My fictional world

[Clau~]

Aw~ My love, thx you so much. ^_^ Da, nu-s idei, sunt doar ganduri. Recunosc ca ador psihologia si majoritatea creatiilor mele oneshot au si o tenta psihologica, asa ca este usor ciudat ce scriu. Virgulele, Nix, au fost puse inca de acum vreo jumatate de an, de cand am scris "Nebunie". Da, si cum sunt asa lazy, nu am mai corectat in prealabil creatia din nou. ^^" Data viitoare o voi face.
So, acestea fiind spuse, v-am lasat si sper sa av placa urmatoarea creatie.

Cu drag, Klau

[size=14]

~ Umbra ~

Orasul parea mohorat. Ploaia isi dezlantuia forta nimicitoare stingand cu sunetul ei obositor murmurul metropolei neobosite. Strazile erau goale, pustii si uitate; imaginea parea atat de melancolica incat nici raza de soare ce incerca sa evadeze de sub plasa deasa de nori nu insufletea in nici un fel peisajul. Ca intr-un dans amplu oamenii treceau pe strada, cu acelasi ritm senil si lipsit de ritmicitate. Mergeau toti solitari, in directii opuse; erau pierduti in realitatea cimentata in jurul lor. Sarutul naturii pasional si umed le ingheta imaginile secatuite de lumina; erau intr-o pozitie ambigua in jocul adevaratei realitati: natura. Sa fi fost batranica ce hranea pisicile in fiecare dimineata sau copilul ce trecea zilnic la scoala cel ce inca mai cunostea acea parte verde a realitatii? O cruda realitate; cruda si necoapta, obosita de atat otel si beton. Insa ei erau colo: pierduti in lumea lor plina de visuri ale hazardului si de iluzii neimplinibile, ce ii incatusau cu cruzime in acel etern ritm. Era pierdut, ca toti, intr-un gol nul al mintii sale. Cauta in obscurite un chip cunoscut, o umbra a adevarului si a sperantei. Insa nu era umanitatea cea ce anihila acel cuvant? Nu era speranta marul din care, multa bucurie, se infuptase Eva? La fel ca o Eva a secolului XXI, el isi accepta soarta si nu se gandea la fructul manturii; marul si speranta erau pentru el niste adevaruri departate, niste obiecte himerice. Era totul linistit, era ca si cum pana si linistea il chinuia cu tacerea ei. Unde erau zilele in care radea in fiecare zi? Unde se aflau toate acele minunatii ale vietii, toate bucuriile infantile ale necunocutului? Cine stie; el oricum se simtea jalnic, luptandu-se incontinuu cu acea lume corputa, cu acea voluptate a nedreptatii. Scoase un strigat acut, vocea tremurandu-i de durere, si isi inabusi toate suspinele in lacrimi amare si calde ce ii patasera obrajii una cate una, pe rand. Fara o raza de lumina, fara un ajutor, fara o scanteie a bunatatii tot din el se pierduse.

