19-04-2009, 10:08 PM
Multumesc de commuri :D insa... vreau sa fiti mai duri :-s :D
In schimb... Bubbles- vrei poze, nu?:-w acum ... vrei sa le desenez sau sa iti arat pe photobucket?:-s daca e vorba de desenat deja am multa munca :( shi nu prea am timp...oricum ;;) alege tu :-s
Capitolul asta va avea mai mult dialog... veti vedea voi de ce...
Chapter 2#: Ploaia
Baiatul era inca in camera fetei. Incerca sa o linisteasca prin mangaierile lui, dar nu isi dadea seama ca facea din ce in ce mai rau. Fata tremura la fiecare atingere a baiatului. Cand mana lui fierbinte atingea pielea ei rece o trecea un fior pe sira spinarii.
-Doar daca misc mana te sperii. Ce se intampla?
-Ploua.
Baiatul a intors capul spre geam. Nu ploua, ba chiar era soare si cerul era senin.
-Nu ploua. Hai in gradina si mai vedem acolo ce e cu tine.
Fata a dat din umeri, baiatul iesind din camera. Cand a ajuns in dormitorul lui a dat doi pumni in perete, reusind sa-l faca sa crape. Mana lui sangera in timp ce el isi punea bandajul. Intre timp, fata se imbraca. A ales un tricou mulat, alb si o pereche de blugi scurti, negri. Sandalele ei albe cu toc ii scoteau in evidenta picioarele. Pe cat de fermecatoare era, pe atat de trista. Avea prins la gat un colier rosu ca sangele, pe care era o poza cu ea si mama ei, cand femeia era tanara. Se pare ca poza era improvizata de ea, alcatuit din o poza cu mama sa in tinerete, cand aceasta era vopsita brunet, lipita de o poza cu roscata.
"E atat de frumoasa, dar atat de trista. Trebuie sa aflu ce are.", isi repeta baiatul.
Cand au ajuns in gradina, baiatul a inceput sa o ia la intrebari pe fata.
-Se pare ca iti lipseste foarte mult.
-Da, e foarte dureros. Casa noastra luase foc, ea a murit in incendiu. Tot ce mai am este poza asta si o foaie aproape arsa pe care ea ma ruga sa scriu toate intamplarile mele triste. Regret ca a murit numai ea, mai bine mi se intampla si mie asa. Daca ea nu tipa ca eu sa ies din incendiu, puteam sa mor in bratele ei, mult mai sigur.
Fata a scapat o lacrima fierbinte care a ajuns pe pantalonii ei. S-a asezat peste genunchi. Lacrimile ei au inceput sa curga, iar cerul a inceput sa planga odata cu ea. Desi era soare, ploua. Se inalta un curcubeu din apa limpede a lacului, iar fata se lasa udata de picaturile reci ale ploii. Adora sa stea in ploaie. S-a ridicat in picioare cu mainile intinse, lasand apa sa curga cu putere asupra ei. Baiatul s-a departat si se uita la ea. Era fermecat de frumusetea fetei, simtea ca e o fata speciala. Avea de gand sa afle acel secret al fetei.
-Uite...jur ca nu mai spun la nimeni secretul tau. Vreau doar sa stiu de ce te sperii asa cand incerc sa te mangai sau sa te ating.
-Ma lovesti, ma faci sa am un atac sentimental cat timp sunt parintii plecati si vrei sa afli secretul meu?
-Scuze, dar am o explicatie: orgoliu barbatesc.
-Bine, bine. Intreaba-ma si eu iti explic.
"Cum naiba de am zis asta? De ce am zis asta? Nu vreau ca el sa stie, ce tot fac? Sau... ar fi mai bine sa stie? Ma simt atrasa de el?! Totusi, daca ar sti poate m-ar apara si pe mine pe la scoala, nu ma voi descurca singura.", gandea fata.
-De unde stii ca mama ta nu mai e in viata.
-Stiu asta foarte bine. Dupa doua luni de la incendiu am hotarat sa ma intorc sa vad daca a scapat si ea. Am intrat in casa aproape arsa si am vazut oasele ei, care aveau o tenta maronie. Oasele mainii tineau in mana colierul. Tot ce a mai ramas a fost rama din argint si o parte din poza, o parte din capul ei. A trebuit sa-i ating oasele. Stii cat de dureros e sa vezi ca din persoana pe care o iubesti cel mai mult au ramas doar oasele?
Baiatul a ramas socat. A vrut sa o imbratiseze pe fata si sa ii spuna ca totul va fi bine daca va avea incredere in el. Cand a vrut sa o imbratiseze, fata a tremurat, respiratia i s-a accelerat, dupa care a fugit. Baiatul a fugit dupa ea, crezand ca vrea sa se joace. A prins-o usor de maini, dupa care a cazut cu ea pe iarba, el ferind-o sa se loveasca.
