva. Nu prea cred ca ma suporta din cauza ca imi place sa scriu si sa desenez. Nu spun ca am talent, ca poate n-am. Mereu ma intreba cum pot sa fac asa ceva. Ii spuneam de atatea ori sa nu mai scrie asa serios si sa nu mai foloseasca propozitii scurte ca devine monotn. Mi-a zis ca nu stie ce inseamna "sa scrii serios". Si i-am zis ca in desen nu exista gresit sau corect, decat daca e vorba dedesen tehnic.
Friendship is a tricky little fellow. Da, e minunat sa ai prieteni cu care sa vorbesti, sa te simti bine, care sa te ajute si pe care sa-i ajuti si tu la randul tau, mai ales atunci cand intre tine si prietenul tau/ prietena ta exista ceva care va leaga si care te face sa-ti spui ca ti-ar cadea cerul in cap daca s-ar intampla ceva care sa va afecteze prietenia. Nu cred ca e cine stie ce greutate sa legi o prietenie (atunci cand te incadrezi in randul persoanelor sociabile), ceea ce e nitel mai dificil e pastrarea ei. Intr-o astfel de relatie intre doi sau mai multi oameni, cel mai important factor e comunicarea. Daca nu comunicati, c'est la vie, relatiile se vor raci pana cand oamenii vor ajunge sa se indeparteze unul de celalalt.
Prieteniile nu dureaza o viata, nu neaparat. Anii trec, oamenii se schimba, pretentiile cresc si asa persoane care obisnuiau sa se considere best friends ajung straini. Nu totul e roz.
Grupul meu de prieteni este destul de restrans si e compus din persoane pe care le cunosc de ani buni. In general nu ma arunc cu capul inainte atunci cand vine vorba de prietenii noi si nu sunt genul de persoana care sa preia initiativa. Sunt persoane cu care discut, ca de exemplu colegii de scoala si nu am nicio problema cu asta pentru ca relatia noastra nu are o arie foarte larga de acoperire din moment ce nu trece de premisele scolii; desi, de doua dintre colegele mele sunt foarte apropiata, pe una o cunosc dinainte de a intra la liceu, iar de cealalta m-am atasat treptat si de vreun an ne intelegem nemaipomenit de bine. Imi place ca ne sincronizam mereu si pare ca ne citim una alteia gandurile.
oamenii nu sunt creati sa traiasca singuri, ci sa convietuiasca cu altii, fiindca altfel ar innebuni.
Eu tin la prieteni si sunt o fire sociabila, iar cand ajut oamenii o fac cu pasiune si din propia dorinta.
Nu imi las prietenii balta si chiar daca sunt nesimtita, stiu sa imi cer iertare. Cateodata prea tarziu, dar macar imi cer.
Am o prietena adevarata. Poate mai multe. Tot ce trebuie sa faci e sa iti deschizi ochii.
Eu si Dya ne cunoastem de 4 ani jumatate si mai mereu ne-am certat, dar aceste dispute doar ne-au adus mai aproape. Am bocit pe umarul ei de trei ori, iar eu i-am oferit umarul meu oricand o zi era mai rea pentru ea. Imi aduc aminte ca o fata i-a zis in clasa a 7-a ceva urat, iar toti copii au inceput sa rada de ea, pana si profesoara. O aratau cu degetul, si doar un prieten sau doi mai apropiati li s-au parut ce tot ce se intampla era ceva de prost gust. Oricum, cert este ca Dya a inceput sa planga, cu capul pe banca si lacrimile siroindu-i pe obraji. Nu am mai putut sa aud sau sa vad cum cei din jur o ranesc, asa ca intr-un impuls nervos m-am ridicat de pe scaun, mi-am trantit mainile pe banca si am tipat la ei sa inceteze. Si-au batut joc si de mine dupa aceea, dar eu eram ocupata sa o strang la piept pe Dya.
