[Yaoi] Prizonierul

[Clau~]

Capitolul cu numarul doisprezece deja? Ei, se pare ca da. Cert e ca l-am adus si tin sa va multumesc ca cititi in continuare. ^_^
FuNnY bUnNy; Sa incep cu multumirile, nu? atunci, multumesc ca citesti si lasi comm. *hug* Cat despre greseli, o sa fiu si mai atenta decat de obicei. Bibliotecarul traieste, insa intr-un azil de nebuni, cred. Inca nu stiu ce s-a intamplat cu el. Dar ma informez si iti spun. ^^

Cu drag, VandaQ

Chapter XII

Tim privea cum pomii isi scutura usor bratele in inaltul firmamentului de primavara in timp ce isi bea cafeaua de dimineata. Nu apucase sa o bea acasa pentru ca primise un telefon urgent de la editorul-sef prin care acesta il anuntase ca are ceva probleme in legatura cu tipografierea unei comenzi ulterioare. Dupa ce isi rezolva treaba cu un zambet formal pe chip, ca de obicei, isi gasi cateva minute sa admire orasul. Salt Lake City se afla in una din cele mai frumoase perioade ale anului; era o luna de aprilie frumoasa si insorita, razele calde de lumina sporind inflorirea copacilor. Peste tot vedeai aceeasi uniformizare de culori calde, vii, de verde crud si alb curat. O utopie se desfasura in fata ochilor chihlimbarii ai barbatului, acesta zambind si cersind dupa mai mult. Voia sa se plimbe printre aleile cu ciresi si zarzari infloriti din parcul Rose si sa vada tufele multiple de trandafiri ale caror boboci raspund chemarii astrului ce patrona cu mandrie cerul. Ofta ca pentru el, imaginandu-si cum ar fi sa priveasca de la departare copii jucandu-se sau cum ar fi fost sa stea si sa citeasca vreun roman aparat de un coronament bogat impotriva caldurii.
- Tim! Ajuta-ma, auzi vocea impunatoare al lui Albert si isi lasa paharul din plastic plin cu cafea pe pervaz, indreptandu-se spre colegul sau ce-l astepta, ca intotdeauna, zambitor. Albert i se paruse tot timpul o fiinta uimitoare; era un barbat destul de firav, cu alura aceea de copil inocent care se inroseste cand primeste complimente si stie cum sa vorbeasca astfel incat sa castige simpatia oricui. Ii placea prezenta lui si simtea un spirit oarecum fratern fata de acesta. Albert, pe de alta parte, il privise tot timpul pe Tim ca pe marea lui inspiratie si muza. Reprezenta pentru el un nou inceput; atunci cand satenul sosise la acea editura, Albert se afla in situatia in care aproape era concediat. Faptul ca nu muncea cu destula motivatie si ca mai tot timpul era indispus il adusesera pe blondin la o decadere psihica. Tim, cand il vazuse in pragul unei prabusiri mintale, isi aminti de el cand trecea prin astfel de momente si incerca sa fie un sprijin pentru Albert. De atunci, cei doi imparteau acelasi sentiment de apartenenta si se intelegeau reciproc mai bine decat o putea face altcineva.
- Uite, am de negociat cu McKanzie, insa nu vrea sa ma asculte. Suna-l tu, ca tu te poti intelege cu omul ala atat de dificil! Jur ca nu am mai vazut om atat de ticnit, spuse Albert cu mina unui copil suparat. Tim surase iubitor catre colegul sau si ii ciufuli parul apoi apuca telefonul si il suna pe art-designer.
- Alo, MacKenzie, eu sunt, Tim, pronunta acesta de indata ce se asigura ca atentia lui McKanzie e captata de acesta. Din nou Albert se afla in situatia in care era ajutat si protejat de Tim; pentru asta nu ii putea multumi. Stia doar ca Tim reprezinta pentru el ceva ce pentru altii ar putea reprezenta "credinta". Era propria lui religie, propriul sau cult.

