<![CDATA[Animezup - forum manga si anime - Oneshots]]> https://www.animezup.com/forum/ Thu, 16 Apr 2026 18:17:41 +0000 MyBB <![CDATA[Necunoscuta Utopie]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Necunoscuta-Utopie Sun, 27 Oct 2013 16:59:47 +0000 hiimera]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Necunoscuta-Utopie <![CDATA[Franturi de suflet]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Franturi-de-suflet Mon, 21 Oct 2013 08:40:22 +0000 DreamGirl]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Franturi-de-suflet <![CDATA[Proza scurta ^_^]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Proza-scurta--31420 Wed, 03 Jul 2013 10:01:03 +0000 Faust]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Proza-scurta--31420 <![CDATA[Nobody's home]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Nobody-s-home Fri, 29 Mar 2013 11:59:51 +0000 onu']]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Nobody-s-home Lasand vorbaria la o parte, enjoy my creation!
Inca mai e valabil cheastia aceea cu varsta, limba etc? Ca eu am uitat sa dau copy-paste la alea, asa ca voi scrie din amintiri. *sweting*

Limba: Romana.
Tipul de creatie (sau cam asa ceva, parca...) Shonen-ai, unul mai hard de felul lui. Nu l-am punctat ca fiind yaoi deoarece nu se ajunge la actul propriu-zis. Ups, am stricat surpriza. Se vrea a fi si comedie si putin school life. Bored already? Ha ha.
Varsta la care a fost scrisa: 16 ani. "Atat de frageda..."
Obs cu privire la continut: Your eyes may bleed...
Tipul de comentariu: Aha, sigur... mai intai sa vad asa ceva si dupa aia fac mofturi ^y^


Duo- simplicity
Au colindat mult printre rafturile acelea cu sampon in sticle colorate tipator. Tedy, dupa treizeci de minute de citit ambalaje si holbat la parul modelelor din spoturile publicitare, nu se putea decide la unul. Billie, colegul sau de clasa si totodata de banca, credea ca avea sa o ia pe pustii asteptand-ul. ?????De ce da atat interes? E doar un nenorocit de sampon!????? Si tocmai cand se pregatea sa vocalizeze gandurile in sunete???????
-Am gasit!
-Timpul pierdut pana acum?
Billie nu se putea abtine din a nu fi sarcastic, nici macar cu un elev de schimb caruia nu-i stia decat numele, varsta???????si cam atat. Dar era ceva bizar in legatura cu aura din jurul lui Tedy. Ceva care nu-l putea face sa treaca neobservat, si-ti puteai da seama si fara a stii mai nimic despre el. Asa ca Billie????????????Sau poate nu?????? Mhm, prea multe carente in cunostintele sale despre Tedy, isi abandona sirul gandurilor.
-Acesta o sa-mi faca parul ?????Smooth and silky?????.
-Parca ai fi fosta mea prietena???????Nu! Parca ai fi toate fostele mele prietene adunate in una singura!
-Prea multe dureri de cap pentru fruntea ta inguta, eh?
Se parea ca Tedy putea fi la fel de rautacios cand dorea. Trebuia doar sa-l provoci.
-Hei, Rapunzel, am o idee geniala! Sa ne caram de aici!
Tedy isi dadu ochii de un albastru fad peste cap la afirmatia colegului. Si ce daca il preocupa felul in care arata?

Din mers au observat ca nu era nici o casierita si nici vreo urma de alti clienti la iesirea din supermarket. Era???????ciudat.
-Fir-ai tu sa fii de cap blond ?????smooth and silky????? programul s-a terminat deja!
Tedy se uita panicat in jur. Serios? Supermarket-ul era inchis si ei doi singuri acolo? Ce scriitor sadic al destinelor???????
-Nu se poate! Mi-am verificat horoscopul, azi nu vor fi evenimente notabile.
Ochii lui Billie exprimau stupefactie in timp ce zambetul lui sugera amuzament, amuzament pe seama hobby-urilor feminine ale lui Tedy. ?????Se pare ca nu inceteaza sa ma surprinda.?????
-Hei Billie! Hai la raionul cu dulciuri.
Nu se inselase. Blondinul chiar nu-i dadea o pauza in al uimii, poate chiar fascina.
In momentul in care auzi sunetul stomacului sau, dar indeajuns de silentios pentru urechile lui Tedy, incuviinta cu o miscare scurta a capului. Si lui ii era foame.

Cu un snickers in mana dreapta si cea stanga in parul caramiziu a lui Billie, blondul incepea sa observe lucruri importante???????
-Ai parul aspru! Ar trebui sa-ti iei si tu un sampon ca al meu. Si uita-te la tenul tau, ai nevoie de un scrab.
-Am nevoie de un ce?! Striga Billie, timp in care chipsuri condimentate i se prelingeau din gura inca deschisa.
-Eww! Inchide gura!
-Te-as sfatui acelasi lucru!
Apoi incepand sa rada la unison ca niste fanatici.

-M-am plictisit tot plimbandu-ma pe aici. se lamenta Tedy. Si cu tine e si mai plictisitor. Apoi ranji zeflemitor.
-A da? Uite! Spuse el apucand o cutie rosie. Ia sa vedem, prezervative cu aroma de capsuni???????Esti invitatatul meu!
Pe fruntea lui Tedy se formara cute adanci, semn ca se incruntase, ceea ce-l uratea.
-Oh, deci asa iti face placere sa joci.
Se apropie excesiv de Billie, acesta nebanuind ce are de gand, apoi ii deschise fermoarul si nasturii blugilor, scoase violent membrul acestuia din lenjerie si-i potrivi prezervativul???????cu aroma de caspuni.
Billie parca era anchilozat, urmarise toata scena fara grai si poate si fara aer. Tedy isi plimba acum limba umeda pe toata lungimea celuia din fata sa. Nu mai era gluma. Tedy era acum ceea ce ei numeau ?????death serious?????. Isi trecuse de cateva ori palma mica peste erectia roscatului apoi il lasa in pace. Billie, asa sifonat si excitat, cu ochii iesitit din orbite si ?????capul????? din pantaloni, facea o reclama mult mai convingatoare decat posterul cu Bred Pitt din spatele sau.
-Haide Billie, spune-mi. Cum vrei sa termini?
?????De ce face asta? Cum am ajuns aici? Poate ca zvonurile erau adevarate si tipul asta, nu numai ca e ?????girly????? dar si homosexual???????sau cel putin, ii place pe la spate.?????
Isi linse buzele crapate din cauza deshidratarii apoi ii raspunse:
-Cum iti place tie mai mult. Billie ranji demonic.
Teddy se apropie lent pentru al tachina, dar auzi pasi dintr-o data. Erau sunete de bocanci. Posibil sa fie gardianul???????


Sfarsit

]]> Lasand vorbaria la o parte, enjoy my creation!
Inca mai e valabil cheastia aceea cu varsta, limba etc? Ca eu am uitat sa dau copy-paste la alea, asa ca voi scrie din amintiri. *sweting*

Limba: Romana.
Tipul de creatie (sau cam asa ceva, parca...) Shonen-ai, unul mai hard de felul lui. Nu l-am punctat ca fiind yaoi deoarece nu se ajunge la actul propriu-zis. Ups, am stricat surpriza. Se vrea a fi si comedie si putin school life. Bored already? Ha ha.
Varsta la care a fost scrisa: 16 ani. "Atat de frageda..."
Obs cu privire la continut: Your eyes may bleed...
Tipul de comentariu: Aha, sigur... mai intai sa vad asa ceva si dupa aia fac mofturi ^y^


Duo- simplicity
Au colindat mult printre rafturile acelea cu sampon in sticle colorate tipator. Tedy, dupa treizeci de minute de citit ambalaje si holbat la parul modelelor din spoturile publicitare, nu se putea decide la unul. Billie, colegul sau de clasa si totodata de banca, credea ca avea sa o ia pe pustii asteptand-ul. ?????De ce da atat interes? E doar un nenorocit de sampon!????? Si tocmai cand se pregatea sa vocalizeze gandurile in sunete???????
-Am gasit!
-Timpul pierdut pana acum?
Billie nu se putea abtine din a nu fi sarcastic, nici macar cu un elev de schimb caruia nu-i stia decat numele, varsta???????si cam atat. Dar era ceva bizar in legatura cu aura din jurul lui Tedy. Ceva care nu-l putea face sa treaca neobservat, si-ti puteai da seama si fara a stii mai nimic despre el. Asa ca Billie????????????Sau poate nu?????? Mhm, prea multe carente in cunostintele sale despre Tedy, isi abandona sirul gandurilor.
-Acesta o sa-mi faca parul ?????Smooth and silky?????.
-Parca ai fi fosta mea prietena???????Nu! Parca ai fi toate fostele mele prietene adunate in una singura!
-Prea multe dureri de cap pentru fruntea ta inguta, eh?
Se parea ca Tedy putea fi la fel de rautacios cand dorea. Trebuia doar sa-l provoci.
-Hei, Rapunzel, am o idee geniala! Sa ne caram de aici!
Tedy isi dadu ochii de un albastru fad peste cap la afirmatia colegului. Si ce daca il preocupa felul in care arata?

