Abisul umbrelor

[Shilpa]

Pentru ca am vazut ca au fost ceva probleme cu forumul si cateva zile bune nu a mers deloc si acum au fost sterse si cateva posturi m-am ganditsa pun din nou ultima parte a capitolului. Nu stiu ins acand voi continua acum ca a ineceput scoala am multe ore si sunt cam ocupata mai am si japoneza. Oricum promit ca atunci cand voi putea o sa pun si nextul. Multumesc celor care mi-au dat comuri eu am vazut citit doar 2 dar din cate am vazut mai erau unul dar nu l-am putut citi. Ma bucur ca va place. O sa il pun imediat ce imi gasesc arhiva unde l-am salvat.

Cu cat inaintam ma afundam mai mult in linistea padurii. La fiecare pas pe care il faceam auzeam zgomotul strident provocat de ruperea vreunui vresc sub picioarele mele . Ma ingrozea intunericul cuprinzator ca o mantie neagra si faptul ca nu ii aveam pe ceilalti aproape. Sufletul imi era pustiit de acea singuratate la care eram supusa. Simteam cum mii de ochi stralucitori sunt atintiti asupra mea si o frica imensa imi mistuia inima. Acum mai mult ca niciodata imaginea acelui demon imi era intiparita in minte si omniprezenta in fiecare lucru pe care il aveam in fata . Pentru o clipa am ramas nemiscata cu ochii inchisi privindui chipul imaginar. Tot atat de repede am deschis ochii si am luat-o la fuga. Imaginea copacilor care ma inconjoara se unea transformandu-se intr-o umbra difuza, iar eu continuam sa strabat drumul batatrorit, gandindu-ma la o multime de intrebari fara raspuns. De ce ne pusese in echipa sense daca noi actionam pe cont propriu, fara sa ne pese de ceilalti? Cu siguranta era ceva ascuns la mijloc. M-am oprit din alegat pentru cateva momente. Picatuile de transpiratie imi udau fata, iar parul imi cadea ravasit pe umeri. Respiram sacadat si inima imi batea intr-un ritm alert. O briza racoroasa imi mangaia piele. Daca stau bine si ma gandesc cum de am fost noi alesi sa formam un grup?
Sasuke a fost mereu tipul de baiat destept, superior celorlalti. Inteligenta cu care analiza fiecare situatie in parte si modul sau de a rezolva orice problema erau extraordinare. Avea o putere foarte mare, acest lucru se datora si faptului ca face parte din maretul clan Uchiha, si o pricepere iesita din comun cu care rezolva orice misiune. Pe langa asta era binecuvantat cu o frumusete rapitoare cu care fermeca orice fata. Ochii lui reci si indiferenti tradau dorinta aprinsa de razbunare de care era intunecat sufletul sau. Dar pana la urma cine il putea condamna avand in vedere cum ii fusese macelarit clanul?
La polul opus se afla Naruto. Nu era nici pe departe destept si datorita neatentiei si comportamentului sa copilaros intra adesea in tot felul de incurcaturi. Nu era atent la orele de curs si nu invata aproape niciodata motiv pentru care nu isi dezvoltates abilitatile, ramanand la un nivel scazut. Cu toate astea avea o incredere in sine si o determinare de neclintit. Desi nu era nici pe departe la fel de frumos ca Sasuke ochii sai superbi te inconjurau cu atata caldura si iubire inca iti era aproape imposibil sa nu ii adori.
A fost fiul marelui hokage Yondaime si al Kushinei, o simpla locuitoare a Konohai provenita dintr-o familie modesta. Tata sau, de la care mostenise cele mai multe trasaturi atat fizice cat si psihice, era un barbat zvelt cu parul ciufuli si auriu, iar ochii sai de culoarea valurilor marii erau mereu zambitori.
