Lanţul slăbiciunilor

[Dark~Melody]

Deci...m'ai lasat masca...Felul in care descrii....I love it:X.
Nu pari a avea vreo problema cu dialogul, descrierea sau naratiunea...Asta e unul dintre putinele ficuri care sunt perfecte, din punctul meu de vedere.
Cel mai mult mi'a placut partea asta:

Da, liniştea şi încrederea îmi lipseau acum; liniştea interioară şi convingerea că totul se va schimba începând cu ziua de mâine. L-am privit adânc în ochi, iar abisul lor întunecat s-a transformat într-o carte deschisă pe care o citeam pentru prima oară cu-adevărat. Dincolo de dorinţa aprinsă de răzbunare sau de mişcările calculate cu cea mai impecabilă precizie, am putut descoperi ce simte. Am descoperit în fiinţa lui, amintiri frumoase, nedestăinuite, care acum erau doar umbre pierdute ale iubirii, încrederii şi purităţii pe care Sasuke le pierduse trăind cu certitudinea că niciodată nu le mai poate recupera. Greşea atât de mult, se interiorizase prea tare şi întotdeauna s-a apropiat de noi cu o limită pe care numai el ştia când să o impună; era o barieră pe care dacă o treceai, nu aveai să descoperi aceeaşi fire calmă, exactă şi distantă, ci toate lucrurile distincte aparenţei. Chiar dacă avusesem „revelaţia” vieţii mele nu mă simţeam în siguranţă. Mă aflam departe de realitate, la polul în care adevărul şi aparenţa gravitau în jurul lui într-un ritm alert care mă deruta încetul cu încetul.
Pentru prima dată în viaţă mi-am dorit să mă retrag într-un loc pe care numai eu îl cunosc, să meditez în faţa singurei fiinţe care nu mă putea trăda vreodată şi care mă proteja chiar şi de gândurile mele, prin minunăţia cu care Dumnezeu o înzestrase: natura, mai exact lacul de la marginea pădurii, care în perioada asta se scălda în flori proaspete de cireş.

Aveam sentimentul ca ma aflam acolo....Poate din cauza descrierii care este atat de detaliata si frumoasa:X.Sincer nu am ce spune...Pot doar sa te laud.Astept noul capitol.Spor la scris in continuare .Bye!