-Nu, te rog, lasa-ma!
-Papusa, calm. Ma jucam numai, nu credeam ca iti fac rau.
-Lasa-ma!spuse fata reusind sa scape din stramtoare, fugind in casa.
S-a dus in camera ei. S-a asezat langa dulapul ei imens, stand cu capul pe genunchi. A inceput sa planga, prea multe amintiri ii invadau mintea. Ren isi facu aparitia, apropiindu-se de fata. A mangaiat-o usor pe par, dar fata a spus rapid:
-Ia mana odata! Lasa-ma in pace!
-Bine, calm. Voiam sa imi cer scuze ca te-am speriat atunci, doar ca...eu credeam ca te jucai cand ai fugit.
-Nu m-ai speriat. Mi-ai amintit de ceea ce mi s-a intamplat. Intelege, amintirile mele ma ingrozesc!a spus fata printre lacrimile ce-i invaluiau ochii.
Baiatul a imbratisat-o pe fata, desi aceasta se zbatea in bratele lui. A incercat sa o calmeze, mangaind-o. Roscata se tot zbatea pana cand nu s-a mai abtinut si i-a dat un pumn baiatului. Acesta s-a lovit cu capul de biroul ei. Desi acest pumn a fost urmarea panicii ei, a fugit spre baiat. Era panicata total, si incerca sa-l faca sa-si revina. L-a imbratisat, si lacrimile ei fierbinti l-au facut pe baiat sa-si revina.
-P-ploua?
-Nu, erau lacrimile mele, a spus fata fara sa ii dea drumul baiatului, imi pare rau pentru acel pumn!continua fata fara sa-i dea drumul.
Baiatul i-a raspuns cu aceeasi imbratisare, o tinea de talie. Se aseza pe spate, pe covor, ea lasandu-se condusa de el, continuand sa se tina imbratisati. Roscata statea lipita de pieptul baiatului, continuand sa tremure din ce in ce mai tare.
-De ce tremuri asa? Poti avea incredere in mine, spune-mi.
-Nu pot. Poate voi reusi intr-o zi, dar nu acum! spuse fata, in timp ce incerca sa isi calmeze ritmul respiratiei.
"E mai greu decat credeam. Nu cred ca pot avea atat de multa rabdare, pur si simplu nu pot sa am rabdare cu fetele. Nu stiu ce as putea face daca as fi beat sau m-ar enerva si nu imi spune.", gandea baiatul, ramanand calm.
In schimb... Bubbles- vrei poze, nu?:-w acum ... vrei sa le desenez sau sa iti arat pe photobucket?:-s daca e vorba de desenat deja am multa munca :( shi nu prea am timp...oricum ;;) alege tu :-s
Capitolul asta va avea mai mult dialog... veti vedea voi de ce...
Chapter 2#: Ploaia
Baiatul era inca in camera fetei. Incerca sa o linisteasca prin mangaierile lui, dar nu isi dadea seama ca facea din ce in ce mai rau. Fata tremura la fiecare atingere a baiatului. Cand mana lui fierbinte atingea pielea ei rece o trecea un fior pe sira spinarii.
-Doar daca misc mana te sperii. Ce se intampla?
-Ploua.
Baiatul a intors capul spre geam. Nu ploua, ba chiar era soare si cerul era senin.
-Nu ploua. Hai in gradina si mai vedem acolo ce e cu tine.
Fata a dat din umeri, baiatul iesind din camera. Cand a ajuns in dormitorul lui a dat doi pumni in perete, reusind sa-l faca sa crape. Mana lui sangera in timp ce el isi punea bandajul. Intre timp, fata se imbraca. A ales un tricou mulat, alb si o pereche de blugi scurti, negri. Sandalele ei albe cu toc ii scoteau in evidenta picioarele. Pe cat de fermecatoare era, pe atat de trista. Avea prins la gat un colier rosu ca sangele, pe care era o poza cu ea si mama ei, cand femeia era tanara. Se pare ca poza era improvizata de ea, alcatuit din o poza cu mama sa in tinerete, cand aceasta era vopsita brunet, lipita de o poza cu roscata.
"E atat de frumoasa, dar atat de trista. Trebuie sa aflu ce are.", isi repeta baiatul.
Cand au ajuns in gradina, baiatul a inceput sa o ia la intrebari pe fata.
-Se pare ca iti lipseste foarte mult.
-Da, e foarte dureros. Casa noastra luase foc, ea a murit in incendiu. Tot ce mai am este poza asta si o foaie aproape arsa pe care ea ma ruga sa scriu toate intamplarile mele triste. Regret ca a murit numai ea, mai bine mi se intampla si mie asa. Daca ea nu tipa ca eu sa ies din incendiu, puteam sa mor in bratele ei, mult mai sigur.