Din mers au observat ca nu era nici o casierita si nici vreo urma de alti clienti la iesirea din supermarket. Era???????ciudat.
-Fir-ai tu sa fii de cap blond ?????smooth and silky????? programul s-a terminat deja!
Tedy se uita panicat in jur. Serios? Supermarket-ul era inchis si ei doi singuri acolo? Ce scriitor sadic al destinelor???????
-Nu se poate! Mi-am verificat horoscopul, azi nu vor fi evenimente notabile.
Ochii lui Billie exprimau stupefactie in timp ce zambetul lui sugera amuzament, amuzament pe seama hobby-urilor feminine ale lui Tedy. ?????Se pare ca nu inceteaza sa ma surprinda.?????
-Hei Billie! Hai la raionul cu dulciuri.
Nu se inselase. Blondinul chiar nu-i dadea o pauza in al uimii, poate chiar fascina.
In momentul in care auzi sunetul stomacului sau, dar indeajuns de silentios pentru urechile lui Tedy, incuviinta cu o miscare scurta a capului. Si lui ii era foame.

Cu un snickers in mana dreapta si cea stanga in parul caramiziu a lui Billie, blondul incepea sa observe lucruri importante???????
-Ai parul aspru! Ar trebui sa-ti iei si tu un sampon ca al meu. Si uita-te la tenul tau, ai nevoie de un scrab.
-Am nevoie de un ce?! Striga Billie, timp in care chipsuri condimentate i se prelingeau din gura inca deschisa.
-Eww! Inchide gura!
-Te-as sfatui acelasi lucru!
Apoi incepand sa rada la unison ca niste fanatici.

-M-am plictisit tot plimbandu-ma pe aici. se lamenta Tedy. Si cu tine e si mai plictisitor. Apoi ranji zeflemitor.
-A da? Uite! Spuse el apucand o cutie rosie. Ia sa vedem, prezervative cu aroma de capsuni???????Esti invitatatul meu!
Pe fruntea lui Tedy se formara cute adanci, semn ca se incruntase, ceea ce-l uratea.
-Oh, deci asa iti face placere sa joci.
Se apropie excesiv de Billie, acesta nebanuind ce are de gand, apoi ii deschise fermoarul si nasturii blugilor, scoase violent membrul acestuia din lenjerie si-i potrivi prezervativul???????cu aroma de caspuni.
Billie parca era anchilozat, urmarise toata scena fara grai si poate si fara aer. Tedy isi plimba acum limba umeda pe toata lungimea celuia din fata sa. Nu mai era gluma. Tedy era acum ceea ce ei numeau ?????death serious?????. Isi trecuse de cateva ori palma mica peste erectia roscatului apoi il lasa in pace. Billie, asa sifonat si excitat, cu ochii iesitit din orbite si ?????capul????? din pantaloni, facea o reclama mult mai convingatoare decat posterul cu Bred Pitt din spatele sau.
-Haide Billie, spune-mi. Cum vrei sa termini?
?????De ce face asta? Cum am ajuns aici? Poate ca zvonurile erau adevarate si tipul asta, nu numai ca e ?????girly????? dar si homosexual???????sau cel putin, ii place pe la spate.?????
Isi linse buzele crapate din cauza deshidratarii apoi ii raspunse:
-Cum iti place tie mai mult. Billie ranji demonic.
Teddy se apropie lent pentru al tachina, dar auzi pasi dintr-o data. Erau sunete de bocanci. Posibil sa fie gardianul???????


Sfarsit

]]> <![CDATA[Uneori m? trezesc cu senza?ia c? a? fi un scriitor bun. E doar o senza?ie.]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Uneori-m-trezesc-cu-senza-ia-c-a-fi-un-scriitor-bun-E-doar-o-senza-ie Fri, 22 Mar 2013 11:51:14 +0000 Ayumi Michaelis]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Uneori-m-trezesc-cu-senza-ia-c-a-fi-un-scriitor-bun-E-doar-o-senza-ie <![CDATA[out of control]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-out-of-control Sat, 09 Feb 2013 00:17:36 +0000 saint]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-out-of-control <![CDATA[Eter]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Eter--30478 Wed, 12 Sep 2012 16:40:38 +0000 Syryus]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Eter--30478
Original scrisa pentru un concurs, am decis sa dezvolt lucrarea de fata ceva mai mult si astfel am ajuns la ideea actuala, cu trei capitole. Le voi posta pe rand, in asteptare de critici si poate idei.








I.




Zi de vizita. Nu puteam spune ca iubesc asemenea zile, desi uneori eram entuziasmata de apropierea lor. Simteam un sentiment ciudat, ca cel dinaintea intalnirii cu un prieten de departe pe care nu-l voi mai revedea curand, desi nu era vorba de un prieten, ci de tatal meu, si stiam ca urmeaza sa-l vad din nou, la aceeasi data, luna urmatoare.

Soneria izbucni in triluri, anuntandu-ma ca tata era chiar in fata usii, asteptand politicos sa o deschid si sa-l salut. Ceasul arata exact ora trei, dar deja nu mai eram mirata privindu-l, cum fusesem in primele dati. Domeniul de expertiza al tatei nu era unul in care intarzierile sa fie admise. Nu stiam prea multe despre ce putea si ce nu putea sa faca o Calauza, dar presupuneam ca, daca ar fi vrut, tata ar fi putut sa treaca pur si simplu prin metalul rece al usii si sa pluteasca fara zgomot pana in locul in care ma aflam. M-am intrebat, in timp ce deschideam usor usa, cum ar fi aratat ochii lui urmarindu-ma prin pereti, in timp ce ma miscam prin apartament. Odata ce privirea mea intalni masca alba ce ii acoperea chipul insa, orice incercare de imaginatie pieri.

- Buna...tata, am soptit catre barbatul inalt din fata mea si l-am poftit cu un gest inauntru.

- Bine te-am gasit, scumpa mea.

Nu ii spuneam aproape niciodata pe nume, desi in conversatiile cu alte persoane se intampla sa scap cate un „Azrael” in loc de „tatal meu”. El imi copia obiceiul si acest lucru ma multumea in mare parte, deoarece in rarele ocazii cand imi pronunta numele o facea atat de suierator incat simteam fiori in tot corpul.

In timp ce ii primeam scurta imbratisare mintea imi fugi la numeroasele filme de la televizor in care barbatii misteriosi erau mereu imbracati in negru. Nu crezusem niciodata ca e mai mult decat un cliseu cinematografic, asta pana sa il vad prima oara pe tata in obisnuita lui costumatie. El si celelalte doua Calauze pe care le cunoscusem pana atunci erau imbracati in acelasi tip de pardesiu negru, iar restul vestimentatiei accentua culoarea intunecata atribuita mortii. Doar mastile ce le ascundeau chipurile erau de un alb imaculat, o referinta poate la ceea ce se ascundea dincolo de ele.

Observand ca ma uit atenta la masca lui fara sa spun vreun cuvant, desi ne asezasem pe canapeaua din sufragerie de cateva minute, tata imi facu usor din mana pentru a-mi atrage atentia.

- Vrei sa...? a intrebat, aratand cu stanga spre masca sa, odata ce ochii mei s-au desprins de albul acela pur.

Am dat din cap in semn de aprobare, iar el si-a scos incet masca, la fel cum facuse aproape la fiecare intalnire de pana atunci, de cand i-o cerusem prima data. Nu stiu daca trupul sau sufletul meu suferea intr-adevar o schimbare dupa acele momente, sau poate doar ritualul acela ce facea parte din lumea lui ma apropia cumva de ea, insa ceea ce stiu sigur e ca dupa aceea eram in stare sa discut cu el aproape normal, ca orice adolescenta cu tatal ei.

Mi-am ridicat privirea catre chipul lui si imediat am simtit mii de ace cum imi gauresc corpul. Durerea de o secunda a fost inlocuita subit de o raceala ce imi facea pielea sa se stranga imprejurul muschilor si al oaselor ca o menghina. Camera nu mai era de mult timp acolo, nici tatal meu, doar un tunel lung, sau poate adanc, deoarece lumea fusese golita de orice senzatie a orientarii, iar pe marginile lui, trecand pe langa mine cu viteze astronomice, se insirau galaxii intregi, ale caror nume nu aveam sa le stiu vreodata. Cu fiecare secunda care trecea ma simteam mai relaxata, iar corpul meu rece si greu, asa cum imi parea acum, era doar un lucru vechi si rau ce ma incetinea. Ma apropiam de capatul tunelului si lumina ce se zarea in fata era blanda si plina de caldura, in contrast cu corpul meu nefolositor, ce ma deranja tot mai mult...

