Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

[YamaMina]

sry d wait..sam examene in perioada asta asha k incerc sa impart invatzat/dormit/ scris la fic shi e km dificil sa fac tot ce'mi propun T_T
pisucu_2006- multzumesc foarte mult ptr apreciere,. ma bucur k itzi place povestea mea, I'll try my best from now on too ^_^ *hugs*
starnight-ms shi tzie ptr complimente...ma bucur f mult k tzi'a placut...urm...ma joc putzin cu relatzia celor doua....cred k e relatzia cea mai analizata d mine in pov asta T_T...acum mi'am dat seama :))

Am uitat sa mentzionez k ce e scris cu italics sunt ganduri^_^

[center]Cap. XI: O zi distractivă.[/center]


Ploaia, neobişnuit de rece pentru luna aprilie, biciuia fereastra unei case cu etaj, relativ mică, la care stătea o fată urmărind jocul fulgerelor, oarecum plictisită. Ochii ei de culoarea smaraldului neşlefuit priveau cerul posomorât şi straniu de întunecat pentru perioada zilei în care se afla. Era o linişte desăvârşită în camera ei. Numai bătăile ceasului mai înveseleau atmosfera. Fata oftă şi-şi întoarse privirea către o poză ce se afla pe un birou dezordonat. Plecă de la geam şi se îndreptă către fotografie. O luă de la locul ei şi o privi mai atent. În poză se afla o tânără cu păr şaten şi ochi verzi, foarte fericită, agăţată de un băiat cu o privire blândă, ce zâmbea firav.
- Teruo...n-o să te mai văd prea curând....îmi va fi dor de tine...mi-ar fi plăcut să te conduc la gară...un oftat şi mai adânc decât cel de dinainte ieşi din trupul fetei.
Într-un gest de imensă afecţiune, sărută poza şi o strânse la piept. Închise ochii şi-şi lăsă imaginaţia să-i contureze figura băiatului în minte. Zâmbi.
Un ciocănit puternic o făcu să tresară. La geam se afla un băiat cu privirea pătrunzătoare şi ochi căprui ce păreau că strălucesc, care zâmbind, îi făcea semne să deschidă. Fata se duse repede la geam şi făcu întocmai.
- Hisashi ce faci aici?
- Lasă-mă să intru că mă udă rău!
- Dar...tu eşti un spirit!...N-ar trebui ca ploaia să...ştii tu...să treacă prin tine? întrebă Shidori nedumerită în timp ce se dădu la o parte.
- Hei....unde te gândeai când ţi-am spus că sunt un spirit mai special! zise băiatul în timp ce se scutura. Elementele Pământului sunt pentru mine ca şi pentru oameni, adică le simt. Însă mă pot comporta şi ca un suflet mort, dar trebuie să mă concentrez mult şi prefer să nu fac asta decât în unele cazuri de forţă majoră. Eu sunt pentru oamenii obişnuiţi ca un mim invizibil, numai dacă vreau eu să am contact fizic cu ei, mă pot simţi. chicoti el. Dar pentru masa aceasta...puse mâna pe o măsuţă mică...sunt ca un om. zâmbi el.
- Aha...mă rog...
- Dar tu ce făceai? Ceva romantism pe vreme urâtă? În lipsă de persoană văd că ai găsit ceva destul de bun să umple golul. Bravo! Ai imaginaţie! râse el.
- M-ai spionat?!? izbucni Shidori furioasă.
- Eh...să spunem că am ajuns tocmai când...erai într-un moment intim cu această fotografie. Luă fotografia de pe pat şi o privi. Nu înţeleg de ce oamenii sărută anumite obiecte care n-au viaţă. Sau de ce sărută? Ce nevoie au să-şi lipească buzele unul de celălalt? Dezgustător! Strâmbă din nas oarecum amuzat.
- Pentru că acele obiecte sunt foarte speciale şi când fac lucrul acesta sunt mai aproape de persoana de care le aminteşte obiectul. Au valoare sentimentală pentru ei, dar tu n-ai înţelege... Sărutul e un mesaj tainic, conţine sufletul persoanei împachetat într-un salut al buzelor. Privirea ei căpătă tente visătoare, de zeitate naivă. Când două persoane se sărută, îşi conectează sufletele, unul cu celălalt.
