26-11-2011, 10:57 AM
Well,
E abia începutul zilei, dar eu, cu tot cu insomniile mele, n-am dormit deloc, așa că m-am uitat la seriale. La multe seriale. În fine, ieri a fost drăguț. Am avut până la 12 ( n-am mai făcut religie ), în ore mai mult am vorbit - despre orice altceva decât despre materia respectivă - și ne-am făcut farse. Și, btw, m-am ales și cu un 10 la biologie. - yeah, biologie cu literă mică -. I am proud of myself. N-am mai mers la Cercetași, mi-a fost lene, dar aflasem de la K. că au făcut o scenetă. - echipa noastră a câștigat, evident, noi suntem artiștii ăia care scot idei geniale din burtă ^,^ - și, în timpul ăla, m-am plimbat cu Mădă prin oraș. Normal, a trebuit noi să distrugem frumusețea orașului, scriindu-ne numele cu marker-ul pe... tot ce ne ieșea în cale. - yes, maniace egocentriste ce suntem. - . Era să-mi scriu numele pe fruntea unui bătrânel.
Șiii, toate astea făcute pe ritmul lui 2NE1 în căști. Cel puțin în cazul meu, Mădă am impresia că asculta manele. Asta e doar o simplă presupunere a nebunei mele persoane, adică, când un om începe să fredoneze „Chitaie dusmanii mei,Parca-s niste soricei†și apoi strigă „ Guță is the best†asta nu înseamnă absolut nimic, nu? Nuuu? În fine, am o misiune, și asta e să o opresc pe M. din calea manelelor.