*

Davis scoase cheile din contact si ofta ingreunat. Odata cu inceperea cazului "Rose", acesta nu mai trecu pe la ziar si era sigur ca superiorii nu aveau sa fie multumiti de prestanta lui. Il stia pe seful sau, Roger - un tip minutios si destul de riguros in tot - si ii venea sa bage din nou cheile in contact si sa o ia spre apartamentul lui Tim pentru a se ghemui pe canapea cu o cafea in mana. Insa, realitatea nu era de partea sa si sentimentul de responsabilitate il impinse afara din masina. Privi cerul azuriu si zambi, gandindu-se ca ziua lui se apropia in curand. Era un rac mandru de zodia sa si tot timpul considerase astrologia una din cele mai interesante si lirice domenii. Pasi detasat pana la usa din sticla si impinse, citind fara sa-si dea seama indicatia cu "Impingeti". Intra in redactie si simti din nou tensiunea si presiunea din aer; ii era dor de sentimentul acela. Zambi usor nesigur cand vazu chipul sefului sau si spuse pentru el, in soapta:
- Da Doamne sa-si baut cafeaua... Il pufnise rasul la gandul acela, fiindca isi amintea ca Roger era unul din cei mai inraiti dependenti de cafelei. El nu se putea declara dependent, ci doar un fel de adept. Fuma si consuma cafea din propria placere; nimic mai mult.
- Oh, uite cine si-a gasit sa ne faca o vizita! spuse brunetul cu o figura grava. Roger era un barbat inalt, destul de bine facut; genul de om pe care costumele se preteaza perfect si pe care o tigara il face sa para un model al unei reviste pentru femei. Davis avusese o asa-zisa "onoare" sa il vada dezbracat; si mai mult. In urma cu cativa ani acestia isi cam ametisera relatiile, confundand o prietenie stransa cu o relatie amoroasa destul de aprinsa. Totul se sfarsi cand cei doi se vazura dupa doua zile in care statusera separati si isi dadusera seama ca nu e nimic care i-ar putea face sa mai continue acea relatie.
- Roger, uite...
- Ok, asculta aici, brunetule! Ori imi aduci pana maine un articol ori jur ca te leg de pat si ti-o trag pana nu ai sa mai poti sa te misti, spuse redactorul avand pe chipul frumos sculptat un zambet marsav. Corpul lui Davis fu zguduit de un raset puternic, ca mai apoi sa ii raspunda:
- De cand a ajuns sexul o amenintare?
- De cand nu mai am alta cale de a te face sa muncesti, spuse barbatul cu o figura serioasa desi aceasta era patronata de un zambet.
- Dar muncesc.
- Unde? Pe santier? Ti-ai schimbat locul de munca, sau?
- As vrea eu, dar stiu ca ai sa ma legi de cel mai apropiat picior de scaun daca incerc sa fug, spuse Davis pastrand pe chipul sau un zambet tovarasesc.
- Lasa prostiile, White, si apuca-te de treaba, spuse seful sau apoi se intoarse pentru a discuta cu alti cativa colegi de-ai sai. Davis lua loc la birou, oftand ingreunat si isi scoase din buzunarul pantalonilor pachetul de tigari rosu, desfacandu-l. Il luase acum cateva zile si uitase complet de el; asta pana acum. Lua o tigara din el si o aprinse, auzind de undeva din spatele lui vocea redactorului spunandu-i sa nu fumeze inauntru. Nici ca ii pasa; aprinse tigara si trase din ea, inchizandu-si ochii si lasandu-se pe scaunul lui.

*

Batrana zambi ca pentru ea cand isi vazu nepoata iesind pe poarta scolii. Doamna Elinor era una din cele mai batrane femei din oras si detinea o gradina cu multe flori. Era recunoscuta in tot Salt Lake City-ul pentru panselutele si trandafirii ei parfumati.
- Bunico! spuse copila blonda si ii zambi batranei, alergand spre ea.
- Emily, stai usor. Nu alerga, spuse femeia zambind intelept apoi isi prinse nepoata de mana si o lua in josul strazii. Locuia la cativa pasi de Rose park school, ceea ce ii dadea avantaj micutei: se putea trezi mai tarziu decat colegii ei. Era o fetita mica de statura si fragila la prima vedere, insa avea un zambet radios pe chip, specific oricarui copil aflat inca in perioada in care printesele si cavalerii sunt cei ce conduc universul imaginativ.
- Da, bunico, si doamna Kelsey mi-a spus ca am talent la desen, spuse micuta, privindu-si bunica zambind spre ea.
- Poate asa e, facu batrana si privi apoi trotuarul ingust.
- Asa e!
Cele doua mergeau in acelasi pas, inspirand aerul primavaratic si admirand frumusetile orasului, cand Tim trecu pe langa ele, salutandu-le.
- Ei, ei, tinere! Ce grabit esti, spuse batrana razand usor.
- Dimpotriva, doamna Elinor. Ma "grabeam", de fapt, acasa. Astazi e cam liber pe la editura.
- Oh, da, asa e. Am citit cartea publicata de editura voastra. "Panza intreruperii" se numea, parca, spuse batrana mijind ochii din cauza soarelui puternic, in timp ce zambea la fel de firav.
- Da, asa e. Ma bucura ca am cititori.
- Ei, e o carte buna, spuse aceasta, privindu-l pe tanar. Tim isi lasa privirea asupra micutei si tresari speriat; micuta Emily, cea cu parul balai si ochii albastru deschis, il privea meschin, ranjetul ei semanand intr-adevar cu ceva dracesc.
- Doamne... spuse Tim inca privind la fata care parca mai avea putin si se arunca pe el gata sa se infrupte din carnea lui. Nu isi putea explica ceea ce vedea; ochii aduceau spre un rosu aprins, in timp ce zambetul acela machiavelic ii facea fata sa para groteasca si neslefuita.
- Esti bine? intreba batrana, vazand ca o priveste pe Emily in acel fel. Ce era de speriat la nepoata sa?
- D-da... Cred ca e oboseala, spuse acesta zambind stramb si isi muta privirea de la copila. Cand reveni asupra ei nu vazu decat fetita care il privea ciudat si curios; in acel moment i se paru jalnica pozitia in care se afla.
- Ei, ar trebui sa dormi mai mult, spuse batrana, zambind, apoi continua pe un ton bland:
- Timy, ar trebui sa gasesti pe cineva care sa aiba grija de tine. Tim se simti stanjenit; cum ii putea spune unei batrane ca iubeste un barbat? Era inacceptabil. Reputatia lui in oras ar fi fost cutremurata serios, asa ca alesese doar sa dea afirmativ si timid din cap, incercand sa nu o priveasca direct in ochi pe doamna Elinor.
- Multumesc pentru sfat.
- Pentru nimic. Noi plecam. Ai grija de tine si vezi cum dormi de acum inainte, spuse batrana si isi continua drumul, auzind cum Tim o saluta politicos si ii ureaza o zi buna.
- O zi buna in parc! Copii sunt obositori cateodata, completa femeia si rase usor pentru ea. Tim le privi pe cele doua, cu o expresie a unui om marcat, intrebandu-se ce naiba era cu fetita aceea. Era de parca fusese posedata de ceva. Ori el innebunea?