Mama sa, o femeie foarte frumoasa, inalta, cu pielea alba. Avea o fata cu trasaturi foarte fine care era incadrata de parul ei lung de foc si de ochii precum firele de iarba abia rasarite. Cu toate astea parintii lui murisera la nasterea sa din cauza ca satul fusese distrus de demonul cu 9 cozi. Mai multe informatii nu aveam despre familia lui sau despre incidental de acum 15 ani deoarece ele au fost pastrare secrete, asemenea unui trecut tragic care trebuia uitat. Desi ramasese orfan a fost crescut de catere profesorul nostru, Iruka. Naruto il iubea foarte mult pe tatal sau adoptiv, care desi il pedepsea adesea pentru poznele pe care le facea ,tinea mult la el. Si dintr-un motiv numai de el stiut refuza categoric sa afle ceva despre parintii sai considerandu-i o parte a trecutului sau spulberat. Cu toate problemele care il inconjurau era mereu vesel si zambitor insufland multa bunadispozitie.
Cat despre mine, nu stiu daca mai are rost sa spun ceva. Imi continuasem viata legata de speranta ca intr-o zi voi reusi sa imi implinesc visul. Si am continuat sa cred in dragostea lui… fiecare bucurie pe care o simteam era datorita lui. Traiam numai pentru ca el imi dadea speranta ca intr-o zi voi reusi. De ce oare nu puteam sa ma dezlipesc de acea inima pustie care imi dadea putere? Si cu toate astea eram foarte nelinistita. Am continuat sa merg, de data asta fara sa ma grabesc, si incetul cu incetul ma framanta gandul ca il mai vazusem undeva pe Asano. Ceva in interiorul meu il reunosostea si incepeam sa cred ca imaginea lui e decat o aparenta a ceea ce este el cu adevarat. Minutele treceau cu repeziciune si drumul parea nesfarsit. Cu toate incercarile mele nu reuseam sa- l gasesc si cred ca ma ratacisem deabinele. Vroiam sa imi pastrez calmul desi nu reuseam. Ma aflam acum cufundata in intuneric fara macar sa mai am sansa de a-i gasi pe ceilalti. Umbre de tot felul ma urmareu si zgomote tot mai ciudate se auzeau din toate partile. Cu cat incercam mai mult sa inaintez in padure cu atat ma adancem tot mai mult in inima intunericului. Voci stranii, neomenesti, imi tulburau linistea si atingerile reci ale vreunei frunze cazute dintr-un copac ma ingrozesc. In incercarea mea de a fi puternica, teama pune stapanire pe trupul meu ramanand inghetata...alunec pe pamantul rece. Tot corpul imi tremura nebuneste si de pe buzele mele evadeaza un tipat ascutit de tema. Incerc cu greu sa ma stapanesc si sa -mi dau seama ca am fost victima unui ghenjutsu.
-Sakuraa!!! In departare aud vocea melodioasa a lui Sasuke. Suna ciudat si era diferita. Mi-am dat sema ca trebuia sa fi auzit tipatul meu disperat. Cu un mic efort am reusit sa ma ridic de jos si sa alerg in incercarea mea disperata de a-l gasi pe brunet. Desi drumul pana la el mi s-a parut infernal si imposibil am reusit in cele din urma sa- l gasesc. Statea rezemat de copac si parea ca ma asteapta de ceva vreme. Era intradevar schimbat. Privirea ii era indreptata spre cer incercand sa para indiferent desi il coplesau acum multe sentimente.
-Unde este Naruto, ce s-a intamplat?... Cred ca am inteles ce vrea defapt Kakashi cu aceasta misiune…Vocea imi tremura, dar in sfarsit reusisem sa ii captez atentia. Ma privea…Nu avea aceeasi privire indiferenta era una rugatoare, trista. Ceva in acei ochi ma facea sa cred ca in adancul sufletului nici el nu isi dorea sa fie singur. Vazand ca nu spune nimic am continuat.
-Eu cred ca sensei vrea ceva mai mult decat sa- l prindem pe Asano. El isi doreste defapt sa incercam sa lucram in echipa. Adica de ce ne-ar fi pus cate trei daca ar fi dorit sa luptam pe cont propriu.