Fiorii m-au cuprins aproape de indata ce mintea mi-a revenit in camera acum aparent lipsita de viata. Am apucat sa-l vad pe tata asezandu-si masca la loc inainte de a veni incet spre mine si a ma prinde de mana. Caldura mi-a invadat instantaneu corpul si paloarea fetei s-a schimbat in roseata, insotita de un zambet larg. Teoretic, sufletul imi parasise pentru cateva secunde trupul, iar acesta proceda de fiecare data ca si cum ar fi fost mort: se racea si devenea alb ca marmura.

- Cand va fi timpul, poti sa o faci tu? l-am intrebat, gandindu-ma la acea lumina si cum ar fi fost sa ajung la ea.

- Daca va fi vorba tot de Sursa, as prefera sa o fac eu, spuse in timp ce se intorcea la locul sau. Insa daca prin nu stiu ce nefericit eveniment ar fi nevoie de Stergere, nu cred ca vreau sa asist la asta.

Puteam sa jur ca zambise amar pe sub masca aceea la ultimele sale cuvinte. Stergerea, Infernul, Nefiinta, lucrul pe care tatal meu il oferise de multe ori fara niciun regret altor persoane, dar nu ar fi putut-o face propriei sale fiice.

- Inca ma contrariaza faptul ca iti face placere sa experimentezi moartea, ma intrerupse din ganduri vocea lui baritonala. Pentru cei ce mai au de trait ar trebui sa fie neplacuta greutatea unui trup in acel tunel.

I-am zambit drept raspuns, deoarece nu stiam ce sa spun. Cand ma aflam acolo speram, poate chiar ma rugam pentru asta, ca tata sa intarzie doar cateva secunde, destul pentru ca sa pot sa imi las trupul in urma si sa ajung la Sursa. Dar tata nu facea niciodata astfel de greseli, iar eu nu imi doream niciodata acest lucru in afara tunelului. Poate dupa accidentul ce imi lasase mama in stare de coma as fi avut multe motive sa imi doresc ceva apropiat de moarte, insa afectiunea mamei fusese inexplicabil compensata de fascinatia pentru un tata ce nu isi facuse fizic prezenta in viata mea pana atunci.

Nu erau multe Calauze care aveau copii, le puteai numara pe degete, iar faptul ca Azrael era una dintre cele mai bune ma facea sa ma simt oarecum importanta. La inceput, cand fusese ales pentru a deveni Calauza, tata era departe de noi, in cautarea unui tel pe care nu l-am inteles nici pana in ziua de astazi, dar datorita caruia se indepartase de femeia pe care o iubea. Mai apoi, odata cu anii, desi i-a spus mamei adevarul, a pastrat mereu distanta fata de familia sa. Abia cand am ramas cu adevarat singura, desi amandoi stim ca aparitia lui nu a schimbat cu nimic acest aspect, tata s-a transformat dintr-un super-erou, cum era in povestile mamei, intr-un barbat inalt, imbracat in negru, ce ofera moarte semenilor mei.

Nu le-am clasificat niciodata pe Calauze in aceeasi specie cu oamenii. De altfel Rahela, o Calauza ce imi oferise informatiile necesare inainte de a-l vedea pe tata pentru prima oara, imi descrisese procesul prin care devenise Calauza ca o „dezbracare de umanitate”. Totul afara de sufletul in sine devenea complet diferit, iar uneori parea ca nici sufletul nu scapase intreg, fiindca legaturile lui cu trupul, precum perceptia, fusesera grav distorsionate.

In timp ce imi vedeam de ganduri, degetele mainilor se arcuiau ciudat, inclestate de canapea. Probabil tata mi-a observat framantarile si, cunoscand foarte bine natura umana, n-a insistat asupra conversatiei. S-a multumit sa-mi aminteasca doar, in timp ce ne indreptam spre usa, ca ne vom vedea mai repede de luna urmatoare. Nu era necesar sa mai specifice motivul, deoarece vocea il trada chiar si pe el.

Curand, foarte curand, avea sa o conduca pe mama spre Sursa.]]>
Original scrisa pentru un concurs, am decis sa dezvolt lucrarea de fata ceva mai mult si astfel am ajuns la ideea actuala, cu trei capitole. Le voi posta pe rand, in asteptare de critici si poate idei.








I.




Zi de vizita. Nu puteam spune ca iubesc asemenea zile, desi uneori eram entuziasmata de apropierea lor. Simteam un sentiment ciudat, ca cel dinaintea intalnirii cu un prieten de departe pe care nu-l voi mai revedea curand, desi nu era vorba de un prieten, ci de tatal meu, si stiam ca urmeaza sa-l vad din nou, la aceeasi data, luna urmatoare.

Soneria izbucni in triluri, anuntandu-ma ca tata era chiar in fata usii, asteptand politicos sa o deschid si sa-l salut. Ceasul arata exact ora trei, dar deja nu mai eram mirata privindu-l, cum fusesem in primele dati. Domeniul de expertiza al tatei nu era unul in care intarzierile sa fie admise. Nu stiam prea multe despre ce putea si ce nu putea sa faca o Calauza, dar presupuneam ca, daca ar fi vrut, tata ar fi putut sa treaca pur si simplu prin metalul rece al usii si sa pluteasca fara zgomot pana in locul in care ma aflam. M-am intrebat, in timp ce deschideam usor usa, cum ar fi aratat ochii lui urmarindu-ma prin pereti, in timp ce ma miscam prin apartament. Odata ce privirea mea intalni masca alba ce ii acoperea chipul insa, orice incercare de imaginatie pieri.

- Buna...tata, am soptit catre barbatul inalt din fata mea si l-am poftit cu un gest inauntru.

- Bine te-am gasit, scumpa mea.

Nu ii spuneam aproape niciodata pe nume, desi in conversatiile cu alte persoane se intampla sa scap cate un „Azrael” in loc de „tatal meu”. El imi copia obiceiul si acest lucru ma multumea in mare parte, deoarece in rarele ocazii cand imi pronunta numele o facea atat de suierator incat simteam fiori in tot corpul.

In timp ce ii primeam scurta imbratisare mintea imi fugi la numeroasele filme de la televizor in care barbatii misteriosi erau mereu imbracati in negru. Nu crezusem niciodata ca e mai mult decat un cliseu cinematografic, asta pana sa il vad prima oara pe tata in obisnuita lui costumatie. El si celelalte doua Calauze pe care le cunoscusem pana atunci erau imbracati in acelasi tip de pardesiu negru, iar restul vestimentatiei accentua culoarea intunecata atribuita mortii. Doar mastile ce le ascundeau chipurile erau de un alb imaculat, o referinta poate la ceea ce se ascundea dincolo de ele.

Observand ca ma uit atenta la masca lui fara sa spun vreun cuvant, desi ne asezasem pe canapeaua din sufragerie de cateva minute, tata imi facu usor din mana pentru a-mi atrage atentia.

- Vrei sa...? a intrebat, aratand cu stanga spre masca sa, odata ce ochii mei s-au desprins de albul acela pur.

Am dat din cap in semn de aprobare, iar el si-a scos incet masca, la fel cum facuse aproape la fiecare intalnire de pana atunci, de cand i-o cerusem prima data. Nu stiu daca trupul sau sufletul meu suferea intr-adevar o schimbare dupa acele momente, sau poate doar ritualul acela ce facea parte din lumea lui ma apropia cumva de ea, insa ceea ce stiu sigur e ca dupa aceea eram in stare sa discut cu el aproape normal, ca orice adolescenta cu tatal ei.

Mi-am ridicat privirea catre chipul lui si imediat am simtit mii de ace cum imi gauresc corpul. Durerea de o secunda a fost inlocuita subit de o raceala ce imi facea pielea sa se stranga imprejurul muschilor si al oaselor ca o menghina. Camera nu mai era de mult timp acolo, nici tatal meu, doar un tunel lung, sau poate adanc, deoarece lumea fusese golita de orice senzatie a orientarii, iar pe marginile lui, trecand pe langa mine cu viteze astronomice, se insirau galaxii intregi, ale caror nume nu aveam sa le stiu vreodata. Cu fiecare secunda care trecea ma simteam mai relaxata, iar corpul meu rece si greu, asa cum imi parea acum, era doar un lucru vechi si rau ce ma incetinea. Ma apropiam de capatul tunelului si lumina ce se zarea in fata era blanda si plina de caldura, in contrast cu corpul meu nefolositor, ce ma deranja tot mai mult...

