Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

[YamaMina]

Axxa.no.angel -multzumesc foarte mult pentru ajutor shi sugestii, am corectat acolo unde ai aratat tu...aveai dreptate:)
fake_fate- multzumesc ptr apreciere...ma bucur k itzi place povestea mea, ma simt flatata*blushes*

[center] Cap. XII: Al doilea câine al iadului.[/center]


- ....şi după domnia împăratului Hirohito a urmat...
Shidori mai avea puţin şi adormea. Număra fiecare secundă până când se va suna.
- Te plictiseÅŸti, huh?
- Hisashi?! Ce faci aici? zise Shidori speriată când băiatul apăru lângă ea. O serie de colegi o priveau nedumeriţi.
- Shhh...mai încet, doar nu vrei să te audă şi să te scoată la tablă. Am venit să te vizitez. Am să-ţi spun ceva urgent şi important! adăugă el zâmbind.
- Da? Şi vrei să te cred? Ai venit să-ţi cauţi distracţie pe-aici. Ei bine, pleacă, că-mi faci probleme!
- Ha! Aşa te porţi cu partenerul şi profesorul tău? zise el indignat.
- Profesor pe naiba! interveni ea din ce în ce mai nervoasă, ridicând tonul.
- D-ra Hizucori? Poţi repeta ce-ai zis? întrebă profesoara supărată, privind-o ameninţător.
- Eu...ăăăă....nu...
- Ia ieşi dumneata afară de la ora mea! Shidori se ridică abătută şi se îndreptă către uşă. Să înveţi să te controlezi domnişoară, sora ta...Uşa fu trântită de fată, care nu mai auzi ultimele cuvinte ale profesoarei.
Shidori se trânti de perete şi se ghemui.
- Nu e vina mea! Eu te-am avertizat...Hisashi se rezemă lângă ea, afişând zâmbetul obişnuit.
- Pleacă!!! ţipă ea nervoasă.
- Vai, văd că cineva e morocănos astăzi...Bine, plec şi nu mai revin! zise el aparent supărat.
Shidori oftă. ”Îmi e dor de Teruo” gândi ea.

Orele se terminară, însă Shidori stătu până târziu la şcoală datorită repetiţiilor pentru piesa de teatru ce va avea loc în curând. Nu putuse să se concentreze deloc şi greşise mereu, aşa că profesoara o ţinuse până târziu ca să iasă totul perfect. Era deja întuneric, când Shidori se plimba pe străzile pustii, îndreptându-se spre casă. Luna îi arunca priviri mândre, păzita de stelele ce păreau micuţe, cât un bob de orez. Se gândea la Teruo. Îşi aminti de seara în care îi atacară câinele lui Hisashi. Se opri. O umbră se contura în întuneric şi avansa încet spre ea. În lumina felinarului Shidori putu să vadă silueta unui câine mare, negru şi fioros. Iniţial se speriase, apoi se gândi că este câinele lui Hisashi . ”Hisashi te-a pus să mă urmăreshti, huh? Ştiam eu că n-o va face pe supăratul prea mult” gândi ea.
- Hai Hisashi, arată-te! Ştiu că eşti ascuns pe undeva! Nu-ţi mai pune animalele să mă urmărească! ţipă ea în liniştea nopţii şi se îndreptă spre câine, chemându-l zâmbitoare.
Câinele se apropie de ea, dar nu vesel şi jucăuş, ci ameninţător, mârâind pe înfundate. Un fior îi străbătu şira spinării. Încetă să-l mai cheme şi începu să se dea încet, înapoi. Fiara venea din ce în ce mai repede spre ea mârâind mai tare şi mai agresiv. Shidori era speriată şi un uşor tremur o apucă.
- Hisashi încetează cu glumele! Ştiu că eşti supărat, dar asta e prea de tot. strigă ea cu o voce tremurândă.
O luă la fugă pe stradă. Câinele o urmărea. Coti pe o alee lăturalnică, sperând să găsească un loc să se ascundă. În cele din urmă dădu de o fundătură. ”De ce face asta Hisashi? Credeam că suntem parteneri...Sau n-o face el?” Câinele apăru în capătul aleii. Se apropia încet, privind-o atent pe fată. Ochii lui mari şi luminoşi contrastau puternic cu blana neagră şi lucioasă. Dinţii mari şi ascuţiţi, înfipţi în gingiile însângerate se arătau agresivi. Avea o zgardă cu ţinte. O ureche îi era tăiată şi sângera abundent. Un fior rece o cuprinse pe fată şi avea impresia că temperatura e în scădere. Atunci Shidori realiză că fiara nu este animalul lui Hisashi şi mai mult, că nu este viu. Câinele din faţa ei era un spirit. Fantoma veni în fugă şi sări spre ea. Shidori închise ochii. Îi era prea frică pentru a mai reacţiona. Ştia că i se va întâmpla ceva rău, însă se ruga din tot sufletul să se întâmple o minune. Deodată un vânt puternic se porni şi în faţa ei apăru un câine de culoarea smoalei, care se interpuse între ea şi fantomă. Câinele-fantomă se ciocni de cel viu, iar impactul fusese atât de mare încât fata se lovi de un perete şi-şi pierdu cunoştinţa.

