Abisul umbrelor

[Shilpa]

Imi pare rau Pentu absenta uriasa si sper ca nu v-ati pierdut interesul pentru ficul meu. Cred ca sunt cam multe greseli de tastare, imi pare rau pentru ele, am incercat sa le corectez cat am putut. Se termina si scoala si voi avea timp suficient sa ma ocup de fic. Ultima parte a acestui capitol voi incerca sa o fac saptamana asta pana sambata deoarece atunci voi pleca in Elvetia.
Sper ca nu v-am dezamagit complet cu nextul si sa va plac. Astept parerile voastre, dar incercati sa fie mai mult de 3 randuri pentru a nu fi spam. Lectura placuta!


Desi aveam impresia ca trecusera doar cateva minute, de cand imi pierdusem cunostinta, cand in sfarsit am reusit sa mi-o recapat am constatat cu stupoare ca ca era dimineata zilei de luni. Incepeam sa urasc aceasta succesiune nesfarsita a zilelor, timpul trecea peste mine paraca intr-un ritm mult mai alert ca deobicei. M-am ridicat in sezut si mi-am dus mana la frunte indepartandu-mi suvitele rebele. Capul imi bubuia de durere si privirea imi era inca putin incetosata. Imi simteam trupul foarte slabit si mintea complet golita de orice amintire. Am simtit si o durere acuta in zona stomacului si m-am trantit din nou pe perina inchizand ochii in incercarea de a mai dorm putin sperand ca asa imi va trece durerea. Am pipait noptiera incercand sa gasesc cesul si dupa ce am reusit sa ma enervez ca nu dau de el l-am apucat si m-am uitat. Era oara 11:00. Am sarit speriata din pat si era chiar sa ma prabusesc daca nu ma sprijineam de sifonier. Aveam ore de la 12:30, si drumul pana la scoala era desutl de lung. M-am imbracat in cele din urma in mare graba in uniforma si m-am indreptat spre bucatarie, am mancat o felie de paine cu unt si am luat o pastila. Habar nu aveam cum ma puteam duce la scoala in halul cum eram. Dar un lucru era cert nu aveam sa mai pun gura pe bautura mult tump de acum inainte, sau cel putin asa credeam… Alerg prin casa disperat ca nu mai am timp…Imi fac in treacat ghiozdanul, aruncand cate o carte inauntru, la starea pe care o aveam, era o minune daca reusisem sa imi pun vreuna care sa imi trebuiasca in ziua respective. Am inchis ghiozdanul si m-am indreptat spre iesire, am incuiat usa pornind spre scoala. Aerul racoros de toamna tarzie, imi biciuia obrajii, iar vantul suiera printer crengile dezgoliti, fluturandu-mi parul. Toamna isi pusese puternic amprenta asupra satului invaluindu-l in mantia ei pustiita dezgolindu-l si transformand peisajul in unul auster. Era defapt sfarsit de toamna si incetul cu incetul iarna isi facea tot mai simtita prezenta. Zilele se micsorau, lasand loc noptilor lungi si intestate de amintiri. Am strabatut strazile cu pasi grabiti, cu fata plecat, incercand sa ma protejez de vant. Sper ca nu voi intarzia, altfel iar urama sa tipe la mine Gai si sa ma pedepseasca. Ce era sa fac… Privesc in fata putin ametit si incep sa disting cladirea hokagelui. Aveam sa imi petrec cateva minute in compania lui Neji, la urma urmei ce aveam de pierdut. Si ca sa fiu sincer nu mai puteam de dorul lui. Am grebit pasul in speranta ca drumul se va scurta si voi ajunge cat mai repede, dar cu toate astea, drumul parca se marea in fata mea, iar cladirea se indeparta. Ultima suta de metri am parcurs-o alergand cu dorinta inflacarata si cu un dor nebun de