20-01-2012, 10:34 PM
Capitolul II
M-am trezit în dimineața aia cu o durere de cap. Era o migrenă profundă ce îmi mânca jumătate din creier și pulsa foarte rău. Mi-am simțit pulpele grele, iar corpul nu îmi răspundea așa cum inițial se întâmplase. Asta probabil că mă trezisem într-un loc necunoscut în care nu știam ce se întâmpla cu mine. Pandora fusese primitoare. Aveam senzația că era ca o nouă casă pentru mine. Micul dejun îl luasem la cantină. Niște pâine toast cu un pahar de lapte rece - așa îmi plăcea mie - pe felii aveam niște miere și dulceață de căpșuni. Într-un bol mediu și alb aveam o salată fresh de legume și verdețuri cu o ușoară pată de oțet și niște ulei.
Mâncasem pe săturate. Pesemne poate pentru că nu dormisem prea bine, iar în ziua când fusesem adus în Pandora nu mă hrănisem prea ok. Poate de emoții, poate pentru că nu simțeam nevoia, dar în acea zi puteam să jur că explodam fără niște nutrienți. Cu toate astea după ce am terminat mi-am luat o carte pe care mi-o achiziționasem și citeam încet admirând fiecare pasaj. Reciteam Mizerabilii de Victor Hugo, doar că tradusă în limba germană. În timp ce mai sorbeam din paharul cu suc am auzit pași venind spre cantină, dar nu am băgat în seamă.
Era ciudat, da, pentru că singur fiind, ultimul rămas ce mânca chiar și femeia de la casă se speria. Obișnuință s-ar putea. Deodată am privit peste carte urmărind silueta. Era același băiat ce mă scosese afară din beciul în care intrasem. Purta o jachetă neagră de piele ce îl arăta a tip rebel de prin găști ce încalca regulile școlii. Nu am putut să nu arunc o privire pantalonilor subțiri tăiați în genunchi cu o linie delicată. Îi veneau foarte bine pe el. Nu erau largi, dar nici prea strâmți, însă îi scoteau în evidență un fund divin. Purta un maieu negru. Am putut să-i observ tendoanele delicate cum formau niște mâini puternice, masculine, dar sexy.
Ridicase o sprânceană. Părul lui negru ce îi cădea pe ochii căprui mă penetrau. Doreau să mă afle, dar căutam ca disperatul un refugiu în Mizerabilii, deși știam că Victor nu îmi va oferi o mână de ajutor. Să fiu sociabil ? Să zic ceva ? Astea erau întrebările ce nu îmi dădeau pace. Aveam senzația că venise doar să socializăm, dar nu știa cum să înceapă. Nu a fost așa, însă.
- Tu, ăsta deșteptu ! Cine mama dracului te-a pus să intri acolo ? vocea lui era scăzută, un ton grav, acid și dur. Perfect !
- Eu . . .
- Mai întâi zi-mi cine ești și cum ai ajuns aici ? Rapid, băiete. Mi-o reteză scurt.
- Justin Cooper, Pennsilveniya, saptesprezece ani, Liceul St. Johannson, consum de droguri.
Zisesem aceste informații atât de direct și în același timp rapid, încât râse plăcut. Nu apucasem să mă bucur de priveliște căci îmi înșfăcă obiectul de refugiu. Îl cercetă amănunțit și rânji sadistic. Se gândea la un plan. Următorul atac. Chiar așa era. Rupse câteva pagini apoi îmi luă paharul de lapte vărsând pe restul cărții lichidul alb ce începea să se prelingă pe podea. În scurt timp și la picioarele mele. Zisese să nu mă mai ating de subsolurile Pandorei și plecă așa de subit precum venise.
Nu știu ce mă șoca mai mult. Că eram singur fără prieteni și considerat un maniac ? Sau poate că aveam să fiu făcut pui la grătar e un alt maniac. Cu mult noroc, poate chiar prea mult am vorbit cu directoarea. Acea femeie drăguță își ținea părul desfăcut acum și mă privea atentă. Voia să mă verifice. Chiar în fața ei.
-Justin, ar trebui să stai departe de Matthew. Am să fiu sinceră cu tine, totuși. Este Matthew și a fost adus aici pentru consum de alcool, droguri, absenteism și raporturi sexuale cu bărbați. Nu avem nimic împotriva orientării lui, însă a ucis un om. Este aici de patru ani. Îl cheamă Adams Matthew și lumea îi spune Big M sau Matt. Pare de treabă, dar te poate păcăli. Dacă te necăjește, anunță-mă.
