[Terminat] Un sarut la miezul noptii

[BloodyInnocence]

Capitolul II

Mi-am deschis ochii cu precautie aşa cum m-am învăţat să fac în ultima saptamână pentru a scapa de atentia nedorită, intimidantă şi enervantă a lui Alexander. Observasem că dacă mă prefaceam că dorm el se plictisea să stea la capatul patului meu şi pleca iar la doar cinci minute după ce disparea eu mă ridicam din pat şi mă pregateam cât de repede puteam doar pentru a ieşi din încapere înainte să se întoarcă el. Numai că nu puteam să îl evit tot timpul, ceea ce faceam era doar să îl încetinesc destul cât să micşorez perioadele de timp pe care le petreceam în compania lui. Dacă fugeam de Alexander în mod constant, acesta nu avea altceva în minte decât să o caute şi astfel nu avea să se comporte urât sau să dea în mine. M-am uitat pe antebratul meu drept unde încă se vedea vânataia pe care mi-o facuse cu câteva zile în urmă. Îmi amintesc cât de îngrozită am fost atunci când l-am vazut înfuriindu-se într-atât încât chipul lui se blocase între a se transforma în lup şi a ramâne om. Botul i se alungise doar jumatate şi nasul i se turtise iar coltii crescuseră aratând ameninţători însă îşi pastrase pielea netedă putin bronzată şi forma umană a fetei. Numai că asta nu facea decât să îl arate şi mai groaznic şi mai înfricoşător. Mă dadusem un pas în spate încercând să pun cât mai multă distanţă între noi doi, ceea ce a fost o abordare greşită deoarece nu a facut decât să îl enervez şi mai tare şi m-a apucat de braţ pentru a mă opri din acea retragere. Mâna lui cu degetele care se transformaseră în gheare o apucase de antebraţ ranind-o şi dându-i sângele. Vru să ţipe însă ţipatul îi murise pe buze înainte să apuce să iasă deoarece el îşi lipise buzele de ale ei încercând să o sarute. Mă lasase în pace după ce mă sarutase, lasându-mă să plângă singură pe jos.

Acea întâmplare era primul lucru care îmi aparea în fata ochilor atunci când adormeam. Acei ochi ai lui aurii, lichizi ca aurul topit mă împietreau oprindu-mă în loc, neputând să mă mişc, facându-mă să mă simt neputincioasă în fata fortei lui brute. Mă urmareau peste tot până şi în inconştienţă, nelasându-mă să dorm.
Am clipit de câteva ori alungând acele gânduri care nu mă faceau decât să pierd timpul aiurea. Nu aveam timp de pierdut, trebuia să mă îmbrac şi să dispar din cameră înainte să îşi facă Alexander aparitia. Aşa că asta am vrut să fac atunci când lordul a intrat în dormitorul meu fară să se obosească să bată. Eram aproape goală având numai o pereche de chiloti din dantelă minusculi pe mine în timp ce ţineam în mâini corsetul gata să îl pun pe mine. Nu suportam acele camăşi pe care femeile umane le purtau în locul chilotilor pentru a le acoperii. Mi se pareau inutile, cel putin asta fusese parerea mea până în acea clipă când Alexander a decis să mă onoreze cu prezenta sa. Ochii lui straluceau înfometati în vreme ce masurau fiecare centimetru al corpului meu. Am scapat instinctiv corsetul, ducându-mi mâinile la pieptul destul de generos, încercând să îmi ascund sanii de privirile sale flamânde. Deodată vedeam atractia acelei camăşute care acopereau femeile de la gât până la glezne. Nu puteam să fac nimic, eram împietrită în acea pozitie fară puterea de a ţipa la el să iasă afară. Aşa că ceea ce era inevitabil s-a întâmplat: a facut un pas înspre mine cu mâna lui dreaptă ridicându-se şi îndreptându-se spre mâinile mele. Vroia să mă apuce de brate pentru a mă forta să îmi îndepartez mâinile pentru a-l lasa să îmi vadă mai bine sânii. Numai că exact atunci când el s-a apropiat, ei m-am îndepartat, pastrând acea distanţă de câţiva paşi între noi de parcă de aceea ar fi depins viata mea şi nu ştiam cât de îndreptăţită eram să cred asta. După câteva minute în care am dansat aşa unul cu celalalt, furia a început să îşi arate capul urât şi i-am vazut ochii aurii începând să stralucească la fel ca aurul topit după care l-am auzit mârâind.

