18-12-2009, 02:21 PM
Imi pare rau ca nu am mai postat de atata timp, dar scoala si lipsa de idei m-au tinut departe. Si acum 2 zile am reusitsa scriu jumatate din capitolul 9, dar am observat ca am uitat parola de la cont. Si pana astazi nu am reusit sa ma loghez decat cu un alt cont. Sa nu se creeze confuzii de aceea am tinut sa precizez acest lucru.
Revenind la capitol nu este o continuare foarte stralucita, dar cam atat am reusit sa scriu. Sper ca nu v-am va dezamagit asteptarile, pentru ca este ceva timp de cand nu am mai scris. Restul capitolului 9 icerc sa il scriu tot in vacanta asta, dar pe 10 va mai dura ceva timp. Pentru ca am intrat la liceu si am foarte mult de invatat.
Sper sa va placa , lectura placuta! Scuzati greselile de tastare.
Cap 9 Dansand in intuneric
Patima unei noi zile m-a gaseste iarasi in camera mea, trista. Stau in fata ferestrei, fara sa imi dau seama, cufundata in visare. Ziua trecuta avusese o deosebita insemnatate pentru mine si dorinta mea de a-i afla trecutul devenise tot mai puternica. In tota acest timp Sasuke a fost unicul om care a reusit sa aprinda flacara arzatoare din sufletul meu si sa mentina focul razbunarii aprins. Foc care acum ardea mocnit. In momentul asta, mai mult ca ca niciodata, imi doream sa traiesc, si mai mult sa ii fiu alaturi. Pentru ca aceea imbratisare isi lasase puternic amprnta in inima mea dandu-mi unica posibilitate de a-l vedea exact asa cum este, dincolo de zidul acela de raceala si indiferenta… un biet suflet pradat de durere si safasiat de suferinta. Cine stia ca la acea vreme va fi unica si poate singura mea sansa de a-l simti atat de aproape de mine. Si totusi desi stiam ca acel moment de slabiciune, pe care il avusese in fata mea, nu avea sa se mai repete, continuam sa ma mint. Un lucru era cert si anume ca in inima mea inflorise un trandafir atat de frumos si pur luminat de puterea si caldura de neegalata a iubirii. Fara sa vreau imi doream sa imi deschid inima in fata lui si sa ii destainui tot trecutul meu eliberandu-ma astfel de sub povara minciunii si a singuratatii. Dar desi imi vroiam cu toata fiinta mea asta pur si simplu in fata lui nu indrazneam sa mai spun nimic, mai ales cand ma sageta cu acea privire ucigatoare. Intre noi se aseza o perdea de nepatruns , iar cuvintele refuzau sa imi paraseasca buzele neputandu-se uni in acele adevaruri care imi chinuiau existenta. Incetul cu incetul am inceput sa ma confesez cu ideea ca nu aveam cum sa ii vorbesc si desi nu doream sa accept trabuia sa ma obisnuiesc cu faptul ca in inima lui eu nu ocupam nici un loc. Si avusese grija sa mi-o arata prin cuvitele pe care mi le adresa, prin ignoranta si raceala cu care ma trata si prin modul lui ciudat de a face totul. Si atunci ma intreb ce a insemnat de fapt pentru el acea imbratisare? Probabil ca a fost ceva instinctive, cu toata stapanirea lui de sine era pana la urma dor un om si era mult prea coplesit pentru a stii ce face. De altfel si atunci l-am simtit cu gandul foarte departe de mine, chiar departe de lumea care ne inconjoara. Era practice intr-un altat taram acolo unde nu estit Naruto, Ino, Karin, ninja, lumea…EU … si nimic altceva. O lume straina si intunecata, luminata doar de flacarile amintirilor pe care le lasase de mult in urma. Dar ce il facuse totusi sa revina la ele? Ce il determinase sa paraseasca cursul firesc al trecerii timpului pentru a-si regasi amintirile