Făcusem un rezumat la tot ce auzisem. Pandora nu era un loc bun, chiar deloc. Mâncarea, educația și comfortul erau divine. Nimic de comentat, însă mă simțeam ca la un azil nu loc de reeducare. În ziua aceia luasem prânzul cu Giovanni alături de câțiva băieți. Erau ca prietenii mei în acele clipe. Giovanii stătea lângă mine mâncând un soi de salată orientală cu multe legume. La desert avea plăcintă elvețiană cu mure. Luasem la cunoștință că e favorita lui. În partea stângă stătea Rian McDonell. Un tip înalt de vreo unu optzeci cu părul vopsit roșcat lăsat pe frunte, ascunzându-i ochii verzi. Nu orice verde strălucitor ci unul foarte rece și sinistru. Îmi spusese că datorită drogurilor pe care le luase în trecut și alcoolului excesiv. Pe parcursul a multor ședințe timp de doi ani nu mai pusese gura pe nici o substanță. Slăbise între timp și ajunsese la un moment dat lipsit de viață, dar era în proces de vindecare completă.
Când le povestisem de încercarea mea de a lua droguri, râse scurt și mă îmbrânci prietenește în umăr. Zisese că nu era un motiv de a fi în Pandora asta pentru că ce pățise el era mai grav. De aceiași părere era și Kenji Tomihisa. Părinții lui trăiau în Carolina de Sud și se mutaseră acolo din Japonia. Fusese trimis trimis la institut pentru că îi tăiase frânele profesorului lui de matematică. Ca orice asiatic, avea ochii migdalați, exotici acoperiți de către o șuviță verde ce îl scotea în evidență în fața tuturor. În stânga lui era Adam Branmarie. Un blond jumătate suedez și jumătate texan. Închis pentru că a bătut un profesor în timpul orelor de curs.
-Și ce aveți de gând să faceți mâine ? Putem merge să înotăm. spuse Giovanni în timp ce gusta din milkshake de ciocolată. Nici nu aveam slip, dapăi să mă gândesc să merg la bălăceală.
-Sună bine!Putem merge, așa-i, Justin ?
- Da... am răspuns eu stâncaci în timp ce îmi ștergeam buzele pline de desert alcătuit din ciocolată. Am o întrebare ! atrăsesem atenția celorlalți. Ce este PTF ?
Toți mă priveau ciudat aruncând săgeți unul către altul. La scurt timp Giovanni își așeză șervetul în stânga alături de tacâm și se ântoarse spre mine.
- Este un club ce se întâlnește pe ascuns. Eu sunt vicepreședinte. Lumea crede că jumă șah, dar nu e așa. Îmi spuse el. Mă privi mai atent. Președintele este Mtthew Adams, dar pentru un puști ca tine nu e bine să știi.
- Vreau să intru, să aflu. Vă rog !
M-am trezit în dimineața aia cu o durere de cap. Era o migrenă profundă ce îmi mânca jumătate din creier și pulsa foarte rău. Mi-am simțit pulpele grele, iar corpul nu îmi răspundea așa cum inițial se întâmplase. Asta probabil că mă trezisem într-un loc necunoscut în care nu știam ce se întâmpla cu mine. Pandora fusese primitoare. Aveam senzația că era ca o nouă casă pentru mine. Micul dejun îl luasem la cantină. Niște pâine toast cu un pahar de lapte rece - așa îmi plăcea mie - pe felii aveam niște miere și dulceață de căpșuni. Într-un bol mediu și alb aveam o salată fresh de legume și verdețuri cu o ușoară pată de oțet și niște ulei.
Mâncasem pe săturate. Pesemne poate pentru că nu dormisem prea bine, iar în ziua când fusesem adus în Pandora nu mă hrănisem prea ok. Poate de emoții, poate pentru că nu simțeam nevoia, dar în acea zi puteam să jur că explodam fără niște nutrienți. Cu toate astea după ce am terminat mi-am luat o carte pe care mi-o achiziționasem și citeam încet admirând fiecare pasaj. Reciteam Mizerabilii de Victor Hugo, doar că tradusă în limba germană. În timp ce mai sorbeam din paharul cu suc am auzit pași venind spre cantină, dar nu am băgat în seamă.
Era ciudat, da, pentru că singur fiind, ultimul rămas ce mânca chiar și femeia de la casă se speria. Obișnuință s-ar putea. Deodată am privit peste carte urmărind silueta. Era același băiat ce mă scosese afară din beciul în care intrasem. Purta o jachetă neagră de piele ce îl arăta a tip rebel de prin găști ce încalca regulile școlii. Nu am putut să nu arunc o privire pantalonilor subțiri tăiați în genunchi cu o linie delicată. Îi veneau foarte bine pe el. Nu erau largi, dar nici prea strâmți, însă îi scoteau în evidență un fund divin. Purta un maieu negru. Am putut să-i observ tendoanele delicate cum formau niște mâini puternice, masculine, dar sexy.
Ridicase o sprânceană. Părul lui negru ce îi cădea pe ochii căprui mă penetrau. Doreau să mă afle, dar căutam ca disperatul un refugiu în Mizerabilii, deși știam că Victor nu îmi va oferi o mână de ajutor. Să fiu sociabil ? Să zic ceva ? Astea erau întrebările ce nu îmi dădeau pace. Aveam senzația că venise doar să socializăm, dar nu știa cum să înceapă. Nu a fost așa, însă.
