23-01-2012, 10:32 PM
(Ultima modificare: 12-09-2012, 02:33 PM {2} de a beautiful lie.)
Limba:Romana
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:14 ani
Doresc o critica avansata
Cateva cuvinte...I hope you enjoy! Astept opinii,aprecieri.... (sau nelamuriri- de obicei discut pe tema abordata pentru a nu se percepe gresit). Incerc sa descopar impactul pe care il au creatiile mele...
Suntem prizonieri in jocul eternitatii, captivi in mainile timpului. Sufletul se inalta in absolut, cu fiecare simfonie ce se aude cand sentimentele prind glas. Viata este precum nisipul dintr- o clepsidra. Odata scurs, nu- l poti face sa curga in sens invers. Fantasme nelinistite ce ratacesc pe pamant pentru a- si gasi locul sunt oamenii. Timpul zboara… trece cu pasi grabiti pe langa noi. Cu fiecare frunza ce se desprinde de pe ramura unui copac, cu fiecare bataie a inimii, capeti o noua amintire- si ea insa isi va locul langa celelalte deja uitate. Nu mai conteaza… ai ales sa- ti sacrifici sufletul pe altarul fericirii. Dar tu iubesti lacrimile, golul lasat de visul implinit,felul in care raneste fericirea… Ai ascuns lacrimile intr- un colt intunecat de suflet, sperand ca ele nu vor mai face parte din viata ta. Oh,dar cat gresesti: lacrimile sunt cele ce dau glas trairilor. Lasa fericirea in pace! Nu e decat un termen de dictionar.
Te simti uneori captiv in mrejele fericirii depline, imbatat de euforie, iar universul pare ca se destrame. Infinit. Respiri repede... Iti pierzi suflarea pentru un moment- o secunda ce parca dureaza o eternitate. Cazi in gol, printre iluzii desarte, iar sentimentul placut de plutire este efemer, ca tot ceea ce- ti ofera viata- insasi ea este trecatoare, neputinciosa in fata timpului ireversibil. Se spune ca sufletul este etern- pentru ca el ofera viata.
In ce ocean al timpului curg zilele noastre? O alta intrebare ramasa fara rapuns. Se va pierde si ea in negura timpului.
Nu observi maestrul papusar ce cu pricepere manevreaza personajele de pe scena vietii. El apune odata cu cei batrani si invie odata cu cei tineri. El se afla in fiecare dintre noi; ne curge prin vene, sorbind franturi de suflet - si este, totusi, undeva prin vazduh, privindu- si supusii... Se joaca cu podoabele fosnitoare ale copacilor, cu locuitorii inaripati ai boltii ceresti, insa nimic nu- l incanta ca atunci cand se joaca cu destinele noastre. Cu toate ca suntem stapanii propriei vieti, nu suntem stapanii lui. El este insusi timpul!
Nu lasa lumina sa distruga tainele lumii, caci, fara misterele vietii, lumea nu- si are rostul; si fiecare dintre noi s- ar stinge ca o scanteie in bezna trecutului. Sa lasam necunoscutul sa bantuie si alte generatii!
Putini sunt cei ce castiga la loteria viselor premiul cel mare al fericirii. Omul nu este facut sa fie fericit. Fericirea este doar momeala ce tine oamenii in cursa pana la sfarsit.
Cu totii cautam sa omoram timpul. Sfarsim insa prin a fi omorati de el. Vorbesc
numai gandurile. Ele sunt cele ce imi framanta sufletul. Dar cine le mai aude? Pana la urma amutesc si ele. Cea mai mare temere cu care s- a confruntat vreodata omenirea este teama de necunoscut. Nu lasa sufletul sa pustiasca in nesiguranta. La un moment dat, nu vei mai putea evada din ghearele fricii de necunoscut.
Ne hranim trupul cu farame de speranta. Idealurile se imprastie in cioburi de vise ce, adeseori, produc rani adanci. Nu toate zgarieturile sunt vizibile, nu toate ranile sunt vindecabile, deoarece, uneori, pur si simplu nu poti ghici durerea ce s- ascunde inauntrul sufletului de om.
V- ati intrebat vreodata ce reprezinta viata fara iubire? Este doar o umbra a lucrurilor care ar putea fi. Aceasta reprezinta timpul masurat cu inima. Avem nevoie de dragoste,precum o inima are nevoie de batai. Se spune ca o planta creste mai frumos daca i se daruieste dragoste. Ea te poate face sa auzi culorile in toiul unei nopti tarzii de toamna. Iubirea este ca focul- daca nu o intretii,se stinge. Ea are nevoie de toata atentia si grija noastra pentru a inflori.
Sa ridicam cortina vietii! In definitiv,ce este lumea decat o scena pe care omul apare,isi spune rolul si dispare?! Amintirea unui om, precum cea a unui artist, poate dainui in inima altor persoane. Si, ca orice personaje, oamenii duc o viata dubla. In fata semenilor, ei joaca doar un rol. Adevarata lor fire se ascunde adanc in interior. De ce fugim de adevar? Probabil ne temem de raspunsurile pe care le- am putea primi.