A incuvintat din cap in semn ca intelesese ceea ce vroiam sa spun si am continuat restul drumului sa il parcurgem impreuna. Acum ma simteam mult mai insiguranta alaturi de el. Incercam sa -l gasim pe Naruto si sa rezolvam misiunea impreuna, dar parea cu neputiinta. Blondul era de negasit. Sasuke a luat-o nervos inainte, a inceput sa grabeasca pasul foarte mult si eu il pierdeam. Am incercat sa- l urmez, dar din neatentie m-am impiedicat de o radacina a unui copac si am cazut. Iata-ma din nou pe pamantul rece intinsa pe jos. Genunchiul a inceput sa imi sangereze abundant, iar eu am inceput sa ma vaicaresc. Auzindu-ma, Sasuke, s-a oprit venind spre mine.
- Haide, doar nu o sa mori doar dintr-o mica zgaraietura. A scos din rucsacul sau o sticluta verde si a turnat putin lichid pe un bandaj. A incercat sa imi curete rana, dar durerea era atat de puternica incat am inceput din nou sa tip. L-am luat de mana si l-am strans puternic sperand ca asa voi reusi sa imi alin durerea, dar acesta s-a oprit si a ridicat capul spre mine. Pentru o clipa privirile s-au intalnit… ochii sai abisali se oglindeau in ochii mei albasrii. I-am dat drumul la mana si obrajii mi s-au rosit puternic, fapt pentru care am plect capul. Cand am fost singura ca rosala disparuse am incercat sa vad ce face Sasuke asa ca mi-am indreptat instinctive privirea spre piciorul ranit, care era acum bandajat. Brunetul incetase sa ma mai priveasca de mult si acum era la cativa pasi departare de mine.
-Trebuie sa mergem, nu avem toata ziua la dispozitie, a spus el poruncitor recapatandu-si vocea nepasatoare.
Am incercat sa ma ridic dar genunchiul nu imi dade voie asa ca am hotarat sa mai raman.
-Nu pot face niciun pas, ma doare ingrozitor si nu ma pot ridica. Mai stam doar un pic.
-Asa cum banuiam nu esti in stare decat sa te vaicaresti. Te crezi un ninja bun cand de fapt nu esti decat o fetita prapadita careia ii este frica sa cunoasca adevarul. Recunoaste… nu ai nicio calitate de ninja tot ce stii sa faci este sa alergi dupa Neji. Nu intelg cum o persoana ca tine a reusit sa ajunga pana aici, s-a oprit brusc si a continuat cu o voce putin rastita si mai dispretuitoare ca inainte . Asculta fetito, habar nu ai in ce te-ai bagat. Lumea shinobi este plina de obstacole si incercari pe care numai cei puternici le pot trece. Iar tu nu esti decat o persoana slaba si plangacioasa, cel mai bine ar fi sa renunti. Nimic nu este o joaca... fiecare dintre noi este ninja cu un scop , dar tu scop ai?
-Scopul meu nu este treaba ta. Dar cu ce drept ma injosesti asa? Ce… crezi ca rezbunarea te face mai puternic? Tot timpul i-ai privit pe ceilalti cu superioritate ...mai bine te-ai uita la tine inainte de a-i critica
pe altii. Si sa nu il mai amesteci pe Neji in nimic. Am tipat la el si nici nu imi dadeam seama cum de am putut sa ii spun toate acele lucruri. Am putut sa observ cat de rau se enervase. Apropape ca isi dorea sa ma pocneasca…dar nu a facut-o. Si-a continuat drumul lasandu-ma singura. Vazandu-l indepartandu-se mi-am lasat capul in pamant si lacrimile mi-au evadat curgand in rauri pe obraji. “PROSTULE!!! DE CE NU VREI SA INTELEGI CA TE IUBESC?”Am vorbit in soapta tipand doar inauntrul meu desi stiam ca nu ma poate auzi nici daca as vrea. Continuam sa plang mai tare ca la inceput dand frau liber sentimentelor. Nici acum nu imi pot da seama cum de am putut sa ii adresez acele cuvinte si acum cand ma gandesc imi arde sufletul. Il iubesc prea mult ca sa nu imi para rau si in urma lui sa nu ramana o ploaie de regrete. Cel mai mult nu ma ranea faptul ca ma jignise, recunosc nu sunt buna de nimic, cel mai mult ma doare ca el nu vede toata dragostea cu care il inconjuram. In momentul acela as fi dat orice pentru o singura imbratisare, macar