Fiorii m-au cuprins aproape de indata ce mintea mi-a revenit in camera acum aparent lipsita de viata. Am apucat sa-l vad pe tata asezandu-si masca la loc inainte de a veni incet spre mine si a ma prinde de mana. Caldura mi-a invadat instantaneu corpul si paloarea fetei s-a schimbat in roseata, insotita de un zambet larg. Teoretic, sufletul imi parasise pentru cateva secunde trupul, iar acesta proceda de fiecare data ca si cum ar fi fost mort: se racea si devenea alb ca marmura.

- Cand va fi timpul, poti sa o faci tu? l-am intrebat, gandindu-ma la acea lumina si cum ar fi fost sa ajung la ea.

- Daca va fi vorba tot de Sursa, as prefera sa o fac eu, spuse in timp ce se intorcea la locul sau. Insa daca prin nu stiu ce nefericit eveniment ar fi nevoie de Stergere, nu cred ca vreau sa asist la asta.

Puteam sa jur ca zambise amar pe sub masca aceea la ultimele sale cuvinte. Stergerea, Infernul, Nefiinta, lucrul pe care tatal meu il oferise de multe ori fara niciun regret altor persoane, dar nu ar fi putut-o face propriei sale fiice.

- Inca ma contrariaza faptul ca iti face placere sa experimentezi moartea, ma intrerupse din ganduri vocea lui baritonala. Pentru cei ce mai au de trait ar trebui sa fie neplacuta greutatea unui trup in acel tunel.

I-am zambit drept raspuns, deoarece nu stiam ce sa spun. Cand ma aflam acolo speram, poate chiar ma rugam pentru asta, ca tata sa intarzie doar cateva secunde, destul pentru ca sa pot sa imi las trupul in urma si sa ajung la Sursa. Dar tata nu facea niciodata astfel de greseli, iar eu nu imi doream niciodata acest lucru in afara tunelului. Poate dupa accidentul ce imi lasase mama in stare de coma as fi avut multe motive sa imi doresc ceva apropiat de moarte, insa afectiunea mamei fusese inexplicabil compensata de fascinatia pentru un tata ce nu isi facuse fizic prezenta in viata mea pana atunci.

Nu erau multe Calauze care aveau copii, le puteai numara pe degete, iar faptul ca Azrael era una dintre cele mai bune ma facea sa ma simt oarecum importanta. La inceput, cand fusese ales pentru a deveni Calauza, tata era departe de noi, in cautarea unui tel pe care nu l-am inteles nici pana in ziua de astazi, dar datorita caruia se indepartase de femeia pe care o iubea. Mai apoi, odata cu anii, desi i-a spus mamei adevarul, a pastrat mereu distanta fata de familia sa. Abia cand am ramas cu adevarat singura, desi amandoi stim ca aparitia lui nu a schimbat cu nimic acest aspect, tata s-a transformat dintr-un super-erou, cum era in povestile mamei, intr-un barbat inalt, imbracat in negru, ce ofera moarte semenilor mei.

Nu le-am clasificat niciodata pe Calauze in aceeasi specie cu oamenii. De altfel Rahela, o Calauza ce imi oferise informatiile necesare inainte de a-l vedea pe tata pentru prima oara, imi descrisese procesul prin care devenise Calauza ca o „dezbracare de umanitate”. Totul afara de sufletul in sine devenea complet diferit, iar uneori parea ca nici sufletul nu scapase intreg, fiindca legaturile lui cu trupul, precum perceptia, fusesera grav distorsionate.

In timp ce imi vedeam de ganduri, degetele mainilor se arcuiau ciudat, inclestate de canapea. Probabil tata mi-a observat framantarile si, cunoscand foarte bine natura umana, n-a insistat asupra conversatiei. S-a multumit sa-mi aminteasca doar, in timp ce ne indreptam spre usa, ca ne vom vedea mai repede de luna urmatoare. Nu era necesar sa mai specifice motivul, deoarece vocea il trada chiar si pe el.

Curand, foarte curand, avea sa o conduca pe mama spre Sursa.]]> <![CDATA[Index Oneshots 2012]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Index-Oneshots-2012 Fri, 03 Feb 2012 19:12:58 +0000 Flash]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Index-Oneshots-2012 Dacă apar alte one-shoturi am să editez și dacă e necesar adaug și litera respectivă dacă va fi cazul.

A
Amantlâcuri
Amintirile sau inima


C
Carpe Diem
Chestii scrise în momente de curată nebunie
Ciudate și împrăștiate gânduri
Cuvinte Împrăștiate


D
De toate adunate
Demența serii de 3 decembrie
Despărțire dureroasă


I
Idei
Întâlnirea


M
Memories
Momente de creativitate
My oneshots


N
Nebunii


O
Oneshots
O iubire naște pe alta


P
Povestea unor stele
Povești scurte și idei
Proză scurtă
Povestind


S
Scris cu sânge
Sentimente puse pe hârtie

]]> Dacă apar alte one-shoturi am să editez și dacă e necesar adaug și litera respectivă dacă va fi cazul.

A
Amantlâcuri
Amintirile sau inima


C
Carpe Diem
Chestii scrise în momente de curată nebunie
Ciudate și împrăștiate gânduri
Cuvinte Împrăștiate


D
De toate adunate
Demența serii de 3 decembrie
Despărțire dureroasă


I
Idei
Întâlnirea


M
Memories
Momente de creativitate
My oneshots


N
Nebunii


O
Oneshots
O iubire naște pe alta


P
Povestea unor stele
Povești scurte și idei
Proză scurtă
Povestind


S
Scris cu sânge
Sentimente puse pe hârtie

]]> <![CDATA[Neliniste metafizica]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Neliniste-metafizica Mon, 23 Jan 2012 18:45:18 +0000 a beautiful lie]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Neliniste-metafizica Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:14 ani
Doresc o critica simpla

Simtaminte

Prizonier in jocul eternitatii. Este sentimentul ce- ti strabate intreg trupul- ca un curent electric. Atat de aproape, incat ii simti rasuflarea intretaiata. Ai vrea sa ii auzi bataile inimii. Caldura. Universul se destrama. Infinit. Ii simti caldura trupului atat de adanc, intens... Cata pasiune imi inunda fiinta... Apoi... durere sfasietoare ce- ti smulge inima din piept; iti otraveste fiecare organ, iti invadeaza constiinta. Respiri repede… Iti pierzi rasuflarea pentru un moment- o secunda ce dureaza o eternitate.


Ratacind printr-o lume necuoscuta

Suflet nelinistit ce rataceste pe pamant pentru a- si gasi locul. Privesti cerul si pasarile ce se pierd in imensitatea albastra. Sunt libere- si atat de usoare par cand se Inalta deasupra bratelor copacilor ce- si intind frunzele sa le prinda. Nu, nu apartin acestui taram. Locul meu este in vazduh, printre chipurile nevazute. Nu incerca sa ma opresti! Sufletul meu se inalta in absolut cu fiecare raza ce se ascunde printre nori, cu fiecare simfonie ce se aude cand sentimentele prind glas.]]> Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:14 ani
Doresc o critica simpla

Simtaminte

Prizonier in jocul eternitatii. Este sentimentul ce- ti strabate intreg trupul- ca un curent electric. Atat de aproape, incat ii simti rasuflarea intretaiata. Ai vrea sa ii auzi bataile inimii. Caldura. Universul se destrama. Infinit. Ii simti caldura trupului atat de adanc, intens... Cata pasiune imi inunda fiinta... Apoi... durere sfasietoare ce- ti smulge inima din piept; iti otraveste fiecare organ, iti invadeaza constiinta. Respiri repede… Iti pierzi rasuflarea pentru un moment- o secunda ce dureaza o eternitate.


Ratacind printr-o lume necuoscuta

Suflet nelinistit ce rataceste pe pamant pentru a- si gasi locul. Privesti cerul si pasarile ce se pierd in imensitatea albastra. Sunt libere- si atat de usoare par cand se Inalta deasupra bratelor copacilor ce- si intind frunzele sa le prinda. Nu, nu apartin acestui taram. Locul meu este in vazduh, printre chipurile nevazute. Nu incerca sa ma opresti! Sufletul meu se inalta in absolut cu fiecare raza ce se ascunde printre nori, cu fiecare simfonie ce se aude cand sentimentele prind glas.]]> <![CDATA[Chestii scrise in momente de curata nebunie]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Chestii-scrise-in-momente-de-curata-nebunie Wed, 17 Nov 2010 22:04:25 +0000 BloodyInnocence]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Chestii-scrise-in-momente-de-curata-nebunie
De ce mintim? De ce este nevoie sa minti pentru a pacali persoanele din jurul tau? De ce trebuie sa pacalesti persoanele care iti sunt prietene si tin la tine? De ce trebuie sa inseli si sa injunghi pe la spate tocmai acele persoane care ti-au fost alaturi intotdeauna? De ce trebuie sa manipulezi persoanele din jurul tau doar asa de distractie pentru ca alt scop nu ai, nu ai ce sa castigi de pe urma lor daca le manipulezi, si totusi le manipulezi si le faci sa creada anumite lucruri si apoi cand adevarul reuseste sa isi scoata capul timid afara tu fugi ca un las ce esti din calea acelor persoane. De ce este nevoie de atatea minciuni, de atata suferita, de atata regret? Nu se poate sa fi sincer cu prieteni, cu persoana iubita?

