Abisul umbrelor

[Shilpa]

Imi pare rau ca am postat doar o parte din capitolul 7, dar aveam de gand sa nu il pun saptamana asta. Deci va rog sa scuzti aparentele greseli de tastare si sper sa v aplaca continuarea.Astept critici.Lectura placuta.

Capitolul 7 Un drum spre inima ta


Fiecare sfarsit inseamna un nou inceput. Drumuri de mult uitate ti se dezvaluie si usi ferecate se deschid sau se inchid in urma ta. Cu fiecare clipa care trece realizam ca ne ducem existenta hraniti de idealuri viitoare. Cu sau fara voia noastra platim greselile trecutului traind in prezent cu constiinta incarcata fara sa mai facem loc unui viitor luminos. Am avut tendinta sa cred adesea ca viata s-a jucat cu mine. Sunt ca o marioneta pe uriasa scena a sortiie controlata de destin.
Fiecare miscare pe care o faceam era ghidata parca de o privire nevazut. Traind mereu intr-o uriasa cupola de sticla. Cu fiecare zi care trecea incepeam sa cred tot mai mult ca am scapat de ceea ce ma leaga de trecut si ca am platit destul. Ma inselam amarnic. Cu cat urcam mai mult cu atat aveam sa cunosc o coborare cat mai dureroasa.
M-am dus pana aproape de casa cu Neji. Imi amintesc ca era o caldura destul de mare pentru acel anotimp. Daca ma intrebati care a fost cel mai important lucru din acea perioada, care mi-a marcat destinul, voi raspune cu un singur nume, Neji. Poate ca au exisat si alte momente , dar am refuzat sa mi le amintesc. M-am concentrat doar pe imaginea lui. Nu am putut niciodata sa uit acel suras dulce completat de privirea blanda si patrunzatoare, totul venind de la o inima cu adevarat iubitoare. Incet- incet incepeam sa ma intreb din ce in ce mai mult de ce nu l-am ales pe Neji. Era o persona total speciala si diferita de ceilalti. Impresiona atat prin frumusete fizica cat si princea sufleteasca. Niciodata nu am vazut o persoana atat de sincera si cu atat de multa compasiune. Avea adesea insa tendinta sa isi ascunda sentimentele calde sub masca dura a indiferentei, care reprezenta doar o aparenta. A fost si va ramane singura persoana careia ii pasa cu adevarat de mine. De la inceput a simtit o compasiune pentru mine si aceasta s-a intensificat cu timpul transformandu-se intr-o dragoste pura. Flacara ei continuand sa arda pana la sfarsit. Fiecare om insa cu greselile lui. Stiti cum se spune ne dam seama ca un lucru este cu adevarat special pentru noi abia atunci cand il pierdem definitiv. Desi nu acceptam sa ma gandesc la asta totusi acest gand imi invadase inima inca de la inceput. Dar asa cum este firea omului, nu afla ce e mai rau decat in ultima clipa cand nu mai poate schimba nimic. Tot drumul am continuat sa ne tinem de mana. Mana lui calda o atingea pe a mea dandu-mi un fior placut. Am continuat sa vorbim deschis despre tot felul de subiecte si m-am dat seama cu ce partener deschis comunicam. Deoarece casa lui era mai aproape de scoala ne-am despartit printr-un sarut scurt si mi-am continuat drumul singura. Imi era oarecum frica sa umblu de una singura pe strazile aparent pustii ale Konohai. Era pe inserat. Astrul diurn se ducea incet -incet la culcare colorand cerul cu nuante rosiatice. Picaturile de intuneric incepeau sa se iveasca tot mai intens si se simtea adierea blanda a vantului. Sentimentul meu de teama se intensifica odata cu aparitia unei umbre ciudate in spatele meu. Ma intorc speriata, dar nu zaresc pe nimeni. Grabesc usor ritmul si aud in urma mea zgomot de pasi. In continuare nu zaresc nici o imagine, doar zgomotul de tocuri pe drumul asfaltat.Ma cuprinde groaza si alerg intr-un suflet, cu ochii inchisi fara sa tin seama de unde ma aflam. Si alerg asa fara sa mai aud nimic in jurul meu pana ajung intr-o fundatura. Se pare ca aici era capatul de drum. Din neatentie insa ma impiedic de o piatra si cad la pamant. Cu mainile pe langa corp si cu privirea atintita spre zid inca aud acel zgomot de pasi tot mai aproape de mine. O umbra neagra vine spre mine. Trupul meu nu mai actioneaza si se lasa coplesit de oboseala pe asfaltul rece neavand posibilitatea sa se mai poata clinti din loc.Cand acea umbra ciudata era in dreptul meu puteam distinge cu usurinta silueta unei femei. M-am prins de gulerul hainei si m-a trantit de zid. I-am vazut in lumina slaba chipul, parul nins, privirea demonica cu ochii cenusii cu fata crestat inca devreme. Inima mi-a stat in loc si respiratia s-a oprit Nu putea fi...ea, dar cum? Palma ei groasa cu degetele zbarcite a atins violent obrazul meu . Portiune lovita s-a inrosit imediat. Am simtit din nou acea lovitura puternica si acea atingere monstruasa intocmai ca in acea zi.
-Cea mai mare gresala pe care o puteai face este sa crezi ca vei scapa, murmura cu vocea groasa si dura directoarea.
La auzul acestor cuvinte care m-au fulgerat am ramas fara replica, ea continua insa sa spuna:
-Sa nu crezi ca vei scapa vreodata de mine!Ai fugit asa cu cea mai mare nerusinare crezand ca vei scapa de destinul care ti-a fost dat. Sa nu uiti niciodata fetito tot timpul vei plati greselile comise. Poate ca aceasta plata este mai dura decat crezi. Asa ca te vei intoarce inapoi la orfelinat, sau.Nu isi termina spusele deoarece ea am interupt-o zicandu-i cu vocea tremuranda:
-Nu ma mai intorc acolo niciodata! Nu mai vreau sa traiesc cosmarul de mai de mult.
Am incercat sa ma eliberez, dar nu am reusit. Ma tinea mult prea strans. Cu fiecare incercare esuata ma prindea tot mai strans si m-am mai ales si cu o palma. Neavand alta oportunitate am inceput sa tip. Nu am avut sansa sa alertez pe nimeni deoarece directoarea mi-a intuit planul si mi-a pus mana la gura. M-a lovit cu piciorul in stomac si o negura a pus stapanire peste ochii mei cazand cu capul pe pe asfalt.