Flying Without Wings

[.Anne]

Lovely Smiley multumesc mult pentru parere :D
Zăpă : iti multumesc sincer pentru parere si o sa incerc sa tin cont de sfaturile tale. Stiu ca ultimul capitol a fost cam plictisitor si prost scris, dar sper sa iti placa mai mult urmatoarele... In curand voi intra in actiune :)) si sper sa va placa. Aaa... Ti-am urmai sfatul si am schimbat titlul :)

Am venit si cu al patrulea capitol. Sper de data asta sa am mai multi cititori. Well... Lectura placuta!

Capitolul 4

Dimineață. Soarele palid încerca să-și facă loc printer norii plumburii, grei. Gerul se mai potolise, însă zăpada încă domnea pe îmtreg pământul. O clădire impunătoare stătea în mijlocul acelui alb infinit. Liniște. Nici măcar autobuzul ce încerca să-și croiască drum prin nămeți nu reușea să distrugă tăcerea ce se așternu acolo.


Fetele erau deja în picioare. Nu știau la cât începe antrenamentul, dar erau sigure de un lucru: niște băieți draguți puteau să-și facă apariția din clipă în clipă. Alyssa își lăsă părul ondulat liber, prinzându-l doar cu o mică clamă la spate. Purta o fustă scurtă neagră și un maieu roz, cu un decolteu adânc. Iși puse o pereche de poante* negre și le privi pe colegele ei de cameră. Samantha încerca din răsputeri să își facă părul des să stea într-un coc micuț, delicat. Era îmbrăcată într-un body albastru și o pereche de dresuri albe. Se ridică de pe patul moale și porni împreună cu celelalte balerine spre sala de antrenamente. O cameră mare, cu parchetul lucios și luminile puternice. În partea stângă erau două vestiare, iar în partea dreaptă o scenă roșie, nu foarte mare.
-Cine e bărbatul de lângă doamna Adams? întrebă Sophie curioasă.
Un domn cam de patruzeci de ani, îmbrăcat într-un costum albastru cu niște dungulițe discrete, stătea pe unul din scaunele de pe scenă. Avea o privire prietenoasă, dar și impunătoare. Samantha îl privi. Un bărbat misterios și carismatic. Pe lângă el, doamnei Adams îi pierea atitudinea superioară. În scurt timp, în sala de antrenamente au intrat și băieții. Aveau fețele obosite, iar unii dintre ei nici măcar nu se pieptănaseră. Sprăncenele coordonatoarei grupului de balerini s-au împreunat. Dorea să facă o imagine bună celor de la hip-hop. Dorea să le dea un exemplu de disciplină și ordine. S-a ridicat. Dorea să spună ceva, dar și-a înghițit cuvintele cand în încăpere a intrat un grup de dansatori pe care nu îi cunoștea. Ochii i s-au marit: haine largi, zâmbete sincere, gumă de mestecat. Așa ceva e de neacceptat! L-a privit pe bărbatul din dreapta ei. Zâmbea. A pufnit furioasă. Nu erau elevii ei. Nu avea niciun drept asupra lor...
-Bună dimineața! După cum ați observat, o să vi se alăture acești dansatori. A mai rămas o săptămână și jumătate, iar eu mă aștept să le dați un exemplu bun viitorilor voștri prieteni. Acum... Am căzut de acord să vă împărțim în perechi, pentru a va acomoda mai ușor. Așa... Să vedem. Domnule Roberson, aveți vreo sugestie?
Bărbatul se ridică. Costumul se mula perfect pe corpul bine făcut, plin de mușchi. Își trecu mâna prin părul ușor cărunt și a privit fix spre adolescenții din sală.
-Alegeți-vă singuri câte un partener! Până mâine seară va trebui să faceți o coregrafie pe ce stil de dans doriți. Succes!
Avea o foce frumoasă, autoritară. Femeia subțirică încercă să mai spună ceva, dar în sală deja se facu gălăgie. Maria se apopie de Lucas. Îl prinse ușor de mână, zâmbindu-i. Un zâmbet incocent, dar totuși atât de pervers. Erau prea puțini dansatori de hip-hop, așa că Maria se gândi să fie parteneră cu Lucas, doar pentru a-i vedea privirea furioasă Alyssei.
Samantha se așeză pe podea. O dureau picioarele și știa că nu avea de ce să se agite. Era aproape sigură că nu va găsi partener.
„E atât de greu... Pe mine nimeni nu mă invită niciodată. Of... Ar fi trebuit deja să mă obișnuiesc. Te rog Sammy nu plânge! Nu acum, nu aici! Nu plânge...”
-Copilu’... S-a întâmplat ceva? Ce-i cu fațuca asta?
Capul Samanthei se ridică. Ochii căprui începură să strălucească.
„Ce frumoasă e... E perfectă! Mai frumoasă chiar decât Aly...”
Încă o privea, dar nu spunea nimic. Era atentă la toate detaliile. Părul șaten, șuvițat, îi încadra frumos fața albă. Avea o umbră de asiatică pe chip, lucru ce îi dădea un aspect angelic. Ochii căprui, aproape verzi erau conturați de genele lungi și dese, iar buzele roz schițau un zâmbet larg, fermecător. Purta o pereche de pantaloni de camuflaj, la care avea atasat un lanț argintiu și un maieu alb, strâns într-o parte, pentru a i se vedea abdomenul parcă desenat. Sprâncenele i se ridicară.
-Scuză-mă... Ai pațit ceva? Vorbește!
O voce cristalină, ca de înger. Samantha își scutură puțin capul. Nu trebuia să se mai holbeze la adolescenta care acum se așeză pe parchet, lângă ea.
-Nu... Scuze! Nu am pațit nimic, doar că... Nu cred că voi găsi partener. Sunt cam invizibilă pe aici...
Șatena începu să râdă. O privi amuzată.
-Prostuțo... Îți fac eu rost de un partener. Chiar cel mai frumos din trupă. Crede-mă sunt chiar mulți... Eu sunt singura fată! Hei, Will! Ți-am găsit o parteneră!
Șatena a strigat cât a putut de tare. În acel moment, se făcuse liniște în sală. Adolescenta a zâmbit, iar lângă ea a apărut un băiat șaten închis, cu niște ochi verzi stălucitori. Purta o pereche de pantaloni largi, negri, și un maieu alb, mulat. Mușchii îi pulsau, iar pătrățelele abdomenului se vedeau chiar și prin maieu. Arăta ca un prinț.
-Îmi pare rău, Anna! Mi-am găsit deja parteneră. Seamănă foarte bine cu ea, doar ca e mult mai senzuală... Știi cât de mult imi place asta.
Spuse băiatul schițând un zâmbet pervers, lăsându-și dinții albi la vedere.
„Alyssa... Cât de fraieră am putut să fiu! Doar nu credeam că o fumusețe ca el s-ar uita la mine și nu la ea... Ba credeam. Sunt o naivă... Se pare că voi dansa singură... Nimic nou! Deci o cheamă Anna. I se potrivește numele. Când spun Anna, mă gândesc la eleganță, iar ea pare atât de nobilă...”
Adolescenta se întristă. Dar sentimentul îi dispăru când îl văzu pe Chris apropiindu-se de ele.
-Anna, nu? Eu-s Chris. Ce zici? Parteneri?
Șatena zâmbi și dădu aprobator din cap. Se îndreptară amândoi spre una din oglinzi, lăsând-o pe Samantha singură. Roșcata zâmbi. Un zâmbet amar, în care punea atâtea sentimente, atâtea trăiri. Simțea cum inima îi este împărțită în două jumătați. Se simțea singură, neputincioasă. Era ca și cum ar fi căzut într-o prăpastie, și era înconjurată de negru. Era făra scăpare. Simțea cum se sufocă. Lacrimile nu mai puteau fi stăpânite. Deja... Plângea.
„Vreau acasă...”


