Dear Diary

[Ich.]

...
Draga Jurnalule,

Azi am o zi ciudata, e printre putinele zile cand am curaj si vreau sa ies din casa, poate pentru ca se apropie incheierea perioadei de doliu, insa nu am cu cine, bine nu neaparat ca nu am cu cine, nu e cineva dintre cunoscutii mei cu care as vrea sa ies. Simt nevoia de putin spatiu, un "respiro" de la problemele altora si ale mele de asemenea. Vreau sa ies prin parc cu un necunoscut total si sa...ei bine, nu stiu fac ce face un om la o prima "intalnire" vorbeste despre porcarii ca : muzica, vreme, literatura sau, in fine, naiba stie. Bine, exista o mica probabilitate ca fiind prima si probabil ultima intalnire din viata ta cu un om sa-i zici ce te doare doar si pentru ca stii ca nu are ce face cu acele informatii...ti se rupe, dar nu vreau sa ma gandesc la asta.
Astazi nu s-a intamplat nimic neobisnuit fata de acum aproape patru saptamani, au sunat 5 alarme, fiecare cu puzzle dar, ca de obicei, am reusit intr-un fel plin de eu si dobitocism sa le opresc si sa adorm la loc-in fine, la ce m-am asteptat, sa pot sa ma trezesc dupa doar doua ore de somn?-
Ideea e ca as vrea sa ies singura si sa desenez, dar nu am curaj, plus de asta abia ma tin pe picioarele mele mai mult de doua ore cu un litru de cafea deci...nu e o idee buna sa merg de nebuna prin parc, mai ales ca el e la munca si ajunge abia pe la 2 acasa. Superb. In concluzie inca astept sa pice din cer un om pe care il stiu doar din doua replici pe undeva pe strada, sa nu-mi fumeze tigarile si sa nu fi inceput deja sa imi zica unde e punctul precis al durerii in cot.