- Eşti sub acoperişul meu, este dreptul meu să te vad aşa cum poftesc, a mârâit el printre dintii care au început să crească într-un mod alarmant.
- Nu ai nici un drept asupra mea! Sunt fica lui Hyperion! Nu mă puteti trata ca o simplă sclavă pe care vreti să o vrajiti. Sunteti doar nişte salbatici şi cer să fiu eliberată de îndată pentru a mă întoarce de unde am venit! Am izbucnit eu facându-l să se dea câţiva paşi în spate.
Toate frustrarile care se adunaseră de când facusem prostia de a vizita Pamântul s-a stins şi au explodat în cel mai inoportun moment posibil. Mă simteam epuizată după acel mic discurs în care îmi turnasem toată energia şi mânia şi umilinţă. Umilinta durea cel mai mult. Umilinta pe care o simteam chiar în acea clipă deoarece eram goală, iar el nu se sinchisea să îmi arunce capotul din spatele sau ce statea frumos pe spatarul scaunului de la toaletă. Nu puteam să îmi dau seama dacă lipsa lui de reactie era un semn bun sau rau. Mă obişnuisem ca el să ţipe şi să îşi manifeste furia şi dezamagirea atunci când ceva, orice, îl nemultumea. Acea latură a sa liniştită provoca şi mai multă nelinişte în sufletul meu decât atunci când se exterioriza. Era ceea ce muritori numeau calmul dinaintea furtunii. Acea linişte nu promitea nimic bun pentru mine. Dându-mi seama de asta am simtit dorinta de a fi îmbracată şi departe de acel loc ca o durere acută spintecându-mi stomacul. M-am dat un pas în spate încercând să pun mai multă distanţă între noi doi dar a fost o greşeală fatală pentru mine deoarece nu am facut decât să îl scot din acea stare de împietrire în care intrase şi să îmi fac cunoscută prezenta în conştientul lui. În prima clipă în care am vazut acel zâmbet plin de multumire aparând pe chipul lui mi-am dat seama cât îmi doream ca el să izbucnească şi să mă lovească, să se comporte ca şi până acum numai să nu mai zâmbească în acel mod.
- Probabil te întrebi de ce zâmbesc, a rostit Alexander întorcându-se într-un final cu spatele la mine şi aruncându-mi nonşalant halatul de pe scaun.

Eu îl prind împiedicându-mă şi cazând pe patul care se află între mine şi el. Aude bufnitura însă continuă să stea cu spatele la mine. Tot ceea ce pot vedea în acea secundă era spatele lui lat, puternic şi parul scurt şaten care îi statea razleţ. Arata aproape atragator vazut din spate, aproape încântator, aproape aş putea să îl iubesc dacă nu ar fi pentru toate celelalte mii de defecte ale lui. Mi-am scuturat capul alungând acele gânduri terifiante din mintea mea. Nu trebuia să uit despre persoană adevarată care se află ascunsă în spatele acelei aparente frumoase. Un aspect atragator pentru a ascunde un pradator ucigaş. El a continuat să vorbească însă eu nu am auzit decât ultima parte a monologului sau după care a ieşit din încapere.
- Îmi placi, te voi face a mea în final, dar pentru moment te aştept în curte pentru o plimbare scurtă înainte de masă, a spus Alexander.

Am încercat pentru câteva secunde după ce a plecat să îmi amintesc ceea ce a rostit însă a fost în zadar. Aşa că am ales o rochie simplă, de un verde închis cu un decolteu foarte mic şi mâneci evazate şi mi-am împletit parul lung de culoarea prafului de stele într-o simplă codiţă lasând-o să cadă pe spate. Mă ispitea un gând să îmi tai frumosul şi matasosul meu par şi poate şi să îi schimb culoarea, într-una mai pamânteană însă nu mă lasa inima să îl maltratez în acel mod. Am oftat încercând să îmi fac curaj să pun mâna pe clanţă şi să ies din camera în care avem o falsă siguranţă dar macar era ceva.
Toti oamenii pe care i-am întâlnit în drumul meu se uitau ciudat la mine de parcă ştiau ceva ce eu nu ştiam şi se întrebau ce avea să se întâmple mai departe, lucru care îmi dadea fiori pe şira spinarii. Mă faceau să mă simt ciudat de parcă mă îndreptam spre moartea mea. Cu fiecare pas pe care îl faceam picioarele îmi deveneau din ce în ce mai grele de parcă cineva atârna greutăţi de ele. Mi-am ridicat privirea spre cer şi am ridicat o rugaciune tacută spre tatal meu, cerându-i iertare pentru insolenta de care am dat dovadă şi rugându-l să mă protejeze.

