25-12-2011, 07:35 PM
[color=#800080][/b] Capitolul II
Seara veni, m-am pregatit de petrecere şi am ajuns destul de repede la destinaţie.Nu aveam nici cea mai vagă idee ca Derrek, colegul meu de banca, îmi va deschide uşa.
- Buna seara, şi tu eşti invitată? întrebă acesta surprins.
- Da, dar tu ce cauţi aici?
- Aici locuiesc, îmi răspunse acesta plictisit.
Am rămas surprinsă, genul de surprindere care m-a lăsat cu gura deschisă. Nu există decât o explicaţie. Frumoasa brunetă era sora dobitocului ăsta. Minunat!
Am păşit graţios în încăpere, cercetam cu privirea locuinţa şi nimic. Nici urmă de fete. Oare să fi greşit eu destinaţia?Şi acum ăsta să râdă de mine?
- Hello, ai ajuns ! o voce piţigăiată, dar cunoscută se auzea din încăperea apropiată.
Nu era nimeni altcineva, decât Kamy.
- Bună! Da, deşi la început am crezut că am greşit locuinţa.
După rezolvarea acestui mic incident, am fost invitată de către brunetă în camera sa, unde le-am găsit pe Yone, Gabriela, Crista şi încă două fete care îmi erau străine.
ÃŽn scurt timp am aflat ÅŸi numele lor, ÅŸi anume Daniela ÅŸi Alexandra.
Cum parinţii fetei erau plecaţi câteva zile cu problemele lor, Derrek şi-a permis să organizeze şi el o petrecere a băieţilor.
Imediat ce Kamy a aflat de gestul fratelui său, ieşi o ceartă-monstru.
- Cum ai putut să-mi faci asta?? Răspunde!! se răsti bruneta plină de nervi.
- De ce să profiti numai tu de oportunitatea asta? Eu nu am voie?
- Nu! Eu sunt ÅŸefa, eu comand.
În timp ce ei se certau, celelalte fete, inclusiv eu, priveam cu atenţie prietenii lui Derrek. Trebuie să recunosc, un singur băiat mi s-a părut interesant şi atrăgător. Felul său misterios şi privirea plină de indiferenţă mi-au ajuns în adâncul sufletului. Acei ochi nu i-am uitat nici acum.
- Kamy, lasă-i. Nu ai ce face, spuse Daniela, care părea să fie cea mai înţeleaptă.
- Bine, am terminat aici! Să mergem fetelor, spuse Kamy cu un ton regal.
Toate am urmat-o ca pe un lider de grup, însă majoritatea fetelor, încă aveau ochii îndreptaţi spre prietenii lui Derek, iar eu nu puteam să uit ochii băiatului atât de frumos. Până am ajuns în camera lui Kamy, simţeam cum privirea lui este aţintită asupra-mi.
După ce am intrat în cameră, ne-am schimbat, iar băieţii au hotărât să joace ceva cu noi. Jocul purta numele " fete contra băieţi ". Aşa îl numeam de când eram mici.
În principiu, am refuzat, însă la insistenţa băieţilor, am acceptat. Urma să împărţim casa în două. Zis şi făcut.
Mie, personal, nu-mi convenea deloc împărţirea, deoarece băieţii primeau bucătăria, sufrageria şi holurile, în timp ce noi aveam camera lui Kamy, a lui Derrek, dormitorul cel mare şi baia comună.
Ideea jocului era să "capturăm" cât mai mulţi inamici care se aflau pe teritoriul nostru, şi, cel care prindea mai mulţi câştiga.
Era ora douăzeci şi două şi şapte minute, iar spre surprinderea mea, nimeni nu obosise. Jocul începuse!
- De acum înainte nu ma suntem rude! i se adresă Derrek surorii sale.
- O, nu! Mi-am uitat telefonul în sufragerie! m-am panicat eu.
- Nu pot să cred cât de împrăştiată poţi fi! spuse Crista.
- Îmi cer scuze, nu a fost cu intenţie. Poate mă pot strecura şi să-l iau.