pe care daduse uitarii? Acea stare de neliniste o avusese de cand il vazuse pe Itachi acum 2 zile. Dar care era de fapt legatura dintre ei…oare voi afla vreodata? Dar atunci mi-am adus aminte brusc de ceea ce se intamplase la intoarcerea noastra in sat. O lacrima evada din inchisoarea ochilor mei brazdandu-mi obrazaul si rostogolindu-se usor spargandu-se de pervazul rece de marmura al ferestrei. O singura persoana ramasese omniprezenta in acel moment in inima mea. Lacrimile curgeau acum siroaie pe obrajii mei. Tot ceea ce ma framanta era pierderea ei. Mi-o amintesc si acum, tanara, foarte frumoasa, cu pielea ei alba asemenea laptelui, parul de aur, lung, era prins la spate in doua codite lasand doar doua suvite sa ii incadreze fata angelica. Ochii ciocolatii, atat de blanzi si calzi, si buzele rosii ca sangele care se arcuiau intr-un zambet fermecator ii intregeau frumusetea. Poate ca am uitat sa specific ca Tsunade, al 5 hokage, imi fusese sprijin. Imi aduc aminte ca atunci cand am venit pentru prima oara in sat, dupa o lunga absenta, toti ma priveau ciudat. Ea insa mi-a zambit cu bunavointa invitandu-ma la ea in birou unde a inceput sa imi vorbeasca despre multe lucruri. Desi la vremea aceea le consideram niste nimicuri in fiecare cuvat pe care il rostea exista o semnificatie ascunsa. Imi placea totusi sa o aud si cuvintele ei ma fermecau ca o muzica deosebita care imi mangaia auzul. A fost deasemenea mentorul meu si modelul pe care aveam sa il urmez in viata. M-a invatat sa imi perfectionez tehnicile si deasemenea tainele medicinei. Cu toate astea pot spune ca nici la ora actuala nu sunt capabila sa folosesc Medical Ninja. Si toate astea datoria neatentiei si dezinteresului meu totat pe care il aratm , la acea vreme , pentru arata, pe care incerca cu atata stradanie sa ma fac sa o invat. Acum recunosc mi-as fi dorit sa o invat. Dar mai mult decat toate imi doresc sa sterg din trecutul meu toate momentele acelea blestemate in care am suparat-o. Mi-a fost mereu ca o mama, oferindu-mi afectiunea si ajutorul de care am avut nevoie si pe care nu il primisem pana acum. Daca as putea intoarce timpul sa imi pot rascumpara greselile i-as fi martutisit cat de mult insemna pentru mine. As fi atribuit imaginea ei cu a mamei pe care o pierdusem mult prea devreme.
Incaperea destul de spatioasa cu peretii, galbui, crapati pe alocuri, in mijlocul careia se afla un birou din lemn de brad plin cu dosare, era singura imagine care imi umplea acum mintea. Pe scaunul de langa birou, ingropata in hartoage o zaresc pe ea, Tsunade sama, cu acelasi zambet dulce, cu ochii calzi, dar stranii care ascundeau o tristete apasatoare. Doua suvite aurii ii acopereau usor fata.
“Cat de creduli putem fi, Sakura! Sa traim cu sperante false hranite de vise de nerealizat!†Si rostind aceste cuvinte se prefacu in fumul care se risip intr-o clipita. Lasand in urma camera goala si pe masa ramasese doar o carte cu copertile negre pe care statea scris cu litere de sange “Ultima clipaâ€. Nu imi pot da seama de ce din toate amintirile pe care mi le-a daruit acea femeie, pe care o socoteam ca pe o mama, aceasta era singura care imi revenea in minte, restul amintirilor, parac fiindu-mi sterse din memorie. Brusc firul amintirilor se rupse in mii de bucatele, trecutul si present mi se perindau prin fata ochilor ca intr-un ritual mistic, totul transformandu-se in pulbere, revenind la normal.