Statea pe o bancă de la marginea gradinii cu ochii închişi şi arata foarte liniştit, aproape calm şi din nou atât de înşelator. Pentru cineva care nu îl cunoştea, chiar şi pentru cineva care îl cunoştea, parea tipul perfect de barbat de acre toate femeile s-au îndragostit, parea ireal şi promitea chiar şi stelele de pe cer. Cu mâna dreaptă am îndepartat acea imagine cu el, un Adonis şaten, masiv apucându-mă de mână şi tragându-mă pe Pamânt înlantuindu-mă pentru totdeauna de acest tarâm care nu îmi mai parea deloc magic şi încântator.
- Lordul meu, şoptesc eu facând o plecaciune adâncă aşa cum vazusem servitoarele din castel facând atunci când el trecea pe lângă ele.
Mi se parea ciudat cum toate servitoarele lui erau îndragostite până peste cap de el când Alexander putea să fie atât de crud şi de rau cu mine şi mă mai ţinea şi captivă, fapt cunoscut de toti servitorii. Chiar nu puteam întelege ce vedeau la el. Cum de nu vedeau partea lui violentă şi periculoasă şi dacă erau conştientă de ea cum de puteau să o ignore.
Alexander s-a întors cu fata spre mine şi mi-a dezvaluit zâmbetul lui încântator care eram sigură topea foarte multe inimi, însă ochii lui aurii au continuat să ramână reci.
- Mă bucur că te-ai decis să mă acompaniezi în această frumoasă zi. Nu este aşa că este perfectă pentru o plimbare? M-a întrebat el comportându-se de parcă eram acolo din propria mea voinţă nu pentru că mă amenintase.

- Da, este o zi nemaipomenită, am raspuns eu fară prea mult chef în timp ce m-am îndreptat spre el pentru a mă aşeza pe bancă.
M-am aşezat pe cealaltă parte, cât mai departe posibil de Alexander însă acesta pur şi simplu şi-a întins mâna şi şi-a pus-o pe talia mea tragându-mă lângă el. Eram în bratele sale şi mă uram pentru că mă simteam atât de bine în bratele lui. Mă uram că nu puteam efectiv să alung acea dorinţă de a mă calma şi a-mi lasa capul pe pieptul lui masiv şi era atât de cald... emana caldură facându-mă să mă simt şi mai bine. I-am simtit apoi nasul alintându-mi urechea. Mi-am închis ochii lasându-l pentru câteva secunde să îşi facă de cap sau mai exact lasându-mi zidurile jos. Eram învăţată cu atingeri, cu îmbrăţişări, cu gesturi multiple de afectiune şi dragoste iar în cele două saptamâni de când mă aflam pe Pamânt fusesem privată de acele gesturi şi în acea secundă tânjeam după ele. Era tot ceea ce îmi doream, dar în loc să mă afund aşa cum îmi doream în acea îmbrăţişare eu m-am departat. Poate dacă era altcineva, poate dacă era altfel nu aş ieşi din acele brate calde, protective cu promisiuni imposibile. Când m-am întors cu fata spre el am vazut zâmbetul superior pe chipul sau. Acesta parcă îmi spunea: „Încă putin şi am câştigat... doar putin şi eşti a mea.” Aş fi vrut să fac să dispară acel zâmbet enervant de pe chipul sau însă ştiam că aveam motive foarte întemeiate să creadă aşa ceva. Chiar eu îi dadusem acea confidenţă în reuşita planului sau. Adevarul era că eu aveam anumite nevoie, aveam nevoie de anumite lucruri care să mă mentină fericită şi privată de ele deveneam o ţintă uşoară pentru farmecele sale antice care în mod normală m-ar fi lasat rece.

- Mergem sau nu să ne plimbam? L-am întrebat ridicându-mă furioasă.
- Cu siguranţă, doamna mea, a raspuns el ridicându-se şi oferindu-şi mâna ca un adevarat gentilom.
Ne-am plimbat vreo oră şi ceva până când el a simtit mirosul mâncarii care era pregatită pentru noi şi m-a ghidat înapoi la castel pentru a mă conduce la dormitorul meu. Nu a trebuit să îmi spună ce dorea, ştiam că eram invitată să cinez cu el aşa că i-am facut o scurtă plecaciune şi m-am retras în camera mea pentru a mă schimba. Stateam la toaleta mea gata aranjată şi gatită încercând să mă pregatesc pentru ceea ce urma deoarece Alexander se purtase prea bine în acea zi pentru ca eu să pot trece cu vederea acest fapt. Cu siguranţă punea ceva la cale, motiv pentru care fusese într-o dispozitie atât de bună, dar niciodată în visele mele nu aş fi putut să îmi închipui surpriza absolut neplacută pe care o pusese la cale. La un moment dat înainte să deschid uşa avusesem un presentiment care îmi spunea să mă ascund, să nu ies dar l-am dat la o parte zicându-mi că nu putea să fie mai rau decât ceea ce îmi facuse până în acea clipă. Nu îmi puteam da seama cum de fusesem atât de neglijenţă, atât de proastă încât să îl subestimez, însă regretele mele veniseră putin prea târziu.