[Terminat] Un sarut la miezul noptii

[BloodyInnocence]

Capitolul III

Cumva, nici eu nu întelegeam cum, mintea mea a blocat complet ceea ce se întâmplase în prima seară în care îi cunoscusem pe cei doi frati. Stând cu Alexander uitasem complet de celalalt frate monstru, Vladimir, şi de pactul acestora asupra apartenentei mele. Uitasem din cauză că nu voiam să mă gândesc la starea mea, la faptul că pentru ei doi eu nu eram altceva decât un lucru pe care ei se luptau pentru a-l poseda. Ceea ce era cel mai rau era că Alexander nu se comporta de parcă eram o fiinţă, se purta de parcă eram într-adevar doar un lucru, o posesiune. Numai atunci când îmi aminteam de acea întâmplare sângele începea să îmi alerge prin vene şi o senzatie de a apuca ceva şi a-l arunca îndeajuns de tare încât să se spargă în mii de bucăţele mă acapara, dar nu dură mult. Nu ştiam cum să numesc acel sentiment pe care nu îl mai traisem până atunci. Mă calmam atunci când îmi aminteam că acel pact al lor puteam să îl folosesc în avantajul meu deoarece acela îmi dadea posibilitatea de a scapa de un frate doar pentru a mă acomoda cu celalalt şi tot aşa. Cel putin două zile puteam să îi evit dând vina pe oboseala şi pe schimbarea camerei în care dormeam. Aveam la dispozitie două, trei zile de a mă acomoda cu el după ce petreceam o saptamână cu celalalt, iar în acele zile mintea mea revenea la realitate şi se debarasa de acele mici încercari ale lor de a mă cucerii. Desigur, din cauza naturii lor violente nu ar putea niciodată să îmi ofere ceea ce îmi doream cu adevarat, dar ei continuau să spere în van sau aproximativ în van deoarece nu puteam să uit de natura mea şi să zic că voi fi în stare să rezist până când ei se vor plictisi de acest joc sinistru şi obscen al lor. În acest joc cine avea toleranta cea mai mare câştigă, tot ceea ce conta era rezistenta. Dacă eram îndeajuns de puternică încât să rezist avansurilor lor până când ei se plictiseau poate îmi dadeau drumul şi mă puteam întoarce la a gasi o cale de a mă întoarce sus printre cei de-o seamă cu mine.

Mă aflam în camera mea din castelul lui Vladimir. Puteam să vad cât de diferiti erau cei doi deşi erau frati, alt lucru pe care mintea mea nu putea să îl conceapă. Eu cu fratii şi surorile mele împartăşeam diferite abilităţi, gusturi, trasaturi de personalitate. Unii dintre noi eram atât de asemenea încât ne terminam frazele unuia altuia. Dar ei erau mai diferiti decât ziua şi noaptea dacă exista aşa ceva. Castelul lui Alexander ca şi camera mea de acolo era decorat în nuante şi tonuri calde, luminoase, primitoare deşi personalitatea sa lasa mult de dorit. Îţi era mai mare dragul să locuieşti acolo. Deasemenea Alexander se îngrijise să îmi aranjeze cameră cât mai frumos, cât mai potrivit pentru gusturile mele, un gest contrar modului de a se purta cu mine care mă face să fiu confuză în privinta lui. Pe când castelul lui Vladimir era decorat într-un mod sumbru, înfricoşător, înspaimântator, neprimitor. Culorile folosite pentru a decora fiecare încapere erau sumbre, reci, depresive care mă faceau să vreau să fug, iar încaperea mea nu era prea diferită. Puteam să îmi dau seama că tocmai fusese terminată. Peretii erau într-o nuanţă de albastru închis, iar podeaua era acoperită de un covor din blană imens de un negru cenuşiu. Cearceafurile patului, baldachinul şi draperiile de la geamuri erau în nuante de roşiu care semana cu sângele în diferite stagii: uscat, proaspat, vechi. Mă facuse să mă întreb cât de rau, de crud era Vladimir de fapt şi cât timp îi va lua să se enerveze pe mine. Poate cruzimea lor era ceea ce îi lega ca şi frati. Aveam să vad foarte curând cât de asemenea se dovedeau a fi cei doi.