Copacii privesc melancolic afundati in suferinta sufletului meu. Podoaba lor aramie plutea in aerul racoros cazand usor pe pamantul rece. Doua picaturi argintii lovesc fereastra scurgande-se pana ce dispar din campul meu vizual. Cad in genunchii si imi las lacrimile sa imi evadeze si sa imi invaluie in voie obrajii inrositi. Mi-am acoperit fata cu parul si mi-am strans genunchii la piept. In momentul de fata imi pierdusem orice speranta si desi am afost asigurata de trupele Ambu ca o vor cauta si aduce in viata, sperantele mele s-au spulberat. In acel moment eram constienta ca nu se va mai intoarce si ca pentru a doua oara in viata privem neputincioasa cum persoana pentru care simteam o afectiune maternal puternica se stinsese din viata. Imi imaginam cadavrul ei inert, cu fata alba ca varutl, cu ochii inchisi, cu o mimica inspaimantatoare, cu haine insangerate, zacand la pamant fara viata. Mi-am scuturat capul si am izbucnit si mai tare in lacrimi aruncand cu fiecare obiect care imi venea in fata. Am auzit baaie in usa si m-am ridicat lent de pe podea mi-am sters in treacat ochii cu maneca bluzei de culoarea verde, si tarandu-mi picioarele obosite m-am indreptatspre usa fara, pic de curiozitate. Am descuiat-o si nu am vazut pe nimeni.
“ Firar sa fir Sakura, doar ti s-a parut! Nu este nimeni aici!†M-am intors in camera mea si m-am privit in oglinda. Parul imi cadea ciufulit pe umeri, ochii imi erau rosii si tulburi de la atata plans. De unde am plecat si unde am ajuns? Am jurat ca ma voi razbuna si ca voi fi puternica , si in loc de asta… ce fac? Nu sunt in stare sa imi apar prietenii“ Acum am un motiv in plus sa te urasc, pentru ca stiu ca tu esti vinovat de moartea ei, iar data viitoare cand ne vom intalni chiar va fi pentru ultima data.â€
M-am intors la locul meu de langa fereastra si am observat ca se pusese ploaia. Cand deodata am simtit o atingere gingasa pe umar, m-am intors si am zarit-o cu uimire pe Hinata. Parul de abanos ii cadea lin pe spate. Purta o pereche de pantaloni negri si o bluza alba mulata pe corp. Ma privea cu ingrijorare.
-Mi-am facut griji penru tine, de cand ai venit din misiune nu ai mai vorbit de loc cu noi. A ezitat o clipa, si cu o voce tremuranda a continuat…Stiu ce ss-a intamplat…si sunt alaturi de tine…
M-am fortat cu greu sama abtin, dar mi-a fost cu neputinta, acum plangem din nou in hohote.
-Iarta-ma…iarta-ma, Sakura nu trebuia sa spun asta stiu ca suferi enorm.
Nu a mai spus nimic m-a luat in brate. Ore in sir am plans in bratele ei neascultandu-i rugamintile fierbinti de a ma linisti. Draga de ea imi fusese alaturi in cele mai grele momente si acum iat-o aici cand aveam cea mai mare nevoie de ea. As fi vrut atat de mult sa pot sa-o rasplatesc pentru toatata bunataatea ei. Uneori de suparare o jigneam si ii spuneam cuvinte pe care ajungeam sa le regret, dar ea nu le asculta si continua sa imi ramana un sprijin, desi nu primea nimic in schimb, nici macar afectiunea care o merita. Era o persoana tare blanda si timida, dar avea darul de a asculta persoanele ca nimeni altul. Dupa ce stateai cateva momente cu ea si ii povesteai cateceva despre tine ajungea sa te cunoasca perfect. Deaceea intre mine si ea nu au existat niciodata secrete. Ma citea ca pe o carte deschisa stiindu-mi fiecare sentiment, emotie, traire. A fost si va ramane sora pe care nu am avut-o niciodata, intre noi stabilindu-se o relatie tainica de prietenie care nu va fi rupta nici macar de furtuna timpului.
