spoiled.
Oh, am citit si eu Portretul lui Dorian Gray acum cateva luni si mi-a placut foarte mult - este una din cartile mele preferate, i went as far as to read it on the computer. Am citit-o in limba engleza, format electronic, dar a meritat; este o capodopera.
In prima instanta, am fost uimita de cartea in sine, de descriere si de... idei, pur si simplu. Am crezut ca interpretez eu gresit, dar cand mi-am dat seama - la sfarsitul cartii - ca tot ceea ce am citit era cu adevarat ceea ce fusese scris ( oricat de fara sens ar suna acest lucru ), am fost tare surprinsa, intr-un mod placut. Este o opera fascinanta, din foarte multe puncte de vedere, este complexa si mai cu seama foarte ingenioasa; are niste idei ce nu doar ca te dau peste cap, ci te fac si sa te gandesti la anumite lucruri absolute, infinite... Mi-a placut foarte mult. Si faptul ca am citit-o in limba engleza a adus un plus cartii, caci orice s-ar spune, o carte este bine sa o citesti in limba ei natala, are alta forma si, se poate - de ce nu?! - sa o intelegi mai bine astfel.
Spunea cineva mai sus ca finalul i s-a parut bland; eu sunt o persoana destul de dura si sadica, in general, si multe lucruri dure mi se par blande, dar acest final nu a fost deloc unul bland - a fost perfect si totodata imprevizibil.
Transformarea / Evolutia lui Dorian Gray ca si personaj este una foarte complexa; fiind un baiat inocent, fascinat de frumos si de idei, de filozofie, de viata... de tot ceea ce era in jurul lui, de insusi Lordul Henry - era cu adevarat un baiat delicat, naiv si de o frumusete aparte, atat interioara cat si exterioara. Insa, pe parcursul romanului, personalitatea lui s-a schimbat dramatic, cu ajutorul ( mai precis " din cauza ) Lordului Henry, ce a avut bunavointa de a-l integra in artele adevaratului "frumos" al vietii... perversitatea ( si toate ramurile ce izvorasc din acest punct central ). In orice caz, doar din pricina naivitatii sale s-a putut infaptui aceasta transformare, pe care am savurat-o si detestat-o deopotriva. Dorian era, la inceput, o fiinta fara prea mult farmec, in ceea ce ma priveste, caci nu puteam gasi nimic extraordinar la el, imi parea un personaj plictisitor, dar pe parcursul transformarii si dupa aceasta, parca prinsese viata. Desigur, era un lucru total negativ, dar se stie de la sine ca personajele cu caracter negativ/infam, atrag cel mai mult... De la inocenta, naivitatea, frumusetea sufletului... a ajuns la perversitate, la nesimtire si un egoism ce nu poate fi descris in cuvinte, era cu totul o alta persoana, ce s-ar fi folosit de oricine din jurul sau si... pur si simplu uitase de bunul simt. Si imi placea si acest Dorian, de ce sa nu recunosc, tocmai acest lucru fascineaza la romanul lui Oscar Wilde, pe langa toate detaliile complexe si ideea geniala, personajele grozave, ci tocmai evolutia lui Dorian Gray si puterea autorului de a crea un personaj cu un caracter atat de puternic si impunator...
Revenind la final, mi s-a parut extrem de potrivit. Uciderea lui Basil este trista, intr-adevar, dar necesara. Regretul de la final al lui Dorian este, oarecum, induiosator si pe o parte dezamagitor, caci ar fi fost interesant sa nu isi dea seama, sau sa nu regrete ceea ce ar fi facut, dar altfel nu s-ar fi putut ajunge la punctul final-final, caci trebuia, intr-adevar, sa se termine cumva si aceasta transformare si nu sa revina la ceea ce fusese ci sa isi doreasca sa fie o persoana mai buna, cu experienta si... in final, sa renunte la stilul acela infam pe care il alesese. Si se trag multe invataturi din acest sfarsit, caci desi Dorian a vrut sa se schimbe, sa renunte la pactul acela cu diavolul al nemuririi fizicului... nu s-a mai putut, a renuntat, dar cu consecinte fatale. Tot ceea ce a vrut sa dea portretului sau, sa inchida toate rautatile si anii in acel tablou nu a fost o idee prea buna, deloc buna chiar, caci la final totul s-a intors impotriva lui si, ei bine, i-a adus moartea, una destul de tragica si pe care, cu siguranta, nu si-ar fi dorit-o niciodata. Daca ar fi trait normal, ar fi avut o moarte mai usoara, poate mai dulce si plina de o frumusete naturala, a sufletului, caci Dorian Gray nu avea doar fizicul distrus la final, ci si sufletul...