M-am trezit din gândurile mele atunci când i-am simtit bratele înconjurându-mi talia şi tragându-mă în poala sa. Se aşezase pe pat fară să facă nici un zgomot şi m-a aşezat cu uşurinţă pe picioarele sale, punându-şi mâinile în jurul taliei mele. Nu m-a ranit, nu m-a bruscat ci cu grijă şi atentie m-a tras în poala lui şi uşor mi-a dat parul, care devenise argintiu între timp, la o parte pentru a-şi sprijinii barbia de umarul meu fară să mă tragă de par, ranindu-mă. Am încremenit neştiind ce să cred. Gesturile sale au fost atât de gentile şi de atente, atât de diferite de modul în care se purtase Alexander cu mine, dar ştiam că asta nu însemna automat că el era mai bun decât fratele sau. Însă tot m-a dat peste cap. Nu mă aşteptam deloc la acele atingeri, actiuni atât de delicate din partea lui. Nu puteam să îmi opresc creierul să facă o diferenţă între cei doi. De câte ori Alexander pusese mâna pe mine lasase în urmă vânatai, mă miram că ramasesem intactă după cele şapte zile petrecute cu acel lord. Tocmai de aceea la primul semn de bunatate eu m-am lasat dusă de val şi în loc să îl resping, îmi sprijin obrazul de chipul sau. O particică din mine ţipa disperată să nu mă încred în acel teatru al sau însă am ales să o ignor, deşi ştiam că mai devreme sau mai târziu avea să îmi pară rau. Numai că asta îmi era defectul să nu ascult de ratiune şi să fac alegeri greşite.
- Miroşi a... a facut o scurtă pauză pentru a gasi cuvintele potrivite, pentru a descrie cu exactitate ceea ce mirosea şi pentru a mă face pe mine să fiu sin ce în ce mai curioasă să aflu ceea ce voia să spună. A lumină şi întuneric, a stele. Fascinant. Eşti cea mai exotică persoană pe care am întâlnit-o vreodată, eşti atât de fascinantă, a continuat el să spună în timp ce îi simteam nasul atingându-mi uşor urechea şi mai apoi pielea gâtului.

Acest gest îmi aduce aminte de noaptea în care l-am întâlnit ceea ce m-a facut să devin rigidă în bratele sale. Acea noapte s-a terminat cu mine ajungând o prizonieră, o pasare exotică, fascinantă pe care ot ţineau într-o colivie aurită încercând să o dreseze. Asta doreau, asta faceau. Încercau să mă dreseze, să mă înfrângă, iar eu că o proastă le faceam jocul. M-am ridicat instantaneu în picioare, coborând din pat şi îndepartându-mă de trupul sau, iar el, spre uimirea mea absolută, m-a lasat. Din nou nu m-am putut opri din a-i pune pe amândoi unul lângă altul şi a face o diferenţă între ei. Dacă ar fi fost Alexander cel din bratele caruia aş fi fugit atunci cu siguranţă acela nu m-ar fi lasat să mă departez atât de uşor şi de asemenea nu m-ar fi rugat frumos să mă întorc.
- Te rog frumos, întoarce-te cu fata la mine. Îmi cer scuze dacă am încalcat nişte reguli, nişte bariere impuse de tine. De fapt, dacă mă gândesc putin mai bine nu prea am facut o impresie prea bună asupra ta, nu este aşa? M-a întrebat Vladimir.
M-am întors cu fata spre el curioasă să vad ce expresie se afla pe chipul sau în timp ce rostea acele cuvinte. Am ramas şi mai uimită atunci când am vazut pe fata sa un zâmbet sincer, aproape inocent. Nimic din expresia lui nu trada furie sau frustrare, chiar arată de parcă respingerea mea nu l-ar fi afectat deloc. Ceva cu siguranţă nu era în regulă dar am hotarât să intru în jocul sau.
- Da... nu ati facut o impresie bună, dar cum nu am fost într-o pozitie tocmai ideală pentru a încerca să mă pun cu voi, am tacut din gură. Sunteti înspaimântatori, am rostit întorcându-i zâmbetul fară vointa mea.