Nu avusesem curajul sa ii vorbesc despre suferintele mele din copilarie, dar si asa cred ca deja stia ce se intamplase fara macar sa ii spun un cuvant.
Ps poza cu Tsunade.
Astept comentarii daca vreti sa termin capitolul in vacanta asta.
Revenind la capitol nu este o continuare foarte stralucita, dar cam atat am reusit sa scriu. Sper ca nu v-am va dezamagit asteptarile, pentru ca este ceva timp de cand nu am mai scris. Restul capitolului 9 icerc sa il scriu tot in vacanta asta, dar pe 10 va mai dura ceva timp. Pentru ca am intrat la liceu si am foarte mult de invatat.
Sper sa va placa , lectura placuta! Scuzati greselile de tastare.
Cap 9 Dansand in intuneric
Patima unei noi zile m-a gaseste iarasi in camera mea, trista. Stau in fata ferestrei, fara sa imi dau seama, cufundata in visare. Ziua trecuta avusese o deosebita insemnatate pentru mine si dorinta mea de a-i afla trecutul devenise tot mai puternica. In tota acest timp Sasuke a fost unicul om care a reusit sa aprinda flacara arzatoare din sufletul meu si sa mentina focul razbunarii aprins. Foc care acum ardea mocnit. In momentul asta, mai mult ca ca niciodata, imi doream sa traiesc, si mai mult sa ii fiu alaturi. Pentru ca aceea imbratisare isi lasase puternic amprnta in inima mea dandu-mi unica posibilitate de a-l vedea exact asa cum este, dincolo de zidul acela de raceala si indiferenta… un biet suflet pradat de durere si safasiat de suferinta. Cine stia ca la acea vreme va fi unica si poate singura mea sansa de a-l simti atat de aproape de mine. Si totusi desi stiam ca acel moment de slabiciune, pe care il avusese in fata mea, nu avea sa se mai repete, continuam sa ma mint. Un lucru era cert si anume ca in inima mea inflorise un trandafir atat de frumos si pur luminat de puterea si caldura de neegalata a iubirii. Fara sa vreau imi doream sa imi deschid inima in fata lui si sa ii destainui tot trecutul meu eliberandu-ma astfel de sub povara minciunii si a singuratatii. Dar desi imi vroiam cu toata fiinta mea asta pur si simplu in fata lui nu indrazneam sa mai spun nimic, mai ales cand ma sageta cu acea privire ucigatoare. Intre noi se aseza o perdea de nepatruns , iar cuvintele refuzau sa imi paraseasca buzele neputandu-se uni in acele adevaruri care imi chinuiau existenta. Incetul cu incetul am inceput sa ma confesez cu ideea ca nu aveam cum sa ii vorbesc si desi nu doream sa accept trabuia sa ma obisnuiesc cu faptul ca in inima lui eu nu ocupam nici un loc. Si avusese grija sa mi-o arata prin cuvitele pe care mi le adresa, prin ignoranta si raceala cu care ma trata si prin modul lui ciudat de a face totul. Si atunci ma intreb ce a insemnat de fapt pentru el acea imbratisare? Probabil ca a fost ceva instinctive, cu toata stapanirea lui de sine era pana la urma dor un om si era mult prea coplesit pentru a stii ce face. De altfel si atunci l-am simtit cu gandul foarte departe de mine, chiar departe de lumea care ne inconjoara. Era practice intr-un altat taram acolo unde nu estit Naruto, Ino, Karin, ninja, lumea…EU … si nimic altceva. O lume straina si intunecata, luminata doar de flacarile amintirilor pe care le lasase de mult in urma. Dar ce il facuse totusi sa revina la ele? Ce il determinase sa paraseasca cursul firesc al trecerii timpului pentru a-si regasi amintirile pe care daduse uitarii? Acea stare de neliniste o avusese