- Tu, ăsta deșteptu ! Cine mama dracului te-a pus să intri acolo ? vocea lui era scăzută, un ton grav, acid și dur. Perfect !
- Eu . . .
- Mai întâi zi-mi cine ești și cum ai ajuns aici ? Rapid, băiete. Mi-o reteză scurt.
- Justin Cooper, Pennsilveniya, saptesprezece ani, Liceul St. Johannson, consum de droguri.
Zisesem aceste informații atât de direct și în același timp rapid, încât râse plăcut. Nu apucasem să mă bucur de priveliște căci îmi înșfăcă obiectul de refugiu. Îl cercetă amănunțit și rânji sadistic. Se gândea la un plan. Următorul atac. Chiar așa era. Rupse câteva pagini apoi îmi luă paharul de lapte vărsând pe restul cărții lichidul alb ce începea să se prelingă pe podea. În scurt timp și la picioarele mele. Zisese să nu mă mai ating de subsolurile Pandorei și plecă așa de subit precum venise.
Nu știu ce mă șoca mai mult. Că eram singur fără prieteni și considerat un maniac ? Sau poate că aveam să fiu făcut pui la grătar e un alt maniac. Cu mult noroc, poate chiar prea mult am vorbit cu directoarea. Acea femeie drăguță își ținea părul desfăcut acum și mă privea atentă. Voia să mă verifice. Chiar în fața ei.
-Justin, ar trebui să stai departe de Matthew. Am să fiu sinceră cu tine, totuși. Este Matthew și a fost adus aici pentru consum de alcool, droguri, absenteism și raporturi sexuale cu bărbați. Nu avem nimic împotriva orientării lui, însă a ucis un om. Este aici de patru ani. Îl cheamă Adams Matthew și lumea îi spune Big M sau Matt. Pare de treabă, dar te poate păcăli. Dacă te necăjește, anunță-mă.
Făcusem un rezumat la tot ce auzisem. Pandora nu era un loc bun, chiar deloc. Mâncarea, educația și comfortul erau divine. Nimic de comentat, însă mă simțeam ca la un azil nu loc de reeducare. În ziua aceia luasem prânzul cu Giovanni alături de câțiva băieți. Erau ca prietenii mei în acele clipe. Giovanii stătea lângă mine mâncând un soi de salată orientală cu multe legume. La desert avea plăcintă elvețiană cu mure. Luasem la cunoștință că e favorita lui. În partea stângă stătea Rian McDonell. Un tip înalt de vreo unu optzeci cu părul vopsit roșcat lăsat pe frunte, ascunzându-i ochii verzi. Nu orice verde strălucitor ci unul foarte rece și sinistru. Îmi spusese că datorită drogurilor pe care le luase în trecut și alcoolului excesiv. Pe parcursul a multor ședințe timp de doi ani nu mai pusese gura pe nici o substanță. Slăbise între timp și ajunsese la un moment dat lipsit de viață, dar era în proces de vindecare completă.
Când le povestisem de încercarea mea de a lua droguri, râse scurt și mă îmbrânci prietenește în umăr. Zisese că nu era un motiv de a fi în Pandora asta pentru că ce pățise el era mai grav. De aceiași părere era și Kenji Tomihisa. Părinții lui trăiau în Carolina de Sud și se mutaseră acolo din Japonia. Fusese trimis trimis la institut pentru că îi tăiase frânele profesorului lui de matematică. Ca orice asiatic, avea ochii migdalați, exotici acoperiți de către o șuviță verde ce îl scotea în evidență în fața tuturor. În stânga lui era Adam Branmarie. Un blond jumătate suedez și jumătate texan. Închis pentru că a bătut un profesor în timpul orelor de curs.
-Și ce aveți de gând să faceți mâine ? Putem merge să înotăm. spuse Giovanni în timp ce gusta din milkshake de ciocolată. Nici nu aveam slip, dapăi să mă gândesc să merg la bălăceală.
-Sună bine!Putem merge, așa-i, Justin ?
- Da... am răspuns eu stâncaci în timp ce îmi ștergeam buzele pline de desert alcătuit din ciocolată. Am o întrebare ! atrăsesem atenția celorlalți. Ce este PTF ?
Toți mă priveau ciudat aruncând săgeți unul către altul. La scurt timp Giovanni își așeză șervetul în stânga alături de tacâm și se ântoarse spre mine.
- Este un club ce se întâlnește pe ascuns. Eu sunt vicepreședinte. Lumea crede că jumă șah, dar nu e așa. Îmi spuse el. Mă privi mai atent. Președintele este Mtthew Adams, dar pentru un puști ca tine nu e bine să știi.
- Vreau să intru, să aflu. Vă rog !
-