Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Accepta-ma asa cum sunt!

#7
Capitolul 4






-Sunteti sigur ca rezultatul este corect? Adica, vreau sa spun poate s-a strecurat o greseala. Spusese aceste cuvinte, desi stia prea bine ca nu era nici o greseala.
Fata statea in picioare si privea cu lacrimi in ochi doctorul din fata ei. Acesta dadu din cap confirmand ca ceea ce spusese mai devreme era corect. Aceasta se prabusi inapoi in fotoliu citind inca o data rezultatul analizelor

NUME: COLLINS
PRENUME: ELIZABETH
DIAGNOSTIC: CANCER GASTRIC-ULTIMA FAZA

Inchise ochii pret de cateva secunde pentru a-si gasi cuvintele si pentru a incerca sa stapaneasca lacrimile care se incapatanau sa iasa. Pret de cateva minute in cabinet se lasa linistea. Doctorul, un barbat de cincizeci si trei de ani, o privea cu mila. La varsta lui vazuse multe astfel de cazuri. Cele mai dureroase, in care cancerul nu lovea un batran pe cale de moarte ci un tanar in putere, care nici prin cap nu-i trece ca o simpla durere de burta ar putea insemna moartea. Privii in oglinda din partea dreapta a biroului. Parul sau candva negru era acum presarat cu fire argintii. Fata ce exprima odata frica se arata acum compatimitoare. Ochii de culoarea onixului erau singurii, pe langa inaltimea, care mai ramasesera aceeasi din tinerete. Isi arunca din nou ochii asupra tinerei care privea foaia de hartie parca asteptand sa schimbe rezultatele. Lacrimile continuau sa se preliga pe fata cazand pe foaia de hartie. Incerca sa-si faca curaj sa vorbeasca. Isi nascoci in minte o metoda sa o faca sa se linisteasca, desi stia ca acest lucru este imposibil. Brusc gandurile ii fura intrerupte.
-Cat...Cat mai am de trait? spuse fata pe o voce oarecum resemnata.
Tonul vocii ei il sperie. Isi ridica privire dinspre tanara. Se uita o clipa pe fereastra. Privelistea era uimitoare . Avand biroul la etajul sapte al spitalului avea cateva avantaje. Unul dintre ele fiind linistea pe care o dadea albastrul cerului ce se reflecta prin geamul sau in lunile de vara.
-Patru maxim cinci luni, spuse doctorul dupa o pauza.
Fata se ridica in picioare si pleca spre usa.
-Trebuie sa incepi tratamentul imediat daca vrei sa mai traiesti un an.
-Nu vreau sa-mi petrec ultimele luni din viata cu capul chel si imobilizata la pat. Am de gand sa inchei socotelile cu aceasta lume.
Fara a mai asculta prelegerile doctorului parasi cabinetul lasand usa deschisa in urma ei. Cobari cu liftul pana la parter si iesi din cladire. Urca in masina si porni la drum.




Dupa o ora de condus se opri langa o cabana. Cobori din masina si se indrepta spre lac. Privire ii era inca tulbure ca urmare a reprizei de plans din cabinet. Lacul era linistit. Pe o margine a sa se asternea un pod de lemn .Fata pasi pana in capatul podului. Se aseza in sezut si privi lacul. Atat de singur si linistit la fel cum fusese si ea pana in aceasta dimineata. Cancer, inca nu-i venea sa creada. Pana in aceasta dimineata fusese un om sanatos, iar acum afla ca mai avea de trait doar cinci luni maxim. Nu mai avea la dispozitie decat cinci luni. Ba nu avea mai putin. Vazuse cativa oameni mistuiti de cancer si in ultimele doua luni nu mai ramasese din ei decat un corp fara vlaga care mai putea doar sa respire singur. De ce ? De ce tocmai ei trebuia sa i se intample asta. Nu era corect. Dintr-o data furia lua locul fricii. Lacrimile se intensificara si ritmul inimii se alerta. Bubuia parca incercand sa fuga din acel corp sortit mortii. Desigur, dorinta tatalui ei se indeplinise. Asa cum isi dorise el nu crescuse tarfe. Nu el avusese doar baietii cu care se mandrea peste tot in lume. Nu avusese o fata care sa-l faca de ras. Dar asta se va schimba. Nu mai avea decat trei luni maxim la dispozitie, dar avea de gand sa-l faca sa plateasca in acele luni. Sa-i accepte existenta. S-o accepte asa cum este. Simti ca ochii o intepau si incepu din nou sa planga. Fu intrerupta de telefon care suna din masina de cinci minute. Se ridica fara tragere de inima si se indrepta spre masina. Deschise usa si lua telefonul. Pe ecran era numarul sefului ei. Respira pret de cateva secunde incercand sa se calmeze.
-Da.
-Lizzy, am veste bomba.
-Nu mai spune. Inca una?
-Nu-ti inteleg sarcasmul, dar asculta domnul Montesser te invita la cina cu familia lui pentru a face un nou interviu despre afacerile familei. Stiu ca nu prea te incanta sa mergi, totusi trebuie sa instist ca.....
-Voi merge!
-Vei merge?
-Da. La ce data si la ce ora.
-Duminica viitoare la ora cinci seara.
Dupa ce primi aceasta informatie inchise telefonul. Desi gandul la boala inca o mai durea pe fata i se intrezari un zambet. Un singur lucru avea in gand, razbunare. Sa simta si familia ei ce a simtit ea toata viata, umilinta, batjocura celor din jur. Ii va face sa-si ceara scuze de la ea in genunchi daca este nevoie. Cu siguranta asta va derama zidurile contruite de generatii intregi in jurul familiei Montesser. Da, intoarcerea ei ii va distruge. Poate i-ar fi lasat in pace in alte conditii, dar boala pusese capac. Nu i se putea intampla numaiei lucruri rele. Nu va mai suferi singura.
Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow.
[Imagine: images?q=tbn:ANd9GcR1A6OriQSTf0lWw_yAlDq...OiEwwI08TA]



Răspunsuri în acest subiect
Accepta-ma asa cum sunt! - de kida's mistery - 05-04-2013, 09:40 PM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de daddy's Girl - 05-04-2013, 10:12 PM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de Michee - 08-04-2013, 03:47 PM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de kida's mistery - 21-04-2013, 10:15 AM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de Michee - 21-04-2013, 10:41 AM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de kida's mistery - 08-05-2013, 09:16 PM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de kida's mistery - 10-06-2013, 04:25 PM
RE: Accepta-ma asa cum sunt! - de kida's mistery - 11-09-2013, 12:59 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)