- Succes, căci dacă îşi vor da seama băieţii de gafa ta, nu ţi-l vor înapoia până nu vei renunţa la joc în favoarea lor, spuse Alexandra.
Alexandra părea cea mai plăpândă fiinţă din lume, asta până îi vărsai ojă pe tricoul preferat.
Aşadar, după un sfert de oră în care nu se întâmplase nimic neobişnuit, mi-am luat inima în dinţi şi am păşit sfidătoare pe teritoriul "inamicului."
Sunt aproape de telefon, mai am puţin, îl iau şi fug. Ăsta este planul, însă băiatul misterios nu mi-a dat voie să-mi duc planul la sfârşit.
Acesta, nervos că i-am încălcat teritoriul mi-a prins mâinile cu un simplu gest,apoi mi-a poruncit să las telefonul.
- Dacă nu-i dai drumul voi striga că ai fost prinsă, spune acesta cu un zâmbet specific băieţilor.
- Bine, dar ce găseşti aşa interesant în telefonul meu?
Brunetul, al cărui nume nici nu-l ştiam, nu mi-a răspuns, însă m-a luat pe sus şi m-a dus în bucătărie. Acolo m-a legat de scaun, în timp ce eu îl priveam cum mănâncă un sandwich şi se uita în telefonul meu. Stomacul meu era revoltat. Îşi cerea dreptul şi punct.
- Auzi.. nu ai vrea să împarţi cu mine sandwich-ul tău? întreb eu puţin timidă.
Acesta schiţă un zâmbet ca cel de mai devreme în timp ce se uita spre frigider.
- Sigur că îţi voi da şi ţie să mănânci ceva, spuse acesta, apoi dându-se jos de pe tejghea a înaintat spre mine.
- Nu ai menţionat care este numele tău, spun eu roşind puţin când am observat că acesta chiar dorea să îşi împartă sandwich-ul cu mine.
- ÃŽmi cer scuze, numele meu este...
Sper sa fie mai bun acest capitol. Snowy iti multumesc din tot sufletul pentru ajutor. Esti o dulce :*.Iti raman datoare :">.
Seara veni, m-am pregatit de petrecere şi am ajuns destul de repede la destinaţie.Nu aveam nici cea mai vagă idee ca Derrek, colegul meu de banca, îmi va deschide uşa.
- Buna seara, şi tu eşti invitată? întrebă acesta surprins.
- Da, dar tu ce cauţi aici?
- Aici locuiesc, îmi răspunse acesta plictisit.
Am rămas surprinsă, genul de surprindere care m-a lăsat cu gura deschisă. Nu există decât o explicaţie. Frumoasa brunetă era sora dobitocului ăsta. Minunat!
Am păşit graţios în încăpere, cercetam cu privirea locuinţa şi nimic. Nici urmă de fete. Oare să fi greşit eu destinaţia?Şi acum ăsta să râdă de mine?
- Hello, ai ajuns ! o voce piţigăiată, dar cunoscută se auzea din încăperea apropiată.
Nu era nimeni altcineva, decât Kamy.
- Bună! Da, deşi la început am crezut că am greşit locuinţa.
După rezolvarea acestui mic incident, am fost invitată de către brunetă în camera sa, unde le-am găsit pe Yone, Gabriela, Crista şi încă două fete care îmi erau străine.
ÃŽn scurt timp am aflat ÅŸi numele lor, ÅŸi anume Daniela ÅŸi Alexandra.
Cum parinţii fetei erau plecaţi câteva zile cu problemele lor, Derrek şi-a permis să organizeze şi el o petrecere a băieţilor.
Imediat ce Kamy a aflat de gestul fratelui său, ieşi o ceartă-monstru.
- Cum ai putut să-mi faci asta?? Răspunde!! se răsti bruneta plină de nervi.
- De ce să profiti numai tu de oportunitatea asta? Eu nu am voie?
- Nu! Eu sunt ÅŸefa, eu comand.