o singura data sa- l simt aproape sa vad inimile noastre contopindu-se intr-una singura. Dar orbita de iluzii si sperante nu am putut observa niciodata ca inima lui este acaparata de un singur sentiment: razbunarea. In acel moment simteama ca imi doresc sa mor si sa reinviu mai puternica si cu dorinte mai inflacarate si poate asa voi reusi sa cresc in ochii lui, macar putin. Si poate intr-o alta lume noi am putea fi fericiti. Intr-o lume in care nu exista nici Orochimaru, nici Itachi, nici Neji , nici Naruto, nici ura sau razbunare, ninja sau durere…doar noi ratacind in univers , doua inimi singuratice traind ca una. Si poate ca asa in marea de intuneric noi vom straluci si vom lumina totul. De ce continui sa visez adancita in ganduri, pierduta in propriile dorinte de neimplinit? Las vantul sa imi biciuie cu putere fata in speranta ca ma voi aduna si voi trece peste durerea care ma tine la pamant. Sperantele necesita dorinta, iar dorinta putere, o putere pe care in acest moment nu o gaseam in mine.Desi doream cu ardoare sa continui si sa le demonstrez tuturor ca se insala in privinta mea teama ca ii voi intalni din nou privirea ma imobiliza. Si intr-un final, cu teama inca prezenta si cred in in visele mele am reusit sa sparg bariera care ma tinea captiva intr-o lume paralela si sa evadez in incercarea disperata de a-mi gasi colegii. In calea mea se iveau tot mai multe piedici menite sa imi spulbere si ultima farama de curaj ce imi ramsese. Dar totul nu era decat o lupta cu mine insumi si in scurt timp am observat ca drumul mi se deschide in fata mult mai luminaos si primitor ca inainte. Groaza si teama care imi acaparau fiecare farama din trupul meu firav s-au risipit si intreaga mea simtire s-a schimbat. Vechea eu de dinainte era lasata in urma cedand locul unei alte personae mult mai puternica si dornica de a-si gasi si ajuta coechipierii. De altfel in sfarsit reuseam sa regasesc acea determinare de acum 9 ani cand jurasem razbunare singurei personae care imi mai daduse un scop sa traiesc. Desi imi mai batea inima pentru a-l vedea murind lucru care ma mai lega de acea lume, legatura pe care de atatea ori in acesti ani am vrut sa o rup facand un pact cu moartea si curmand astfel toata suferinta ce ma devora in interiorul sufletului inchis si pustiit de orice fel de simtire. Dar in jocul meu permanent cu dorinta de a muri am reusit sa birui si sa-mi cladesc un viitor din cenusa amintirilor pierdute in mrejele timpului.
Brusc mi-am recapatat intreaga determinare si imi doream sa-l intlnesc si sa termin o data pentru totdeauna cu acest chin reusind in sfarsit sa imi descatusez sufletul de valul de durere ce il poartam mereu. Alunecam usor pe cararea padurii pana am cand am constatat ca peisajul se schimbase. In fata mea langa trunchiul unui copac batran intins pe covorul de frunze ruginii satea blondul. Trupul sau era plin de rani care sangerau incet patand hainele sale portocalii cu acel lichid rosiatic ce ii intretinea viata. Fata ii era si ea brazdata de zgaraieturi adanci, zambetul sau fermecator ii disparuse de pe chip, iar ochi sai stralucitori era aproape inchisi tradandu-i durerea pe care o simtea ca o lama infipta in inima lui calda. Am fugit speriata spre el incercand sa il ajut cum pot. M-am apropiat de el mangaindu-i usor parul ciufulit incercand sa ii bandajez ranile. Lovea usor pamantul cu pumnul inclestat, dezamagit ca pierduse lupta. La cativa metri de noi l-am zarit pe Sasuke. Avea sharinganul activat si cu toate astea era foarte oboist si destul de ranit. Incerca sa ii faca fata adversarului sau. Loviturile brunetului isi atingeau cu greutate tinta , iar acum ca era oboist aproape ca nu reusea sa il atinga pe barbat. Puterea ii scadea vizibil si din ploaia