Abisul umbrelor

[Shilpa]

Scuze pentru itarziere. Am venit si cu capitolul 9, am reusit sa scriu ceva din el. Sper ca va place, imi pare rau ca este cam scurt. Dar sper sa nu va dezamagesc.

Dimineta m-a intampina din nou trantita pe pat, cu aceleasi hai pe care le purtasem cu o zi inainte, langa mine stand Hinata. Am observat ca ma tinuse de mana toata noapte. I-am indepartat-o usor avand mare grija sa nu o trezesc si am mers spre fereastra. Am tras draperiile de culoare alba, destul de simple doar cu niste mici modele florale. Pesianjul se mai schimbase de ziua trecuta. Plouase mult peste noapte, iar pomii erau golasi, pe pamant fiind un covor umed intesat cu pete maronii. Cerul plumburiu privea dezgustat peisajul dezolant. O perdea subtire acoperea intreg satul, facand imposibila pereceperea obiectelor la o distanta mai mare de cativa metri. Am deschi geamul lasand aerul proaspat si racoros sa imi inunde camera. Ma simteam buimaca, nu imi amintea cand adormisem exact si mai important decat toate astea ce am facut eu toata ziua. M-am privit in oglinda si tot ce am putut zarie era imaginea unei fete palide cu cercane uriase, cu ochii rosii si parul ciufulit. Stiam ce se petrecuse... stiam ce veste ingrozitoare primisem in urma cu o zi, si cu toate asta nu reusem sa accept ca am pierdut-o definitiv. Incercam din rasputeri sa neg adevarul sa cred ca nu era adevarat si cand uram sa pasesc in biroul acela destul de incapator, cu mobilier din lemn aveam sa fiu intampinata de EA, de Tsunade. Am sperat pana in ultima clipa sa fi fost doar un vis, si continuam sa imi fac sperante desarte ca macar aveau sa o gaseasca in viata. Cu acest gand in minte am hotarat sa merg la biroul hokagelui, putin mai tarziu. Intre timp eliberndu-mi mintea de acele ganduri m-am imbracat cu o pereche de pantaloni negri si o bluza rosi si m-am indreptat spre bucatarie. Am inceput sa cotrobai prin frigider in speranta ca mai pot gasei ceva cat de cat comestibil, dar tot ce am putut gasei au fost doua portiii de ramen. Nu era de mirare ca nu aveam mai nimic de mancare mai ales ca in ultima vreme nici nu m-am mai gandit la asta. Am asezat ramenul in doua boluri pe o tava, am pus doua pahare de suc de portocale si am pornit spre dormitor. Hinata se treziste si statea pe margine patului privind buimaca tavanul, pesemne ca evenimentele din ziua precedenta reusisera sa o tulbure. Am inceput sa mancam dezbatand subiecte legate de scoala si colegi. Hinata isi masura cu grija cuvintele si incerca din rasputeri sa evite orice ar avea legatura cu Tsunade, sau orice lucru care m-ar face sa ma gandesc la ea. Delatfel evita si subiectul Sasuke, pentru ca banuise ca in ultima perioada imi era tot mai greu sa discut cu el si maiales ca nu vroia sa ma intristeza si mai rau. A adus in mod spontan in discutie vorba despre Neji si m-a intrebat cum merg lucrurile intre noi. Recunosc, desi nu vreau sa accept, ca relatia mea cu el se racise destul de mult. Iar principalul vinovat eram chiar eu. De ceva timp nu ne mai intalnisem si abia ne mai intersectam pe coridorul scolii spunandu-ne cate un „ohayo” obosut si continuandu-ne drumul in acelasi mod ca si cum nici nu ne-am fi intalnit. La ore abia daca ne mai priveam fugar. Intradeva, am fost foarte ocupata cu misiunile, scoala... dar cu toate astea l-am neglijat foarte mult pe Neji. Nu reusisem nici macar sa il felicit pentru ca devenise Hokage. Simteam ca mne despartea un zid nevazut, de care ma loveam ori de cate ori vroiam sa ii vorbesc... sau macar sa il privesc in tacere. Acum sincera sa fiu, in clipele astea de restriste tamjesc dupa imbratisarile acelea calde, dupa modul in care isi infasura mainile in jurul trupului meu protejandu-l, modul cum imi dezmierda buzele si miile de cuvinte desarte pe care le spunea fara sa aiba vre-o semnificatie anume si totusi atat de semnificative pentru mea. Imi era dor de parfumul acela dulce care imi inunda simturile, de privirile acelea calde si blande cu care reusea sa imi patruda sufletul... Si acum ca imi amintesc de toate acestea vad in Neji singurul baiat care m-a iubit cu adevarat, sprijinul meu. Si toate defectele pe care i le atribuiam in mintea, fara sa existe cu adevarat, au disparut lasand imaginea unui baiat perfect. Am hotarat totusi sa il vizitez cat mai curand. Si deoarece era duminica, am decis sa trec Luni, in drum spre scoala, la biroul hicagelui. Hinata se intoarse spre mine si m-a atinse usor pe umar.
