21-06-2012, 02:06 PM
Draga jurnalule, am venit din nou aici sa te deranjez cu intamplarile mele. Dar, cum nu poti sa-mi comunici nimic, vei sta si ma vei asculta ca deobicei.
Ieri a fost o zi destul de nasoala. Am fost ascultata la chimie, inclusiv astazi si tot nu m-a trecut. Idioata aia o sa regrete daca nu ma trece. Stiu ca nu-i face placere prezenta mea, si nici mie a ei, insa va trebui totusi sa incerc macar, sa... comunic, cu ea. Asta a fost problema mea, la scoala. Acasa am inceput sa strig la mama fiindca isi baga nasu in chestile mele, si nu-si vedea de treaba ei. Dupa ce s-au mai calmat spiritele pe aici am mai stat pe zup si-am ras pana la un punct. Fara sa vreau am zis ceva cam dureros pentru un anume user si-mi pare rau. Probabil o sa-i trimit imediat un PM, cu scuzele mele. Ahm, am trecut pe la mormantul lui Paul daruindu-i un buchet de trandafiri rosi(asa cum ii placea lui...) si am incepu sa vorbesc cu el ca de obicei. Poate ca restul oamenilor de acolo ma credeau o ciudata, dar... tot timpul cand sunt acolo ma simt libera sa spun ce ma chinuie, sa-mi exprim sentimentele, durerea... sa-l vad pe el langa mine, ca si-n vise de altfel. Durerea face parte din viata si viata face parte din durere, "toate trec asa se spune' da nimic nu trece fara sa lase urme" - cam asa ceva. Dupa ce m-am intors acasa m-am dus pe balcon, incepand sa privesc cerul, meditand la fraza pusa in ghilimele. Oameni ce-au pierdut persoane importante devin distanti si reci, nepasatori si indiferenti - asa mi-a spus o prietena buna, dandu-mi impresia ca se refera la mine. Probabil. Inca imi amintesc inmormantarea bunului meu prieten. Pe atunci credeam c-o sa ma inec de la atatea lacrimi varsate, nopti nedormite si regrete... durere. Probabil ca atunci mi-au secat toate lacrimile si caldura sufleteasca. Inafara de prietena mea cea mai buna nu mai am legaturi asa puternice, nici macar cu familia. Pe restul i-am indepartat. Sincer, nu as mai suporta inca o durere asemanatoare de a pierde pe inca cineva. Sper sa am destul timp asta-seara sa vizitez si mormantul lui Has si sa-i las si lui flori si sa aprind o lumanare.
Astazi a fost o zi destul de urata. Am fost ascultata si la mate si chimie, la fizica am dat test(am copiat uni de la alti) si tot nu mi-am revenit deloc. Mintea imi zbura tot mai departe si mai departe. Mi-am amintit de vechi prieteni, de vechi colegi, de clipe petrecute cu cei trecuti in nefiinta si tot nu-mi pot da seama de ce a trebuit sa se-ntample o asemenea nenorocire ca sa ma schimb asa. Mai bine muream in accidentul ala, de anul trecut... si asa, a fost o minune ca am scapat doar cu dureri de cap pe viata. Multumesc, ca m-ai ascultat jurnalule. Tot timpul pot conta pe tine.
Ieri a fost o zi destul de nasoala. Am fost ascultata la chimie, inclusiv astazi si tot nu m-a trecut. Idioata aia o sa regrete daca nu ma trece. Stiu ca nu-i face placere prezenta mea, si nici mie a ei, insa va trebui totusi sa incerc macar, sa... comunic, cu ea. Asta a fost problema mea, la scoala. Acasa am inceput sa strig la mama fiindca isi baga nasu in chestile mele, si nu-si vedea de treaba ei. Dupa ce s-au mai calmat spiritele pe aici am mai stat pe zup si-am ras pana la un punct. Fara sa vreau am zis ceva cam dureros pentru un anume user si-mi pare rau. Probabil o sa-i trimit imediat un PM, cu scuzele mele. Ahm, am trecut pe la mormantul lui Paul daruindu-i un buchet de trandafiri rosi(asa cum ii placea lui...) si am incepu sa vorbesc cu el ca de obicei. Poate ca restul oamenilor de acolo ma credeau o ciudata, dar... tot timpul cand sunt acolo ma simt libera sa spun ce ma chinuie, sa-mi exprim sentimentele, durerea... sa-l vad pe el langa mine, ca si-n vise de altfel. Durerea face parte din viata si viata face parte din durere, "toate trec asa se spune' da nimic nu trece fara sa lase urme" - cam asa ceva. Dupa ce m-am intors acasa m-am dus pe balcon, incepand sa privesc cerul, meditand la fraza pusa in ghilimele. Oameni ce-au pierdut persoane importante devin distanti si reci, nepasatori si indiferenti - asa mi-a spus o prietena buna, dandu-mi impresia ca se refera la mine. Probabil. Inca imi amintesc inmormantarea bunului meu prieten. Pe atunci credeam c-o sa ma inec de la atatea lacrimi varsate, nopti nedormite si regrete... durere. Probabil ca atunci mi-au secat toate lacrimile si caldura sufleteasca. Inafara de prietena mea cea mai buna nu mai am legaturi asa puternice, nici macar cu familia. Pe restul i-am indepartat. Sincer, nu as mai suporta inca o durere asemanatoare de a pierde pe inca cineva. Sper sa am destul timp asta-seara sa vizitez si mormantul lui Has si sa-i las si lui flori si sa aprind o lumanare.
Astazi a fost o zi destul de urata. Am fost ascultata si la mate si chimie, la fizica am dat test(am copiat uni de la alti) si tot nu mi-am revenit deloc. Mintea imi zbura tot mai departe si mai departe. Mi-am amintit de vechi prieteni, de vechi colegi, de clipe petrecute cu cei trecuti in nefiinta si tot nu-mi pot da seama de ce a trebuit sa se-ntample o asemenea nenorocire ca sa ma schimb asa. Mai bine muream in accidentul ala, de anul trecut... si asa, a fost o minune ca am scapat doar cu dureri de cap pe viata. Multumesc, ca m-ai ascultat jurnalule. Tot timpul pot conta pe tine.
Boys love.