Fata a scapat o lacrima fierbinte care a ajuns pe pantalonii ei. S-a asezat peste genunchi. Lacrimile ei au inceput sa curga, iar cerul a inceput sa planga odata cu ea. Desi era soare, ploua. Se inalta un curcubeu din apa limpede a lacului, iar fata se lasa udata de picaturile reci ale ploii. Adora sa stea in ploaie. S-a ridicat in picioare cu mainile intinse, lasand apa sa curga cu putere asupra ei. Baiatul s-a departat si se uita la ea. Era fermecat de frumusetea fetei, simtea ca e o fata speciala. Avea de gand sa afle acel secret al fetei.
-Uite...jur ca nu mai spun la nimeni secretul tau. Vreau doar sa stiu de ce te sperii asa cand incerc sa te mangai sau sa te ating.
-Ma lovesti, ma faci sa am un atac sentimental cat timp sunt parintii plecati si vrei sa afli secretul meu?
-Scuze, dar am o explicatie: orgoliu barbatesc.
-Bine, bine. Intreaba-ma si eu iti explic.
"Cum naiba de am zis asta? De ce am zis asta? Nu vreau ca el sa stie, ce tot fac? Sau... ar fi mai bine sa stie? Ma simt atrasa de el?! Totusi, daca ar sti poate m-ar apara si pe mine pe la scoala, nu ma voi descurca singura.", gandea fata.
-De unde stii ca mama ta nu mai e in viata.
-Stiu asta foarte bine. Dupa doua luni de la incendiu am hotarat sa ma intorc sa vad daca a scapat si ea. Am intrat in casa aproape arsa si am vazut oasele ei, care aveau o tenta maronie. Oasele mainii tineau in mana colierul. Tot ce a mai ramas a fost rama din argint si o parte din poza, o parte din capul ei. A trebuit sa-i ating oasele. Stii cat de dureros e sa vezi ca din persoana pe care o iubesti cel mai mult au ramas doar oasele?
Baiatul a ramas socat. A vrut sa o imbratiseze pe fata si sa ii spuna ca totul va fi bine daca va avea incredere in el. Cand a vrut sa o imbratiseze, fata a tremurat, respiratia i s-a accelerat, dupa care a fugit. Baiatul a fugit dupa ea, crezand ca vrea sa se joace. A prins-o usor de maini, dupa care a cazut cu ea pe iarba, el ferind-o sa se loveasca.
-Nu, te rog, lasa-ma!
-Papusa, calm. Ma jucam numai, nu credeam ca iti fac rau.
-Lasa-ma!spuse fata reusind sa scape din stramtoare, fugind in casa.
S-a dus in camera ei. S-a asezat langa dulapul ei imens, stand cu capul pe genunchi. A inceput sa planga, prea multe amintiri ii invadau mintea. Ren isi facu aparitia, apropiindu-se de fata. A mangaiat-o usor pe par, dar fata a spus rapid:
-Ia mana odata! Lasa-ma in pace!
-Bine, calm. Voiam sa imi cer scuze ca te-am speriat atunci, doar ca...eu credeam ca te jucai cand ai fugit.
-Nu m-ai speriat. Mi-ai amintit de ceea ce mi s-a intamplat. Intelege, amintirile mele ma ingrozesc!a spus fata printre lacrimile ce-i invaluiau ochii.
Baiatul a imbratisat-o pe fata, desi aceasta se zbatea in bratele lui. A incercat sa o calmeze, mangaind-o. Roscata se tot zbatea pana cand nu s-a mai abtinut si i-a dat un pumn baiatului. Acesta s-a lovit cu capul de biroul ei. Desi acest pumn a fost urmarea panicii ei, a fugit spre baiat. Era panicata total, si incerca sa-l faca sa-si revina. L-a imbratisat, si lacrimile ei fierbinti l-au facut pe baiat sa-si revina.
-P-ploua?
-Nu, erau lacrimile mele, a spus fata fara sa ii dea drumul baiatului, imi pare rau pentru acel pumn!continua fata fara sa-i dea drumul.
Baiatul i-a raspuns cu aceeasi imbratisare, o tinea de talie. Se aseza pe spate, pe covor, ea lasandu-se condusa de el, continuand sa se tina imbratisati. Roscata statea lipita de pieptul baiatului, continuand sa tremure din ce in ce mai tare.
-De ce tremuri asa? Poti avea incredere in mine, spune-mi.
-Nu pot. Poate voi reusi intr-o zi, dar nu acum! spuse fata, in timp ce incerca sa isi calmeze ritmul respiratiei.
"E mai greu decat credeam. Nu cred ca pot avea atat de multa rabdare, pur si simplu nu pot sa am rabdare cu fetele. Nu stiu ce as putea face daca as fi beat sau m-ar enerva si nu imi spune.", gandea baiatul, ramanand calm.