Abisul umbrelor

[Shilpa]

Din nou cu intarziere am venit si cu continuarea. Nu e deloc buna si este foarte mica pentru ca nu prea am idei pentru acest capitol. Cred ca am si cateva greseli de tastare. Oricum va multumescpentru comentarii si pentru ca cititi.

Vroiam sa-l linistesc si sa-i zic ceva, dar pemtru a doua oara nu mi-am gasit cuvintele. Ce puteam sa ii spun ca sa -l consolez? Mai ales dupa amintirile de noaptea trecuta, glasul lui rastit, vorbele pe care mi le adresase si ura din sufletul sau ma faceau sa nu imi gasesc pacea. Pe de alta parte linistea care isi facea loc intre noi ma inebunea. Il vedeam acum pe Naruto stand culcat pe iarba cu mainile sub cap, si care probabil in somnul lui visa ceva deoarece il auzeam cum bombanea ceva de neinteles. Soarele ii mangaia parul ciufulit, iar obrajii ii sclipeau in lumina astrului diurn. Vazindu-l cum doarme, parand atat de dulce si neajutorat in lupta pe care o ducea in somn, pentru ca parea mult mai agitat, am inceput sa simt un oarecare atasament fata de el. Au trecut cateva zile de cand nu il mai vazusem si ii simtisem oarecum lipsa. In acele momente nu imi putea imagina ca baiatul din fata me era acelasi baiat care imi ceruse acum cava timp sa fiu prietena lui. Desi mie mi se parea ca se schimbase nu era asa. Doar ca eu in goana me stupida dupa brunet nu am obsevat tristetea din ochii lui. Pana acum blondul nu reprezentase pentru mine nimic si nu il observam nici in calitate de coleg. Situatia asta nu avea sa se schimbe prea curand, desi Naruto va fi mereu alaturi de mine. Nici acum nu eram sigura ca il vad cu adevarat. Intarziera lui Kakashi devenea insuportabila. Urma sa stau toata ziua dupa el si sa il astept. Si pe de alta parte si baietii devenau agitate. Brunetul ne acorda deosebita onoare de a ne privi fugitiv, fiind usor iritat de absenta senseiului. Si cu toate astea el nu spunea nimic stand calm si multuminduse sa priveasca cerul in asteptarea lui Kakashi. Nu am inteles niciodata atitudinea aceasta a brunetului, era mereu calm si indiferent fata de tot ceea ce sa intampla. Ajunsese sa ma sperie calmul lui exagerat. Pe de alta parte Naruto nu statea bine cu nervi, acum se trezise si era mai furios ca niciodata.
- Unde este bosorogul ala? De patru ani de cand il cunos nu a avut niciodata bunul simt sa vina macar o data la timp.
Am chicotit incet distrata de vorbele blondului care era gata sa ia foc. Sasuke, insa, nu era de acceasi parerea cu noi. El era elevul model care nu isi jignea niciodata profesorii.
-Taci fraiere. Nu imi aduc aminte ca un ratat ca tine sa aiba dreptul sa jigneasca un sensei. Vezi-ti mai bine de treaba ta.
La auzul acestor cuvinte blondul s-a incruntat si clocotea de furie. Ii venea sa ii arda cativa pumni zdraveni brunrtului pentru ceea ce spusese. L-am oprit incercand sa- l calmez si sa ii explic ca nu are rost sa ne certam. Sasuke a zambit satisfacut ca reusise sa-l supere pe blond.
“Sasuke, am pronuntat eu in soapta doar pentru mine, ma sperie atitudinea asta a ta, de ce te porti asa”. Adevarul era ca nu imi faceam griji din pricina blondului. Si in sufletul meu , desi nu vroiam sa recunosc, nu ma deranjase faptul ca il jignise pe Naruto si cum se comportase cu mine cu o seara in urma. L-am observat cum se indeparteaza de noi, cu mainile in buzunar cu mersul hotarat si cum se indreapta spre lac. Blondl isi release locul de pe iarba si spuse incruntat:
-Lasa ca iti voi arata eu tie Sasuke. Vom mai vedea noi cine este fraierul atunci cand voi ajunge hokaghe tu vei fi la picioarele mele implorandu-ma sa te crut. Vorbea incet ca pentru sine, dar brunetul parea ca il auzise deoarece intoarse capul plictisit si il privi pe blond prêt de cateva secunde.
Dupa inca cateva minute lungi de asteptare in spatele nostrum aparu senseiul imbtacat cu o pereche de pantaloni largi bleomarin si o vesta verde. Parul argintiul ii era ciufulit lasat parca in bataia vantului si masca care ii acoperea fata ne impiedica sa ii vedem reactia. Totusi ochii sai caprui straluceau dezvaluindu-I parca zambetul care ii inunda chipul. Cu vocea joasa, putin melodioasa incerca sa invnteze o scuza nepotrivita pentru intarzierea sa.
-Imi pare rau copii, dar a trebuit sa ajut vanzatorul de ramen sa descarce marfa…asta a luat timp. Deci imi pare rau… sa trecem la treaba…
Era atat de ridicol in incercarea lui de a ne explica ceva si cu toae astea nu am dat importanta spunselor lui. Urma sa avem un test pentru a deveni ninja si nu aveam de gand s ail ratez.
Vazand ca niciunul dintre noi nu avea nimic de obiectat in legatura cu povestea lui bizara Kakashi isi continua discursul fiind constient ca reusise sa capteze si atentia baitilor care il ascultau acum curiosi:
-Acum ca am lamurit motivul micii mele intarzieri sa trecem la lucruri mai serioase. Testul vostru va fi sa il gasiti pe domnul Asano, care va sta ascuns in padure, si sa ii luati pergamentul. Si spunand asta arata spre un barbat intre doua varste , putin plinut, cu mainile groase si privirea serioasa. Ochii, caprui, erau inclestati si goi, iar zambetul foarte ciudat ii dezvaluia dantura perfecta. Parul putin grizonat si chipul incretit de trecerea timpului ma faceau sa cred ca l-am mai vazut undeva. Ceva imi spunea ca imaginea acelui om avea sa fie doar o masa sub care eraascunsa o cu totul alta persoana. La semnul lui Kakasi-sensei Asano a fugit cu o viteza uimitoare lasand in urma lui doar praf. Duapa ce ne-a urat success a disparut si el intr-un nor de fum. Naruto, poate la fel de derutat ca mine, ma privea intens. Sasuke inaintat spre padure si noi l-am urmat. Prim marea de smarald lumina vie a zilei abia daca reusea sa razbata. Doar cateva raze mai indrazente reuseau sa patrunda prin peredeaua verde a copacilor anunatandu-ne ca eram in plina zi. La intrarea in padure am observat ca in fata noastra se deschid trei carari. Fiecare a ales cate una si am mer tacuti pe druml nostrum.

Ps: Astept comentarii.