de cand il vazuse pe Itachi acum 2 zile. Dar care era de fapt legatura dintre ei…oare voi afla vreodata? Dar atunci mi-am adus aminte brusc de ceea ce se intamplase la intoarcerea noastra in sat. O lacrima evada din inchisoarea ochilor mei brazdandu-mi obrazaul si rostogolindu-se usor spargandu-se de pervazul rece de marmura al ferestrei. O singura persoana ramasese omniprezenta in acel moment in inima mea. Lacrimile curgeau acum siroaie pe obrajii mei. Tot ceea ce ma framanta era pierderea ei. Mi-o amintesc si acum, tanara, foarte frumoasa, cu pielea ei alba asemenea laptelui, parul de aur, lung, era prins la spate in doua codite lasand doar doua suvite sa ii incadreze fata angelica. Ochii ciocolatii, atat de blanzi si calzi, si buzele rosii ca sangele care se arcuiau intr-un zambet fermecator ii intregeau frumusetea. Poate ca am uitat sa specific ca Tsunade, al 5 hokage, imi fusese sprijin. Imi aduc aminte ca atunci cand am venit pentru prima oara in sat, dupa o lunga absenta, toti ma priveau ciudat. Ea insa mi-a zambit cu bunavointa invitandu-ma la ea in birou unde a inceput sa imi vorbeasca despre multe lucruri. Desi la vremea aceea le consideram niste nimicuri in fiecare cuvat pe care il rostea exista o semnificatie ascunsa. Imi placea totusi sa o aud si cuvintele ei ma fermecau ca o muzica deosebita care imi mangaia auzul. A fost deasemenea mentorul meu si modelul pe care aveam sa il urmez in viata. M-a invatat sa imi perfectionez tehnicile si deasemenea tainele medicinei. Cu toate astea pot spune ca nici la ora actuala nu sunt capabila sa folosesc Medical Ninja. Si toate astea datoria neatentiei si dezinteresului meu totat pe care il aratm , la acea vreme , pentru arata, pe care incerca cu atata stradanie sa ma fac sa o invat. Acum recunosc mi-as fi dorit sa o invat. Dar mai mult decat toate imi doresc sa sterg din trecutul meu toate momentele acelea blestemate in care am suparat-o. Mi-a fost mereu ca o mama, oferindu-mi afectiunea si ajutorul de care am avut nevoie si pe care nu il primisem pana acum. Daca as putea intoarce timpul sa imi pot rascumpara greselile i-as fi martutisit cat de mult insemna pentru mine. As fi atribuit imaginea ei cu a mamei pe care o pierdusem mult prea devreme.
Incaperea destul de spatioasa cu peretii, galbui, crapati pe alocuri, in mijlocul careia se afla un birou din lemn de brad plin cu dosare, era singura imagine care imi umplea acum mintea. Pe scaunul de langa birou, ingropata in hartoage o zaresc pe ea, Tsunade sama, cu acelasi zambet dulce, cu ochii calzi, dar stranii care ascundeau o tristete apasatoare. Doua suvite aurii ii acopereau usor fata.
“Cat de creduli putem fi, Sakura! Sa traim cu sperante false hranite de vise de nerealizat!†Si rostind aceste cuvinte se prefacu in fumul care se risip intr-o clipita. Lasand in urma camera goala si pe masa ramasese doar o carte cu copertile negre pe care statea scris cu litere de sange “Ultima clipaâ€. Nu imi pot da seama de ce din toate amintirile pe care mi le-a daruit acea femeie, pe care o socoteam ca pe o mama, aceasta era singura care imi revenea in minte, restul amintirilor, parac fiindu-mi sterse din memorie. Brusc firul amintirilor se rupse in mii de bucatele, trecutul si present mi se perindau prin fata ochilor ca intr-un ritual mistic, totul transformandu-se in pulbere, revenind la normal.