O bubuitură puternică se auzi în sală. Liniște. Atmosfera devenise atât de apăsătoare încât parcă totul se mișca cu încetinitorul. Un țipăt de durere străpunse acea liniște puternică. Căzuse. Gemenele alergau speriate spre silueta ce acum era întinsă pe podeaua rece, gemând.
-Sophie! Te simți bine? Poți să mergi?
Blonda dădu negativ din cap. Simțea o durere sfășietoare în glezna dreaptă. Zămbi fals, încercând să nu-i îngrijoreze pe prietenii ei. Lucas se așeză lângă ea, mângâindu-i părul. Se pare că avea totuși puțin suflet. O luă în brațe pe blondă și ieși cu ea din sală.
-Cred că am nevoie de o parteneră nouă...
Roșcat, cu ochii albaștri, misterioși. Era înalt și bine făcut, la fel ca toți ceilalți dansatori din trupa de hip-hop. Anna alergă spre el. Se ridică pe vârfuri și îi șopti ceva. Schiță un zâmbet și plecă. Părea atât de inocentă și de simplă. Era într-adevar un copil. Roșcatul se îndreptă spre Sammy cu un zâmbet carismatic. Întinse mâna.
-Jacob.
Ezită câteva secunde. Prezența lui îi dădea fiori.
-...S-Samantha...


*poante= incaltamintea balerinelor