- Dacă mă vei lasa, aş vrea să mă revanşez pentru modul absolut crud în care m-am purtat. Nu cred că pot să fac ceva pentru fratele meu, dar dacă îl vei uita în aceste câteva zile cât vei sta aici, atunci misiunea mea este îndeplinită, a zis continuând să zâmbească.
Încurajată de atitudinea sa prietenoasă şi deschisă mi-am ridicat privirea pentru a-i întâlni privirea, pentru a mă convinge cu adevarat că acel zâmbet era sincer şi chiar era. Ochii lui negru-albastrui sclipeau plini de sinceritate şi fericire. Din pacate aveam să aflu mai târziu că acea sclipirea nu era ceea ce crezusem eu că era, era de fapt sadismul şi cruzimea lui atunci când se gândea la toate lucrurile teribile pe care avea să mi le facă şi care aveau să îi facă nespus de multă placere să le pună în aplicare. Era un actor extraordinar de bun cu foarte multe măşti ceea ce îl facea mult mai periculos decât fratele sau. Numai că eu nu aveam de unde să ştiu acest mic, mare detaliu. Trebuia să îl aflu pe calea cea mai grea posibilă ca de obicei. În acea clipă, însă, eram absolut inconştientă de acel adevar şi nu banuiam că el juca doar un rol. Cazusem total şi fară de întoarcere în plasa sa.
- Îmi poti spune cum te numeşti frumoasă stea a diminetii sau îţi place mai mult metaforele mele decât numele tau? M-a întrebat el coborând din pat şi apropiindu-se de mine.
Nu mă atingea dar puteam să îi simt temperatura scazută a trupului sau. Cumva era mai rau să îl simt atât de aproape fară ca totuşi să mă atingă deoarece mă aflam într-o stare de anticipare, aşteptând să mă atingă din secundă în secundă, însă nu a facut-o. Îi facea placere să mă vadă torturată de dorinta de a fi atinsă doar că mai apoi să mă condamn singură pentru că îmi doream asta. O luptă internă se dadea în mine în acel moment. Partea care dorea cu disperare să creadă în afectiunea şi bunatatea acelui lord mă îndemna să transform în nimic distanta ce ne despartea în timp ce partea ratională cea care îşi amintea mult prea bine modul ameninţător, periculos în care arata în acea seară tipă să mă departez, să nu care cumva să mă afund şi mai tare în acea capcană ţesută cu grijă. Eram pierdută şi confuză într-o lume straină în care nu eram altceva decât jucaria celor doi lorzi. Nu aveam unde să fug, unde să mă ascund, nu exista nimeni care să mă ajute. Nu se oferiseră să mă ajute nici atunci când nu mă urmareau cei doi lorzi, iar la acest gând mi-am dat seama de ce toată lumea era atât de speriată de mine şi de ce voiau să plec cât mai repede din satul lor. Lorzii mă urmareau deja, ştiau că ceva strain a coborât pe Pamânt, pe proprietatea lor şi îl doreau. Când mi-am dat seama de asta am gasit puterea necesară să mă îndepartez de acela, uitându-mă atentă la fiecare mic gest al sau, poate se trada aratându-şi adevaratele culori. Numai că nu a facut-o. Nimic nu s-a schimbat nici macar nu eram sigură că el a înregistrat mica mea mişcare. Nu voiam să întrec masura aşa că i-am raspuns la întrebarea sa în timp ce m-am mai îndepartat putin de el.

- Mă numesc Daenerys şi nu mă încântă deloc metaforele tale, nu că ar fi ceva rau cu acestea, dar prefer să fiu strigată după numele meu, am spus pe un ton prietenos încercând să nu îl insult.
Deşi eram sigură că altcineva s-ar fi simtit insultat, Vladimir s-a comportat de parcă nici nu şi-a dat seama de subtilul meu atac. A continuat să aibe acel zâmbet pe chipul sau ce începuse să mă deranjeze deoarece mă simteam prost pentru că Vladimir se aratase atât de prietenos faţă de mine şi eu mă purtam atât de urât. Dacă ar fi început să ţipe la mine sau să se arate macar putin enervat atunci cu siguranţă nu m-aş fi simtit deloc vinovată dar el se încapăţâna să îşi pastreze acel zâmbet iritant pe chip.
- Trecând peste frumosul tau comentariu, te simti bine pentru a mă onora cu prezenta ta la micul dejun într-o jumatate de oră? M-a întrebat.
Pentru o secundă am vazut în ochii sai abisali o sclipire ciudată însă nu mi-am putut da seama ce reprezenta acea sclipire deoarece a disparut înainte ca eu să mă pot decide. Era ca şi cum pentru numai o clipă i-a cazut masca aceea de gentleman desavârşit şi şi-a dezvaluit adevarata personalitate, însă nu puteam fi sigură de această impresie a mea. Era numai prima zi pe care o petreceam aici, lângă Vladimir şi deşi nu îmi permiteam să îmi las garda jos şi să cred în acei straini nu puteam să mă comport într-un mod suspicios şi neîncrezator când Vladimir u a facut nimic care să mă facă să fiu precaută în preajma lui. Chiar modul galant în care m-a invitat a facut să mi se înroşească obrajii. Fusese atât de primitor şi de calduros până în acel moment încât mă facea să mă simt prost pentru neîncrederea mea. Nu am putut decât să dau încet din cap în semn că accept invitatia lui. Atunci când a primit raspunsul meu s-a apropiat de mine şi punându-şi mâna pe barbia mea pentru a-mi ridica chipul s-a uitat directi în ochii mei.
- Nu îţi mai lasa privirea maiestuoasă niciodată în jos, fermecatoare Daenerys, a şoptit Vladimir înainte de a-şi închide ochii şi a distruge total acea distanţă dintre buzele noastre.