Iar acum, in liceu, prietenei mele foarte apropiate, Ecaterina, cea care ma inveseleste cand copiii ma fac sa cedez nervos, i s-a facut rau. M-am panicat, era in timpul orei, am dus-o la baie, i-am tinut parul, am deschis geamul etc. Cand m-am dus sa cer in clasa un servetel ca sa ii pun o compresa rece pe frunte, copii radeau si ma intrebau daca cumva a vomitat, razand si mai tare. Am cerut acel servetel, incercand sa raman calma ca sa nu sparg cateva scaune in capul lor, dar un idiot a inceput sa faca misto pentru ca prietena mea avea nevoie de servetel. M-am enervat si l-am amenintat cu pumnii, pregatindu-ma sa sar la bataie, doar ca cineva avea nevoie de mine. Si nu se simtea prea bine.
Asa s-a mai intamplat si in parc, cand o idioata s-a luat de noi si a impins-o pe Ecaterina. Am sarit si am impis-o. Toata lumea a zis ca am sarit la bataie, dar daca saream, atunci s-ar fi lasat cu sange.
Am realizat pe parcurs ca as face orice pentru prietenii mei. La orice ora.
Am avut parte si de prietenii mai negre, dar nu prea imi pasa, nu as schimba nimic din ceea ce am facut sau ceea ce mi s-a intamplat.
Acum am 3 prietene cele mai bune. Dya, cea care imi e ca o mama. Denisa, o persoana foarte adorabila si sadica, ca si mine, cu care sunt foarte lovely-dovey. Anca, care m-a ajutat sa trec peste atacurile mele de panica si a fost alaturi de mine la aproape fiecare pas, chiar daca doar la telefon sau prin mesaje. Pe ea si pe Anca le-am cunoscut pe Internet.
Celalalte trei prietene foarte bune sunt cu mine in clasa. Printre singurele persoane cu care ma inteleg. Ecaterina, care ma pune sa ascult "Welcome to my life" cand ceva nu merge bine si cu care cant melodia pana si in statia de tramvai. Simona, o persoana APROAPE la fel de perversa ca si mine, care e minunata si cu care vorbesc numai prostii. Viki, o prietena in gen clasic, cu care rad si ma prostesc si incepe sa se obisnuiasca cu declaratiile mele de dragoste spontane la adresa ei sau cererile mele de casatorie.
Toate sunt minunate..
In generala am avut parte de multi baieti de treaba, cu care ma intelegeam bine. Eram un grup; eu, Dya, Marius si Stefan. Dar singurul baiat pentru care am simtit ceva special si in care am incredere 100% e Titus.
M-a ascultat la telefon cum boceam, dupa ce bausem niste alcool gasit prin casa, si a incercat sa ma calmeze. Cel caruia ii ziceam orice si doar o singura data m-a criticat, pana cand... a inteles cum sunt: cam ciudata, dar cu un umor bine dezvoltat, vorbareata si foarte de gasca (cuvintele lui, nu ale mele). Gandurile sinucigase si tentativele sunt lasate de o parte, desi atunci cand eram bosumflata ca s-au nimerit cutitele sa fie neascutite, el a zis mai bine ca nu erau, fiindca stia ca sunt in stare sa imi iau viata sau cam asa ceva. Lasand chestiile astea deoparte, el chiar imi e ca un frate. Impartim mancarea si apa, sta sa ma astepte la intrare si invers, e intelegator si ma face mereu sa zambesc. Ma asculta cate 2-3 ore cum sporavoiesc si ii dau tot felul de recomandari cu anime-uri yaoi, chiar daca nu e adept al acestui gen.
Am avut norocul sa dau de oameni minunati. Dar... toti sunt diferiti. Dya e ateista (la fel si Matei, baiatul care are incredere in mine desi nu sunt inca sigura de ce), Simona si Denisa cred in reincarnare, Anca e o crestina adevarata, iar Titus e si el crestin, dar nu se omoara cu asta. Denisa e sadica si perversa, Simona e credincioasa si perversa, Viki e foarte de treaba si mereu cu cate un plan, Cati care incearca sa dea cu piciorul la amintiriile neplacute si care te face sa te simti in largul tau, Titus care e destul de tacut cateodata, desi daca ajungi sa il cunosti e si foarte vorbaret.
Toti suntem diferiti si cateodata ne leaga ceva. Iar alteori simtim o legatura puternica cu acea persoana sau pur si simplu, timpul ne apropie.
