Sentimente puse pe hârtie

[Rose ^^]

Sentimente puse pe hârtie

Câtă cruzime de la viaţă. Orice speranţă s-a dus pe apa Sâmbetei, orice vis, trăire. Nu mai am nimic. E aşa de greu să accept, inima nu doreşte să se supună acestui gând blestemat, vrea să fie liberă, vrea să fie lângă a lui. Dar el e luat. Cineva a pus gheara înaintea mea.
Fiecare privire, fiecare vorbă, fiecare surâs era o plăcere pentru mine. Ochii lui de un turcoaz aşa plăcut mă înnebuneau. Era o plăcere să îl privesc în ochii. Nu puteam scăpa de privirile lui, nu reuşeam să le refuz, oricât de mult îmi doream nu puteam să fac asta. Mă atrăgea la el ca un magnet, mă făcea să zâmbesc doar de la o privire amărâtă.
Era atât de plăcut să îi simt privirea cum cade pe mine şi mă cercetează. Poate în acele clipe îmi doream să înceteze, pentru că nu aveam forţa necesară de a-i rezista, dar acum îmi doresc acele senzaţii.
Fix în această zi Sfântă şi plină de fericire am aflat şi eu. După ce mă întâmpinase cu un surâs, iar inima dansa de bucurie, încă puţin şi pleca în lume lăsându-mi trupul pe podea fără nici o suflare. Dar poate că era mai bine aşa. Poate era mai bine dacă inima îmi ceda lasăndu-mă înghiţită de infern.
S-a jucat. Nu îi ştiu încă adevăratele întenţii, dar orice ar fi dorit i-a ieşit de minune.

Cine m-a pus să-mi intorc privirea? Cine? Doamne cât de naivă am putut fi. Câte speranţe false am putut să-mi fac, câte vise aveam. Acum... sunt istorie.
Are pe alta, are cine să îl ţină de braţ şi să se bucure de cuvinte dulci. Are pe cine să privească cu acei ochi ameţitori şi blestemaţi.
De ce stau acum şi sufăr? Când mulţi îmi spun că nu merită şi că sunt alţii mai buni.
Aş vrea atât de mult să scap de toată durerea asta. Să scap de orice urmă a existenţei sale, de orice amintire, însă nu sunt aşa laşă ca să aleg calea uşoară. Nu. Cineva mi-a spus odată că fără durere nu e dragoste.
Mi-am ridicat capul spre cer lăsând vântul să îmi mangaie uşor trupuşorul. Nu avea rost să plâng. Nu mă merită.
O ultima lacrimă s-a izbit de iarbă şi după am plecat de acolo lăsând în urma mea o durere.

[hiimera]

Love belisima ultima parte. *heartbeat* În prima parte ai cam exagerat puţin, dar aici mă refer la nenumăratele enumeraţii, care pe mine deja încep să mă calce pe nervi.
Oricum, am impresia că ai dorit să transmiţi sentimentele unei fete care simţea cu adevărat nevoia ca acel băiat să îi ofere din nou privirile jucăuşe, zâmbetul său... oare de ce mă duce gândul la o persoană anumită? :- " Hmm... Nu ştiu. :'D
Revenim: asta ţi-a ieşit, dar mult prea muuult~ Mai puţine detalii mergeau.
Ultima parte, după acel spaţiu, totul este perfect. Mi-a plăcut tare mult cum ai povestit, cum totul începe să prindă o noanţă mai calmă.

Pot spune mai multe, dar te las acum. Să mai aduci. *hug*