Sarutul lui nu a fost decât o uşoară atingere a buzelor noastre pentru câteva secunde, dar a fost de ajuns pentru mine pentru a ramâne şocată şi împietrită în acel loc până când el şi-a luat ramas bun şi a ieşit din încapere. Fusese atât de delicat, de atent, mi-a adus aminte de atingerea uşoară a petalelor unei flori pe buzele mele. O atingere pe care ştiai cu siguranţă că ai simtit-o dar careia din cauza delicatetei sale îi negi existenta.
Mă pacalise, dar eu nu ştiam asta în acel moment. Îşi juca rolul atât de perfect încât orice spectator care privea din afară s-ar fi înspaimântat, compatimindu-mă din cauza lucrurilor prin care treceam. Astfel, inconştientă m-am gatit, voiam să fiu frumoasă pentru gazdă care se aratase atât de prietenoasă şi întelegatoare faţă de mine, pentru a mă duce să iau micul dejun cu el. Alesesem o rochie de un vişiniu închis care îmi punea în valoare curbele apetisante ale trupului meu. Parul meu argintiu nu arată deloc bine în combinatie cu acea culoare închisă aşa că mi-am închis ochii şi am inspirat adânc. Când mi i-am deschis din nou culoarea parului meu se transformase într-un roşiu foarte închis, aproape negru. Puteam să trec drept cineva care locuise cu Vladimir de ani de zile, nu drept doar o vizitatoare veche de o zi, mai ales că pielea mea era la fel de albă ca a lui.
Atunci când Vladimir m-a vazut un zâmbet foarte încântator care mi-a facut inima să bată din ce în ce mai tare a aparut pe chipul sau. Mi-am dat seama că era mai mult decât multumit de aspectul meu, ceea ce dintr-un motiv necunoscut mie mă bucură. S-a ridicat de la masă apropiindu-se de mine şi când a ajuns la un pas distanţă s-a oprit luându-mi mâna în a sa şi sarutând-o.
- Sunt încântat că mă onorezi cu prezenta ta, domnişoară Daenerys, a şoptit uitându-se direct în ochii mei facându-mă să roşesc.

- Multumesc pentru invitatie. Eu sunt cea onorată, am raspuns eu uitându-mă în altă parte numai în acei ochi negrii nu.
Îi era atât de uşor să farmece orice fiinţă încât eu, o creatură ce nu cunoştea rautatea, înşelaciunea, nu aveam nici o şansă în fata acelui lord al noptii.
Şi-a pus mâna pe talia mea, venind să stea lângă mine şi m-a condus catre un scaun din dreapta lui. Mi-a tras scaunul ajutându-mă să mă aşez după care şi el s-a aşezat. De abia atunci când contactul dintre mâinile lui şi trupul meu s-a încheiat pot să mă uit în jurul meu să vad cum arata sala deoarece până atunci eram acaparată total de mâna lui pe talia mea, de cât de aproape era de mine şi de faptul că eu nu mă simteam deloc dezgustată de prezenta sa aşa cum se întâmpla cu fratele sau, Alexander.
Sala era mare cu un tavan sub formă de boltă iar în mijlocul acestuia se afla un candelabru imens ce lumina destul de bine încaperea. În această se afla o masă de douazeci şi ceva de persoane şi un şemineu în partea opusă a uşii. Un perete era acoperit total de perdele groase din stofă care banuiesc că ascundeau după ele nişte ferestre impresionante. Ceilalti pereti erau decorati cu diverse tablouri ce întruchipau tot felul de privelişti uimitoare.

- Îţi place ce vezi, domniţă? A întrebat vazând că mă uit prin încapere curioasă, ochii mei neratând nici un detaliu.
- Da, este decorată cu foarte mult gust, am raspuns uitându-mă la el şi oferindu-i un zâmbet calduros.
Îmi era atât de uşor să fiu calmă în jurul sau, să îmi las garda jos atunci când eram în preajma lui că trebuia să îmi dau seama că ceva nu era în regulă.
Mâncarea a fost foarte bună, dar el nu a mâncat mai nimic, doar a gustat din ea şi nu am putut să îmi abtin curiozitatea asupra acestui fapt aşa că l-am întrebat care era motivul.
- Nu îţi place mâncarea, Vladimir? L-am întrebat.
- Nu este tocmai ceea ce are nevoie corpul meu, îmi raspunde el privindu-mă amuzant, cu o sclipire în ochii negrii care nu anunta ceva bun dar pe care am ignorat-o.
- Dar ce îţi place? Continui eu ignorantă.
- Nişte lucruri mult mai putin gustoase decât aceste feluri de mâncare.
Ochii îi sclipeau într-un mod ciudat de parcă nu m-ar fi vazut pe mine, de parcă ar fi vazut altceva pe care voia să îl manânce. Ceea ce nu întelegeam era faptul că eu eram ceea ce voia el să manânce.
Restul zilei l-am petrecut în compania să, fiind fericită cu adevarat pentru prima dată de când am coborât pe Pamânt.