Și cum astăzi îmi este aniversarea, stau în pat cu o cană de ceai și îmi fac tema la engleză.
Aseară mi-am petrecut intrarea în linia legală a actului sexual mâncând zacuscă și bând ceai. Drept să spun, dacă nu îmi amintea Robert că astăzi e ziua mea, aș fi uitat cu desăvârșire până când, probabil, m-ar fi trezit câteva urări făcute pe facebook.
Facebookfacebookfacebook. Foarte puțini oameni m-au sunat și doar aceia/ chiar și mai puțini și-au amintit că astăzi e ziua mea fără să vadă acele notificări. Nu că m-ar deprima prea tare toată treaba asta, din moment ce îmi e aproximativ egală, dar multe din ele nu mă încălzesc prea tare.
Aș fi vrut aseară să am pe cineva să îmbrățișez.
Încerc acum să-mi dau seama când o să ajung următoarea dată în București, ca să am o dată fixă în jurul căreia să pendulez. 18 noiembrie/ după 1 decembrie. Horia e cald, la asta ma gândeam aseară înainte să adorm.
Ana n-are voie cu alcool încă o săptămână, vineri e porcăria de bal al bobocilor, pot să spun că am pus-o bine, pentru că o să o scot sâmbătă, pe ea și încă alte câteva amice, fie la o bere, fie la un Trompy. Să văd cum stau cu bugetul.
M-ar încălzi o băută foarte bine astăzi, dar am o groază de teme pe care le-am anulat ieri, deloc bani schimbați și cred că astăzi pe nimeni cu care să ies. Oameni capabili, își învață pentru testele de mâine și marți.
Încă vreau pe cineva să îmbrățișez.
Aseară, la 3 dimineața, eram deprimată până la lacrimi, și vroiam o bere și Cărtărescu.
30.octombrie.2011, 09:57.
La mulți ani din noul an.
Later: Pink Floyd și Placebo astăzi, e ca și cum aș fi văzut "The Wall" in ziua nuntii.