-Sakura, eu si fetele vrem sa iesim in parc ce zici daca ai veni cu noi? Vorbea calm, pe un ton degajat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Am dat negative din cap si am incercat sa sa ii invoc cateva motive neplauzibile.
- Nu te poti ascunde la nesfarsit. Ar trebui sa iti infrunti soarta si sa iti privesti viitorul cu capul sus. Eu si fetele te vom ajuta sa treci peste momentele grele, insa daca ne vei lasa sa te ajuta…
-Hin, te rog. Nu vreau sa mai continuam discutia asta. Stiu foarte bine ca voi imi veti fi mereu alaturi. Doar ca acum tot ce am nevoi este linistea. Vrau sa raman singura pentru ceva timp. Te rog du-te acasa sin e vedem maine la scoala, iti promit ca voi fi bine.
Am imbratisat-o prieteneste despartindu-ma cu greu de ea. M-a privit ingrijorata si a iesit. Dup ace am inchis usa in urma ei casa a fost inundata de singuratatea care o inconjura mai mereu. M-am indreptat din nou spre camera mea si am deschis unseratr. Am luat din acesta un album argintiu. Incepand sa il momentele impoportante din viata mea se derulau in fata ochilor. Nu am insistat insa asupra pozelor de mult uitate. Insa m-am oprit la poza parintilor pe care am privit-o indelung. M-ama statea langa tata zambindu-I gingas. In brate tinea o fetita cu parul rozaliu, imbracata intr-o rochita rosie cu volane. Pareau atat de fericiti. Lacrimile au alunecat involuntar din ochii mei si m-am prabusit la podea strangand poza puternic la piept. Cat de mult mi-as dori sa imi mai am alaturi fie macar si pentru o clipa. Soarta a avut cu mine alte planuri sin u m-a lasat sa ii revad nici macar in vise aruncandu-ma in depresia singuratatii. Inca o data ma las prada sentimentelor intinzandu-ma pe covorul maroniu acoperindu-mi ochii cu parul rozaliu si stand asa sperand san u ma mai trezesc. Incercam sa caut prin mintea mea amortita o metoda prin care sa uit de toate problemele. Dupa minute bune de stat in nemiscare storcandu-mi creieri m-am ridicat de pe podea si m-am indreptat spre bucatarie. Mergeam cu pasii lenti de parca nici nu vroiam sa ma duc. In cele din urma am ajuns in fata usii de culoare alba. Am apasat pe clanta de culoare aramie si am intrat mergand buimaca la frigider. Am privit prete de cateva secunde putinele alimente din frigiderul meu si am luat o stica neagra. Imi amintesc ca acum cateva zile sarbatorisem cu fetele ziua surorii Hinatei si ne mai ramasese ceva bautura. M-am grabit sa ajung din nou in dormitory si am inchis usa alertata de parca ma urmarea cineva, desi stiam clar ca nici daca vroiam nu avea cine sa se ingrijore in acel moment daca macar mai sunt in viata. M-am asezat in pat si am privit indelung stical de bautira. Era pe jumatate goala. Sa fiu sincera in viata mea nu pusesem gura pe asa ceva. In ciuda faptului ca le auzeam toata ziua pe colegele mele de la orfelinat ca bautura iti rezolva orice problema si este o senzatie deosebita sa bei nu am avut curiozitatea pana acum sa incerc… si totusi totul are un inceput. Mi-am indreptat buzele spre stica si am inceput sa gust, cu o oarecare retinere, din lichidul incolor. Cu cat dustam mai mult cu atat dorinta mea de a continua devenea tot mai puternica. Am inceput sa tremor din toate incjeieturile sis a simt intepaturi puternice, ca si cum mii de ace mi-ar gauri stomacul. Incepeam sa uit usor usor de mine, iar privirea imi era incetosata. Am incercat sa ma ridic de pe pat, dar totul s-a intunecat si simtindu-ma ca si cum as fi primit o lovitura puternica in cap m-am prabusit inconstienta pe suprafata moale a patului. Am lasat sticla din mana si aceasta s-a spart de parchet provocand un zgomot strident. Lichidul incolor imprastiindu-se pe covor.


Ps:Scuze daca am cam grabit actiunea, dar pur si simplu pentru Sakura timpul a trecut extrem de repede.
Astept comentarii si sper ca voi reusi sa pun continuarea cat mai repede, daca am inspiratie si timp.