***

Shidori deschise ochii încruntată. O durere intensă îi bombarda creierul. Lumina ce provenea de la un bec plăpând, îi zgâria retina. În faţa ei se contura privirea lui Hisashi. Acesta zâmbea ca întotdeauna: pişicher şi misterios. Încercă să se ridice şi să se orienteze. Se afla într-o cameră micuţă, cu o măsuţă la fel de mică, unde trona o lampă şi o cană. Uşa era zgâriată şi scorojită. Ea stătea pe un pat de lemn, având o pătură slinoasă ca pernă. Un miros ciudat şi acid îi gâdila nările. Nu-şi mai amintea din tot ceea ce se întâmplase, decât până la apariţia câinelui lui Hisashi.
- Câinele tău a...
- Nu mai contează! Trebuia să aleg în a-l sacrifica pe el sau uciderea ta.
Shidori se uita atent la faţa băiatului. Aceasta era la fel ca întotdeauna, nici o urmă de regret sau de întristare. Ea una se simţea vinovată de moartea câinelui, însă se şi bucura că se află în viaţă.
- Îmi pare rău! zise ea în timp ce îl îmbrăţişă brusc. Mulţumesc că mi-ai salvat viaţa. Trupul spiritului era rece, însă nu ca cel al sufletelor moarte. Răcoarea lui îi pătrundea adânc, până în suflet şi o liniştea.
Băiatul îi respinse îmbrăţişarea şi se depărtă de ea plutind. Shidori îl privea mirată.
- Nu ar fi murit dacă tu ai fi reacţionat corespunzător şi ţi-ai fi chemat fantomele. îi zise el răstit, privind-o încruntat.
- Îmi pare rău. Când am văzut câinele ăla hidos în faţa mea, am îngheţat şi...
- Eu ţi-am spus că mai sunt ca tine şi ei îşi pot folosi puterea în bine sau rău şi că tu trebuie să fii pregătită pentru orice. Şi ăsta era lucrul important ce vroiam să ţi-l spun, însă tu m-ai alungat morocănoasă. Stăpânul acelui spirit se pare că îşi foloseşte puterea în scopuri rele.
- Dar de ce? Cine e? Oare ştie că şi eu sunt ca el sau ea?
- Nu ştiu cine e, poţi sta ascuns şi poţi comanda sufletele de la zeci de metri depărtare. Şi nu, nu cred că
ştie de puterea ta. Cred că l-a trimis să facă o victimă şi atât. Vezi tu, îi poţi ordona unui suflet să omoare pe cineva pentru a-ţi mări armata. Sufletele omorâte trec sub comanda celui al cărui suflet le-a ucis trupul. Acum a câştigat sufletul câinelui meu. zise el calm.
- De ce să vrea să-şi mărească numărul de suflete?
- Eh...nu contează, e un stăpân lacom şi atât! o uşoară încruntare îi străbătu faţa. Trebuie să ai grijă! Sunt periculoşi.
- Dar trebuie oprit! Nu poate să omoare când are el chef!
- Voi încerca să aflu cine este...
- De ce mă ajuţi? Parcă erai supărat pe mine. zise ea cu o voce mieroasă.
- Acest lucru mă priveşte şi pe mine, mă poate vedea şi îmi poate omorî supuşii. Şi în plus suntem parteneri, nu mai vreau să te porţi cum te-ai purtat azi! Şi vreau să-mi asculţi indicaţiile şi să fii mereu atentă .Ai înţeles?
- Să trăiţi dom’ general! chicoti ea. Apropo, unde sunt, în reşedinţa ta personală?
- Nu, eşti într-o casă abandonată, locuiesc în ea nişte vagabonzi, însă astăzi s-au dus să se îmbete.
Shidori sări ca arsă. Începu să se scuture febril.
- M-ai adus în adăpostul unor jegoşi?!? ţipă ea. Am dormit cu capul pe pătura lor murdară şi plină de purici???Hisashi!!!
- Ce e? Doar nu vroiai să te duc într-un hotel de lux! Te-am adus la adăpostul care l-am avut la îndemână, vroiam să ne ascundem mai repede să nu ne găsească fantoma aia. Te poate găsi după miros. Aici nu poate depista mirosul tău. zâmbi el.
- Normal, pentru că miroase a alcool şi alte miasme „îmbietoare”!!! Am plecat de-aici! zise ea, luându-şi ghiozdanul şi ieşind în fugă din casa dărăpănată.
- Nu vrei să te conduc eu până acasă? îi oferi un zâmbet seducător.
- N-am nevoie, mă descurc acum şi oricum ştiu că vei fi pe aproape. răspunse ea repede luptând contra unei îmbujorări.
- Shidori ai grijă. zise băiatul, privind-o zâmbitor.
- Fii fără grijă! De-acum voi avea! zâmbi ea şi o luă în pas grăbit spre casă. Se aştepta la o morală serioasă din partea părinţilor, dar asta o îngrijora câtuşi de puţin.
”Aiurită şi imatură.” gândi el, privind-o în timp ce fata dispărea după un colţ...