Legea dragostei

[Beatrix LaVey]

Multumesc frumos pentru comentariu, scumpa mea ! Te pup!


Nextul:


***
Eram vizibil uimit de ceea ce facea fratele meu. Povestea asta cu doamna X si sotul ucis de nu stiu cine dracului mi se parea cusuta cu ata alba. Cu toate astea, am preferat sa tac, fiindca eram suta la suta sigur ca Otto, fratele meu, isi daduse seama de acest lucru.
In scurt timp insa, parasisem acea casa, intorcandu-ne la Politie, unde tanarul meu frate incepu sa spuna tot ce stransese, sa formuleze ipoteze si concluzii la unele dintre intrebarile puse de cei de pe-acolo. Stateam si ascultam tacut, fara sa spun absolut nimic. Il urmaream pe Otto cu privirea, fara sa-mi pot stapani admiratia.
"Vreau sa fiu ca el cand voi fi mare! " mi-am spus in minte, admirandu-l. Era o persoana de milioane, iar eu nu imi puteam abtine sentimentul de idolatrizare pe care-l aveam pentru Otto.
- Hai, e timpul sa mergem, imi spuse baiatul, trezindu-ma din visare. Am dat afirmativ din cap si, foarte rapid, m-am ridicat. Era cald si voiam sa ma racoresc, insa nu i-am suflat o vorba lui Otto, care parea inca foarte cufundat in cazul respectiv. Ma conduse spre masina si, galant, deschise usa, invitandu-ma inauntru.
Se urca in scurt timp la volan, iar eu incepusem, de cum pornise, sa povestesc:
- Stii, era un politist acolo, Otto, si mi-a spus ca tu poti face oamenii sa faca pe ei de frica, vorba vine, doar privindu-i. Asa e?
Otto incepu sa rada, apoi dadu afirmativ din cap. Ochii mei staluceau de admiratie catre fratele meu, catre profilul sau frumos creat, ochii negri ca taciunele si buzele usor intredeschise, apetisante. Imediat ce i-am vazut imaginea buzelor, mi-am adus aminte de el cu tigara in gura, cum il vazusem astazi, pe terasa.
- Hei, Otto, fumezi? intebasem scurt, iar el inclina din cap.
- Da, ocazional. Nu sunt fumator inrait, nu am nevoie constanta de tigari, doar cand imi aduc aminte o fac. Tu? intreba la fel de rapid, iar pe mine ma trecuse o serie de fiori. Nu stiam daca sa-i spun sau nu, insa alesesem sa fiu sincer cu fratele meu.
- Da, jointuri.
Ridicasem din umeri, iar el facuse ochii mari. Ma asteptam la o predica uriasa, ca una data de parintii mei de-ar fi aflat, dar Otto se multumi sa ofteze, dupa care sa-si reindrepte privirea catre drum.
Am ramas tacut, insa cu un zambet multumit pe chip, fiindca fratele meu era intelegator cu mine si nu ma certa, ma lasa in pace.
- Unde mergem? am intrebat incet, iar el se uitase la mine din nou.
- Sa luam pranzul, pe malul fluviului Amstel, rosti calm, ridicand o spranceana. Am dat afirmativ din cap, continuand drumul. Ma simteam bine in compania fratelui meu, dar stiam ca nu trebuia sa ma atasez de el, de Olanda sau de orice altceva, fiindca stiam ca, in curand, aveam sa plec, la sfarsitul vacantei, si totul avea sa se incheie la fel de rapid cum incepuse si bucuria avea sa se raspandeasca.
Am zambit usor,incantat. Fratele meu avea intr-adevar grija de mine, ceea ce ma incanta si, spre marea mea bucurie, ma facea sa ma simt magnific. Parintii mei nu se comportau asa cu mine de obicei, astfel ca acum eram fericit sa ma simt asa, mai bine decat in compania lor.