În timp ce ei se certau, celelalte fete, inclusiv eu, priveam cu atenţie prietenii lui Derrek. Trebuie să recunosc, un singur băiat mi s-a părut interesant şi atrăgător. Felul său misterios şi privirea plină de indiferenţă mi-au ajuns în adâncul sufletului. Acei ochi nu i-am uitat nici acum.
- Kamy, lasă-i. Nu ai ce face, spuse Daniela, care părea să fie cea mai înţeleaptă.
- Bine, am terminat aici! Să mergem fetelor, spuse Kamy cu un ton regal.
Toate am urmat-o ca pe un lider de grup, însă majoritatea fetelor, încă aveau ochii îndreptaţi spre prietenii lui Derek, iar eu nu puteam să uit ochii băiatului atât de frumos. Până am ajuns în camera lui Kamy, simţeam cum privirea lui este aţintită asupra-mi.
După ce am intrat în cameră, ne-am schimbat, iar băieţii au hotărât să joace ceva cu noi. Jocul purta numele " fete contra băieţi ". Aşa îl numeam de când eram mici.
În principiu, am refuzat, însă la insistenţa băieţilor, am acceptat. Urma să împărţim casa în două. Zis şi făcut.
Mie, personal, nu-mi convenea deloc împărţirea, deoarece băieţii primeau bucătăria, sufrageria şi holurile, în timp ce noi aveam camera lui Kamy, a lui Derrek, dormitorul cel mare şi baia comună.
Ideea jocului era să "capturăm" cât mai mulţi inamici care se aflau pe teritoriul nostru, şi, cel care prindea mai mulţi câştiga.
Era ora douăzeci şi două şi şapte minute, iar spre surprinderea mea, nimeni nu obosise. Jocul începuse!
- De acum înainte nu ma suntem rude! i se adresă Derrek surorii sale.
- O, nu! Mi-am uitat telefonul în sufragerie! m-am panicat eu.
- Nu pot să cred cât de împrăştiată poţi fi! spuse Crista.
- Îmi cer scuze, nu a fost cu intenţie. Poate mă pot strecura şi să-l iau.
- Succes, căci dacă îşi vor da seama băieţii de gafa ta, nu ţi-l vor înapoia până nu vei renunţa la joc în favoarea lor, spuse Alexandra.
Alexandra părea cea mai plăpândă fiinţă din lume, asta până îi vărsai ojă pe tricoul preferat.
Aşadar, după un sfert de oră în care nu se întâmplase nimic neobişnuit, mi-am luat inima în dinţi şi am păşit sfidătoare pe teritoriul "inamicului."
Sunt aproape de telefon, mai am puţin, îl iau şi fug. Ăsta este planul, însă băiatul misterios nu mi-a dat voie să-mi duc planul la sfârşit.
Acesta, nervos că i-am încălcat teritoriul mi-a prins mâinile cu un simplu gest,apoi mi-a poruncit să las telefonul.
- Dacă nu-i dai drumul voi striga că ai fost prinsă, spune acesta cu un zâmbet specific băieţilor.
- Bine, dar ce găseşti aşa interesant în telefonul meu?
Brunetul, al cărui nume nici nu-l ştiam, nu mi-a răspuns, însă m-a luat pe sus şi m-a dus în bucătărie. Acolo m-a legat de scaun, în timp ce eu îl priveam cum mănâncă un sandwich şi se uita în telefonul meu. Stomacul meu era revoltat. Îşi cerea dreptul şi punct.
- Auzi.. nu ai vrea să împarţi cu mine sandwich-ul tău? întreb eu puţin timidă.
Acesta schiţă un zâmbet ca cel de mai devreme în timp ce se uita spre frigider.
- Sigur că îţi voi da şi ţie să mănânci ceva, spuse acesta, apoi dându-se jos de pe tejghea a înaintat spre mine.
- Nu ai menţionat care este numele tău, spun eu roşind puţin când am observat că acesta chiar dorea să îşi împartă sandwich-ul cu mine.
- ÃŽmi cer scuze, numele meu este...
Sper sa fie mai bun acest capitol. Snowy iti multumesc din tot sufletul pentru ajutor. Esti o dulce :*.Iti raman datoare :">.