Nu exista multe persoane care stiu ca valul negru al minciunii care este pus peste ochii tuturor este mai negru decat giulgiul mortii, numai ca acel val o data si o data este dat la o parte de soarta care s-a saturat sa te vada cum te zvarcolesti, cum te chinui mai rau ca un peste pe uscat sa ajungi la adevar, acea soarta iti ia valul si te lasa intr-o mare disperare cand constientizezi acel adevar. Ce se intampla in mintea ta cand il afli? Ce se intamla in inima ta cand iti dai seama ca persoana in care ai avut atata incredere, pe care ai primit-o in viata ta cu bratele deschise, pe care ai iubit-o si ai mangaiat-o nu este altceva decat un nimic care nu a stiut sa aprecieze, care s-a prefacut ca intelege, care intr-un final, te-a mintit tot timpul.

Si atunci cand intelegi acest adevar, cazi. Aripile ti-au fost rupte, incapatanarea cu care credeai ca exista bunatate, dragoste, adevar in lume este inca o data zdruncinata si te afunzi incet in abis, gandindu-te ca nu mai are rost sa lupti, ca toti sunt ca el. Ai mai primit o lovitura si o sa mai primesti multe daca te incapatanezi sa tot ierti si sa inchizi ochii crezand ca asa e bine, ca a gresit, ca nu o sa mai faca. Dar cate poti sa induri pana incepi sa te transformi incet in ceea ce urasti? Cate minciuni poti accepta pana cand incepi si tu sa minti, ignorand adevarul care iti seaca la cap inima incercand sa te aduca pe calea cea buna, incercand sa isi pastreze suveranitatea macar asupra ta daca asupra celorlalti a pierdut batalia.

Stai si plangi si incerci sa lasi lacrimile sa curga peste tine, peste sufletul tau care urla de durere sperand ca totul se va sfarsi, ca maine vei fi in stare sa zambesti si sa spui ca nu ai nimic, dar adanc in sufletul tau stii ca maine nu va fi mai bine, ca zambetul de maine este la fel de fals ca zambetul de azi, ca sufletul tau nu se va vindeca doar pentru ca tu lasi cateva lacrimi sa curga sau ca lasi cateva picaturi de sange sa pateze cearceaful. Nimic nu te va ajuta. Doar timpul poate sa repare ceea ce s-a stricat inca din fatidica aceea de clipa cand el a deschis gura si te-a mintit, inca de atunci soarta voastra a fost petcetluita si viata nu astepta decat sa iti deschizi ochii sa vezi ca frumosul cal nu este decat o martoaga deghizata.

Si atunci ce iti ramane de facut? Cum poti continua daca ai ramas cu cicatrici si daca de acum incolo nu o sa mai poti avea incredere in nimeni, pentru ca toti mint, toti inseala, toti. Toti. Nici unul nu este mai bun, nici unul nu o sa iti spuna adevarul. “Ce ramane de facut?” este intrebarea care nu te lasa sa dormi, care te chinuie vrand sa te faca sa te gandesti la viitor, sa nu te mai uiti inapoi pentru ca nu iti va placea ceea ce vezi acolo, doar ca nu stii raspunsul pentru ca durerea este prea mare, pentru ca tradarea lui te-a trimis in depresie, pentru ca fuge prin gandul tau o idee care poate sa puna capat acestui chin… Doar ca inca mai ai speranta care te face sa crezi ca maine va rasari o raza de soare in calea ta, ca maine culorile isi vor recapata intensitatea, ca maine griurile vor disparea pentru totdeauna din calea ta. Atata timp cat iti pastrezi speranta pentru o zi de maine mai buna totul va fi bine, dar si speranta aceasta scade in intensitatea in orele diminetii cand te trezesti singura prada sigura pentru singuratatea care te inconjoara si nu mai poti sa suporti si nu vrei decat sa adormi din nou.

Asa ca eu vin azi si va intreb pe voi toti cei care va simtiti cu musca pe caciula, care stiti ca ati gresit, care va regasiti printre aceia care prefera sa minta doar pentru a-si atinge scopurile: Nu era mai bine sa nu mintiti? Nu era mai bine sa spuneti adevarul? Ganditi-va bine inainte sa deschide-ti gura si sa spuneti o minciuna, ganditi-va ca poate raniti pe cineva in acea clipa, ganditi-va ca poate o sa fiti vreodata in aceasi situatie si o sa va doara si o sa va simti tradati. Nu va ganditi ca cea sau cel pe care il mintiti va afla si ca il va durea?

Nimic nu este mai rau decat o minciuna. Nimic nu este mai rau decat o tradare. Si totusi aceste vorbe goale nu pot sa ascunda sau sa vindece cicatricile din inimile noastre… vor ramane pentru totdeauna acolo, martori muti ai unor intamplari care se vor uitate.]]>
De ce mintim? De ce este nevoie sa minti pentru a pacali persoanele din jurul tau? De ce trebuie sa pacalesti persoanele care iti sunt prietene si tin la tine? De ce trebuie sa inseli si sa injunghi pe la spate tocmai acele persoane care ti-au fost alaturi intotdeauna? De ce trebuie sa manipulezi persoanele din jurul tau doar asa de distractie pentru ca alt scop nu ai, nu ai ce sa castigi de pe urma lor daca le manipulezi, si totusi le manipulezi si le faci sa creada anumite lucruri si apoi cand adevarul reuseste sa isi scoata capul timid afara tu fugi ca un las ce esti din calea acelor persoane. De ce este nevoie de atatea minciuni, de atata suferita, de atata regret? Nu se poate sa fi sincer cu prieteni, cu persoana iubita?

Nu exista multe persoane care stiu ca valul negru al minciunii care este pus peste ochii tuturor este mai negru decat giulgiul mortii, numai ca acel val o data si o data este dat la o parte de soarta care s-a saturat sa te vada cum te zvarcolesti, cum te chinui mai rau ca un peste pe uscat sa ajungi la adevar, acea soarta iti ia valul si te lasa intr-o mare disperare cand constientizezi acel adevar. Ce se intampla in mintea ta cand il afli? Ce se intamla in inima ta cand iti dai seama ca persoana in care ai avut atata incredere, pe care ai primit-o in viata ta cu bratele deschise, pe care ai iubit-o si ai mangaiat-o nu este altceva decat un nimic care nu a stiut sa aprecieze, care s-a prefacut ca intelege, care intr-un final, te-a mintit tot timpul.

Si atunci cand intelegi acest adevar, cazi. Aripile ti-au fost rupte, incapatanarea cu care credeai ca exista bunatate, dragoste, adevar in lume este inca o data zdruncinata si te afunzi incet in abis, gandindu-te ca nu mai are rost sa lupti, ca toti sunt ca el. Ai mai primit o lovitura si o sa mai primesti multe daca te incapatanezi sa tot ierti si sa inchizi ochii crezand ca asa e bine, ca a gresit, ca nu o sa mai faca. Dar cate poti sa induri pana incepi sa te transformi incet in ceea ce urasti? Cate minciuni poti accepta pana cand incepi si tu sa minti, ignorand adevarul care iti seaca la cap inima incercand sa te aduca pe calea cea buna, incercand sa isi pastreze suveranitatea macar asupra ta daca asupra celorlalti a pierdut batalia.

Stai si plangi si incerci sa lasi lacrimile sa curga peste tine, peste sufletul tau care urla de durere sperand ca totul se va sfarsi, ca maine vei fi in stare sa zambesti si sa spui ca nu ai nimic, dar adanc in sufletul tau stii ca maine nu va fi mai bine, ca zambetul de maine este la fel de fals ca zambetul de azi, ca sufletul tau nu se va vindeca doar pentru ca tu lasi cateva lacrimi sa curga sau ca lasi cateva picaturi de sange sa pateze cearceaful. Nimic nu te va ajuta. Doar timpul poate sa repare ceea ce s-a stricat inca din fatidica aceea de clipa cand el a deschis gura si te-a mintit, inca de atunci soarta voastra a fost petcetluita si viata nu astepta decat sa iti deschizi ochii sa vezi ca frumosul cal nu este decat o martoaga deghizata.