In liceu am avut parte si de prieteni falsi, una dintre ele jucandu-ne pe toti pe degete. Pana cand toata clasa, aproape, s-a intors impotriva ei.
Prietenii sunt necesari si oricat de mult am suferi alaturi de ei sau din cauza lor, trebuie sa le ramanem aproape. La bine, la greu. Si ei vor fi acolo pentru noi.
Am dat de multi alti prieteni, pe Internet sau in viata reala (aici mai putin) care m-au acceptat pentru ceea ce sunt (de obicei, cand cineva ajunge sa ma cunoasca, ma considera o ciudata), iar la randu-mi, i-am acceptat pentru ceea ce erau.
Cat imi place subiectul acesta, prietenia. Un cuvant simplu, care ascunde in spatele lui multe sentimente. Ar fi multe de spus despre asta. In ziua de astazi iti gasesti cu greu prieteni adevarati, pentru ca majoritatea prieteniilor sunt din interes. Atata timp cat le esti de folos celorlalti, iti sunt prieteni, insa atunci cand nu le mai faci pe plac, devi neimportant pentru ei. De aceea trebuie sa avem grija in cine ne punem increderea, ca sa nu ramanem dezamagiti mai tarziu. Si trebuie sa avem grija la persoanele cu doua fete.
Prietenia adevarata este cea mai mare comoara pe care o avem. Un prieten adevarat este acela cu care poti vorbi ore in sir fara sa te plictisesti, cu care poti sa razi din orice, caruia poti sa-i spui orice pentru ca sti ca nu te va judeca, este persoana care te face sa zambesti doar prin simpla lui prezenta. De aceea trebuie sa luptam pentru cine credem ca merita si sa incercam sa-i tinem cat mai mult aproape de noi. „Un prieten adevarat e ca un trifoi cu patru foi: greu de gasit, dar norocos daca il ai.” - sunt de acord.
E adevarat, prietenia nu e mereu roz. Exista tradari, barfe, dezamagiri. Toata lumea trece prin asa ceva. Si eu am avut parte de prieteni falsi prin jurul meu si am fost fraiera pentru ca m-am lasat purtata pe degete de ei, dar din experiente inveti. Si fara prieteni ne-am simti atat de singuri, pentru ca noi, oamenii, simtim nevoia sa avem pe cineva langa noi caruia sa ne plangem si care sa ne sprijine. Altfel, am fi foarte singuri, asa ca am innebuni. Si pana la urma, toata lumea se teme de singuratate, unii mai putin decat altii si unii stiu sa ascunda asta.
Prietenia, prietenia... acum incep sa inteleg cu ce sa mananca prietenia. Nu stiu daca e tarziu, nu stiu dupa ce standard masuram asta dar stiu ca acum gasesc ce am nevoie. Poate ca acum ceva vreme nu eram gata sa ofer din ce am mai bun in schimbul aceluiasi lucru, nu ma deranjam. Dar acum am gasit persoane ce merita numite prieteni. Nu cred ca prietenia tine cont de nimic altceva decat de ce gasim intr-o persoana. Aici ma refer la ochii lor. Eu cred cu tarie ca ochii nu mint. Chiar sunt oglinda sufletului si iti vorbesc fara incetare, trebuie doar sa fii destul de calm si rabdator incat sa ii auzi. Iti vorbesc atat de frumos si vezi totul. Citesti o persoana ca pe o carte deschisa la pagina potrivita. Asa ca nu ma sfiesc sa privesc de aproape oamenii si sa vad exact daca sunt sau nu prietenii mei.
Cred ca exista mai multe categorii de prieteni. Nu stiu cate dar ii pot imparti usor. Si chiar daca de multe ori te seaca de puteri, iti manaca nervii cu glumele lor tampite, cateodata simti, simti pur si simplu nevoia de a avea pe cineva langa tine. Nu intr-un mod romantic ci doar sa ii ai acolo, sa le simti prezenta. Nici nu trebuia sa conversati.
As avea multe de scris aici dar vreau sa vorbesc in mare. Prietenii exista si daca nu crezi asta trebuie doar sa mai cauti sau sa te lasi asaltat. Nu e niciodata prea tarziu sa gasesti un prieten.