al- revedea. Cand am ajuns in fata cladirii, m-am oprit brusc si gandul mi-a alunecat in nestire, parca toata convingerea mea se prabusise. Oare chiar doream sa-l vad? Aceasta intrebare ma tulbura permanent… Ce simteam eu pentru el? ce reprezenta el pentru mine… Il iubeam, imi era prieten?...Nu… Cred ca era defapt pluta de care am resusit sa ma prind, in incercarile disperate de a nu fi inghitia de apele urii, inecata in valurile razbunarii, prabusita pe fundul oceanului de singuratate si disperare. Era poate singura-mi speranta si unicul sprijin. Fara el viata-mi era invadata de intuneric. Mi-am scuturat capul, indepartandu-mi parul de pe fata si atinganu-mi incet fruntea. Am ignorat acea nesiguranta si am descchis usa. In timp ce urcam scarile din lemn, tinandu-ma de balustrada, pentru ca eram si asa destul de ametita si gandindu-ma la ce ii voi spune. Il voi felicita pentrtu reusita, il voi intreba ce mai face, sau poate il voi imbratisa strans aducandu-l cat mai aproape de mine potolindu-mi setae nebuna, sau poate voi sta serioasa cu privirea plecata vorbindu-i politicos ca la un conducator. In momentul in care am ajuns in fata usii inima imi batea nebuneste se rasucea in pieptul meu lovindu-l ca o sageta, provovandu-mi rani interioare. Bat timid si in momentul in care aud un “ Intra”, mormait, imi fac curaj si apas clanta aramie. Cand usa se deschide gandurile se risipesc, el se intoarce spre mine si eu incremenesc cu ochii atintiti asupra lui. Purta hainele de hokage, care ii acopereau corpul bine conturat, lasandu-ma sa-I ghicesc formele lucrate prin interiorul materialului alburiu brodat cu rosu sangeriu. Parul stralucitor ii cade usor pe fata-I luminoasa, iar ochii scateietori ca doua faruri aprinse in mijlocul unei insule pustii, anuntand ca inca mai traia cinea, ii tradau uimirea, dar si emotia si nerabdarea de a ma revedea. Cateva clipe am stat amandoi in nemisca iar in momentul urmator a alergat spre mine si m-a imbratisat. Ma tinea strans la pieptul lui infasurandu-si mainile usor in jurul spatelui meul si cufundandu-mi fata in materialul aspru dandu-mi senzatia de sufocare. Obrajii au inceput sa imi capete o culoare rosiatica, iar in acel moment inimile noastre bateau ca una singura. Imi las capul pe pieptul lui cufundandu-ma in parfumul sau ametitor, care imi imbata simturile. Si stam asa ore in sir… sau poate asta era numai in mintea mea. Il aveam langa mine si asta era tot ce conta, nu imi doream nimic mai mai mult in clipa asta, decat sa-I simt inima batand in tandem cu a mea suufletele noastre contopindu-se in unul singur. As vrea sa se opreasca timpul in loc imortalizandu-ne asa si sa lase sa treca peste noi totul, nepasandu-ne de nimic doar de propria existenta. Dar nu … asta nu este posibil, deoarece va exista Sasuke care va intervene mereu intre noi. Si oare de ce am impresia asta? Din simplul motiv ca el este lumina ochilor mei, soarele care imi lumineaza zilele mohorate si aerul pe care il respire pentru a putea trai. Imi dau seama abia acum, de fapt abia acm recunosc cu adevarat ca nu il iubeam pe Neji ci ma foloseam de el. In incercarea mea disperata de a construi imiaginea iubita a lui Sasuke, imi dadea impresia ca as simti ceva pentru Neji, cand de fapt, in mintea mea era doar cel care imi este ca un drog.
