17-01-2010, 12:40 PM
Eu am avut un moment extrem de dureros (stiu ca este foarte posibil sa vi se para stupid). Stateam in pat, cam la o saptamana dupa ce un baiat cu vreo trei ani mai mare decat mine a aflat ca imi place de el. Si am inceput sa imi amintesc anumite situatii in care el era protagonistul. Dar mi-am dat seama ca niciodata nu m-a bagat in seama prea tare, ca eram doar "colega ciudata a lui var-miu" sau "fata care imi mai da mingea cateodata". Mi-am amintit cum ma uitam la el in prima zi in care nu s-a mai uitat la mine cu ura. Dar mi-am dat seama ca n-am sanse. Parca il vedeam la brat cu alta fata. Mi-am amintit cu cat drag juca alaturi de o alta fata. Atunci mi-a parut rau atat de el, cat si de mine. Deoarece acea fata a spus: "Eh, doar il f** putin!" Cam asta ar fi, dar inca n-am avut pierderi, poate atunci momentul asta mi se va parea bagatela.
Cine spune ca n-a avut parte de tristete este un mincinos.
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.
Optimistul e un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.
Nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare clipa!
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.
Optimistul e un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.
Nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare clipa!