Silencia

[Kira's Scarlet]

Va multumesc tuturor pentru commuri. @yaoi maniac scuze ca te-am dezamagit. Am revenit cu un chapter.

Capitolul sase
Alexei p.o.v

M-am trezit cu o durere ingrozitoare in zona gatului. Ce s-a intamplat azi noapte? Am visat? M-am ridicat lenes din pat si m-am indreptat spre baie. Privind in oglinda, pe gatul meu apar doua gauri imense. Pielea gatului e vanata si nu pot aparea asa la scoala. Dupa ce mi-am facut un dus care mai mult m-a transformat in cub de gheata, m-am imbracat rapid. Mi-am luat o pereche de blugi negri, un tricou verde, geaca de piele si o esarfa ca sa-mi acopere ,,gaurile negre''. Nu, pe bune! Chiar se fac negre. Ajuns la scoala, noul meu prieten, Armin imi sare in brate si aproape ca ma doboara. Armin e un baiat cu parul negru si scurt. Nu e cu mult mai inalt decat mine insa arata ca un rocker adevarat. E plin de pierce-uri.
-Stiu ca e dimineata, dar vreau sa salut oamenii nu asfaltul, spun nervos.
-Saluta pe cine vrei. Eu mor de somn, spune el cascand.
-Aha! Si ti se pare ca seaman cu o perna?
-Pai...Ah! E tarziu! Hai sa mergem.
Asa. Schimba subiectul. De parca mi-ar pasa ca intarzii.
Ajunsi in clasa, ne asezam in banca.
-Ce ti-a venit sa porti esarfa azi? Nu vezi ce cald e afara? Intreaba Armin.
-Aaa pai...Eu sunt obisnuit cu vremea din Rusia. M-am obisnuit cu frigul de acolo.
-Bine ca nu traiesc in Rusia, spune el razand.

Primele doua ore au trecut repede. Eu si Armin am mers sa ne luam ceva de mancare. De fapt, Armin a luat pentru amandoi. Eu l-am asteptat la o masa de doua persoane.
-Poftim, monsieur! Muschi de vita cu sos si o portie de cartofi pai. Atat am reusit sa obtin. E o coada imensa. Inca putin si sareau aia pe mine sa ma bata.
-Multumesc!
-M-am tot intrebat...De ce esti mereu atat de tacut?
-Nu-mi place sa vorbesc mai mult decat este nevoie. Si in plus, cateodata nu e nevoie de cuvinte pentru a exprima ceva.
-Ce ironic. Imi aminteste de noul cantec al trupei Asriel : Silencia, spune Armin.
-Ador cantecul!
-Huh? Serios? Ma bucur.

Dupa ce am terminat de mancat ne-am intors in clasa si ne-am luat ghiozdanele. Nu aveam chef sa mai ramanem la scoala asa ca am sarit gardul prin spate si am imbratisat dulcea libertate.
-Deci, unde mergem? Intreaba Armin.
-Unde vrei tu. Eu nu cunosc orasul.
-Ce spui daca am merge la cimitir? Am auzit o poveste cu strigoi foarte interesanta.
Oriunde, numai acolo, nu!
-Nu cred in fantome sau strigoi. Si in plus, daca ar exista nu ar iesi ziua.
-Ai dreptate. Ce prost sunt!
-Ai mare dreptate, spun eu batandu-l usor pe umar.
-Hey!