Imi ridica usor capul cu degetele lui fine si isi incrucisaza privirea cu a mea, chipul lui oglindindu-se in cerul din ochii mei. Isi inconjura mainile in jurul mijlocului meu, mangaindu-mi spatele. In incercarea disperata de a-mi descoperii buzele se apropia tot mai mult de capul meu, inchizandu-si ochii lin. Il priveam fugar, corpul incepand sa imi tremure de emotie, de teama, nici eu nu stiam…toate sentimentele se impleteau in mine nedandu-mi posibilitatea sa imi inteleg propriile trairi. In momentul in care buzele sale moi le-au atins pe ale mele, dezmierdandu-le si in acelasi timp acaparandu-le intru-un sarut plin de pasiune si iubire… inima mi-a stat in loc. Sarutul sau isi pierduse dulceata de prima data. Nu ii raspund, dar ma las in voia lui, vrajita de actiunile-i indraznete. Ma lua in brate nerupand sarutul si ma asaza pe canapea maronie din birou, el punanadu-se peste mine. Am rupt sarutul intr-un mod destul de brutal, spucindu-ma sa scap din stransoarea bratelor lui puternice. Am reusit in cele din urma, dupa un efort destul de mare sa ma eliberez din stransoare impingandu-l si lasandu-l cu o figura uimita. Ce era in mintea lui, chiar atat de mult isi dorea sa ma faca si mai rau sa sufar? In acel moment vraja primei imbratisari se rupse lasand locul unei perdele de ingrijorare si teama, totodata. Imi dispare zambetul de dinainte si privirea calda, lasand locul indiferentei si racelii. Imi strang picioarele la piept si oftez adanc. El se asaza langa mine punandu-mi mana pe umar, dar am indepartat-o cu un gest indiferent.
-LASA-MA IN PACE, am tipat la el, ca fermecata, cu ochii incetosati.
Mi-am ascuns capul in palme si am lasat libere lacrimile care se uneau in doua rauri sarate si cristaline dealungul obrajilor mei albi. Plangem si suspinam suspinam si plangeam. Si am cazut iar in depresie nemaisuportand toate greutatile care ma apasau. Neji, ingrijorat, s- a apropiat de mine strangandu-ma la pieptul sau si inconjurandu-ma de dragoste. Nu m-am impotrivit si m-am lasat acaparata de bratele sale,inca o data, stad langa sufletu-i bland. Inima ii batea alert ca un ceas care grabeste scurgerea timpului. Si am stat asa plangand, suspinand, si el ma imbratisa si imi soptea cuvinte de alinare, si eu plangeam si plangeam si nu il ascultam …si tot asa. Mi se parea ca stateam asa de ore intregi desi pun pariu ca erau doar cateva minute. Ma saruta pe crestetul capului si imi soptese la ureche “ Te iubesc”. Ma prefac ca nu il aud si imi sterg ochii inlacrimati cu un servetel.
-Iarta-ma… nu stiu ce e cu mine, ii spun inca printer suspine.
La plecare m-am despartit cu greu din bratele satenului, inca dornica sa il mai simt aproape. Dar spaima prin care am trecut in momentul in care acesta se apropiase prea mult de mine m-a facut sa il indepartez si sa ma indrespt incet, dar sigur, spre usa. Ar fi vrut sa raman… o stiu, se simtea prin vocea lui, tonul dulce si rugator pe care il folosea aproape ca imi topea inima, ma privea cu ochi nevinovati parca spunandu-mi: “ N-am fost eu cel care acum cateva minute ma aflam peste tine” . Am apasat pe clanta si m-am oprit in prag. Sunetul zgomotos pe care l-a facut a rasunat in intreaga camera. A tresarit, apropiindu-se si mai mult de mine, luindu-mi mana intr-a lui. Mi-a sarutat fruntea frateste, apoi un ultim sarut pasional, dar atat de scurt vestea ca urma sa nu ne mai vedem, pentru o lunga perioada. In privirea lui se invi deodata tristetea in ochi I se intipari sentimental straniu ca aceea urma sa fie poate ultima noastra intalnire. Am iesit pe usa fara sa ma uit inapoi si am alergat pe scari. Neji a ramas rezemat de prag privindu-ma cum ma indepartez ca o inchipuire. “ A plecat si tot nu am avut ocazia sa o intreb.”

PS: Pentru a primi continaurea trebuie sa am macar un comentariu. i nu voi putea continua 2 saptamani, pentru ca nu am timp sa scriu pana plec in excursie.