13-01-2013, 02:51 PM
(Ultima modificare: 13-01-2013, 03:02 PM {2} de a beautiful lie.)
Multumesc ca mi-ai impartasit opinia ta si ca imi apreciezi "harul", dar si pentru incurajari,Kitty Kat! *big hug* Desigur ca fiecare are o cu totul alta perceptie asupra aceluiasi lucru, mai ales in cazul unui om asa "complicat in cuvinte" ca mine ;)) Sunt atat de multe sensuri si sentimente transfigurate in realitatea fiecaruia, incat cred ca exista interpretari nenumarate, chiar departate de ideea autentica.
Suspendat de firele subtiri si nesigure, putregaite ale viselor, penduland intre miile de realitati, exaland eresul si luptand cu toata existenta pentru scopul niciodata avut, ci doar abandonat in mintea celorlalti. Am ingaduit milei pentru timpul care parea sa se sacrifice pentru noi sa devina o slabiciune si priveste-ma acum, ajunsa un instrument anodin uzat in sacerdotiul lui execrabil. Caci nu minciunile vor fi cele acuzate de felonie, ci eu imi voi gasi intemnitarea pe esafodul regretelor.
La inceput nu am stiut daca acel zombie cu ochii mult prea mari, iesiti din orbite straniu si cu ranjetul sinistru e insasi intruparea timpului. A fost o clipa si as fi putut jura ca sunt singura capabila sa vad, sa inteleg, sa inebunesc si sa fug. Abandonul- instinct primar, reflex, josnic. Acea fantasma s-a dispersat in negura prin care continui sa trec, sa ma ratacesc, sa implor dupa tine ca sa-mi gasesc calea.
Amintiri care-si poarta trupul descompus in giulgiuri stravezii se ridica din cavoul mintii si strabat pana dincolo de tenebrele trecutului ; Stiu ca au venit dupa sufletul meu. Intr-o clipa are sa mi se declare sentinta la acea viata de care ma temeam. Iar eu nu am incetat sa sper decat in ultima clipa, cand mi-am vazut viitorul executandu-ma. Va trebui sa imi port pe brate capul cazut, caci nimeni nu-si aminteste de cei condamnati. Si de ce si-ar mai cauta un mort-viu sicriul ?! Asta sunt eu, cea cu sangele inecat in cloroform, de cand am intrat in sevrajul de tine. Te implor, deja mi-am ucis orgoliul si tot ce vo mai fi tinut de trecutul acela, nu ma lasa aici pustie! Atat de singura si rece, goala si pacatosa, neputincioasa, infectata si agonizand in stare critica, intr-o faza terminala a nebuniei. Inainte si dincolo de tine nu e nimic : doar negura si ceata din groapa comuna a cadravelor banalitatii, osemintele realitatii lor.
Pledez vinovat fiindca m-am lasat condusa de stupiditatea unei idei: aceea ca voi reusi sa ating telul de care abia daca eram constienta ca ratiunea il fixase. A fost dintotdeauna prea tarziu si m-ati lasat sa ma cred oarba. Acum nu ma mai pot ierta ca ieri si inteleg de ce-ati venit sa-mi pangariti fiinta cu lintoliul vorbelor.Si ar mai fi totusi scaparea in lanturile ruginite ale uitarii, dar voi continua razboiul, caci e singurul lucru de care sunt demna.
Sibilin
Suspendat de firele subtiri si nesigure, putregaite ale viselor, penduland intre miile de realitati, exaland eresul si luptand cu toata existenta pentru scopul niciodata avut, ci doar abandonat in mintea celorlalti. Am ingaduit milei pentru timpul care parea sa se sacrifice pentru noi sa devina o slabiciune si priveste-ma acum, ajunsa un instrument anodin uzat in sacerdotiul lui execrabil. Caci nu minciunile vor fi cele acuzate de felonie, ci eu imi voi gasi intemnitarea pe esafodul regretelor.
La inceput nu am stiut daca acel zombie cu ochii mult prea mari, iesiti din orbite straniu si cu ranjetul sinistru e insasi intruparea timpului. A fost o clipa si as fi putut jura ca sunt singura capabila sa vad, sa inteleg, sa inebunesc si sa fug. Abandonul- instinct primar, reflex, josnic. Acea fantasma s-a dispersat in negura prin care continui sa trec, sa ma ratacesc, sa implor dupa tine ca sa-mi gasesc calea.
Nonsensurile care nu ma lasa sa traiesc… de altadata poate, din prezent, insa cu siguranta cele din viitor
Amintiri care-si poarta trupul descompus in giulgiuri stravezii se ridica din cavoul mintii si strabat pana dincolo de tenebrele trecutului ; Stiu ca au venit dupa sufletul meu. Intr-o clipa are sa mi se declare sentinta la acea viata de care ma temeam. Iar eu nu am incetat sa sper decat in ultima clipa, cand mi-am vazut viitorul executandu-ma. Va trebui sa imi port pe brate capul cazut, caci nimeni nu-si aminteste de cei condamnati. Si de ce si-ar mai cauta un mort-viu sicriul ?! Asta sunt eu, cea cu sangele inecat in cloroform, de cand am intrat in sevrajul de tine. Te implor, deja mi-am ucis orgoliul si tot ce vo mai fi tinut de trecutul acela, nu ma lasa aici pustie! Atat de singura si rece, goala si pacatosa, neputincioasa, infectata si agonizand in stare critica, intr-o faza terminala a nebuniei. Inainte si dincolo de tine nu e nimic : doar negura si ceata din groapa comuna a cadravelor banalitatii, osemintele realitatii lor.
Pledez vinovat fiindca m-am lasat condusa de stupiditatea unei idei: aceea ca voi reusi sa ating telul de care abia daca eram constienta ca ratiunea il fixase. A fost dintotdeauna prea tarziu si m-ati lasat sa ma cred oarba. Acum nu ma mai pot ierta ca ieri si inteleg de ce-ati venit sa-mi pangariti fiinta cu lintoliul vorbelor.Si ar mai fi totusi scaparea in lanturile ruginite ale uitarii, dar voi continua razboiul, caci e singurul lucru de care sunt demna.