12-03-2010, 11:22 AM
Dear Nenea Vastică
ieri a fost o zi tare ciudată şi totodată mi s.a părut aiurea din cauza materiilor reale pe care le-am avut. Joia am materii reale [ matematica, fizica şi chimia ] Când m-am trezit m-am simţit somnoroasă şi vroiam să mai dorm, însă nu am putut pentru că trebuia să mă apuc să mai scriu la noile romane. După ce am scris, am mai terminat şi de mâncat ceva, apoi am şi ascultat muzică în timp ce scriam la roman şi după la 11.40 am plecat la liceu, respectiv sala de sport. După ce m-am schimbat în baie, căci în vestiar nu puteam era prea mare aglomeraţie nu de la colegele mele ci de la fetiţele de la şcoala generală alea de a patra, mi-am dus ghiozdanul şi geaca în sală şi le-am lăsat acolo împreună cu ale colegelor mele. Chestia e că eu le.am lăsat undeva unde să le pot vedea, dar după ce am terminat sportul constat că nu mai aveam geaca. Deci cineva îmi furase geaca. După o căutare amănunţită cu colegii mei şi profa, constat că geaca chiar dispăruse şi din sala de sport. Oarecum supărată, plec la celelalte ore, dar îmi trece supărerea. E doar o geacă...îmi spun eu. la ora de mate m-am plictisit în draci. Urăsc matematica şi nu îmi place, la franceză la fel. Nu îmi place franceza, apoi fizica. Mi-a plăcut la nebunie ora aia. Ne-a predat o lecţie super tare. Sper să mă asculte data viitoare. Apoi dirigenţie unde eu şi 3 colege trebuia să participăm la un concurs, dar până sâmbătă acum sâmnăta asta trebuia să învăţăm o bibliografie de 54 de pagini în word. Toţi am renunţat şi diriga zicea că e mai bine să nu că nu avem nici timp. După asta am avut chimie la care am luat 8. Vroiam 9 dar deh am greşit ceva la o problemă. După ce ajung acasă fără geacă binenţeles, am stat la pc, l-am aşteptat să vină pe mess şi după am vorbit cu el până la 1 noaptea. După m-am dus să dorm şi el la fel.

-