Si atunci ce iti ramane de facut? Cum poti continua daca ai ramas cu cicatrici si daca de acum incolo nu o sa mai poti avea incredere in nimeni, pentru ca toti mint, toti inseala, toti. Toti. Nici unul nu este mai bun, nici unul nu o sa iti spuna adevarul. “Ce ramane de facut?” este intrebarea care nu te lasa sa dormi, care te chinuie vrand sa te faca sa te gandesti la viitor, sa nu te mai uiti inapoi pentru ca nu iti va placea ceea ce vezi acolo, doar ca nu stii raspunsul pentru ca durerea este prea mare, pentru ca tradarea lui te-a trimis in depresie, pentru ca fuge prin gandul tau o idee care poate sa puna capat acestui chin… Doar ca inca mai ai speranta care te face sa crezi ca maine va rasari o raza de soare in calea ta, ca maine culorile isi vor recapata intensitatea, ca maine griurile vor disparea pentru totdeauna din calea ta. Atata timp cat iti pastrezi speranta pentru o zi de maine mai buna totul va fi bine, dar si speranta aceasta scade in intensitatea in orele diminetii cand te trezesti singura prada sigura pentru singuratatea care te inconjoara si nu mai poti sa suporti si nu vrei decat sa adormi din nou.

Asa ca eu vin azi si va intreb pe voi toti cei care va simtiti cu musca pe caciula, care stiti ca ati gresit, care va regasiti printre aceia care prefera sa minta doar pentru a-si atinge scopurile: Nu era mai bine sa nu mintiti? Nu era mai bine sa spuneti adevarul? Ganditi-va bine inainte sa deschide-ti gura si sa spuneti o minciuna, ganditi-va ca poate raniti pe cineva in acea clipa, ganditi-va ca poate o sa fiti vreodata in aceasi situatie si o sa va doara si o sa va simti tradati. Nu va ganditi ca cea sau cel pe care il mintiti va afla si ca il va durea?

Nimic nu este mai rau decat o minciuna. Nimic nu este mai rau decat o tradare. Si totusi aceste vorbe goale nu pot sa ascunda sau sa vindece cicatricile din inimile noastre… vor ramane pentru totdeauna acolo, martori muti ai unor intamplari care se vor uitate.]]> <![CDATA[Teh`s oneshots]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Teh-s-oneshots Sat, 24 Oct 2009 12:54:07 +0000 Teh2]]> https://www.animezup.com/forum/Thread-Teh-s-oneshots acel titlu, but if I got an idea later, I'll edit it.
Dacă vreun one shot va avea vreun fel de , I dont know, avertizare, o voi menţiona înainte de a posta.

Enjoy reading , see ya <3
[center]
Te-am aşteptat, dar nu ai mai venit…
[/center]

Focul ardea în soba din sufragerie, emana căldură fizică. Doar atât. Stăteam acolo, în jurul focului, pe pernele pufoase, toţi adunaţi pentru a ne încălzi. Vremea de afară ne interzicea să ieşim din casă, atunci când tocmai vrusesem şi noi să ne delectăm cu o vacanţă la munte, ajunsesem să stăm la o pensiune foarte prietenoasă. Aici am întâlnit-o şi pe doamna Boulour, o doamnă în vârstă foarte drăguţă. Proprietara. Noi, fiind tineri, eram supăraţi că nu puteam ieşi afară aşa că ne-a adunat pe toţi aici, lângă un foc pe înserate.
- Oh, doamnă Boulour, lăsaţi-mă să vă ajut. S-a auzit vocea prietenei mele Cristine care a ajutat-o pe proprietăreasă cu o tavă. Părjituri. Mi-am aruncat mâinile acolo, luând câteva . Erau delicioase. Femeia s-a aşezat lângă noi, pe o altă pernă pufoasă. A zâmbit, atât de trist că mă întrebam de unde vine.
- Frate, şi chiar aş fi vrut să spunem poveşti de groază, acum nu mai avem cum . E atmosfera prea ... Hmm.. Prea..
- Tristă şi romantică? L-a completat Giny pe Alexander , care părea supărat. Am râs uşor şi mi-am îndreptat privirea spre doamna Boulour care tocmai vroia să spună ceva. A fost întreruptă de Jack.
- Ar fi drăguţ ca fetele să ne spună o poveste de dragoste, dacă tot avem timp liber.
Am deschis şi eu gura pentru prima dată în acea zi.
- Jack, noi nu suntem romantice.
Şi eu am fost completată, de aici începând atmosfera cu adevărat tristă.
- Vă pot spune eu o poveste. Una tristă, dar nu ştiu dacă tinerii vor ştii să asculte ceea ce o femei bătrână are de povestit.
Am cântărit posibiltăţile în gând, în timp ce prietenii mei o priveau de parcă vorbise un înţelept. Nu ştiam că sunt atât de .. profunzi. Dar nu ştiam mai nimic despre adevăratele lor personalităţi. Am fost de acord că vocea bătrânei era apăsătoare şi plină de semnificaţii, te făcea să suspni. Sau doar să oftezi. Am dat din cap, îndemnând-o să vorbească, şi aşa a început.
- Fusese... Da, fusese cu multă vreme în urmă... Când lumea nu era atât de vulgară, ar spune unii. Dar era. Era , poate chiar mai rău. Pentru că nimeni nu îşi arăta adevăratul chip, ci se ascundea după o mască. Era dureros când aflai adevărata faţă a cuiva. Te durea, dar nu aveai ce să faci, oricât ai fi încercat, te sfâşia. Pe dinăuntru, şi pe dinafară, căci avusesei încredere. Ceea ce am să vă spun eu, este o poveste a unei fete... Era tânără, poate chiar mai tânără ca voi.
A arătat spre noi, fetele grupului. Le-am văzut pe prietenele mele ferindu-şi ochii. Bătrânica a luat tava cu prăjituri şi a întins-o spre Alexander care s-a înfipt imediat în câteva dintre ele. La fel a făcut şi Mark, într-un mod amuzant.
A continuat, atmosfera păstrându-se tristă.
- Această fată era naivă, la fel cum erau şi toate celelalte. Dar ea nu ştia pe vremea aceea că oamenii purtau măşti, nu ştia. Credea că tot ce vede este adevărat, sau poate mai departe de asta. Şi a crezut în tot ceea ce o înconjura. Era frumoasă, tânără... Şi încă nu ştia ce vrea să facă cu viaţa ei, concret. Însă visa la acelaşi prinţ pe cal alb ca toate fetele. Să se mărite, să aibă copii... Să fie fericită iar părinţii ei să fie mândră de ea. Ca toate celelalte.. Dar nu s-a întâmplat.
A oftat, un oftat ce mie îmi părea că aduce atât de multe amintiri. Am încercat să îmi scot din minte ideea ce apăruse, nu cred că era posibil. Am ascultat în continuare.