Copacii privesc melancolic afundati in suferinta sufletului meu. Podoaba lor aramie plutea in aerul racoros cazand usor pe pamantul rece. Doua picaturi argintii lovesc fereastra scurgande-se pana ce dispar din campul meu vizual. Cad in genunchii si imi las lacrimile sa imi evadeze si sa imi invaluie in voie obrajii inrositi. Mi-am acoperit fata cu parul si mi-am strans genunchii la piept. In momentul de fata imi pierdusem orice speranta si desi am afost asigurata de trupele Ambu ca o vor cauta si aduce in viata, sperantele mele s-au spulberat. In acel moment eram constienta ca nu se va mai intoarce si ca pentru a doua oara in viata privem neputincioasa cum persoana pentru care simteam o afectiune maternal puternica se stinsese din viata. Imi imaginam cadavrul ei inert, cu fata alba ca varutl, cu ochii inchisi, cu o mimica inspaimantatoare, cu haine insangerate, zacand la pamant fara viata. Mi-am scuturat capul si am izbucnit si mai tare in lacrimi aruncand cu fiecare obiect care imi venea in fata. Am auzit baaie in usa si m-am ridicat lent de pe podea mi-am sters in treacat ochii cu maneca bluzei de culoarea verde, si tarandu-mi picioarele obosite m-am indreptatspre usa fara, pic de curiozitate. Am descuiat-o si nu am vazut pe nimeni.
“ Firar sa fir Sakura, doar ti s-a parut! Nu este nimeni aici!†M-am intors in camera mea si m-am privit in oglinda. Parul imi cadea ciufulit pe umeri, ochii imi erau rosii si tulburi de la atata plans. De unde am plecat si unde am ajuns? Am jurat ca ma voi razbuna si ca voi fi puternica , si in loc de asta… ce fac? Nu sunt in stare sa imi apar prietenii“ Acum am un motiv in plus sa te urasc, pentru ca stiu ca tu esti vinovat de moartea ei, iar data viitoare cand ne vom intalni chiar va fi pentru ultima data.â€
M-am intors la locul meu de langa fereastra si am observat ca se pusese ploaia. Cand deodata am simtit o atingere gingasa pe umar, m-am intors si am zarit-o cu uimire pe Hinata. Parul de abanos ii cadea lin pe spate. Purta o pereche de pantaloni negri si o bluza alba mulata pe corp. Ma privea cu ingrijorare.
-Mi-am facut griji penru tine, de cand ai venit din misiune nu ai mai vorbit de loc cu noi. A ezitat o clipa, si cu o voce tremuranda a continuat…Stiu ce ss-a intamplat…si sunt alaturi de tine…
M-am fortat cu greu sama abtin, dar mi-a fost cu neputinta, acum plangem din nou in hohote.
-Iarta-ma…iarta-ma, Sakura nu trebuia sa spun asta stiu ca suferi enorm.
Nu a mai spus nimic m-a luat in brate. Ore in sir am plans in bratele ei neascultandu-i rugamintile fierbinti de a ma linisti. Draga de ea imi fusese alaturi in cele mai grele momente si acum iat-o aici cand aveam cea mai mare nevoie de ea. As fi vrut atat de mult sa pot sa-o rasplatesc pentru toatata bunataatea ei. Uneori de suparare o jigneam si ii spuneam cuvinte pe care ajungeam sa le regret, dar ea nu le asculta si continua sa imi ramana un sprijin, desi nu primea nimic in schimb, nici macar afectiunea care o merita. Era o persoana tare blanda si timida, dar avea darul de a asculta persoanele ca nimeni altul. Dupa ce stateai cateva momente cu ea si ii povesteai cateceva despre tine ajungea sa te cunoasca perfect. Deaceea intre mine si ea nu au existat niciodata secrete. Ma citea ca pe o carte deschisa stiindu-mi fiecare sentiment, emotie, traire. A fost si va ramane sora pe care nu am avut-o niciodata, intre noi stabilindu-se o relatie tainica de prietenie care nu va fi rupta nici macar de furtuna timpului.
Nu avusesem curajul sa ii vorbesc despre suferintele mele din copilarie, dar si asa cred ca deja stia ce se intamplase fara macar sa ii spun un cuvant.
Ps poza cu Tsunade.
Astept comentarii daca vreti sa termin capitolul in vacanta asta.