14-06-2010, 08:05 PM
Dear diary,
Azi, ce am făcut oare azi? Păi, să vedem. Ziua începuse cum nu se putea mai bine. La nouă jumate trezirea, am mâncat ceva pentru a domoli scandalul făcut de stomacul meu, şi am dat drumul la laptop. Scumpa mea Deni a intrat şi ne-am jucat conquiztador până ni s-a făcut rău. Desigur că nu ne-am săturat, dar scumpa de mama mi-a lăsat de făcut curăţenie prin casă, pe care desigur că nu am facut-o decât pe jumătate. Apooi, m-au chemat fetele afară, but n-am putut să ies atunci. Şi pe la cinci jumate, şase fără douăzeci, când în sfârşit puteam să ies afară, o sun pe Deni, că doar nah, pe ea o iubesc tare de tot, şi o întreb unde e. Îmi spune că e cu fetele undeva la cuca măcăii, cum spune mama. Ok, luaţi corcoduşe şi veniţi. Aşa credeam eu, aşa credea Deni. But, nuu, am uitat că "scumpa" de Dia a făcut pe morocănoasa ieri, şi cum n-am vrut să ies cu ea, a vrut să mi-o facă. Şi a vorbit fain frumos cu cealaltă scumpă, "Kitty" şi au decis că ele nu se mai întorc până diseară, când ştiu sigur că eu nu mai ies. Ei, Dia şi Kitty au făcut ce-au vrut. Şi cum Deni e mai politicoasă din fire, şi nu prea zice "nu" n-a mai comentat nimic, doar le-a spus că sunt nişte mari nesimţite. M-a întrebat dacă să vină, şi i-am spus că am să stau să lenevesc azi, să o scutesc de un drum de juma' de oraş pe care să-l străbată singură singurică.
Aşa că, pot spune că nu a fost cea strălucită zi din viaţa mea. Dar mereu se poate mai rău...