- Într-o zi.. De obicei s-ar întâmpla într-o zi frumoasă, dar nu. Era urâtă, mohorâtă, pentru cea care tocmai fusese molestată de părinţii ei. Stătea în acelaşi loc care o înveselea din totdeauna, stătea ... Singură, ca întotdeauna pe un bolovan imens dintr-o pădure. Era lângă un râuleţ limpede. Soarele nu dorea să apară printre nori dar nici ploaia nu îşi făcea apariţia. Stătea acolo... Încercând să se calmeze. Atunci a fost când l-a întâlnit pe prinţul ei, pe acela pe care l-a crezut Făt-Frumos. Părul lui era blond şi ochii albaştrii, exact ca în vise. Era îmbrăcat curat şi avea maniere, eleganţă. Spre deosebire de fata ce stătea desculţă în rochia ei simplă şi prăul răvăşit, dar curată. Era drăguţă , în felul ei, dar aer de copilă. Pentru că acel băiat, vedeţi voi, nu era ca un flăcău. Era mai mare , mai ştiutor... Mai înalt şi mai frumos decât orice şi oricine văzuse această fată până atunci. De aceea, nu a mai ţinut cont de altceva, şi s-a îndrăgostit. Pentru că, aşa cum am zis , nu ştia.
A fost întreruptă de Mark , care părea să aibă o întrebare. A ridicat mâna dreaptă în sus, privind nedumerit.
- Dar, acest tip, flăcău , adult, sau ce e el, ce căuta acolo? Adică , nu era ăla locul unde stătea fata?
- Da, vezi tu, această fată nu ştia că de fapt, acel loc nu este pentru oricine ci era o proprietate privată, cumpărată de curând. Dar stând acolo , de atâta vreme , din copilărie, când era tristă, nu s-a interesat.
- Ah ! După asta doamna Boulour a continuat pentru a fi întreruptă imediat de Alexander.
- Atunci a fost prima oară când cei doi s-au văzut, dar din perspectiva fetei... Ei bine, era o dragoste mult prea puternică. Fusese dragoste la prima vedere.
- Da, ne-aţi spus cum arăta băiatul , dar fata? Şi el ce a simţit când a văzut-o?
Două întrebări destul de bune, recunosc că şi eu eram curioasă. Doamna a răspuns calm, fără a fi deranjată de întrerupere.a tmosfera era încă caldă, tristă şi romantică. Din cauza acelui foc...
- Ei bine, ea nu ştia ce simţea băiatul, nici noi nu ştim... Pentru că povestea a spus-o fata, şi noi doar ce ştie ea, ştim. Dar ceea ce a văzut în ochii lui.. A fascinat-o. Credea pe vremea aceea că şi el simţea la fel pentru ea, dar noi nu ştim ce credea el cu adevărat. Cât despre fată... Nu avea trăsături neobişnuite, părul şaten şi ochii căprui. O copilă.
A făcut o pauză vrând să vadă dacă mai sunt întrebări, dar realizând că nu sunt, a vorbit.
- I-a vorbit băiatul, aceea fiind proprietatea lui. Obrajii fetei s-au roşit instantaneu , când a auzit vorbele lui. Nu ştia de ce era mai ruşinată.. S-a ridicat şi a mers către el, cerându-şi scuze cu gândul de a pleca mai departe. Dar acela a prins-o de mână, mângâindu-i obrazul. Eşti frumoasă. Cum te numeşti? , a întrebat-o atât de suav că nu ştia dacă este vis sau realitate. A realizat că nimeni nu o atinsese până atunci şi a tresărit, dar era prea târziu să şteargă mângâierea lui de pe obrazul ei. Anette... , a fost răspunsul ei.
Eu sunt Jean. Numele lui o fascina
Nu ştiu a explica cum s-a întâmplat, dar ea a fost vrăjită de timp, şi poate şi el de frumuseţea ei, pentru că au stat pe acea piatră mai mult timp, privindu-se, şi doar atât.. cu făgăduinţa să se vadă a doua zi.
- Ah, da, şi acum se întâmplă că tipul a minţit-o şi n-a venit a doua zi, şi nu a mai venit niciodată? Am zis sarcastic, dar mi-am regretat vorbele după ce am văzut privirea şi vocea tremurândă a doamnei Boulour.
- A venit... Dar poate era mai bine să nu fi venit, nici atunci, nici nicodată.
Am tăcut cu toţii şi am îndemnat-o să continue povestea.
- Şi a mers acasă, fericită după această promisiune. A doua zi s-a îmbrăcat mai frumos, încălţându-se cu sandalele, deşi obişnuia să meargă desculţă în acel loc. S-a aranjat, pe cât a putut pentru a nu ieşi în evidenţă şi a mers în acelaşi loc. Când a ajuns, el era acolo, aşteptând-o . A primit de la el un trandafir roşu, atât de frumos că îi venea să plângă. Era prima ei iubire, primul ei trandafir primit de la un bărbat, se simţea iubită şi fericită. Nici măcar nu îşi mai lua în seamă părinţii ... Era fermecată. El a sărutat-o, primul ei sărut. Inima aproape că i-a explodat , de fericire şi din cauza atâtor bătăi ale inimii.. Şi aceste întâlniri au continuat, pe ascuns întotdeauna, în acelaşi loc. Până când el a cerut-o de nevastă , dar i-a spus... I-a spus că nu poate ca familia lui să afle de această aventură, dar că vrea să o ducă în lume. Să fugă împreună. Fata a acceptat, pentru că era atât de îndrăgostită. În acea zi , a rămas mai mult cu el, şi au făcut lucruri pe care nu le făcuseră până atunci. La acea promisiune ea s-a dăruit lui.
Am auzit-o pe Giny oftând, de parcă ar fi plâns. M-am concentrat asupra poveştii.
- A plecat acasă şi şi-a înfruntat părinţii. Le-a spus că va pleca, că îl iubeşte, şi că nu are ce să le facă. Ei au crezut-o prea neliniştită şi nu au luat-o în seamă, însă a doua zi a lăsat o scrisoare de adio şi a plecat înainte să se lumineze de ziuă. Cei doi au decis să se întâlnească în acelaşi loc, şi acolo a fost şi ea. L-a aşteptat, pentru că îi promisese, prinţul ei blond , îi promisese că va veni. L-a aşteptat, l-a aşteptat, l-a aşteptat. Dar.. Adevărat. Nu a mai venit. În locul acestuia, a doua seară, căci vreau să spun că ea nu s-a mişcat de acolo, toată ziua, a apărut un alt tânăr... Acela a informat-o că aceea era proprietate privată şi că trebuie să plece. Aceasta l-a întrebat a cui este.. Proprietatea. I s-a răspuns. A domnului La Rosse, dar tocmai a fost moştenită de ginerele lui , domnul Jean La Rosse. Nu cred că îi va place domnului şi doamnei să staţi aici, deşi tocmai au plecat în luna de miere. Ar fi bine să plecaţi.... Ar fi vrut să îşi stăpânească lacrimile , dar nu mai putea. Ar fi vrut să se oprească din fugit şi să se întoarcă la părinţii săi, dar nici asta nu era cu putinţă. Căci fusese trădată şi ea trădase la rândul ei. El o minţise, atât de crud că îi distrusese viaţa...
Am tăcut cu toţii , privind focul. Eu am fost cea care a rupt liniştea.
- Doamnă Boulour, dumneavoastră sunteţi acea Anette?
A râs, dar un râset atât de trist căci noi am înţeles minciuna.
- Cum se poate oare aşa ceva? Mai vreţi prăjituri?]]> acel titlu, but if I got an idea later, I'll edit it.
Dacă vreun one shot va avea vreun fel de , I dont know, avertizare, o voi menţiona înainte de a posta.