Ne-am plimbat aiurea prin oras fara nici o directie. Pana cand, era cat pe ce sa dam nas in nas cu profesorul de istorie.
-Repede! In cafeneau aia. Spun eu. Am intrat intr-o cafenea si ne-am prefacut ca suntem adulti. Norocul nostru ca profesorul de istorie e nou si nu ne cunoaste.
-A fost cat pe ce, spune Armin. Dupa ce am iesit din cafenea, eu a trebuit sa merg acasa. Era deja ora doua si parintii ma asteptau. Si asa aveam destule probleme cu ei. Ma indreptam spre casa cu pasi marunti. Noroc ca nu locuiesc departe. Casa mea e chiar foarte aproape de liceu. Ajuns acasa o vad pe mama stand pe fotoliul din sufragerie. Parea nervoasa. Ma indrept tiptil spre usa si aud ca mormaie ceva.
-Vede el cand vine acasa. Sa ma sune directorul sa-mi spuna ca a inceput sa chiuleasca, mormaie nervoasa.
Aauuch! Asta nu e ziua mea norocoasa. Am luat-o frumos pe scari pana in camera mea si am baricadat usa. Cand m-am intors cu fata spre geam, ce vad? Pe tata! Si nu pare fericit.
-Deci, tinere! Ai inceput sa chiulesti? Foarte frumos.
-Ce se va intampla cu mine?
-Am vorbit cu mama ta si am stabilit ca esti pedepsit. Doua luni fara internet, tv sau iesiri. O sa stai in casa si o sa inveti. Am vazut ca ai inceput semestrul foarte frumos, cu un 2 la matematica. Nu oricine reuseste asta.
-Ce pot sa spun? E un talent.
-Aha! Si cum ai reusit sa-l iei, domnule talentat?
-Am intrat in clasa la jumatea orei si cu castile in urechi.
-Oh! Ce ma fac cu tine? Lasand asta la o parte, ti-e foame?
-Nu!
-Sa cobori la cina. Si sa nu cumva sa incerci sa fugi, spune tata apoi paraseste incaperea.
De parca ar putea cineva sa scape din inchisoarea asta? Cum as putea sa fug cand camera e la etaj si sunt cel putin 5 metri pana jos? Doar nu am innebunit sa sar de la 5 metri, sa-mi rup gatul. M-am intins in pat si am lasat somnul sa ma fure. Cand m-am trezit, era deja ora sapte. Brusc am auzit o voce. M-am uitat in camera si nu era nimeni. Cred ca am halucinatii. M-am pus inapoi cu capul pe perna. Se facuse surprinzator de frig in camera. Parca cineva imi sufla aer rece in ceafa. Cand m-am intors am dat de baiatul vampir. Statea asezat langa mine in pat. Fetele noastre erau atat de apropiate. Inca putin si buzele noastre se atingeau. Imi simteam inima batand ca nebuna asemeni unui ceas cu bomba. Ne priveam atent, analizandu-ne unul pe celalalt.
-Hai! Imi sopteste la ureche.
-Unde?
-La cimitir. In cavoul meu. Nu ai venit, asa ca te duc eu.
-Ce? Nu pot! Sunt pedepsit.
-De ce nu folosesti alchimia ca sa creezi o iluzie?
-Ar fii o idee...dar daca nu reuses? Si in plus, de ce nu poti sa ma musti si aici?
-Nu vreau doar sa beau sange.
-Huh? Dar atunci...
-Nu mai pune atat de multe intrebari. Hai sa mergem, ma intrerupse el.
-In regula.
Ceva in privirea lui m-a...Ba nu! Ceva ma atrage la el. Nu stiu ce poate fi,i dar stiu ca orice as face, nu-l pot refuza. E ca ciocolata. Cum sa o refuzi?
Am desenat un cerc alchimic si am creat o iluzie cu mine, dormind. El m-a prins de talie si in cateva secunde m-am trezit zburand. Am ajuns in cavou cu o viteza uimitoare. E atat de intuneric aici. Nu pot vedea nimic.
-Nu totul se bazeaza pe vaz, spune el. Are dreptate. Am incercat sa merg pipaind peretii pana cand am dat de mana lui. Era atat de rece dar atat de fina. Nu voiam sa-i mai dau drumul. Probabil ca nici el, deoarece ma tinea strans. M-a lipit de perete si mi-a dus mainile deasupra capului la fel ca in seara precedenta. Se apropia usor de gatul meu pregatindu-se sa muste. I-am simtit coltii infipti. Ciudat e ca nu am simtit deloc durere, dar am simtit ca ma arde ceva pe dinauntru. Parca ma topeam in preajma lui. Pentru o secunda am simtit ca nu mai pot respira si m-am prabusit. Noroc ca el m-a prins. Stateam cu capul in scorbura gatului sau, cu mainile agatate de geaca lui de piele . Mirosul lui era placut, desi nu ar trebui sa fie. Doar e mort.
-Cred ca totusi am supt prea mult, spune el.
Nu am raspus. Ma uitam in jur. Acum ca ochii mei s-au obisnuit cu intunericul din cavou am putut sa disting obiectele. Da, erau obiecte acolo. Pe langa sicriu, se mai afla un pat mare de doua persoane, o masuta din sticala si un dulap. Asta ar trebui sa fie un loc de veci nu o camera.
-Daca te intrebi ce e cu toate astea intr-un cavou, sa stii ca astea au fost ultimile mele dorinte.
-Dorinte? Tu...Stiai ca te vei trezi?
-Da! Am avut un vis cu cateva zile inainte sa mor. Mi s-a spus ca voi muri si ma voi trezi vampir. Dar hai sa lasam asta la o parte. Esti slabit.

M-a asezat in asternuturile moi, dar totusi atat de reci. S-a asezat si el. Statea deasupra mea privindu-ma cu acei ochi de gheata, dar care mie imi pareau calzi. Mi-am dus mainile deasupra capului si l-am lasat sa ma prinda de ele. Ne-am impletit degetele ca intr-un joc de-al indragostitilor.
-Esti atat de cald, imi sopteste la ureche. S-a apropiat de mine si m-a sarutat. Caninii lui imi sfasiau buzele, dar chiar si asa era un sarut atat de dulce.
-Cand iti revii te duc inapoi. Iluzia aia nu o sa dureze prea mult si trebuie sa mananci. Esti slabit.
-In regula. Maine...
-Vin eu dupa tine, ok?

Nu-i stiu nici macar numele, dar atata vreme cat stiu ca-l pot vedea din nou, ce mai conteaza?[/color]