de lovituri pe care le primea de la adversarul sau abia daca reusea sa evite vreuna. Padurea devenise acum campul lor de batalie. Trunchiurile copacilor erau insemnate cu sange, iar langa ei erau gropi imense. Mostenitorul clanului Uchiha si-a adunat chakra ramasa transformand-o intr-o minge albastra, pe care o tinea in palma lui. A alergat spre oponentul sau cu o viteza extraordinara si in urma lui distrugea totul… culcand la paman arborii care ii stateau in cale. Insa Asano s-a ferit cu un mic efort evitand impactul si proiectandu-l pe baiat la cativa metri departare in trunchiul unui copac. La impactul foarte puternic cu suprafata tare, Sasuke, a scupat sange si a cazut vlaguit la pamant. L-am parasit pe blond mult mai speriata ca inaite abia retinandu-mi un tipat de ingrijorare si am alergat spre Sasuke. In acel moment oponentul colegului meu a izbucnit intr-un ras puternic, infundat. M-am intors cuprinsa de un sentiment de teama spre el. O raza a soarelui ii lumina chipul. Acum era mult mai schimbat. Se parea ca masca care ii ascundea adevarata persoana disparuse in cele din urma. Pielea lui alba stralucea in lumina, iar ochii asemenea unui sarpe erau verzui ca smaraldele si demonii. Parul de culoarea abanosului, lung, ii flutura incet in bataia vantului, doar o singura suvita ii cadea pe chipul intunecat. Trupul ii era acoperit cu o haina neagra. Am incremenit, chiar nu imi venea sa cred… Dupa atatia ani era din nou in fata mea.
-Orochimaru! Am ingaimat eu cu vocea stinsa cu ochii atintiti spre el. Si-a intors privirea si a izbucnit si mai tare in ras. Furia si o dorinta nebuna de razbunare mi-au intunecat gandirea si m-am indreptat inconstienta spre el cu gandul sa il lovesc. Mi-a pris mana strangand-o puternic inca schitand un zambet ironic. Am incercat sa ma eliberez si sa il pleznesc, dar era mult prea puternic. Mi-a dat un picior in burta si m-am izbit puternic de pamant. Mi-am sters dara de sange din coltul gurii si mi-am acoperit cu ambele maini lovitura strangandu-mi picioarele la piet.
- Ce patetic, asta nu a fost nici pe departe lupta pe care o asteptam. Esti mult prea slaba pentru nivelul meu. Mi-a soptit acesta apropianu-se incet de mine. Si-a bagat in buzunar o piatra neagra si apoi a disparut intr-un nor de fum.
-Unde pleci, lasule! Introarce-te aici si lupta! Am tipat eu, fara a primi insa nici un raspuns, tot ce ramasese din el era doar cenusa amintirilor mele. M-am ridicat de jos si am lovit cu putere scoarta arborelui din fata mea crapand-o. Dupa ce spectacolul se sfarsise isi facuse aparitia si senseiul cu o figura grava:
- Se pare ca dupa tot acest timp Orochimaru s-a intors in sat. Daca as fi stiut mai devreme ca era aici nu v-asi fi lasat pe voi sa luptati. Este un criminal de clasa S mult prea puternic pentru nivelul vostru, ca sa nu mai mentionez si faptul ca el l-a ucis pe lordul hokage si pe Kazekage.
-Sakura, il cunosti…? Ce vroia nenorocitul ala de la tine? A spus Sasuke care s-a ridicat ajutat de un arbore. Nu i-am raspuns. Am plecat privirea lasand doua lacrimi sa imi alunece pe chip. Nu puteam sa imi iert faptul ca cel pe care il urmarisem in toti acesti ani se aflase in fata mea, iar eu nu reusisem sa imi apar prietenii aratandu-ma din nou slaba in fata lui. Kakashi l-a luat in brate pe Naruto, facandu-i semn lui Sasuke sa mergem scutindu-ma pe mine astfel de explicatiile pe care i-le datoram si de privirea sfidatoare si plina de neincrederea pe care mi-o aratase. Kakashi incercand sa destinda atmosefera, ne spuse cu o veselie falsa ca am reusit sa trecem testul. Vazand ca niciunul dintre noi nu schiteaza nici cel mai mic gest de fericire, ii disparu zambetul de pe chip. Restul drumului l-am parcurs invaluiti de o liniste melancolica.