Timpul ramane cel mai aprig dusman al nostru, indiferent de circumstante. Viata insa, se simte alfel in fiecare clipa. S-as vrea sa- ti amintesc o intamplare de demult.Priveai cerul si- ti parea mai albastru ca niciodata. Lipsit de nori, la fel ca viata ta de pana atunci. Un fulg de nea a coborat din imensitatea oceanului ceresc si s- a pierdut mandru in dansu- i gratios prin vazduh. Siluete de copaci goi isi inaltau ramurile sa- l atinga; insasi timpul s- a oprit pentru a intipari momentul magic in inimile oamenilor. El a vestit prima ninsoare. Erai doar o copila cand l- ai vazut, insa ti- ai fi dorit poate sa- i alini singuratatea, sa colinzi lumea alaturi de el. Sa fii prima zapada, sa poti dezgheta vechi amintiri ascunse in suflete pustii, sa aduci la viata cadavrele dorintelor aprinse. Timpul a trecut. Privesti omatul ce se asterne peste pamant, de la aceeasi fereastra. Si nu mai vrei, ori nu mai poti sa-ti amintesti acea dorinta din copilarie. Cauti cu privirea pierduta acel fulg de nea, fara a sti ca nu il vei revedea.
Viata- o lumina a carei intensitate scade pe masura ce isi atinge scopul,o floare a carui parfum il simti doar daca stii sa o ingrijesti.
Atat de trist ti- e sufletul cand te gandesti ca vei pleca. Atat de mult visai sa ratacesti printre chipurile nevazute din vazduh, alaturi de pasari. Dar ce sentiment bizar este teama. Acum, cand dorinta este pe cale sa ti se implineasca, ai vrea sa mai ramai pe pamant, sa- ti mai traiesti odata viata. Timpul este cel mai bun profesor. Din pacate, isi omoara toti elevii.
Te uiti mirat in jur si, deodata, realizand cate minuni te inconjoara, incepi sa te intrebi de ce nu le-ai observat pana acum. Atat de multe griji ti- au impovarat mintea si sufletul, ti- au impaienjenit privirea cu panza uitarii, incat nici n- ai observat ca mai traiesti.
In noaptea aceasta s- a mai stins o stea de pe cerul vietii; dar cand gradina diminetii isi va deschide portile de aur, o alta mai luminoasa se va naste printre sfinti. Va fi precum un inger coborat pe pamant, in incercarea zadarnica de a- si ascunde aripile. Iar la sfarsit,se va intoarce acasa, printre celelalte stele, in universul nemarginit, in care timpul nu a patruns nicicand.
Varsta minima: 13 ani
Gen:as spune psihologic(introspectie)
Varsta la care a fost scrisa:14 ani
Doresc o critica avansata
Cateva cuvinte...I hope you enjoy! Astept opinii,aprecieri.... (sau nelamuriri- de obicei discut pe tema abordata pentru a nu se percepe gresit). Incerc sa descopar impactul pe care il au creatiile mele...
Timpul este focul in care arde sufletul
Suntem prizonieri in jocul eternitatii, captivi in mainile timpului. Sufletul se inalta in absolut, cu fiecare simfonie ce se aude cand sentimentele prind glas. Viata este precum nisipul dintr- o clepsidra. Odata scurs, nu- l poti face sa curga in sens invers. Fantasme nelinistite ce ratacesc pe pamant pentru a- si gasi locul sunt oamenii. Timpul zboara… trece cu pasi grabiti pe langa noi. Cu fiecare frunza ce se desprinde de pe ramura unui copac, cu fiecare bataie a inimii, capeti o noua amintire- si ea insa isi va locul langa celelalte deja uitate. Nu mai conteaza… ai ales sa- ti sacrifici sufletul pe altarul fericirii. Dar tu iubesti lacrimile, golul lasat de visul implinit,felul in care raneste fericirea… Ai ascuns lacrimile intr- un colt intunecat de suflet, sperand ca ele nu vor mai face parte din viata ta. Oh,dar cat gresesti: lacrimile sunt cele ce dau glas trairilor. Lasa fericirea in pace! Nu e decat un termen de dictionar.
Te simti uneori captiv in mrejele fericirii depline, imbatat de euforie, iar universul pare ca se destrame. Infinit. Respiri repede... Iti pierzi suflarea pentru un moment- o secunda ce parca dureaza o eternitate. Cazi in gol, printre iluzii desarte, iar sentimentul placut de plutire este efemer, ca tot ceea ce- ti ofera viata- insasi ea este trecatoare, neputinciosa in fata timpului ireversibil. Se spune ca sufletul este etern- pentru ca el ofera viata.
In ce ocean al timpului curg zilele noastre? O alta intrebare ramasa fara rapuns. Se va pierde si ea in negura timpului.
Nu observi maestrul papusar ce cu pricepere manevreaza personajele de pe scena vietii. El apune odata cu cei batrani si invie odata cu cei tineri. El se afla in fiecare dintre noi; ne curge prin vene, sorbind franturi de suflet - si este, totusi, undeva prin vazduh, privindu- si supusii... Se joaca cu podoabele fosnitoare ale copacilor, cu locuitorii inaripati ai boltii ceresti, insa nimic nu- l incanta ca atunci cand se joaca cu destinele noastre. Cu toate ca suntem stapanii propriei vieti, nu suntem stapanii lui. El este insusi timpul!