Cum am mai spus, este o opera fascinanta.
Personajul meu preferat a fost netrebnicul de Lord Henry. Mi-a placut foarte mult personalitatea lui ticaloasa, tocmai faptul ca era un om caruia ii placeau perversiunile, care se bucura de aceasta parte a vietii "obscura" plina de placeri si faptul ca l-a corupt pe Dorian... Mi se pare genial, si de asemenea este un personaj FOARTE inteligent si cunoscator, experimentat. Caci el stie ce poate face acesta si ce nu poate infaptui prin propria sa putere, ci se multumeste doar sa isi priveasca "opera", sa observe cum Dorian se bucura de ceea ce el a admirat si dupa care a tanjit intotdeauna, hranindu-se cu tineretea lui Dorian, corupandu-l tocmai pentru a-si satisface el anumite placeri, fara a da o conotatie strict perversa exprimarii mele. In orice caz, acest personaj josnic si al naibii de inteligent, m-a fascinat si a reusit sa fie favoritul meu din intregul roman; oricat de ticaloasa ii este personalitatea, pur si simplu nu pot sa nu il admir, sa nu ma atraga... poate tocmai aceasta rautate si aceasta netrebnicie a sufletului sau ma atrage.
Oricum ar fi, nu o sa o mai lungesc. Mi-a placut enorm cartea; este o opera foarte complexa si impresionanta prin tot ceea ce ofera.
Oh, am citit si eu Portretul lui Dorian Gray acum cateva luni si mi-a placut foarte mult - este una din cartile mele preferate, i went as far as to read it on the computer. Am citit-o in limba engleza, format electronic, dar a meritat; este o capodopera.
In prima instanta, am fost uimita de cartea in sine, de descriere si de... idei, pur si simplu. Am crezut ca interpretez eu gresit, dar cand mi-am dat seama - la sfarsitul cartii - ca tot ceea ce am citit era cu adevarat ceea ce fusese scris ( oricat de fara sens ar suna acest lucru ), am fost tare surprinsa, intr-un mod placut. Este o opera fascinanta, din foarte multe puncte de vedere, este complexa si mai cu seama foarte ingenioasa; are niste idei ce nu doar ca te dau peste cap, ci te fac si sa te gandesti la anumite lucruri absolute, infinite... Mi-a placut foarte mult. Si faptul ca am citit-o in limba engleza a adus un plus cartii, caci orice s-ar spune, o carte este bine sa o citesti in limba ei natala, are alta forma si, se poate - de ce nu?! - sa o intelegi mai bine astfel.
Spunea cineva mai sus ca finalul i s-a parut bland; eu sunt o persoana destul de dura si sadica, in general, si multe lucruri dure mi se par blande, dar acest final nu a fost deloc unul bland - a fost perfect si totodata imprevizibil.