Cand am intrat in sat am fost intampinati de o multime de oameni alarmati care alergau spre templul inteleptilor. Intreaga Konoha ea impanzita de paznici si trupe Ambu. Senseiul a oprit ingrijorat un trecator pe care a intrbat ce se intampla.
- Cum… nu ati aflat inca? Lady Tsunade, a disparut, iar inteleptii hotarasc cine va fi urmatorul Hokage. La auzul vestii am incremenit, nu imi venea sa cred. Tocmai Tsunade-sama mentorul meu, cea care m-a antrenat si mi-a oferit un strop de afectiune a disparut. Eram atat de trista si ingrijorata. Am incercat sa imi recreez in minte imaginea ei: trupul sau asemnea unei flori inflorite, pielea-i alba ca zapada, fata ei rotunda cu ochii ciocolatii incadrata parul sau blond prins in doua codite la spate lasand libere doua suvite pe fata. Nu imi puteam imagina cum va fi fara ea. Si am decis ca nu voi avea liniste pana cand nu o voi gasi. Ne-am continuat drumul pentru a-l duce pe Naruto la spital. Am intrat in cladirea de culoare alba cu multe ferestre si am vorbit cu o asistenta care ne-a indrumat spre camera 211. Am urcat cele 2 etaje si am intrat in camera indicata. De la usa se putea simti Un miros puternic de medicamente. Incaperea era foarte mica, in mijlocul sau erau doua paturi dintre care unul era liber, iar in celalalt Kakashi l-a asezat pe blond, o noptiera si intr-o margine o masa cu doua scaune. Nu a durat mult si si-a facut aparitia o asistenta care ne-a rugat sa parasim incinta spitalului. Nu am fost prea incantata de idee, dar Kakashi mi-a pus mana pe umar si a incuvintat din cap in semn aprobator. Am observat uimita ca Sasuke nu mai era cu noi si am decis sa il caut. Strabateam ametita stradutele satului incercand sa imi dau seama unde ar putea merge Sasuke. M-am indreptat spre parcul de la iesirea din sat. Am intrat. Am strabatut aleeile stramte pe marginea carora la o distanta de cativa metri erau frumos aranjate bancute vopsite in galben. Parcul era strajuit de cativa copaci cu coroane impunatoare. Am strabatut tot parcul, dar era pustiu. L-a marginea sa am observat un superb lac cu apa limpede ca oglinda pe care plateau doua lebede. Ciresul inalt si inflorit din care, leganate de soaptele vantului cadeau din cand in cand flori rozalii completa peisajul feeric. Langa lac statea el. Cu inima stransa am incercat sa ma apropii. In linistea care cuprindea totul pasii mei se auzeau asemeni clopotelor unei catedrale care anuntau intrarea credinciosilor. Auzindu-ma ca ma apropii Sasuke arunca la intamplare cateva vorbe care, pentu mine in acel moment nu aveau valoare.
-Neji a devenit hokage. A soptit acesta mai mult pentru sine cu vocea linistita. Insa nu am dat nici o insemnatate vorbelor si m-am asezat la langa el.
-Nu am putut sa il opresc pe Itachi, nu am putut sa ma razbun! A spus din nou acesta ca si cum ar vorbi doar cu el. Era acum trist si distrus. Toata ura si dispretul din ochii lui se spulberasera lasand loc tristetii si durerii. M-am apropiat mai mult de el si l-am imbratisat, aducandu-l mai apoare de mine. Nu m-a respins si nu s-a opus imbratisarii mele. L-am simtit atunci atat de singur si distrus incat nici nu parea ca e el. Sub masca aceea de indiferenta se ascundea un suflet sfasiat de durere si pustiit. L-am apropiat tot mai mult de mine pentru a-i simti caldura. Avea sa fie ultima data cand urma sa il mai vad in starea asta si sa il mai am aproape de mine. Vantul indemnat la dans petalele florilor de cires care plateau deasupra noastra. Una dintre ele a sarutat incet apa. Abia acum era vizibil semnul de pe gatul lui.