Enjoy reading , see ya <3
[center]
Te-am aşteptat, dar nu ai mai venit…
[/center]

Focul ardea în soba din sufragerie, emana căldură fizică. Doar atât. Stăteam acolo, în jurul focului, pe pernele pufoase, toţi adunaţi pentru a ne încălzi. Vremea de afară ne interzicea să ieşim din casă, atunci când tocmai vrusesem şi noi să ne delectăm cu o vacanţă la munte, ajunsesem să stăm la o pensiune foarte prietenoasă. Aici am întâlnit-o şi pe doamna Boulour, o doamnă în vârstă foarte drăguţă. Proprietara. Noi, fiind tineri, eram supăraţi că nu puteam ieşi afară aşa că ne-a adunat pe toţi aici, lângă un foc pe înserate.
- Oh, doamnă Boulour, lăsaţi-mă să vă ajut. S-a auzit vocea prietenei mele Cristine care a ajutat-o pe proprietăreasă cu o tavă. Părjituri. Mi-am aruncat mâinile acolo, luând câteva . Erau delicioase. Femeia s-a aşezat lângă noi, pe o altă pernă pufoasă. A zâmbit, atât de trist că mă întrebam de unde vine.
- Frate, şi chiar aş fi vrut să spunem poveşti de groază, acum nu mai avem cum . E atmosfera prea ... Hmm.. Prea..
- Tristă şi romantică? L-a completat Giny pe Alexander , care părea supărat. Am râs uşor şi mi-am îndreptat privirea spre doamna Boulour care tocmai vroia să spună ceva. A fost întreruptă de Jack.
- Ar fi drăguţ ca fetele să ne spună o poveste de dragoste, dacă tot avem timp liber.
Am deschis şi eu gura pentru prima dată în acea zi.
- Jack, noi nu suntem romantice.
Şi eu am fost completată, de aici începând atmosfera cu adevărat tristă.
- Vă pot spune eu o poveste. Una tristă, dar nu ştiu dacă tinerii vor ştii să asculte ceea ce o femei bătrână are de povestit.
Am cântărit posibiltăţile în gând, în timp ce prietenii mei o priveau de parcă vorbise un înţelept. Nu ştiam că sunt atât de .. profunzi. Dar nu ştiam mai nimic despre adevăratele lor personalităţi. Am fost de acord că vocea bătrânei era apăsătoare şi plină de semnificaţii, te făcea să suspni. Sau doar să oftezi. Am dat din cap, îndemnând-o să vorbească, şi aşa a început.
- Fusese... Da, fusese cu multă vreme în urmă... Când lumea nu era atât de vulgară, ar spune unii. Dar era. Era , poate chiar mai rău. Pentru că nimeni nu îşi arăta adevăratul chip, ci se ascundea după o mască. Era dureros când aflai adevărata faţă a cuiva. Te durea, dar nu aveai ce să faci, oricât ai fi încercat, te sfâşia. Pe dinăuntru, şi pe dinafară, căci avusesei încredere. Ceea ce am să vă spun eu, este o poveste a unei fete... Era tânără, poate chiar mai tânără ca voi.
A arătat spre noi, fetele grupului. Le-am văzut pe prietenele mele ferindu-şi ochii. Bătrânica a luat tava cu prăjituri şi a întins-o spre Alexander care s-a înfipt imediat în câteva dintre ele. La fel a făcut şi Mark, într-un mod amuzant.
A continuat, atmosfera păstrându-se tristă.
- Această fată era naivă, la fel cum erau şi toate celelalte. Dar ea nu ştia pe vremea aceea că oamenii purtau măşti, nu ştia. Credea că tot ce vede este adevărat, sau poate mai departe de asta. Şi a crezut în tot ceea ce o înconjura. Era frumoasă, tânără... Şi încă nu ştia ce vrea să facă cu viaţa ei, concret. Însă visa la acelaşi prinţ pe cal alb ca toate fetele. Să se mărite, să aibă copii... Să fie fericită iar părinţii ei să fie mândră de ea. Ca toate celelalte.. Dar nu s-a întâmplat.
A oftat, un oftat ce mie îmi părea că aduce atât de multe amintiri. Am încercat să îmi scot din minte ideea ce apăruse, nu cred că era posibil. Am ascultat în continuare.
- Într-o zi.. De obicei s-ar întâmpla într-o zi frumoasă, dar nu. Era urâtă, mohorâtă, pentru cea care tocmai fusese molestată de părinţii ei. Stătea în acelaşi loc care o înveselea din totdeauna, stătea ... Singură, ca întotdeauna pe un bolovan imens dintr-o pădure. Era lângă un râuleţ limpede. Soarele nu dorea să apară printre nori dar nici ploaia nu îşi făcea apariţia. Stătea acolo... Încercând să se calmeze. Atunci a fost când l-a întâlnit pe prinţul ei, pe acela pe care l-a crezut Făt-Frumos. Părul lui era blond şi ochii albaştrii, exact ca în vise. Era îmbrăcat curat şi avea maniere, eleganţă. Spre deosebire de fata ce stătea desculţă în rochia ei simplă şi prăul răvăşit, dar curată. Era drăguţă , în felul ei, dar aer de copilă. Pentru că acel băiat, vedeţi voi, nu era ca un flăcău. Era mai mare , mai ştiutor... Mai înalt şi mai frumos decât orice şi oricine văzuse această fată până atunci. De aceea, nu a mai ţinut cont de altceva, şi s-a îndrăgostit. Pentru că, aşa cum am zis , nu ştia.
A fost întreruptă de Mark , care părea să aibă o întrebare. A ridicat mâna dreaptă în sus, privind nedumerit.
- Dar, acest tip, flăcău , adult, sau ce e el, ce căuta acolo? Adică , nu era ăla locul unde stătea fata?
- Da, vezi tu, această fată nu ştia că de fapt, acel loc nu este pentru oricine ci era o proprietate privată, cumpărată de curând. Dar stând acolo , de atâta vreme , din copilărie, când era tristă, nu s-a interesat.
- Ah ! După asta doamna Boulour a continuat pentru a fi întreruptă imediat de Alexander.
- Atunci a fost prima oară când cei doi s-au văzut, dar din perspectiva fetei... Ei bine, era o dragoste mult prea puternică. Fusese dragoste la prima vedere.
- Da, ne-aţi spus cum arăta băiatul , dar fata? Şi el ce a simţit când a văzut-o?
Două întrebări destul de bune, recunosc că şi eu eram curioasă. Doamna a răspuns calm, fără a fi deranjată de întrerupere.a tmosfera era încă caldă, tristă şi romantică. Din cauza acelui foc...
- Ei bine, ea nu ştia ce simţea băiatul, nici noi nu ştim... Pentru că povestea a spus-o fata, şi noi doar ce ştie ea, ştim. Dar ceea ce a văzut în ochii lui.. A fascinat-o. Credea pe vremea aceea că şi el simţea la fel pentru ea, dar noi nu ştim ce credea el cu adevărat. Cât despre fată... Nu avea trăsături neobişnuite, părul şaten şi ochii căprui. O copilă.
A făcut o pauză vrând să vadă dacă mai sunt întrebări, dar realizând că nu sunt, a vorbit.
- I-a vorbit băiatul, aceea fiind proprietatea lui. Obrajii fetei s-au roşit instantaneu , când a auzit vorbele lui. Nu ştia de ce era mai ruşinată.. S-a ridicat şi a mers către el, cerându-şi scuze cu gândul de a pleca mai departe. Dar acela a prins-o de mână, mângâindu-i obrazul. Eşti frumoasă. Cum te numeşti? , a întrebat-o atât de suav că nu ştia dacă este vis sau realitate. A realizat că nimeni nu o atinsese până atunci şi a tresărit, dar era prea târziu să şteargă mângâierea lui de pe obrazul ei. Anette... , a fost răspunsul ei.
Eu sunt Jean. Numele lui o fascina
Nu ştiu a explica cum s-a întâmplat, dar ea a fost vrăjită de timp, şi poate şi el de frumuseţea ei, pentru că au stat pe acea piatră mai mult timp, privindu-se, şi doar atât.. cu făgăduinţa să se vadă a doua zi.
- Ah, da, şi acum se întâmplă că tipul a minţit-o şi n-a venit a doua zi, şi nu a mai venit niciodată? Am zis sarcastic, dar mi-am regretat vorbele după ce am văzut privirea şi vocea tremurândă a doamnei Boulour.
- A venit... Dar poate era mai bine să nu fi venit, nici atunci, nici nicodată.
Am tăcut cu toţii şi am îndemnat-o să continue povestea.
- Şi a mers acasă, fericită după această promisiune. A doua zi s-a îmbrăcat mai frumos, încălţându-se cu sandalele, deşi obişnuia să meargă desculţă în acel loc. S-a aranjat, pe cât a putut pentru a nu ieşi în evidenţă şi a mers în acelaşi loc. Când a ajuns, el era acolo, aşteptând-o . A primit de la el un trandafir roşu, atât de frumos că îi venea să plângă. Era prima ei iubire, primul ei trandafir primit de la un bărbat, se simţea iubită şi fericită. Nici măcar nu îşi mai lua în seamă părinţii ... Era fermecată. El a sărutat-o, primul ei sărut. Inima aproape că i-a explodat , de fericire şi din cauza atâtor bătăi ale inimii.. Şi aceste întâlniri au continuat, pe ascuns întotdeauna, în acelaşi loc. Până când el a cerut-o de nevastă , dar i-a spus... I-a spus că nu poate ca familia lui să afle de această aventură, dar că vrea să o ducă în lume. Să fugă împreună. Fata a acceptat, pentru că era atât de îndrăgostită. În acea zi , a rămas mai mult cu el, şi au făcut lucruri pe care nu le făcuseră până atunci. La acea promisiune ea s-a dăruit lui.
Am auzit-o pe Giny oftând, de parcă ar fi plâns. M-am concentrat asupra poveştii.
- A plecat acasă şi şi-a înfruntat părinţii. Le-a spus că va pleca, că îl iubeşte, şi că nu are ce să le facă. Ei au crezut-o prea neliniştită şi nu au luat-o în seamă, însă a doua zi a lăsat o scrisoare de adio şi a plecat înainte să se lumineze de ziuă. Cei doi au decis să se întâlnească în acelaşi loc, şi acolo a fost şi ea. L-a aşteptat, pentru că îi promisese, prinţul ei blond , îi promisese că va veni. L-a aşteptat, l-a aşteptat, l-a aşteptat. Dar.. Adevărat. Nu a mai venit. În locul acestuia, a doua seară, căci vreau să spun că ea nu s-a mişcat de acolo, toată ziua, a apărut un alt tânăr... Acela a informat-o că aceea era proprietate privată şi că trebuie să plece. Aceasta l-a întrebat a cui este.. Proprietatea. I s-a răspuns. A domnului La Rosse, dar tocmai a fost moştenită de ginerele lui , domnul Jean La Rosse. Nu cred că îi va place domnului şi doamnei să staţi aici, deşi tocmai au plecat în luna de miere. Ar fi bine să plecaţi.... Ar fi vrut să îşi stăpânească lacrimile , dar nu mai putea. Ar fi vrut să se oprească din fugit şi să se întoarcă la părinţii săi, dar nici asta nu era cu putinţă. Căci fusese trădată şi ea trădase la rândul ei. El o minţise, atât de crud că îi distrusese viaţa...
Am tăcut cu toţii , privind focul. Eu am fost cea care a rupt liniştea.
- Doamnă Boulour, dumneavoastră sunteţi acea Anette?
A râs, dar un râset atât de trist căci noi am înţeles minciuna.
- Cum se poate oare aşa ceva? Mai vreţi prăjituri?]]>