Tu, care citesti asta acum, tu, suflet neprihanit. Tu nu stii ce inseamna iubire, tu nu stii ce inseamna protectie. Crezi ca daca esti cetatean, esti ocrotit, ca legea e cea care dicteaza caracterul oamenilor. Dar esti sigur de asta? Traiesti intr-o lume croita in panza minciunii si a nedreptatii, salasluiesti in tine bestii nemiloase, demoni neodihniti. Singurul rol al societatii este sa-ti tina demonii in tine. Dar atunci cand societatea ta e purul infern? Demonii se intorc la adevarata natura, te fac sa zbieri in mutenie, sa vezi intunericul si sa pipai nimicnicia gandurilor. Tu, cel care te consideri om, care e umanitatea ta? Eu am pierdut-o de mult. Am fost ucis si renascut ca un ucigas. Viata a fost vampirul ce mi-a furat nevesnicia, iar vesnicia mortii a fost cea care m-a calauzit pana in ultimele momente. Totul se sfraseste aici, suflete. Nu iti tara corpul degeaba, fiindca demonii salasluiti in tine vor invoca odata si odata Iadul, iti vor consuma viata si te vor aduce in pragul disperarii. Vei fi comis mai multe crime ca mine atunci cand vei muri. Ai sa-ti spui ca esti fericit avand o familie, insa de fiecare data cand te certi cu copii tai le ucizi o parte din copilarie. Zici ca esti un muncitor bun si lipsit de ambitii rele, insa de fiecare data cand minti spunand "felicitari" fals, ucizi inca o data increderea din tine. Demonii se hranesc cu tine! Iti soptesc cuvinte dulci si te imping in bratele raului! Nu sari dincolo de linia dintre bestia si omul din tine. Spui ca esti fericit, ca esti implinit, ca nu iti doresti nimcc mai bun; insa de ce plangi noptile dorindu-ti mai mult? Nu mai ucide speranta! Las-o sa infloreasca si sa rodeasca. Evadeaza din mijlocul acestei schimonosiri a realitatii. Te uiti strain la fiecare om care trece pe langa tine pe strada, insa te gandesti ca poate el are ceva mai mult ca tine. Speranta ta este stinsa de invidia ce creste in tine, suflet nestiutor! In curand o Apocalipsa interioara te va arunca in mijlocul furtunii. O furtuna dezlantuita intre ceea ce esti si ceea ce te forteaza lumea sa fii. Vrei sa traiesti ca o bestie sau vrei sa fii tu? Inainte de a fi prea tarziu, hotaraste-te si nu uita: Raul e oriunde, in orice, insa cel mai mare salasuieste in tine. Tu este sursa propriilor rele. Imbratiseaza raul! Viata nu e formata din negru sau alb ci din contraste; fericirea si tristetea, ura si iubirea, negrul si albul. Chiar tu esti o lume indescifrabila a contrastelor. Tu esti TOT. Vei fi linsitit doar atunci cand intunericul si lumian din tine vor imparatasi aceeasi dragoste pura una pentru cealalta. Iarta! Iertarea este lumina de la capatul tunelului, iertarea este iubire. Nu tolera! Iertarea nu e toleranta, e iubire. Si, nu uita: iarta-ta pe tine. Spune-ti in fiecare zi: "Ma iert... ". Cel ce nu a cunoscut ura nu stie ce e iubirea, cel ce nu a cunoscut tristetea nu stie ce e fericirea, cel ce nu priveste inainte, nu stie ce e inapoi. Tu nu esti "cumva". Tu esti "oricum". Nu fi marginit! Esti creat pentru a fi nelimitat; nu poti cunoaste lumina decat atunci cand stai intuneric, asa ca lasa-ti umbra sa coexiste cu tine. Lasa-ti demonii sa urle, lasa totul sa iasa, nu-ti inabusi nimic, fiindca, la un moment dat, totul se va rasfrange asupra ta. "Nu imi place de ea! E o bogatasa!" Dar esti sigur ca nu asta vrei? Uita-te la ceea ce urasti... Uita-te atent, analizeaza; oare nu e asta ceea ce tu de fapt vrei? Nu e invidia si intunericul, neimpacarea, cele care spun ca nu o placi pe acea persoana? "Nu sunt bun de nimic!" Dar cum poti fi nimic daca esti tot? Nu esti urat sau frumos, esti ambele. Nu poti fi destept sau prost! Esti ambele! Intreaga noastra existenta se construieste pe o serie de contraste incontestabile! Invata sa le imbini, nu te lasa prins de regretele si secretele dureroase. Spune, vorbeste, increde-te! Fara tine lumea ar fi altfel! Nu te desconsidera. Oare nu e mai important sa fim increzatori in noi ca mai apoi sa dezvoltam incredere exterioara? Nu te ura! Fiindca, dincolo de ura ce o ai pentru tine, nu e decat o rasculare a demonilor si umbrelor din tine. Esti creat din iubire! In orice forma a ei, iubirea e pura. "Esti homosexual! Nu ai ce cauta langa mine!" Dar nu e asa ca ti-ai dori sa vorbesti cu el, sa-l cunosti, inainte sa-l acuzi? "Esti negru/ evreu/ romm. Disgratios!" Dar tu? Esti un alb! Asta nu e la fel de disgratios pentru un negru sau romm? Cum te-ai simti daca ai fi discriminat? Nu arata cu degetul! Opreste-te in momentul in care arati si acuzi cu degetul; un deget este indreptat spre celalaltt, dar celelalte trei, spre tine. Karma exista, doar ca in alte circumstante si valori. Atunci cand discriminezi, acuzi si judeci, de fapt te judeci pe tine. Fiindca cel de langa tine e la fel ca tine; la fel de talentat, la fel de destept, la fel de frumos. Tu ai tot! Tu ai fiecare calitate si defect, constiente sau inconstiente, active sua pasive. Insa toate se afla in tine. Atunci cand vei reusi sa scapi de masca si de armura de ceramica din jurul tau, vei putea arata interiorul tau aurit. Toate grijile, tot stresul, toate gandurile! La ce te ajuta? Priveste in trecut din prisma viitorului. Trecutul iti poate arata la fel de multe ca viitorul tau. Nu privi cu tristete si nostalgie in urma, pentru ca viitorul tau e langa tine. Nu trai in trecut; lasa-l pe el sa traiasca in tine. Si, nu in ultimul rand, nu uita ca fiecare dintre noi are o parte ascunsa. A ta care e? Cine esti tu de fapt? [/size]