- Tu te-ai sărutat vreodată? O fixă intens cu ochii lui lucioşi afişând o ironie inocentă în ei. Drăguţ băiat...el e cauza pentru care agresai această fotografie? rânji el.
- Nu e treaba ta! Şi nu agresam nimic! îi luă furioasă fotografia din mână. Până la urmă tu ce cauţi aici?
- Aşa te porţi cu un musafir? Am venit să-ţi ţin companie. zâmbi el şi se aruncă în pat. Ce comfortabil e!
- Excepţional! Sunt pedepsită şi acum m-am pricopsit şi cu tine pe cap! oftă fata deznădăjduită.
Puse fotografia la locul ei şi se aşeză pe un scaun, privind tristă cerul.
- Ce să-ţi fac? Nu eu te-am pus să te iei la bătaie la şcoală. chicoti el. Partea proastă e că nici n-ai apucat să dai, doar ai luat. râse el.
- Îmi apăram sora! Şi în plus de unde ştii tu ce s-a întâmplat?
- Ţi-am mai spus: eu am ochi şi urechi peste tot! se infatuă el.
- Mda...nici nu mă mir. Dar ai dreptate. Dacă nu săream în ajutorul surorii mele, acum nu eram pedepsită şi puteam să...
- Să?
- Nu mai contează! Director prost! De ce a trebuit să-mi anunţe părinţii? La urma urmei nici n-a fost grav, da’... na!...părinţii mei au făcut din ţânţar armăsar şi mi-au interzis să ies din casă weekend-ul ăsta. oftă ea.
- Da’ chiar! Familia ta unde este?
- S-o ducă pe Aiko la gară. Azi pleacă echipa de tenis în cantonament pentru două săptămâni. Azi pleacă....ah! Teruo! Nu-i corect!!! strigă ea într-un gest de împotrivire, ridicându-se brusc şi învârtindu-se prin cameră. Şi vremea e oribilă, şi n-am nimic de făcut şi mă plictisesc.
- Te plictiseai vrei să spui. Acum că a venit maestrul distracţiei nici vorbă de plictiseală. zise Hisashi în timp ce se ridică din pat şi veni plutind spre ea.
Shidori îl privi mirată. Se bucura totuşi că nu mai e singură.
- Îţi propun să ne jucăm un joc...am văzut eu la nişte copii şi părea distractiv.
- Hei...nu mai suntem copii, dar chiar n-am ce face. Ce joc?
- Faţa ascunselea! zâmbi el.
Shidori pufni în râs. Nu mai jucase ce propusese tânărul, de când era copil. Propunerea băiatului era cu adevărat hilară.
- Nu râde! Hai să ne jucăm!
- Adevărul că eşti haios! Nu...zări privirea lui. Băiatul chiar îşi dorea asta, aşa că se temu să nu-l dezamăgească. La urma urmei făcea ceva, decât nimic....Haide să jucăm! zise ea zâmbind.
Urmară trei ore pline de veselie. Shidori se puse prima şi reuşi să-l găsească pe Hisashi repede. Cel mai mult îi plăcuse sprinturile lor până la locul de marcaj. Hisashi promisese să nu trişeze aşa că nu plutea ci alerga ca un om.
Fata se distră copios şi-şi aminti de copilărie. Văzu fericirea din ochii băiatului şi un sentiment ciudat îi invadă corpul. Hisashi era ca un copil mare. Se bucura acum de ceea ce îi înveselise ei copilăria. După joc, Shidori comandă o pizza şi se uitară la „Inuyasha”. Nu mai putu de râs când văzu faţa ce-o făcuse Hisashi la vederea mâncării. Nu era sigură dacă poate mânca, însă află imediat că băiatul putea savura orice. De fapt, putea face orice. Nu simţea nevoia în fiecare zi ca oamenii, însă putea mânca, când dorea. Hisashi comenta la fiecare scenă din anime iar asta o amuză teribil pe fată. După anime, Shidori se gândi să-i arate tot ceea ce o bucurase când fusese mică, aşa că jucară baba oarba, leapşa, se bătură cu perne, iar totul se termină cu o partidă de gâdilat.
Când au revenit părinţii ei, au găsit-o cântând melodii de copii mici. Erau foarte nedumeriţi, iar fata nu le clarifică lucrurile. Se duse în camera ei râzând pe înfundate. La urma urmei, n-a fost o zi pierdută...