Ne aflam la masa, fata in fata, cu mancarea proaspat pusa si cu aburii iesind din ea. Calatoria decursese bine si acum stateam calmi. Imi tineam mainile sub barbie, privindu-l pe sub genele dese.
- Imi place la nebunie cum lucrezi, Otto, am spus ridicand din umeri, fluturandu-mi apoi genele. Mi-ar placea sa ajung si eu ca tine... Sa pot lucra asa, as fi extrem de fericit! m-am destainuit, iar el incepuse sa rada, aplecandu-se usor peste masa, si imi ciufuli parul lung si negru, in acelasi timp fixandu-ma cu privirea. Mi-am trecut limba peste buze, chicotind la randul meu, fiindca imi placuse gestul facut de scumpul meu frate.
Am ramas asa, privindu-ne unul pe celalalt pentru cateva momente si Otto, intr-un final, rupse tacerea:
- Jointuri, Olly, jointuri? Cum ai reusit sa ajungi sa fumezi jointuri, tigarile normale nu-ti mai ajung?
Speram sa ma lase in pace, sa nu deschida acest subiect, insa se pare ca nu avusesem pic de noroc si incepuse deja sa vorbeasca. Simteam o urma de regret si chiar si de teama in vocea fratelui meu. Am oftat, privindu-l fix in ochii negri si sticlosi.
- Parintii... Acum ceva timp, au inceput sa se certe din ce in ce mai rau... Si nu am putut rezista, incepusem in soapta, privind un punct fix de pe tricoul lui Otto. La prima cearta majora am fugit, m-am dus la cel despre care ti-am spus ca e indragostit de mine, daca-ti aduci aminte, am explicat incet, iar el dadu din cap in semn afirmativ, semn ca da, ma intelegea. A venit cu ideea de a ma face sa-mi revin si, curand, au aparut niste prieteni dornici de distractie, cu droguri. Am fumat si eu, am tras pe nas... Cam atat, nimic mai mult.
L-am privit inocent, nevrand sa-l fac sa se supere pe mine, fiindca ma temeam de o posibila reactie a sa, indepartare...
- Ma rog, esti dependent? ma intreba in soapta, iar eu am dat negativ din cap, cu un suras trist.
"Mai bine dependent de droguri, decat sa-i asculti pe mama si tata certandu-se" mi-am spus in minte. Otto privi in gol pentru cateva momente, apoi, incet, isi intoarse privirea catre mine iarasi.
- Ce e despre ai nostri, Olly? ma intreba fixandu-ma cu aceeasi privire patrunzatoare pe care o avea si o folosea de fiecare data asupra mea si eram sigur ca si asupra acuzatilor, pentru a-i face sa se teama de el. Usor, am oftat, a nu stiu cata oara in acea zi, intinzandu-mi mana spre o bricheta cu care incepusem sa ma joc. Otto continua: Oliver, eu te cunosc, s-a intamplat ceva cu adevarat rau, de ai inceput tu sa fumezi droguri.
- Pai... Ei bine, am sovait, deoarece nu doream sa-l ingrjiorez nici pe el, dar, in acelasi timp, imi doream sa ma descarc, parintii nostri vor sa puna capat relatiei lor, am rostit plin de ura in glas.
Nu voiam sa se lase de inteles ca ii uram pe ai nostri pentru alegerea pe care o faceau, insa nu eram deloc de acord cu toata tarasenia si nici macar nu ma puteam controla, era zadarnic. Ochii mi s-au umplut de lacrimi si mi-am intors privirea de la fratele meu, pentru ca nu-mi doream sa ma vada plangand, ma simteam prost astfel.
- Oliver... rosti si ma trecusera fiori, fiindca foarte rar, fratele meu imi spunda pe numele intreg.
Mana mea era inca e bricheta, iar Otto mi-o prinse cu blandete, zambind trist. Degetele sale calde imi cercetau pielea fina, oferindu-mi o atingere placuta, mult superioara unei atingeri fratesti normale.
Desi inca plangeam, nu am mai tinut cont de asta si m-am intors cu privirea catre el.
- Olly, nu plange, imi spuse in soapta. Uite, puiule, hai, papa, si apoi merem sa ne inveselim putin,da? Ai sa vezi ca nu se va intampla nimic, am eu grija de tine!
Inima incepuse sa-mi bata din ce in ce mai tare in momentul in care auzisem acele lucruri si nu mi-am putut stapani un oftat prelung, apoi inca un sir de lacrimi ca margelele pe chipul meu obosit si incercanat. Incercam sa nu par suparat, insa imi era prea greu. Imi inclestasem mana in cea a lui Otto si oftasem prelung si nemultumit, fiindca fratele meu ma vazuse plangand.
Nu trecu mult, iar el plati consumatia si, dupa aceasta, incepusem sa vorbim, uitand de faptul ca plansesem. Chipul nu-mi purta urma lacrimilor, sprea marea mea multumire. In scurt timp insa, o noua amintire imi strabatu mintea. DE aceasta data, eram cu Otto pe malul raului, plimbandu-ne, mergand unul langa altul.
- Imi pare rau ca m-ai vazut plangand... am spus in soapta, inchizandu-mi ochii. Ma simteam distrus si nu stiam cum sa imi revin mai rapid din starea in care intasem de curand. Obosit groaznic din cale-afara, m-am apropiat fara sa vreau de Otto, incercand sa-mi sterg lacrimile.
In urmatorul moment, Otto ma prinse de mana inainte ca eu sa pot face ceva. Degetele sale se impletira cu ale mele, incepand sa stranga usor, cu blandete. Mi-am ridicat privirea catre el, intalnindu-i-o pe a sa, patrunzatoare, si am schitat un zambet dulce.
- E totul ok? intrebasem sovaind, iar Otto dadu afirmativ din cap, oprindu-se in loc.
- Va fi totul bine, am eu grija de tine! spuse in soapta.