Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Codul muribund

#3
Gata! Am ajuns.
Îţi spune că: la final ai câteva greşeli, iar în mijloc, destule repetitii încât să mă deruteze putin.
Începutul este misterios, foarte derutant aş putea spune şi nici acum nu înteleg care este legatura dintre acest domn de 50 de ani şi cazul sau? O altă nedumerire este cum de au aflat de crimă, când ei abia la final au sunat la politie? (mă gândesc că ar fi putut cineva să-i anunte, dar aşa se întelege altfel, din cauza felului în care te-ai exprimat) Pe parcurs cu siguranţă o să aflu mai multe, te felicit în acelaşi timp pentru o idee destul de bună şi faptul că ai scris ceva diferit şi fară romance.
Nu ştiu dacă are să-ţi fie uşor sau nu, dar sper să reuşeşti să transpui toată imaginatia ta.
Tipul de la final este foarte suspect şi din nou am o serie de întrebari care îmi mişună prin cap, la care nu voi primi foarte repede un raspuns. Asta îmi place, fiindcă mă ţine în suspans.
La descriere se putea mai mult adauga. Detalii legate despre intrarea lor în casă sau cum arata corpul inert de pe... podea, presupun? (ai spus ceva, dar se putea mai bine) Este esential, mai ales în astfel de genuri, consider eu. Nu de alta, dar aşa ne formam imagini clare asupra unor detalii sau personaje, se dinamizează actiunea, iar povestea înfloreşte.

Cam atât, mă rezum la ceva mai simpluţ. Succes în continuare!



Răspunsuri în acest subiect
Codul muribund - de Zyklon - 29-02-2012, 10:10 PM
RE: Doar o intrebare: "De ce?" - de Kimera - 29-02-2012, 10:17 PM
RE: Doar o intrebare: "De ce?" - de hiimera - 06-03-2012, 10:47 PM
RE: Codul muribund - de Zyklon - 14-04-2013, 10:01 AM
RE: Codul muribund - de Zyklon - 07-07-2013, 03:32 PM


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)