Eu unul sunt de parere ca adevarata prietenie exista, insa este o floare destul de rara in opinia mea, chiar daca citind cateva posturi ale diversilor useri pe acest subiect deduc ca nu sunt putini cei care au fost binecuvantati cu un numar mic de persoane de incredere si care in opinia lor merita sa fie numite "prieten". Insa nu este mai putin adevarat ca marea parte din cei care au comentat aici sunt la varsta adoloscentei unde acest sentiment de comuniune este mai usor de manifestat decat la alte varste ulterioare.
Cand suntem mici si inocenti cu totii tanjim dupa un partener de joaca cu care sa ne petrecem timpul cat mai mult si sa impartasim aceleasi placeri ludice, prin urmare mergem cu parintii la groapa de nisip din parculetul invecinat si facem imediat 3-4 prieteni pitici care vor si ei sa ti se alature in stradania ta de a face cel mai mare morman de nisip vazut vreodata de acel parc ....este entuziasmul acela, inocenta specifica varstei care ne permite sa ne atasam foarte rapid si fara prea multe pretentii de noile noastre cunostinte.
Dupa vine pubertatea, nu mai esti chiar atat de naiv, ai cerinte deja de la un potential prieten, esti mai prudent cui ii oferi increderea ta pentru a nu mai fi ranit, deoarece se presupune ca deja ai suferit de pe urma unui fost amic care s-a ofticat ca nu voiai sa il lasi si pe el sa se joace cu noul tau robotel luat de parinti, dandu-ti o palma peste scafarlie . Acum vin marile schimbari, simti poate fiorul primei tale iubiri, vrei sa ai pe cineva aproape in afara de parinti caruia sa ii spui ce te framanta sau sa impartasesti opinii si sfaturi.....cauti sa fii inteles, acceptat pentru ceea ce ai devenit in acesta etapa importanta a vietii. Unii gasesc acele persoane, altii nu....depinde si de sansa, dar ideea este ca si in perioada asta suntem dependenti de a ne identifica cu un grup sau cu o persoana, sa nu ne consideram total singuri si neputinciosi in fata problemelor si tumultul vietii de adolescent.
Pe urma vinea maturitatea, varsta de +20 de ani, o parte din prietenii nostri o iau pe drumuri diferite, multi pleaca din tara in strainatate fara sa se mai intoarca, cativa isi intemeieaza o familie, relatiile nu mai sunt la fel si multi traiesc de pe urma nostalgiei anilor trecuti cand nimic nu ii desparteau. Simti ca vrei sa iti suni prietenul la 2 noaptea ca pe vreumuri, deoarece ai mare nevoie de cineva cu care sa vorbesti, dar stii ca are un copil mic de 1 an si poti sa il scoli, deci o lasi balta.....incerci sa-l scoti la o bere, el te refuza politicos, deoarece i-a promis sotiei ca merge la cumparaturi cu ea si tot felul de situatii de genul. Si uite asa ajungi in cele din urma sa iti dai seama ca prietenia s-a transformat in ceva mai formal decat iti aduceai tu aminte ca era si nu mai te simti atat de legat de aceasta, deoarece acum esti pe picioarele tale, stii ce vrei de la viata, te cunosti mai bine ca inainte si acum altele sunt prioritatile. Prietenia din trecut ramane oarecum aceeasi, insa evolueaza la un alt nivel devenind mai matura, dar totodata si mai solida, multi poate o sa interpreteaza acesta trecere ca o racire a relatiei, dar s-ar insela crezand asta, pur si simplu coordonatele care o conditioneaza devin altele. Un alt lucru pe care l-am remarcat este ca in aceasta etapa iti faci prieteni noi de nadejde si incredere foarte greu, de obicei relatiile cele mai stranse sunt cele formate pana in facultate, desigur mai sunt exceptii, dar in mare cam acesta este adevarul.
So, depinde acum ce intelegem fiecare prin prietenie adevarata si ce asteptam de la un "prieten", eu unul pot spune ca am amici cu care ma inteleg extrem de bine, dar din pacate nu pot sa ii consider in adevaratul sens prieteni, insa nici eu poate nu am fost unul exemplar pentru ei pentru a merita mai mult, prin urmare nu-i condamn, vorba aceea "Singura cale sa ai un prieten este sa fii unul".