Nu lasa lumina sa distruga tainele lumii, caci, fara misterele vietii, lumea nu- si are rostul; si fiecare dintre noi s- ar stinge ca o scanteie in bezna trecutului. Sa lasam necunoscutul sa bantuie si alte generatii!
Putini sunt cei ce castiga la loteria viselor premiul cel mare al fericirii. Omul nu este facut sa fie fericit. Fericirea este doar momeala ce tine oamenii in cursa pana la sfarsit.
Cu totii cautam sa omoram timpul. Sfarsim insa prin a fi omorati de el. Vorbesc
numai gandurile. Ele sunt cele ce imi framanta sufletul. Dar cine le mai aude? Pana la urma amutesc si ele. Cea mai mare temere cu care s- a confruntat vreodata omenirea este teama de necunoscut. Nu lasa sufletul sa pustiasca in nesiguranta. La un moment dat, nu vei mai putea evada din ghearele fricii de necunoscut.
Ne hranim trupul cu farame de speranta. Idealurile se imprastie in cioburi de vise ce, adeseori, produc rani adanci. Nu toate zgarieturile sunt vizibile, nu toate ranile sunt vindecabile, deoarece, uneori, pur si simplu nu poti ghici durerea ce s- ascunde inauntrul sufletului de om.
V- ati intrebat vreodata ce reprezinta viata fara iubire? Este doar o umbra a lucrurilor care ar putea fi. Aceasta reprezinta timpul masurat cu inima. Avem nevoie de dragoste,precum o inima are nevoie de batai. Se spune ca o planta creste mai frumos daca i se daruieste dragoste. Ea te poate face sa auzi culorile in toiul unei nopti tarzii de toamna. Iubirea este ca focul- daca nu o intretii,se stinge. Ea are nevoie de toata atentia si grija noastra pentru a inflori.
Sa ridicam cortina vietii! In definitiv,ce este lumea decat o scena pe care omul apare,isi spune rolul si dispare?! Amintirea unui om, precum cea a unui artist, poate dainui in inima altor persoane. Si, ca orice personaje, oamenii duc o viata dubla. In fata semenilor, ei joaca doar un rol. Adevarata lor fire se ascunde adanc in interior. De ce fugim de adevar? Probabil ne temem de raspunsurile pe care le- am putea primi.
Timpul ramane cel mai aprig dusman al nostru, indiferent de circumstante. Viata insa, se simte alfel in fiecare clipa. S-as vrea sa- ti amintesc o intamplare de demult.Priveai cerul si- ti parea mai albastru ca niciodata. Lipsit de nori, la fel ca viata ta de pana atunci. Un fulg de nea a coborat din imensitatea oceanului ceresc si s- a pierdut mandru in dansu- i gratios prin vazduh. Siluete de copaci goi isi inaltau ramurile sa- l atinga; insasi timpul s- a oprit pentru a intipari momentul magic in inimile oamenilor. El a vestit prima ninsoare. Erai doar o copila cand l- ai vazut, insa ti- ai fi dorit poate sa- i alini singuratatea, sa colinzi lumea alaturi de el. Sa fii prima zapada, sa poti dezgheta vechi amintiri ascunse in suflete pustii, sa aduci la viata cadavrele dorintelor aprinse. Timpul a trecut. Privesti omatul ce se asterne peste pamant, de la aceeasi fereastra. Si nu mai vrei, ori nu mai poti sa-ti amintesti acea dorinta din copilarie. Cauti cu privirea pierduta acel fulg de nea, fara a sti ca nu il vei revedea.
Viata- o lumina a carei intensitate scade pe masura ce isi atinge scopul,o floare a carui parfum il simti doar daca stii sa o ingrijesti.
Atat de trist ti- e sufletul cand te gandesti ca vei pleca. Atat de mult visai sa ratacesti printre chipurile nevazute din vazduh, alaturi de pasari. Dar ce sentiment bizar este teama. Acum, cand dorinta este pe cale sa ti se implineasca, ai vrea sa mai ramai pe pamant, sa- ti mai traiesti odata viata. Timpul este cel mai bun profesor. Din pacate, isi omoara toti elevii.
Te uiti mirat in jur si, deodata, realizand cate minuni te inconjoara, incepi sa te intrebi de ce nu le-ai observat pana acum. Atat de multe griji ti- au impovarat mintea si sufletul, ti- au impaienjenit privirea cu panza uitarii, incat nici n- ai observat ca mai traiesti.
In noaptea aceasta s- a mai stins o stea de pe cerul vietii; dar cand gradina diminetii isi va deschide portile de aur, o alta mai luminoasa se va naste printre sfinti. Va fi precum un inger coborat pe pamant, in incercarea zadarnica de a- si ascunde aripile. Iar la sfarsit,se va intoarce acasa, printre celelalte stele, in universul nemarginit, in care timpul nu a patruns nicicand.