Transformarea / Evolutia lui Dorian Gray ca si personaj este una foarte complexa; fiind un baiat inocent, fascinat de frumos si de idei, de filozofie, de viata... de tot ceea ce era in jurul lui, de insusi Lordul Henry - era cu adevarat un baiat delicat, naiv si de o frumusete aparte, atat interioara cat si exterioara. Insa, pe parcursul romanului, personalitatea lui s-a schimbat dramatic, cu ajutorul ( mai precis " din cauza ) Lordului Henry, ce a avut bunavointa de a-l integra in artele adevaratului "frumos" al vietii... perversitatea ( si toate ramurile ce izvorasc din acest punct central ). In orice caz, doar din pricina naivitatii sale s-a putut infaptui aceasta transformare, pe care am savurat-o si detestat-o deopotriva. Dorian era, la inceput, o fiinta fara prea mult farmec, in ceea ce ma priveste, caci nu puteam gasi nimic extraordinar la el, imi parea un personaj plictisitor, dar pe parcursul transformarii si dupa aceasta, parca prinsese viata. Desigur, era un lucru total negativ, dar se stie de la sine ca personajele cu caracter negativ/infam, atrag cel mai mult... De la inocenta, naivitatea, frumusetea sufletului... a ajuns la perversitate, la nesimtire si un egoism ce nu poate fi descris in cuvinte, era cu totul o alta persoana, ce s-ar fi folosit de oricine din jurul sau si... pur si simplu uitase de bunul simt. Si imi placea si acest Dorian, de ce sa nu recunosc, tocmai acest lucru fascineaza la romanul lui Oscar Wilde, pe langa toate detaliile complexe si ideea geniala, personajele grozave, ci tocmai evolutia lui Dorian Gray si puterea autorului de a crea un personaj cu un caracter atat de puternic si impunator...
Revenind la final, mi s-a parut extrem de potrivit. Uciderea lui Basil este trista, intr-adevar, dar necesara. Regretul de la final al lui Dorian este, oarecum, induiosator si pe o parte dezamagitor, caci ar fi fost interesant sa nu isi dea seama, sau sa nu regrete ceea ce ar fi facut, dar altfel nu s-ar fi putut ajunge la punctul final-final, caci trebuia, intr-adevar, sa se termine cumva si aceasta transformare si nu sa revina la ceea ce fusese ci sa isi doreasca sa fie o persoana mai buna, cu experienta si... in final, sa renunte la stilul acela infam pe care il alesese. Si se trag multe invataturi din acest sfarsit, caci desi Dorian a vrut sa se schimbe, sa renunte la pactul acela cu diavolul al nemuririi fizicului... nu s-a mai putut, a renuntat, dar cu consecinte fatale. Tot ceea ce a vrut sa dea portretului sau, sa inchida toate rautatile si anii in acel tablou nu a fost o idee prea buna, deloc buna chiar, caci la final totul s-a intors impotriva lui si, ei bine, i-a adus moartea, una destul de tragica si pe care, cu siguranta, nu si-ar fi dorit-o niciodata. Daca ar fi trait normal, ar fi avut o moarte mai usoara, poate mai dulce si plina de o frumusete naturala, a sufletului, caci Dorian Gray nu avea doar fizicul distrus la final, ci si sufletul...
Cum am mai spus, este o opera fascinanta.
Personajul meu preferat a fost netrebnicul de Lord Henry. Mi-a placut foarte mult personalitatea lui ticaloasa, tocmai faptul ca era un om caruia ii placeau perversiunile, care se bucura de aceasta parte a vietii "obscura" plina de placeri si faptul ca l-a corupt pe Dorian... Mi se pare genial, si de asemenea este un personaj FOARTE inteligent si cunoscator, experimentat. Caci el stie ce poate face acesta si ce nu poate infaptui prin propria sa putere, ci se multumeste doar sa isi priveasca "opera", sa observe cum Dorian se bucura de ceea ce el a admirat si dupa care a tanjit intotdeauna, hranindu-se cu tineretea lui Dorian, corupandu-l tocmai pentru a-si satisface el anumite placeri, fara a da o conotatie strict perversa exprimarii mele. In orice caz, acest personaj josnic si al naibii de inteligent, m-a fascinat si a reusit sa fie favoritul meu din intregul roman; oricat de ticaloasa ii este personalitatea, pur si simplu nu pot sa nu il admir, sa nu ma atraga... poate tocmai aceasta rautate si aceasta netrebnicie a sufletului sau ma atrage.
Oricum ar fi, nu o sa o mai lungesc. Mi-a placut enorm cartea; este o opera foarte complexa si impresionanta prin tot ceea ce ofera.